OSTEOTORACELE, COLOANA VERTEBRALA

OSTEOTORACELE
Osteotoracele sau „cuşca“ toracică este cea mai largă cavitate osteoarticulară a
corpului omenesc.
 Este un schelet osteo-cartilaginos situat în partea superioară a trunchiului,
care delimitează cavitatea toracică,
 Este format din vertebre toracale, coaste şi stern, unite între ele prin
articulaţii costovertebrale şi condrosternale.
 Osteotoracele are forma unui trunchi de con turtit antero-posterior, cu
baza mare situată inferior şi cu dimensiuni şi forme variabile în funcţie de
vârstă, sex şi constituţie

CONSTITUŢIA ANATOMICĂ
Forma toracelui la om este determinată de ortostatism şi mersul biped,
legătura toracelui cu membrele superioare, forma şi aşezarea coastelor,
presiunea atmosferică ce apasă peretele anterior al toracelui în timpul mersului.
Osteotoracelui se descriu:
 pereţi: anterior, laterali şi posterior
 suprafeţe: externă şi internă
 orificii: superior şi inferior-Apertura thotacis superior et inferior
 cavitate

Osteotoracele are patru pereţi:

 Peretele anterior - costocondrosternal
 Pereţii laterali - costali
 Peretele posterior - vertebro-costal
Suprafaţa externă a osteotoracelui se numeşte exotorace, termen mai rar
folosit decât cel care denumeşte suprafaţa internă a osteotoracelui şi anume
endotorace.
 Diametrul sagital al toracelui este de 18-19 cm, cel transversal 24-26 cm, iar cel
vertical este în funcţie de talia individului. La copil, toracele este mai globulos,
cu diametrul transversal mai mic.
Sinartrozele (synarthrosis)
Sunt joncţiuni care realizează unirea interosoasă prin intermediul unui ţesut
conjunctiv fără soluţie de continuitate, deci fără cavitate articulară.
După tipul ţesutului conjunctiv, care realizează joncţiunea, sinartrozele se
împart în trei categorii:
 joncţiune fibroasă (sindesmoze)
 joncţiune cartilaginoasă (sincondroze, simfize, cartilaj de crestere)
 joncţiune osoasă (sinostoze)

ARTICULAŢIILE OSTEOTORACELUI
Articulaţiile osteotoracelui pot fi împărţite în:
Grupul anterior
 articulaţii costosternale
 sincondroze sternale
 sincondroze costosternale
 articulaţii intercondrale
 articulaţii costocondrale
Grupul posterior
 articulaţile costovertebrale
 articulaţia capului costal
 articulaţii costotransversale
 BIOMECANICA OSTEOTORACELUI
Mişcările cutiei toracice sunt legate de actul respiraţiei. În cursul mişcărilor
toracelui se observă succesiunea ritmică a două momente: mărirea volumului
cutiei toracice, care corespunde inspiraţiei şi revenirea la dimensiunile iniţiale,
care corespunde expiraţiei.
Coloana şi sternul fiind relativ rigide, gradul de mobilitate al cutiei toracice
depinde de mobilitatea coastelor. Mişcările coastelor sunt în principal de ridicare
şi coborâre, dar aceste mişcări nu pot fi executate izolat.
Mişcarea de ridicare a coastelor presupune şi o proiecţie înainte, o
îndepărtare laterală şi o uşoară rotaţie a coastelor. Amplitudinea mişcărilor nu
este uniformă pentru toate coastele. La coastele superioare mişcarea de ridicare
este mai amplă, coasta subiacentă luând locul celei supraiacente, iar la coastele
inferioare îndepărtarea laterală este mai accentuată. Ca rezultat al acestei mişcări
spaţiile intercostale se lărgesc, sternul se proiectează pasiv înainte, determinând
mărirea diametrului sagital şi transvers al toracelui.
Coborârea coastelor presupune aceleaşi mişcări în sens opus.

Coloana Vertebrală
Coloana vertebrala reprezinta axul corpului si cel mai important segment al
aparatului locomotor.
Lungimea totala a coloanei reprezinta 40% din lungimea corpului (in medie 70cm).

Constitutia anatomica a coloanei vertebrala

Este alcatuita din:
 un stalp anterior reprezentat de corpurile vertebrale si discurile
intervertebrale.
Are rol static, primind greutatea segmentelor supraiacente, si rol dinamic,
permitand un grad de miscare.
 un stalp posterior format prin suprapunerea arcurilor vertebrale, legate
prin
 Ligamente galbene, elemente de legatura dintre apofizele articulare,
ligamente
interspinoase si supraspinoase, formand bolta cruciforma.
Coloana vertebrala este formata din 33-34 vertebre unite intre ele prin
jonctiuni intervertebrale.

Cuprinde urmatoarele segmente:

 coloana cervicala- 7vertebre
 coloana toracala- 12 vertebre
 coloana lombara- 5 vertebre
 sacrul- 5 vertebre sudate

Vertebra este alcatuita din:

 corp vertebral
 arc vertebral
 apofize articulare
 apofize nearticulare
JONCŢIUNILE COLOANEI VERTEBRALE
Joncţiunile coloanei vertebrale sunt următoarele:
Sindezmozele coloanei vertebrale, sunt nişte ligamente fibroase sau elastice, care
se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale contribuind la statica şi
biomecanica acesteia.
Sincondrozele coloanei vertebrale, care realizează unirea corpurilor vertebrale
prin intermediul discurilor intervertebrale.
 Articulaţia atlantooccipitală
 Articulaţia atlantoaxială mediană
 Articulaţia atlantoaxială laterală
 Articulaţiile apofizelor articulare
 Articulaţia lumbosacrală
 Articulaţia sacrococcigiana
Discul intervertebral
 Discurile intervertebrale sunt în număr de 23, au o grosime totală de circa
1/4 din lungimea coloanei vertebrale. Înălţimea discurilor este de 5 mm în
regiunea cervicală, 2-3 mm în cea toracală şi 10-18 mm în cea lombară.
 Discul intervertebral este o structură fibrocartilaginoasă alcătuită dintr-un
inel fibros şi un nucleu pulpos.
roluri:
 menţinerea curburilor coloanei vertebrale
 readuce coloana la starea de echilibru, prin elasticitatea lui, după
terminarea mişcării
 redistribuie forţele în toată coloana
 amortizează presiunile la care sunt
 supuse diferitele segmente ale coloanei

Inelul fibros (anulus fibrosus)

Este situat periferic şi este alcătuit din fibre conjunctive, dispuse lamelar,
care se inseră profund pe compacta osoasă. Spre interior lamele se pierd în
nucleul pulpos sudându-se cu matricea intercelulară a acestuia.
Rezistenţa la tracţiune a inelului fibros se aseamănă cu cea a tendoanelor şi
creşte de la centru spre periferie.

Nucleul pulpos (nucleus pulposus)

Este situat central fiind format dintr-o masă cu aspect gelatinos şi având o
formă de lentilă turtită. Conţine infiltrat lichidian 75-90%, este destul de mobil,
deplasându-se în sens contrar mişcării efectuate de coloana vertebrală.
Având un mare conţinut de apă nucleul pulpos este deformabil elastic şi
expansibil. El este într-o permanentă presiune, orice lezare a inelului fibros duce
la hernierea acestuia.
Hernierea nucleului pulpos se face în special spre posterior.
Sindezmozele coloanei vertebrale
Se clasifică în:
 ligamentul longitudinal anterior
 ligamentul longitudinal posterior
 ligamentele scurte
 ligamentele galbene

Ligamentul longitudinal anterior

Este situat pe faţa anterioară a corpurilor vertebrale, de care este aderent,
trecând ca o punte peste discurile intervertebrale.
Acest ligament limitează extensia coloanei vertebrale.
Ligamentul longitudinal posterior
Se află în interiorul canalului vertebral, pe faţa posterioară a corpurilor
vertebrale, peste care trece ca o punte fixându-se de discurile intervertebrale.
Acest ligament limitează flexia coloanei vertebrale.
Ligamentele scurte
 ligamentele supraspinoase- unesc vârfurile apofizelor spinoase.
 ligamentele interspinoase - sunt situate între apofizele spinoase învecinate.
 ligamentele intertransverse- sunt situate între apofizele transverse
alăturate.
 ligamentul sacrococigian lateral
Ligamentele galbene
Se află între lamele arcurilor vertebrale şi sunt denumite aşa din cauza
culorii galbene a ţesutului elastic din care sunt formate.
De formă patrulateră, sunt în permanentă tensiune, contribuie la
închiderea canalului rahidian şi îndeplinesc două funcţii:
 funcţie statică, de închidere a canalului vertebral şi deci de protejare a
măduvei spinării. Ligamentele galbene contribuie la menţinerea curburilor
coloanei, exercitând o trancţiune egală de 2-5 kgf asupra arcurilor
vertebrale pe care se prind.
  funcţie dinamică care constă în faptul că acestea prin tensiunea lor readuc
coloana vertebrală la poziţia normală, iar în al doilea rând limitează flexia şi
înclinarea laterală a coloanei.

Articulatia atlantooccipitala
Se realizeaza intre cei 2 condili ai occipitalului si fetele articulare superioare
de pe partile laterale ale atlasului.
Este o articulatie dubla.
Capsula este întărită de 2 membrane anterioare şi posterioare
Membrana atlantooccipitală ant este întărită de lig atlantooccipital ant şi lateral.
Se realizează între faţa anterioară de pe dintele axisului şi suprafaţa scobită
de pe arcul anterior al atlasului-fovea dintelui, completată de ligamentul transvers
al atlasului împreună cu fasciculele longitudinale formează lig încrucişat al
atlasului
Dintele prezintă o faţă articulară post pt ligamentul transvers al atlasului
Ligamentele alare unesc dintele cu condilii occipitali, iar ligamentul vârfului
dintelui suspendă dintele la marginea ant a găurii mari.

Articulaţia atlantoaxială mediană- Toate ligamentele sunt acoprite de membrana

tectoria care desparte compartimentul articular de canalul vertebral.
Articulaţia atlantoaxială laterală se realizează între zigapofizele superioare şi
inferioare ale atlasului şi axisului
Articulaţiile apofizelor articulare se realizează între feţele articulare ale
proceselor articulare superioare şi inferioare.
Articulaţia lumbosacrală este articulaţia dintre ultima vertebră lombară şi osul
sacru.
La acest nivel se realizează unghiul lombosacral numit promontoriu
Ligamentul iliobombar uneşte partea post a crestei iliace cu procesele
transverse ale vertebrelor L4-L5.
Articulaţia sacrococcigiană este realizată între sacru şi coccige
 ANATOMIA FUNCȚIONALĂ
Coloana vertebrala nu este rectilinie ci prezinta o orientare spiralata
datorita curburilor sale in plan sagital si frontal (ele maresc rezistenta si
elasticitatea coloanei).
Curburile conferă o rezistenţă la presiunea verticală mai mare decât o
coloană rectilinie.
Traiectul coloanei este menţinut de tonusul muscular, elasticitatea ligamentelor şi
a discurilor intervertebrale şi de forma şi poziţia feţelor articulare intervertebrale.
In plan sagital deosebim:
 curburi dirijate cu convexitatea inainte – LORDOZE
 curburi cu convexitatea inapoi-CIFOZE.
 In plan frontal curburile se numesc SCOLIOZE.

Curburile în plan sagital:

 lordoza cervicală (lordosis cervicis) - cu maximul de curbură la C3-4.
 cifoza toracală (kyphosis thoracica) - cu maximul de curbură la T6-8.
 lordoza lombară (lordosis lumbalis)- cu maximul de curbură la L3-4.
 escavaţia pelviană a sacrului - cifoza sacrală (kyphosis sacralis) - cu maximul
de curbură la S3.

COLOANA VERTEBRALĂ

Curburile în plan frontal

Scolioza fiziologică dextroconvexă (convexitate la dreapta) pentru dreptaci – cu
maximul de curbură la T3-5.
În anatomie termenul de scolioză defineşte curburi fiziologice, iar în clinică
este utilizat pentru patologia congenitală sau câştigată a coloanei.
Două curburi (cervicală şi lumbală) sinistroconvexe compensatorii.
Gravitaţia tinde să accentueze curburile, această acţiune fiind contracarată de
ligamentele vertebrale longitudinale.
Curburile sunt determinate de sprijinul si locomotia bipeda. La nou-nascut
exista doar cifoza toracala(dobandita in viata intrauterina), iar dupa nastere cand
incepe sa-si ridice capul (lunile 3-5) apare lordoza cervicala. Odata cu mersul
apare lordoza lombara.

Curburile in plan frontal se formeaza in jurul varstei de 7ani si se datoreaza

monodextriei si asimetriei fiziologice a corpului.
Functiile coloanei vertebrale sunt:
 functia de sustinere (sustine trunchiul)
 Functia de protectie (apara maduva spinarii impotriva agresiunilor
mecanice)

Miscarile coloanei vertebrale

In executarea miscarilor discul intervertebral joaca rol esential prin
proprietatea sa de a fi comprimat. Cu cat discul este mai inalt, cu atat este mai
accentuata mobiliatea vertebrelor respective.
Nucleul pulpos actioneaza ca un rulment, micsorand rezistenta la frecare. El
este mobil, elestic si necoprimabil, deplasandu-se in sensul opus miscarii usurand
astfel deplasarea vertebrelor intre ele.
Inclinarea inainte(anteroflexia) se realizeaza in jurul unui ax transversal.
Discurile intervertebrale se comprima anterior prin apropierea corpurilor
vertebrale, iar nucleul pulpos se deplaseaza inapoi, adica in sens contrar miscarii.
Prin fixarea sacrului, coloana poate executa in intregime flexia de amploare
maxima, degetele mainii atingand podeaua.
Extenisa (retroflexia) se desfasoara in jurul unui ax transversal coloana fiind
inclinata post, nucleul pulpos fiind impins inainte.
Inclinarea laterala (lateroflexia) se executa in jurul unui ax sagital la dreapta sau
stanga.
Discurile sunt comprimate in partea corespunzatoare inclinatiei, iar nucleul
pulpos se deplaseaza in directia opusa miscarii. Amplitudinea maxima este de 30-
40 grade.
Rotatia se realizeaza in jurul unui ax vertical care strabate centrul geometric
al discurilor intervertebrale. Ampitudinea 50-70 grade.
Circumductia rezulta din succesiunea miscarilor precedente, coloana inscriind in
acest caz aria unui con cu varful la articulatia sacrovertebrala.

Biomecanica mişcărilor capului

Capul se mişcă în articulaţiile atlantooccipitală şi atlantoaxială mediană
Art atlantooccipitală este o art bicondilară, deci cu două axe de mişcare care
prmit flexia şi extensia, respectiv înclinarea laterală (abducţie)
Mişcarea de flexie, extensie se realizează în jurul unui ax transversal ce
trece prin ambele articulaţii
Mişcarea de înclinare laterală se realizează în jurul unui ax sagital ce trece
prin condilii occipitali
În art atlantoaxială mediană, care este o trohoidă, cu un singur ax de
mişcare, capul se roteşte împreună cu atlasul faţă de axis.