Anatomie – Curs II , Artrologie

ARTICULAŢIILE (JONCŢIUNILE) COLOANEI VERTEBRALE

(Juncturae columnae vertebralis)

Articulaţiile coloanei vertebrale sunt următoarele:

I. Sincondrozele coloanei vertebrale ;
II. Sindezmozele coloanei vertebrale ;
III. Articulaţia atlanto-occipitală ;
IV. Articulaţia atlanto-axoidiană mediană ;
V. Articulaţia atlanto- axoidiană laterală ;
VI. Articulaţiile apofizelor articulare ;
VII. Articulaţia lumbo-sacrală ;
VIII. Articulaţia sacro-coccigiană.

I. Sincondrozele coloanei vertebrale (Synchondroses columnae vertebralis)

- sunt nişte simfize intervertebrale (symphysis intervertebralis) care realizează unirea corpurilor
vertebrale prin intermediul discurilor intervertebrale.
Discul intervertebral (discus intervertebralis) - are multiple roluri :
1) menţinerea curburilor coloanei vertebrale ;
2) readuce coloana la starea de echilibru, prin elasticitatea lui, după terminarea mişcării ;
3) redistribuie forţele în toată coloana ;
4) amortizează presiunile la care sunt supuse diferitele segmente ale coloanei .
Discurile intervertebrale sunt în număr de 23 , între atlas şi axis neexistând disc intervertebral şi au
o grosime totală de circa 1/4 din lungimea coloanei vertebrale .
Ȋnălţimea discurilor este de 5 mm în regiunea cervicală, 2-3 mm în regiunea toracală şi 10- 18 mm
în regiunea lombară.
Discul intervertebral este o structură fibro-cartilaginoasă alcătuită dintr-un inel fibros şi un nucleu
pulpos.
a) Inelul fibros (anulus fibrosus) - este situat periferic şi este alcătuit din fibre conjunctive,
dispuse lamelar, care se inseră profund pe compacta osoasă. Aceste fibre conjunctive sunt aşezate oblic
1
faţă de vertebre şi se încrucişează între ele. Lamele sunt solidarizate între ele şi sunt mai numeroase
anterior. Lamele externe sunt mai rezistente decât cele interne. Spre interior lamele se pierd în nucleul
pulpos sudându-se cu matricea intercelulară a acestuia.
Rezistenţa la tracţiune a inelului fibros se aseamănă cu cea a tendoanelor şi creşte de la centru spre
periferie. Fibrele inelului fibros se încrucişează între ele sub un anumit unghi, care, atunci când discul
este comprimat, se micşorează, discul micşorându-şi înălţimea şi lăţindu-se .
b) Nucleul pulpos (nucleus pulposus) - este situat central fiind format dintr-o masă cu aspect
gelatinos şi având o formă de lentilă turtită. Conţine infiltrat lichidian 75-90%, celule asemănătoare
condrocitelor, resturi notocordale, ţesut fibros lax. Cu vârsta resturile de notocord se rarefiază
dispărând complet după 55 de ani.
Ȋn regiunea cervicală nucleul pulpos este situat mai anterior, la unirea 1/3 anterioare cu 1/3 mijlocie
a corpului vertebral, iar în regiunile toracală şi lombară, ceva mai posterior, la unirea 1/3 mijlocii cu 1/3
posterioară. Practic nucleul pulpos este destul de mobil, deplasându-se în sens contrar mişcării
efectuate de coloana vertebrajă.
Având un mare conţinut de apă nucleul pulpos este deformabil elastic şi expansibil. El este într-o
permanentă presiune, orice lezare a inelului fibros duce la hernierea acestuia. Hernierea nucleului
pulpos se face în special spre posterior .
O coloană vertebrală proaspătă, la care se secţionează ligamentele longitudinale se alungeşte cu câţiva
centimetri, datorită expansiunii nudeului pulpos.

II. Sindezmozele coloanei vertebrale (Syndesmoses columnae vertebralis)

- Sunt nişte ligamente fibroase sau elastice, care se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale
contribuind la statica şi biomecanica acesteia. Se clasifică în:
a) Ligamentul longitudinal anterior,
b) Ligamentul longitudinal posterior,
c) Ligamentele scurte,
d) Ligamentele galbene.
a) Ligamentul longitudinal anterior (ligametum longitudinale anterius)
- porneşte de la tuberculul faringian spre tuberculul anterior al atlasului şi de la axis coboară pe feţele
anterioare ale corpurilor vertebrale, până la vertebra S2.
- Se termină ca ligament sacrococcigian anterior (ligamentum sacrococcygeum anterius).
2
- Este situat pe faţa anterioară a corpurilor vertebrale, de care este aderent, trecând ca o punte peste
discurile intervertebrale.
- Acest ligament limitează extensia coloanei vertebrale.

b) Ligamentul longitudinal posterior (ligamentum longitudinale posterius)

- se află în interiorul canalului vertebrale faţa posterioară a corpurilor vertebrale, peste care trece ca o
punte fixându-se de discurile intervertebrale.
- Porneşte de la clivus ca membrana tectoria şi se termină cu ligamentul sacro-coccigian posterior
profund (ligamentum sacro-coccygeum posterius profundum).
- Acest ligament limitează flexia coloanei vertebrale.

c) Ligamentele scurte sunt :

1) ligamentele supraspinoase (ligamentum supraspinale) - unesc vârfurile apofizelor spinoase.
Porţiunea superioară situată între creasta occipitală externă şi apofizele spinoase cervicale poartă
denumirea de ligament nucal (ligamentum nuchae), iar porţiunea inferioară este ligamentrul sacro-
coccigian posterior superficial (ligamentum sacro-coccygeum posterius superficiale).
2) ligamentele interspinoase (ligamenta interspinalia) - sunt situate între apofizele spinoase
învecinate.
3) ligamentele intertransverse (ligamenta intertransversalia) - sunt situate între apofizele
transverse alăturate.
4) ligamentul sacro-cocigian lateral (ligamentum sacro-coccygeum laterale).

d) Ligamentele galbene (ligamenta flava)

- fac parte din cadrul sinelastozelor.
- se află între lamele arcurilor vertebrale şi sunt denumite aşa din cauza culorii galbene a ţesutului
elastic din care sunt formate.
De formă patrulateră, ligamentele galbene sunt în permanentă tensiune, contribuie la închiderea
canalului rahidian şi îndeplinesc 2 funcţii:
1) Funcţie statică - de închidere a canalului vertebral şi deci de protejare a măduvei spinării, (în
flexie, ligamentele galbene se întind înmagazinând energie, cu care readuc coloana în poziţia iniţială
după încetarea forţelor care au produs flexia.

3
 Ligamentele galbene contribuie la menţinerea curburilor coloanei, exercitând o tracţiune egală de
2-5 kgf asupra arcurilor vertebrale pe care se prind.
2) Funcţie dinamică - care constă în faptul că acestea prin tensiunea lor readuc coloana vertebrală
la poziţia normală, lucrând sinergie cu musculatura erectoare a trunchiului, care ar trebui să fie mult
mai voluminoasă fără prezenţa ligamentelor galbene, iar în al doilea rând limitează flexia şi înclinarea
laterală a coloanei.

III. Articulaţia atlanto-occipitală (Articulatio atlanto-occipitalis)

- este o dublă articulaţie ce se realizează între cei 2 condili ai occipitalului (condylus occipitalis) şi
feţele articulare superioare (facies articularis superius) corespunzătoare de pe părţile laterale ale
atlasului (massa lateralis atlantis).
- Capsulele articulare - relativ laxe sunt întărite de ligamente (membrane) anterioare şi posterioare.
- Membranele atlanto-occipitale anterioară şi posterioară (membrana atlanto-occipitalis anterior et
posterior) unesc marginile găurii occipitale mari cu arcul anterior şi posterior ale atlasului (arcus
anterior et posterior atlantis) .

IV. Articulaţia atlanto-axoidiană mediană

(Articulatio atlanto-axialis mediana)

- se realizează între faţa articulară anterioară (facies articularis anterior) de pe dintele axisului
(dens axis) şi suprafaţa scobită corespunzătoare, de pe arcul anterior al atlasului - fovea dentis -
completată de ligamentul transvers al atlasului (ligamentum transversum atlantis), care este o parte a
ligamentului încrucişat al atlasului (ligamentum cruciforme atlantis), alături de fasciculele
longitudinale (fasciculi longitudinales).
Dintele mai prezintă o faţă articulară posterioară (facies articularis posterior) pentru ligamentul
transvers al atlasului.
Fiind o zonă cu mari necesităţi mecanice mai găsim şi alte ligamente care contribuie la
stabilizarea articulaţiei :
a) Ligamentele alare (ligamenta alaria) - unesc dintele cu condilii occipitali ;
b) Ligamentul vârfului dintelui (ligamentum apicis dentis) - suspendă dintele la marginea
anterioară a găurii mari.
4
 Toate aceste ligamente sunt acoperite de o lamă fibroasă patrulateră - membrana tectoria, care
desparte compartimentul articular de canalul vertebral.

V. Articulaţia atlanto-axoidiană laterală

(Articulatio atlanto-axialis lateralis)

- se realizează între procesele articulare superioare şi inferioare (zygapophisis superior et inferior)

ale atlasului şi respectiv axisului.
- Capsula articulară este strânsă fără elemente specifice.
- Este asemănătoare articulaţiilor zigapofizare.

VI. Articulaţiile apofizelor articulare (Articulationes zygapophisiales)

- se realizează între feţele articulare ale proceselor articulare superioare şi inferioare (processus
articularis - zygapophisis superior et inferior) ale vertebrelor alăturate.

VII. Articulaţia lombo-sacrală (Articulatio lumbo-sacralis)

- este articulaţia dintre ultima vertebră lombară şi osul sacru, având toate elementele celorlalte
articulaţii intervertebrale.
- La acest nivel se realizează anterior unghiul lombo-sacral numit şi promontoriu (promontorium).
- Pe lângă ligamentele menţionate mai sus amintim un ligament la distanţă, care contribuie la
stabilizarea acestei articulaţii. Este vorba de ligamentul ilio-lombar (ligamentum ilio-lumbale), care
uneşte partea posterioară a crestei iliace cu procesele transverse ale vertebrelor L 4-L5.

VIII. Articulaţia sacro-coccigiană (Articulatio sacro-coccygea)

- este realizată între sacru şi coccige şi prezintă o capsulă articulară întărită de mai multe ligamente
amintite mai sus.

5
ANATOMIA FUNCŢIONALĂ

Statica coloanei vertebrale - curburile coloanei

Coloana vertebrală nu este o structură rectilinie şi deci termenul de coloană este impropriu. Ea are
un traiect uşor sinuos, mai ales în plan sagital.
Curburile conferă o rezistenţă la presiunea verticală mai mare decât o coloană rectilinie.
Traiectul coloanei este menţinut de tonusul muscular, elasticitatea ligamentelor şi a discurilor
intervertebrale şi de forma şi poziţia feţelor articulare intervertebrale.

A. Curburile în plan sagital (Curvatura primaria)

1) Lordoza cervicală (lordosis cervicis) - cu maximul de curbură la C3-C 4.
2) Cifoza toracală (kyphosis thoracica) - cu maximul de curbură la T6- T8
3) Lordoza lombară (lordosis lumbalis)- cu maximul de curbură la L3-L 4.
4) escavaţia pelviană a sacrului - Cifoza sacrală (kyphosis sacralis) - cu maximul de curbură la S3.
Ortostatismul a determinat apariţia unghiului lombo-sacrat sau promontoriu, care este un element
specific uman.

B. Curburile în plan frontal (Curvatura secundaria)

1) Scolioza fiziologică (scoliosis) – dextro-convexă pentru dreptaci - cu maximul de curbură la
T3- T 5.
Ȋn anatomie termenul de scolioză defineşte curburi fiziologice, iar în clinică este utilizat pentru
patologia congenitală sau câştigată a coloanei.
2) Două curburi (cervicală şi lombară) sinistro-convexe compensatorii.
Ȋn ortostatism axul gravitaţional trece înaintea articulaţiei atlanto-occipitale, prin partea anterioară a
umărului, imediat posterior de linia bitrohanteriană, anterior de axul articulaţiei genunchiului şi
posterior de axul articulaţiei tibiotalare.
Datorită curburilor coloanei, diferitele ei segmente se proiectează diferit şi în afara axului
gravitaţional. Gravitaţia tinde să accentueze curburile, această acţiune fiind contracarată de ligamentele
vertebrale longitudinale.
Coloana toracală este situată posterior de axul gravitaţional al corpului şi s-ar prăbuşi înainte dacă
nu ar fi ligamentul longitudinal posterior, ligamentele galbene şiy ligamentele interspinoase. Coloana

6
cervicală şi lombară sunt situate anterior de axul gravitaţional al corpului şi ele s-ar prăbuşi posterior
dacă nu ar fi ligamentul longitudinal anterior.
Alături de tensiunea ligamentelor longitudinale, la menţinerea poziţiei coloanei vertebrale
contribuie şi discurile intervertebrale, care se află sub presiune.

BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

Ȋn mişcările coloanei care sunt complexe, intervin mai multe segmente vertebrale.
Amplitudinea mişcărilor reprezintă suma micilor deplasări dintre 2 vertebre.
Mişcarea este posibilă datorită rolului de rulment al nucleului pulpos. Acesta în timpul mişcării se
deplasează în sens opus acesteia. Mişcarea este limitată de ligamente, forma articulaţiilor
intervertebrale şi gradul de compresibilitate al discurilor intervertebrale.
Din punct de vedere biomecanic, coloana vertebrală în ansamblul ei este o articulaţie triaxială.
Sunt permise mişcări de:
- flexie şi extensie ;
- înclinarea laterală ;
- rotaţie (torsiune) ;
- circumducţie .
1) Flexia coloanei - necesită şi participarea centurii scapulare.
Amplitudinea cea mai mare se realizează la nivel cervical şi este de 70°, iar în total flexia este,
medie, de 140-160°.
Mişcarea este iniţiată de m. drept abdominal şi cei 2 mm.oblici abdominali, apoi de m. iliopsoas,
mm. subhioidieni şi m. sternocleidomastoidian.
2) Extensia (retroflexia) - cea mai mare este de asemenea la nivel cervical - cca. 60° şi este iniţiată
de muşchii şanţurilor vertebrale. Extensia este limitată de ajungerea în contact a apofizelor articulare şi
chiar a apofizelor spinoase şi în ultimă instanţă de pierderea echilibrului.
3) Ȋnclinarea laterală - pură, în plan frontal este redusă, dar dacă se face şi o uşoară rotaţie
concomitentă mărimea înclinării laterale creşte mult. Cea mai mare amplitudine a mişcării se realizează
în segmentul lombar. Mişcarea este iniţiată de m. pătratul lombelor, m. iliopsoas, mm intertransversari
şi m. drept lateral al capului.

7
 ♦ Rolul indeplinit de coloana vertebrala in miscarile de flexie/extensie/inclinare laterala este cel al
unei parghii de gradul III:
- rezistenta - in partea superioara
- sprijinul - in articulatia sacro-vertebrala
- forta - muschii coloanei vertebrale

4) Rotaţia - este maximă în segmentul cervical 75° şi aproape că nu este posibilă în segmentul
lombar. Această mişcare este realizată de mm. intercostali, mm oblici abdominali, m. marele dorsal şi
sistemul spinotransvers al muşchilor profunzi ai spatelui.
5) Circumducţia - este însumarea mişcărilor de mai sus.

♦ Grade de mobilitate:
-maxima in regiunea cervicala
-mai redusa in regiunea lombara
-cea mai redusa in regiunea toracala

MUSCHII MOTORI AI COLOANEI VERTEBRALE

1. Muschii Flexori - dreptul abdominal
- oblicul extern
- oblicul intern
-iliopsoasul
-sternocleidomastoidianul
-scalenii
- lungul gatului
2.Muschii Extensori - erectorul coloanei vertebrale
- iliocostalul
- longissimus
- spinalul
- semispinalul si multifidus

8
 - interspinosii si spleniusul
3.Muschii Flexori Laterali
- patratul lombelor
- muschii intertransversari
- scalenii
- sternocleidomastoidianul
- lungul gatului
- spleniusul
- ridicatorul scapulei
- trapezul
4.Muschii Rotatori
a. de aceasi parte - oblic intern
- splenius
b. de partea opusa: - oblicul extern
- semispinalul
- sternocleidomastoidianul
- iliopsoasul
- trapezul

BIOMECANICA MIŞCӐRILOR CAPULUI

Capul se mişcă în articulaţiile atlanto-occipitală şi atlanto-axoidiană mediană.

I. Articulaţia atlanto-occipitală - este o articulaţie dublă, elipsoidală, deci cu 2 axe de mişcare,
care permit flexia şi extensia, respectiv înclinarea laterală (abducţie).
a) Mişcarea de flexie-extensie se face în jurul unui ax transversal ce trece prin ambele articulaţii.
Este posibilă o flexie de 20° şi o extensie continuată cu retroflexie de 30°. O mişcare mai amplă a
capului se face cu ajutorul articulaţiilor intervertebrale subiacente.
Muşchii flexori sunt: m. drept anterior al capului (m. rectus capitis anterior) şi m. lung al capului
(m. longus capitis).
Muşchii extensori - mult mai importanţi sunt:
- în plan superficial: m. trapez şi m. sternocleidomastoidian.

9
 - în plan mijlociu: m. semispinalis capitis, m. oblic superior al capului (m. obliquus capitis
superior), m. splenius capitis şi m. longissimus capitis.
- în plan profund: m. marele drept posterior al capului (m. rectus capitis posterior major), m. micul
drept posterior al capului (m. rectus capitis posterior minor) şi chiar pântecele posterior (venter
posterior) al m. digastric (m. digastricus).
b) Mişcarea de înclinare laterală - se face în jurul unui ax sagital ce trece prin condilii occipitali.
Strict în această articulaţie amplitudinea mişcării nu depăşeşte 15°.
La această mişcare participă majoritate muşchilor extensori amintiţi mai sus.

II. Articulaţia atlanto--axoidiană mediană – este o articulaţie trohoidă, cu un singur ax de

mişcare, cel vertical, capul rotindu-se împreună cu atlasul faţă de axis.
Dintele axisului este elementul fix în jurul căruia se roteşte ansamblul atlas-cap.
Amplitudinea mişcărilor de rotaţie este de 30°. O rotaţie mai amplă se realizează cu ajutorul restului
coloanei.

10