ARTICULAȚIILE CENTURII UMĂRULUI

Articulaţia umărului, denumită şi articulaţia scapulo-humerala face parte din articulaţiile membrului
superior. Este articulaţia care leagă extremitatea liberă a membrului superior de centura scapulară. Este
formată din:
– Componenete osoase: capul humeral cu forma sferică, netedă, reprezentând 2/3 dintr-o sferă.
Acesta prezintă în partea medială o suprafaţă articulara convexă, netedă prin care se articulează cu cavitatea
glenoidă a scapulei, cu forma ovalara, concava, cu axul mare vertical. Toată cavitatea glenoidă se articulează
doar cu 1/3 din capul humeral, ceea ce îl conferă articulaţiei umărului cea mai mare libertate de mişcare. În
luxaţiile umărului, labrumul este desprins odată cu capsula articulara şi cu periostul, capul humeral într-un
buzunar format, anterior, din capsula şi muşchi şi posterior de scapula. În luxaţiile recidivante de umăr,
labrumul împreună cu capsula articulara se reinseră la marginea cavităţii glenoide.
– Componente cartilaginoase: cele două componenete osoase sunt acoperite de cartilaj articular, o
structură dura, neinervata, nevascularizata cu grosime de câţiva mm. Acest cartilaj, prin lipsa inervaţiei,
asigura o mobilitate nedureroasă. Coeficientul de frecare la nivelul articulaţiei umărului este aproape egal cu
0, şi datorită lichidului sinovial care se găseşte în mod normal între cele 2 suprafeţe articulare. Contactul
dintre cele două oase fiind redus, ca să nu fie predispusă la accidentari, articulaţia umărului este stabilizata
de labrumul glenoidal, o bandă inelară de ţesut cartilaginos, pe secţiune triunghiulară, situată pe marginea
cavităţii glenoidiene.
– Mijloace de unire: capsula articulara este un manşon cilindric, fibros, lax, situat în jurul capetelor
osoase, asigurând libertatea necesară mişcărilor şi îndepărtarea suprafeţelor articulare cu cca 20 de mm. Este
formată din fibre superficiale longitudinale şi circulare mai profunde. Capsula porneşte de la nivelul scapulei
şi se însera pe capul humerusului, astfel încât cei doi tuberculi humerali rămân în afara cavitaţii articulare.
Partea inferioară a capsulei este subţire şi laxa, această zonă generând o incidenţă crescută a luxaţiilor
antero-inferioare de umăr. Deasupra capsulei se găseşte muşchiul supraspinos, anterior muşchiul
subscapular, posterior muşchii infraspinos şi rotund mic. Practic în jurul ei se găseşte coafa rotatorie.
Capsula articulara este străbătută de capul lung al muşchiului biceps brahial, care trece prin articulaţie şi se
însera pe scapula.
Ligamentele articulare: sunt benzi fibroase considerate îngroşări ale capsulei articulare. Dintre ele
amintim: ligamentele glenohumerale (superior, mijlociu, inferior) situate pe fata anterioară a articulaţiei,
ligamentul coracohumeral, ligamentul coracacromial.
  Fata internă a articulaţiei umărului este tapetata de membrana sinovială. Aceasta are mai multe
prelungiri: teaca sinovială a tendonului lung al muşchiului biceps brahial (înveleşte ca un manşon tendonul
în cavitatea articulara), bursa subacromiala, bursa subcoracoidiana, bursa subdeltoidiana, bursa scapulară.
Patologia care poate să apară la acest nivel este foarte variată şi poartă numele de periartrita scapulo-
humerala.
  La nivelul acestei articulaţii exista mişcări de: flexie sau proiecţia înainte a braţului (100 grade),
retroflexie (35 grade), abducţie: îndepărtarea braţului de trunchi (90 grade), adducţie: apropierea braţului de
trunchi şi poate merge până la 10 grade în direcţia opusă, rotaţia internă (80 grade) şi rotaţie externă (50-60
grade).
Centura umărului: articulații, mușchi
Centură scapulară este un set de oase care leagă membrul superior de scheletul axial de pe părțile
stângi și drepte ale corpului și servește ca loc de atașament pentru mușchii din spate, piept și gât. Se extinde
de la baza gâtului până la partea inferioară a pectoralului major.
Centura de umăr posedă cea mai mare gamă de mișcări ale tuturor articulațiilor corpului, din acest
motiv înțelegerea și sănătatea acesteia sunt importante pentru a evita leziunile care amenință rutina zilnică a
persoanei.
 Articulațiile și funcțiile acestora
Centura de umăr este alcătuită din trei articulații: glenohumerală, acromioclaviculară și
sternocostoclaviculară.
Articulația glenohumerală
Este articulația principală, formează ceea ce oamenii consideră în mod obișnuit că este articulația
umărului. Glenohumeralul leagă humerusul (brațul) de torace (piept). De acesta se atașează tendonul capului
lung al bicepsului și ligamentele glenohumerale.
Permite o gamă largă de mișcări, cum ar fi flexia, extensia, răpirea, aducția, rotația și circumvalarea.
Cu toate acestea, mobilitatea să face articulația relativ instabilă. Mușchii de pe partea laterală a umărului
permit mișcarea și stabilitatea articulației. Acești mușchi sunt duri pe partea superioară și posterioară a
brațului, dar nu și pe partea de jos. O forță externă puternică în această zonă poate provoca ceea ce este
cunoscut sub numele de luxație.
Articulația glenohumerală este susținută de capsula fibroasă articulată și de ligamentele următoare:
ligament humeral transvers, ligament coracoacromial și ligament glenohumeral.
Articulația acromioclaviculară
Articulația acromioclaviculară ajută la unirea brațului cu corpul în piept. Se află la 2 sau 3 cm de
punctul umărului format de partea laterală a acromionului. Datorită stabilității osoase slabe în această
articulație, o serie de ligamente și alte țesuturi moi sunt responsabile pentru stabilizarea acestei articulații.
Unele dintre aceste structuri sunt ligamentul acromioclavicular, capsula articulației fibroase libere,
ligamentul trapezoidal aproape orizontal, ligamentul vertical în formă de con și ligamentul coracoclavicular.
Ligamentul acromioclavicular superior este cel mai important stabilizator orizontal. Ligamentele
coracoclaviculare permit stabilizarea claviculei pe verticală.
Există o cantitate semnificativă de rotație la nivelul claviculei și aproximativ o zecime din aceasta are
loc la nivelul articulației acromioclaviculare.
Articulația sternocostoclaviculară
Este singura articulație dintre extremitatea superioară și scheletul axial și este ușor palpabilă,
deoarece capătul sternal al claviculei este superior manubrului sternului.
Funcționează ca o „articulație cu bilă”. Articulația sternocostoclaviculară este împărțită în două
compartimente de un disc articular. Discul este fixat ferm de ligamentele sternoclaviculare anterioare și
posterioare, îngroșările stratului fibros al capsulei articulare, precum și ligamentul interclavicular.
Articulația sternoclaviculară este în primul rând responsabilă de rotația și stabilitatea articulației
provine din țesuturile moi. Capsula articulației sternoclaviculare posterioare este cea mai importantă
structură pentru a preveni deplasarea înainte și înapoi a claviculei mediale.

Mușchii și funcțiile lor

Mușchiul unghiular al omoplatului

Începe la marginea vertebrală și superioară a scapulei și inserarea acesteia la vârfurile transversale
ale primelor 4 vertebre cervicale. Funcția să este de a stabiliza mișcările laterale ale corpului, precum și de a
ridica scapula.
Mușchiul biceps brahii
Este situat lângă mușchiul coracobrahial și este format din două capete; capul lung și capul scurt.
Funcția să este de a flexa cotul, de a ajuta la flexia umărului și de a contribui la separarea cu umărul în
rotație externă. Când cotul nu este complet extins, el efectuează o supinație puternică a antebrațului.
Mușchiul coracobrahial
 Acest mușchi este mai capabil de mișcări rapide decât de forță. Se găsește în vârful coracoid al
omoplatului și implantarea acestuia în aspectul anterior, treimea medie inferioară a arborelui humeral.
Îndeplinește o funcție de echilibru și colector.

Mușchiul deltoid
Este numit după asemănarea sa cu litera greacă „delta”. Se află în brațul superior și în partea
superioară a umărului. Își găsește originea în trei părți bine diferențiate; clavicula, acromiul și procesul
spinos al scapulei. Inserarea să se face în tuberozitatea deltoidă pe suprafața laterală a axei humerale
proximale. Funcțiile sale includ flexia umărului și rotația internă și extinderea umărului.
Mușchiul Latissimus dorsi
Este unul dintre cei mai lungi și mai largi mușchi ai centurii umărului. Este un mușchi în care toate
fibrele sale sunt ascendente. Își găsește originea într-o linie continuă în toate procesele spinoase de la a
șaptea vertebră dorsală până la creasta sacrumului, în ligamentele lombare și în zona superioară a creastei
sacrumului.
Inserarea să se face într-un mic tendon rahidian în zona infratroquineană și în canalul bicipital al
humerusului. Îndeplinește o funcție de retroversie sau extensie a brațului, în același timp în care îndeplinește
funcții de aproximare și rotație internă.
Mușchiul sternocleidomastoidian
Este un mușchi lung găsit pe partea gâtului care se extinde de la piept la baza craniului. Își găsește
originea în procesul mastoid al osului temporal și inserția sa în manubrul extern și în partea superioară a
treimii mijlocii a claviculei. Funcția să este rotația capului spre partea opusă, înclinarea laterală și ușoară
extensie, flexia cervicală și extensia craniană.
Mușchiul infraspinatus
Se găsește în fosa infraspinatus a omoplatului și se potrivește în trohiter, în spatele mușchiului
supraspinatus. Îndeplinește funcția de rotator extern, coaptador.
Mușchiul Omohoid
Începe de la baza vârfului coracoid și atașarea acestuia la cornul anterior al osului hioid (baza limbii).
Mușchiul pectoral major
Este un mușchi gros, rezistent și larg, care acoperă de la umăr până la stern. Un pectoral major
dezvoltat este mai evident la bărbați, deoarece sânii unei femei ascund adesea mușchii pectorali. Își găsește
originea în capul clavicular și în stern, inserția sa fiind în creasta subtrochiteriană într-un mod transversal.
Ca funcție, acesta este cel mai important mușchi pentru aducția și anteversia articulației umărului.
Mușchiul pectoral minor
Este acoperit de mușchiul pectoral major. Își găsește originea în vârful coracoid al omoplatului și
inserarea sa în aspectele anterolaterale ale coastei a treia, a patra și a cincea. Funcția să este de a aduce
omoplatul înainte și în jos.
Teres Major muscular
Își găsește originea în partea inferioară a marginii axilare a omoplatului și inserarea sa în creasta
subtrochineană, dar mai mică decât mușchiul subscapular. Îndeplinește funcția de adductor, rotator intern și
extensor.
Mușchiul teres minor
Își găsește originea în marginea axilară superioară a scapulei și se potrivește în trohiter, în spatele
infraspinatus. Îndeplinește funcția de rotator extern.
Mușchiul romboid minor și major
Își găsește originea în întreaga margine vertebrală a scapulei, cu excepția celor două vârfuri, iar
minorul își introduce inserția în procesele spinoase ale ultimelor două vertebre cervicale, în timp ce cu atât
mai mare în vârfurile spinoase ale ultimelor 4-5 vertebre dorsale.. Îndeplinește funcția de adductor și rotator
al scapulei, precum și rotația scapulei în jos și asigură stabilitate complexului de umeri.
 Serratus Mușchi major
Este un mușchi format din 10 burți musculare. Își găsește originea în aceeași margine vertebrală a
scapulei, dar prin aspectul său anterior și inserția sa în aspectele anterolaterale ale primelor 10 coaste.
Funcția lor este de a menține un punct solid al omoplatului, separarea și rotația omoplatului.

Mușchiul subscapular
Își găsește originea în aspectul costal, fosa subscapulară a scapulei și inserția sa în partea anterioară
și mijlocie a troquinului. Acționează ca un rotator intern, coaptador
Mușchiul supraspinatus
Își găsește originea în fosa supraspinată a omoplatului și inserarea sa în partea superioară a
trohiterului. Îndeplinește funcția de răpitor. Începe răpirea, de la 0º la 30º.
Mușchiul trapez
Este un mușchi cranian zonal, care ocupă aproape întregul centru al coloanei vertebrale. Își găsește
originea de-a lungul creastei nucale a osului occipital și a proceselor spinoase ale vertebrelor cervicale și
toracice. Atașarea să se face prin tendoanele din claviculă, acromion și coloana vertebrală a scapulei. Este
responsabil pentru mișcarea, rotirea și stabilizarea scapulei (omoplatul) și extinderea capului în gât.