CAPITOLUL V

NOŢIUNI SPECIFICE GIMNASTICII ACROBATICE

1.1. Elemente acrobatice

Elementele acrobatice întâlnite în gimnastica artistică sunt elemente de dificultate uşoară şi
medie. Elementele acrobatice sunt cerinţe ale programelor şcolare, învăţate şi perfecţionate de-a
lungul întregului sistem şcolar preuniversitar. Aceste elemente au un rol deosebit în formarea
personalităţii elevului, solicitând curaj, voinţă, perseverenţă, mobilizare internă şi lucru
individual. De asemenea aceste elemente au rol în dezvoltarea fizică solicitând coordonarea
generală, forţa, mobilitatea, precizie în execuţie, controlul superior al mişcărilor corpului.

Sistematizarea elementelor acrobatice

1. Elemente individuale
a. statice
❖ de echilibru
❖ de forţă
❖ de mobilitate
b. dinamice
❖ rulări
❖ rostogoliri
❖ îndreptări
❖ răsturnări
❖ salturi

2. Elemente la aparate speciale

❖ plasă elastică
❖ roată acrobatică

3. Elemente în doi şi în grup

❖ poziţii
❖ piramide
 ❖ combinaţii de elemente, ridicări, susţineri

Cerinţe metodice privind desfăşurarea elementelor acrobatice

1. adaptarea elementelor la nivelul de vârstă şi pregătire al sportivilor
2. dezvoltarea în prealabil a calităţilor motrice solicitate
3. eşalonarea logică a predării elementelor
4. dezvoltarea calităţilor de orientare spaţio-temporală
5. folosirea activităţilor de joc
6. verificarea aparatelor şi prevenirea accidentelor

ELEMENTE INDIVIDUALE
a. statice
- de echilibru:stând pe cap, stând pe mâini
- de forţă: cumpăna, sprijin pe omoplaţi, sprijin echer
- de mobilitate: podul, sfoara

Elemetele cu caracter static sunt poziţii marcate, a căror stabilitate este obţinută prin
anumiţi factori:
- mărimea poligonului de susţinere
- centrul de greutate
- verticala coborâtă de centrul de greutate pe baza de susţinere
- contracţie tonică a musculaturii corpului.
- relaxarea musculaturii va produce oscilaţii care scot centrul de greutate din poziţia favorabilă
menţinerii echilibrului.

Aceste poziţii specifice trebuie privite prin prisma mai multor aspecte, şi anume:
- ca poziţie iniţială sau finală a unei mişcări
- ca fază de trecere în desfăşurarea unei mişcări
- ca elemete independente de echilibru, forţă sau de mobilitate

ÎNVĂŢAREA MOTRICĂ cuprinde 3 etape metodice:

etapa I – exerciţii pregătitoare
cuprinde: treapta I - dezvoltarea calităţilor motrice
treapta II – utilizarea exerciţiilor pentru formarea biomecanicii mişcării
etapa II-a – învăţarea propriu zisă a procedeului tehnic
etapa a III-a: consolidarea şi perfecţionarea, presupune repetarea procedeului însuşit în cadrul
unor legări sau combinaţii

❖ STÂND PE CAP
Descriere:
Din sprijin ghemuit, se aşează mâinile şi capul pe sol formând
un triunghi echilateral. Urmează ridicarea bazinului la verticală, apoi
ridicarea picioarelor prin ghemuire şi întindere sus. Greutatea
corpului este egal repartizată pe braţe şi calota capului. Se poate
executa şi din stând depărtat, cu îndoirea trunchiului înainte şi
ridicarea picioarelor întinse prin depărtat, apropiere sus.
Stândul pe cap are ca bază de susţinere palmele şi capul,
aşezate pe sol sub forma unui triunghi echilateral. Revenirea în
poziţia iniţială se poate face prin coborârea picioarelor cu aceeali
mişcare sau prin rostogolire înainte.
În poziţia răsturnat, corpul este întins, foarte uşor cambrat. Verticala coborâtă din centrul de
greutate trebuie să fie proiectată desupra bazei de susţinere. Pentru realizarea corectă a stândului
pe cap toată atenţia trebuie concentrată asupra înălţării bazinului deasupra poligonului de
susţinere.
Poziţia de stând pe cap se poate executa din:
- ghemuit
- pe genunchi
- pe un genunchi
- din stând depărtat sau apropiat
- din stând pe mâini
În poziţia de stând pe cap picioarele pot fi îndoite, întinse sau depărtate.
 Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- culcat dorsal: ridicarea picioarelor îndoite la piept, întinse până sus
- rulări înapoi în ghemuit
2. învăţare - consolidare
- din sprijin ghemuit - împingeri în picioare şi trecerea greutăţii pe mâini cu revenire
- din sprijin pe genunchi
3. perfecţionare
- stând depărtat, ridicare în stând pe cap
- rostogolire înainte – st pe cap – rostogolire

Greşeli frecvente:
- aşezare palmelor prea departe
- extensia coloanei cervicale ajungând cu faţa la saltea
Forme de asigurare:
- se acordă ajutor din lateral la nivelul bazinului şi genunchilor

❖ STÂND PE MÂINI
Stândul pe mâini are ca bază de susţinere mâinile aşezate pe sol,
la lăţimea umerilor.
Din stând, cu braţele întinse sus, se execută balansul unui picior
înainte, fandare, îndoirea trunchiului înainte şi aşezarea palmelor pe sol,
capul uşor extins, privirea la palme. Se continuă cu balansul celuilalt
picior înapoi-sus pentru a ridica corpul la verticală, realizând o
împingere în piciorul de pe sol care se ridică alături de piciorul de
balans.
În stând pe mâini poziţia picioarelor poate fi depărtat lateral, în
sfoară sagitală, semisfoară, echer.
 Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- mers în roabă
- flotări
- cumpăna din picioare
2. învăţare şi consolidare
- cunoaşterea rostogolirilor
- cunoaşterea stândului pe cap
3. perfecţionare
- stând pe mâini-rostogolire
- ridicare în stând pe mâini depărtat

Greşeli frecvente:
- insuficientă fandare a piciorului din faţă
- balans insuficient al piciorului din spate iar corpul nu ajunge la verticală
- braţe îndoite
Forme de asigurare
- ajutor direct din lateral – la nivelul bazinului şi genunchilor

❖ CUMPĂNA FACIALĂ
Din stând cu braţele oblic sus, se execută
ridicarea lentă a unui picior înapoi, cu genunchiul
şi vârful foarte bine întinse, capul şi trunchiul
menţinându-se cât mai mult în extensie, braţele
coboară prin încrucişare înainte, lateral sau oblic
sus.
Muşchii spatelui se contractă, pentru a
avea control asupra ridicării lente a piciorului.
Poziţia finală este menţinută 3-4 secunde.
Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- balansări înapoi ale unui picior
- balansări cu menţinere
2. învăţare şi consolidare
- din stând cu faţa la scara fixă, mâinile sprijinite la nivelul pieptului, ridicări ale piciorului de
cumpănă şi menţinerea poziţiei câteva secunde
3. perfecţionare
- cumpănă – stând pe mâini

Greşeli frecvente:
- ridicarea bruscă a piciorului liber care duce la dezechilibrarea trunchiului înainte
- cumpăna începe prin aplecarea trunchiului înainte, piciorul ramânând prea jos
Forme de asigurare
- se acordă ajutor din lateral, pentru ridicarea piciorului şi menţinerea echilibrului
❖ SPRIJIN PE OMOPLAŢI
Din poziţia şezând, corpul rulează pe spate, până
ajunge în sprijin pe omoplaţi, în timp ce bazinul se ridică iar
picioarele se întind sus. Mâinile sprijinite pe şold, ajută la
ridicarea şi menţinerea corpului la verticală, bărbia este în
piept.

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- rulări înapoi
- culcat dorsal la scara fixă, apucat convenabil de o şipcă,
îndoirea picioarelor cu apropierea genunchilor la piept şi revenire
2. învăţare şi consolidare
- din culcat pe plan înclinat, ridicarea în stând pe omoplaţi
- ridicare în sprijin pe omoplaţi, menţinut 3 – 5 secunde
3. perfecţionare
- stând pe mâini – rostogolire – sprijin pe omoplaţi – răsturnat peste cap depărtat – ridicare în
stând

Greşeli frecvente:
- ridicarea picioarelor la verticală înaintea ridicării corecte a bazinului
- căderea bazinului spre sol

Forme de asigurare:
- ajutor din lateral sau din înapoia executantului după ridicarea picioarelor, se acordă ajutor la
nivelul bazinului, folosind genunchii
- susţinerea la nivelul gleznelor în poziţia finală şi
corectarea ţinutei

❖ SPRIJIN ECHER
Din poziţia aşezat, mâinile aşezate lângă coapse, se
execută ridicarea şezutei şi a picioarelor de la sol, rămânând în sprijin numai pe palme.
Picioarele pot fi apropiate sau depărtate.

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- se vor executa foarte multe ridicări de picioare
din culcat dorsal sau din atârnat la scara fixă
2. învăţare şi consolidare
- echer menţinut pe banca de gimnastică
3. perfecţionare
- sprijin echer pe sol – întoarcere în sprijin facial

Greşeli frecvente:
- lipsa forţei la nivelul musculaturii abdominale
 ❖ PODUL
Podul este o poziţie în care corpul se găseşte în extensie maximă, având sprijin pe mâini şi pe
picioare. Deşi are o mare bază de susţinere
acesta nu poate fi realizat fără o bună mobilitate
la nivelul coloanei vertebrale, la nivelul
articulaţiilor scapulo-humerale şi coxo-
femurale.
Din stând depărtat cu braţele sus, se
execută îndoirea lentă a trunchiului înapoi,
capul în extensie, finalizând cu aşezarea palmelor pe sol, cât mai aproape de sprijinul picioarelor,
cu repartizarea egală a greutăţii corpului pe punctele de sprijin.
În acestă poziţie braţele sunt perfect întinse, articulaţia scapulo-humerală extinsă,
permiţând trecerea greutăţii mai mult pe mâini, execuţia corectă realizându-se cu genunchii
întinşi. Picioarele sunt sprijinite pe toată talpa.
Acestea pot fi depărtate, apropiate, sprijin pe un picior cu celălalt ridicat întins sau îndoit.
Ajutorul se acordă tragând de bazin înainte pentru a favoriza ridicarea gimnastului în
poziţia stând.

Metodia învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- din culcat facial – extesnii ale trunchiului
2. învăţare şi consolidare
- podul de pe genunchi
- podul din culcat dorsal
3. perfecţionare
- stând pe mâini – cădere în pod- ridicare în stând

Greşeli frecvente:
- din lipsă de mobilitate, podul nu are înălţime optimă
- genunchii şi braţele sunt îndoite
 Forme de asigurare:
- din lateral la nivel lombar
- din faţă, la nivelul bazinului

❖ SFOARA
Din stând, pas înainte cu alunecarea piciorului din faţă (spate), până la atingerea solului
pe toată lungimea membrelor inferioare, care prezintă o deschidere de 180˚, bazinul se menţine
pe verticală în poziţie foarte joasă, genunchii şi vârfurile întinse.

Sfoara este poziţia în care picioarele, mult depărtate, formează o linie dreaptă. Poate fi
realizată cu sau fără sprijin pe sol, sub următoarele forme:
- sfoara înainte, atunci când depărtarea picioarelor se face în plan antero-posterior
- sfoara laterală, atunci când depărtarea picioarelor
se face în plan frontal
În ambele cazuri, contactul cu solul se face pe
toată suprafaţa picioarelor, cu picioarele perfect
întinse din genunchi.
Realizarea corectă a sforii nu necesită o
tehnică specială, ci este condiţioantă de o foarte bună
mobilitate în articulaţia coxo-femurală.

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- balansări şi rotări ale membrelor inferioare în toate
planurile şi în toate direcţiile
2. învăţare şi consolidare
- din sprijin fandat înainte, alunecări controlate ale piciorului din spate, greutatea corpului fiind
susţinută de mâini
3. perfecţionare
- culcat dorsal – ridicarea unui picior şi foară – întoarcere şi sfoară pe sol
 Greşeli frecvente:
- principalele greşeli apar din lipsa de mobilitate în articulaţia coxo-femurală
- genunchii îndoiţi

Forme de asigurare:
- se acordă ajutor prin apucarea braţelor sau a trunchiului, pentru menţinerea corectă a poziţiei de
sfoară

ELEMENTE INDIVIDUALE

b. dinamice
- rulări
- rostogoliri
- îndreptări
- răsturnări
- salturi

❖ RULĂRI
Rulările sunt elemente acrobatice simple, utilizate la pregătirea organimului pentru
elemente mai dificile. Se pot executa facial sau dorsal.
Din aşezat ghemuit, se execută rulare înapoi până în sprijin pe omoplaţi ghemuit sau cu
întinderea picioarelor sus. Se poate revenii în aşezat ghemuit sau aşezat depărtat.
Din pe genunchi se execută rulare înainte pe trunchi, mâinile întinse, picioarele se ridică
înapoi. Este un element pregătitor pentru cilindru. Se pot executa una sau mai multe rulări.

❖ ROSTOGOLIRI
Rostogolirea este o întoarcere completă peste cap în care părţile corpului vin în contact cu
solul în mod succesiv. Acestea se pot executa pe direcţii înainte, lateral, înapoi, cu corpul grupat
sau cu picioarele întinse.

1. Rostogoliri înainte
 ❖ Rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit
Din sprijin ghemuit se execută – impulsie din vârful picioarelor, ridicarea bazinului, îndoirea
braţelor, aplecarea capului cu bărbia în piept – rulare pe ceafă,
omoplaţi, spate, palmele apucă picioarele peste genunchi. Rularea pe spate se finalizează pe talpă
cu proiectarea umerilor înainte, cu sprijinul mâinilor pe sol.

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- din culcat dorsal – ridicarea genunchilor la piept
2. învăţare şi consolidare
- rulări pe spate cu întinderea picioarelor peste cap
3. perfecţionare
- stând pe mâini - rostogolire

Greşeli:
- lipsa impulsiei la nivelul picioarelor
- aşezarea incorectă a braţelor prea aproape sau prea departe

Forme de asigurare:
- ajutorul se acordă din lateral cu o mână pe partea posterioară a capului iar cu celaltă la nivelul
bazinului

❖ Rostogolire înainte din depărtat în depărtat

Din poziţia stând depărtat, trunchiul aplecat, mânile pe sol, picioarele împing în sol,
executându-se rostogolire pe ceafă,
spate, mâinile se duc rapid înainte şi se
aşează pe sol, între picioare, cât mai
aproape de bazin. Picioarele sunt
depărtate şi întinse, iau contact cu solul
pe călcâie, iar trunchiul este avântat
înainte. Prin împingerea mâinilor pe sol se ajută ridicarea bazinului şi finalizarea rostogolirii în
stând depărtat, trunciul aplecat, braţele lateral.

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- aşezat depărtat, aplecarea trunchiului înainte
- rulări înapoi cu depărtarea picioarelor peste cap
2. învăţare şi consolidare
- rostogolire înainte în depărtat pe plan înclinat
3. perfecţionare
- rostogolire înainte în ghemuit – rostogolire înainte în depărtat

Greşeli:
- nu se execută impulsia din picioare
- depărtarea picioarelor este insuficientă
- aşezarea incorectă a mâinilor pe sol
Forme de asigurare:
- se acordă ajutor din faţa sportivului, la nivelul bazinului,

ROSTOGOLIRI ÎNAPOI

❖ Rostogolire înapoi din ghemuit în ghemuit

Din sprijin ghemuit cu spatele la direcţia de deplasare, se execută – dezechilibrarea spre înapoi,
rulare pe spate cu aşezarea mâinilor pe lângă ureche, genunchii strânşi la piept, trecere peste cap
prin împingerea energică la nivelul braţelor, finalizare în sprijin ghemuit.

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor morice
- din aşezat ghemuit se execută rulări
pe spate
- rulări pe spate cu întinderea
picioarelor peste cap
- din culcat dorsal – ridicarea genunchilor la piept
2. învăţare şi consolidare
- rostogolire înapoi pe plan înclinat
3. perfecţionare
- rostogolire înapoi în stând pe mâini
- rostogolire înapoi pe un genunchi

Greşeli:
- braţele şi picioarele nu imping suficient de energic în sol, pentru a imprima corpului viteza
necesară rostogolirii

Forme de asigurare:
- se acordă ajutor din lateral la nivelul bazinului

❖ Rostogolire înapoi din depărtat în depărtat

Din stând depărtat cu braţele înainte se execută îndoirea trunchiului, dezechilibrare spre
înapoi cu aşezarea mâinilor pe sol printre picioare cât mai mult spre înapoia corpului. Palmele se
aşează cu degetele înainte, asigurând amortizarea căderii corpului. Urmează rularea pe spate,
palmele se aşează lângă urechi, picioarele întinse se ridică peste cap, se realizează o împingere
puternică la nivelul mâinilor finalizând în stând depărtat cu braţele întinse lateral.

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- aşezat depărtat, aplecări ale trunchiului
înainte
2. învăţare şi consolidare
- rostogolire înapoi în depărtat pe plan
înclinat
- rostogolire înapoi în depărtat cu ridicare în stând
3. perfecţionare
- rostogolire înainte în depărtat – rostogolire înapoi în depărtat
 Greşeli:
- aşezarea braţelor lateral

Forme de asigurare:
- se acordă ajutor de la nivelul bazinului, pe finalul rostogolirii

2. ÎNDREPTĂRI
Îndreptarea este mişcarea ce cuprinde închiderea şi deschiderea articulaţiilor coxo-
femurale. Se execută de pe cap, de pe ceafă, din stând pe mâini, în diferite poziţii finale ca:
stând, ghemuit, şezând.

Îndreptare de pe cap
Din stând pe cap, mâinile se aşează pe sol mai
aproape de cap, picioarele întinse coboară în timp ce
trunchiul cu spatele drept se înclină înainte. Fără
întrerupere se execută propulsia picioarelor în sus şi spre
înapoi, însoţită de împingerea mâinilor în sol, capul pe
spate, trunchiul în extensie. Se aterizează în poziţia
stând.
Îndreptările de pe cap se mai pot executa astfel:
- îndreptare de pe cap din elan
- îndreptare de pe cap în şezând
- îndreptare de pe ceafă cu întoarcere 180˚

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- din culcat dorsal – ridicarea picioarelor întinse
2. învăţare şi consolidare
- cunoaşterea stândului pe cap
3. perfecţionare
- îndreptare pe un picior

Indicaţii metodice:
- trebuie învăţată acţiunea simultană de deschidere a membrelor inferioare din articulaţia coxo-
femurală odată cu împingerea în mâini

Greşeli frecvente:
- nu se execută o împingere simultană în mâini odată deschiderea picioarelor din articulaţia coxo-
femurală
- membrele inferioare nu sunt intinse şi lipite

Forme de ajutor:
- se acordă ajutor din lateral, apucat cu o mână de braţ iar cu cealaltă la nivelul bazinului

3.RĂSTURNĂRI
Răsturnarea este o rotaţie a corpului în care intervine sprijinul mâinilor pe sol. După
direcţia pe care se realizează, răsturnările pot fi:
- răsturnări laterale
- răsturnări înainte
- răsturnări înapoi

3.1. Răsturnare laterală (roata laterală)

Din stând depărtat, ridicarea piciorului stâng (drept) lateral, odată cu ducerea braţelor sus.
Aşezarea piciorului stâng (drept) pe sol cu FANDARE LATERALĂ, cât mai departe de piciorul
de bază. Aşezarea mâinilor pe sol, succesiv (pe rând), odată cu avântarea piciorului drept lateral
şi sus, trecere prin stând pe mâini continuând rotaţia, aşezarea piciorului drept pe sol, îndoit şi
ridicare în stând.
În timpul rotaţiei, mâinile şi
picioarele se aşează pe aceeaşi linie
iar corpul trebuie să fie cât mai
întins. Capul este în uşoară extensie, cu privirea la palme.
Roata laterală se mai poate executa:
- roata laterală de pe un genunchi
- roata laterală pe prima mână
- roata laterală pe a doua mână
- roata întoarsă

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- mers în roabă
- genuflexiuni
- culcat dorsal – ridicarea genunchilor la piept
2. învăţare şi consolidare
- cunoaşterea stândului pe mâini
al picioarelor
3. perfecţionare
- executarea a două roţi

Greşeli frecvente
- piciorul de balans se aşează prea aproape
- braţele se aşează prea aproape de picior
Forme de asigurare
- se acordă ajutor din înapoia executantului, cu mâinile aşezate pe talia executantului, încrucişate,
braţul de deasupra este cel dinspre direcţia de execuţie. Mâinile asigură sportivul pe toată durata
răsturnării.

Răsturnare lentă înainte: din poziţia stând pe un picior cu celălalt sprijinit înainte pe
vârf, braţele sus, se execută balansul piciorului din faţă, aşezarea acestuia înainte, trecere prin
fandare şi ridicare în stând pe mâini. La trecerea prin stând pe mâini picioarele sunt în sfoară
sagitală. Se trece prin pod, se aşează piciorul de balans pe sol şi se trece greutatea pe acesta,
bazinul se împinge înainte. Piciorul liber se menţine ridicat, capul în extensie se finalizează în
stând pe un picior cu celălalt picior sprijinit înainte.

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- din culcat facial – extensia trunchiului
- din culcat dorsal, capul ridicat, forfecări
ale picioarelor
2. învăţare şi perfecţionare
- stând pe mâini cu depărtarea picioarelor în
plan sagital
- stând pe mâini cu faţa la scara fixă, cu un
picior sprijinit între barele acesteia,
deschiderea în sfoară a celuilalt picior
- răsturnare lentă înainte cu ajutor
3. perfecţionare
- două răsturnări legate

Indicaţii metodice
- pentru realizarea acestui element este necesară cunoaşterea şi executarea foarte bine a stândului
pe mâini

Greşeli frecvente
- la stândul pe mâini braţele sunt îndoite din articulaţia cotului
- centrul de greutate nu este proiectat înainte sus

Forme de asigurare
- se acordă ajutor din lateral, la nivelul coloanei lombare şi la nivelul articulaţiei scapulo-
humerale
 ❖ Răsturnare lentă înapoi pe un picior
Se execută din stând pe un picior,
cu celălalt întins înainte pe vârf sprijinit,
braţele întinse sus. Se execută extensia
mare a trunchiului până se ajunge în pod,
umeri se împing înainte iar piciorul liber
se balansează sus. Se execută impuls pe
piciorul de bază şi trecerea prin stând pe
mâini având picioarele în sfoară sagitală,
ridicare în stând prin impingere pe piciorul liber.
Se mai poate executa:
- răsturnare lentă de pe două pe două picioare
- răsturnare lentă de pe două pe un picior
- răsturnare lentă de pe un picior cu aterizare pe două

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- din culcat facial – extensii ale trunchiului
- din culcat dorsal cu genunchii îndoiţi – ridicări ale trunchiului
2. învăţare şiconsolidare
- stând pe mâini
- podul de sus
3. perfecţionare
- răsturnare lentă înapoi cu schimbarea picioarelor
- răsturnare lentă înainte – răsturnare înapoi

Indicaţii metodice
- în metodica învăţării se va trece la învăţarea răsturnării lente înapoi numai după ce a fost
învăţat stândul pe mâini şi răsturnarea lentă înainte.
 Greşeli frecvente
- lipsă de mobilitate la nivelul coloanei vertebrale

Forme de asigurare
- se acordă ajutor din lateral la nivelul coloanei lombare cât şi la nivelul coapsei piciorului care
face balansul activ

❖ Răsturnare înainte de pe un picior (flic-flac înainte)

Se execută din
alergare, pas săltat pe
un picior, odată cu
ducerea braţelor înainte
sus. Piciorul din faţă se
aşează pe sol în fandare
mare, mâinile se aşează
înainte pe sol, cât mai
departe de piciorul de
bătaie, corpul ajungând la verticală.
Piciorul din-napoi balansează în sus urmat de piciorul de impuls care se apropie de celălalt la
verticală, simultan cu împingerea mâinilor pe sol. Corpul şi capul execută o extensie în timpul
zborului, urmând aterizarea care se execută pe ambele picioare.

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- genuflexiuni
- deplasare în roabă cu împingeri
2. învăţare şi consolidare
- învăţarea pasului săltat ce precede răsturnarea
- pas săltat, ridicare în stând pe mâini, răsturnare pe un calup de burete
- răsturnare înaintecu cel care ajută lateral pe un genunchi, ridicândul la nivelul spatelui pentru a
conduce răsturnarea trunchiului
3. perfecţionare
- răsturnare înainte fără ajutor

Indicaţii metodice
- este importantă aşezarea mâinilor pe sol cât mai departe de piciorul de impuls
- aterizarea trebuie să fie cât mai echilibrată

Greşeli frecvente
- fandarea după pas săltat nu este suficient de adâncă
- mâinile se aşează pe sol, prea proape de piciorul de impulsie

Forme de asigurare
- se acordă ajutor din lateral, de sub bazin şi de la nivelul articulaţiei scapulo-humerale
- din aşezat

❖ Răsturnare înapoi (flic-flac înapoi)

Răsturnarea înapoi este un element întâlnit foarte mult în exerciţiile de la sol. Este un
element favorabil pentru salturi.
Din stând cu braţele sus, se
execută îndoirea genunchilor
odată cu coborârea braţelor jos şi
trecerea greutăţii pe călcâie. Apoi
se execută balansul energic şi
rapid prin înainte sus spre înapoi,
trunchiul realizând o extensie
mare în aer. Palmele iau contact
cu solul pe braţe întinse, trecând prin stând pe mâini, mâinile împing în sol iar picioarele coboară
rapid pe sol.
 Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- genuflexiuni
- deplasare în roabă cu împingeri
- din culcat dorsal cu genunchii îndoiţi – ridicări de trunchi
2. învăţare şi consolidare
- din stând cu braţele sus, săritură înapoi în culcat dorsal peste saltele suprapuse
- răsturnare înapoi cu ajutor din lateral
3. perfecţionare
- răsturnare înapoi
- lentă înaintepe două picioare – lentă înapoi

Greşeli frecvente
- împingere slabă la nivelul picioarelor

Forme de asigurare
- se acordă ajutor din lateral, la nivelul regiunii lombare şi a coapselor

SALTURI
Saltul este o mişcare de rotaţie completă în aer, în jurul axei corpului, cu desprindere şi
aterizare pe picioare, fără sprijinul mâinilor pe sol. Salturile sunt elemente spectaculoase şi
dificile, care solicită din partea executantului mult curaj şi îndemânare. Salturile se pot executa
înainte, înapoi şi lateral.

❖ Saltul grupat înapoi de pe loc

Din stând cu braţele sus, balansul braţelor
înapoi fără dezechilibrarea corpului. Apoi se execută
balansul energic al braţelor prin înainte sus, odată cu
impulsul puternic al picioarelor iar corpul se înalţă
pe verticală.
Spre punctul maxim al înălţării genunchii se ridică rapid la piept, în timp ce braţele coboară spre
a apuca genunchii. Odată cu ridicarea genunchilor, umerii capătă o mişcare de rotaţie spre
înapoi. Spre sfârşitul rotaţiei, când se ajunge cu faţa în jos, urmează întinderea uşoară a corpului,
braţele se desprind de pe genunchi şi se duc înainte, aterizarea realizându-se prin luarea
contactului cu solul pe vârful picioarelor, îndoire din articulaţia genunchilor, trunchiul ridicat,
privirea înainte.
Saltul grupat înapoi de pe loc se mai poate executa:
- din roată întoarsă
- din roată întoarsă – flic-înapoi
- salt grupat înapoi cu întoarcere 180˚ şi 360˚

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- genuflexiuni
- culcat dorsal – ridicarea genunchilor la piept
2. învăţare şi consolidare
- cunoaşterea şi execuţia rapidă a rostogolirii înapoi grupat
- rostogolire grupată înapoi pe o ladă înclinată
- săritură dreaptă şi gruparea corpului la punctul maxim al înălţării cu ajutor, în plasa elastică sau
cu aterizare pe saltele suprapuse
3. perfecţionare
- salt înapoi liber

Indicaţii metodice
- cunoaşterea rostogoliri înapoi
- şcoala aterizării

Greşeli frecvente
- impulsie insuficientă la nivelul picioarelor
- braţele nu se ridică până sus
- capul este în extensie
 Forme de asigurare
- se acordă ajutor din lateral, de către doi parteneri sau profesori
- se acordă ajutor din regiunea lombară pentru faza de zbor şi de o mână la aterizare

❖ Saltul grupat înainte

Se poate executa din elan şi de pe loc.
Salt înainte cu elan se execută cu o
bătaie puternică pe ambele picioare, braţele
se balansează energic spre înainte sus, apoi
coboară pentru realizarea grupării. După
desprinderea corpului pe verticală, acesta ia
poziţia de ghemuit cu bărbia în piept, mâinile
prind genunchii. Urmează rotaţia corpului în
jurul axei transversale, apoi aterizarea prin
deschiderea grupării şi îndreptarea corpului.
Saltul grupat înainte se mai poate executa:
- de pe loc
- din răsturnare înainte
- roată întoarsă – întoarcere 180˚ – salt înainte

Metodica învăţării:
1. dezvoltarea calităţilor motrice
- depsrinderi succesive
- culcat dorsal – ridicarea genunchilor la piept
2. învăţare şi consolidare
- rostogolire înainte pe saltea, peste lada de gimnastică, la început cu ajutorul mâinilor şi apoi
fără sprijinul mâinilor
- rostogolire peste o frânghie la mai multe saltele
3. perfecţionare
- salt înainte la plasa elastică
 Indicaţii metodice
- cunoaşterea rostogolirilor înainte
- şcoala aterizării
- execuţia elemetului cu ajutor, cu aparate ajutătoare

Greşeli frecvente
- braţele nu se ridică până sus şi nu ajută la înălţare
- capul este pe spate sau prea mult cu bărbia în piept

Forme de asigurare
- se acordă ajutor din lateral, de la nivelul abdomenului, pentru a ridica bazinul şi a imprima
rotaţia corpului

1.2. SĂRITURILE ÎN GIMNASTICĂ

Săriturile au o influenţă foarte mare asupra întregului organism: dezvoltă şi consolidează

sistemul osteo-ligamentar şi sistemul muscular, intensifică sistemul respirator şi circulator,
contribuind la ameliorarea stării generale a întregului organism.
Săriturile se împart în două mari categorii: săriturile fără sprijin şi săriturile cu sprijin.

5.2.1. SĂRITURILE FĂRĂ SPRIJIN

Săriturile fără sprijin sunt:

- sărituri pe loc
- sărituri în înălţime de pe loc
- sărituri în lungime de pe loc şi cu elan
- sărituri în adâncime
- sărituri cu coarda
- sărituri prin ferestră
- sărituri la plasa elastică
a. Sărituri de pe loc
Se pot executa:
- pe ambele picioare - apropiate, depărtate, încrucişate
- pe un picior cu deplasarea celuilalt picior înainte, lateral, înapoi sau cu prinderea piciorului
liber
- cu diferite poziţii şi mişcări ale membrelor superioare
- cu întoarcere
- în 2, în 3, în cerc, în linie, în coloană

b. Sărituri în înălţime de pe loc şi cu elan

Se pot executa asfel:
- cu impuls pe ambele picioare, peste o sfoară, ştachetă, cu genunchii îndoiţi la piept sau cu
genunchii întinşi
- săritură pe diferite obstacole: bancă, cutie de ladă, bârnă joasă
- din elan, cu bătaie pe un picior, săritură peste obstacol, cu balansul piciorului liber
- cu elan, bătaie pe două picioare, săritură pe şi peste obstacol cu genunchii îndoiţi
Săriturile în înălţime pot avea complexitate mai mare prin:
- poziţii şi mişcări diferite ale membrelor superioare
- prin ridicarea înălţimii obstacolului

c. Sărituri în lungime de pe loc şi cu elan

Se pot executa:
- cu impuls pe ambele picioare sau pe un picior, împingerea fiind îndreptată înainte
- săriturile în înălţime se pot combina cu săriturile în lungime

d. Sărituri în adâncime
Se execută de pe diferite aparate cu înălţime de 60 – 80 de cm, care se pot înălţa treptat.
Se pot executa astfel:
- din stând, de pe ambele picioare sau de pe un picior
- din atârnat la scara fixă
 CU ÎNCEPĂTORII SĂRITURILE ÎN ADÂNCIME SE POT EXECUTA NUMAI
DUPĂ CE MUSCULATURA PICIOARELOR ESTE BINE DEZVOLTATĂ.

e. Săritură „prin fereastră”

Este o săritură care se execută printr-un spaţiu limitat: două sfori, două ştachete, cerc sau
un cadru.
Se pot executa prin două procedee:
- cu bătaie pe un picior, trecerea capului şi a picioarelor prin fereastră în acelaşi timp
- bătaie pe ambele picioare ducând braţele înainte, săritură urmată de rostogolire înainte

f. Sărituri cu coarda
Săriturile cu coarda sunt utilizate şi de alte discipline sportive, fiind foarte atractive dar
solicitând un grad mai mare de coordonare.
Se pot executa cu coarda lungă şi cu coarda scurtă, înainte şi înapoi.
❖ săriturile cu coarda lungă se execută atunci când coarda este mânuită de doi
parteneri.
❖ săriturile cu coarda scurtă se execută de către un singur executant. Se pot executa
învârtiri înainte sau înapoi.

g. Sărituri la trambulina elastică

Trambulina elastică, prin structura ei, asigură o înălţare mai mare a sportivilor şi deci o
amplitudine mai mare a zborului. Trambulina elastică este folosită în săriturile simple dar şi în
săriturile acrobatice.

5.2.2. SĂRITURILE CU SPRIJIN

Săriturile cu sprijin se execută la diferite aparate: capră, lada de gimnastică, cal sau masa
de sărituri.

A. Bazele TEHNICE ale săriturilor cu sprijin

 În desfăşurarea săriturilor cu sprijin se succed următoarele faze: elanul, pasul săritura şi
bătaia, primul zbor, sprijinul mâinilor, al doilea zbor şi aterizarea.

1. elanul este o alergare ce imprimă corpului viteza necesară efectuării bătăii şi fazei de zbor.
Se porneşte din stând, în mod obişnuit cu piciorul de bătaie, cu o uşoară ridicare pe
vârfuri. Alergarea trebuie să fie liberă, neîncordată, cu corpul uşor înclinat înainte. Contactul cu
solul se face pe vârfuri, pe partea dinainte a labei piciorului. Braţele sunt îndoite din cot şi se
mişcă degajat pe lângă corp, cu palmele semiflexate. Lungimea elanului este stabilită în funcţie
de structura săriturii, de forma, înălţimea şi lungimea aparatului, de nivelul de pregătire al
executanţilor.
Viteza elanului trebuie să crească treptat, viteza maximă obţinându-se cu 3-4 paşi înainte
de bătaie.
Privirea gimnastului, în momentul pornirii cât şi în timpul alergării trebuie să fie
îndreptată asupra aparatului de sărit. Începătorii au tendinţa de a se uita asupra locului de bătaie,
dar pe măsură ce capătă experienţă, vederea centrală va fi îndreptată spre locul de sprijin al
mâinilor.
Sportivul trebuie să manifeste concentrare pe tot parcursul elanului.
Pasul sărit este o fază specifică săriturilor cu bătaie pe 2 picioare. După ultimul pas al
alergării se lansează piciorul liber înainte, uşor îndoit din articulaţia genunchiului, apoi se alătură
şi piciorul celălalt. În timpul proiectării picioarelor înainte corpul este uşor înclinat înapoi,
picioarele îndoite din articulaţia coxo-femurală.
Braţele pe ultimul pas se duc lateral şi odată cu proiectarea picioarelor înainte, printr-o
mişcare circulară, încep coborârea pe lângă corp, astfel încât, în momentul bătăii pe trambulină
acestea acţionează de jos înainte – sus, ajutând la faza de zbor.

2. bătaia pe trambulină este o fază foarte importantă şi este dată de acţiunea de impuls a
picioarelor pe trambulină şi trecerea corpului în faza de zbor.
Realizarea unei sărituri foarte bune este dată de detenta sportivului, care presupune
desprinderea de la sol. Bătaia pe trambulină în săriturile cu sprijin trebuie să fie o continuare a
elanului şi să asigure înălţarea pe verticală.
 Contactul cu trambulina se ia cu tălpile paralele, vârfurile pe aceeaşi linie, pe partea
anterioară a labei piciorului.
Bătaia trebuie executată cu genunchii aproape întinşi, trebuie să fie puternică şi rapidă.

3. zborul întâi al săriturii reprezintă faza de la desprinderea de pe trambulină, până la sprijinul

mâinilor pe aparat. Durata şi mărimea acestui zbor depind de:
- structura săriturii
- distanţa dintre trambulină şi aparat
- înălţimea aparatului
- locul de sprijin al mâinilor pe aparat
La desprinderea de pe trambulină corpul gimnastului trebuie să fie uşor îndoit din
articulaţia coxo-femurală, formând un unghi care se deschide în timpul balansului picioarelor
înapoi.
Distanţa trambulinei faţă de aparat variază între 0,8 şi 2 metri.
La săriturile cu sprijin la capătul depărtat al aparatului, trambulina se aşează la o distanţă
relativ mai mică faţă de cele cu sprijin la capătul apropiat.

4. sprijinul mâinilor pe aparat are rolul de a asigura continuarea fazei de zbor în condiţii
neschimbate.
Sprijinul mâinilor se manifestă în mod diferit:
- prin blocare
- prin schimbarea sensului de rotaţie
În ambele cazuri, părăsirea aparatului se produce după ce umerii au depăşit verticala prin
punctele de contact.
Sprijinul mâinilor pe aparat se execută cu coatele întinse.
La săriturile prin răsturnare, impulsul în punctul de sprijin se realizează din umeri,
săritura fiind dată foarte mult de bătaie.
La săriturile pe capătul depărtat al lăzii de gimnastică unghiul dintre braţe şi trunchi
este mai mare (140˚ – 150˚), faţă de săriturile pe capătul apropiat (105˚ – 115˚).
5. zborul al doilea al săriturii durează de la desprinderea mâinilor pe aparat până la aterizare.
Aceste zbor trebuie să aibe o traiectorie înaltă şi lungă, cu aterizare cât mai departe de aparat. În
timpul zborului poziţia picioarelor trebuie să fie cât mai bine conturată (ghemuit, depărtat,
întins). În timpul zborului săritorul este preocupat şi de pregătirea aterizării, orice mişcare inutilă
a segmentelor ducând la dezechilibrare.

6. aterizarea este momentul contactului picioarelor cu solul. Este un moment ce presupune un

efort mare atât din partea membrelor inferioare cât şi al întregului corp.
Aterizarea pe saltea se face cu picioarele apropiate, întâi pe vârfuri, apoi pe toată talpa;
genunchii şi articulaţia coxo-femurală se îndoaie; capul se ţine drept; braţele lateral sau lateral –
sus, se finalizează în stând.

Aterizarea trebuie să fie sigură, elastică şi estetică.

B. Bazele METODICE ale săriturilor cu sprijin

Învăţarea săriturilor cu sprijin necesită o pregătire prealabilă orientată către dezvoltarea
calităţilor motrice solicitate (forţă la nivelul membrelor inferioare, detentă, coordonare, orientare
în spaţiu, mobilitate la nivelul marilor articulaţii). După ce copiii sau începătorii au executat
sărituri simple (fără sprijin) şi au ajuns la un nivel superior de pregătire se poate trece la
învăţarea săriturilor cu sprijin.
Săritura în întregime se va executa numai după ce a fost însuşită fiecare fază, în mod
separat, în următoarea succesiune:
- aterizarea, elanul, pasul sărit şi bătaia pe trambulină, zborul întâi şi sprijinul mâinilor pe
aparat.

1. exerciţii pentru învăţarea aterizării

- învăţarea poziţiei de aterizare
- genuflexiuni pe loc şi cu deplsare

2. exerciţii pentru învăţarea tehnicii alergării

- pe loc, mişcări de braţe, ca la alergare, braţele îndoite, coatele pe lângă corp, degetele
semiflexate

3. exerciţii pentru învăţarea pasului sărit şi a bătăii pe trambulină

- sărituri simple pe două picioare
- sărituri de pe un picior pe 2 picioare

4. exerciţii pentru învăţarea primei faze de zbor

- rostogolire lungă pe saltea
- rostogolire lungă peste sfoară

5. exerciţii pentru învăţarea împingerii în timpul sprijinului

- stând cu faţa la un perete, la distanţă de 1 metru, căderea spre perete cu braţele înainte, se
execută împingerea rapidă începând cu toată palma şi terminând cu degetele

C. Săriturile la aparate
1. Săritură depărtat peste capră
Această săritură se execută la început de
pe loc şi apoi din deplasare.
Se execută 2-3 paşi de elan, bătaie pe
trambulină, braţele se întind spre capră, corpul se
înclină înainte la aproximativ 45˚ faţă de sol. În
momentul aşezării mâinilor pe aparat, picioarele
se depărtează, bazinul se ridică uşor, realizându-se
o uşoară flexie din articulaţia coxo-femurală. Urmează împingerea energică şi rapidă în braţe,
urmată de ridicarea umerilor şi ducerea bazinului înainte. După împingere braţele se duc lateral –
sus şi corpul se întinde. Înainte de aterizare picioarele se apropie.
Aceasă săritură poate fi executată şi de băieţi şi de fete.

Forme de ajutor
- stând în faţa caprei, se apucă săritorul de braţe, aproape de umeri şi se trage peste aparat.
 Exerciţii ajutătoare
- săritură depărtat peste un partener
- săritură peste capra cu înălţime redusă

2. Săritură depărtat peste ladă sau cal aşezat transversal

Tehnica săriturii este asemănătoarea cu cea a
săriturii la capră, dar depărtarea picioarelor şi ridicarea
bazinului sunt mai accentuate.

Se execută 3-5 paşi de

elan, bătaie pe trambulină,
braţele se întind spre lada de
gimnastică, corpul se înclină
înainte la aproximativ 45˚ faţă
de sol. În momentul

aşezării mâinilor pe aparat, picioarele se aruncă puternic înapoi în uşoară extensie. Urmează
împingerea energică şi rapidă în braţe, urmată de ridicarea umerilor, depărtarea picioarelor şi
ducerea bazinului înainte. După împingere braţele se duc lateral – sus şi corpul se întinde. Înainte
de aterizare picioarele se apropie.
Aşezarea braţelor pe lada de gimnastică se face cât mai aproape de capătul depărtat.

3. Săritură în ghemuit peste capră

Elanul şi bătaie pe trambulină
sunt identice cu săritura prin depărtat.
În momentul sprijinului, spatele se rotunjeşte, bazinul se ridică iar picioarele se trag îndoite la
piept. Împingerea în braţe este scurtă şi energică, pentru trecerea picioarelor printre braţe, fiind
urmată de ridicarea trunchiului şi ducerea braţelor lateral – sus. După trecerea peste capră
picioarele şi trunchiul se întind. Aterizarea este semiîndoită.

Forme de ajutor
Ajutorul se dă ca la săritura depărtat peste capră.

Exerciţii de învăţare
- săritură cu sprijin pe un braţ
- săritură peste capra cu înălţime redusă

4. Săritură cu rostogolire înainte peste lada în lungime

Se execută 2-4 paşi de elan, urmat de bătaia pe trambulină, balansul înapoi al picioarelor
şi ridicarea
bazinului. În
timpul zborului
săritorul se
înalţă deasupra
aparatului
având corpul
uşor îndoit din
articulaţia coxo-
femurală şi
răsturnat cât
mai aproape de verticală. În momentul când bazinul se apropie de verticala umerilor, mâinile se
sprijină pe jumătatea anterioară a lăzii; (dacă avem un sportiv mai înalt mâinile se aşează mai
aproape de capătul anterior iar dacă avem un sportiv mai scund mâinile se aşează mai aproape de
mijlocul lăzii, astfel încât spatele şi bazinul să intre complet pe lada de gimnastică); capul se
apleacă înainte cu bărbia în piept, spatele se rotunjeşte, picioarele se îndoaie. Se execută
rostogolire înainte pe ladă. Ajungând cu bazinul pe marginea lăzii, săritorul se desprinde de pe
aparat, corpul se întinde şi se execută aterizarea.

Forme de ajutor
Se acordă ajutor din lateral prin ridicarea sportivului de sub coapse cu o mână şi de braţul
apropiat cu cealaltă mână.

Exerciţii ajutătoare
- cunoaşterea foarte bună a rostogolirii înainte
- săritură lungă cu rostogolire peste mai multe saltele aşezate una peste alta transversal

1.3. BAZELE TEHNICE ALE MIŞCĂRILOR LA APARATE

Prin noţiunea de tehnică se înţeleg procedeele de executare a diferitelor acţiuni motrice

specifice unei discipline sportive.
Tehnica presupune execuţia unui element care să corespundă unor cerinţe de ţinută,
amplitudine, viteză de execuţie, acurateţe, expresivitate, cu obţinerea unui rezultat foarte
bun.

A. Poziţii în exerciţiile la aparate

În defăşurarea exerciţiilor de gimnastică, corpul trece prin diverse poziţii care pot fi iniţiale,
intermediare şi finale.
Poziţiile iniţiale sunt foarte importante în gimnastică, acestea putând uşura sau îngreuna
mişcarea.
La aparate se cunosc poziţii fundamentale de atârnat şi
sprijin dar a căror stabilitate se realizează diferit.
 Poziţia de atârnat – putem avea poziţia de atârnat cu corpul la verticală, atunci când
acesta se găseşte la verticală în echilibru stabil, iar efortul muscular este minim.

Putem avea atârnat cu corpul la

orizontală când linia centrului de
greutate nu trece prin punctele de
apucare. Pentru a menţine această
poziţie gimnastul trebuie să apropie
centrul de greutate al corpului de linia
punctelor de apucare, prin proiectarea
umerilor înainte.

Poziţia de sprijin – poziţiile de sprijin

diferă de la un aparat la celălalt. Poziţia de
sprijin la bară este pe mâini, la paralele
inegale poate fi pe mâini şi pe picioare dar la
paralele băieţi sprijinul este numai pe mâini.

B. Mişcările de balans în exerciţiile la aparate

În gimnastică, majoritatea exerciţiilor la aparate se axează pe mişcări de balans.
Clasificarea mişcărilor de balans ţine cont de două aspecte principale:
1. deplasarea corpului faţă de aparat
2. deplasarea părţilor corpului unele faţă de celelalte

1. deplasarea corpului faţă de aparat – se realizează prin rotaţia corpului în jurul unui ax fix
(bară,
2. deplasarea părţilor corpului unele faţă de altele
În desfăşurarea elementelor la aparat, gimnastul efectuează diverse acţiuni ale
segmentelor corpului, unele faţă de celelalte.
 Unele acţiuni sunt pregătitoare şi sunt efectuate la începutul mişcării, creând condiţii
optime pentru acţiunile de bază. Atât acţiunile pregătitoare cât şi cele de bază sunt necesare
realizării mişcării propriu-zise.
 CAPITOTLUL VI
ELEMENTE DE GIMNASTICĂ ARTISTICĂ

6.1. CARACTERISTICILE GENERALE ALE MIŞCĂRILOR ARTISTICE

Orice activitate a vieţii cotidiene înseamnă mişcare. Mişcarea se manifestă sub diverse
forme, în funcţie de nevoile interne sau externe ale omului.
Există foarte multe mişcări naturale pe care omul le realizează mai mult sau mai puţin
conştient denumite deprinderi motrice: mers, alergare, săritură, prindere şi aruncare.
Perfecţionarea acestora se realizează în mod conştient, prin diferite metode de lucru, astfel
mişcările obţinute, perfecţionate vor fi modele pentru viitoarele acţiuni motrice.
Gimnastica ritmică are un rol deosebit în formarea şi educarea simţului estetic, în
perfecţionarea continuă a execuţiei artistice, căutând permanent diverse mijloace de a valorifica
frumuseţea mişcării.

6.2. CERINŢELE ESTETICE ALE MIŞCĂRII

Perfecţionarea continuă a mişcărilor artistice presupune respectarea anumitor cerinţe

estetice:
1. formarea ţinutei corecte
2. execuţia artistică
3. dezvoltarea fizică armonioasă specific feminină
4. capacitatea de a reda prin mişcare nuanţele şi caracterul muzicii

1. Ţinuta corectă
2. Execuţia artistică
Componentele execuţiei artistice sunt:
I. execuţie liberă, naturală
II. înţelegerea exactă a muzicii
III. execuţia amplă a mişcărilor
IV. participarea totală a corpului în mişcare
V. comunicarea cu partenerul, cu colectivul, cu obiectul
VI. orientarea în spaţiu

3. Dezvoltarea fizică armonioasă, specific feminină urmăreşte prelucrarea aparatului

locomotor în vederea valorificării unei mişcări artistice. Aceasta presupune:
- elasticitatea fibrelor musculare
- supleţe la nivelul tendoanelor şi ligamentelor
- mobilitate foarte mare în toate planurile, la nivelul tuturor articulaţiilor (coxo-femurală,
scapulo-humerală, coloana vertebrală)

4. Capacitatea de a reda prin mişcare nuanţele şi caracterul muzicii trebuie realizată la

parametrii superiori, după ce a fost definită ţinuta şi execuţia artistică, ca şi dezvoltarea fizică
armonioasă.

6.3.MIJLOACE TEHNICE SPECIFICE

Gimnastica ritmică prezintă o gamă foarte largă de mijloace de acţionare, prin care sunt
prelucrate, consolidate, perfecţionate capacităţile generale (V, R, F) şi speciale (îndemânare,
mobilitate) în strânsă corelaţie cu creşterea la efort a indicilor morfo-funcţionali ai sportivului.
Mijloace tehnice specifice gimnasticii ritmice se pot structura în două părţi:
1. mijloace de acţionare pentru tehnica corporală
2. mijloace tehnice de acţionare cu obiecte portative

Mijloacele de bază pentru tehnica corporală sunt date de totalitatea acţiunilor motrice
realizate de întregul corp. Acţiunile de tehnică corporală trebuie să ţină cont de caracteristicile
generale ale mişcării:
- spaţiale: direcţie, traiectorie, planuri
- temporale: durata (ritmul mişcării), viteza (tempoul)
- alternarea contracţiei cu relaxarea
- acţiunile de fineţe şi coordonare neuro-musculară
 Mijloacele de acţionare pentru tehnica corporală sunt:
A. mijloace tehnice de bază
B. mijloace tehnice specifice

A. mijloacele tehnice de bază sunt exerciţii utilizate pentru formarea deprinderilor şi

priceperilor motrice, a stereotipurilor dinamice de bază, specifice gimnasticii ritmice. Acestea
presupun:
a. exerciţii pentru influenţarea selectivă a aparatului locomotor care se aplică selectiv fiecărei
grupe musculare şi articulaţii, pentru educarea expresivităţii mişcării.
b. exerciţii de front şi formaţii de lucru, ce au rol în a disciplina şi a capta atenţia colectivului,
dezvoltând orientarea în spaţiu sau în diverse formaţii.
c. exerciţii pentru educarea şi perfecţionarea esteticii mişcării ce au ca scop formarea ţinutei
corecte şi a execuţiei artistice. Aceste mijloace sunt:

6.3. EXERCIŢIU LA SOL

Exerciţiile la sol sunt cunoscute şi sub denumirea de exerciţii libere şi se desfăşoară ca

probă de concurs în gimnastica ritmică şi artistică, atât în proba feminin cât şi masculin.
Aceste exerciţii dezvoltă coordonarea sportivului, arta de a conduce cu siguranţă
mişcările proprii, capacitatea de a realiza mişcări expresive, în concordanţă cu muzica.
Prezenţa acompaniamentului muzical permite individualizarea exerciţiului faţă de
particularităţile sportivului.
Exerciţiul la sol poate conţine următoarele mijloace:
- combinaţii libere din exerciţiile de dezvoltare fizică generală
- elemente şi combinaţii din gimnastica artistică
- elemente şi combinaţii acrobatice

Reguli de compoziţie a exerciţiului la sol:

1. Unitate în varietatea elementelor presupune legarea naturală, succesiunea logică a
mişcărilor, fără întreruperi şi aranjamente suplimentare, în care poziţia finală să fie poziţie
iniţială pentru mişcările ce urmează, fără fragmentări ale exerciţiului. Compoziţia trebuie să fie
ca un tot unitar, în care este clară fiecare mişcare şi nimic nu este în plus.

2. Dezvoltarea gradată presupune ca începutul să fie pregnant, precis şi foarte clar, urmând
desfăşurarea exerciţiului care trebuie să crească mereu ca intensitate şi bogăţie de elemente
dificile. Această creştere se face trecând la elemente din ce în ce mai grele sau la legări originale,
neaşteptate.
Finalul exerciţiului trebuie să fie clar, precis, cu elemente acrobatice valoroase, care să
lase o impresie foarte bună.

3. Evitarea repetărilor presupune folosirea unor mişcări cât mai variate, evitându-se repetarea
elementelor dar şi a direcţiilor de execuţie.

4. Folosirea cât mai complexă a spaţiului de lucru urmăreşte desfăşurarea mişcărilor pe loc
dar şi în deplasări dinamice, acoperind cât mai mult spaţiu de concurs. Deplasarea în exerciţiu se
realizează pe următoarele direcţii: înainte, înapoi, lateral, pe diagonală, pe arc de cerc, atngâng
toate colţurile spaţiului de lucru.

5. Muzicalitatea presupune mai multe aspecte:

- compunerea unor structuri de mişcări care să corespundă frazei muzicale
- concordanţa mişcărilor cu muzica aleasă
- structurarea exerciţiului la bărbaţi pe numărătoare, la fel ca într-o frază muzicală

6. Exprimarea personalităţii executantului. Deşi un exerciţiu trebuie să se supună unor cerinţe

de regulament, trebuie să exprime personalitatea executantului. Compoziţia trebuie să ţină cont
de posibilităţile tehnice ale sportivului, de manifestările temperamentului său, lasând la
dispoziţia acestuia exprimarea stărilor emoţionale, ceea ce-i va ridica valoarea.

Desfăşurarea exerciţiului la sol trebuie să respecte mai multe cerinţe:

1. Ţinuta corectă presupune acţiuni de corectare şi control permanent realizat la nivelul unor
articulaţii (genunchi) sau extremităţi (vârful piciorului, mână) sau la nivelul coloanei vertebrale.
2. Expresivitatea mişcărilor este dată de transmiterea unei anumite stări emoţionale, de ritmul
de mişcare şi muzicalitatea sportivului. Acestea presupun:
- înţelegerea muzicii
- amplitudinea în mişcare
- execuţia curgătoare şi finalitatea mişcării
- execuţie liberă, naturală
- orientarea în spaţiu
- comunicarea cu partenerul sau cu întregul colectiv