UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT BUCUREŞTI

FACULTATEA DE KINETOTERAPIE
PROGRAMUL DE STUDII KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

LP 4 – SEMESTRUL 2

Anatomia şi biomecanica
articulaţiilor
centurii scapulare și ale membrului
superior
CENTURA SCAPULARA

articulația sterno-claviculară
articulația acromio-
claviculară
articulația scapulo-toracică
articulația scapulo-humerală
spațiul subacromiodeltoidian

ARTICULATIA STERNO-
CLAVICULARA
Denumirea corectă este de articulație
sterno-costo-claviculară, deoarece la alcătuirea ei
participă suprafețele articulare ce aparțin sternului,
claviculei și cartilajului primei coaste.
Suprafețe articulare:

- incizura claviculară (de la nivelul unghiului superior al manubriului sternal); este concavă în
plan frontal și convexă în plan sagital; diametrul sagital este mai mic decât cel al feței
articulare corespunzătoare de pe claviculă.

- fața articulară claviculară; ea este alcătuită din două mici suprafețe, una orizontală,
corespunzătoare unei fețe articulare aflate pe marginea superioară a cartilajului primei coaste
și alta verticală, corespunzătoare manubriului.

Suprafetele articulare sunt incongruente

Pentru restabilirea congruentei apare discul articular; este de natură fibrocartilaginoasă. Este
mai gros la periferie, unde aderă de capsulă și mai subțire central. Este așezat în plan sagital,
împărțind cavitatea articulară în două segmente: medial și lateral.
Mijloace de unire

- capsula articulară; are formă de manșon și este întărită de ligamente.

- ligamentul sterno-clavicular anterior (între extremitatea medială a claviculei și fața

anterioară a manubriului sternal).

- ligamentul sterno-clavicular posterior.

- ligamentul interclavicular (alcătuit din fibre așezate între claviculă și incizura jugulară a
manubriului și din fibre ce unesc între ele extremitățile mediale ale claviculelor).

- ligamentul costoclavicular (dispus între fața inferioară a claviculei și cartilajul primei

coaste).

Sinoviala căptușește capsula și se inseră pe marginea cartilajelor articulare. Cavitatea

articulară are două compartimente: meniscosternal și meniscoclavicular.
 Articulația sterno-claviculară este o diartroză cu două grade de libertate; la nivelul său sunt posibile
următoarele mișcări ale claviculei:

• ridicare/ coborâre
• proiecție înainte/ proiecție înapoi
• circumducție

Axul mișcărilor nu trece prin articulație, ci printr-un punct aflat puțin în afara ei, la locul de inserție
costală a ligamentului costoclavicular; adevăratul pivot al acestor mișcări este ligamentul
costoclavicular. Pe parcursul mișcărilor, extremitățile claviculei se vor deplasa în același timp, dar în
sensuri diametral opuse.

Mușchii:

- ridicători ai claviculei: m.trapez, m. sternocleido-mastoidian;

- coborâtori ai claviculei: m.pectoral mare, m.deltoid, m.subclavicular;
- proiectori înainte ai claviculei: m. m.pectoral mare, m.deltoid, m.subclavicular;
- proiectori înapoi ai claviculei: m.trapez, m.sterno-cleidomastoidian.
 ARTICULAȚIA ACROMIO – CLAVICULARĂ

Suprafețele articulare

- fața articulară de pe acromion (ovalară, cu axul mare orientat sagital).

- fața articulară de pe extremitatea laterală a claviculei (convexă).

Suprafetele articulare sunt incongruente; discul articular este situat între fețele
articulare, fiind mai gros superior și lateral.

Mijloace de unire
 - ligamentul transvers superior al scapulei – este situat între baza procesului coracoid și partea
superioară a incizurii scapulare (pe care o transformă în orificiu). Prin orificiul realizat trece
nervul suprascapular, iar superior de ligament trece artera suprascapulară (însoțită de vena
satelită).

- ligamentul transvers inferior al scapulei – este situat între marginea laterală a scapulei și
marginea posterioară a cavității glenoide. Pe sub el trec nervul mușchiului infraspinos și o
ramură a arterei suprascapulare.

- ligamentul coraco-acromial – are formă triunghiulară, cu baza spre fața laterală a procesului
coracoid și vârful spre acromion.

Sinoviala (poate fi simplă sau dublă, când articulația este separată de discul articular).

Articulația acromio-claviculară este o artrodie ce permite mișcări de alunecare; axul mișcărilor este
reprezentat de ligamentele extrinseci (coracoclaviculare). Ligamentul trapezoid are rol în limitarea
mișcărilor claviculei în sus și înainte, iar ligamentul conoid limitează mișcările claviculei în sus și
înapoi.
 ARTICULATIA SCAPULO-TORACICA

Nu este o articulație propriu-zisă dar, datorită importanței funcționale a zonei, este considerată o
articulație. Între fața anterioară a scapulei, cu mușchiul subscapular și fața externă a coastelor (și
mușchii intercostali) se realizează așa-zisa articulație. Între aceste suprafețe articulare se află
mușchiul dințat anterior, care delimitează două spații:

• spațiul interserato-scapular, între mușchiul subscapular și dințatul

anterior;

• spațiul interseratotoracic, între grilajul costal și dințatul anterior. (acesta

conferă de fapt mobilitatea articulației).

Ambele spații sunt umplute cu țesut celular lax, care are rolul de a facilita
alunecarea scapulei față de peretele toracic, în timpul mișcării de “basculă” a
omoplatului.
În ansamblu, centura scapulară are ca pivot central, în timpul efectuării mișcărilor, ligamentul
costoclavicular. Întrucât centura scapulară are un singur punct de sprijin, scapula va bascula liber
la celălalt capăt al centurii.
Bascularea scapulei se face în jurul unui ax sagital la nivelul unghiului supero-medial. Unghiul
supero-extern se ridică și avansează anterior, iar unghiul inferior se depărtează de coloana
vertebrală (amplitudinea basculării unghiului inferior este de 45°). Scapula, se va afla astfel într-un
plan oblic și nu frontal, plan orientat dinăuntru înafară și dinapoi înainte (așa numitul “plan al
omoplatului”).

mișcare de ridicare/coborâre mișcarea de rotație

 ARTICULAȚIA UMĂRULUI ( ARTICULAȚIA SCAPULO – HUMERALĂ )

Este articulația care leagă centura scapulară de membrul superior liber.

Suprafețele articulare

• cavitatea glenoidă a scapulei - este ușor concavă, acoperită de cartilaj hialin; este mai mică decât capul
humeral și prezintă la periferie bureletul glenoidian (labrul glenoidal) care este o formațiune fibro-
cartilaginoasă, de formă triunghiulară pe secțiune. Fața sa externă este în raport cu capsula articulară,
iar fața internă este în raport cu cavitatea articulară. Labrul glenoidal este mai lat în partea inferioară a
cavității glenoide.

• capul humeral - are o formă aproximativ sferică; cartilajul articular al capului (cartilaj hialin) este mai
gros în partea superioară și prezintă o mică depresiune în dreptul tuberculului mic, unde se inseră
ligamentul glenohumeral.

Suprafetele articulare sunt congruente dar diferite ca dimensiuni; cavitatea glenoida este mai
mica (din aceasta cauza apare bureletul glenoidian)
Mijloacele de unire

• capsula articulară - se inseră pe circumferința cavitătii glenoide, pe fata externa a labrului

glenoidal și pe colul anatomic. (la nivelul labrului glenoidal, inserția capsulei sare peste tendonul
capului lung al bicepsului și se inseră pe baza procesului coracoid). Este o capsulă subțire și laxă,
permițând mișcări ample. Prezintă o serie de orificii pe unde ies recesuri sinoviale. La exterior se
găsesc fibre longitudinale, la interior circulare, iar printre ele fibre oblice. Mușchii supraspinos și
subscapular se prind pe capsulă și nu permit prinderea ei între fețele articulare, în timpul
diferitelor mișcări. Capsula articulară este întărită de ligamente.

• ligamentele glenohumerale - sunt situate între glenă și epifiza proximală a humerusului și au rolul
de a întări capsula în zona anterioară. Ele sunt în număr de 3: superior, mijlociu și inferior. Cel
superior se inseră pe tuberculul mic, cel mijlociu se inseră inferior de cel superior, iar ligamentul
gleno-humeral inferior se inseră pe colul chirurgical.

• ligamentul coraco-humeral - se află între apofiza coracoidă și tuberculul mare al humerusului. Un

fascicul al acestui ligament ajunge la labrul glenoidal. Ligamentul coraco-humeral este situat
superior de ligamentele glenohumerale. Este puternic și bine individualizat. Are rol de a limita
flexia umărului.

• sinoviala - întărește capsula pe fața internă, fiind bine reprezentată. Ea are multe recesuri, cele
mai importante formând burse pentru mușchi.
 Capsula articulară este laxă, permite un grad mare de mobilitate dar și apariția luxațiilor. Ea este
întărită, superior, de ligamentul coracohumeral, iar anterior, de ligamentele gleno-humerale (supra,
pre și subhumeral).
Dintre toate, ligamentul coracohumeral este cel mai puternic și are rolul de a susține capul humeral.
El este întărit de tendonul capului lung al bicepsului brahial.

La întărirea capsulei articulare participă și mușchii umărului (în special deltoidul).

Articulația scapulo-humerală este cea mai mobilă articulație

(enartroză) a corpului. Are trei grade de libertate și la nivelul ei se
execută mișcările:

flexie/ extensie
abducție/ adducție
rotație internă/ rotație externă
circumducție
Flexia/ extensia, numite și proiecție înainte/ proiecție înapoi, se execută în plan sagital, în jurul unui
ax transversal.
Axul mișcării trece prin tuberculul mare și centrul cavității glenoide. Capul humerusului basculează
înapoi în flexie și înainte în timpul extensiei, iar extremitatea distală humerală efectuează o
deplasare în sens opus în acest timp.

Amplitudinea mișcărilor: proiecție înainte = 95°; proiecție înapoi = 20°.

Prin intervenția centurii scapulare și a coloanei vertebrale amplitudinea poate crește până la 180°/
proiecție înainte, 35°/ proiecție înapoi.

Mușchi:
proiecție înainte: pectoral mare, deltoid, coracobrahial;
proiecție înapoi: latisimus dorsi, deltoid.
Abducția/ adducția se realizează în jurul unui ax sagital, într-un plan frontal. De menționat că axul
mișcării nu este fix, ci se proiectează pe o zonă ovoidă; el trece prin partea infero-externă a capului
humeral.

În mișcarea de abducție, epifiza distală humerală urcă iar cea proximală coboară; mișcarea se face
până când tuberculul mare humeral se blochează în porțiunea superioară a bureletului glenoidian;
capul humeral, în acest moment, intră în contact cu porțiunea inferioară a capsulei articulare.
Mușchiul supraspinos este cel ce are rol principal în mișcările de mai sus.
Activitatea acestui mușchi în cursul abducției este extrem de importantă
în primele 10° de abducție (de aici și denumirea de “starter al abducției”),
apoi mișcarea este continuată de deltoid. Alt mușchi ce intervine în
mișcarea de abducție este bicepsul brahial (porțiunea lungă - doar
secundar).

În mișcarea de adducție, în ortostatism, un rol important revine greutății membrului superior și

acțiunii gravității. Centrul de greutate al membrului superior în mișcarea de abducție/adducție se
află imediat deasupra cotului; forțele gravitaționale ce acționează asupra centrului de greutate vor fi
echilibrate și învinse de forța de acțiune a deltoidului. La rândul ei, forța de acțiune a deltoidului se
descompune într-o forță perpendiculară pe axul lung al humerusului și o alta, ce acționează în lungul
axului lung al humerusului. Această ultimă componentă, se va descompune la rândul ei într-o forță ce
va aplica capul humeral în cavitatea glenoidă (atinge maxim la 90° abducție) și o altă forță care
împinge capul humeral în sus și înainte (atinge maxim la 60° abducție).

Mușchi adductori: pectoral mare, latisimus dorsi, rotunzi, subscapular, coracobrahial,

biceps brahial (porțiunea scurtă), triceps brahial.
Rotația externă/ rotația internă
Axul mișcării este longitudinal, trecând prin capul humeral.

În cadrul mișcării de rotație externă, capul humerusului alunecă dinapoi-înainte pe

suprafața cavității glenoide; mișcarea este limitată de punerea în tensiune a părții
anterioare a capsulei articulare. Mișcarea este efectuată de infraspinos, deltoid și rotundul
mic.
Amplitudinea mișcării ajunge la 80°. Mărirea amplitudinii se face prin intervenția centurii
scapulare.

În cadrul mișcării de rotație internă, capul humerusului alunecă dinainte-înapoi pe

suprafața cavității glenoide; mișcarea este limitată de punerea în tensiune a părții
posterioare a capsulei articulare.
Mișcarea este efectuată de supraspinos, rotund mare, subscapular, deltoid. Amplitudinea
mișcării este de 95° (presupune un grad de proiecție înapoi a brațului).
Circumducția este mișcarea ce sumează mișcările precedente, executate în jurul celor
trei axe. Capul humerusului va urma conturul cavității glenoide, descriind un cerc,
timp în care extremitatea distală a humerusului descrie un cerc mai mare, dar în sens
invers.

Spațiul subacromiodeltoidian

Este considerat a doua articulație a umărului, fiind o entitate morfo-

funcțională.

Suprafața articulară superioară este alcătuită din fața inferioară a

acromionului și de fibre din deltoid, iar suprafața articulară inferioară
este alcătuită din capsula superioară a articulației scapulo-humerale,
tendoanele supraspinosului, infraspi-nosului și subscapularului, precum și
de ligamentul coracohumeral.

Prezența acestei așa-zise a doua articulație a umărului este extrem de

importantă deoarece ea participă la dinamica articulației umărului.
Experimental, dacă se elimină această articulație subacromială, mișcările
umărului vor fi limitate la 50%.
Unitatea cinematică centură scapulară-umăr-braț

Amplitudinea mișcărilor în articulația scapulo-humerală crește prin intervenția

articulațiilor centurii scapulare; de asemenea coloana vertebrală toracală
intervine și ea.

Centura scapulară va efectua o serie de mișcări în jurul privotului fix,

reprezentat de articulația claviculo-costo-sternală. Clavicula se poate deplasa în
sus, realizând cu orizontala un unghi de 30-40°, în jos 8-10°, în plan sagital sau
poate realiza rotații în jurul axului său.

Clavicula reprezintă singurul punct de sprijin direct pe torace al centurii

scapulare și al articulației umărului și astfel ea joacă acest important rol în
cursul mișcărilor.
Când scapula ajunge în așa-zisul “plan al omoplatului”, cavității glenoide i se
permite să se orienteze lateral și în sus (printr-o deplasare a umărului înapoi).
Clavicula se îndreaptă posterior și în sus, scapula se apropie de coloană (prin
unghiul supero-medial), unghiul său inferior basculând și depărtându-se de
coloană.
De menționat că, atunci când scapula este fixă, proiecția înapoi a brațului este
nulă.
 ARTICULAȚIA COTULUI
caracteristici anatomofuncționale și biomecanica

Articulația cotului cuprinde articulația humero-radială, articulația humero-

cubitală și articulația radio-cubitală proximală. Ea este o trohleartroză.
Trohleea humerală prezintă în porțiunea mijlocie un jgheab, orientat oblic în
sus și înăuntru. Către acest jgheab se înclină versanții intern și extern ai
trohleei. Direcția jgheabului trohleei este direcția pe care se realizează flexia și
extensia antebrațului pe braț, ceea ce face din această articulație o articulație
“cu conducere osoasă”.

Este o articulație complexă, fiind alcătuită de fapt din 3 articulații:

• articulația humero-ulnară (între trohleea humerală și incizura trohleară a

cubitusului);
• articulația humero-radială (între capitulum și cupușoara radială);
• articulația radio-cubitală proximală (între circumferința articulară a capului
radial și incizura radială a cubitusului).

Cele trei cavități articulare comunică între ele, capsula fiind comună.
Suprafețele articulare sunt:

• humerusul prezintă capitulum (lateral) și trohleea humerală (medial);

• cubitusul prezintă incizura trohleară (superior) și incizura radială (lateral);
• radiusul prezintă cupușoara radială (superior), pentru capitulum și circumferința articulară a capului
radiusului, pentru incizura radială a cubitusului.
Ligamentele articulației cotului sunt:

• ligamentul colateral radial (extern). Se întinde între epicondilul humeral extern

(proximal) și fața externă a olecranului și zona externă a ligamentului inelar (distal);

• ligamentul colateral ulnar (intern). Se întinde între epicondilul humeral intern

(proximal) și fețele interne ale apofizei coronoide și olecranului (distal);

• ligamentul inelar al radiusului. Se întinde de la partea anterioară a incizurii radiale,

înconjură gâtul radiusului și se inseră pe partea posterioară a incizurii radiale a
cubitusului;

• ligamentul pătrat (Dénuce). Este situat între incizura radială a cubitusului și marginea
internă a gâtului radiusului.

Ligamentul inelar și ligamentul pătrat leagă, deci, epifiza proximală a radiusului de

epifiza proximală a cubitusului.

Sinoviala este bine reprezentată. Între sinovială și capsula articulară există o cantitate
variabilă de țesut adipos. Sinoviala pornește de pe marginile trohleei și capitulului,
pătrunde în cele trei fose, apoi se reflectă pe capsulă.
Articulația cotului are un singur grad de libertate și permite mișcări de flexie/ extensie ale
antebrațului pe braț.
 CLINIC:
semnul Malgaigne: în caz de luxație – vârful olecranului urcă deasupra liniei epitrohleo-epicondiliene.

Articulația radio-cubitală proximală are un singur grad de libertate, iar mișcările posibile sunt
pronația și supinația. Articulația este o trohleartroză; astfel, forma oaselor antebrațului joacă un
rol important în realizarea mișcărilor de pronație și supinație. Astfel, deoarece extremitatea distală
a radiusului este situată inferior unui plan ce trece transversal prin cubitus, radiusul va putea să
efectueze o mișcare de “învăluire” în jurul cubitusului.

O altă particularitate a radiusului este aceea că el nu este rectiliniu ci bicudat:

până la tuberozitatea bicipitală el este oblic în jos și înăuntru (deoarece aici se
inseră supinatorii – “cotul supinator”), iar sub tuberozitatea bicipitală este oblic
în jos și în afară (deoarece aici se inseră pronatorii – “cotul pronator”).
 Pe parcursul mișcărilor de pronație/ supinație, cele două articulații radio-cubitale vor
acționa, din punct de vedere funcțional, ca o singură articulație.
Spațiul interradiocubital va prezenta, în cursul acestor mișcări, o serie de modificări; de
altfel, membrana interosoasă este considerată un adevărat ligament extraarticular ce dispune de o
mecanostructură proprie. Această membrană are fibrele orientate oblic de sus în jos (în 3/4
superioare), direcție ce se inversează în 1/3 inferioară.
Datorită acestei orientări a fibrelor, forțele de tracțiune (poziția atârnat) și compresiune (poziția
stând pe mâini) directă asupra membranei vor fi repartizate în mod uniform către cele două oase pe
parcursul mișcărilor.
Starea de tensiune maximă în membrana interosoasă apare în poziția intermediară de
semipronație-supinație. Starea de tensiune minimă în membrana interosoasă apare în poziția de
pronație.
Axul mișcării (pronație/ supinație) este longitudinal și trece prin mijlocul cupușoarei
radiale, oblic în jos, spre marginea medială a stiloidei cubitale, până la baza degetului V. Capul
radial realizează o rotație iar extremitatea distală a radiusului realizează o translație în jurul
cubitusului; în tot acest timp, cubitusul are rol de pivot fix.

Există autori care demonstrează că, în timpul mișcărilor, cubitusul nu rămâne fix precum și faptul că axul
biomecanic de mișcare nu este stabil. Astfel, dacă se pleacă din poziția de pronație maximă pentru a se atinge
poziția de supinație maximă, cubitusul se deplasează inițial în extensie și apoi înăuntru, iar la sfârșit în flexie și
spre în afară. Mișcarea de lateralitate a cubitusului nu va avea o amplitudine mai mare de 10°.
Sunt descrise și mișcări complementare ale humerusului, pe parcursul pronației/ supinației. Când mișcările sunt
efectuate cu cotul la unghi drept, în timpul supinației are loc și o rotație internă a humerusului (ce provoacă o
deplasare în adducție a cubitusului), iar în timpul pronației – o rotație externă a humerusului (ce provoacă o
deplasare în abducție a cubitusului).
 Mușchii:

pronatori: rotund și pătrat pronator. Mușchiul rotund pronator acționează cu

maxim de forță la începutul mișcării, pătratul pronator – spre sfârșitul mișcării.

supinatori: mușchiul supinator este principalul mușchi ce realizează supinația; el

acționează cu maxim de forță în tot cursul mișcării (antebraț extins pe braț).
Mușchiul biceps brahial efectuează supinația când cotul este flectat în unghi drept.

GÂTUL MÂINII, MÂNA

caracteristici anatomofuncționale și
biomecanica
Scheletul este alcătuit din oase carpiene, dispuse pe două rânduri, metacarpiene și falange. Aceste
piese osoase sunt articulate între ele prin 30 de articulații: intercarpiene, radiocarpiană,
mediocarpiană (între cele două rânduri carpiene), intermetacarpiene, carpometacarpiene,
metacarpofalangiene, interfalangiene.
Mușchii antebrațului reprezintă grupa mușchilor de forță ai mâinii, acționând atât asupra
degetelor, cât și asupra articulației gâtului mâinii. Aparatul de alunecare a tendoanelor mușchilor
va permite transmisia integrală a forței de contracție musculară. Frecarea și rezistența opusă de
aparat sunt practic nule, astfel încât tracțiunea exercitată de mușchi se va transmite 100% de la
extremitatea proximală a tendonului până la punctul său de inserție.
Mușchii intrinseci ai mâinii se află pe fața palmară și acționează exclusiv asupra degetelor; sunt
dispuși în trei grupe: tenară, mijlocie și hipotenară.
 Biomecanica articulațiilor mâinii

a) Articulația radio-carpiană

Este articulația dintre epifiza distală a radiusului și oasele carpiene din rândul proximal
(primele 3 oase)

Suprafețele articulare sunt:

• suprafața articulară a epifizei distale a radiusului. Este orientată inferior, carpian și este
concavă;
• suprafața articulara a oaselor carpiene din primul rând (scafoid, semilunar si piramidal).
Privite în totalitate, au o suprafață convexă. Suprafetele sunt incongruente - apare disc
articular.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

capsula articulară. Se insera pe oase, la periferia suprafețelor articulare și pe discul articular.
ligamente. Au rol de a întări capsula articulară. Sunt extracapsulare.

- ligamentul colateral carpian radial (lateral) – are formă triunghiulară, cu baza distal; se
prinde pe vârful procesului stiloid radial și pe fața laterală a scafoidului.

- ligamentul colateral carpian ulnar (medial) - se întinde între stiloida cubitală și piramidal și
pisiform.

- ligamentul radio-carpian palmar - se află pe fața palmară a capsulei, între marginea

anterioară a epifizei distale a radiusului și baza procesului stiloid, de unde se inseră printr-un
fascicul superior pe lunat și pe piramidal și printr-un fascicul inferior pe capitat.
 - ligamentul radio-carpian dorsal - se află pe fața dorsală a capsulei, între marginea posterioară
a epifizei distale a radiusului și piramidal (ajungând uneori până la lunat și capitat).

- ligamentul ulno-carpian palmar – pleacă de pe disc și se inseră prin fascicule proximale,

orizontale pe osul lunat, iar prin altele oblice, distale, pe piramidal și pe capitat.

Sinoviala trimite o prelungire spre articulația radio-ulnară distală.

• este de tip condilian, cu două grade de libertate;

• la nivelul ei se execută flexie/extensie, înclinare laterală (abducție)/ înclinare medială (adducție), și circumducție;
la aceste mișcări participă și articulațiile medio-carpiană și intercarpiană, încât, în flexie, oasele rândului distal
carpian alunecă pe cele ale rândului proximal, iar acestea pe antebraț;

• axul flexiei/extensiei este transversal, străbătând procesele stiloide (rândul proximal carpian) și osul mare
(rândul distal carpian). În ambele mișcări, alunecarea celor două rânduri carpiene se produce simultan în jurul
celor două axe și nu succesiv; flexia este mai puțin amplă, comparativ cu extensia, realizându-se în special în
articulația radio-carpiană (extensia se realizează în special în articulația mediocarpiană);

- mușchi flexori: mm.flexori ai carpului, ai degetelor, lung abductor al policelui;

- mușchi extensori: mm. extensori ai carpului și ai degetelor;

• limitarea flexiei se realizează de către ligamentul radiocarpian posterior și tendoanele mușchilor extensori ai
degetelor;

• limitarea extensiei este datorată ligamentului radiocarpian anterior și tendoanelor mușchilor flexori;
 • abducția și adducția se realizează în articulația radiocarpiană și în cea mediocarpiană; axul
mișcării este sagital și trece prin centrul osului mare. În abducție scafoidul se deplasează medial iar
piramidalul se deplasează inferior. Oasele primului rând carpian, precum și ale celui de-al doilea
rând se deplasează medial (în adducție – deplasarea se face în sens invers); adducția se asociază cu o
ușoară extensie, iar abducția cu o ușoară flexie;

- limitarea adducției este realizată de mușchii antagoniști și ligamentul colateral radial al carpului;
limitarea abducției este realizată de mușchii antagoniști și ligamentul colateral ulnar al carpului;
amplitudinea mai mare a adducției se datorează stiloidei ulnare (mai scurtă decât cea radială);

• înclinația medială: mușchi = flexor ulnar al carpului, extensor ulnar al carpului;

• înclinația laterală: mușchi = flexor/extensor radiali ai carpului, mușchii profunzi posteriori ai
antebrațului.

• circumducția este mișcarea rezultată din trecerea succesivă prin pozițiile de flexie, abducție,
extensie, adducție sau invers. Mișcarea un realizează un cerc perfect, ci o elipsă (deoarece flexia și
extensia sunt mai ample decât înclinarea laterală).

b) Articulațiile carpometacarpiene
la nivelul lor se realizează mișcări de alunecare, mai ample la nivelul ultimelor două metacarpiene.

Articulația carpometacarpiană a policelui este o diartroză biaxială șelară (articulație “în șa”). Policele
execută mișcări mai ample și mai variate comparativ cu restul degetelor: abducție/adducție,
flexie/extensie, opoziție/repoziție.
Abducția/adducția se fac în jurul unui ax sagital ce trece prin baza metacarpianului I. Planul acestui
ax realizează un unghi de 45° cu planul frontal. (deci mișcările policelui nu au loc în plan frontal sau
sagital ci într-unul oblic); în acest fel, în abducție, policele se depărtează oblic lateral și palmar față
de index, iar în adducție invers.

Flexia/extensia se fac în jurul unui ax transversal ce trece prin osul trapez.

Mișcarea pe care o execută policele în prehensiune se numește opoziție. Ea este posibilă atât
conformației în șa a fațetelor articulare, cât și a laxității capsulei articulare. Astfel, în mișcarea de
opoziție, fața anterioară a policelui vine în contact cu fața anterioară a celorlalte degete. Repoziția
este mișcarea inversă

Mușchii:
opoziție = adductor al policelui, opozant, scurt și lung flexor ai policelui;
repoziție = lung abductor al policelui, extensorii policelui.

neutru extensie neutru flexie

neutru opozitie neutru abductie

c) Articulațiile metacarpofalangiene

Sunt articulații de tip elipsoid, la nivelul cărora se realizează: flexie/extensie,

depărtare/apropiere a degetelor.

Flexia/extensia se execută în jurul unui ax transversal ce trece prin capetele metacarpienelor.

Flexia falangei proximale pe metacarpianul corespunzător (mai amplă decât extensia) este
realizată de flexorii degetelor + lombricali + interosoși, iar extensia degetelor de către mușchii
extensori ai degetelor.
Depărtarea degetelor de axul mâinii (ce trece prin medius) se realizează cu ajutorul
mușchilor interosoși dorsali, iar apropierea degetelor – interosoșii palmari. Singura articulație
care face mișcări de circumducție (fiind mixtă: elipsoidală/sferoidală/ginglim) este cea a
indexului.
 d) Articulațiile interfalangiene

Sunt trohleartroze (sau ginglim). Mișcările posibile sunt flexia/extensia. Axul mișcării este
transversal și trece prin trohleea falangelor. Flexia este mai amplă decât extensia. Flexia falangei
mijlocii are o amplitudine mai mare comparativ cu cea a falangei distale.

Mușchi flexori: mușchii flexori ai degetelor (pentru falangele distale – doar flexorul profund al
degetelor); mușchi extensori: interosoși + lombricali.

Biomecanica mâinii în ansamblu

Datorită structurii sale scheletice, musculare, tendinoase, capsulo-ligamentare, mâna este o unitate
anatomofuncțională pregătită pentru prehensiune. În cadrul mișcărilor pe care le realizează ea implică și
antebrațul.

Anatomo-funcțional mâna prezintă patru elemente:

• un element fix, reprezentat de carpienele din rândul distal + metacarpienele II, III + ligamentele carpo-
metacarpiene. În ansamblu toate aceste piese formează un “jgheab” prin care culisează tendoanele
mușchilor flexori.

• un element mobil, reprezentat de trapez + metacarpianul I + falangele policelui.

• un element de mică mobilitate, reprezentat de degetele III-V + metacarpienele IV, V.

• indexul – piesă mobilă, independentă, cu rol important în mișcările fine; singura ce realizează
circumducție în articulația metacarpofalangiană.
Policele dispune de posibilități ample de mișcare. Aceste mișcări sunt efectuate în ceea ce poartă
numele de “coloana policelui”: falangele policelui + metacarpianul I + trapez + scafoid.

Deci, în executarea mișcărilor vor interveni articulațiile radio-scafoidiană, scafo-

trapeziană, trapezo-metacarpiană, metacarpo-policeană și interfalangiană.

Mișcarea de opoziție se realizează inițial prin acțiunea lungului și scurtului abductor

care depărtează policele la maxim (poziție de start), apoi intervin flexorul lung și adductorul
policelui.

Cu cât opoziția se face spre degetul mic, cu atât intervine mai intens în mișcare mușchiul scurt
flexor al policelui și mai ales mușchiul opozant al policelui.
Mișcarea de opoziție este caracteristică mâinii omului.
 BIBLIOGRAFIE
Nr
Anul
.
Autor (i) Titlul Editură/Oraş apariţ
cr
iei
t.
1
Buzescu A. Note de curs UNEFS 2018
Bucureşti
2
Buzescu A. Anatomie şi biomecanică - Lp - UNEFS 2018
CD Bucureşti
3 Buzescu A Anatomie şi biomecanică Ed. Bren, 2014
Bucureşti
4 Buzescu A. Caiet de lucrări practice – Ed. Alexandru 2004
Scurtu L. osteologie, 27,
artrologie, miologie – vol.I Bucureşti
5 Buzescu A. Anatomia omului Litografie 2001
ANEFS,
Bucureşti
6 Buzescu A. Anatomie şi biomecanică Litografie 2002
ANEFS,
Bucureşti
7 Buzescu A. Lucrări practice anatomie Litografie 1996
Scurtu L. ANEFS,
Bucureşti
8 Kamina P. Bazele anatomiei- organogeneză, Ed. Litera, 2015
morfologie, anatomie funcționlă. București

9 Netter H. F. Atlas de anatomie a omului Ed. Callisto, 2013

Netter București
(ediția a 5-a)
10 Papilian V. Anatomia Omului. Aparatul Ed. All, 2008
locomotor. Vol I (editia a XII-a) București
Vă mulțumesc
pentru atenție!