Hernia de Disc Lombară

TRATAMENTUL
PROFILACTIC ŞI
RECUPERATOR ÎN HERNIA DE
DISC LOMBARĂ
CUPRINS
1
Definiție ...................................................................................................... pag. 3
CAPITOLUL I
1.1 NOȚIUNI DE ANATOMIE ................................................................................... pag. 4
Caractere generale ale vertebrelor .....................................................................pag. 7
Articulațiile coloanei vertebrale ......................................................................pag. 12
Musculatura coloanei vertebrale ......................................................................pag. 16
1.2 ETIOPATOGENIA ...............................................................................................pag. 18
Etiologie ..........................................................................................................pag. 19
Aspecte imunologice în etiopatogenia herniei de disc lombare ......................pag. 20
CAPITOLUL II
2.1 Mecanismul de producere și simptomele ..............................................................pag. 21
Mecanismul acțiunii asupra sacului dural și rădăcinilor .................................pag. 21
Mecanismul apariției simptomelor neurologice ..............................................pag. 21
Simptomatologia ..............................................................................................pag. 21
Forme clinice ...................................................................................................pag. 22
CAPITOLUL III
3.1 Investigații paraclinice ...........................................................................................pag. 24
Radiografia simplă ...........................................................................................pag. 24
Mielografia lombară ........................................................................................pag. 24
Examen computer tompgraf CT ......................................................................pag. 24
Examen rezonanță magnetică RMN ................................................................pag. 24
Examenul lichidului cefalo-rahidian LCR .......................................................pag. 25
2
3.2 Diagnosticul
Diagnosticul pozitiv .........................................................................................pag. 26
Diagnosticul difernețial ...................................................................................pag. 26
CAPITOLUL IV
4.1 Tratament ...............................................................................................................pag. 28
4.1.1 Tratamentul conservator .........................................................................pag. 29
4.1.2 Tratamentul balneofizioterapeutic ..........................................................pag. 32
Electroterapia .......................................................................................pag. 33
Hidrotermoterapia ................................................................................pag. 42
Termoterapia ........................................................................................pag. 44
Balneologia ..........................................................................................pag. 45
Masajul ................................................................................................pag. 46
Kinetoterapia .......................................................................................pag. 48
Tratamentul fizical-kinetic și recuperarea medicală în HDL ..............pag. 51
Terapia ocupațională ............................................................................pag. 55
CAPITOLUL V
5.1 Prezentarea cazurilor .............................................................................................pag. 56
5.2 Implicații medico-sociale ......................................................................................pag. 69
5.3 Concluzii ................................................................................................................pag. 70
5.4 Bibliografie ............................................................................................................pag. 71
3
HERNIA DE DISC LOMBARĂ
DEFINIȚIE:
Hernia de disc constituie deplasarea unei porțiuni de disc în canalul vertebral alcătuită
întotdeauna dintr-o porțiune din inelul fibros și nucleul pulpos.
4
CAPITOLUL I
NOȚIUNI DE ANATOMIE
Scheletul uman este format din 208 oase dintre care 34 alcătuiesc coloana vertebrală,
iar restul de 174 se grupează în jurul acesteia.
5
Cutia craniană, coloana vertebrală precum și scheletul toracic sunt situate în axul
corpului formând scheletul axial.Coloana vertebrală susține capul și trunchiul și mai poartă
denumirea de coloană spinală sau osul spatelui, un lanț puternic dar flexibil de oase numite
vertebre.
Legăturile cu vertebrele învecinate permit doar mișcări limitate dar luate împreună
acestea confer coloanei vertebrale o flexibilitate considerabilă.
Coloana vertebrală se întinde de la craniu până la punctual de ancorare în pelvis prin

care transmite greutatea capului și trunchiului înspre picioare. Înconjoară și protejează delicat
măduva spinării care merge în jos de la baza creierului.
6
Forma de ”S” a coloanei vertebrale vizibilă în vederea lateral îi mărește puterea și
flexibilitatea, facilitează echilibrul, porționând trunchiul direct deasupra picioarelor și
amortizează șocurile din timpul mișcării.
Adulții au 26 de vertebre deși două dintre ele osul sacru și coccisul sunt compuse,
fiind formate din vertebre împreunate.
Vertebrele se impart în 5 tipuri în funcție de poziție, mărime, formă și rol.
VERTEBRELE CERVICALE
Sunt în număr de 7 și se notează de la C1 la C7, răspund gâtului și împreună formează

coloana cervical.
VERTEBRE TORACICE
Sunt în număr de 12 și se notează de la T1 la T12, ele răspund toracelui numit și atlas

formând împreună coloana toracică.
VERTEBRE LOMBARE
Sunt în număr de 5 și se notează de la L1 la L5, răspund regiunii lombare și împreună

formează coloana lombară.Vertebrele coloanei cervical, toracice și lombare sunt oase mobile
și independente din această cauză ele se mai numesc și vertebre adevărate.
VERTEBRE SACRALE
Sunt în număr de 5.
VERTEBRE COCCIGIENE
Sunt în număr de 4-5 și răspund pelvisului. Ele se sudează dând naștere la două oase:
sacru, respective coccigele, iar aceste oase se mai numesc vertebre false. Vertebrele false sunt
în număr de 9-10, ele se sudează formând două oase: sacrul si coccigele.
Sacrul este un os median și nepereche format din 5 oase, situate în continuarea

coloanei vertebrale deasupra coccigelui și îmfipt ca o pană între cele două oase iliace.
Coccigele este format prin sudarea a patru vertebre.
7
Caractere generale ale vertebrelor
În afară de prima vertebră cervicală și de vertebrele regiunii sacrale și coccigiene, care

sunt sudate între ele formând oase aparte, toate celelalte vertebre se compun din două părți:
una anterioară reprezentând un segment de cilindru plin, numit corpul vertebrei; alta
posterioară, reprezentând arcul vertebrei.
Arcul vertebrei este legat de corpul vertebrei prin două punți numite pediculii arcului
vertebral. Aceste elemente: corpul, arcul și pediculii arcului delimitează gaura vertebrei.
8
1. Corpul vertebrei
Este porțiunea cea mai voluminoasă a vertebrei. El prezintă două fețe: una superioară și
alta inferioară precum și o circumferință. Circumferința are o porțiune anterioară ce se întinde
între cei doi pediculi ai arcului vertebral și o porțiune posterioară care privește gaura
vertebrei, formând astfel peretele anterior acesteia.
Corpul vertebrei lombare are dimensiuni mari, diametrul transversal depășind pe cel
anteroposterior. Toate vertebrele au la bază aceeași structură. Un os scurt ca un stâlp care
poartă greutatea numit centrum (corp) este atașat posterior unui arc vertebral în formă de inel.
În decursul primilor ani de viață corpul vertebrei este legat cu cele două lame vertebrale prin
câte o sincondroză numită joncțiunea neurocentrală.
2. Arcul vertebral
Formează peretele posterior al găurii vertebrale. Arcul vertebral este alcătuit din mai
multe elemente: două lame vertebrale ce se întind de la pediculi, la procesul spinos. Fiecare
lamă prezintă: fața anterioară, ce privește spre gaura vertebrei; fața posterioară acoperită de
mușchi; două margini: una superioară, alta inferioară; o extremitate medială ce se unește cu
cea din partea opusă; o extremitate laterală ce se întinde până la masivul osos format din
pedicul, procesul transvers și procesele articulare.
Procesul spinos
Se prelungește înapoi pornind de la locul de unire al celor două lame vertebrale.
Acesta are la bază un vârf, două fețe laterale, o margine superioară și alta inferioară.
Procesele transverse
Sunt două proeminente una dreaptă și alta stângă ce pleacă de pe părțile laterale ale
arcului vertebral. Prezintă o bază, un vârf, o anterioară și alta posterioară, o margine
superioară și alta inferioară.
Procesele articulare
Sunt în număr de patru: două superioare și două inferioare. Procesele superioare ale
unei vertebre se articulează cu procesele articulare inferioare ale vertebrei supraiacente.
9
Împreună corpul și arcul înconjoară în orificiu unitatea, gaura vertebrală prin care trece
măduva spinării.
3. Pediculul vertebral
Se reprezintă pe cele două părți care unesc extremitatea fiecărui arc vertebral cu corpul
vertebrei. Pendiculii au câte o margine inferioară mai scobită și alta superioară mai puțin
scobită prin suprapunerea a două vertebre, între aceste două margini scobite ce delimitează
gaura intervertebrală.
4. Gaura vertebrală
Este formată înainte de corpul vertebrei, înapoi de arcul vertebral, iar pe laturi de către
pediculii vertebrali. Din suprapunerea tuturor găurilor vertebrale ia naștere canalul vertebral.
5. Canalul vertebral
Este format prin suprapunerea găurilor vertebrale. Canalul se continuă în sus cu cavitatea
neourocraniului, iar în jos se deschide prin haitul sacral. Canalul vertebral urmărește toate
inflexiunile coloanei vertebrale.
6. Măduva spinării
10
Este un segment al Sistemului Nervos Central așezat în canalul vertebral. Legată de creier
prin trunghiul cerebral, măduva spinării se întinde pe aproximativ 45 cm spre spate de la
Foramen Magnum, marea deschidere de la baza craniului, până la nivelul primei vertebre
lombare unde se termină printr-o porțiune conică denumită conul medular.
11
În mijloc măduva spinării are o lățime de aproximativ 1,8 cm. Este protejată de un
tunel osos format din vertebre adiacente ale coloanei vertebrale. Din măduva spinării provin
31 de perechi de nervi spinali, care pătrund prin spațiile dintre aceste vertebre.
Rolul măduvei spinării
Măduva spinării asigură transmiterea de informații între creier și restul corpului prin nervii
spinali. Formează o legătură vitală de comunicare, de asemenea este implicată în mai multe
acte reflexe.
Acestea sunt raspunsuri automate de fracțiuni de secundă, multe dintre ele apărând corpul de
diverse agresiuni.
7. Discul vertebral
Acesta leagă corpurile a două vertebre adiacente și este alcătuit din câte o placă cartilaginoasă
aplicată pe fețele de contact ale corpurilor vertebrale, dintr-un înveliș extern fibros alcătuit
din straturi circulare de țesut fibrocartilaginos și dintr-un nucleu central moale, gelatinos,
numit nucleu pulpos.
a) Plăcile cartilaginoase protejează osul împotriva apăsării executată de discul

intervertebral, care ar aduce cu timpul la o atrofie prin presiune a vertebrelor și se
opun câtva timp să invadeze discul dinspre corpii vertebrali.
12
b) Învelișul fibros este alcătuit din lame fibroase concentric, care se îndesesc spre
periferie și care sunt incluse într-un fibrocartilagiu mai bine dezvoltat, pe măsură ce se
apropie de nucleul pulpos, care a luat naștere sub acțiunea forțelor de apăsare și
forfecare exercitate asupra discului, are rostul să mărească elasticitatea acestuia.
c) Nucleul pulpos se află la unirea celor două treimi anterioare cu treimea posterioară a
corpului vertebral sau la jumătatea distanței dintre fața vertebrală și linia articulațiilor
intervertebrale. Această situație variază în repaus, cu regiunile coloanei, cu
amplitudinea flexiunii și a coloanei.
Deși elementele nucleului pulpos nu posedă elasticitate, nucleul în ansamblu are un
sufficient grad de elasticitate, rezultat din capacitatea lui de a se deforma și din faptul
că se află inclus în inelul fibros sub o presiune permanent. Discul împreună cu
vertebrele adiacente și cu ligamentele galbene alcătuiesc un tampon elastic, care
amortizează șocurile primate, asigurând elasticitatea și amplitudinea mișcărilor.
Nucleul pulpos nu este liber în interiorul nucleului, ci este legat de aceasta prin
fascicule de fibrocartilaj și de țesut fibros lax. Aceste legături, dacă nu suferă de o
degenerescență, nu permit ieșirea completă a nucleului prin inel, chiar dacă acesta
prezintă o soluție de continuitate. Deoarece suprafața discurilor este proporțională cu
suprafața vertebrelor respective, iar înălțimea discurilor este proporțională cu
împovărarea și au amplitudinea mișcărilor coloanei, în regiunea lombară, discul
reprezintă cel mai mare diametru vertical, ceea ce formează producerea herniilor la
acest nivel.
13
Articulațiile coloanei vertebrale
Articulațiile sunt constituite din totalitatea elementelor prin care se unesc între ele.
Aceste elemente sunt reprezentate prin formațiuni conjunctive și mușchi. Factorul cel mai
important ce determină caracteristicile și structura unei articulații este juncțiunea ei, adică
mișcarea pe care o permite.
Amintim trei tipuri de articulații:
 Fibroase
 Cartilaginoase
 Sinoviale
1. Articulațiile fibroase
Sunt articulații în care oasele sunt unite între ele prin țesut fibros dens (membrane sau
ligamente). Aceste articulații nu permit mișcări sau dacă există sunt foarte reduse.
Distingem trei varietăți de articulații fibroase:
 Sindezmozele sunt articulații în care suprafețele osoase articulare sunt unite prin țesut
fibros. Acesta poate lua diferite forme. Ex: ligamentele galbene dintre lamele
vertebrale.
 Suturile le întâlnim numai la oasele craniului
 Gomfoza : dento alveolară
2. Articulațiile cartilaginoase
La aceste articulații legătura dintre oase se face prin cartilaj hialin sau prin fibrocartilaj.
Sincondorzele sunt articulații în care suprafețele articulare sunt unite prin cartilaj hialin foarte
aderent la ele. La simfize țesutul de legătură este fibrocartilajul. El are de obicei formăade
disc.
14
3. Articulațiile sinoviale
Cele mai multe articulații aparținând corpului uman se încadrează în grupul synovial.
Acestea sunt articulații complexe la nivelul cărora se produc mișcări multiple și variate.
Articulațiile corpurilor vertebrale
Sunt încadrate în grupul de articulații numite simfize.
Suprafețele articulare sunt reprezentate prin fețele superioare și inferioare ale corpurilor
vertebrale
Mijloacele de unire sunt discurile intervertebrale și ligamentele vertebrale longitudinal,

anterior și posterior.
Discurile sau fibrocartilajele intervertebrale
În regiunea cervical și lombară discurile intervertebrale sunt mai înalte în partea anterioară.
Fiecărui disc interbertebral i se descriu două porțiuni: una periferică și alta centrală.
Porțiunea periferică, denumită nivelul fibros este de natură fibro-cartilaginoase. Porțiunea

centrală denumită nucleul pulpos, poate hernia din nivelul fibros în care este strânsă.
a) Porțiunea periferică sau nucleul fibros
Este formată din fibre conjunctive încrucișate cu fiecare mișcare, o parte din aceste fibre se
întind și se opun îndepărtării corpurilor vertebrale. În același timp ea asigură stabilitatea
coloanei și protejează măduva față de mișcările exaggerate.
b) Porțiunea central sau nucleul pulpos
Este elastică, de culoare albicioasă la tineri, gălbuie și mai consistent la bătrâni. Nucleul
pulpos poate fi înconjurat cu o perniță plină cu lichid care își poate schimba forma fără a-și
modifica volumul.
Discurile intervertebrale sunt ”centrele si organelle mișcărilor ce se petrec în fiecare

articulație vertebrovertebrală”. Nucleul pulpos se deplasează întotdeauna în direcția opusă
aceleia pe care o ia coloana.
15
Ligamentul vertebral longitudinal posterior
Este o panglică lungă fibroconjunctivă, albă-sidefie, așezată pe fața anterioară a coloanei

vertebrale. Ea se întinde de la porțiunea bazilară a occipitalului până la vertebra a două
sacrată.
Lățimea acestei formațiuni este variabilă în raport cu gradul de amplitudine al mișcărilor de
extensie față de care are un rol frenator. Ligamentul longitudinal anterior aderă intim de
corpurile vergebrale și mai slab (lax) de discurile intervertebrale. Între ligament, marginea
vertebrei și disc se află un spațiu ocupat de țesut conjunctiv lax, plexurivenoase ș terminații
nervoase sensibile.
Ligamentul vertebral longitudinal posterior
Se prezintă tot ca o formă fibroconjunctivă pe fața posterioară a corpurilor vertebrale, dar în

interiorul canalului rahidian, înaintea măduvei spinării și a durei mater.
Se întinde de la fața endocraniană a porțiunii bazilare a occipitalului până la baza coccigelui.
Este mai lat la nivelul vertebrelor adevărate, însă în canalul sacrat se reduc la dimensiunile
unui cordon subțire, numit ligamentul sacrococcigian dorsal profund.
Articulațiile uncovertebrale
Sunt formate prin unirea proceselor unciforme ale vertebrelor cervicale III-IV cu șanțurile
corespunzătoare de pe corpul vertebrelor imediat superioare. Sunt articulații plane și permit
ușoare mișcări de alunecare.
Articulațiile proceselor articulare
Cele din regiunea cervicală și toracică sunt articulații plane, pe când cele din regiunea
lombară, trohoide. Membranele articulațiilor din regiunea toracică și lombară sunt mai
îngroșate. Fiecare membrană este tapetată pe partea interioară de un strat sinovial.
Unirea lamelor vertebrale
Se realizează cu ajutorul unor ligamente care din cauza culorii lor au fost numite ligamente
galbene. Ele se întind de la procesul articulațiilor până la baza procesului spinos. Aceste
ligamente închid în partea posterioară canalului vertebral, extremitățile lor laterale se
prelungesc până la găurile intervertebrale.
Rolul lor împiedică flexiunea exagerată sau bruscă, prin elasticitatea lor contribuie la
16
readucerea coloanei în poziția ei normală după ce a fost flector contribuie la menținerea în
poziție verticală a coloanei vertebrale.
Unirea proceselor spinoase
Se realizează prin două feluri de ligamente:
 Ligamente interspinoase situate în spațiul dintre două procese spinoase învecinate.

Sunt mai puțin dezvoltate în regiunea cervicală, mai lățite și de formă patrulateră în
regiunea lombară.
 Ligamentele supraspinoase apar ca un cordon fibros, puternic întins în toată regiunea
coloanei vertebrale. Ele unește vârful proceselor spinoase, maximum de dezvoltare se
află în regiunea cervicală.
Unirea proceselor transverse
La aceasta contribuie o serie de formațiuni fibroase numite ligamente intertransversale. Ele

sunt de dimensiuni mai reduse în regiunea cervicală și toracică, dar ajung la o dezvoltare mai
mare în regiunea lombară.
17
MUȘCHII COLOANEI VERTEBRALE
Sistemul muscular pune corpul în mișcare. El constă din 640 de mușchi scheletici,
constituiesc cam 40% din greutatea corpului și împreună cu oasele și pielea îi dau forma
corpului.
Țesutul muscular folosește energie pentru a se contracta sau a se scurta. Această

mișcare de scurtare asigură puterea necesară tragerii oaselor și producerea unei game largi de
mișcări ale corpului. Mușchii mențin de asemenea poziția corpului și stabilizează articulațiile,
eliberând căldura ca produs al contracției musculare astfel ajungând la menținerea
temperaturii corpului.
Când un mușchi se contractă, un os rămâne în repaus și formează un punct fix în timp

ce celălalt os se mișcă. Corpul se mișcă atuci când un mușchi se contractă peste articulații și
inserțiile se deplasează spre origine.
Mușchiul regiunii posterioare a trunchiului și a cefei este de două feluri: mușchiul

superficial, care leagă membrul supreior de coloana vertebrală și mușchii profunzi proprii
coloanei vertebrale.
Mușchii ce leagă coloana vertebrală de scapulă, cu localizare în regiunea spino-

toeacică sunt: mușchiul trapez, mușchiul lombar mare și mic și mușchiul ridicător al scapulei.
În al doilea rând distingem mușchii vertebro-humerali cu localizare lombară cum este

mușchiul dorsal mare.
18
Mușchii coloanei vertebrale:
 Mușchiul trapez
 Mușchiul dorsal mare
 Mușchiul ridicător al scapulei
 Mușchiul romboid
 Mușchiul dințat postero-superior
 Mușchiul dințat postero-inferior
 Mușchiul splenius
 Mușchiul erector
 Mușchiul iliocostal
 Mușchiul longissimus
 Mușchiul spinal
 Mușchiul semispinal
 Mușchii multifizi
 Mușchii rotatori
 Mușchii interspinoși
 Mușchii intertransversali
 Mușchii suboccipitali
 Mușchii sacrococcigieni
19
ETIOPATOGENIA HERNIEI DE DISC LOMBARĂ
Definiție:
Se caracterizează prin ruperea inelului fibros de la marginea discului, permitând hernierea

materialului nucleului pulpos care va interesa rădăcinile nervoase.
20
ETIOLOGIE
Hernia de disc are conflict disculo-radicular cu hernia intrarahidiană la nivelul

discului intervertebral L4-L5 sau L5-S1, vârsta cu fercvența maximă este de 30-45 de ani, iar
raportul bărbat-femeie este de 2/1. La copii nu se produce hernia de deic, deoarece descul nu
este degenerat. Bătrânii nefăcând eforturi prea mari nu prezintă hernia de disc atât de frecvent
ca adulții, iar pe de altă parte la bătrâni discul suferă un proces de involuție.
Hernia de disc forma acută este mai frecventă la sexul masculin cu media de vârstă
între 25 și 40 de ani. În ultimii ani patologia pare a suferi unele schimbări. Se discută din ce
în ce mai mult de chirurgia vertebrală a ”vârstelor extreme”, adică adolescenții și bătrânii.
Frecvența acestei patologii la aceste vârste nu mai trebuie desconsiderate, constatându-se în
practică o creștere.
Hernia are următoarele localizări: lateral 65%, median 33% și bilateral 2%.
21
ASPECTE IMUNOLOGICE ÎN ETIOPATOGENIA
HERNIEI DE DISC
Aspecte ale imunologiei țesutului cartilaginos
Structură complexă, cartilajul conține multiple elemente antigenice ce pot fi sediul unui
răspuns imunitar. Din punct de vedere imunologic trebuie discutate câteva aspecte:
a) Cartilajul este o structură imunologică ”privilegiată”. Este slab antigenic și cu o lipsă

totală de drenaj vascular și este hrănit de matricea cartilaginoasă și moleculele mari
ale cartilajului ce nu pot traversa matricea. Depozitele din marticea cartilaginoasă sunt
hrănite numai prin procese de difuziune.
b) Matricea cartilaginoasă este o barieră între condrocite și celule imunologice

componente. Colagenul, proteoglicanii și condrocitele reacționează imunologic
diferențiat. Colagenul este răspunzător de elasticitatea cartilajului în cursul unor
artrite, polinevrite la om apar anticorpi anticolagen în lichidul sinovial și cartilaj.
Condrocitele reprezintă celulele specifice cartilajului fiind responsabile de formarea și
metabolismul său. Ele au capacitatea de a prezenta un antigen identic celui din
macrophage, din limfocitele B.
c) Factorii solubili ai cooperării sunt factori ce pot penetra bariera matricială și atinge
condrocitul.
22
CAP II
HERNIA DE DISC LOMBARĂ
MECANISMUL DE PRODUCERE ȘI SIMPTOME
Mecanismul acțiunii asupra sacului dural și rădăcinilor
În funcție de sediu hernia comprimă sacul dural (hernia mediană, care dă dureri locale
numite lombalgii) sau rădăcina (hernia postero-laterală, care dă dureri radiculare sciatice).
În hernia mediană, acțiunea compresivă se exercită în primul rând asupra sacului

dural și ulterior asupra cozii de cal sau a măduvei, pe când în herniile laterale se exercită de la
început asupra unei singure rădăcini. Rădăcina poate fi comprimată de un osterofit, de o
artroză interapofizară sau de o artrită marginală posterioară.
Fiecărui disc îi corespunde o rădăcină, de exemplu rădăcina L5 corespunde discului L4-L5.
Mecanismul apariției simptomelor neurologice
Factorul mecanic direct
O mică deplasare posterioară a discului cu compresiune pe ligamentul vertebral dorsal

dă dureri discrete locale, iar o deplasare mai mare a discului produce o compresiune moderată
pe rădăcini; în acest caz apare o contractură lombară cu dispariția lordozei.
În afară de factorul mecanic, un rol important îl are și factorul vascular.
Hernia de disc produce staza în venele mari epidurale și perimedulare și de asemenea

comprimă artera radiculară și astfel se produc tulburări circulatorii pe rădăcini și chiar în
conul terminal.
Simptomatologia
Boala debutează de obicei prin lombalgie, lombosciatică, mai rar prin sciatică.
Semiologia lombosciaticelor discale este alcătuită din îmbinarea unor tulburări și

anume: dureri și tulburări de sensibilitate, tulburări vegetative, trofice și modificări de
23
reflexe. Durerea spontană (lombalgia) este primul simptom și corespunde cu suferința locală
a discului. Durerea lombară este comună tuturor herniilor de disc din această regiune, pe când
durerea iradiantă are caractere pentru fiecare segment.
Sciatalgia este durerea iradiantă în membrul inferior, durerea întinzându-se în jos spre
regiunea fesieră, apoi pe toată fața posterioară a membrului inferior până la extremitatea
distală. Traiectul durerii este diferit în funcție de localizarea herniei, iar intersitatea durerii
poate fi: continuă (hernie mare) și intermitentă (hernie mică). Mai apare și caracterul unei
senzații de amorțeală dureroasă, proiectată mai ales în plante și în degete. Intermitența
durerilor este dată de: tulburările vasculare, de poziția discului și de integritatea rădăcinii
senzitive. O hernie este tolerată atâta timp cât circulația arterială și venoasă a rădăcinii este
normală. Staționarea bipedă prelungită, umezeala, frigul pot determina o congestie în aceste
plexuri venoase. Congestia produce un edem în disc,care brusc poate provoca o ștrangulare a
rădăcinii. Căldura și repaosul diminuează congestia și astfel dispare durerea. Dispariția
durerilor se poate explica prin faptul că hernia mare, cu timpul, își face un pat în corpul
vertebral, îsi micșorează volumul și astfel simptomele de compresiune cedează.
Paresteziile traduc un proces de compresiune radiculară și constituie un simptom precursor

parezei. Apariția lor indică urgența intervenției chirurgicale. Ca și durerile, paresteziile
(furnicături și amorțeli) localizate în gambă și plante, indică localizarea topografică a herniei.
În compresiunea rădăcinii L5, paresteziile se proiectează pe fața forsală a piciorului și
iradiază spre primul spațiu interosos. În compresiunile rădăcinii S1, paresteziile sunt
localizate în regiunea plantară și iradiază spre ultimele degete.
FORME CLINICE
Hernia de disc clasică
La un tânăr în plină sănătate, apare imediat sau scurt interval un lumbago acut cu
contractură musculară paravertebrală, după un traumatism care durează de la câteva ore până
la câteva zile, cu intensități variabile, de la o durere surdă până la mobilizarea absolută la pat.
Durerea cedează la repaus, calmante, căldură și infiltrații locale cu novocaină.
24
Hernia de disc cu sciatica alternantă
Prezintă în evoluție crize dureroase de sciatică alternantă, caracteristice pentru hernia de disc.
Hernia de disc cu sciatica bilaterală
La început este unilaterală apoi se bilateralizează. Aceasta se întâlnește în herniile mediane

sau juxtamediane la L3 și L4.
Hernia de disc sub rădăcină
Provoacă frecvent scolioză, fără semne neurologice, iar uneori nu există nici măcar o
contractură, durerile dominând tabloul clinic.
Hernia de disc cu sciatica paralizantă
În cursul bolii se poate instala pareza, care poate fi monoradiculară sau chiar a mai multor
rădăcini. În această eventualitate pareza este mai gravă.
25
CAP III
3.1 INVESTIGAȚII PARACLINICE
Radiografia simplă
Arată absența încovoierilor normale ale coloanei, prezența unei scolioze, modificări
artrozice, pensări discale. În hernia de disc nu se poate pune un diagnostic de precizie în urma
unei radiografii simple.
Mielografia lombară
Cea mai utilizată este mielografia cu substanțe de contrast hidrosolubile ce prezintă

avantajul unui contrast bun, resorbție rapidă și efecte secundare minime. În multe cazuri
imaginea mielografică este superioară diagnosticului CT.
Examinarea computer tomografică (CT)
Această examinare evidențiază hernia, sediul sau și eventual patologia asociată, dă

indicații particulare privitoare la evoluția stenozei canalelor spinale și proceselor articulare,
iar prin injectarea substanțelor de contrast în sacul dural permite aprecierea modificărilor
patologice din intervalul canalului rahidian.
Examinarea rezonanței magnetice (RMN)
RMN-ul permite observarea în condiții optime a structurii coloanei vertebrale, a

herniilor și a deformărilor posterioare ale discurilor. Este o investigație cu cele mai mari
posibilități de diagnosticare și oferă posibilitatea de vizualizare rapidă în plan sagital, colonar
sau chiar tridimensional (3D).
26
Examenul lichidului cefalo-rahidian (LCR)
LCR-ul nu s-a dovedit extrem de util în hernia de disc lombară, el arată o ușoară
hiperproteinemie sub 0,5%, iar în caz că valorile sunt mai mari trebuie eliminată posibilitatea
existenței unei informații.
27
3.2 DIAGNOSTICUL
Diagnosticul pozitiv
Acest diagnostic se pune pe baza datelor culese din anamneză, a evoluției în două
etape (lumbago, apoi sciatica), a evoluției în crize și a modificării durerilor în raport cu
poziția corpului.
Diagnosticul de localizare se face pe baza semnelor clinice obiective, la care se asociază:

-examenele complementare: radiografia coloanei vertebrale
-examene speciale: discografia, mielografia, examen LCR, computer tomograf, RMN.
Diagnosticul diferențial
Afecțiunile medulare dau dureri mai mari noaptea și în decubit; din această cauză
bolnavul preferă să stea în picioare, să umble sau să doarmă în fotoliu. Diagnosticul
diferențial cu: tumorile spațiului epidural, varicele venelor epidurale, granuloamele spațiului
epidural, epidurita spirală și scleroza în plăci.
Afecțiunile vertebrale: cancerul vertebral dorsal, morbul POTT lombar, tuberculoza

ganglionară paravertebrală lombară, spondiloartroza lombară, sciatică reumatismală, artrita
sacroiliacă și algii ale membrului inferior.
În vederea confirmării existenței unei hernii de disc poate fi vorba de o:
- Sciatică
- Sciatică radiculară
- Sciatică radiculară de origine discală
Sciatica este ușor de recunoscut după traiectul durerii spontane, prin caracterul durerilor
obiective puse în evidență prin semnul NERI, LASEGUE sau BONET, prin semnul charnley,
prin prezența punctelor dureroase Valleix.
28
Sciatica de origine radiculară se cunoaște după următoarele aspecte:
 prezența semnului Naffziger;

 topografia tulburărilor de sensibilitate, motorii și a reflexelor;
 examenul EMG.
Sciatica prin hernie de disc se recunoaște prin următoarele aspecte:
 evoluția în doi timpi (lumbago-sciatica) cu caracter cronic;

 radiații în intensitatea durerilor;
 declanșarea durerilor prin percuția apofizelor spinoase sau paravertebrale;
 tulburări de sensibilitate;
 pareze monoradiculare;
29
CAP IV
4.1 TRATAMENT
Tabloul clinic de hernie de disc trebuie încadrat în una din aceste două grupe
nosografice.
 Hernia de disc – boală

 Hernia de disc – simptomiatică
Această încadrare este un fapt de mare importanță în ceea ce privește tratamentul și

prognosticul.
a) Hernia de disc – boală
Reprezintă forma clasică în care traumatismul are rol declanșator predominant, iar hernia la
rândul ei are rolul determinant în manifestarea clinică.
Leziunile de la nivelul interdisco-apofizare sunt secundare și minore. La radiografia coloanei

vertebrale se constată de cele mai multe ori o coloană normală. Se poate vedea o pensare, cu
o discartroză secundară, ciocuri osteofitice uni sau bilaterale la nivelul herniei.
Toate aceste hernii de disc trebuie operate.
b) Hernia de disc – simptomiatică
Se mai numește și artrodiscopatie vertebrală și este o manifestare secundară, în cadrul unei

leziuni situate în defileul interdisco-ligamento-apofizar sau care pot cuprinde întreaga
coloană vertebrală. Leziunile pot fi de natură inflamatoare, degenerativă sau circulatorie.
La începutul bolii, simptomele de lombosciatică sunt iritative fiind o consecință a procesului

anatomopatologic situat în regiunea interdisco-ligamento-apofizară. Discul intervertebral deși
suferă un proces de involuție poate face față funcției sale, dar apariția leziunilor la nivelul
regiunii interdisco-ligamento-apofizare duce la o deteriorare accentuată a discului și la orice
mic efort fizic se produce o hernie de disc, care dă simptome de compresiune sau deficit
radicular care sunt un efect al procesului inflamator din zona interdisco-ligamento-apofizară,
combinată cu o hernie de disc secundară.
30
Hernia de disc simptomiatică se bănuiește atunci când traumatismul lipsește sau este minim,
când există deteriorarea marcată a discurilor vertebrale. Fiind vorba de o artropatie, pe primul
plan se va trata aceasta, numai când tratamentul conservator este ineficace sau fenomenele de
compresiune și deficit sunt nete se va opera.
În funcție de tipul bolii, de fază, se pot utiliza mai multe tipuri de tratamente clasificate în
două mari categorii:
a) Tratamentul conservator-medicamentos fizioterapic, ortopedic

b) Tratament chirurgical-clasic, endoscopic.
4.1.1. TRATAMENTUL CONSERVATOR
1. Profilactic
 Se dau bolnavului indicații asupra pozițiilor antalgice, corecte, în repaus

 Se scade progresiv înălțimea pernei
 Se interzic bolnavului mișcările bruște
 Unele poziții nu pot fi complet evitate, este necesar ca la anumite intervale să
fie întrerupte pentru câteva minute, efectuându-se câteva mișcări de extensie
axială sau repaos în poziția corijată
 Combaterea factorilor de risc este necesară încă din perioada adolescenței,
vizând profilaxia primară a herniei
 Se recomandă exerciții de kineto-profilaxie care vizează menținerea forței
musculare (la nivelul trunchiului superior și inferior) și exerciții de
conștientizare a pozițiilor corecte ale coloanei și bazinului, cu adaptarea
pozițiilor corectoare, evitarea eforturilor mari și ridicarea de greutăți la
persoanele cu risc
31
2. Igieno-dietetic
Măsuri igienice
 Raportul la pat pe un plan dur pe durata variabilă între 5-7 și 10 zile în poziția
analogică aleasă de bolnavă în formele hiperalgice, dar de obicei impuse după
recomandările lui Schultz și Perl: decubit dorsal, cu genunchii flectați, în
poziția ”cocoș de pușcă”
 Se ridică pe parcursul manevrelor de ridicare și coborâre din pat cu sprijin în
mâini și genunchi, coborând la membrul inferior bolnav și sprijin pe cel
sănătos și invers
 Purtarea unui lombostat asigură o imobilizare bună a regiunii lombosacrate în
cazurile acute, iar în cazurile cronice reduce durerea și ușurează reluarea
activităților profesionale
 Mersul se mai face cu sprijin pe un baston

 În formele cronice la obezi scăderea ponderală poate fi benefică
32
Măsuri dietice
 Regimul alimentar trebuie să fie hiposodat, când bolnavului i se prescrie o

medicamentație antiinflamatorie
 Evitarea abuzului de alcool este benefică pentru evoluția bolii
 Bolnavului trebuie să i se explice că boala lui nu este gravă și să accepte un
tratament complex care poate fi de mare ajutor
 De asemenea cooperarea cu asistenții este de bun augur în refacerea sa
3. Medicamentos
Include o paletă largă de substanțe ce se pot administra singure sau în ascociere.
Cel mai rațional, mai eficace și mai rapid este rahianestezia. Când acest tratament este
indicat, se face o rahianestezie (1,5 ml novocaină, 8% pentru adulți) și repaus absolut pe pat
tare, timp de 3 zile în poziție de reaxare musculară completă. Substanțele de tip Diclofenac,
Naproxem, Indometacin de preferință sub formă de supozitoare (1-2 pe zi) au în cele mai
multe cazuri efecte favorabile.
Glucocorticoizii de tip Hidrocortizon acetat, Triamcinolon, Acetonid, Betametazon

(Diprophis, Celeston) asociate cu xilină 1% în infiltrații locale paravertebrale sau în găurile
sacrate posterioare, epidural, peridural sau în punctele Vallux au efecte favorabile, mai ales în
formele influnețate nesatisfăcător de medicamentele precedente de 2-3 ori pe săptămână, sau
10 ml novocaină 1% în rădăcină suspectă de compresiune la două zile .
Injecțiile se fac cu multă atenție, pentru a nu difuza în spațiul subarahnoidian. Se

administrează medicamentație: miorelaxantele centrale de tip Clorzoxazon 750 mg/zi sau
Tolperisan (Mydocalm) ca medicație adjuvantă asociate cu AINS (antiinflamatoare
nesteroidiene) sunt mai eficace în faza acută.
În formele hiperalgice folosim cure scurte (7-10 zile) de Prednison 40 mg/zi sau
Diazepan 10-15 mg/zi (decontracturant). Acestea sunt utile în prima parte a episodului
dureros când contractura musculară antalgică menține o poziție vicioasă. Desigur există o
gamă largă de AINS, decontracturante antalgice care se pot utiliza în afară de cele enumerate.
33
4. Ortopedic
În cazurile mai puțin grave se recomandă purtarea unui corset ortopedic. Tracțiunea
gambei sau extensia gâtului pot să dea uneori rezultate încercând în acest fel reducerea
herniei. În hernie de disc fără semne neurologice, în primele trei puseuri și care durează
scurtă vreme, se poate face vertebroterapie. Vertebroterapia se face prin tracțiuni lente
intermitente pe o masă specială, pentru a extinde numai un segment vertebral, reglementând
forța și viteza de tracțiune. Aceste manopere sunt contraindicate în herniile de disc cu semne
neurologice.
5. Ortopedico-chirurgical
Indicația operatoare în hernia de disc după noile date din literatura medicală, vizează
două tipuri de factori:
 Factori pozitivi (preoperatorii)

 Factori negativi (contraoperatorii)
Indicații absolute sunt formele hiperalgice radiculo ventral, care timp de trei luni nu
răspund la un tratament conservator corect, cât și lombosciaticile paretice paralizante și cele
care se suspectă o etiologie tumorală.
4.1.2 TRATAMENT BALNEOFIZICOTERAPEUTIC
Balneofizioterapia este ramura medicinei generale care folosește în scop terapeutic

agenți fizici, maturali și artificiali.
Marea varietate și modul lor diferit de aplicare a făcut de-a lungul timpului să se
deprindă o serie de ramuri care în diverse perioade au avut o dezvoltare intensă diferită.
Principiile și obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic
 Reducerea durerii
 Reducerea iritației radiculare
 Reducerea contracțiilor musculare
34
 Tonificarea musculaturii postoperatorii
ELECTROTERAPIA
Prin electroterapie înțelegem aplicarea unui agent electric asupra organismului viu
constituind un stimul care provoacă reacție tisulară.
Există două mari tipuri de stimuli fundamental deosebiți:
 Stimuli naturali: la nivelul sinapselor prin intermediul receptorilor ce pot

declanșa impulsuri nervoase
 Stimuli artificiali: inadecvați care pot fi de natură fizică sau chimică
Stimulii electrici ating direct potențialele membranelor celulare și provoacă reacții analoage
celor obținute cu excitanți specifici.
Electroterapia din punct de vedere al frecvenței curentului se împarte în:
 Curent de joasă frecvență (0-100 Hz)

 Curent de medie frecvență (1.000-100.000 Hz)
 Curent de înaltă frecvență (peste 100.000 Hz)
1.CURENTUL GALVANIC
Este curentul al cărui sens de deplasare este același menținânu-se la frecvența constantă, se
mai numește și curent continuu. Intensitatea se reglează în funcție de sensibilitatea și
toleranța pacientului.
Prag de sensibilitate este senzația de furnicătură ușoară la introducerea lentă a curentului în

organism. Prag=0,1mA/cm 2.
Efecte: analgetic, sedativ, vasoactiv, trofic, de stimulare a excitabilității.
35
Indicații:
Afecțiuni reumatice: mialgii, tendivite, artroze, artrite, periartrite, poliartrita reumatoidă,

spondilită tisulară anchilopoetică. Sechele posttraumatice: luxații, postcontuzii, fracturi,
entorse, redări articulare posttraumatice, tensinovite.
Afecțiuni ale sistemului nervos: nevralgii, nervite de nerv sciatic, de plex bronhial
trigeminale, dentare, occipitale, pareze, paralizii, sindroame astenice, epicondilite
neurovegetative.
Afecțiuni ale aparatului cardiovascular: tulburări de circulație periferică, algoneurodistrofii,

acrocianoză, arteriopatii cronice, în faza subacută și cronică, hipertensiune arterială în stagiu
neurogen I, tulburări în teritoriul circulației cerebrale.
Contraindicații:
Afecțiuni tegumentare (plăci, arsuri, infecții), stări febrile, stări infecțioase acute,
T.B.C. cutanat, T.B.C. activ cu orice localizare, neoplasme, epilepsie, insuficiență de brahial
(hepatice, cardiace, pulmonare), corpuri metalice în țesături (broșe, trigeminale), perioada
ciclului menstrual, sarcina.
Durata tratamentului:
Se socotește în minute o ședință și durează între 5-10 minute, dar de obicei 10 minute.
Numărul de ședințe variază în funcție de afecțiuni:
 Afecțiuni acute: 8-10 ședințe

 Afecțiuni cronice: 15-20 ședințe
Curentul galvanic se poate aplica în trei feluri:
 Cu ajutorul electrozilor placă, galvanizare simplă

 Sub formă de baie hidroelectrolitică, baie galvanică parțială sau generală
 Inofareză, se folosesc anumite substanțe care sunt introduse prin tegument cu
ajutorul curentului galvanic.
36
2. IONOGALVANIZAREA
Este procedeul prin care se introduce în organism diferite substanțe medicamentoase cu

ajutorul curentului galvanic prin tegumente și mucoase. Substanțele medicamentoase folosite
sunt: histamina, novocaina, clorura de calciu, etc.
3. CURENTUL DIADINAMIC
Curentul diadinamic (DD) este un curent de joasă frecvență și se obține din redresarea
curentului alternativ. Curentul diadinamic prezintă cinci forme:
 Monofazat (MF)
 Difazat (DF)
 Perioada scurtă (PS)
 Perioada lungă (PL)
 Ritm sincopat (RS)
Efectele: analgezic, hiperemiant și diamogen.
Indicații:
În tulburări circulatorii periferice: Raynaund, boala varicoasă, arsuri, stări după degerături.
Afecțiuni ale aparatului locomotor: contuzii, entorse, luxații
În afecțiuni reumatice: artroze, artrite, P.S.H, nevralgii cervicobrahiale, lombosciatică.
Contraindicații:
Piese metalice în țesuturi, stări hemoragice, sarcină, neoplasme, ciclul menstrual.
37
4. TENS= stimulare nervoasă electrică transcutanată
Constituie o metodă netraumatizantă de combatere a stărilor acute și cronice de

diferite cauze utilizând curenți, impulsuri dreptunghiulare de joasă frecvență.
Reprezintă o metodă modernă de tratare a algiilor.
Indicații:
 Afecțiuni reumatice
 Dureri în afecțiuni neurologice periferice
 Durerile fantomă
 După amputațiile membrelor
 Durerile după anestezie
Contraindicații:
 Pacemaker
 Sarcina în primul trimestru
 Sindroame dureroase de origine talamică
5. CURENȚII INTERFERENȚIALI
Curenții interferențiali rezultă din doi curenți de medie frecvență cu amplitudini

constante doar cu frecvențe puțin diferite. Interferențele de joasă frecvență sunt considerate
cele mai active din punct de vedere biologic la nivel celular. Aceste efecte se pot obține prin
amplasarea electrozilor astfel încât cele două circuite să fie aplicate perpendicular.
Efecte:
 Excitamotor pe musculatură striată

 Decontracturant
 Vasculotrofic
 Hiperemizant și resorbtiv
 Analgetic
38
 Acțiunea excitomotoare pe musculatura netedă
Indicații:
Afecțiuni ale aparatului locomotor:
 Stări posttraumatice: entorse, luxații, contuzii fără leziuni osoase, hematoame

 Afecțiuni articulare: artrite, periartrite, artroze
 Afecțiuni dureroase: etiopatogenii diverse ale coloanei vertebrale, spondiloze,
scolioze, discopatii, miașgii, stări postcontuzionale
 Nevralgii și nervite
 Sechele paretice ale membrelor în remisie
Afecțiuni vasculare periferice:
 Tulburări de circulație arterială, venoasă și limfatică

 Celulite
Afecțiuni ginecologice:
 Dismenoree
 Afecțiuni inflamatorii ale micului bazin
Afecțiuni ale orgenelor interne:
 Pancreatite
 Gastrită
 Boală ulceroasă
 Diskinezii biliare
Contraindicații:
 Afecțiuni febrile de diferite etiologii

 Tuberculoză
 Stări cașectice
39
6. ULTRASUNETUL (US)
Undele cu frecvența peste 20.000 Hz se numesc ultrasunetele și nu sunt auzite de către

urechea umană. Ultrasunetele ca și restul vibrațiilor mecanice pendulare, au efecte
fiziochimice, biologice și fiziologice.
Efecte biologice: În piele chiar și în doze mici ultrasunetele cresc permeabilitatea

membrelor celulare. În țesutul conjunctiv are loc o vasodilatație, o hiperemie și o extrarazare
sangvină. În mușchi apar reacții exudative și de degenerescență edematoasă. Osul
reacționează diferit la intensități mici. La doze mici osul reacționează constructiv prin forme
de osteofite, iar la doze mai mari apar edemehemoragice, necroze osoase și tendinoase.
S.N.C. și S.N.V. reacționează prin modificări funcționale, iar în sângele supus iradierii cu
ultrasunete scade proteinemia totală, cresc gama-globulinele, scad alfa-globulinele
Efecte fiziologice: fibriotice, antispastice, antiinflamatoare și vasculare.
Indicații:
Afecțiuni ale aparatului locomotor: reumatism degenerativ și abaarticular.
Afecțiuni posttraumatice: contuzii, entorse, luxații, hematoame.
Afecțiuni neurologice: nevrite, nevralgii, pareze, distrofia musculară, scleroza multiplă și

sindromul Parkinson.
Afecțiuni ale țesutului colagenos: fibrozite, sclerodermie.
Contraindicații: stări febrile, tromboze, tumori, reumatismul articular acut.
Contraindicații speciale:
Sunt interzise aplicațiile ultrasunetului pe organe, creier, măduvă, ficat, splină, uter,
inimă și pe zone de creștere a oaselor la copii și adolescenți.
7. UNDE SCURTE (R.U.S.)
Aplicarea terapeutică a câmpului electric și magnetic de înaltă frecvență și a undelor

electromagnetice cu frecvențt peste 300 KHz.
40
Nu produc fenomene de polarizare.
Nu provoacă excitație neuromusculară.
Au efecte calorice de profunzime fără a produce leziuni cutanate.
Efectele calorice:
 Stimulează metabolismul
 Activează circulația
 Efect sedativ
 Efect analgezic
 Efect decontracturant și antispastic
Indicații:
Afecțiuni ale aparatului locomotor: afecțiuni reumatice: -reumatism degenerativ: gonartroza,

spondiloza; -reumatism inflamator cronic: spondilita ankilopoietică; -reumatism abarticular:
bursite, tendinite
Afecțiuni ale sistemului nervos: nevralgii, nevrite, pareze și paralizii, sechele periferice.
Afecțiuni cardiovasculare: anginele pectorale, tulburari ale circulației periferice, degerături.
Afecțiuni dermatologice: furuncule, hidrosadenite (abcese ale glandelor).
Afecțiuni stomatologice: gingivite, stomatite, abcese peridentare.
Contraindicații:
Procese inflamatorii acute cu supurații, procese neoplazice, implantarea de pace-maker

cardiac, ciclu menstrual si sarcina.
8.ULTRAVIOLETE
Se mai numesc și biodozimertia.
Indicatii:
Afecțiuni dermatologice: acneea, psoriazisul, eczeme, micoze cutanate.
41
Afecțiuni pedriatice: astm bronșic, copii anorexici, insomnii.
Afecțiuni ORL: otite, amigdalite.
Afecțiuni stomatologice: gingivite, paradontopatii.
Contraindicații: stări hemoragice, diabet zaharat, TBC, în sarcină, TA, anomalii de

pigmentație.
Aplicațiile radiațiilor infraroșii in spațiu deschis
În cadrul acestei modalități terapeutice se utilizează cel mai frecvent lămpi de tip
sallux, vitalux, sallex.
Durata ședinței este variabilă intre 5 și 20 minute.
Efecte: antialgic, antiseptic, antiinflamator, activare a circulației sau stimulare a

metabolismului.
9.MAGNETODIAFLUX
Vorbim despre câmpuri magnetice de joasă frecvență.
Efectele câmpului magnetic:
- Câmpul magnetic întrerupt determină reacții de tip Rotrop, catabolic ce eliberează

energie, iar câmpul magnetic continuu determină reacții de tip trofotrop anabolic de
refacere a energiei.
Efecte asupra proceselor metabolice:
- Efectele asupra Sistemului Nervos Central: sedative, tranchilizante, iar curentul

întrerupt are efect excitant.
- Efectele asupra Sistemului Nervos Vegetativ: curentul continuu determină o
parasimpaticotomie; curentul întrerupt determină o hipersimpaticotomie.
Indicații:
Afecțiuni reumatismale: degenerative, abarticulare, inflamatorii.
42
Sechele posttraumatice: contuzii, entorse, hematoame musculare.
Sechele postfracturi: cu sau fară algoneurodistrofii (AND): consolidarea fracturilor.
Afecțiuni neuropsihice: nevroze depresive, distomii neurovegetative.
Afecțiuni organice ale Sistemului Nervos (SN): hemiplegii, boala Parkinson, leuconevraxite,
sindroame excitomotoare (spasmul facial, torticoliusul, spasmodic, ticurile).
Afecțiuni cardiovasculare: boala Raynaund, acrocianoza, arteriopatia diabetică, HTA,

arteroscleroza.
Afecțiuni respiratorii: astm bronșic, bronșita cronică.
Afecțiuni digestive: ulcer gastroduodenal, gastrita, diskhineziile cu hipotonie și hipertonie.
Afecțiuni endocrine: diabet zaharat, hipertiroidie.
Afecțiuni ginecologice: dismenoree, tulburări menstruale, metroanexitele cronice, pelvialgii,

leucoree.
Contraindicații: purtătorii de pace-maker, bolile de sânge, stări hemoragice, stări febrile,

tumorile maligne, insuficiența hepatică renală, TBC, epilepsie, sarcina.
10. LASER
Laserul reprezintă lumina amplificată prin emisie stimulantă. Emisia constă în

producerea de radiații luminoase active de câmpuri electromagnetice în exterior.
Există două tipuri de laser:
- Laser cu puteri mari- folosit în chirurgie

- Laser cu putere mică- folosit în domeniul biostimulării; aici se încadrează și laserul
folosit în practică reumatologică și a medicinii sportive, puterea lui fiind de ordinul
nW.
Efecte: analgetic, stimularea osoasă, regnerează țesutul nervos, efect antiinflamator, efect de
stimulare a imunității.
43
Indicații:
Afecțiuni reumatice: artroze, reumatism abarticular, bursite, periartrite.
Afecțiuni posttraumatice: leziuni ale vaselor, nervilor, țesutului osos; leziuni muscular
tendinoase; tulburări trofice tegumentare prin efect de biostimulare; se poate folosi în
sindroame algice care au contraindicații pentru fizioterapie. Exemple:corpuri metalice în
țesuturi, tulburări trofice în stadii avansate.
Contraindicații: neoplazii, stări preneoplazice, boli fibrozante, boli cu fotodermatoze.
Precauții: bolnavii care urmează tratament steroidian (cu predinson), gravidele, bolnavii cu
tulburări psihice și cei cu tulburări de ritm cardiac sau cu pace-maker.
HIDROTERMOTERAPIA
Hidrotermoterapia reprezintă aplicarea în scop profilactic și curativ a mai multor

proceduri care au la bază apa cu diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație: solidă,
lichidă și gazoasă.
1. Compresele
Sunt cele mai simple și răspândite proceduri de hidroterapie și se realizează cu ajutorul unor
pânze de diferite mărimi înmuiate în apă la diferite temperaturi și aplicate pe regiuni ale
corpului.
Compresele în funcție de temperatură sunt: reci, calde, alternante, stimulante, cu aburi.
Compresele după regiunea de aplicare pot fi:
- La cap: aplicare completă sau parțială

- La ceafă: se aplică pe regiunea occipitală
- La gât
- La torace
- Precordiale
- La trunchi
44
- Abdominale
- Genitale
- La gambe
2. Împachetări
Este o procedură de hidroterapie care constă în învelirea unei părți din corp sau a corpului în
întergime după o tehnică particulară. Împachetările sunt de trei feluri: umede, uscate și
speciale.
Împachetările pot fi cu: parafină, nămol, nisip.
3. Cataplasmele
Sunt proceduri care constă în aplicarea pe diferite regiuni ale corpului a diverselor substanțe
de natură organică sau anorganică la o anumită temperatură. Cele mai cunoscute sunt:
cataplasele cu muștar, hrean și mușețel.
4. Afuziunile
Sunt proceduri care constă în proiectarea fără presiune a unor coloane de apă asupra
diverselor regiuni ale corpului. Afuziunile pot fi: reci, alternante, parțiale și complete.
5. Dușurile
Sunt proceduri de hidroterapie reprezentate prin coloana de apă, aburi sau aer cald, de diferite
temperaturi și presiuni, proiectate de la o anumită distanță pe anumite suprafețe ale
corpuluisau pe tot corpul.
Dușurile sunt:
a) După temperatură: reci, calde, alternante, cu aburi, cu aer cald.

b) După forma jetului: duș rozetă, sul, evantai.
c) După direcția coloanei de apă: verticale (ascendent, descendent), orizontale și
circulare.
d) Dușuri speciale: duș masaj, subacval.
45
6. Băile
Sunt proceduri de hidroterapie care se practică cu apă simplă la diferite temperaturi sau cu
apă la care se adaugă diferite ingrediente.
Băile sunt de mai multe feluri:
a) După compoziție: simple, medicinale.

b) După temperatură: reci, răcoroase, indiferente, calde, fierbinți.
c) După durată: scurte (mai mici de 5 min), parțiale și generale.
TERMOTERAPIA
Este acea parte a hidroterapiei care cuprinde procedurile între 40-80 grade folosite în
scop terapeutic. În cadrul termoterapiei vorbim despre: baia cu aburi, baia cu aer cald, baia de
lumină, baia de soare (helioterapia).
46
BALNEOLOGIA (APE MINERALE, NĂMOLURI)
Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:
- Încetinirea proceselor degenerative

- Îmbunătățirea circulației locale și generale
- Ameliorarea sau menținerea mobilității articulare și a forței musculare periarticulare.
Tipuri de ape:
- Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu),

- Ape sărate concentrate (Sovata, Amora, Techerghiol),
- Ape sărate iodurate (Bazna),
- Ape sulfuroase sărate (Călimănești, Govora),
- Ape sulfuroase termale (Herculane).
Terapia cu nămol acționează prin trei factori cunoscuți: termic, fizic și chimic. Stațiuni
indicate în terapia cu nămol sunt la: Techerghiol, Amara, Sovata, Telega, Slănic Prahova,
Vatra Dornei, Borsec, Felix, Govora si Geoagiu.
47
MASAJUL
Este o metodă terapeutică care face parte din ramura medicinei balneofizioterapeutică
și constă dintr-o serie de manevre executate pe suprafața organismului într-o anumită ordine
în funcție de regiunea pe care o are bolnavul.
Efecte:
Se împart în două grupe: locale și generale.
Afecțiuni locale:
 Afecțiunea sedativă asupra durerilor de tip nevralgic, muscular sau articular.

 Afecțiunea hiperemiantă locală, odată cu acestea apare și o încălzire a
tegumentului.
 Acțiunea de înlăturare a lichidelor intestinale de stază cu accelerarea
proceselor de rezorbție în regiunea masată.
Efectele generale:
 Stimularea funcției aparatului circulator și respirator.

 Creșterea metabolismului bazal.
 Alte efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului sunt: îmbunătățirea
somnului, îndepărtarea oboselii musculare.
Toate aceste efecte se aplică prin acțiunea exercitată de masaj asupra pielii. În piele există
numeroase terminații nervoase (exteroceptori), punct de plexare a unor serii de reflexe.
La acestea trebuie adăugate și efectele excitante pe care le exercită masajul asupra

terminațiilor nervoase din mușchi, ligament și tendoane.
Indiacții: scolioze, cifoze, lordoză, hernie de disc, contracturi, anxietate, artrită, durerile de
spate, durerile cornice, constipația, depresiile, durerile de cap, hipertensiunea, insomnia.
48
Contraindicații:
 Nu vom aplica masajul pe regiunile pielii care acoperă un proce inflamator

profund.
 Furuncule, abcese, flegmoane și alte corecții purulente, osteita, osteomiolita.
 În toate stările patologice cu caracter general.
 În inflamația centrilor nervoși.
 În hemoragiile cerebrale recente și în accidente vasculare.
 În timpul sarcinii.
 În erupții cutanate.
 Tăieturi sau infecții.
 Bolnavii de cancer și bolnavii de TBC.
49
KINETOTERAPIA
Kinetoterapia este ramura terapeuticii care folosește drept mijloc de afecțiune diferite
forme de mișcare, în scopul menținerii, restabilirii sau stimulării funcției.
În kinetoterapie planul de recuperare se procedează cu ajutorul obiectivelor cu tehnici,

metode și exerciții fizice.
Obiectivele generale urmărite sunt:
 Refacerea forței musculare și creșterea rezistenței musculare.

 Ameliorarea funcției de coordonare, control și echilibru a corpului; formarea
capacității de relaxare.
 Corectarea mobilității articulare.
 Reeducarea respiratorie.
 Reeducarea sensibilității.
Exercițiile fizice contribuie la menținerea stării de sănătate și au rolul de a conduce

către echilibrul tuturor funcțiilor organismului uman.
Examenul clinic și paraclinic:
Examenul bolnavului va fi făcut atât clinic cât și paraclinic.
Examenul clinic este necesar în vederea stabilirii unui bun și precis diagnostic
anatomoclinic.
Examenul paraclinic însă bilanțul articular și evaluarea musculaturii, au o importanță

în aprecierea unui diagnostic funcțional, extrem de important în kinetoterapie.
Bilanțul articular reprezintă măsurarea amplitudinilor de mișcare în articulație pe toate

direcțiile de mișcare.
Bilanțul muscular reprezintă un sistem de tehnici de examen manual pentru evaluarea forței
fiecărui mușchi sau unor grupuri musculare.
50
Examenul clinic va consta într-un examen fizic amănunțit în vederea stabilirii bolii și
cauzelor ei. Vârsta, sexul, profesia, starea psihică a bolnavului ca și starea lui intelectuală,
constituie jaloane în aplicarea unei posibilități de reeducare în kinetoterapie sau să ridice
probleme de reeducare profesională în centre adecvate.
Se va face un examen obiectiv de ansamblu, în vederea găsirii eventualelor atitudini

compensatorii ale trunchiului. Se va trece la examinarea segmentului bolnav, în comparație
cu cel sănătos. Se va examina tegumentul, se vor înregistra eventuale infecții, plăgi, celulită
infecțioasă, care contraindică mobilizările. Se va face un studiu al articulațiilor și al părților
anexe, relevând eventualele deformații sau puncte dureroase. Se va trece apoi la studierea
capacității funcționale musculoarticulare, ecectuându-se un examen paraclinic corespunzător.
Bilanțul muscular va indica posibilitățile de mobilizare activă, prin testarea mișcărilor

fundamentale și prin stabilirea bilanțului muscular analitic. Se va examina de asemenea
amplitudinea articulară, pacientul fiind învățat să execute mișcări indicate de medic după
planurile și anexele principale de mișcare, folosind forța musculară păstrată încă și cu alte
posibilități și artificii. Se va trece la sfârșit, la analiza mișcărilor pasive, executate cu ajutorul
medicului ori kinoterapeutului.
Prin kinoterapie pasivă se înțelege folosirea în scop terapeutic a unor mișcări

determinate în articulații prin intervenții exterioare.
Kinoterapia activă se efectuează printr-o activitate voluntară. Se vor nota

amplitudinile active și pasive articulare.
Numai printr-un studiu paraclinic judicios se va putea înregistra eventualele deficiențe

funcționale, tulburările de mobilitate prin insuficiență sau exces, asimetriile sau mișcările
anormale, ca și cauzele ce stânjenesc, limitează sau exagerează mișcarea. Mobilizarea
terapeutică nu poate fi recomandată și nu se poate executa în mod științific decât după
parcurgerea etapelor arătate de mai sus. Numai o bună cunoaștere a structurilor și a funcțiilor
articulare va permite executarea tehnică, precisă a mobilizărilor.
51
Indicații în recupararea medicală prin kinoterapie
 Afecțiunile aparatului locomotor (ortopedice și posttraumatice).

 Afecțiunile reumatice (spondilita, poliartrita, reumatoida, artrita, reumatisme
degenerative, reumatismul țesutului moale).
 Afecțiuni neurologice (accidente vasculare cerebrale AVC, traumatismele
coloanei vertebrale, boli degenrative și inflamatorii ale sistemului nervos,
sindroame neurologice).
 Afecțiunile aparatului cardio-vascular.
 Afecțiunile aparatului respirator.
 Afecțiunile neuropsihice.
 Afecțiunile metabolice (obezitatea).
 Maladiile congeniatel (distrofia neuro-musculară, luxația congenitală de sol,
tetraplegia).
52
TRATAMENTUL FIZICAL-KINETIC ȘI
RECUPERAREA MEDICALĂ ÎN HDL
Acest gen de tratament este recomandat în toate situațiile evolutive ale lombosciaticii
din cauza discală, dar trebuie individulalizat în funcție de forma clinică și particularitățile
bolnavului. Pentru tratamentul fizical-kinetic este utilă o clasificare care să permită
sintetizarea mijloacelor de tratament în câteva scheme cu valoare orientativă.
Prin perioada acută înțelegem stadiul de evoluție a bolii în care durerile lombosacrate
sunt intense, nu se calmează, există contractura musculară paravertebrală cu sau fără blocadă.
În perioada subacută durerile din decubit au dispărut, pacientul poate să execute

mișcări lente fără dureri.
Perioada cronică permite bolnavului să-și mobilizeze coloana, aceste mobilizări

deplasând durere moderată suportabilă.
Perioada de remisie completă este perioada dintre episoadele în care pacientul este
asimptomic și predispus astfel la repetarea acelorași greșeli ce duc la recidivă.
Factorul esențial care poate asigura o reușită terapeutică pe termen mediu și lung este
reducerea reală a riscului de recidivă, constă în adaptarea riguroasă a unui program de
fiziokinetoterapie la elementele etiopatogene de suferință.
Tratamentul are ca obiective: educarea bolnavului în sensul acordării importanței juste

durerii sale lombo-sacro-fesiere; profilaxia activă a recidivelor; reducerea riscurilor de
complicații radiculare a sindromului dureros lombar.
Obiectivele pe care trebuie să și le propună orice program de kinetoterapie sunt:
 Relaxarea musculaturii contracturate și asuplizarea trunchiului inferior.

 Pentru relaxarea musculaturii lombare cu reducerea concomitentă a
lombosacralgiei, Sbenghe recomandă aplicarea exercițiului hold-relax,
modificat, cu rezistența moserată spre minimă.
53
 Contracția unui grup muscular este urmată de relaxarea mușchilor activați și
ciclul se repetă.
 Abordarea grupelor musculare se face de la distanță spre zona afectată.
 Se utilizează pozițiile finale ale diagonalelor Kabat pentru membre în scopul
influențării musculaturii trunchiului.
 Diagonalele membrelor superioare vor influența musculatura abdominală
superioară și cea extensoare superioară a trunchiului.
 Diagonala membrelor inferioare vor influența musculatura abdominală
inferioară și pe cea a trunchiului.
Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exerciții de remobilizare a coloane

vertebrale lombare, basculări ale bazinului, întinderea musculaturii paravertebrale și
mușchiului psoaso-iliac cel mai frecvent se utilizează programul Williams. Acest program
cuprinde următoarele exerciții repartizate în două faze:
În prima fază:
 Decubit dorsal, flexia-extensia genunchilor;

 Decubit dorsal, se trage cu mâinile un genunchi la piept până se atinge fruntea
apoi se schimbă piciorul;
 Aceleași exerciții, dar se execută simultan cu ambii genunchi;
 Decubit dorsal cu mâinile sub cap, se trage un genunchi cât mai mult spre
piept, apoi celălalt, finalizând cu ambii genunchi concomitent;
 Decubit dorsal cu brațele ridicate la vertical pe lângă cap, genunchii flectați la
90o, tălpile pe pat. Din această poziție se împinge lomba spre pat, se contractă
abdominalii și se basculează sacrul înainte. Exercițiile se execută în serii de
repetări al căror număr se stabilește în funcție de pacient.
În a doua fază:
 Decubit dorsal, cu genunchi flectați, tălpile pe pat, se apleacă ambii genunchi

lipiți spre dreapta și spre stânga până atinge suprafața patului;
 Decubit dorsal, se ridică alternativ călcâiul și se așează pe genunchiul opus și
din această poziție se aduce coapsa până atinge suprafața patului;
 Decubit dorsal, se ridică alternativ fiecare membru inferior al genunchiului
extins;
54
 Din ortostatism, genoflexiuni cu mâinile sprijinite pe spătarul unui scaun,
spatele se menține perfect drept, călcâiele lipite de sol;
 Poziția de ‚‚cavaler servant” corpul aplecat spre înainte și sprijin cu mâinile pe
sol, se întinde genunchiul de sprijin executând și o balansare, care întind
mușchii psoas-iliac. Exercițiile se execută în serii de repetări al căror număr se
stabilește în funcție de pacient.
La acest program se pot asocia o serie de exerciții la spalier din poziția atârnată în funcție de
posibilitățile fizice ale bolnavului:
 Ridicări ale genunchilor la piept;

 Rotarea trunchiului stânga/dreapta cu genunchii flectați;
 Bascularea stânga/dreapta a membrelor inferioare întinse;
 Semisuspendate (șoldurile și genunchii flectați la 90o, sprijin și pe picioare), se
fac balansări înainte, înapoi și în lateral ale bazinului.
În perioada cronică se continuă kinoterapia prin consolidarea asuplizării coloanei vertebrale

lombare, dar cu accent pe tonifierea musculaturii trunchiului.
Scopul tonifierii musculaturii abdominale și a celei extensoare lombare este ca și în

poziția de ortostatism trunchiul inferior să realizeze o poziție neutră a pelvisului și să creeze o
presiune abdominală care să fie capabilă să preia o parte din presiunea la care sunt supuse
discurile vertebrale.
Program de exerciții
 Din decubit dorsal cu genunchii flectați la 90o, tălpile pe pat. Se încearcă

împingerea în forță a genunchilor în sus în timp ce kinetoterapeutul se opune
mișcării, tot timpul partea lombară rămânând în contact cu patul;
 Aceeași poziție de plecare. Pacientul ridică capul, umerii și trunchiul, brațele
întinse anterior, până când palmele ajung deasupra genunchilor. Se revine și se
repetă;
 Din poziție de cvadrupedie pentru corectarea lordozei lombare, se suge
puternic abdomenul și se menține. Se relaxează și se repetă;
 Decubit dorsal, cu genunchii flectați la 90o, lipiți unul de altul, pacientul
încearcă să îi aducă lateral spre planul patului;
55
 Aceeași poziție de plecare, bolnavul își trage cu forță genunchii la piept, iar
terapeutul se opune;
 Decubit dorsal cu membrele inferioare întinse. Terapeutul încearcă să ridice
ambele membre, dar pacientul se opune;
 Din decubit lateral cu coapsele ușor flectate. Terapeutul împinge cu o mână
pelvisul pacientului înainte și cu a doua mână trage înapoi de umărul acestuia.
Bolnavul se opune acestor forțe;
 Executarea podului din decubit dorsal cu genunchii ușor flectați, sprijinit pe
umeri, spate și picioare, se ridică bazinul și zona lombară. Terapeutul se
opune, apăsând pe crestele iliace.
 În poziția pod, bolnavul încearcă o rotire a bazinului la care terapeutul opune
rezistență spre sfârșitul cursei mișcării. Se alternează stânga/dreapta;
 Din ortostatism lângă o masă, pacientul se sprijină ușor de ea și face o ușoară
flexie din șolduri, mentinând coloana lombară delordozată. Kinetoterapeutul
se opune mișcării, având o mână pe scapulă și cealaltă anterior pe coapsa
iliacă opusă. Bolnavul se opune acestor forțe.
În perioada de remisie completă, bolnavul poate recurge la un tratament balneo-dimateric.

Aceste programe nu sunt standard și este recomandată varianta exercițiilor în funcție de
pacient.
Recomandările sunt în funcție de localizarea afecțiunii și de profesia pe care o are

pacientul. Astfel pacienții care desfășoară activitatea în special în poziție ortostatică sunt
beneficiarii unui program de kinetoterapie orientat spre întreținerea și dezvoltarea sistemului
muscular de susținere pe vertical a coloanei vertebrale.
Pentru pacienții a căror activitate profesională solicită flexia trunchiului și mișcări complexe
ale membrelor superioare,programul de kinetoterapie profilactică trebuie orientat spre
consolidarea funcției de bază a sistemului vertebro-ischio-gambierilor, care asigură
retroversia trunchiului la nivelul articulației coxo-femurale.
56
TERAPIA OCUPAȚIONALĂ
Este o metodă de reducere activă folosind diverse activități adaptate la tipul de

deficiențe ale individului cu scop recreativ terapeutic, ajutând bolnavul să folosească mai
bine mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel
la readaptarea funcțională la gesturile vieții curente.
Prin această terapie se evită posibilitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe

perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la
readaptarea funcțională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:
 Mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii lor.

 Dezvoltarea forței musculare.
 Restabilirea echilibrului psihic.
În acele meserii care impun ridicarea de greutăți mari și menținerea prelungită a trunchiului
sau sub influența undelor vibratorii, se recomandă schimbarea meseriei și orientarea către
activități care solicită mai puțin coloana vertebrală, evitând astfel incapacitatea de muncă și
pensionarea medicală.
Etapa finală de restabilire trebuie să redea bolnavului capacitatea de a executa

gesturile uzuale și profesionale în poziție fiziologică corjată.
57
5.1 PREZENTAREA CAZURILOR
CAZ I
Date personale
Nume: T.
Prenume: D.
Vârsta: 29
Localitatea: Oradea
Profesie: Contabil
Date medicale
HDL – lombosciatică
Anamneza
Motivele intrării:
- Dureri intense în zona lombară

- Importanța funcțională
Antecedente heredo-colaterale: HDL
Antecedente personale:
- Fiziologice: menarha la 11 ani

- Patologice: HTA forma ușoară
Condiții de viață și de muncă: sedentar insuficiență de mișcare, solicitare fizică peste puterea
normală.
58
Istoricul bolii
Lipsa de mișcare a dus la dezvoltarea herniei de disc lombare, manifestându-se cu

dureri în zona lombară atât în repaus cât și alt efort. La recomandarea medicului specialist s-a
instituit un tratament medicamentos, antialgic și antiinflamator.
Examen clinic general
Starea generală: bună
Înălțimea: 1,70 cm
Greutatea: 68 kg
Atitudinea: activă
Tegumente și mucoase: normal colorate
Sistemul muscular: hipotonie musculară la nivelul mușchilor spatelui
Aparatul uro-genital: în limite normale
Examenul clinic local
Contracția musculară a spatelui în zona dureroasă.
Îndreptarea coloanei vertebrale este greu suportată.
Examenul CT
Evidențiază mici protuzii discale la nivelul L4-L5, L5-S1.
Examen de laborator
Hb: 13,8 gr%
L: 4,8*10 g/l
VSH: 1h- 9min
2h- 16min
59
Glucide: 89 mg/dl
Uree: 32 mg/dl
TGP: 12 U/l
TGO: 22 U/l
TQ: 15,9”
TH: 1,28”
Nevoile pacientei
 Nevoia de a avea o bună postură

 Nevoia de a se odihni, a dormi
 Nevoia de a se îmbrăca, dezbrăca
 Nevoia de a fi curat, a-și proteja tegumentele
 Nevoia de a avea o circulație bună
 Nevoia de a se alimenta și hidrata
Manifestări de dependență
 Dificultate de a se imobiliza
 Dificultate de a se odihni
 Alterarea confortului fizic
 Ușoară creștere a tensiunii arteriale
Tratament
a) Tratament igienico-dietetic
 Repaus la pat pe un plan dur, în poziția antalgică
 Evitarea efortului fizic
 Regim alimentar hiposodat
b) Tratament medicamentos
 Antiinflamator: Diclofenac, Ibuprofen
 Antialgice: Algocalmin
 Miorelaxante: Clorzoxazon
c) Tratament de recuperare
60
Electroterapie:
 Ionogalvanizare: cu xilină 1% cu efect antialgic, sedativ, intensitatea de
8-10mA până la apariția senzației de furnicături, înțepături ușoare.
 Curent diadinamic: se aplică paravertebral. Se folosesc următoarele forme:
DF- 3 min, SP- 3 min, LP- 4 min, nr ședințe între 6-8, durata 10 min.
 Interferențial cu 4 poli: au un efect decontracturant și vasculotrofic.
Durata: XC 150K – 3min; XC 0-100K – 10min; XC 150K – 2min.
Aplicație: lombară L5.
Prescripție medicală: 10 ședințe.
Hidrokinetoterapie:
 Exerciții în apă de 35-36oC, pentru îmbunătățirea circulației venoase și a

respirației.
Termoterapia:
 Împachetări cu parafină: parafina solidificată se aplică pe spate, se acoperă

cu un cearceaf și o pătură.
 Durata: 30 min
 Efecte: miorelaxant, antispastic
 Indicații: pregătire înainte de kinetoterapie.
Masaj terapeutic:
 Se masează tot spatele, se insistă pe zona lombară, fesieră

 Manevrele executate de jos în sus: neteziri, frământat, geluiri, fricțiuni,
vibrații, presiuni ușoare.
Kinetoterapie:
 Durata ședinței: 10 zile

 Pacient: activ
 Se execută programul Williams
 Exercițiile se execută în serii de repetări al căror număr se stabilește în
funcție de pacient.
Exerciții:
61
 Flexia și extensia piciorului cu picioarele întinse din poziția decubit dorsal.
 Decubit dorsal, picior întins, flexie și extensie genunchi (tragerea la piept).
 Decubit dorsal, cu genunchi flectați, tălpile pe pat și se ridică sacrum.
 Decubit lateral stâng, mâna stângă sub cap, picior stâng flectat, picior drept
întins se execută flexia. (aceeași manevră și la decubit lateral drept).
 Din poziția de patru labe: lordozare-delordozare.
Terapia ocupațională
 Efectuarea de activități în domeniul cosmic.

 Dezvoltarea forței musculare
 Restabilirea efortului fizic.
Evoluția bolii
 Pacienta externată cu o medie restant dureros și o mobilitate articulară, îmbunătățirea

asigurând creșterea capacității de a avea o postură mai bună și de autoîngrijire.
Recomandări

 Evitarea traumatismelor și a frigului
 Repetarea tratamentului după 6 luni
62
CAZ II
Date personale
Nume: M.
Prenume: F.
Vârsta: 35
Localitatea: Ștei
Profesie: Miner
Date medicale
Hernie de disc lombară hiperalgia.
Anamneza
Motivele intrării:
- Dureri lombare, tulburări de statică, parestezii la nivelul gambei stângi.

- Importanța funcțională
Antecedente heredo-colaterale: mama – osteoporoză.
- Fiziologice: fractura tibiei la 26 de ani

- Patologice: diabet zaharat
Condiții de viață și de muncă: efectuarea muncii miniere, ridicarea de greutăți, expunerea

prelungită la frig.
Istoricul bolii
Debutul bolii a luat naștere după o expunere treptată la condițiile de efort prelungit și
frig în timpul muncii desfășurate în mină. S-a instituit un tratament medicamentos cu
antialgice (Piafen) și cu antiinflamatoare (Diclofenac).
63
Greutatea: 88 kg
Atitudinea: activă
Sistemul muscular: normal dezvoltat
Limitarea ușoară a mișcării de Flexie a coloanei vertebrale. Contracție musculară a spatelui.
Examenul CT
Evidențiază pensări discale la ambele niveluri, fără degenerescență; debord discal centro-
foraminal stg la L4; stinoză spinală relativă la L4; fără modificări evidente de părți moi peri-
vertebrală.
Examen de laborator
Hb: 14,6 gr%
L: 3,9*10 g/l
VSH: 1h- 7min; 2h- 20min
Glucide: 90 mg/dl
Uree: 32 mg/dl
TGP: 13 U/l
TGO: 20 U/l
TQ: 15,9”
64
TH: 1,30”
M: 15,9”
Nevoile pacientului:
 Nevoia de a se mișca
 Nevoia de a se odihni, a dormi
 Nevoia de a fi curat, a-și proteja tegumentele
 Nevoia de a învăța să își păstreze sănătatea
Manifestări de dependență
 Dificultate de a se mobiliza
 Dificultate de a se odihni
 Dificultate de a se îmbrăca/dezbrăca
 Dificultate de a se alimenta/hidrata
 Dificultate de a-și asuma rolul
Tratament
 Repaus la pat pe un plan dur, în poziția antalgică.
 Se indică pe parcursul manevrelor de ridicare și coborâre din pat cu sprijin în
mâini și genunchi.
 Regim alimentar hiposodat, sărac în grăsimi, dar bogat în vitamine și minerale.
 Antiinflamatoare, nesteroidiene (AINS) cu efect antiinflamator.
 Analgezice
 Glucocorticoizi de tip hidrocortizon, Betamentazon asociate cu xilia 1%.
Hidrokinetoterapie:
 La bazin 36o.
 Recomandat atât pentru relaxarea musculaturii trunchiului cât și pentru
descărcarea greutății.
65
 Durata 15-20 min.
Electroterapie:
 Ultrasunet: utilizând ca substanță de contact unguent cu hidrocortizon cu efect

antiinflamator; aplicarea la nivel lombosacrat; doza de 0,3 W/camp; durata- 5
min; indicații- nu se execută în aceeași zi cu masajul.
 Sollux: durata- 20 min; distanța- 45 cm; nr ședințe- 10.
 Unde scurte: durata- 10 min; aplicare lombară; nr ședințe- 10.
Masaj terapeutic:
 Se masează tot spatele folosind toate metodele

 Număr ședințe- 10
Kinetoterapia:
 Se execută programul Williams.

 Decubit dorsal flexia și extensia genunchilor.
 Decubit dorsal cu brațele ridicate la verticală, pe lângă cap, genunchii
flectați la 90o, tălpile pe pat. Din această poziție se împinge spre pat, se
contractă abdominalii și se basculează sacrul înainte.
 Decubit dorsal, cu genunchi flectați, tălpile pe pat, se apleacă ambii
genunchi lipiți spre dreapta și spre stânga până atinge suprafața patului.
 Cu spatele la spalier, mâinile deasupra capului, prinsă cu ambele mâini pe
aceeași bară se execută: balansarea stânga/dreapta a membrelor inferioare
întinse. Exercițiile se execută în serii de repetări al căror număr se
stabilește în funcție de pacient.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe

perioade mai lungi,trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la
readaptarea funcțională la efort.
Recomandări
Schimbarea locului de muncă și orientarea către activități care solicită mai puțin
coloana vertebrală.
66
CAZ III
Date personale
Nume: V.
Prenume: Z.
Vârsta: 33
Localitatea: Bratca
Profesie: Șofer
Date medicale
Discopatie lombară L4-L5.
Anamneza
Motivele intrării:
- Dureri lombare pe partea stângă.

- Incapacitatea executării unor mișcări
Antecedente heredo-colaterale: tata – hernie de disc.
- Fiziologice: fractura brațului la 23 de ani

- Patologice: hipertensiune arterială – forma ușoară
Condiții de viață și de muncă: efectuarea mișcării insuficiente, expunerea prelungită la frig.
Istoricul bolii
Condiții nefavorabile în timpul practicării serviciului, o expunere prelungită la

conducerea autovehiculului. La recomandarea medicului: antialgice – Algocalmin;
antiinflamatoare – Ibuprofen.
67
Greutatea: 86 kg
Atitudinea: activă
Sistemul muscular: integru, dar cu mialgii
Sistemul osteoarticular: dureri osteo-articulare
Limitarea ușoară a mișcării de Flexie a coloanei vertebrale. Contracție musculară a

spatelui în zona lombară și fesieră.
Examenul CT
Coloana lombară care evidențiază protruzie discală la nivelul L5.
Examen de laborator
Hb: 14,9 gr%
L: 5,8*10 g/l
VSH: 1h- 75min
2h- 11min
Uree: 22 mg/dl
Nevoile pacientului:

 Nevoia de a se odihni
 Nevoia de a evita pericolele
68
 Nevoia de a avea o bună circulație
Tratament
 Repaus la pat pe un plan dur, în poziția antalgică.
 Regim alimentar hiposodat, sărac în grăsimi, dar bogat în vitamine și minerale.
 Antiinflamatoare.
 Analgezice
 Miorelaxante (Midocalm)
Hidrokinetoterapie:
 Exerciții fizice efectuate în apă; temperatura apei 37-38oC.
 Stimularea circulației venoase, a respirației și întărirea musculaturii.
Electroterapie:
 Ultrasunet: aplicat paravertebral lombosacrat stâng; doza de 0,4 W/camp;

durata- 6 min; indicații- nu se execută în aceeași zi cu masajul.
 Interferențial: se aplică lombo-sacral; intensitate 80hz 5` - 100hz 10`.
 Diadinamic: perioadă scurtă- 3 min; perioadă lungă- 3min; diafazat- 4min; nr
ședințe între 6-8; durata- 10 zile.
Termoterapie:
 Împachetări cu parafină
 Durata- 30min
 Aplicare pe spate cu efect miorelaxant, antispastic
 Indicații: pregătire înainte de kinetoterapie
Masaj terapeutic:
 Se masează tot spatele folosind toate metodele executate de jos în sus

 Număr ședințe- 10
69
Kinetoterapia:
 Decubit dorsal flexia, extensia genunchilor.

 Decubit dorsal: se trage cu mâinile un genunchi la piept până se atinge
fruntea apoi se schimbă piciorul.
 Aceleași exerciții, dar se execută simultan cu ambii genunchi.
 Decubit dorsal, cu genunchi flectați, tălpile pe pat, se apleacă ambii
genunchi lipiți spre dreapta și spre stânga până atinge suprafața patului.
 Poziția de ‚‚cavaler servant” corpul aplecat spre înainte și sprijin cu
mâinile pe sol, se întinde genunchiul de sprijin executând și o balansare,
care întind mușchii psoas-iliac. Exercițiile se execută în serii de repetări al
căror număr se stabilește în funcție de pacient.
Principalele efecte pe care le urmărim sunt: mobilizarea unor ocupații și creșterea

amplitudinii lor; dezvoltarea forței musculare; restabilirea echilibrului psihic.
Recomandări
Schimbarea meseriei și orientarea către activități care solicită mai puțin coloana
vertebrală, evitând astfel incapacitatea de muncă și pensionarea medicală.
70
IMPLICAȚII MEDICO-SOCIALE
Patologia discului intervertebral lombar constituie o problemă de actualitate datorită

frecvenței și multiplelor implicații medico-sociale pe care le determină diferitele stadii de
evoluție a bolii precum și terenul pacientului.
Într-o epocă în care managementul sanitar tinde să devină o componentă foarte

importantă a vieții medicale, costurile medicale devin o realitate foarte dură în România cât și
în întreaga lume. În Anglia sunt consultați anual 2.200.000 de bolnavi cu aceeași afecțiune,
consumând 1,5% din bugetl național de sănătate. În SUA au fost operați 270.000 de bolnavi
pentru hernie de disc lombară în anul 1978. În secțiile neurochirurgicale din România,
procentul herniei de disc lombară variază între 12% (Timișoara) și 36% (Tg. Mureș) secția de
Neurochirurgie a Spitalului Județean Baia Mare având un procent de 28%.
Analizele statistice recente prezentate atât de către balneologi cât și de către

neurochirurgi vin să sublinieze o serie de noi aspecte legate de patologia discului vertebral
lombar cum ar fi:
 Creșterea numărului de cazuri de hernie de disc cu indicație operatorie,

 Afectarea din ce în ce mai frecventă a vârstelor extreme (adolescenți și
bătrâni),
 Creșterea numărului de hernii de disc cu interval debut,
 Stabilirea indicației operatorii devine din ce în ce mai scurtă,
 Tratamentul neurochirurgical se impune atât prin numărul de cazuri care nu
răspund favorabil tratamentului conservator,
 Perioada de recuperare este foarte lungă și costisitoare pentru bugetul medical.
Ca studiu managerial al costurilor pe care le implică tratamentul acestei afecțiuni trebuie

remarcat că: tratamentul conservator medicamentos cu antiinflamatorii este din ce în ce mai
sofisticat și mai scump, tinde să egaleze costurile operatorii chiar a celor care utilizează
tehnici moderne, implică numeroase complicații gastroduodenale, iar în final furnizează
secțiilor neurochirurgicale cazuri ‚‚supratratate’’ care sporesc costurile de tratament prin
recuperarea îndelungată, pensionări, datorată deficiențelorneurologice.
71
CONCLUZII
Tratamentul corectiv al deformărilor vertebrale este complex și constă în: corset,

kinetoterapie, electroterapie, masaj, intervenție chirurgicală.
Examinarea clinică atentă, completată cu o serie de măsurători, ajută la stabilirea

diagnosticului funcțional, la urmărirea și aplicarea pe criterii obiective a deviației vertebrale
la selecționarea și combaterea mijloacelor terapeutice folosite la aprecierea rezultatelor
obținute.
Programul de kinetoterapie trebuie adaptat în funcție de particularitățile individulale

ale fiecărui pacient și gradul de înțelegere și de convingere a acestuia asupra rolului
exercițiilor fizice, asupra faptului că scopul terapeutic este realizabil prin colaborare și
perseverență.
Joacă un rol foarte important și familia, care trebuie instruită în a urma efectuarea
zilnică a unui complex de exerciții, precum și respectarea regulilor de igienă posturală.
Tratamentul herniei de disc lombară necesită răbdare și perseverență în cursul

tratamentului atât din partea pacientului cât și din partea terapeutului.
72
BIBLIOGRAFIE
1. Laurian Sdic – Kinetoterapia în recuperarea algiilor și a tulburărilor de sciatică

vertebrală, Editura Medicală, București 1982.
2. N. Teleki, L. Munteanu, C. Stoicescu, Elena Teodoreanu, L. Grigore – Cura
balneoclimatică în România.
3. Thomas McCraken – Proiectul Human Vizible – Atlas Uman 2006, Editura Aquila,
1993
4. N. Diaconescu, C. Veleanu, H. I. Klepp – Coloana vertebrală. Structură și funcție,
Editura Medicală, 1977.
5. Hortensiu Aldea – Patologia degenerativă neurochirurgicală a coloanei vertebrale
lombare, Editura Dosoftei, Iași 1977.
6. C. Aldescu – Neuroradiodiagnostic, Vol. II, Editura Junimea, Iași 1982.
7. C. Arseni – Tratat de neurologie, Vol. IV, Partea a II-a Hernia de disc, Editura
Medicală, București 1982.
8. A. Rădulescu – Electroterapie, Editura Medicală, București.
9. Papilian Victor – Anatomia omului. Aparatul locomotor, Vol. I Ediția a X-a revizuită
de professor Ion Albu, Editura ALL, București.
10. Sbenghe Tudor – Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura
Medicală, București 1987.
73

Hernia de Disc Lombară

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Hernia de Disc Lombară

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TRATAMENTUL

1.1 NOȚIUNI DE ANATOMIE ................................................................................... pag. 4

Caractere generale ale vertebrelor .....................................................................pag. 7

Articulațiile coloanei vertebrale ......................................................................pag. 12

Musculatura coloanei vertebrale ......................................................................pag. 16

1.2 ETIOPATOGENIA ...............................................................................................pag. 18

Aspecte imunologice în etiopatogenia herniei de disc lombare ......................pag. 20

2.1 Mecanismul de producere și simptomele ..............................................................pag. 21

Mecanismul acțiunii asupra sacului dural și rădăcinilor .................................pag. 21

Mecanismul apariției simptomelor neurologice ..............................................pag. 21

Forme clinice ...................................................................................................pag. 22

3.1 Investigații paraclinice ...........................................................................................pag. 24

Radiografia simplă ...........................................................................................pag. 24

Mielografia lombară ........................................................................................pag. 24

Examen computer tompgraf CT ......................................................................pag. 24

Examen rezonanță magnetică RMN ................................................................pag. 24

Examenul lichidului cefalo-rahidian LCR .......................................................pag. 25

Diagnosticul pozitiv .........................................................................................pag. 26

Diagnosticul difernețial ...................................................................................pag. 26

4.1 Tratament ...............................................................................................................pag. 28

4.1.1 Tratamentul conservator .........................................................................pag. 29

4.1.2 Tratamentul balneofizioterapeutic ..........................................................pag. 32

Tratamentul fizical-kinetic și recuperarea medicală în HDL ..............pag. 51

Terapia ocupațională ............................................................................pag. 55

5.1 Prezentarea cazurilor .............................................................................................pag. 56

5.2 Implicații medico-sociale ......................................................................................pag. 69

5.3 Concluzii ................................................................................................................pag. 70

5.4 Bibliografie ............................................................................................................pag. 71

Coloana vertebrală se întinde de la craniu până la punctual de ancorare în pelvis prin

Vertebrele se impart în 5 tipuri în funcție de poziție, mărime, formă și rol.

Sunt în număr de 7 și se notează de la C1 la C7, răspund gâtului și împreună formează

Sunt în număr de 12 și se notează de la T1 la T12, ele răspund toracelui numit și atlas

Sunt în număr de 5 și se notează de la L1 la L5, răspund regiunii lombare și împreună

Sacrul este un os median și nepereche format din 5 oase, situate în continuarea

Coccigele este format prin sudarea a patru vertebre.

În afară de prima vertebră cervicală și de vertebrele regiunii sacrale și coccigiene, care

Se prelungește înapoi pornind de la locul de unire al celor două lame vertebrale.

Rolul măduvei spinării

a) Plăcile cartilaginoase protejează osul împotriva apăsării executată de discul

Amintim trei tipuri de articulații:

Distingem trei varietăți de articulații fibroase:

Articulațiile corpurilor vertebrale

Sunt încadrate în grupul de articulații numite simfize.

Mijloacele de unire sunt discurile intervertebrale și ligamentele vertebrale longitudinal,

Discurile sau fibrocartilajele intervertebrale

Porțiunea periferică, denumită nivelul fibros este de natură fibro-cartilaginoase. Porțiunea

a) Porțiunea periferică sau nucleul fibros

b) Porțiunea central sau nucleul pulpos

Discurile intervertebrale sunt ”centrele si organelle mișcărilor ce se petrec în fiecare

Este o panglică lungă fibroconjunctivă, albă-sidefie, așezată pe fața anterioară a coloanei

Ligamentul vertebral longitudinal posterior

Se prezintă tot ca o formă fibroconjunctivă pe fața posterioară a corpurilor vertebrale, dar în

Articulațiile proceselor articulare

Unirea lamelor vertebrale

Unirea proceselor spinoase

Se realizează prin două feluri de ligamente:

 Ligamente interspinoase situate în spațiul dintre două procese spinoase învecinate.

Unirea proceselor transverse

La aceasta contribuie o serie de formațiuni fibroase numite ligamente intertransversale. Ele

Țesutul muscular folosește energie pentru a se contracta sau a se scurta. Această

Când un mușchi se contractă, un os rămâne în repaus și formează un punct fix în timp

Mușchiul regiunii posterioare a trunchiului și a cefei este de două feluri: mușchiul

Mușchii ce leagă coloana vertebrală de scapulă, cu localizare în regiunea spino-