CAPITOLUL VII

PIRAMIDE

Piramida este o construcţie între mai mulţi parteneri, în care cel puţin un sportiv
este ridicat de la sol.
Poza este gruparea unor sportivi în care toţi participanţii au sprijin pe sol.
Piramidele se pot folosii cu succes în lecţiile de educaţie fizică, dar mai ales în
demonstraţiile sportive sau în activităţile extraşcolare.
În construirea piramidelor se pot folosii atât obiecte, în scop decorativ, cât şi aparate
pentru a forma o bază de susţinere mai mare pentru executanţi.
Piramidele pot fi construite din minim 2 sportivi, dispuşi pe mai multe etaje.
În realizarea piramidelor cel mai important lucru este menţinerea echilibrului întregii
piramide. Pentru aceasta este necesar ca proiecţia centrului de greutate a sportivilor să cadă pe
suprafaţa de sprijin a piramidei şi fiecare sportiv să coordoneze mişcările sale cu ale întregii
piramide.
Este important ca fiecare portiv să-şi cunoasă bine locul şi sarcina pe care o are de
rezolvat în cadrul piramidei.

Clasificarera piramidelor:
1. după obiectele, materialele, sau aparatele folosite:
- piramide pe sol
- piramide pe sol cu obiecte portative (eşarfe, bastoane, steaguri)
2. după numărul de participanţi
- piramide în 2,3,4,5,6,7,8,9,10 sportivi
- piramide în grup de la 11 la câteva sute
3. după înălţime
- piramide cu un etaj, două, trei
- în mod excepţional piramide cu 4 şi 5 etaje
4. după formă
- piramide simetrice: - cu vârf la mijloc
- cu două vârfuri la mijloc

Metodica învăţării piramidelor:

Învăţarea şi realizarea piramidelor trebuie să aibe următoarea succesiune:
1. denumirea piramidei
2. demonstrarea sau desenarea piramidei, prin fotografii, schiţe
3. repartizarea sportivilor pe locuri
4. explicarea acţiunii fiecărui sportiv corespunzător succesiunii construirii piramidei şi desfacerii
piramidei. Desfacerea piramidei se va face în sensul invers construirii ei.
5. învăţarea separată a poziţiilor şi a mişcărilor în mod individual şi apoi pe grupe mai mici
6. executarea piramidei pe numărătoare
7. executarea piramidei cu muzică

Indicaţii metodice şi recomandări:

1. piramidă trebuie să fie o structură unitară
2. cu sportivii începători piramida se învaţă pe părţi, dar cu sportivii avansaţi se pot aborda
global
3. dificultatea piramidei trebui să ţină cont de posibilităţile sportivilor
4. o piramidă frumoasă este o piramidă simplă
5. pentru copii piramidele trebuie să aibe denumiri reprezentative: cuib, rândunică, fluture..

Asigurarea:
Pentru a evita accidentele trenuie să se ţină cont de mai multe elemente:
1. se pot folosii scările de gimnastică sau alte aparate pentru a învăţa mai uşor piramida
2. pentru amortizarea şocurilor la coborârea din piramidă se vor folosii saltele suprapuse, aşezate
în jurul sportivilor
3. sportivii care rămân pe sol pot să asigure sportivii care urcă, fiind instruiţi în acest sens
4. profesorul are oblogaţia de a-i prevenii pe sportivi asupra unor posibile accidente ce pot apare
în momentul pierderii echilibrului.
 CAPITOLUL VIII
ROLUL ŞI IMPORTANŢA ACOMPANIAMENTULUI MUZICAL ÎN
DESFĂŞURAREA LECŢIILOR DE GIMNASTICĂ

Muzica este un parametru esenţial în realizarea mişcărilor de gimnastică, conducând

sportivul la o mişcare expresivă, corectă şi precisă, frumoasă şi elegantă.
Folosirea muzicii în cadrul lecţiilor de gimnastică are efecte multiple asupra individului.
Astfel din punct de vedere:
1. Fiziologic: Desfăşurând exerciţiu fizic pe muzică sunt stimulate funcţiile respiratorii şi
circulatorii.
2. Psihologic: Muzica produce o stare psihică optimă şi o emotivitate crescută pentru realizarea
prin mişcare a trăirilor interioare.
3. Intelectual: cunoaşterea muzicii şi a exprimării mişcărilor prin muzică, va duce la
îmbogăţirea bagajului intelectual al oricărui sportiv.

Sarcinile acompaniamentului muzical:

- să creeze o stare psihică optimă de activitate
- să contribuie la formarea bazelor generale ale mişcării
- să stimuleze desfăşurarea unor eforturi mai mari
- să contribuie la dezvoltarea atenţiei, a vitezei de reacţie, la formarea simţului ritmului,
formarea abilităţii de a trece de la o mişcare la alta
- să constituie ajutor pentru profesor dar şi pentru executanţi
- să susţină realizarea efortului prin număr de repetări şi tempo.
 CAPITOLUL IX
ASIGURAREA ŞI ACCIDENTELE ÎN GIMNASTICĂ

Exerciţiilor de gimnastică încep să se desfăşoare de la vârste foarte mici având efecte

deosebite asupra evoluţiei fizice şi psihice a individului.
Executarea unor mişcări neobişnuite poate să ducă la apariţia unor stări de disconfort sau
la accidente.

Sistematizarea accidentelor:
- după localizare – muşchi, oase, articulaţii
- după gravitate – uşoare, medii, severe
- după natură – instantanee, progresive
- după felul accidentului – contracturi, contuzii, luxaţii, lovituri, entorse, fracturi
- după proba sau activitatea depusă la momentul accidentării – pregătire pentru efort, pregătire
tehnică,
- după rata accidentării – frecvente, rare, foarte rare

Cauzele accidentelor
1. Metodice:
- absenţa din lecţie a verigilor de pregătire a organismului pentru efort
- nerespectarea principiilor didactice (pr. accesibilităţii, pr. continuităţii)

2. Profesorul:
- slab pedagog
- stil de conducere necorespunzător

3. Elevul:
- înţelegerea greşită a mişcării
- nivel scăzut al calităţilor motrice şi psiho-motrice

4. Condiţii de lucru:
- lipsa saltelelor şi a materialelor de asigurare
Asigurarea în gimnastică
Asigurarea este totalitatea măsurătorilor cu caracter organizatoric şi metodic, ce sunt luate de
către profesor şi sportiv, înaintea, în timpul şi la sfârşitul lecţiei.

Formele de asigurare: asigurarea propriu-zisă şi auto-asigurarea

1. asigurarea propriu-zisă este asistenţa realizată de către profesor şi intervenţia activă în
caz de necesitate
2. autoasigurarea sunt mişcările pe care le realizează executantul pentru a se redresa în
cazul unor mişcări incorecte

Ajutorul este forma de asigurare cea mai importantă având mai multe forme:
- ajutor direct
- ajutor indirect
- sprijinul
- acustic (ajutor verbal) şi optic (ajutor vizual)

Prevenirea accidentelor:
1. respectarea structurii de organizare a lecţiei
2. cunoaşterea foarte bună a tehnicii elementelor
3. cultivarea respectului între executanţi
 Bibliografie selectivă

1. Anton, M., Uscatu, T. Uscatu T. – Pregătirea fizică, componentă a antrenamentului sportiv,

curs universitar, Univ „Valahia” din Târgovişte, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
2. Cotoman, Rodica – 2006, Kinetoterapie, Metodica desfăşurării activităţii practice, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
3. Grigore, Vasilica – 2002, Pregătirea artistică în gimnastica de performanţă
4. Grigore, Vasilica – Gimnastica, 2003, Manual pentru cursul de bază, Editura Bren, Bucureşti
5. Fozza, Cristina-Ana – 2003, Îndrumar pentru corectarea deficienţelor fizice, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti
6. Jeleascov, Cristina – 2000, Gimnastica ritmică de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti
7. Macovei, Sabina, Buţu, Oana – 2007, Metodica predării gimnasticii ritmice în şcoală, Editura
Bren, Bucureşti
8. Popescu, G. – 2003, Gimnastică, prezentare generală, Editura Perpessicius, Bucureşti
9. Popescu, G. – 2003, Structura şi organizarea activităţilor de educaţie fizică şi sport, Editura
Perpessicius, Bucureşti
10. Popescu, G., - 2007, Metodica disciplinelor sportive gimnice, gimnastică acrobatică, Editura
Elisavaros, Bucureşti
11. Solomon M., Grigore, Vasilica, Bedo C. – 1996, Gimnastica, Editura, Invest, Târgovişte
12. Stroescu, Adina – 1968, Gimnastica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşt
13. Vieru, N. – 1997, Manual de gimnastică sportivă, Editura Driada, Bucureşti
14. Vişan, Alice – 1998, Curs de dans sportiv, Editura ANEFS
15. www.curriculum2009.edu.ro, decembrie 2012