Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport

SPONDILOZA CERVICALĂ

Masterand: Balaban Ana-Maria

Grupa: 11RRMSF

2019-2020
 I. Anatomie
Coloana vertebrală reprezintă segmentul axial al
scheletului. Coloana vertebrală face parte, alături de stern şi
coaste, din scheletul trunchiului.
Coloana vertebrală este alcătuită, pe de o parte, din piese
osoase numite vertebre (în număr de 33-34: 7 cervicale, 12
toracale, 5 lombare, 5 sacrale sudate între ele, 4-5
coccigiene), iar pe de altă parte, din piese fibro-cartilaginoase
numite discuri intervertebrale.

ANATOMIA ARTICULAŢIILOR COLOANEI VERTEBRALE

Articulaţiile coloanei vertebrale se clasifică în: articulaţiile

corpilor vertebrali (intersomatice), articulaţiile apofizelor
articulare, articulaţiile lamelor vertebrale, articulaţiile apofizelor
spinoase și articulaţiile apofizelor transverse.
 Articulaţiile corpilor vertebrali
Sunt amfiartroze (articulaţii semimobile).
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de faţa
articulară inferioară a unui corp vertebral şi de faţa articulară
superioară a corpului vertebral subiacent. Suprafaţa
articulară are formă uşor concavă. Datorită incongruenţei,
între suprafeţele articulare se interpune discul
intervertebral. Acesta are o structură fibro-cartilaginoasă,
fiind alcătuit la periferie din inelul fibros iar în centru din
nucleul pulpos.
Inelul fibros are o structură formată din lame de fibre
conjunctive cu o dispoziţie în spaţiu caracteristică. Inelul
fibros este mai rezistent în partea anterioară şi mai puţin
rezistent în partea posterioară.
În centrul discului intervertebral se găseşte nucleul
pulpos, alcătuit dintr-o masă de ţesut cu aspect gelatinos,
infiltrat cu lichid. Are forma unei lentile optice turtite.
 Nucleul pulpos este deformabil, elastic şi expansibil; el
are o mare capacitate de imbibiţie. Absoarbe sau pierde lichid
în funcţie de presiunea la care este supus. Uneori inelul fibros
se rupe în zona posterioară, iar nucleul pulpos herniază,
apăsând pe o rădăcină nervoasă, rezultând astfel “hernia de
disc”.

Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:

- menţin curburile coloanei vertebrale
- conferă o mai mare elasticitate coloanei vertebrale
- repartizează uniform forţele de presiune care apar între
cele două corpuri vertebrale
- amortizează şocurile primite de coloană. .

Capsula articulară şi ligamentele: între cele două

corpuri vertebrale se află capsula articulară care solidarizează
corpurile între ele. Capsula este întărită la exterior de
ligamentul vertebral comun anterior şi ligamentul vertebral
comun posterior, care se întind pe toată lungimea coloanei
vertebrale.
II. Biomecanica articulațiilor coloanei vertebrale

Coloana vertebrală, în ansamblu, poate executa 5 tipuri de mişcări: flexie,

extensie, înclinare laterală dreapta-stângă, circumducţie, rotaţie.

II.1. Flexia. În mişcarea de flexie, coloana vertebrală se înclină înainte, în plan

medio-sagital. În timpul acestei mişcări, partea anterioară a discului intervertebral se
subţiază, se aplatizează, în timp ce partea posterioară creşte în înălţime.
Amplitudinea flexiei este de 110º - 135º.
 II.2. Extensia. În mişcarea de extensie, coloana vertebrală se
înclină înapoi, în plan medio-sagital. În comparaţie cu mişcarea
de flexie, extensia este mult mai redusă ca amplitudine (50º-70º).
În timpul extensiei, partea posterioară a discului intervertebral se
subţiază, în timp ce partea anterioară a acestuia creşte în
înălţime.

II.3. Înclinarea laterală. Mişcarea de înclinare laterală a

coloanei vertebrale se realizează în plan frontal. Ea poate fi
dreaptă sau stângă. În această mişcare, discul intervertebral se
turteşte de partea spre care se face înclinarea şi îşi măreşte
înălţimea de partea opusă. Amplitudinea mișcării de înclinare
laterală este de 60º-80º.
 II.4. Rotaţia. Poate fi executată fie la dreapta, fie la stânga. Se
realizează în urma unei torsiuni a discurilor intervertebrale, la nivelul
unei singure articulaţii intervertebrale.
Mişcarea de rotaţie este foarte limitată, aproape imperceptibilă.
Efectuată la nivelul întregii coloane, amplitudinea ei devine
apreciabilă (cu o valoare între 75º-105º), realizându-se printr-o
sumare a mişcărilor de rotaţie, ce se fac la nivelul fiecărei articulaţii
intervertebrale. Axul în jurul căruia se efectuează acest tip de
mişcare este axul longitudinal al coloanei vertebrale.

II.5. Circumducția. Rezultă din succesiunea mişcărilor de:

flexie/extensie/înclinare laterală dreaptă/înclinare laterală stângă. În
timpul acestei mişcări, coloana vertebrală descrie un con cu baza
orientată superior (cranial) şi vârful orientat inferior (caudal), acesta
corespunzând articulaţiei lombo-sacrate.
 Muşchii motori ai coloanei
vertebrale:
1. Muşchii flexori ai coloanei vertebrale: marele drept
anterior al abdomenului, marele şi micul oblic, abdominali,
psoasul, sternocleidomastoidianul, scalenii şi lungul gâtului.
2. Muşchii extensori ai coloanei vertebrale: marele
dorsal, sacro- lombarul, interspinoşii, supracostalii, angularul
şi spleniusul.
3. Muşchii flexori laterali ai coloanei vertebrale: sacro-
lombarul, pătratul lombar, supracostalii, angularul,
transversul gâtului, scalenii şi intertransversarii gâtului.
4. Muşchii rotatori de aceeaşi parte, ai coloanei
vertebrale: dorsalul lung, spleniusul, fasciculul superior al
lungului gâtului şi micul oblic abdominal.
5. Muşchii rotatori de partea opusă, ai coloanei
vertebrale: transversul spinal, fasciculul inferior al lungului
gâtului şi marele oblic abdominal.
 Spondiloza cervicală reprezintă afecțiunea degenerativă localizată la nivelul
segmentului cervical al coloanei vertebrale, caracterizată prin apariția și evoluția unor
procese degenerative la nivelul corpurilor vertebrale și a discurilor intervertebrale. Afectează,
în general, partea inferioară a coloanei cervicale, care este mai mobilă (în special C5 - C7).

III. Evaluarea pacientului

1. Examenul clinic

În cadrul inspecției se pot observa diferite anomalii de

statică vertebrală (în special din cauza unei atitudini
antalgice), concretizate prin poziționarea capului în flexie,
rotație sau înclinare laterală.
Prin palpare se vor evidenția modificări ale tonusului
musculaturii paravertebrale care variază de la o simplă
creștere a tonusului până la o contractură puternică extrem de
dureroasă. De asemenea, se pot depista puncte dureroase
(“puncte trigger”).
 2. Examenul funcțional

Mobilitatea coloanei vertebrale cervicale se evaluează global, prin mișcări de flexie,

extensie, înclinare laterală, rotație (! nedepășind pragul dureros).
Mișcarea de flexie se evaluează prin măsurarea distanței dintre menton și stern după
executarea flexiei (“indicele menton-stern”). Normal este ca distanța dintre aceste două
repere să fie egală cu 0 cm.
Evaluarea mișcării de extensie presupune măsurarea distanței dintre occiput și planul
vertical al unui perete (“indicele occiput - perete”). Și de această dată, distanța normală este
egală cu 0.
Mișcarea de înclinare laterală se evaluează prin aprecierea distanței dintre tragus și
acromion.
Limitarea mișcării de rotație se concretizează prin dificultate/discomfort atunci când
pacientul dorește să privească către posterior.

Testarea forței musculare presupune testarea grupelor musculare din această regiune.
Se pot utiliza metode subiective (bilanțul muscular) sau metode obiective (dinamometria).
 Bilanțul muscular reprezintă evaluarea forței musculare prin examen manual. Este,
deci, o metodă subiectivă, dependentă de experiența kinetoterapeutului.
Scala de evaluare are 6 trepte (0-5). Aceasta evaluează forța musculară astfel:
- F0 (zero)
- F1 (schițată)
- F2 (mediocră)
- F3 (acceptabilă)
- F4 (bună)
- F5 (normală)

Bilanțul muscular al gâtului

1. Testarea mușchiului sternocleidomastoidian

Acțiuni:
- În contracție unilaterală homolaterală: înclină lateral gâtul
- În contracție unilaterală heterolaterală: rotator al capului
- În contracție bilaterală: flexia capului
Poziție: decubit dorsal cu capul sprijinit pe masă

- Pentru F0-F1: mușchiul se palpează pe părțile laterale ale gâtului

- Pentru F2: se indică pacientului să flecteze parțial capul
- Pentru F3-F5: se execută flexia capului în amplitudine completă, până când
mentonul atinge sternul pentru F3, și cu rezistență crescândă la nivelul frunții pentru
F4-F5

2. Testarea mușchilor trapez superior și splenius al capului și gâtului

Poziție: decubit ventral, cu capul și gâtul în afara mesei de testat

- Pentru F0-F1: palparea se realizează paravertebral cervical

- Pentru F2: se execută extensia parțială a capului, cu fixarea toracelui.
- Pentru F3-F5: se execută extensia capului și gâtului în amplitudine completă pentru
F3 și cu rezistență crescândă la nivelul occiputului pentru F4-F5
 Examenul radiologic este cel cu ajutorul căruia se
pune diagnosticul de certitudine:

- Din incidență laterală se vor observa: înălțimea

discurilor intervertebrale, existența osteofitelor
anterioare și spațiul intervertebral articular diminuat
- Din incidență antero-posterioară se pot observa
osteofite externe
 IV. Spondiloza cervicală afectează aproximativ 30% din populația cu vârste de
peste 30 de ani¹. Frecvența crește odată cu înaintarea în vârstă².

Posibile cauze ale spondilozei cervicale:

- reducerea mobilității articulare din cauza obezității

- adoptarea unei poziții vicioase a coloanei cervicale (statul prelungit în fața
calculatorului sau la birou)
- scăderea tonusului muscular din diferite cauze (sedentarismul)
- anomalii congenitale
- traumatisme
_____________________
¹ Ali M. Alshami, PhD, MPT, Prevalence of spinal disorders and their relationships with age and gender, Saudi Med J.
2015 Jun; 36(6): 725–730.
² Chuanling Wang,Fuming Tian, Yingjun Zhou, Wenbo He and Zhiyou Cai, The incidence of cervical spondylosis
decreases with aging in the elderly, and increases with aging in the young and adult population: a hospital-based clinical
analysis, Clin Interv Aging. 2016; 11: 47–53.
 Simptome:

- Durere locală (poate iradia) de intensitate moderată

- Durerea se accentuează la oboseală, în ortostatism, la transportul unor obiecte grele
sau la imobilizarea coloanei într-o anumită poziție pentru un timp indelungat
- Durerea cedează sau dispare în repaus, mai ales în poziția decubit dorsal pe un plan
dur
- Pe fondul durerii cronice, moderate, pot sa apară episoade acute care durează câteva
zile și care se caracterizează prin durere vie, foarte puternică
- Vertij
- Dureri de cap cu localizare occipitală
- Parestezii ale membrelor superioare
- Senzația de slăbiciune a mâinilor
- Reflexe anormale (diminuarea reflexelor stiloidian și tricipital)
- Pierderea echilibrului
 Tratament

Spondiloza este o boală cronică, degenerativă, care, odată declanșată, nu mai

poate fi tratată până la remisie completă. Totuși se intervine în privința simptomelor bolii
(durere, limitarea mobilității articulare) prin diverse mijloace terapeutice pentru
ameliorarea stării bolnavului și evitarea complicațiilor (sindroame de compresiune
medulară).

Tratamentul spondilozei cervicale cuprinde: tratamentul medicamentos și

tratamentul kinetic.

Tratamentul medicamentos acționează împotriva durerii cervicale, însa efectele

sale sunt de scurtă durată, deoarece se tratează simptomul (durerea), nu cauza. De
aceea, în lipsa kinetoterapiei fenomenele dureroase reapar.
 V. Program de recuperare

Obiectivele recuperării:
- Ameliorarea durerii
- Reducerea contracturii musculare
- Ameliorarea mobilității coloanei vertebrale cervicale (în limite funcționale)
- Refacerea lordozei fiziologice cervicale (dacă este cazul)

Mijloace:

1. Masajul terapeutic (în momentul în care durerea are o intensitate suportată de către
pacient)

Tehnici de lucru:
- Neteziri
- Presiuni statice localizate
- Mobilizarea țesutului cutanat în raport cu planurile subiacente
- Masaj transversal de tip fricțiune
- Presiuni exercitate cu toată palma pe masele musculare
 Efectele masajului sunt:

- locale (calmarea durerii, relaxarea musculaturii spatelui pentru a permite mobilizări

mai eficiente, îmbunătățirea circulației locale)
- generale (acțiunea favorabilă asupra stării generale a pacientului prin efectul relaxant
asupra întregului organism)
2. Exercițiul fizic:

Se va ține cont de faptul că în timpul mișcărilor pot apărea stări de vertij, motiv pentru
care se recomandă ca execuțiile să fie lente, iar ochii să se țină deschiși. Exercițiile vor fi
realizate de 4 ori pe săptamână, cu o zi pauză între ele (o zi da, o zi nu). După 30 de zile
se vor face 2 ședințe pe zi cu două zile pauză (de 3 ori pe saptamână). În funcție de
simptome, se va stabili programul pentru cea de-a III-a lună.

I. Exerciții din poziția decubit dorsal - cu genunchii în flexie și tălpile pe sol:

1. Ducerea bărbiei în piept, fără ridicarea capului de pe sol (3 serii a câte 10 repetări)
2. Înclinarea capului alternativ, spre dreapta și spre stânga (3 serii X 8 înclinări spre
dreapta și 8 înclinări spre stânga)

3. Răsucirea capului spre dreapta și spre stanga – mișcarea se realizează descriind

un arc de cerc cu bărbia, de la un umăr spre celălalt (3 serii X 10 repetări)

4. Proiecția anterioară a umerilor concomitent cu ducerea bărbiei în piept, urmată de

revenire la poziția inițială (4 serii X 12 repetări)
II. Din decubit ventral, brațele abduse la 90º, coatele în flexie astfel încât ambele
mâini să fie plasate sub bărbie: așezarea succesivă a bărbiei și a frunții pe mâini (4 serii
X 10 repetări)
III. Din decubit ventral, brațele în flexie (paralele cu solul), fruntea sprijinită pe sol:
se ridică capul de pe sol, menținând privirea către acesta (4 serii X 12 repetări)
IV. Din poziția pe genunchi și sprijin pe palme (patrupedie):

1. Deplasare în patrupedie (privirea înainte) - pe o distanță de 10 metri

2. Flexia simultană a gâtului și a coatelor, urmată de extensia simultană a gâtului și a

coatelor (3 serii X 8 flexii și 8 extensii)
V. Din ortostatism:

1. Mers cu o carte pe cap - pe o distanță de 10 m

2. Cu bastonul ținut la spate, de capete apucat, se execută mers cu extensia brațelor
(ducerea bastonului către posterior) - 10 m
3. Cu bastonul sprijinit la nivelul omoplaților, se execută flexia trunchiului la 40º – 50º
(3 serii X 10 repetări)
3. Termoterapie: aplicații calde locale (cu efecte de relaxare musculară locală)

4. Electroterapie: utilizată sub diverse forme:

- Curenți interferențiali (au efect miorelaxant, analgezic, trofic)
- Ultrasunetele (au efect decontracturant, analgezic, termic, antiinflamator)
- Curentul diadinamic (are efect vasodilatator, antiinflamator, decontracturant)
- Magnetodiafluxul (are efect antiinflamator articular și periarticular, efect sedativ,
decontracturant)
- Laserterapia (are efecte antiinflamatoare, miorelaxantă, antiedematos)

Se recomandă câte 10 ședințe de 2 ori pe an, la un interval de 6 luni (în cazurile

mai grave se pot repeta mai des la recomandarea medicului specialist).