BIOMECANICA

COLOANEI
VERTEBRALE
 Coloana vertebrală
 organ axial al corpului uman
 structura heterogenă complexă rezultată din
succesiunea alternantă a 33-35 de unităţi
rigide -vertebrele- cu 23 unităţi deformabile
-discurile intervertebrale
 combină rezistenţa cu flexibilitatea,
permiţând o protecţie maximă a măduvei
spinării în condiţiile unei restricţii minime a
mobilităţii
 ca o adaptare la poziţia de ostostatism, coloana
vertebrală prezintă curburi care îi cresc de10 ori
rezistenţa în comparaţie cu o coloană rectilinie,
permit absorbţia şocurilor în timpul locomoţiei şi îi
facilitează mobilitatea în direcţii preferenţiale
 se poate considera că în structura coloanei vertebrale
functionează două subansamble :
 A. « coloana » corpurilor vertebrale şi a discurilor
intervertebrale, situată anterior, cu rol de suport pasiv
 B. „coloana” arcurilor vertebrale, situată posterior, cu
rol de suport pentru musculatura activă paraspinală.
2. CARACTERISTICI BIOMECANICE
 Protejeaza componentele structurii cilindrice din
interiorul sau
 Permite miscarea libera a trunchiului în toate
direcţiile posibile
 Suporta greutatea a trei structuri: cap, trunchi,
membrele superioare
 Asigura prin sistemul ligamentar sustinerea
pasiva si stabilizarea coloanei
 Amortizeaza actiunea greutatilor, absorbirea lor
si reducerea riscului de lezare
 COLOANA VERTEBRALA –ELEMENT DE
SUSTINERE CORPORALA SI CURBELE SALE
 FUNCTIA CURBELOR COLOANEI
VERTEBRALE
 Curbele exercita o functie dubla:
 Creşterea rezistenţei coloanei: aceasta este de 10
ori mai puternică decât dacă ar fi dreapta şi de
asemenea este cunoscut ca:
R= N2+ 1
 Favorizeaza statica organismului descompunand
fortele transmise asupra coloanei vertebrale
4.STRUCTURA COLOANEI VERTEBRALE.
CARACTERISTICI BIOMECANICE.

 Discurile intervertebrale, vertebrele şi

ligamentele sunt materiale anizotrope,
proprietăţile lor mecanice variaza în funcţie de
orientarea forţelor aplicate.
Particularităţi ale „coloanei” corpurilor vertebrale
a. Geometrie individualizataa fiecarei vertebre dictata de
pozitia pe care o ocupa
b. Masa osoasa este reprezentata prin 35% corticala si
65% os spongios, ceea ce ii asigura rezistenta mecanica
la:
- compresiunea statica data de greutatea segmentelor
corporale suprajacente
- compresie dinamica a musculaturii de echilibrare
c. Corpurile vertebrale sunt legate intre ele prin
intermediul discului intervertebral si a ligamentelor
longitudinal anterior si longitudinal posterior
- conform Legii lui Wolf, trabeculele
tesutului spongios din structura
corpului se orienteaza pe traiectoriile
liniilor de efort principale, in patru
directii: vertical, orizontal si doua
oblice, ultimele realizand intersectia
din 1/3 posterioara a corpului
vertebrei.
Coloana arcurilor vertebrale are forma unei bolte,
realizata prin suprapunerea metamerica a pediculilor
si lamelor vertebrale.
Perechile de procese articulare superioare si
inferioare realizeaza
articulatiile zygapofizare (diartroze planiforme,
prevazute cu
capsula articulara si ligamente situate la distanta),
solidarizand prin contiguitate elementele acestei
“coloane”.
Geometria suprafetelor si structura aparatului
fibroelastic al acestor articulatii (ligamente
galbene, supraspinos, interspinos, intertravers)
creeaza axe si determina:
directia,
sensul si
amplitudinea
miscarilor impuse de contractia muschilor
paravertebrali sau de solicitarile mecanice externe.
Ele sunt transmise prin intermediul pediculilor la
coloana anterioara, realizand echilibrul intrinsec si
extrinsec al coloanei vertebrale , necesar in postura
si locomotia corpului uman.
CINEMATICA COLOANEI VERTEBRALE

Mobilitatea depinde de:

1.Elementele pasive:
- structurile osoase
- procese osoase
- discuri intervertebrale
- ligamente
2.Elementele active: -muschii
Gradul de mobilitate difera de la un segment la altul
Mobilitatea este produsul actiunii diferitelor segmente
Regiunea dorsala este limitata de cutia toracica
Coloana toraco-lombara este capabila sa transmita o parte
din greutate centurii
pelvine

MISCARILE COLOANEI VERTEBRALE

Flexie si extensie
Rotatie
Inclinare laterala sau flexie laterala
FLEXIA SI EXTENSIA
- Miscarile de flexie – extensie sunt posibile datorita
capacitatii discului intervertebral de a fi destins sau
comprimat cu 20% din inaltimea sa
- Aceste miscari sunt ghidate de procesele apofizare si
limitate de capsula si ligamente
 FLEXIA EXTENSIA
REGIUNEA LOMBARA 60 35
REGIUNEA TORACO-LOMBARA 105 60
REGIUNEA CERVICALA 40 75
TOTAL 110 140

Primele 50-60 grade de flexie au loc in coloana vertebrala, o flexie

suplimentara realizandu-se cu inclinarea bazinului spre anterior.
INCLINAREA LATERALA

- Are o amplitudine totala mai mica decat in cazul miscarii

de flexie-extensie, datorata, in primul rand, articulatiilor
apofizare
- Aceste miscari sunt ghidate de procesele apofizare si
limitate de capsula si ligamente
STABILITATEA COLOANEI VERTEBRALE:
a. Stabiliatea intrinseca :
- presiunea intradiscala
- articulatii, ligamente si capsula
b. Stabilitatea extrinseca :
- musculatura
- presiunea intraabdominala
- fascia toracolombara
Stabilitatea intrinseca :
- Presiunea intradiscala este mai mica in ortostatism decat in pozitie sezanda
deoarece
in pozitie curbura curbura lordotica lombara se aplatizeaza indepartandu-se de
centrul de
greutate
- Articulatiile, ligamentele si capsula, orientararea articulatiilor ghideaza si
limiteaza
gradul de miscare
Stabilitatea extrinseca :
- Muschii sunt foarte importanti deoarece actioneaza in toate directiile
- Presiunea intraabdominala prin cresterea sa ofera sprijinul extern pentru
stabilitate prin scaderea incarcarii lombosacrate. Acest mecanism poate actiona
doar cateva secunde, astfel se descarca fortele de forfecare ale discului cu 5-
30%
 Muşchii coloanei vertebrale
Mişcările coloanei vertebrale sunt produse de un număr mare de
muşchi, care se inseră fie pe coloană, fie la distanţă egală de ea, cum
sunt unii muşchi ai gâtului şi muşchii abdominali.
 Muşchii gâtului:
 Sternocleidomastoidian

 Muşchii scaleni

 Muşchii prevertebrali:
 Dreptul anterior al capului

 Micul drept anterior al capului

 Lungul gâtului

 Muşchii abdominali antero-laterali:

 Marele drept al abdomenului

 Marele oblic al abdomenului

 Micul oblic al abdomenului

 Muşchii coloanei vertebrale
 Muşchii lombo-iliaci:
 Pătratul lombelor

 Psoasul iliac

 Muşchii posteriori ai coloanei vertebrale:

 Trapezul

 Marele dorsal

 Romboidul

 Unghiularul

 Micul dinţat postero-superior

 Muşchii cefei

 Micul dinţat postero-inferior

 Muşchii spinali

 Muşchii intertransersali
Muschii erectori ai trunchiului sunt anexati
la canalul vertebral prin fascia
toracolombo-sacrata .
La contractarea acestor muschi, fascia
tractioneaza vertebrele descrarcand
presiunea discului cu 10-20%
 Conexiunea cu cutia craniană transformă
regiunea cervicală într-o coloană încărcată
excentric, mobilă la extremitatea proximală, unde
masa craniului adaugă o încărcătură de forţe
inerţiale suplimentară.
Particularităţile de mişcare ale coloanei
cervicale sunt legate de mai mulţi parametri
discovertebrali (contur, dimensiuni, raporturi),
aceştia fiind integraţi în structura anatomică a
segmentului de mişcare. Geometria segmentului
este considerată elementul determinant al direcţiei
şi amplitudinii de mişcare pentru coloană.
Coloana cervicală este organizată în două regiuni:
A.● Regiunea cervicală superioară C1 - C2
B.● Regiunea cervicală inferioară C3 – C7
A. Primele vertebre cervicale (C1,C2)
sunt considerate vertebre de tranziţie.
Ele sunt mult modificate faţă de
vertebra tip datorită funcţiei specifice
realizate: asigurarea unei legături
puternice şi stabile între cutia craniană şi
coloana cervicală, permiţând în acelaşi
timp o mobilitate remarcabilă a
craniului faţă de platforma de susţinere.
 Atlas este prima vertebră cervicală pe care se
sprijină craniul, o vertebră inelară formată din
două mase laterale conectate printr-un arc
osos anterior şi unul posterior. Ligamentul
transvers al atlasului uneşte feţele mediale ale
maselor laterale delimitând un compartiment al
articulaţiei atlantoaxoidiene mediale anterior şi
un compartiment meningomedular posterior.
Între condilii occipitali şi faţa articulară
superioară a maselor laterale se formează o
articulaţie atlanto-occipitală bicondiliană
stabilizată prin capsule articulare distincte,
întărite de la distanţă de membranele atlanto-
occipitala anterioară şi posterioară.
În această articulaţie se realizează mişcări sagitale de flexie
(10˚) şi extensie (25˚) prin combinarea unor mişcări de
alunecare şi rotaţie faţă de un ax compromis sagital, care
obligă articulaţia să lucreze ca o pârgjie de gradul I cu braţul
extensiei mai scurt, dezavantajând musculatura
antigravitaţională.
Axis, a doua vertebră cervicală, prezintă pe faţa superioară a
corpului un dinte ca un pivot osos cranial echivalent cu corpul
atlasului anexat. Realizează cu atlasul o legătură triplă, iar cu
baza craniului o legătură fibroasă puternică.
Între dinte şi arcul anterior al atlasului şi ligamentul transvers
posterior se formează articulaţia atlantoaxoidiană mediană, o
trohoidă ce ghidează mişcările de rotaţie ale unităţii atlanto
craniene faţă de pivotul vertical.
Între suprafaţa inferioară a maselor laterale şi suprafaţa
superioară articulară a axisului se formează o pereche de
articulaţii atlantoaxoidiene laterale care preiau greutatea
craniului şi o transmit spre coloana cervicală inferioară
 Mişcarea majoritară este de rotaţie axială de 45˚ spre dreapta sau spre
stânga realizată în articulaţia centrală, în timp ce articulaţiile laterale
permit un grad de flexie de 15˚ şi de extensie 15˚. În plus, se pot realiza
mişcări de înclinaţie laterală 30˚ şi de aproximaţie verticală (ridicare şi
coborâre a atlasului faţă de dinte).
Toate mişcările se realizează concomitent, existând un cuplaj
obligatoriu între rotaţie, flexie laterală şi aproximaţia verticală.
Per total, coloana cervicală superioară realizează 30% din mişcările de
flexie – extensie şi 50% din mişcările de rotaţie ale coloanei cervicale
globale.
B. În structura coloanei cervicale inferioare, cele cinci vertebre
componente asigură transmiterea greutăţii capului şi mobilitatea
necasară, formând împreună cu discurile aferente cinci segmente de
mişcare aşezate în serie.
Structura tipică cuboidală a corpului vertebral are dimensiunea
transversală mai accentuată. Prezenţa proceselor uncinate face ca
suprafaţa superioară a corpilor vertebrali să fie concavă în plan frontal şi
convexă în plan sagital, ceea ce favorizează mişcarea de flexie-extensie şi
restricţionează încovoierea laterală.
Articulaţiile zygapofizare plane, situate perpendicular pe planul sagital
şi înclinate la 45˚ faţă de orizontală favorizează rotaţia şi încovoierea
laterală. Controlul flexiei – extensiei se face prin oblicitatea suprafeţelor
zygapofizare în plan frontal, iar paralelismul lor reciproc exclude apariţia
unui efect de blocaj al mişcărilor.
 Aceste caracteristici geometrice permit realizarea a trei tipuri de mişcări, cu
centre instantanee de mişcare la nivelul corpurilor vertebrale:
a. Mişcarea de alunecare este mişcarea de deplasare în plan sagital, după un
model liniar, al corpului unei vertebre care alunecă pe nucleul pulpos subiacent
spre anterior sau posterior. În seria de segmente de mişcare ia naştere un aspect
de scară cu trepte, fiecare vertebră deplasându-se faţă de cea inferioară.
Mişcarea de alunecare este tipică pentru segmentele prevăzute cu discuri
dreptunghiulare, cum sunt cele din partea superioară a coloanei cervicale.
 b. Mişcarea de înclinare este mişcarea de deplasare obţinută prin deformarea
discului, în care corpul vertebral alunecă pe suprafaţa nucleului care se
conicizează şi se deplasează în partea opusă. Această mişcare contribuie atât la
realizarea flexiei – extensiei cât şi a încovoierii laterale fiind caracteristică pentru
segmentele cu discurile în formă de trapez.
 c. Mişcarea de rotaţie se realizează în jurul unui ax vertical ce trece prin
corpul vertebral, deformând prin torsiune discul vertebral.
 Realizarea mişcărilor în coloana cervicală implică compunerea celor
trei tipuri fundamentale de mişcări.
Pentru efectuarea flexiei în regiunea mijlocie unde discurile sunt
trapezoidale, iniţierea mişcării se face prin alunecare, dar se continuă
prin înclinare, rezultând în final o rostogolire. În timpul flexiei participă
toate segmentele de mişcare, funcţionând în serie. Înălţimea anterioară
a discurilor scade, iar cea posterioară creşte, iar nucleul pulpos se
deplasează posterior. Suprafeţele articulare zygapofizare alunecă
anterior, creşte distanţa dintre procesele spinoase, iar lordoza cervicală
se reduce. Flexia este limitată în special de tensionarea complexului
ligamentar posterior. În extensie se inversează succesiunea
modificărilor.
Încovoierea laterală rezultă din sumaţia mişcărilor de înclinare din
fiecare segment , şi este limitată de prezenţa proceselor uncinate.
Rotaţia axială este cuplată cu încovoierea, având centrele
instantanee de rotaţie la nivelul corpului vertebral.
Coloana cervicală inferioară asigură:
► o flexie–extensie de 75˚ cu maximum de mişcare la
nivelul segmentului C4 – C5,
► o încovoiere laterală de 50˚
► o rotaţie axială de 40˚ diminuînd în segmentele
inferioare
BIOMECANICA
TORACELUI
 BIOMECANICA TORACELUI
Cavitatea toracicǎ trebuie sǎ prezinte un oarecare grad de mobilitate pentru a

permite efectuarea ritmicǎ a celor doi timpi respiratori (inspir si expir).

Mişcǎrile pe care le realizeazǎ diferitele segmente osoase ale cuştii toracice

la nivelul articulaţiilor dintre ele sunt strans legate de mecanica respiratorie,

şi sunt de o deosebitǎ importanţǎ pentru satisfacerea funcţiilor respiratorii.

Toracele prezintǎ trei componente:

a) Pereţii cutiei toracice; (organe pasive)

b) Elasticitatea cartilajelor costale

c) Muşchii respiratori(organe active).

 Toracele osos
Este delimitat de vertebrele dorsale posterior, iar anterior de coaste şi stern
.
Coastele – în numǎr de 12 de fiecare parte,:
 Sunt oase plate alungite şi curbate latero-anterior
 Au forma unor arcuri de cerc şi sunt formate dintr-o porţiune
posterioarǎ osoasǎ (costovertebralǎ) şi una anterioarǎ cartilaginoasǎ
(cartilaj costal)
 Primele 7 coaste se articuleazǎ cu sternul se numesc coaste sternale
 Coastele 8,9,10 se articuleazǎ cu sternul prin intermediul cartilajului
costal al coastei a 7 a
 Coastele 11,12 nu se articuleazǎ cu sternul şi se numesc coaste flotante
ARTICULATIILE TORACELUI
 Articulaţiile costo-vertebrale sunt între faţetele articulare ale
capetelor costale şi faţatele articulare ale corpilor vertebrali
dorsali.
 Articulaţiile costo-transversale între faţetele articulare ale
tuberozităţilor costale si faţetele articulare ale apofizelor
transverse.
 Articulaţiile costo-condrale sunt articulaţii fixe. În cadrul
lor, periostul coastelor se continuă cu pericondrul cartilajului
costal.
 Articulaţiile condro-sternale realizate între faţetele articulare
ale extremităţile anterioare ale cartilajelor costale si faţetele
articulare de pe marginile laterale ale sternului
 MIȘCĂRILE COASTELOR

Modificǎ cele trei diametre ale toracelui.

 Posterior coasta pivoteazǎ în jurul unui ax ce trece prin cele douǎ
articulaţii: costovertebralǎ şi costotransversalǎ. Dar aceste articulaţii nu
sunt orientate în acelaşi fel de-a lungul etajelor toracice şi acestea
influenteazǎ mişcǎrile coastelor.
 Pentru vertebrele dorsale superioare axa este transversalǎ; miscǎrile
coastei se fac dinspre anterior spre posterior. Când coasta se ridica creşte
diametrul sagital al toracelui.
 Pentru vertebrele dorsale inferioare axa este aproape sagitalǎ: mişcǎrile
coastei se fac lateral. Când coasta se ridica creşte diametrul transversal al
toracelui.
 Deci în inspiraţie cand coastele se ridicǎ exista o creştere a diametrului
sagital al toracelui superior şi o creştere a diametrului transversal în
toracele inferior.
 Prin ridicarea coastelor unghiul costovertebral se mǎreste,
 Iar prin coborarea coastelor unghiul costovertebral scade.

 Odata cu ridicarea se executǎ şi o mişcare de proiectare

anterioarǎ, de îndepartare lateralǎ şi de rotaţie a fiecǎrei coaste.
In expir mişcarea de de coborare a coastelor este însoţitǎ de
fenomene inverse.
Sintetizând, mişcarile toracelui pot fi împǎrţite în douǎ
categorii:
 a) Considerand vertebrele şi sternul fixate, coastele se
deplaseazǎ lateral mǎrind diametrul transversal al
toracelui.
 b) Considerând sternul mobil, acesta în inspiraţie se
deplaseazǎ în sus şi anterior, îndepǎrtându-se de
vertebrele dorsale, deci ridicarea coastelor produce şi o
creştere a diametrului anteroposterior al toracelui.
 Marirea diametrului vertical datorandu-se exclusiv
contracţiei muşchiului diafragm care-şi micşoreazǎ
concavitatea dinspre abdomen, inpingând viscerele
Mecanica coastelor vertebrosternale

Coasta întâi este o coastă scurtă, relativ fixă, puternic ancorată de

manubriu sub articulaţia sternoclaviculară. Axul mişcării trece prin col,
iar corpul coastei se ridică devenind mai orizontal.
Coastele III-VI reprezintă un grup omogen care realizează în inspiraţie
o mişcare de ridicare şi împingere înainte a extremităţii lor anterioare,
aceasta fiind efectul mişcării de rotaţie a gâtului coastei spre posterior

Mişcarea coastelor vertebrosternale, favorizată de forma concav-convexă a

articulaţiilor costotransversale superioare, sugerează mişcarea mânerului de
pompă pentru extragerea apei, fiind dealtfel cunoscută ca mişcarea
"mânerului de pompă"
Mecanica coastelor vertebrocondrale
 Coastele vertebrocondrale, legate anterior între ele prin intermediul unui
cartilaj comun, includ şi coasta a VII-a, al cărei mod de mişcare este mai
aproape de coastele 8,9,10 decât de coastele vertebrosternale.
 Se realizează o mişcare de ridicare a corpului coastei, care produce
lateralizarea acestuia cu lărgirea unghiului infrasternal.
 Pentru că mişcarea în lateral şi în sus a unei coaste inferioare a fost
comparată cu efectul ridicării unui coş elastic de mânerul sau, mişcarea
coastelor vertebrocondrale este cunoscută ca şi mişcarea "mânerului de
coş". Din acest punct de vedere, coastele intermediare VI şi VII prezintă
mişcări combinate de "mâner de pompă" şi "toartă de coş"
Coastele vertebrale
Ultimele două perechi de coaste nu sunt ataşate anterior, şi prin aceasta
influenţează prea puţin modificarea diametrelor cutiei toracice.
În înspiraţie, în timp ce restul coastelor sunt ridicate, ele sunt trase în jos şi
fixate de muşchiul pătrat lombar, realizând un cadru fix de inserţie pentru
diafragm.
În timpul mişcǎrilor coastele se comportǎ ca nişte parghii
de gradul trei (S.F.R.):
 articulaţia costovertebralǎ reprezintǎ punctul de sprijin
(S),
 zonele de inserţie ale muşchilor pe capul coastei
reprezintǎ punctul de plecare al forţei (F),
 partea anterioarǎ a coastelor reprezintǎ rezistenţa (R).
Mişcǎrile coastelor se însoţesc de mobilizarea pasivǎ a
sternului care este puternic ataşat de coaste. Când acestea se
ridicǎ şi sunt proectate anterior, sternul va suferi o deplasare
asemanatoare.
Mişcǎrile coastelor sunt legate de mişcǎrile coloanei dorsale şi invers.
În afara mişcărilor active respiratorii, produse de muşchii cu funcţie specifică, coastele se pot
deplasa pasiv, odată cu mişcările coloanei toracale
 Flexia dorsalǎ antreneazǎ o închidere a coastelor spre anterior.

 Extensia antreneazǎ o deschidere a coastelor spre anterior;

 În înclinǎrile laterale spaţiile intercostale din partea convexǎ se lǎrgesc, ansamblul toracic se
dilatǎ. De partea concavǎ efectele sunt inverse.
 În timpul rotaţiilor coastele reculeazǎ de partea rotaţiei şi avanseazǎ de partea opusǎ.
 Mecanica respiratorie
În mecanica respiratorie se întâlnesc două faze:
 Introducerea aerului în plămâni (inspirul)

 Eliminarea aerului din plămâni (expirul)

Inspirul este un act motor activ determinat de contracţia muşchilor
inspiratori ,care modificǎ volumul cutiei toracice în toate cele trei
diametre .
• Modificarea diametrului vertical este condiţionatǎ de acţiunea
muşchiului diafragm ,care prin contracţie se orizontalizeazǎ, ceea
ce conduce la creşterea volumului cutiei toracice .
• Modificarea diametrului transversal şi anteroposterior este
condiţionatǎ de ridicarea coastelor şi sternului prin acţiunea
muşchilor intercostali externi .
În inspirul forţat, acţiunea este realizatǎ de cǎtre: muşchiul
sternocleidomastoidian, muşchiul trapez, muşchii spatelui, muşchii
scaleni, muşchii pectorali , care măresc şi mai mult volumul cutiei
toracice.
 Expirul;

 În condiţii de repaus, expirul este un act pasiv ce nu necesită

contracţia musculaturii respiratorii.
 Revenirea la volumul iniţial al cutiei toracice şi plămânului este
consecinţa elasticităţii cartilajelor costale şi a ligamentelor
toracice, în prima fază şi a elasticităţii parenchimului pulmonar, în
ultima fază.
 În expirului forţat, participă o serie de muşchi accesori: muşchii
abdominali, muşchii intercostali interni