1 .

Rotatia este o miscare circulara, caracterizata prin rasucirea, deplasarea osului

mobil imprejurul axului sau longitudinal.

miscarea de flexie este miscarea prin care doua segmente ale unui membru se
apropie intre ele sau un membru intreg se deplaseaza, fata de ul frontal al corpului,
in sagital anterior (caz in care se mai numeste si antepulsie sau anteductie );
miscarea de extensie este miscarea contrarie, prin care segmentele respective se
indeparteaza, respectiv, prin care un membru se deplaseaza fata de ul frontal al
corpului, in sagital posterior (caz in care se numeste retropulsie sau retroductie);
miscarea de adductie este miscarea prin care un segment de membru sau un
membru, se apropie de ul sagital al corpului, in frontal;
miscarea de abductie este miscarea in sens contrariu, de indepartare de ul
sagital al corpului;
circumductia rezulta din executarea succesiva a celor patru miscari precedente:
abductia, extensia, adductia, flexia. Segmentul de membru sau membrul intreg
executa o miscare rotativa, care ar descrie in spatiu un con, cu varful in articulatie
(circumductia bratului, mainii, coapsei etc);
miscarea de rotatie este rasucirea in jurul axului unui segment sau membru, in
raport cu segmentul proximal, care nu se misca. Rotatia poate fi externa (laterala)-
cand capatul osos care se rasuceste are tendinta de 'a iesi' din articulatie si interna
(mediala), cand capatul osos are tendinta de 'a intra' in articulatie;
pronatia este miscarea de rasucire a antebratului cu ducerea palmei in jos;
supinatia este miscarea de rasucire a antebratului cu ducerea palmei in sus.

2.

3. Articulații[modificare | modificare sursă]

Articulațiile oaselor craniului sunt imobile și fixează oasele între ele prin intermediul cartilajelor
(sincondroză) sau al țesutului conjunctiv fibros (sinfibroză). Acele oase care fac parte din baza
craniului, dezvoltate în timpul osificării endocondrale, se unesc între ele prin intermediul
sincondrozei. Oasele care formează bolta craniană, cât și oasele feței, dezvoltate din primordii de
țesut conjunctiv, se unesc între ele prin sinfibroză sau suturi (lat: suturae). În funcție de configurația
suprafețelor articulare, se disting trei tipuri de suturi (sinfibroze) ale craniului:

 suturi dentate formate din unirea suprafețelor articulare. Este articulația care unește oasele
frontal, occipital, parietal, sfenoid și etmoid (articulația fronto-parietală, parieto-parietală, parieto-
occipitală, fronto-etmoidală, fronto-sfenoidală) și articulațiile cu masivul facial (fronto-malară,
fronto-nazală, etc).
 suturile scuamoase formate din unirea suprafețelor rugoase “cu bizou”.
 articulația vomerului cu sfenoidul formată din unirea unei suprafețe cu formă de creastă (creastă
sfenoidală inferioară) care se fixează într-o suprafață complementară în formă de fantă.
4. ARTICULATIILE MEMBRULUI SUPERIOR

Pot fi impartite in doua mari grupe:

articulatiile centurii scapulare;

articulatiile membrului liber sau propriu-zis.

1 ARTICULATIILE CENTURII SCAPULARE

Articulatiile centurii scapulare se grupeaza, din punct de vedere functional, alaturi de

articulatia scapulo-humerala, intr-o entitate complexa, numita umar. Conceptul de
'centura scapulara' inglobeaza doar articulatiile claviculei cu sternul si scapula, la care
se adauga o sissartroza, o 'articulatie' fara elemente articulare.

Sunt reprezentate de doua articulatii adevarate si doua articulatii false.

Articulatiile adevarate sunt:

articulatia acromioclaviculara;

articulatia sternoclaviculara;

Articulatiile false sunt:

articulatia scapulotoracica;

articulatia subdeltoidiana.

ARTICULATIILE ADEVARATE

a) Articulatia acromioclaviculara face parte din grupul articulatiilor e (artrodie).

Elementele componente ale articulatiei sunt:
- suprafetele articulare: fetisoara articulara ovalara, usor convexa de pe extremitatea
acromiala a claviculei si fetisoara opozanta, usor concava, de pe extremitatea
acromionului.

mijloacele de unire: sunt reprezentate de o capsula intarita de un ligament

acromioclavicular care se afla pe partea superioara a acesteia.

- miscarile: in aceasta articulatie se produc miscari de alunecare. Scapula urmeaza

deplasarile claviculei in articulatia sternoclaviculara, dar ramane alipita de torace.

b) Sindesmoza coracoclaviculara reprezinta legatura dintre clavicula si procesul coracoid

al scapulei. Unii autori o includ in articulatia acromioclaviculara, altii o descriu
individual. Prin ligamentele sale, aceasta sindesmoza face ca greutatea membrului
superior sa fie suportata in mai mare masura de clavicula si in mai mica masura de
acromion. In acelasi timp, aceste ligamente au si rolul de a limita miscarile dintre
scapula si clavicula.Ligamentele sindesmozei coracoclaviculare sunt:

- ligamentul trapezoid- lama fibroasa patrulatera (trapez) intre fata superioara a

procesului coracoid si fata inferioara a claviculei;

c) Articulatia sternoclaviculara: uneste extremitatea sternala a claviculei cu sternul si

primul cartilaj costal.

Tip -este o articulatie in sa.

Suprafetele articulare sunt inegale ca forma si dimensiuni. De partea toracelui

participa marginea laterala a manubriului sternal si primul cartilaj costal, care formeaza
intre ele un unghi diedru. De partea claviculei exista doua fetisoare articulare, una
verticala si alta orizontala, care determina intre ele un unghi diedru proeminent ce
patrunde in deschizatura celui precedent. Cele doua suprafete articulare sunt acoperite
de fibrocartilaj. Sub clavicula, intre ea si coasta I, se afla vasele subclaviculare si plexul
brahial. In cazul unor traumatisme ale regiunii respective, aceste elemente pot fi
comprimate determinand paralizii ale plexului. Acelasi lucru se intampla in urma ridicarii
exagerate a bratelor in timpul anesteziei. Pentru asigurarea unei congruente mai bune,
intre cele doua suprafete articulare se gaseste un disc.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsula si ligamente. Trei din ligamente

sunt considerate intrinsece, de intarire si unul extrinsec. Ligamentele extrinsece sunt:
ligamentele sternoclaviculare- anterior si posterior, ligamentul interclavicular- uneste
extremitatile sternale ale celor doua clavicule. Ligamentul extrinsec este ligamentul
costoclavicular si ocupa unghiul format de clavicula si primul cartilaj costal. Este foarte
puternic si permite ridicarea primei coaste deasupra ului orizontal. Contribuie la
miscarile de abductie si flexie a bratului.

Miscarile in aceste articulatii sunt posibile in jurul a trei axe, la fel ca intr-o articulatie
sferoidala. Clavicula se poate misca odata cu membrul superior, datorita posibilitatilor
de miscare pe stern: ea poate fi dusa inainte si inapoi, in sus si in jos. Totodata ea
executa si miscari de circumductie. In toate aceste miscari, cele doua extremitati ale
claviculei se deplaseaza in sens invers.
o Miscarea de ridicare si coborare se executa in jurul unui ax orizontal si
sagital, care trece prin ligamentul costoclavicular, prin extremitatea sternala a
claviculei, nu prin articulatie. In miscarea de ridicare, extremitatea acromiala a
claviculei se ridica, iar cea sternala coboara. In miscarea de coborare, fenomenul este
invers. Miscarea de ridicare este limitata de ligamentul costoclavicular. Miscarea de
coborare este oprita de coasta I, ligamentul sternoclavicular si interclavicular.

o Miscarea de proiectie inainte si inapoi a claviculei se executa imprejurul

unui ax vertical, care trece, ca si la miscarile precedente, prin extremitatea sternala a
claviculei (nu prin articulatie). Cand extremitatea acromiala este dusa inainte (proiectia
anterioara), cea sternala se deplaseaza inapoi. Aceste miscari sunt oprite prin
ligamentele sternoclaviculare. Distanta dintre punctele extreme ale acestei miscari este
de 7-l0 cm.

Miscarea de circumductie provine din succesiunea alternativa a miscarilor

precedente. In aceasta miscare, clavicula descrie, prin extremitatea ei acromiala un con
a carui baza este o elipsa, cu axa mica orientata dinainte-inapoi si axa mare, verticala,
orientata de sus in jos.

ARTICULATIILE MEMBRULUI SUPERIOR LIBER

In aceasta categorie se incadreaza:

articulatia scapulohumerala;

articulatia cotului;

articulatiile radio-ulnare;

articulatiile mainii;

articulatiile degetelor.

2.1 ARTICULATIA SCAPULO-HUMERALA

Articula]ia scapulohumeral\; capsula articular\ - vedere anterioar\

neste capul humeral si cavitatea glenoidala a scapulei, formand o enartroza (articulatie

sferoidala).

Suprafetele articulare sunt reprezentate de capul humeral, acoperit de cartilaj hialin

care se intinde pana la buza mediala a colului anatomic. si are o grosime uniforma (2
mm). De partea scapulei, gasim cavitatea glenoida care are o forma ovala si este
limitata de o spranceana osoasa glenoidala. Cavitatea glenoida reprezinta doar un sfert
din suprafata capului humeral. Din aceasta cauza, pentru stabilirea unei concordante
mai bune, la periferia cavitatii s-a dezvoltat un cadru constituit din dintr-un fibrocartilaj
care nu impiedica totusi amplitudinea si varietatea miscarilor.

Articula]ia scapulohumeral\; capsula articular\ - vedere anterioar\

Uneste capul humeral si cavitatea glenoidala a scapulei, formand o enartroza (articulatie sferoidala).

Suprafetele articulare sunt reprezentate de capul humeral, acoperit de cartilaj hialin care se intinde pana
la buza mediala a colului anatomic. si are o grosime uniforma (2 mm). De partea scapulei, gasim
cavitatea glenoida care are o forma ovala si este limitata de o spranceana osoasa glenoidala. Cavitatea
glenoida reprezinta doar un sfert din suprafata capului humeral. Din aceasta cauza, pentru stabilirea
unei concordante mai bune, la periferia cavitatii s-a dezvoltat un cadru constituit din dintr-un
fibrocartilaj care nu impiedica totusi amplitudinea si varietatea miscarilor.
Mijloacele de unire care contribuie la mentinerea in contact a suprafetelor articulare sunt capsula,
ligamentele si muschii periarticulari.

o Capsula articulara are aspectul unui manson cu doua straturi: unul intern, sinovial si unul extern,
fibros. Insertia capsulei se face, in partea superioara, pe o intindere ce depaseste cadrul glenoidal si de
aceea, insertia lungii portiuni a bicepsului este intraarticulara, pe cand cea a lungii portiuni a tricepsului
este extraarticulara. In partea inferioara, pe marginea ei mediala, capsula coboara si se indeparteaza de
cartilajul articular, pentru a se insera pe colul chirurgical. Prin urmare, o portiune din colul chirurgical se
afla in interiorul articulatiei. Capsula are o structura laxa, permitand realizarea unor miscari mai ample
dar, in acelasi timp, face posibila producerea mai frecventa a luxatiilor. Tot datorita laxitatii sale, aceasta
capsula prezinta o serie de plici. Prinderea acestora intre suprafetele articulare este evitata de actiunea
fasc iculelor musculare ale muschilor vecini (triceps, supraspinos, subspinos, subscapular).

o Sinoviala capsulei trimite in afara doua prelungiri constante care trec prin orificiile capsulei: prima
poarta denumirea de prelungirea sau bursa subscapularului (despre care am amintit mai sus- articulatia
scapulo-toracica); a doua poarta denumirea de prelungirea sau bursa bicipitala, deoarece insoteste
tendonul corpului lung al bicepsului.

o Ligamentele sunt

ligamentul coracohumeral- se insera pe baza si pe marginea externa a procesului coracoid cu un capat,

iar cu celalalt, se fixeaza pe tuberculul mare al humerusului si capsula articulara, dupa ce a trecut ca o
punte peste santul intertubercular. Limiteaza rotatia externa.

ligamentele glenohumerale sunt trei fascicule fibroase (superior, mijlociu si inferior) care intaresc
capsula. Aceste ligamente ocupa partea anterosuperioara a capsulei si se insera cu un capat pe cadrul
glenoidal, iar cu celalalt pe colul anatomic al humerusului. Ele au rolul de a limita miscarile de extensie,
rotatie interna si abductie si de mentine capul in glena dupa cum urmeaza:

ligamentul glenohumeral superior actioneaza ca un sistem de suspensie, impiedicand subluxatia

inferioara a humerusului;

ligamentul glenohumeral mijlociu limiteaza miscarea de rotatie externa in pozitie de adductie a

bratului;
ligamentul glenohumeral inferior este considerat principalul element de stabilizare
anterioara a umarului, ruptura lui fiind frecvent asociata cu luxatia anterioara a
articulatiei.

Capsula este intarita in exterior prin fuzionarea ei cu tendoanele subscapularului, supraspinosului si

micului rotund, avand posibilitatea de a regla starea de tensiune a capsulei. (tendoanele functioneaza ca
veritabile 'ligamente'). Ansamblul acestor tendoane este cunoscut sub denumirea de coiful rotatorilor
sau mansonul rotatorilor.

Miscarile articulatiei scapulohumerale (glenohumerale) sunt:

o Abductia -adductia: abductia este miscarea prin care bratul se indeparteaza de corp. Adductia
este miscarea in sens opus. Aceste miscari se executa in jurul unui ax anteroposterior, ce trece prin
partea inferioara a capului humeral, in frontal. Abductia pana la pozitia orizontala se realizeaza din
articulatia glenohumerala. Peste orizontala, tuberculul mare impiedica miscarea, pentru ca ajunge in
raport cu partea superioara a cadrului glenoidian. Prin urmare, miscarea nu se mai petrece in articulatia
glenohumerala ci, devine posibila prin miscarea de basculare a scapulei.
o Proiectia inainte sau flexia (sau antepulsia, sau anteductia) si proiectia inapoi sau extensia (sau
retropulsia, sau retroductia) ajunge pana la aproximativ 1800. Pana la 900actioneaza glenohumerala.
Peste aceasta valoare, ligamentele coraco- si glenohumerale blocheaza, urmatoarele grade fiind
inlesnite de rotatiile in acromioclaviculara si sternoclaviculara si de antepulsia centurii scapulare, iar
ultimele 300 sunt favorizate de hiperlordozarea lombara. Extensia are o amplitudine limitata de aceleasi
ligamente. Miscarea masoara 50-600. Miscarile se executa in jurul unui ax transversal, care trece prin
tuberculul mare si prin centrul cavitatii glenoide, in sagital

o rotatIa interna sau rotatia mediala si rotatia externa sau laterala se executa in jurul unui ax
vertical, care trece prin centrul capului si capitulului humeral. Completeaza miscarile de pronatie-
supinatie ale antebratului. Antepulsia centurii scapulare contribuie mult la miscarea de rotatie interna,
iar retropulsia scapulotoracica usureaza rotatia externa.

ARTICULATIA COTULUI

Articulatia cotului reprezinta articulatia intermediara membrului superior, avand rolul de prelungire sau
scurtare a 'tijei' care poarta organul de prehensiune (mana), de punere a acestuia in pozitie (in sagital-
apropierea sau departarea mainii de corp, sau in transversal- pronatia sau supinatia), de stabilitate in
transmiterea presiunilor.

Pentru realizarea acestor functii, trei articulatii sunt conectate in interiorul aceleiasi capsule articulare,
unice, ce delimiteaza o singura cavitate articulara:

a) articulatia humerocubitala (humeroulnara)- o trohleartroza (ginglym), cu rol de flexie- extensie a

antebratului, miscare asociata cu rotatia axiala a ulnei. Este considerata articulatia principala pentru
realizarea acestor miscari.

b) articulatia humeroradiala- o condilartroza, care secondeaza si stabilizeaza lateral articulatia

precedenta. Este considerata articulatia secundara pentru realizarea miscarilor de flexie- extensie,
precum si pentru miscarile de pronatie- supinatie.

Articula]ia cotului – suprafe]e articulare

 c) articulatia radiocubitala proximala - o trohoida, considerata articulatia
principala a miscarilor de rotatie (pronatie- supinatie), alaturi de articulatia
humeroradiala (secundara). Pentru aceasta miscare, lantul articular include si articulatia
radioulnara distala asociata cu syndesmoza radioulnara mijlocie.

Suprafete articulare:

Pentru prima pereche de articulatii, suprafetele articulare sunt reprezentate de condilul

humeral si suprafetele corespunzatoare ale extremitatilor proximale ale radiusului si
ulnei. Corespunderea lor se face astfel: incizura trohleara raspunde trohleei humerale,
foseta capului radial corespunde capitulului humeral, iar santului intermediar ii
corespunde marginea fosetei capului radial.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

 Capsula articulara , subtire si flasca,
urmareste conturul fosetelor anterioare si posterioare, trecand pe sub baza
epicondililor, care raman extracapsulari. La fel raman si varful olecranului si procesului
coracoid. Fasciculele musculare apartinand tricepsului brahial si brahialului, care se
insera pe suprafata externa a capsulei, au rolul de a pune in tensiune capsula,
impiedicand antrenarea ei intre suprafetele articulare, in timpul miscarilor. Stratul
sinovial al capsulei tapeteaza fata profunda a capsulei, respectiv fata anterioara a fosei
coronoidiene si a celei radiale, formand fundul de sac anterior bilobat. Pe fata
posterioara, ea tapeteaza fosa olecraniana, formand fundul de sac posterior
(subtricipital). Prelungirile lui se gasesc intre triceps si cei doi epicondili. In unele
inflamatii, la acest nivel se acumuleaza lichid in exces, iar prelungirile devin foarte
evidente pe laturile olecranului. Fiind situat superficial, acest fund de sac poate fi usor
deschis sau punctionat, pentru drenarea colectiilor din cavitatea articulara.Intre
membrana fibroasa si sinoviala capsulei, in dreptul celor trei fose articulare, exista trei
pachete de tesut adipos, considerate sisteme tampon de franare in miscarile extreme.

Articula]ia cotului – vedere anterioar\

Ligamentele colaterale

ligamentul colateral ulnar este o banda fibroasa, puternica, de forma triunghiulara, cu origine pe
epicondilul humeral medial, format din trei fascicule: anterior, mijlociu (ligamentul entorsei sau
ligamentul POIRIER) si un altul posterior (ligamentul BARDINET). Ligamentul colateral ulnar asigura
stabilitatea in valgus (spre partea interna) a articulatiei cotului, in cuplaj cu articulatia humeroradiala;

ligamentul colateral radial se intinde intre epicondilul humeral lateral si ligamentul inelar. Realizeaza
controlul pozitiei ulnei fata de epicondilul lateral. Are, de asemenea, trei fascicule. Oricare ar fi pozitia
articulatiei, 2 fascicule din trei vor fi in tensiune;

ligamentul inelar (ligamentul anular radial) este o structura fibroasa, reprezentand 4/5 din
circumferinta unui inel, cu originea pe marginea anterioara a incizurii radiale si insertia pe marginea
posterioara a aceleiasi formatiuni. Impreuna cu incizura radiala a ulnei, ligamentul inelar completeaza
cavitatea de receptie circulara, osteofibroasa, pentru capul radiusului care poate pivota astfel, in cadrul
articulatiei radioulnare proximale;

ligamentul patrat este o banda fibroasa subtire, intinsa aproape in orizontal intre marginea inferioara a
incizurii radiale de pe ulna si colul radiusului. El inchide spatiul articular inferior intre radius si ulna.

Miscarile cotului

Cotul este o articulatie cu un singur grad de libertate- flexie, extensie, in jurul unei axe ce trece
transversal prin cot. Miscarea este dirijata de geometria capetelor osoase, ceea ce determina devieri ale
 axului de miscare pe parcursul intregii curse a antebratului. Urmand trohleea humerusului, cubitusul
executa in timpul flexiei si o rotatie axiala de 50 spre interior. Cind cotul este intins (extins), intre axa
mediana a bratului si axa mediana a antebratului se formeaza un unghi de 1700, deschis spre lateral
(spre marginea radiala)- cubitus valgus 'fiziologic', mai accentuat la femei si copii. Daca se proneaza
mana (palma se roteste in jos), acest unghi dispare. Miscarea de extensie este blocata de ciocul
olecranului in foseta olecraniana si de fasciculele anterioare ale ligamentelor.

ARTICULATIILE RADIOULNARE (RADIOCUBITALE)

Articulatia radioulnara proximala a fost descrisa anterior.

a) Articulatia radioulnara distala leaga oasele antebratului intre ele, la extremitatea lor distala.
Contribuie la realizarea miscarii de pronatie- supinatie.

Suprafetele articulare sunt reprezentate de capul ulnei, convex si incizura ulnara a radiusului, concava, a
caror geometrie defineste o articulatie uniaxiala de tip pivot (trohoida). Ea este prevazuta cu o capsula
articulara subtire, mai rezistenta anterior si posterior, care permite membranei sinoviale sa
expansioneze in partea superioara formand recesul sacciform, ca o punga ce ajunge pana la membrana
interosoasa.

Caracteristic pentru aceasta articulatie este prezenta unui disc articular (dupa unii autori, ligamentul
triunghiular)care separa articulatia radioulnara distala de articulatia radiocarpiana. Cele doua articulatii
au insa si elemente comune capsulare si ligamentare. Centrul discului este perforat, permitand
comunicarea intre cele doua cavitati articulare.

b) Articulatia radioulnara mijlocie (syndesmoza radioulnara) este reprezentata de legatura fibroasa

continua, intinsa in spatiul interosos radioulnar, cunoscuta si sub denumirea de membrana interosoasa.
Ea conecteaza marginile interosoase ale diafizelor celor doua oase. In pozitia intermediara a antebratului
(intre pronatie si supinatie), membrana devine o structura tensionata. Ea reprezinta o suprafata de
insertie pentru muschii antebratului. Se opune miscarilor de translatie dintre radius si ulna si participa la
transmiterea fortelor de tractiune sau compresiune de la un os la altul.

Articulatiile radioulnare realizeaza miscarile de pronatie- supinatie

 ARTICULATIILE GATULUI MAINII (PUMNULUI)

Pumnul este un complex osteoarticular in care distingem, in principal, articulatia radiocarpiana- o

diartroza de tip condilian- si articulatia mediocarpiana. In aceste doua articulatii se executa miscarile
pumnului. Articulatiile intercarpiene, nu intra in calculul acestor miscari.

a) Articulatia radiocarpiana este formata din cavitatea glenoida antebrahiala (formata la randul sau din
suprafata articulara inferioara a radiusului si fata inferioara a discului articular) si de suprafetele
articulare ale scafoidului, semilunarului si mai putin ale piramidalului. Din punct de vedere geometric, ia
 nastere o articulatie elipsoidala cu axul lung dispus transversal, cu doua grade de libertate: flexie-
extensie in sagital si miscari de abductie- adductie, in frontal.

Cavitatea articulara are forma unei linii cu concavitatea in jos, care uneste cele doua procese stiloide ale
radiusului si ulnei.

Capsula articulara este mai groasa, tensionata palmar (fata pumnului), mai subtire si mai relaxata
dorsal (dosul pumnului). Membrana sinoviala a acesteia poate prezenta comunicari cu cavitatile
articulatiei radioulnare distale si mediocarpiene.

Articula]iile mainii – vedere anterioar\

b) Articulatia mediocarpiana se formeaza intre randul proximal, exceptand osul pisiform (scafoid,
semilunar, piramidal), si cel de-al doilea rand al oaselor carpiene (trapez, trapezoid, osul mare si osul cu
carlig). Interlinia articulara este neregulata, are forma unui S orizontal, fiind o artrodie (articulatie a) in
partea externa si o condiliana in partea interna.
 Mijloacele de unire sunt reprezentate de :

ligamentul radiat al carpului, asezat pe fata palmara (anterior);

ligamentul posterior, slab dezvoltat si inconstant;

capsula articulara.

Articula]ia radiocarpian\ - vedere posterioar\

Miscarile pumnului sunt de flexie - extensie, inclinare cubitala- radiala si, prin asociere,
de circumductie. Articulatia radiocarpiana participa mai mult in flexie (50 0) si
mediocarpiana in extensie (500). Inclinatia radiala este realizata predominant din
radiocarpiana (100), iar inclinatia cubitala, din mediocarpiana (250).

ARTICULATIILE MAINII

Mana este cel mai complicat segment de membru din organism. Atat structura, cat si
functia sa sunt adaptate complexei activitati umane. Suprafata de proiectie din cortexul
cerebral, care controleaza mana, este proportional enorma, dovada complexitatii
acestui 'organ'.

Mana are functii legate de prehensiune (prindere), sensibilitatea discriminativa, organ al

personalitatii umane, al expresivitatii, al profesionalitatii. Tot restul membrului superior-
umar, brat, cot, antebrat- nu are decat rolul de a pune mana in pozitia cea mai
favorabila pentru indeplinirea unei anumite functii.

Anatomic, mana incepe cu al doilea rand (distal) de oase carpiene, care se articuleaza
cu capetele metacarpienelor (articulatia carpometacarpiana), realizand patru artrodii
pentru metacarpienele II- V) si o articulatie selara intre trapez si primul metacarpian.

Ultimele patru metacarpiene se articuleaza intre ele prin bazele lor (articulatia
intermetacarpiana), formand trei artrodii.
 La capatul distal al metacarpienelor se articuleaza cavitatile glenoide ale primelor
falange (articulatiile metacarpofalangiene). Distal, urmeaza articulatiile interfalangiene
proximale (prima si a doua falanga), apoi articulatiile interfalangiene distale (intre a
doua si a treia falanga). Ele sunt trohleartroze.

Policele are propria articulatie carpometacarpiana (articulatia trapezometacarpiana, in

sa) si numai o articulatie interfalangiana.

Mijloace de unire: Toate articulatiile mainii sunt intarite de cate un manson capsular si
ligamente dispuse lateral si ligamente interosoase (la nivelul intermetacarpienelor,
fiecare ligament intinzandu-se intre doua oase alaturate)

Miscarile permise sunt diferite:

articulatiile carpometacarpiene (CM) permit numai miscari de alunecare;

 articulatiile intercarpiene (IC) sunt diartroze iforme, deci permit tot miscari de
alunecare;

articulatiile degetelor permit miscari de flexie- extensie, inclinare (abductia- departarea

de axul median al mainii care trece prin medius, si adductia, miscarea inversa),
circumductie, prin articulatiile metacarpofalangiene (MCF); prin articulatiile
interfalangiene degetele se apropie de palma (flexie) sau se departeaza (extensie);

. 82 Articula]ia degetelor – vedere lateral\

articulatia carpometacarpiana a policelui realizeaza cele mai importante miscari ale

mainii, in cadrul 'coloanei' policelui: abductie- adductie, flexie- extensie, si
opozabilitate. Opozitia rezulta din combinarea a trei miscari: o miscare unghiulara, o
miscare de rotatie a policelui in jurul axei longitudinale si una de flexie.
Mușchii
striați -
tipuri
de
contrac
ții
A.
Contracți
e
izometric
ă
Contrația
izometrică este
caracterizată
prin
modificarea
tensiunii
mușchiului,
fără a afecta
lungimea
acestuia, care
rămâne
constantă.
Acest tip de
contracție nu
realizează
lucru mecanic,
dar are rol de a
produce
căldură.
B.
Contracți
e
izotonică
Aceasta este
caracterizată
prin
modificarea
lungimii
mușchiului, dar
fără a afecta
tensiunea
acestuia, care
rămâne
constantă.
Acest tip de
contracție
realizează
lucrul mecanic
și produce
mișcarea, fără
producere de
căldură.

C.
Contracți
e
auxotonic
ă
Contracția
auxotonică este
caracterizată
prin
modificarea
lungimii
mușchiului, dar
și a tensiunii
acestuia.