Sunteți pe pagina 1din 27

ARTICULATIILE MEMBRULUI INFERIOR

Pot fi impartite in doua mari grupe:

· articulatiile centurii pelvine

· articulatiile membrului inferior liber sau propriu-zis.

1 ARTICULATIILE CENTURII PELVINE

Leaga intre ele cele doua coxale cu sacrul, formand un inel osos numit pelvis, a carui
functie principala este aceea de a prelua si transmite greutatea corpului de la scheletul axial la
membrul inferior liber (. 98)

In partea anterioara, simfiza pubiana leaga direct coxalele intre ele, iar posterior,
articulatiile sacroiliace realizeaza legatura dintre coloana vertebrala si coxale. Ele sunt articulatii
masive si rezistente, relativ rigide, capabile sa suporte solicitari mecanice mari. Suplimentar,
ligamente puternice intaresc legatura dintre diferitele componente ale pelvisului, asigurand o mai
buna stabilitate fata de oasele vecine.

Cele trei componente osoase care fuzioneaza formand osul coxal, delimiteaza fiecare,
prin cate un segment, gaura obturata. Aceasta este acoperita de membrana obturatoare
(formatiune fibroasa). Fibrele superioare ale membranei se continua cu ligamentul pubofemural,
iar in partea infero-laterala, membrana se insera pe fata pelvina a ramurii ischiadice. Suprafata
membranei obturatorii ofera suport, pe fetele opuse, originii celor doi muschi obturatori.

1.1 ARTICULATIA LOMBOSACRATA

Reprezinta legatura dintre ultima vertebra lombara si sacrum, elementul posterior al


peretelui pelvin.

Ea are structura unei articulatii intervertebrale, baza sacrului fiind reprezentata de de vertebra
fixa S1.

· Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

-Capsula articulara

-ligamentele longitudinale anterior si posterior, aderente la disc;

-ligamentele galbene;

-ligamentele interspinoase;

-ligamentul supraspinos.
Pe langa aceste mijloace, articulatia mai este asigurata de asa numitele 'ligamente la
distanta', care formeaza grupul ligamentelor vertebropelvine, alcatuit din:

-ligamentul iliolombar uneste procesul transvers al vertebrei L3 si L4 cu pelvisul;

-ligamentul sacrotuberal uneste cele doua spine iliace posterioare cu tuberozitatea


ischiadica si fata mediala a ramurii ischiadice;

-ligamentul sacrospinal, pereche, are forma triunghiulara, cu baza pe marginea laterala a


coloanei sacrococcigiene, inaintea ligamentului sacrotuberal si varful prins pe spina
ischiadica. Cele doua ligamente completeaza legaturile dintre sacru si coxal,
impiedicand bascularea sacrului sub actiunea greutatiitrunchiului. Prin pozitia lor,
transforma incizurile ischiadice in tunele osteofibroase (gaurile ischiadice).

Gaurile ischiadice

° Gaura ischiadica mare este marginita anterior de incizura ischiadica mare,


posterior de ligamentul sacrotuberal si inferior de ligamentul sacrospinal si spina
ischiadica. Ea este traversata de muschiul piriform.

Gaura ischiadica mica este formata anterior de ischion, superior de spina ischiadica si
ligamentul sacrospinal, iar posterior de ligamentul sacrotuberal. Prin acest orificiu
iese tendonul muschiului obturator intern.

1.2 ARTICULATIA SACROILIACA

Este o articulatie sinoviala robusta, aproape imobila, formata de suprafetele articulare ale
sacrumului si osului iliac, stabilizata de capsula si un sistem ligamentar foarte puternic (.98,99 ).
Functia de a asigura jonctiunea dintre scheletul axial si centura pelvina necesara transmiterii
greutatii trunchiului spre membrul inferior, a impus aceasta structura robusta. Aceasta articulatie
se poate osifica, transformandu-se intr-o synostoza, in boala numita spondilita anchilozanta.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

-capsula articulara care se insera pe conturul suprafetelor articulare;

-ligamentele sacroiliace ventrale (anterioare) leaga fata anterioara a sacrului de partea


posterioara a fosei iliace;

-ligamentele sacroiliace interosoase reprezinta principalul mijloc de stabilizare al


articulatiei, unind tuberozitatea iliaca cu suprafata articulara a sacrului;

-ligamentele sacroiliace dorsale sunt reprezentate de fibre care unesc segmentul S3- S4 al
sacrului cu spina iliaca postero-superioara.

-
Stabilitatea articulara este dependenta de ligamentele articulare completate de
ligamentele scarotuberal si sacrospinal si in mai mica masura de suprafetele
articulare a caror mobilitate osoasa este redusa.

· Miscarile

Articulatia sacroiliaca este implicata in realizarea a doua miscari importante ale


sacrului: nutatia si contranutatia (bascularea anterioara si posterioara a sacrului). Ele sunt
foarte accentuate in timpul nasterii, determinand cresterea diametrelor stramtorii inferioare a
bazinului, necesara pentru coborarea fatului. Aceasta mobilitate evidenta apare ca urmare a
relaxarii ligamentare, indusa hormonal.

1.3 SIMFIZA PUBIANA

Spre deosebire de centura scapulara, componentele centurii pelvine vin in contact pe linia
mediana a corpului si se leaga puternic intre ele prin intermediul simfizei pubiene. Ea se
formeaza intre suprafetele ovalare, corespondente, de pe corpul pubisului, acoperite de cartilaj
hialin. Ca in orice articulatie cartilaginoasa, exista un disc fibrocartilaginos, numit discul
interpubian, care conecteaza suprafetele articulare, iar la adult, prezinta in partea superioara o
cavitate capitonata de membrana sinoviala.

· Mijloacele de unire sunt reprezentate de doua ligamente puternice:


-ligamentul pubic superior tract fibros intins intre tuberculii pubieni, de o parte si de
cealalta;

-ligamentul pubic arcuat care solidarizeaza ramurile pubiene inferioare imediat sub
suprafetele simfizare.

In timpul nasterii, ligamentele se relaxeaza permitand trecerea mai usoara a capului


fatului pe sub arcul pubian

2 ARTICULATIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER

Reprezinta organe de miscare inalt adaptate la functia de locomotie realizata in pozitie


verticala (antigravitationala). Ele au o structura masiva, cu suprafete articulare intinse,
generatoare de presiuni, sub pragul de uzura a tesutului cartilaginos hialin. Sunt dotate cu un
aparat capsulo-ligamentar puternic, capabil sa reziste la solicitarile statice impuse de pozitiile de
maxima congruenta articulara si sa asigure conducerea miscarilor in timpul mersului.

Desi amplitudinea de miscare este mai redusa fata de articulatiile membrului superior, ele
sunt prevazute cu o bogata inervatie proprioceptiva care permite un control riguros din partea
S.N.C. asupra posturii si locomotiei realizate prin intermediul membrelor inferioare.

2.1 ARTICULATIA SOLDULUI

Este o enartroza (articulatie sferoidala), situata la jonctiunea dintre trunchi si membrul


inferior liber, care participa si asigura efectuarea in conditii optime, a doua functii importante ale
aparatului locomotor:

ortostatismul;

locomotia.

Ea realizeaza atat transmiterea greutatii corpului de la pelvis spre femur in faza


sprijinului mono- sau bipodal, cat si faza de pendulare a membrului, necesara deplasarii.
Suprafetele articulare sunt reprezentate de :

a) cavitatea acetabulara a coxalului are forma unei hemisfere cu diametrul de 60


mm. Ocupa o pozitie strategica: pe fata laterala a osului coxal. Spre deosebire de
cavitatea glenoida a scapulei, are un timent central nearticular, numit fosa
acetabulara. Compartimentul periferic, lateral, este articular, fiind reprezentat de fata
lunata , cu forma unei potcoave sau a unui inel intrerupt inferior la nivelul incizurii
acetabulare. Marginile incizurii sunt unite printr-un ligament transvers al acetabulului
, care delimiteaza in acest fel, un canal, prin care trece ligamentul capului femural.
Fata lunata este prevazuta cu un cartilaj hialin mai gros spre periferie, unde se
continua cu baza labrumului (cadrului) acetabular. Diametrul cercului descris de
marginea labrumului este mai mic decat diametrul maxim al capului femural. Efectul
acestui fapt este realizarea unui efect de contentie articulara a capului femural.

b) Capul femural reprezinta 2/3 dintr-o sfera cu diametrul cuprins intre 42- 56 mm, in
general mai mic la femei. Din punct de vedere geometric, este considerat un sistem
ogival, care aproximeaza o sfera, explicand incongruenta elastica naturala a
articulatiei neincarcate. Capul prezinta in cadranul sau postero-inferior fovea capului
femural. Pe ea se insera ligamentul capului femural.

In partea sa inferioara si laterala, capul se continua cu colul femural. Limita dintre col si
cap este evidenta sub forma santului subcapital. El dispare pe fata anterioara a colului.

Cartilajul hialin acopera neuniform capul femural.: el este mai gros in zona centrala (3
mm) si se subtiaza spre periferie, avand consecinta rezistenta diferita a capului femural la
diferitele forte, considerandu-se ca, la nivelul cadranului superior, forta de reactie articulara este
maxima, de aceea aceasta zona numindu-se suprafata portanta.

Colul femural este un segment cilindric de 50 mm, turtit anteroposterior, care leaga capul
de diafiza femurala. Colul nu este in intregime intracapsular: o portiune din fata sa posterioara
ramane extracapsulara. Colul are rolul de a pozitiona specific centrul capului femural fata de
axul diafizei femurale si varful marelui trohanter, contribuind la aspectul de crosa rasturnata a
extremitatii superioare a femurului. Aceasta forma specifica a femurului este caracterizata de doi
parametri:

· unghiul cervico-diafizar, care se formeaza intre axul capului si colului, pe de o parte, si


axul diafizei femurale ,de cealalta parte, cu o valoare de 1300 in medie la adult. El se mai
numeste si unghi de inclinatie;

· unghiul de antetorsiune al epifizei proximale se formeaza intre ul capului si colului


femural si ul tangent la partea posterioara a condililor femurali, cu valoare de 120 in medie la
adult. El se mai numeste si unghi de declinatie sau antetorsiune. Variatiile acestor unghiuri au
o mare importanta clinica deosebita: ele influenteaza valoarea presiunilor in articulatie. Un
unghi cervico-diafizar mai mic de 1300 se numeste coxa vara, un unghi mai mare de 1300 se
numeste coxa valga, iar un unghi de antetorsie mai mare de 120 - coxa antetorsa.

Datorita incarcarii excentrice a extremitatii superioare a femurului, in structura lui apar


traiectorii secante corespunzatoare eforturilor de tractiune si compresiune dintr-o macara
(Culmann).

· Mijloacele de unire

-Capsula articulara are o circumferinta mai mare spre partea acetabulara si este mai
puternica in partea superioara si anterioara. Spre partea mediala (interna) capsula se
insera pe spranceana acetabulara. La nivelul incizurii acetabulare, capsula se prinde
de ligamentul femural. Spre partea laterala, capsula se prinde pe linia
intertrohanteriana, anterior, si intern de creasta intertrohanetriana, posterior. Varful
trohanterului mare si fosa trohanterica raman extracaspulare, in partea
superioara.Capsula este tapetata la interior de membrana sinoviala.

-Ligamente
- Articulatia soldului este prevazuta cu cele mai puternice ligamente din
organism. Ele fac parte din structura intima a capsulei si determina caracterul de
articulatie cu conducere ligamentara. Se considera ca exista cinci ligamente,
dintre care 4 sunt caspulare si unul extracapsular, 2 situate pe fata anterioara,
unul pe fata posterioara.

- Ligamentele anterioare sunt:

° Ligamentul iliofemural este situat in partea superioara a fetei anterioare a


capsulei. Porneste de la baza spinei iliace anteroinferioare, impreuna cu cu
originea muschiului drept femural si se termina pe linia intertrohanteriana.
Partea superioara a ligamentului este paralela cu axul colului si este cea mai
rezistenta, fata de partea inferioara, paralela cu axul corpului, verticala, deci.
Cele doua parti stau calare peste capul si colul femural, sugerand aspectul
unui 'Y' inversat (de unde si denumirea de 'ligament in Y'- Bertin- Bigelow).
Ligamentul se tensioneaza in pozitia de extensie a articulatiei, infasurandu-se
in jurul colului femural, stabilizand astfel articulatia in ortostatism si
economisind travaliul muscular, consumator de energie. In acelasi timp, prin
spiralare, imbunatateste contactul dintre capul femural si acetabul (pozitia de
congruenta maxima).

° Ligamentul pubofemural se intinde de la eminenta iliopectinee (pubis),


creasta si membrana obturatorie pana la linia intertrohanteriana. Actiunea lui
principala este limitarea miscarii de abductie.

- Ligamentul situat pe fata posterioara a capsulei este:

° Ligamentul ischiofemural are originea pe spina ischiadica si se termina


in regiunea fosei trohanterice , langa tendonul muschiului obturator extern. El
actioneaza ca limitator al miscarii de rotatie interna.

° Zona orbiculara este un dispozitiv special, capsular, format din fasciculele


profunde ale celor trei ligamente amintite anterior si inconjoara ca o prastie
colul femurului. Are o importanta reala in sustinerea colului si capului femural
in cavitatea acetabulara.

° Ligamentul capului femural reprezinta unicul ligament intracapsular. El


are forma de banda triunghiulara cu varful inserat in fovea (foseta) capului
femural si baza pe extremitatile incizurii acetabulare. Se mai numeste si
ligamentul rotund. El are doar rol nutritiv pentru capul femural, dupa unii
autori, continand vasele epifizare provenite din artera acetabulara sau
circumflexa femurala, care asigura vascularizatia a 1/5 mediala a capului
femural. Dupa altii, ligamentul s-ar tensiona in pozitie de semiflexie si
adductie a articulatiei, jucand un rol minim in mentinerea stabilitatii ei (rezista
doar la o forta de tractiune de 45 kg, in atie cu ligamentul iliofemural care
rezista la aproximativ 350 kg).
· Miscarle articulare:

- Articulatia coxofemurala este o articlulatie sferoidala tipica cu trei axe de miscare.


La nivelul ei se pot produce urmatoarele miscari : flexie, exensie, abductie, adductie,
circumductie si rotatie. Datorita lungimii colului femural si unghiului de inclinatie ,
miscarile de flexie extensie si cele de abductie si adductie se asociaza cu miscari de
rotatie.

- Flexie

▫ Este miscarea prin care coapsa se apropie de peretele anterior al


abdomenului;

▫ Se executa in jurul unui ax transversal ce trece prin varful trohanterului


mare;

▫ Amplitudinea de miscare este determinata si de pozitia genunchiului; daca


genunchiul este intins flexia coapsei va fi limitata la aproximativ 900, iar cand
genunchiul este flectat poate atinge 1300.

▫ Muschii flexori principali sunt: iliopsoas, drept femural

▫ Muschii flexori secundari sunt: tensor fascia lata, croitor, adductorii (pana la
90 ), fesierul mijlociu (peste 900)
0

▫ Miscarea este limitata de muschii posteriori ai coapsei (bicepsul femural,


semitendinosul, semimembranosul), partea anterioara a capsulei si ligamentul
iliofemural se relaxeaza.

- Extensie:

▫ Este miscarea prin care coapsa se indeparteaza de peretele anterior al


abdomenului;

▫ Axul este acelasi ca la flexie;

▫ Amplitudinea de miscare este redusa. Este posibila realizarea unei


hiperextensii, ca in unele miscari din gimnastica, prin asocierea unei miscari de
flexie in soldul opus cu inclinarea trunchiului ininte.La acestea se adauga
accentuarea lordozei lombare.

▫ Muschii extensori principali sunt: fesierul mare (gluteul mare)

▫ Muschii extensori secundari sunt: feser mijlociu, biceps femural,


semitendinos, semimembranos si adductori.
▫ Miscarea este limitata de ligamentele ilifemurale si de capsula anterioara;

- Abductia:

▫ .

▫ Se executta in jurul unui ax sagital ce trece prin centrul capului femural

▫ Amplitudinea maxima de abductie cand coapsa este extinsa este de 600, iar
cand este flectata poate atinge 700.

▫ Muschii abductori sunt fesierul mijlociu, piriformul si tensorul fasciei lata.

- Adductia:

▫ Este miscarea de indepartare spre interior a coapsei de linia mediana a corpului


in frontal; aceasta miscare este limitata la acest nivel de cealalta coapsa in ortostism si
de aceea adductia se realizeaza din diverse grade de flexie sau extensie ea fiind
limitata de intilnirea coapselor, ligamentul pretrohanterian si ligamentul capului
femural

▫ Muschii care realizeaza miscarea sunt adductori si gracilisul.

- Circumductia:

▫ Este miscarea care rezulta din combinarea celor patru miscari precedente.

▫ La ea participa toate grupele musculare ale soldului.

- Rotatia interna si externa

▫ Se executa in jurul unui ax ce trece vertical prin capul femural;

▫ Amplitudinea este de 350pentru rotatie interna si de 150 pentru rotatie


extena. Cand coapsa este in flexie amplitudinea rotatiilor poate creste la 1000.

▫ Muschii rotatori interni sunt: fesier ic si mijlociu, semimembranos;

▫ Muschii rotatori externi sunt : fesier mijociu, mare , piriform, paratul femural
si gracilis.

▫ Miscarea de rotatie interna este limitata de ischiofemural si


iliopretrohantinian, iar rotatia externa este limitata de ligamentul iliopretrohanterian.

2.2 ARTICULATIA GENUNCHIULUI


Este cea mai mare si probabil cea mai complexa articulatie a corpului uman. Are o
structura biarticulara care include in aceeasi formatiune anatomica, 2 articulatii:

· articulatia tibiofemurala;

· articulatia patelofemurala.

Alti autori includ in articulatia genunchiului si articulatia tibioperoniera superioara, care


nu participa decat la miscarile gleznei.

Articulatia genunchiului este solicitata de forte mari care apar atat in timpul transmiterii
greutatii corpului din statica, cat si in conservarea momentelor de miscare. Acest fapt duce la
uzura mai accentuata a elementelor sale componente.

Incadrarea genunchiului intr-o anumita categorie este la fel de controversata:

-dupa unii autori, care o analizeaza mecanic, ea functioneaza ca un ginglym mai complicat
(trohinginglym), care permite realizarea miscarii de flexie-extensie, asociata cu un oarecare
grad de rotatie;

-alti autori o examineaza din punctul de vedere al suprafetelor articulare, considerand-o o


articulatie condiliana.

Adevarul este ca:

articulatia femurotibiala se formeaza intre cei doi condili femurali si condilii tibiali,
corespunzator, prin urmare, unei articulatii bicondiliene; functional, aceasta articulatie este
insa o trohlee;

articulatia femuropatelara, concav-convexa, dintre patela si suprafata patelara a femurului


are conformatia unei articulatii in sa.

In ciuda acestei structuri complicate, articulatia genunchiului este prea putin stabila prin
componenta ei osoasa, astfel ca functionarea ei corecta este strans legata de integritatea
aparatului capsulo-ligamentar.

· Suprafetele articulare

Ele au o anatomie specifica, fiind in mod evident incongruente. Aceasta explica prezenta
unui cartilaj articular gros, dar mai ales prezenta meniscurilor articulare care amelioreaza lipsa de
congruenta.

Ele sunt reprezentate de:

-condilii femurali au o structura recurbata posterior si de aceea partea cea mai mare a
epifizei distale femurale este situata inapoia axului osului. Din aceasta cauza,
suprafata de contact este mai mare in extensie, fapt necesar pentru transmiterea
greutatii corpului. Fiecare condil este orientat oblic, rezultand un ax de invartire oblic
de sus in jos. Condilul lateral este mai lat, iar cel medial este mai lung. Acest lucru
determina aspectul de valgus fiziologic al genunchiului, cu o valoare de 5-70.

- Condilii femurali se sprijina pe platoul tibial, respectiv pe cele doua fose


articulare (cavitati glenoide). Ei vin in contact si cu eminenta intercondiliana,
formata de tuberculii intercondilari lateral si medial. Tuberculii reprezinta un
pivot central care stabilizeaza articulatia prin contactul cu suprafetele centrale ale
condililor.

- Condilii femurali sunt acoperiti de cartilaj hialin, gros de 2-3 mm.

-condilii tibiali se situeaza de o parte si de alta a eminentei intercondilare, suprafata


superioara a condilului lateral fiind aproape circulara, iar cea a condilului medial
fiind ovala cu diametrul lung situat anteroposterior. Cartilajul care acopera fosele
articulare este mai subtire la periferie si mai gros in partea centrala (6-7 mm). El este
foarte elastic si are rolul de a atenua presiunile si traumatismele produse de miscarile
care se efectueaza in mers, fuga sau sarituri;

-fata posterioara a patelei este impartita de creasta verticala mediana in fatete articulare
mediala si laterala, corespunzatoare condililor femurali.

· Corespondenta suprefetelor articulare se face astfel: fata patelara a femurului raspunde


fetei posterioare a patelei (crestei si fetisoarelor sale).

Congruenta articulatiei femuropatelare este imperfecta si la aceasta se adauga stabilitatea


intrinseca redusa a articulatiei, rezultata din pozitia laterala a tuberozitatii tibiale, care face ca
forta de actiune a cvadricepsului sa disloce rotula spre lateral. Contactul maxim dintre patela si
femur se realizeaza in flexie de 450. In extensia totala, patela sta in partea superioara a santului
vertical de pe suprafata articulara patelara a femurului. In flexia de 900 suprafata se reduce la
contacte mediale si laterale superioare.

Fetele articulare ale condililor raspund foselor articulare ale platoului tibial. Eminenta
intercondiliana continua creasta patelei. In aceasta articulatie nu exista o concordanta perfecta
intre suprafetele oaselor. Pentru atenuarea acestor nepotriviri, se dezvolta fibrocartilajele
semilunare (meniscurile). La acestea se adauga ligamentele si muschii.

Meniscurile articulare corecteaza 'defectul' de constructie al articulatiei femurotibiale.


Acestea sunt formatiuni fibrocartilaginoase cu forma arcuita, asezate in jurul suprafetelor
articulare ale condililor tibiali, pe care le adancesc, transformandu-le in adevarate cavitati de
receptie si centraj pentru condilii femurali. Prezenta meniscurilor in spatiul articular delimiteaza:

- un etaj femuromeniscal superior si

- un etaj meniscotibial inferior


Acest lucru faciliteaza fractionarea
miscarilor articulare pe etaje si contribuie la
transformarea armonioasa a miscarii de
rotatie in miscare de translatie.

· Meniscurile

Fiecare menisc este triunghiular pe


sectiune, atasat cu baza convexa la capsula
articulara, iar varful triunghiului opus bazei
este concav, subtire si se misca liber in
interiorul articulatiei.

-Meniscurile functioneaza pasiv, prin


deformare, adaptandu-se la deplasarile si
diametrele variabile ale condililor
femurali, in timpul miscarilor articulare.

- Meniscul lateral are un corp


aproape circular, care acopera 2/3
din suprafata articulara a
condilului tibial lateral. Insertia lui se realizeaza prin cele doua extremitati numite
coarne, de dimensiuni egale, care se fixeaza la nivelul eminentei intercondiliene.
Cornul posterior este ancorat la femur prin ligamentul meniscofemural posterior
WRISBERG. Caracteristic pentru meniscul lateral este conexiunea acestuia cu
tendonul muschiului popliteu. Este posibil, astfel, controlul pozitiei cornului
posterior de catre muschiul popliteu si ligamentele meniscofemurale.

-Meniscul medial are o forma semilunara cu baza mai mare decat a celui lateral, cu o
lungime de 35 mm. si acest menisc prezinta doua coarne, asimetrice, cornul posterior
fiind mult mai lat decat cel anterior. El se prinde la nivelul ariei intercondiliene,
imediat inaintea ligamentului incrucisat anterior (cornul anterior) si inaintea
ligamentului incrucisat posterior (cornul posterior).

-Caracteristica pentru meniscul medial este aderenta la suprafata profunda a ligamentului


colateral medial si stabilizarea cornului posterior prin expansiunea fibroasa a
muschiului semimembranos. Meniscul medial are o mobilitate mai mica, iar rotatia
laterala a tibiei il alungeste si il deformeaza cel mai mult, explicand rupturile lui mai
frecvente.

-Meniscurile se deplaseaza intotdeauna deodata cu platoul tibial, gasindu-se in acea parte


a platoului care suporta presiunea condililor femurali. In flexie, meniscurile sunt
impinse dinainte- inapoi, apropiindu-se prin extremitatile lor posterioare. In extensie,
meniscurile se deplaseaza invers, apropiindu-se prin extremitatile lor anterioare. In
miscarea de rotatie externa, meniscul medial aluneca dinapoi- inainte si dinauntru -
in afara. Consecinta acestei deplasari este intinderea puternica a meniscului. In
rotatia interna, meniscul lateral se deplaseaza dinainte-inapoi si din afara- inauntru.
Meniscul lateral este mai rezistent si mai mobil si de aceea deplasarile lui sunt mai
intinse.

-Exista situatii in traumatologie, cand unul sau chiar ambele meniscuri, poate fi prins sub
condili, suferind leziuni (rupturi sau fisuri).

Ambele meniscuri beneficiaza de irigatie proprie.

· Mijloace de unire sunt reprezentate de capsula si o serie de ligamente.

Capsula se prezinta ca un manson care uneste cele trei oase: femurul, tibia si patela. Ea nu
cuprinde articulatia tibiofibulara. Stratul fibros al capsulei prezinta doua orificii mari:
- unul anterior- pentru patela, pe ale carei margini se insera;

- altul posterior, la nivelul scobiturii intercondiliene, care se contopeste cu


ligamentele incrucisate.

-Capsula mai prezinta o particularitate: ea adera de baza meniscurilor. Este mai slaba
inainte si pe margini si mai densa pe partea posterioara.

-Sinoviala genunchiului este vasta si complicata. Prin marea ei intindere, ea ofera o


suprafata apreciabila pentru resorbtia de toxine si infectii. Sinoviala este intrerupta la
nivelul meniscurilor, inserandu-se pe fata superioara si inferioara a lor, putandu-se
distinge astfel:

- sinoviala suprameniscala care corespunde articulatiei femuromeniscale;

- sinoviala inframeniscala (submeniscala) care corespunde articulatiei


meniscotibiale.

-Membrana sinoviala, ativ cu alte articulatii, este separata de capsula fibroasa printr-o
serie de corpuri adipoase. De importanta practica pentru kinetoterapeuti sunt:

° corpul adipos infrapatelar, dispus ca un colt, intre condilii femurali si


platoul tibial, separa mebrana sinoviala de ligamentul patelar, numit si corp
adipos anterior. In flexia genunchiului, ocupa spatiul dintre condili si platoul
tibial;

° corpul adipos posterior situat intre membrana sinoviala si ligamentele


incrucisate posterioare. In extensia genunchiului, el este impins inainte, formand o
proeminenta bilobata ca doua pernite, de fiecare parte a tendonului patelei.

° Ambele corpuri adipoase sunt doar formatiuni 'de umplutura'.

-Caracteristic este si faptul ca membrana sinoviala trimite multe prelungiri, 'in fund de
sac', care formeaza bursele seroase ale genunchiului. O parte din ele comunica cu
cavitatea articulara, altele, nu. Din prima categorie fac parte:

° bursa suprapatelara, situata in partea anterioara, ca o punga larga intinsa pe


marginea superioara a rotulei, pe sub muschiul cvadriceps;

° bursele posterioare: subpoplitee (sub tendonul muschiului analog), bursa


subtendinoasa a muschiului gemen intern, bursa subtendinoasa a muschiului
gemen extern si bursa subtendinoasa a muschiului semimembranos. Toate
comunica cu cavitatea sinoviala. Dintre acestea, bursa semimembranosului isi
poate mari dimensiunile prin acumulare de lichid sinovial, in sinovita cronica,
comprimand formatiunile spatiului popliteu. Aceasta situatie patologica este
cunoscuta in practica sub numele de chist Backer.
° bursele separate de cavitatea articulara sunt:

- bursa subcutanata prepatelara;

- bursa infrapatelara profunda;

- bursa subcutanata infrapatelara.

-Ligamentul patelei sau ligamentul rotulian este o formatiune puternica, situata


inaintea articulatiei. Are forma de triunghi cu baza pe varful patelei si varful prins de
tuberozitatea tibiei. Unii autori il considera tendon terminal al cvadricepsului, patela
fiind in acest caz un os sesamoid. Ligamentul patelei se poate vedea si palpa sub
piele (mai usor in semiflexiune). Fiind actionata de un tendon puternic si inextensibil,
patela va aluneca pe condilii femurali, coborand in flexia genunchiului si ridicandu-
se in extensie.

-Ligamentele posterioare formeaza un fibros asezat asemenea unei punti peste scobitura
intercondiliana. Se mai numeste si ligamentul lui Winslow si asigura stabilitatea in
posterior a genunchiului.

-Ligamentul colateral fibular sau colateral extern se prinde pe epicondilul lateral al


femurului si pe capul fibulei; se intinde in extensie si se relaxeaza in flexie.

-Ligamentul colateral tibial sau colateral intern se prinde pe epicondilul medial al


femurului si pe fata mediala a tibiei. Prin fata sa profunda vine in raport cu meniscul
articular.Ligamentele colaterale au rolul de a asigura stabilitatea articulara in
extensiunea genunchiului.

-Ligamentele incrucisate sunt in numar de doua si se gasesc posterior in fosa


intercondiliana. Desi profund situate, aceste ligamente sunt in realitate in afara
articulatiei, deoarece sunt in afara membranei sinoviale. Dupa situatia lor, dar mai
ales dupa insertia lor tibiala, au fost denumite unul anterior, altul posterior.

- Ligamentul incrucisat anterior se insera pe aria intercondiliana anterioara a


tibiei, partea posterioara a condilului intern al femurului.
-

Ligamentul incrucisat posterior se insera pe aria intercondiliana posterioara a


tibiei, zona intercondiliana anterioara a condilului exern al femurului.

Cele doua ligamente prezinta o dubla incrucisare: una in sens anteroposterior si alta in
sens frontal. De aici rezulta ca: ligamentul anterior este 'anterior' prin insertia tibiala dar si extern
(lateral) prin insertia femurala si invers pentru cel posterior. Formula mnemotehnica este: AE-PI.

Rolul ligamentului incrucisat anterior: consta in blocarea miscarii de translatie anterioara


a tibiei sub femur (sertar anterior). Prin fasciculul sau posterolateral se opune hiperextensiei
genunchiului.

Rolul ligamentului incrucisat posterior: reprezinta axul fata de care se realizeaza rotatia
automata a genunchiului, necesara blocajului articular la sfarsitul extensiei. Este principala
formatiune care se opune miscarii de translatie posterioara a tibiei sub femur (sertar posterior).
Se tensioneaza in flexie, dar poate controla si hiperextensia, daca ligamentul incrucisat anterior
se rupe.

Formatiuni aponevrotice de intarire ale capsulei


Capsula articulara este intarita de trei formatiuni aponevrotice, asezate pe laturile patelei,
care se succed, dinainte-inapoi, astfel:

-Fascia genunchiului acopera articulatia ca un manson, in partea anterioara si asigura


stabilitatea genunchiului, in anterior, alaturi de ligamentul patelar. Ea se continua in
sus cu fascia femurala, iar in jos cu fascia crurala. Pe partea sa laterala, aceasta fascie
este intarita de tractul iliotibial.

-Expansiunea cvadricipitala este o lama fibroasa care se desprinde din tendoanele


terminale ale muschiului cvadriceps (mai ales ale vastilor) si trece ca o perdea
inaintea articulatiei genunchiului, spre a se fixa pe circumferinta epifizei proximale
tibiale.

-Aripioarele rotuliene sunt doua bandelete fibroase intinse in orizontal si acoperite de


expansiunea cvadricipitala. Ele se intind de la marginile patelei la condilul femural
respectiv. Au rol important in traumatismele patelei (fracturi, luxatii). Chirurgii
inteleg prin 'aripioarele rotuliene' intreg aparatul fibros situat pe laturile patelei:
fascia genunchiului, laba gastei, expansiunea cvadricipitala, aripioarele orizontale.

· Miscarile atrticulatiei geunchiului

Articulatia femuropaelotibiala, fiind o articulatie cu un singur ax (grad de libertate), va


prezenta doua miscari principale: flexia si extensia. Pe langa acestea sunt posibile miscari
secundare, de rotatie mediala si laterala. Desi foarte reduse ca amplitudine, in aceasta
articulatie se mai pot produce si miscari de inclinare laterala, madiala si marginala.

Flexia

▫ Este miscarea prin care gamba se apropie de fata posterioara a coapsei.

▫ Se sxecuta in jurul unui ax transversal care trece prin condilii femurali.


Defapt, acessta miscare se executa in jurul mai multor axe impuse de forma
suprafetelor articulare ale condililor femurali care este spiroidala.

▫ Se apreciaza ca miscarile de flexie pana la 700 sunt miscari pure, adica


necombinate cu alte miscari. De la amplitudinea de 700 mai departe, aceste miscari
se combina su o miscare de rotatie interna a gambei si de aceea ele sunt denumite
miscari terminale. Flexia gambei la omul viu poate atinge un unghi de 1300. In mod
pasiv, gamba poate fi flectata si mai mult, pina ce ajunge in contact cu coapsa.
Miscarea de flexie se produce in articulatia femuromeniscala. Articulatia
femurotibiala lucreaza dupa principiul unei pirghii de gredul III, atit in miscare de
flexie cat si cea de extensie.

▫ Muschii flexori principali: biceps femura, semimembranos, semitendinos.

▫ Muschii flexori secudari: gemenii, gracilisul, croitorul.


▫ Limitarea miscarii este facuta de :

- intalnirea fetei posterioare a gambei cu cea similara a coapsei;

- cvadriceps, care, la capat de miscare se intinde putand fi considerat ca un factor


frenator activ al miscari de flexie;

- ligamentul incrucisat posterior este intins limitand miscarea,ligamentul


colateralfibular se relaxeaza total, ligamentul colatral foarte putin.

- Extensia:

▫ Este opusa flexiei, este miscarea de indepartare a fetei posterioare a gambei


de fata corepunzatoare a coapsei. Miscarea de extensie propriu-zisa nu exista
datorita limitarii acesteia de catre rotula, miscarea de extensie fiind, in acest caz, o
miscare de deflexie.

▫ Axul de miscare este acelasi ca la flexie.

▫ Amplitudinea maxima este de 1300 . Revenirea din flexia maxima se face


combinata cu o usoara miscare de rotatie externa. Ea se produce in articulatia
meniscotibiala.

▫ Muschi extensori principali : cvadriceps.

▫ Muschi extensori secundari: tensorul fasciei lata, croitorul.

▫ Limitarea miscarii este facuta de

- Ligamentele posterioare ale genunchiului;

- Ligamentul incrucisat anterior (LIA).

- Rotatia

▫ Este miscarea de rasucire a gambei pe coapsa sau a coapsei pe gamba.

▫ Se executa in jurul uni ax vertical care trece prin centrul eminentei


intercondiliene tibiale.

▫ Se asociaza miscarilor de flexie si extensie.

▫ Sensul rotatiei poate fi interna ( virful piciorului se apropie de linia mediana


a corpului) sau extena (virful piciorului este orientat catre exterior);
▫ Poate avea loc numai cind gamba este flectata si ligamentele colaterale se
relaxeaza.

▫ Muschi rotarori externi sunt: biceps femural si capul lateral al


gastrocnemianului.

▫ Muschi rotarori interni sunt: semimembranosul, semitendinosul, croitorul si


popliteul .

▫ Limitarea miscarii de rotatie externa este facuta de ligamentele colaterale,


(ligamentele incrucsate se relaxeaza)

▫ Limitarea miscarii de rotatie interna este facuta de ligamentele incrucsate


(colaterale se relaxeaza)

- Inclinarea laterala si mediala:

▫ Este o miscare pasiva de imprimare a unor miscari de pendulare a gambei,


genunchiul fiind usor flectat.

▫ Este limitata de ligamentele incrucisate si ligamentele colaterale.

2.3 ARTICULATIILE TIBIOFIBULARE

Oasele gambei sunt unite prin epifizele lor: cele


superioare, printr-o articulatie sinoviala, cele inferioare printr-o
sindesmoza. Intre diafizele celor doua oase se gaseste un spatiu
ocupat de membrana interosoasa crurala.

2.3.1 Articulatia tibiofibulara

· Suprafetele articulare- de partea tibiei exista o fetisoara


rotunjita, a, situata pe partea superioara a condilului lateral.
Fibula prezinta, de asemenea, pe epifiza ei superioara o suprafata
asemanatoare. Cele doua suprafete sunt acoperite de cartilaj
hialin. Fiind aproape e, ele formeaza o articulatie a.

· Mijloacele de unire sunt reprezentate printr-o capsula si


doua ligamente: ligamentul anterior al capului fibulei si
ligamentul posterior al capului fibulei.
· Miscarile permise sunt de alunecare.

2.3.2 Sindesmoza tibiofibulara

· Suprafetele articulare - de partea tibiei este incizura fibulara. Pe fibula, pe fata mediala a
maleolei laterale, se afla o fetisoara a sau usor concava. Suprafetele articulare sunt acoperite
cu un strat fin de periost. Ele vin in contact numai prin marginile lor, lasand un spatiu ce va fi
ocupat de ligamente.

· Mijloacele de unire sunt:

-ligamentul tibiofibular anterior;

-ligamentul tibiofibular posterior- mai scurt, dar mai rezistent;

-ligamentul interosos se continua in sus cu membrana interosoasa crurala. Este considerat


principala legatura intre extremitatile inferioare ale oaselor.

· Miscarile sunt de foarte mica intindere. Ele se reduc la simple apropieri si indepartari ale

tibiei de fibula. Se produc mai ales in cursul executarii miscarii de


flexie dorsala a piciorului. De remarcat ca aceste miscari nu se
datoreaza interventiei unor muschi, ci conformatiei speciale a
trohleei talusului, care este mai lata in partea anterioara decat in cea posterioara. Cand piciorul se
flecteaza dorsal, trohleea talusului patrunde cu partea sa mai larga intre cele doua oase gambiere,
pe care le departeaza, determinand intinderea ligamentelor. Cand piciorul se flecteaza tar, oasele
gambiere se apropie, deoarece portiunea mai ingusta a talusului ocupa locul dintre tibie si fibula.

Membrana interosoasa crurala este o formatiune fibroasa rezistenta care inchide

spatiul dintre tibie si fibula si desparte muschii anteriori ai gambei de cei posteriori. Ea se insera
pe marginile interosoase ale celor doua oase si serveste ca suport pentru insertii musculare.

2.4 ARTICULATIILE PICIORULUI

Sunt multiple si diferit concepute, dupa cum sunt privite: anatomic, functional sau
chirurgical.

Din punct de vedere anatomic se deosebesc:

1. articulatia talocrurala sau a gatului piciorului;

2. articulatiile intertarsiene;

3. artticulatiile tarsometatarsiene;
4. articulatiile intermetatarsiene.

Sintetic, la picior putem distinge doua mari articulatii:

-superioara: talocrurala;

-inferioara: talotarsala divizata in mai multe articulatii care pot fi reunite in trei grupe:
articulatiile tarsului posterior, articulatia mediotarsiana (CHOPART) si articulatiile
tarsului anterior.

2.4.1 Articulatia talocrurala (tibiotarsiana, tibioastragaliana sau articulatia gleznei)

Este o articulatie de tip trohlear sau ginglym.

· Suprafetele articulare sunt reprezentate de:

- scoaba tibio-peroniera;

- fata superioara si partile superioare ale fetelor laterale ale astragalului

Fetele laterale ale astragalului realizeaza un mosor, cu un sant central, doua versante si
doua margini. Santul mosorului nu este strict antero-posterior, ci oblic inainte si in afara cu
300 fata de ul sagital. Rezulta ca miscarile nu se vor efectua antero-posterior ci usor oblic, varful
piciorului ajungand in flexie dorsala si in adductie.

Scoaba tibio-peroniera este o formatiune abila cu o scoaba, formata de extremitatile


inferioare ale tibiei si fibulei.. La alcatuirea ei participa fata articulara inferioara a tibiei (in
partea superioara) si cele doua fete articulare ale maleolelor mediala si laterala pe cele doua
laturi.

Suprafetele articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin.

· Mijloace de unire

-Capsula articulara are un strat fibros care se insera la periferia cartilajului articular,
lasand cele doua maleole extraarticular. Capsula este subtire si foarte stransa pe
partile laterale si mult mai laxa, dar rezistenta in partea anterioara si posterioara.
Tendoanele muschilor extensori adera intim de capsula si in acest fel o feresc de a fi
prinsa intre oase in timpul miscarilor.

-Ligamentele colaterale intaresc lateral si intern capsula si articulatia.

- Ligamentul colateral intern (LCI) are doua straturi, unul superficial si unul
profund. Stratul superficial are forma triunghiulara si de aceea se mai numeste si
ligamentul deltoidian. Ia nastere pe marginile si pe varful maleolei mediale
(interne) de unde porneste spre oasele tarsiene: talus, calcaneu, navicular.
- Ligamentul colateral extern (LCE) este alcatuit din trei fascicule
independente, anterior (peroneo-astragalian anterior), unul mijlociu (ligamentul
peroneo-astragalian posterior). Numele acestora indica situatia si locurile lor de
insertie.
· Miscarile permise in articulatia talocrurala sunt de flexie-tara si flexie dorsala. Aceste
miscari se realizeaza in jurul unui ax transversal, care trece aproximativ prin varful celor
doua maleole.

-Miscarea de flexie tara este limitata de intinderea fasciculelor anterioare ale LCI si
LCE. Ea este oprita prin intalnirea procesului posterior al talusului cu marginea
anterioara a scoabei.

-Miscarea de flexie dorsala este limitata prin intinderea fasciculelor posterioare ale
ligamentelor colaterale si a tendonului calcanean Achille, precum si de intalnirea
colului talusului cu marginea anterioara a scoabei. In miscarea de flexie dorsala
maxima, trohleea este stransa si imobilizata in scoaba tibioperoniera, prin intinderea
puternicelor ligamente colaterale.

Pe masura ce piciorul se deplaseaza in flexia tara, trohleea se ingusteaza usor, miscarii


principale (de flexie tara) i se asociaza si miscari reduse de oscilatie laterala tibiala sau fibulara
(adductie-abductie si rotatie).

2.4.2 Articulatiile tarsului posteriora si medio-tarsiana

Sub aceasta denumire sunt reunite articulatiile intre oasele tarsului posterior:

- articulatia subtalara;

- articulatia talo-calcaneo-naviculara;

- articulatia calcaneocuboidiana.

Le vom analiza mai mult din punctul de vedere functional:

· ArticulatIa subtalara (subastragaliana, astragalocalcaneana) este o dubla artrodie


(articulatie a) dupa unii autori. Dupa altii, o trohoida, respectiv o articulatie elipsoidala. Dupa
formatiunle participante ea pare a fi insa o atrodie dubla: o articulatie este data de punerea in
contact a fatetelor antero-interne, iar cealalta rezulta din punerea in contact a fetelor postero-
externe ale fetei inferioare a astragalului si ale fetei superioare a calcaneului. Intre aceste doua
articulatii se gaseste un tunel denumit sinus tarsi.

Suprafetele sunt mentinute in contact de un puternic ligament interosos, situat


in sinus tarsi (.107,108,109), de un ligament extern si unul posterior. Impreuna, aceste ligamente
formeaza chingile de mentinere a articulatiei astragalo-calcaneene.
· ArticulatIa medio-tarsiana tot o artrodie, uneste cele doua oase ale tarsului
posterior, astragalul si calcaneul, cu primele oase ale tarsului anterior- scafoidul si cuboidul. Ea
este formata din doua articulatii distincte:

- astragalo-scafoidiana (interna);

- calcaneo-cuboidiana (externa).

Ambele articulatii sunt mentinute in contact de cate un ligament superior si un ligament


inferior, plus un ligament comun, numit ligamentul in Y- cel mai important ligament al
articulatiei medio-tarsiene. Are aceasta denumire pentru ca se bifurca intr-un fascicul intern, care
se insera pe fata postero-externa a scafoidului si unul extern, care se insera pe fata dorsala a
cuboidului.

Articulatia subastragaliana si cea medio-tarsiana determina miscarile complexe, ami greu


de definit, pentru ca se fac concomitent in mai multe uri. In realitate, toate miscarile se
efectueaza in jurul unui ax rezultanta, numit axul HENKE - linie imaginara, oblica dinainte-
inapoi, dinauntru- in afara, de sus in jos, trecand prin marginea interna a colului astragalului si
tuberculul postero-extern al calcaneului.

Complexul miscarilor este format din:

- adductie-supinatie-flexie tara care constituie miscarea de inversie sau rasturnare inauntru


(Papilian);

- abductie- pronatie- flexie dorsala care constituie miscarea de eversie sau rasturnarea in afara
(Papilian).

2.4.3 Articulatiile tarsului anterior

Tarsul anterior este format numai din articulatii e, in care singurele miscari posibile sunt
cele de alunecare. Ele continua miscarile tarsului posterior. Rolul cel mai mare al acestor
articulatii este de a asigura elasticitatea tarsului in diferite imprejurari fiziologice si sa-l protejeze
impotriva traumatismelor.
De importanta practica
pentru chirurgi si kinetoterapeuti este articulatia tarso-metatarsiana sau articulatia lui
LISFRANC, care uneste cuboidul si cele trei oase cuneiforme cu bazele celor 5 metatarsiene. In
mod normal, linia articulara, care uneste tuberozitatea metatarsianului I cu tuberozitatea
metatarsianului V, se prezinta ca o linie curba, cu convexitatea anterioara. In cazul proeminarii
metatarsianului II (asa numitul 'mont') intre cele trei cuneiforme, constituie un accident care
intrerupe uniformitatea conturului liniei determinand tulburari majore in statica si dinamica
piciorului.

. 114 Articula]iile piciorului – v\zute de jos `n sus


Articulatiile sunt intarite de ligamentele tarsometatarsiene dorsale, tare, interosoase.
2.4.4 Articulatiile degetelor

· ArticulatIile metatarso-falangiene- elipsoide, dotate cu: capsula laxa intarita pe partea


dorsala de tendonul muschiului extensor si ligamente, doua ligamente colaterale, ligamentele
tare si ligamentul metatarsian transvers profund, care leaga capetele metatarsienelor,
asemanator ca la mana. Sunt articulatii sinoviale.

§ ArticulatIa metatarso-falangiana a halucelui- caracterizata prin prezenta a doua oase


sesamoide in interiorul fibrocartilajului ligamentului tar.

- Miscarile permise sunt asemanatoare cu acelea care se produc in articulatiile de la


mana, dar mult mai limitate. Flexia este mai accentuata decat extensia si se insoteste de
obicei de adductie. Abductia este posibila numai cand degetele sunt extinse.

ArticulatIile interfalangiene, cu exceptia halucelui care poseda o singura articulatie, sunt in


numar de cate doua. Sunt articulatii trohleene (ginglym) ca si cele de la mana. Fiecare articulatie
are ca mijloace de unire o capsula, un ligament tar si doua ligamente colaterale. Capsula are
membrana sinoviala. Mi;carile principale sunt de flexie si extensie, precum si miscari accesorii
de abductie, adductie si rotatie. Flexia este mai ampla decat extensia, mai libera intre falangele
proximale si mijlocii, decat intre cele mijlocii si distale.