Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A COLOANEI
VERTEBRAL
E
Coloana vertebrală
organ axial al corpului uman
structura heterogenă complexă rezultată
din succesiunea alternantă a 33-35 de
unităţi rigide -vertebrele- cu 23 unităţi
deformabile -discurile intervertebrale
combină rezistenţa cu flexibilitatea,
permiţând o protecţie maximă a măduvei
spinării în condiţiile unei restricţii minime
a mobilităţii
ca o adaptare la poziţia de ostostatism, coloana
vertebrală prezintă curburi care îi cresc de17 ori
rezistenţa în comparaţie cu o coloană rectilinie,
permit absorbţia şocurilor în timpul locomoţiei şi îi
facilitează mobilitatea în direcţii preferenţiale
se poate considera că în structura coloanei
vertebrale functionează două subansamble :
A. « coloana » corpurilor vertebrale şi a
discurilor intervertebrale, situată anterior, cu rol
de suport pasiv
B. „coloana” arcurilor vertebrale, situată
posterior, cu rol de suport pentru musculatura
activă paraspinală.
2. CARACTERISTICI BIOMECANICE
Protejeaza caracteristicile structurii cilindrice
din interiorul sau
Permite miscarea libera a trunchiului în toate
direcţiile posibile
Suporta greutatea a trei structuri: cap, trunchi,
membrele superioare
Asigura prin sistemul ligamentar sustinerea
pasiva si stabilizarea coloanei
Amortizeaza actiunea greutatilor, absorbirea
lor si reducerea riscului de ranire
COLOANA VERTEBRALA –ELEMENT DE
SUSTINERE CORPORALA SI CURBELE
SALE
FUNCTIA CURBELOR COLOANEI
VERTEBRALE
Curbele exercita o functie dubla:
Creşterea rezistenţei coloanei: aceasta este de 10
ori mai puternică decât dacă ar fi dreapta şi de
asemenea este cunoscut ca:
R= N2+ 1
Favorizeaza statica organismului descompunand
fortele transmise asupra coloanei vertebrale
STRUCTURA COLOANEI VERTEBRALE.
CARACTERISTICI BIOMECANICE.
Discurile intervertebrale, vertebrele şi
ligamentele sunt materiale anizotrope,
proprietăţile lor mecanice variaza în funcţie de
orientarea forţelor aplicate.
VERTEBRELE
Particularităţi ale „coloanei” corpurilor vertebrale
a. Geometrie individualizataa fiecarei vertebre dictata
de pozitia pe care o ocupa
b. Masa osoasa este reprezentata prin 35% corticala si
65% os spongios, ceea ce ii asigura rezistenta
mecanica la:
- compresiunea statica data de greutatea
segmentelor corporale suprajacente
- compresie dinamica a musculaturii de echilibrare
c. Corpurile vertebrale sunt legate syncodrotic intre ele
prin intermediul discului intervertebral si a
ligamentelor longitudinal anterior si longitudinal
posterior
- conform Legii lui
Wolf, trabeculele
tesutului spongios din
structura corpului se
orienteaza pe
traiectoriile liniilor de
effort principale, in
patru sisteme:
vertical, orizontal si
doua oblice, ultimele
realizand intersectia
din 1/3 posterioara a
corpului vertebrei.
Coloana arcurilor vertebrale are forma unei bolte agivale, realizata prin suprapunerea
metamerica a pediculilor si lamelor vertebrale cu cele sapte procese vertebrale. Perechile de
procese articulare superioare si inferioare realizeaza articulatiile zygapofizare (diartroze
planiforme, prevazute cu capsula articulara si ligamente situate la distanta), solidarizand
prin contiguitate elementele acestei “coloane”. Geometria suprafetelor si structura
aparatului fibroelastic al acestor articulatii (ligamente galbene, supraspinos, interspinos,
intertravers) creeaza axe si determina directia, sensul si amplitudinea miscarilor impuse de
contractia muschilor paravertebrali sau de solicitarile mecanice externe. Ele sunt transmise
prin intermediul pediculilor la coloana anterioara, realizand echilibrul intrinsec si extrinsec
al coloanei vertebrale , necesar in postura si locomotia corpului uman.
5.CINEMATICA COLOANEI
VERTEBRALE
Mobilitatea depinde de:
1.Elementele pasive: - structurile osoase
- procese osoase
- discuri intervertebrale
- ligamente
2.Elementele active: -muschii
Gradul de mobilitate difera de la un segment la
altul
Mobilitatea este produsul actiunii diferitelor
segmente
Regiunea dorsala este limitata de cutia toracica
Coloana toraco-lombara este capabila sa
transmita o parte din greutate centurii
pelvine
Flexie si extensie
Rotatie
Inclinare laterala sau flexie laterala
FLEXIA SI EXTENSIA
- Miscarile de flexie – extensie sunt posibile datorita capacitatii discului
intervertebral de a fi destins sau comprimat cu 20% din inaltimea sa
- Aceste miscari sunt ghidate de procesele apofizare si limitate de
capsula si ligamente
FLEXIA EXTENSIA
REGIUNEA LOMBARA 60 35
REGIUNEA TORACO-LOMBARA 105 60
REGIUNEA CERVICALA 40 75
TOTAL 110 140
Primele 50-60 grade de flexie au loc in coloana vertebrala, o flexie
suplimentara realizandu-se cu inclinarea bazinului spre anterior.
INCLINAREA LATERALA
- Are o amplitudine totala mai mica decat in cazul miscarii de flexie-
extensie, datorata, in primul rand, articulatiilor apofizare
- Aceste miscari sunt ghidate de procesele apofizare si limitate de
capsula si ligamente
STABILITATEA COLOANEI VERTEBRALE:
a.Stabiliatea intrinseca :
- presiunea intradiscala
- articulatii, ligamente si capsula
b. Stabilitatea extrinseca :
- musculatura
- presiunea intraabdominala
- fascia toracolombara
Stabilitatea intrinseca :
-Presiunea intradiscala este mai mica in ortostatism decat in pozitie sezanda deoarece
in pozitie curbura curbura lordotica lombara se aplatizeaza indepartandu-se de centrul de
greutate
-Articulatiile, ligamentele si capsula, orientararea articulatiilor ghideaza si limiteaza
gradul de miscare
Stabilitatea extrinseca :
-Muschii sunt foarte importanti deoarece actioneaza in toate directiile
-Presiunea intraabdominala prin cresterea sa ofera sprijinul extern pentru stabilitate
prin scaderea incarcarii lobosacrate. Acest mecanism poate actiona doar cateva secunde,
astfel se descarca fortele de forfecare ale discului cu 5-30%
Muşchii coloanei vertebrale
Mişcările coloanei vertebrale sunt produse de un număr mare de
muşchi, care se inseră fie pe coloană, fie la distanţă egală de ea,
cum sunt unii muşchi ai gâtului şi muşchii abdominali.
Muşchii gâtului:
Sternocleidomastoidian
Muşchii scaleni
Muşchii prevertebrali:
Dreptul anterior al capului
Lungul gâtului
Psoasul iliac
Marele dorsal
Romboidul
Unghiularul
Muşchii cefei
Muşchii spinali
Muşchii intertransersali
Muschii erectori ai trunchiului sunt anexati la canalul vertebral prin
fascia toracolombo-sacrata .
La contractarea acestor muschi, fascia tractioneaza vertebrele
descrarcand presiunea discului cu 10-20%
Conexiunea cu cutia craniană transformă
regiunea cervicală într-o coloană încărcată excentric,
mobilă la extremitatea proximală, unde masa craniului
adaugă o încărcătură de forţe inerţiale suplimentară.
Particularităţile de mişcare ale coloanei cervicale
sunt legate de mai mulţi parametri discovertebrali
(contur, dimensiuni, raporturi), aceştia fiind integraţi în
structura anatomică a segmentului de mişcare.
Geometria segmentului este considerată elementul
determinant al direcţiei şi amplitudinii de mişcare pentru
coloană.
Coloana cervicală este organizată în două regiuni:
A.● Regiunea cervicală superioară C1 - C2
B.● Regiunea cervicală inferioară C3 – C7
A. Primele vertebre cervicale (C1,C2)
sunt considerate vertebre de tranziţie.
Ele sunt mult modificate faţă de
vertebra tip datorită funcţiei specifice
realizate: asigurarea unei legături
puternice şi stabile între cutia craniană şi
coloana cervicală, permiţând în acelaşi
timp o mobilitate remarcabilă a
craniului faţă de platforma de susţinere.
Atlas este prima vertebră cervicală
pe care se sprijină craniul, o vertebră
inelară formată din două mase
laterale conectate printr-un arc osos
anterior şi unul posterior. Ligamentul
transvers al atlasului uneşte feţele
mediale ale maselor laterale
delimitând un compartiment al
articulaţiei atlantoaxoidiene mediale
anterior şi un compartiment
meningomedular posterior.
Între condilii occipitali şi faţa
articulară superioară a maselor
laterale se formează o articulaţie
atlanto-occipitală bicondiliană
stabilizată prin capsule articulare
distincte, întărite de la distanţă de
membranele atlanto-occipitala
anterioară şi posterioară.
În această articulaţie se realizează mişcări sagitale de flexie
(10˚) şi extensie (25˚) prin combinarea unor mişcări de alunecare şi
rotaţie faţă de un ax compromis sagital, care obligă articulaţia să
lucreze ca o pârgjie de gradul I cu braţul extensiei mai scurt,
dezavantajând musculatura antigravitaţională.
Axis, a doua vertebră cervicală, prezintă
pe faţa superioară a corpului un dinte ca
un pivot osos cranial echivalent cu corpul
atlasului anexat. Realizează cu atlasul o
legătură triplă, iar cu baza craniului o
legătură fibroasă puternică.
Între dinte şi arcul anterior al atlasului şi
ligamentul transvers posterior se
formează articulaţia atlantoaxoidiană
mediană, o trohoidă ce ghidează
mişcările de rotaţie ale unităţii atlanto
craniene faţă de pivotul vertical.
Între suprafaţa inferioară a maselor
laterale şi suprafaţa superioară articulară
a axisului se formează o pereche de
articulaţii atlantoaxoidiene laterale care
preiau greutatea craniului şi o transmit
spre coloana cervicală inferioară
Mişcarea majoritară este de rotaţie axială de 45˚ spre dreapta sau spre stânga
realizată în articulaţia centrală, în timp ce articulaţiile laterale permit un grad de
flexie de 15˚ şi de extensie 15˚. În plus, se pot realiza mişcări de înclinaţie laterală
30˚ şi de aproximaţie verticală (ridicare şi coborâre a atlasului faţă de dinte).
Toate mişcările se realizează concomitent, existând un cuplaj obligatoriu între
rotaţie, flexie laterală şi aproximaţia verticală.
Per total, coloana cervicală superioară realizează 30% din mişcările de flexie –
extensie şi 50% din mişcările de rotaţie ale coloanei cervicale globale.
B. În structura coloanei cervicale
inferioare, cele cinci vertebre componente
asigură transmiterea greutăţii capului şi
mobilitatea necasară, formând împreună cu
discurile aferente cinci segmente de
mişcare aşezate în serie.
Structura tipică cuboidală a corpului
vertebral are dimensiunea transversală mai
accentuată. Prezenţa proceselor uncinate
face ca suprafaţa superioară a corpilor
vertebrali să fie concavă în plan frontal şi
convexă în plan sagital, ceea ce favorizează
mişcarea de flexie-extensie şi
restricţionează încovoierea laterală.
Articulaţiile zygapofizare plane, situate
perpendicular pe planul sagital şi înclinate
la 45˚ faţă de orizontală favorizează rotaţia
şi încovoierea laterală. Controlul flexiei –
extensiei se face prin oblicitatea
suprafeţelor zygapofizare în plan frontal, iar
paralelismul lor reciproc exclude apariţia
respiratorii.
În înclinǎrile laterale spaţiile intercostale din partea convexǎ se lǎrgesc, ansamblul toracic se
dilatǎ. De partea concavǎ efectele sunt inverse.
În timpul rotaţiilor coastele reculeazǎ de partea rotaţiei şi avanseazǎ de partea opusǎ.
Mecanica respiratorie
În mecanica respiratorie se întâlnesc două faze:
Introducerea aerului în plămâni (inspirul)
Inspirul este un act motor activ determinat de contracţia muşchilor inspiratori ,care
modificǎ volumul cutiei toracice în toate cele trei diametre .
• Modificarea diametrului vertical este condiţionatǎ de acţiunea muşchiului
diafragm ,care prin contracţie se orizontalizeazǎ, ceea ce conduce la creşterea
volumului cutiei toracice .
• Modificarea diametrului transversal şi anteroposterior este condiţionatǎ de
ridicarea coastelor şi sternului prin acţiunea muşchilor intercostali externi .