Articulația cotului

Este o articulaţie complexă la care participă 3 oase: humerusul, radiusul şi ulna.

Se realizează:

 O articulaţie humeroulnară
 O articulaţie humeroradială

Suprafeţele articulare participante sunt:

 trohleea humerală şi capitulum humeral

 Incizura trohleară a ulnei
 Foseta capului radial

Capsula articulară
Inserţia humerală -se face de-a lungul unei linii ce trece inainte, deasupra fosei
coronoide şi a celei radiale, înapoi la periferia fosei olecraniene.
Lateral şi medial ea coboară pe partea inf a epicondilului lateral şi a celui
medial. Cei 2 epicondili rămân astfel liberi pentru inserţii
musculare.
Inserţia antebrahială se face după cum urmează: pe radius împrejurul colului
iar pe ulnă pe ambele margini ale incizurii trohleare, pe incizura
radială, pe olecran şi pe procesul coronoidian. Vârful
olecranului şi procesul coronoidian se găsesc în interiorul
capsulei.
Ligamente:
 Ligamentul colateral ulnar- porneşte de pe epicondilul medial la faţa
medială a epifizei proximale a ulnei.
 Ligamentul colateral radial- porneşte de pe epicondilul lateral la epifiza
proximală a radiusului.
Ligamentele participă la limitarea mişcărilor de flexie şi extensie.
BIOMECANICA ARTICULAŢIEI COTULUI
 Articulaţia humeroulnară este o trohleartroză-articulaţie în balama. Este
formată dintr-un manşon (trohlee) şi o suprafaţă complementară, ce
permite numai mişcări de flexie şi extensie.
 Articulaţia humeroradială este o articulaţie cotilică restricţionată
funcţional.

Mişcarea de flexie şi extensie se realizează în jurul unui ax transversal ce

corespunde liniei biepicondiliene.

Flexia are o amplitudine de 150 grade iar extensia de 180 grade.

Muşchii flexori sunt:
 Mușchiul brahial
 Mușchiul biceps brahial
Muşchii extensori sunt:
 m triceps brahial
 m extensori ai antebraţului.
Ulna este osul care participă obligatoriu la mişcările de felxie extensie ale
antebraţului, iar radiusul urmează ulna.
În articulaţia cotului se mai produc şi reduse mişcări de înclinaţie marginală.

JONCŢIUNILE RADIO-ULNARE
Oasele antebraţului, radiusul şi ulna, sunt unite între ele la nivelul epifizelor
proximale şi distale prin 2 articulaţii trohoide, iar la nivelul diafizelor printr-o
sindesmoză.
 Trohoida este articulaţia în pivot, formată dintr-un cilindru osos care se
răsuceşte în axul lui, într-o suprafaţă scobită corespunzătoare
Ele alcătuiesc o unitate funcţională legată de mişcarea de supinaţie şi
pronaţie.
 Vom studia articulaţia radioulnară proximală, radioulnară distală şi
sindesmoza formată de membrana interosoasă ce ocupă spaţiul dintre cele
2 oase.

ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ PROXIMALĂ

Se realizează între circumferinţa articulară a capului radial şi incizura radială
a ulnei întărită de ligamentul inelar.
Ligamentul inelar înconjoară circumferinţa articulară a radiusului şi se prinde pe
marginile incizurii radiala a ulnei.
- Are rolul de a menţine radiusul în articulaţie.
- Ligamentul pătrat este o lamă fibroasă patrulateră transversală, ce uneşte
extremităţile proximale ale radiusului şi ulnei.
- Articulaţia radioulnară proximală este o trohoidă, cu un ax de mişcare
vertical, care permite mişcări de rotaţie internă şi externă.

ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ DISTALĂ

Se realizează între circumferinţa capului ulnei şi incizura ulnară a radiusului.
Cele 2 suprafeţe sunt unite de ligamentul triunghiular ce are baza pe incizura
ulnară a radiusului şi vârful pe capul ulnei.
Acest ligament cu rol de disc articular separă articulaţia radioulnară distală de cea
radiocarpiană.
Este o articulaţie trohoidă cu un ax vertical, ce permite mişcări de rotaţie internă
şi externă.

SINDESMOZA RADIOULNARĂ
Este alcătuită din:
 Coarda oblică- este situată superior, uneşte radiusul cu ulna
 Membrana interosoasă uneşte marginile interosoase ale ulnei şi
radiusului inferior de tuberozitatea radiusului.
În cea mai mare parte (3-4) este formată din fibre oblice de sus în jos,
dispre radius spre ulnă. În 1-4 inferioară fibrele sunt dispuse dinspre ulnă
spre radius.

BIOMACANICA ANTEBRAŢULUI
Cele mai importante mişcări ale antebraţului sunt cele de pronaţie
(rotaţia internă) şi supinaţie (rotaţie externă). Aceste mişcări sunt posibile
datorită curburii pe care o are radiusul
Până la tuberozitatea radiusului se inseră muşchii supinatori, mai jos
de tuberozitate se inseră m pronatori.
Mişcările de pronaţie şi supinaţie sunt mişcări de rotaţie, care se
execută în jurul unui ax vertical ce trece prin fovea capului capului radial şi
apofiza stiloidă a ulnei, spre baza degetului V.
Mişcarea se realizează prin rotaţia capului radial şi prin tranaslaţia
extremităţii inferioare a radiusului în jurul ulnei, care ar fi un pivot fix.