ARTICULAȚII (II)

EFS I
 ARTICULAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE

 Articulaţiile apofizelor articulare

sunt articulaţii sinoviale plane. Articulaţiile proceselor
 Articulaţiile dintre corpurile vertebrale
spinoase se realizează cu ajutorul ligamentelor
sunt articulaţii cartilaginoase, de tipul simfizelor,
interspinoase şi a ligamentului supraspinos. Articulaţiile
realizate prin intermediul discurilor intervertebrale.
proceselor transverse se realizează prin intermediul
Aceste discuri sunt fibrocartilaje.
ligamentelor intertransverse.

Mișcare: Flexie/extensie; Flexie laterală, Rotații

 ARTICULAŢIA DINTRE ATLAS ŞI AXIS

 Tip: compus din trei articulații sinoviale: o articulație

atlantoaxială mediană (uneşte dintele axisului cu
scobitura de pe faţa dorsală a arcului anterior a atlasului) și
două articulații atlantoaxiale laterale (unesc suprafața
articulară inferioară a masei laterale pentru axis și fațeta
articulară superioară a axisului).
 Articulația atlantoaxială mediană este o articulație
sinovială de tip trohoid, cilindrul osos fiind reprezentat de
dintele axisului iar inelul osteofibros de suprafaţa articulară
a atlasului completată de ligamentul transvers.
 Mișcare: rotații dreapta/stânga.
 ARTICULAȚIILE CAPULUI CU COLOANA VERTEBRALĂ

Articulaţia dintre atlas şi occipital

 este o articulaţie sinovială de tip
condilian. Suprafeţele articulare sunt
reprezentate de condilii occipitali şi de
cavităţile articulare corespunzătoare ale
atlasului.
 Mișcare:
- flexie/extensie
- flexie laterală
 Articulațiile capului

 Marea majoritate a articulaţiilor capului sunt

imobile, numite suturi, una singură fiind mobilă,
anume articulaţia temporo-mandibulară. Aceasta
uneşte mandibula cu osul temporal. Suprafeţele
articulare sunt reprezentate de două cavităţi
articulare situate pe temporal şi de condilii
mandibulei.
 Este o articulaţie sinovială de tipul condilian.
 Biomecanică. În articulaţia temporo-mandibulară
au loc mişcări de coborâre/ridicare, lateralitate,
proiecţie ventrală şi proiecţie dorsală.
 Articulațiile toracelui

Se împart în două grupe: 1. grupul posterior

reprezentat de articulaţii dintre vertebre şi coaste şi 2.
grupul anterior cuprinzând articulaţiile coastelor cu sternul
şi articulaţiile dintre coasta osoasă şi cartilajul costal.
Articulaţiile dintre coaste şi vertebre sunt reprezentate pe
de o parte de articulaţiile dintre corpurile a două vertebre şi
capul unei coaste, şi pe de altă parte de articulaţiile dintre
procesul transvers ale unei vertebre şi tuberculul unei coaste.
Ambele sunt articulaţii sinoviale plane, întărite de o serie de
ligamente.
 Biomecanica toracelui este legată de respiraţie, implicând
dilatarea cutiei toracice tradusă prin inspiraţie şi revenirea
acesteia tradusă prin expiraţie. Dilatarea cutiei toracice implică
ridicarea coastelor.
 Articulaţia umărului (scapulo-humerală)

Este o articulaţie sinovială de tip sferoidal, care

uneşte cavitatea glenoidă a scapulei cu capul
humerusului. Mijloacele de unire sunt reprezentate de o
capsulă articulară întărită de ligamente (cavitatea
glenoidă este adâncită prin labrul glenoid)
Biomecanica este reprezentată de mişcări foarte
diverse şi ample. În articulaţia scapulo-humerală au loc
mişcări de flexie (proiecţia ventrală a membrului) şi
extensie (proiecţia dorsală a membrului), adducţie -
abducţie şi rotaţie.
 Articulația cotului

 Este edificată de trei oase: humerus, radius şi ulnă.

Epifizele proximale ale ulnei şi radiusului sunt
unite între ele printr-un ligament, acţionând
sincron. În consecinţă, ulna se deplasează pe
suprafaţa în formă de scripete a condilului
humerusului, radiusul legat de ulnă fiind antrenat
în această mişcare. Articulaţia dintre humerus şi
ulnă este o articulaţie sinovială în formă de
scripete (trohlee).
 Biomecanica articulaţiei cotului se limitează doar
mişcări de flexie şi extensie.
 Articulația radio-ulnară

Cele două oase se articulează atât la nivelul

epifizelor cât şi al diafizelor. Articulaţia
radio-ulnară proximală este o diartroză
trohoidă, inelul osteofibros fiind reprezentat
de ulnă completată de un ligament, iar
cilindrul osos este alcătuit de capul radiusului.
Articulaţia radio-ulnară distală este tot o
articulaţie sinovială trohoidă. Articulaţia
radio-ulnară mediană uneşte diafizele celor
două oase prin intermediul unei membrane
interosoase.
Biomecanica articulaţiei radioulnare este
reprezentată de mişcarea de rotaţie, tradusă la
 Articulațiile mâinii

Uneşte radiusul şi primul rând de oase

carpiene. Ulna este mai scurtă decât radiusul,
necontribuind direct la realizarea articulaţiei.
Este o articulaţie sinovială de tip elipsoid.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulă
articulară şi de ligamente.
Biomecanica cuprinde mişcări de flexie/
extensie şi mişcări de adducţie/abducţie.
 Articulațiile mâinii

 Articulaţiile dintre carpiene şi metacarpiene sunt în

general articulaţii sinoviale plane, care permit mişcări
extrem de reduse.
 Excepţia o reprezintă articulaţia dintre trapez şi
matacarpianul policelui, care este o articulaţie sinovială
în formă de şa, permiţând realizarea mişcărilor de
adducţie-abducţie şi opoziţie-repoziţie. Are o deosebită
importanţă funcţională, datorită acestei articulaţii policele
fiind opozabil.
 Articulaţiile dintre metacarpiene şi falange sunt diartroze
de tip elipsoid, în care au loc mişcări de flexie-extensie şi
adducţie-abducţie.
 Articulații interfalangiene

 Tip: articulații articulare sinoviale

 Suprafețe articulare: capul falangei proximale,
baza falangei medii, capul falangei medii și baza
falangei distale
 Componente articulare: capsula
ligamente
membrană sinovială
 Mișcare: Flexie/extensie
 Articulaţiile
centurii pelviene

 Articulaţia sacro-iliacă
este o articulaţie
sinovială, suprafeţele
articulare fiind
reprezentate de
suprafeţele articulare
ale sacrului şi ale
coxalelor. Această
articulaţie este întărită
de ligamente puternice.
 Articulaţia șoldului
(coxo-femurală)

 Uneşte cavitatea
acetabulară a coxalului cu
capul femural. Este o
articulaţie sinovială de tip
sferoidal. Mijloacele de
unire sunt reprezentate de o
capsulă articulară şi de
ligamente.
 Mişcările acestei
articulaţii sunt numeroase şi
ample, fiind reprezentate de
flexie/extensie; adducţie
/abducţie şi rotaţie.
 Articulaţia genunchiului

Genunchiul este o articulaţie sinovială,

articulaţia dintre femur şi rotulă fiind
o articulaţie în formă de scripete
(trohleană),
iar articulaţia dintre femur şi tibie este
o articulaţie condiliană.
Între femur şi tibie există două meniscuri
care aderă la tibie. Cele trei oase sunt unite
cu ajutorul unei capsule articulare, întărită de
un aparat ligamentar. Anterior există
ligamentul rotulian, pe laturi se află
ligamentele colaterale, tibial şi fibular, iar
dorsal se află ligamentele încrucişate.
Biomecanica cuprinde mişcări de flexie -
 Articulaţiile tibio-fibulare

 Unesc între ele tibia şi fibula. Tibia şi fibula se

articulează între ele atât la nivelul epifizelor cât şi
la nivelul diafizelor.
 Articulaţia tibio-fibulară proximală este o
articulaţie sinovială plană, cea distală este o
sindesmoză, iar articulaţia dintre diafizele celor
două oase se realizează printr-o membrană
interosoasă.
 Între cele două oase au loc doar mişcări limitate
de alunecare.
 Articulaţia gleznei

 Sunt de mai multe tipuri.

 Articulaţiile dintre oasele tarsiene şi
dintre acestea şi metatarsiene sunt articulaţii
plane, care permit mişcări extrem de reduse.
 Articulaţiile dintre metatarsiene şi falange
sunt diartroze elipsoidale, în care au loc
mişcări de flexie-extensie şi adducţie-abducţie.
 Articulaţiile dintre falange sunt
articulaţii sinoviale de tip scripete, care
permit mişcări de flexie-extensie.