1.

MOROMETII, de MARIN PREDA

REZUMAT

Romanul incepe cu intoarcerea de la camp a lui Ilie Moromete impreuna cu familia sa.
Familia Morometilor este numeroasa, alcatuita din copii proveniti si din alte casatorii: Ilie
Moromete – tatal, cu zece ani mai mare decat sotia sa Catrina. Tatal venise in aceasta a doua casatorie cu trei
baieti, Paraschiv, Nila si Achim, carora li se adaugasera doua fete, Tita si Ilinca, si inca un baiat, Niculae,
mezinul de doisprezece ani.
Morometii se afla la cina, stransi in tinda, in jurul unei mese mici, joase, si rotunde. Atmosfera este
tensionata fiecare dintre membrii familiei avand nemultumiri.
Catrina are unele discutii cu fii sai vitregi, Paraschiv, Nila si Achim iar tatal Moromete poarta o
discutie tensionata cu fiul sau cel mic Niculae care ar fi vrut sa se duca la scoala, sa invete, dar tatal il
trimitea cu oile la pascut.
Gospodaria Morometilor pare solida si grija conducatorului ei este s-o mentina intacta.
Ilie Moromete are doua loturi, al lui si al Catrinei, si o multime de copii care sa munceasca si totusi
incepe sa nu ii merga prea bine
Conflictele din familia Morometilor incep sa apara, baietii cei mari sunt din ce in ce mai porniti
impotriva Catrinei dar si impotriva surorilor vitrege Tita si Ilinca intrucat ele isi faceau haine noi si mama
lor le strangea zestre pentru maritis.
Alt conflict este acela dintre Ilie Moromete si nevasata lui, deoarece Catrina il intreaba din ce in ce
mai des de lotul ei de pamant dar pe care Moromete il vanduse in timpul foametei de dupa primul razboi.
Barbatul ii promisese in schimb ca ii face acte pe casa ca ea sa nu ramana pe drumuri dar acesta nu se tine de
cuvant.
Baietii se afla in conflict si cu tatal lor deoarece acesta nu face nimic dar pe ei ii pune la munca toata
ziua.
Baietii cei mari planuiesc sa plece cu oile la Bucuresti, ca sa faca bani. Datoriile familiei la banca,
plata foncirii si traiul familiei deveneau din ce in ce mai apasatoare pentru Moromete care trebuia sa se
descurce cumva fara sa vanda pamant.
Acesta se hotaraste sa vanda salcamul din curte, lui Tudor Balosu, dar totusi nu era impacat cu gandul
dar nu avea ce face.
In fata fierariei lui Iocan se afla o poiana mare unde in fiecare duminica se adunau taranii pentru a
citii ziarul si a comenta politica ironic si cu umor. Moromete, Cocosila si Dumitru al lui Nae erau cei care
citeau ziarul si comentau cel mai mult, Moromete era abonat la “Miscarea”, Iocan la “Curentul”, iar
Cocosila la “Dimineata” dar daca ei veneau fara ziare insemna ca erau suparati si nu aveau chef sa
vorbeasca.
Pentru Moromete plata foncirii ramane motiv de ingrijorare deoarece nu castiga suficenti bani pentru
a platii taxele pentru pamant si ratele pentru imprumutul luat de la banca.
Cand se intoarce de la fierarie pe prispa casei il intampina cei care venisera dupa plata foncirii.
Moromete in acel moment face scandal dar pana la urma plateste o mie de lei reusind sa ii convinga ca va
plati restul peste o saptamana doua.
Incepe secerisul moment in care toata familia era prezenta pe camp si facea cate ceva, fiecare aveau
sarcinile impartite. Cel mai vrednic dintre copii este cel care porneste recoltarea granelor, ceilalti secera
graul si il duc la capat iar tatal leaga snopii. Femeile se ocupa de mancare pentru seceratori.
Baietii cei mari fug in Bucuresti asa cum isi propusesera chiar daca tatal lor nu era de acord.
Paraschiv, Nila si Achim fugisera cu caii, oile toti banii si cele mai bune covoare.
Vazand ca nu se mai poate descurca Moromete vinde lui Balosu un lot de pamant si locul din spatele
casei reusind astfel sa achite taxele pe foncire, datoria la banca, taxele scolare pentru Niculae si ii mai raman
si bani ca sa isi cumpere doi cai.
 In sat mai sunt familii in care conflictele se tin lant.
Conflictul dintre Tudor Balosu si fica lui Polina pentru ca aceasta fugise cu un baiat sarac din sat,
Birica, cu care tatal nu este de acord. Fata tinea foarte mult la Birica, il pune pe acesta sa secere graul de pe
pamantul care i se cuvenea ca zestre, apoi da foc casei parintesti, iscandu-se si o bataie intre Birica, tatal si
fratele Polinei.
Vasile Botoghina se cearta cu Angelina, nevasta lui deoarece el este bolnav de plamani si ar vrea sa
vanda un lot de pamant pentru a avea bani ca sa mearga la sanatoriu, sa se trateze. Angelina se opune sa
vanda pamantul, deoarece ftizia era o boala incurabila si femeia stia ca barbatul ei va muri cu sau fara
tratament iar ea va ramane vaduva si fara pamant. Botoghina se duce la sanatoriu, cheltuieste banii luati pe
lotul de pamnat si simtindu-se mai bine, nu asculta sfatul doctorului si se apuca de munca iar oboseala il
rapune.
Nici familia Tugurlan nu o ducea prea bine, facusera sapte copii in treiseprezece ani dar in fiecare an
ii murea cate unul si puneau cate o cruce la stalpul portii. Aceasta tragedie il face pe Tugurlan agresiv,
certaret, se bate cu fiul primarului, cu seful de post si ajunge la inchisoare.

2. Povestirea pe scurt la Maitreyi de Mircea Eliade

/
Venit in India pentru a afla cat mai multe despre aceasta tara si pentru a-si face o cariera, in Calcutta,
tanarul englez Allan este angajat la o societate de canalizare a deltei. Mai intai desenator tehnic, apoi
insarcinat sa supravegheze lucrarile la Tambuk si la Assam, in jungla se imbolnaveste de malarie si este
spitalizat. Inginerul hindus Narendra Sen, cu studii stralucite la Edinburgh, il invita pe Allan sa locuiasca in
casa lui, in timpul convalescentei. Pe langa ajutorul pe care i l-ar da tanarului englez faptul de a locui intr-o
familie, Narendra Sen intentioneaza sa-l adopte ca fiu pe Allan, iar apoi sa se mute cu toata familia in
Anglia, pentru ca in India incepuse revolutia. Dar Allan afla mult mai tarziu de la Maitreyi adevaratele
intentii ale inginerului, dupa ce crezuse la inceput ca Sen voia sa-l insoare cu fiica lui.
Primele intalniri ale lui Allan cu Maitreyi, inainte de a se muta in casa lui Sen, sunt: in fata
bibliotecii, cand Narendra Sen alege carti pentru Craciun, la spital, cand este vizitat de inginer si de fiica lui
si la cina la care il invita Sen impreuna cu ziaristul francez care pregateste o carte pentru India. La inceput
Allan nu este impresionat de Maitreyi, dar la cina se simte tulburat de ea, cand ii sesizeaza taina fapturii si ii
aude rasul de femeie si de copil in acelasi timp.
Cand se muta in casa lui Sen, Allan recepteaza realitatea ca un european si crede in complotul
familiei Sen care ii incurajeaza apropierea de Maitreyi. Cu floarea rosie pe care i-o ofera tanarului, Maitreyi
declanseaza involuntar jocul seductiei. Seductia continua cu jocul cartilor, in biblioteca, jocul privirilor, al
mainilor, al atingerilor. Misterul eroinei este infinit, iar imposibila clarificare pe calea luciditatii si
autoanalizei care il caracterizeaza ii intretine lui Allan interesul pentru ea.
Diferenta dintre cele doua mentalitati, orientala si occidentala, este pusa in evidenta de conceptia
despre iubire a celor doi tineri, exponenti ai acestor mentalitati. Maitreyi a avut alte trei iubiri, inaintea lui
Allan, toate de ordin spiritual: iubise copacul sapte frunze, pe guru Robi Takkur si are amintirea baiatului de
la templu. In schimb, iubirile lui Allan fusesera doar trupesti, fara spiritualitate (“nu dragoste, ci murdarie”).
Desi cu luciditate si cu spirit de analiza, Allan se lasa prins in mrejele jocurilor Maitreyiei, traversand toate
etapele iubirii: inceputul (“eu n-o iubesc”, “ma turbura, ma fascineaza, dar nu sunt indragostit de ea”),
instalarea (“ma amuz doar”), cresterea (“nici o femeie nu m-a tulburat atat”), apoteoza (“suferinta mea”,
“vrajit si indragostit”).
Allan parcurge drumul cunoasterii prin eros, avand-o ca initiatoare pe Maitreyi. El se muleaza dupa
preferintele ei spirituale, este initiat si convertit, vrea chiar sa treaca la hinduism, crezand ca asa se va putea
casatori cu Maitreyi. Dupa ce i se daruieste noaptea lui Allan, pentru a dezlega pacatul de care se simtea
vinovata, tanara va oficia logodna lor, la Lacuri, rostind catre cer si pamant legamantul dragostei.
Legamantul si inelul cu cei doi serpi inlantuiti sunt dovada ca Maitreyi cunoaste farmecul iubirii mistice.
Din cauza surorii mai mici, Chabu, Narendra Sen afla de iubirea celor doi si rupe echilibrul cuplului,
alungandu-l pe Allan. Abia acum el afla ca o casatorie cu Maitreyi era inacceptabila, deoarece ea apartinea
celei mai nobile caste indiene, a brahmanilor, iar casatoria cu cineva din afara castei sale ar fi insemnat
degradarea intregii familii.
Ruptura aduce supliciul, boala, martirajul in casa inginerului Sen: tatal orbeste, Chabu moare in urma
unor crize de nebunie. Brutalizata de tata, Maitreyi ia asupra-si toata vina. in incercarea de a-l regasi pe
Allan, sperand ca va fi alungata din casa, ea se da vanzatorului de fructe, dar sacrificiul este inutil. Ea il
sacralizeaza pe Allan, numindu-l: soare, aer, floare, “zeu de aur si din pietre scumpe”.
Allan se retrage in Himalaya pentru o dezintoxicare sentimentala, unde trairea in plan contemplativ ii
permite purificarea. Episodul iubirii pasagere cu Jenia Isaac ii confirma faptul ca traise alaturi de Maitreyi
iubirea absoluta. Plecarea din India ii apare ca o izbavire.
Maitreyi va ramane pentru europeanul rational o eterna obsesie si enigma; framantarile lui Allan fac
ca romanul sa aiba un final deschis.

3. BALTAGUL, de Mihail Sadoveanu

REZUMAT

Plecat la Dorna în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru (26 octombrie) pentru a cumpăra niște oi de

la niște ciobani de pe Rarău, Nechifor Lipan nu se mai întoarce la casa lui de pe măgura Tarcăului și nu mai
dă niciun semn de viață. Soția sa, Vitoria, începe să se neliniștească deoarece oierul nu lipsise niciodată de
acasă, în ultimii douăzeci de ani, o perioadă mai mare de douăzeci de zile. El nu se dusese nici la popasul de
iarnă al turmelor de oi din satul Cristești (din apropiere de Iași) aflat pe balta Jijiei, unde urma să plătească
taxele de pășunat, nutrețul animalelor și simbriile ciobanilor și de unde trebuia apoi să se întoarcă acasă cu
fiul său, Gheorghiță. Perioada de întârziere depășește o lună, iar Vitoria visează într-o noapte că Nechifor
traversa călare, spre asfințit, o întindere de apă și începe să bănuiască că acesta a murit.
După ce se sfătuiește cu părintele Dănilă și cu baba Maranda, Vitoria decide să se roage Maicii
Domnului și să țină post negru douăsprezece vineri la rând, sperând că Nechifor se va întoarce până atunci.
După ce Gheorghiță se întoarce acasă în preajma sărbătorilor de iarnă, Vitoria pleacă la mănăstirea
Bistrița pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și a cere un sfat duhovnicesc, apoi se
deplasează la Piatra Neamț pentru a anunța stăpânirea de dispariția soțului ei. Prefectul județului afirmă că
este posibil ca Nechifor Lipan să fi fost prădat de bani și ucis, confirmând temerile Vitoriei. Femeia se
hotărăște să plece în căutarea soțului dispărut la terminarea celor douăsprezece săptămâni de post negru,
împreună cu Gheorghiță, luând cu ei un baltag pentru a se apăra de răufăcători.
După ce-și vinde restul de marfă negustorului evreu David, Vitoria pornește în zorii zilei de 10
martie, împreună cu Gheorghiță, pe drumul parcurs de Nechifor Lipan până la Dorna.
Ei urmează cursul Bistriței, trecând prin Bicaz, Călugăreni (unde se despart de
David), Farcașa, Borca, Broșteni și Crucea și întrebând peste tot dacă oierul dispărut a trecut pe acolo. În
cele din urmă, Vitoria ajunge la Vatra Dornei, unde află din registrele de vânzări că Nechifor cumpărase 300
de oi, învoindu-se apoi să vândă 100 de oi către doi gospodari munteni necunoscuți. Turmele de oi au fost
trimise pe valea pârâului Neagra Șarului către popasul de iarnă de la Ștefănești (de la apa Prutului), iar cei
trei tovarăși au pornit pe urmele lor.
Vitoria și Gheorghiță pornesc pe valea Negrei pe urmele turmelor de oi, trecând prin Șaru
Dornei, Păltiniș, Dârmoxa, Broșteni, Borca și Sabasa și traversând apoi Pasul Stânișoara (pe Drumul
Talienilor) până în Suha (localitate înglobată astăzi în satul Mălini). Ajunsă la Suha, Vitoria află de la
crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția lui, Maria, că au trecut acolo prin toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei
doi oieri, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, locuiau în valea Doi Meri și păreau că s-au îmbogățit brusc în ultima
vreme, iar nevestele lor deveniseră fudule și începuseră să facă risipă. Chemați la primărie și întrebați,
Bogza și Cuțui afirmă că au cumpărat toate oile lui Lipan și s-au despărțit de acesta la Crucea Talienilor,
Nechifor întorcându-se înspre casa lui. După ce se sfătuiește cu Vitoria, crâșmărița Maria lansează un zvon
în Suha că vânzarea oilor către cei doi gospodari este discutabilă, deoarece s-ar fi făcut fără martori și fără
semnarea vreunui document doveditor.
Ageră la minte, Vitoria trage concluzia că uciderea lui Nechifor Lipan a avut loc între Suha și Sabasa
și traversează înapoi Pasul Stânișoara. Ea îl găsește în curtea unui gospodar din Sabasa pe Lupu, câinele
credincios al soțului ei. Animalul le semnalează râpa unde zăceau osemintele lui Nechifor Lipan, alături de
cele ale calului său. Craniul mortului era spart de o lovitură de baltag, dovedind că moartea oierului fusese
una violentă. Chemate la fața locului, autoritățile îi cercetează pe Bogza și pe Cuțui, care continuă să susțină
că ei se despărțiseră de Lipan după ce-i plătiseră toți banii.
Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa cu ocazia înmormântării oaselor lui Lipan, invitându-i
pe subprefect și pe cei doi gospodari din Suha. Femeia îl acuză pe Calistrat Bogza că i-ar fi lovit soțul pe la
spate cu baltagul pentru a-i lua oile, în timp ce Cuțui stătea de pază ca să nu fie surprinși de vreun drumeț.
Furios, gospodarul îi dă pe toți la o parte și iese din casă, unde îl atacă pe Gheorghiță. Flăcăul se apără și-l
lovește pe Bogza în frunte cu muchea baltagului, iar câinele Lupu îl mușcă de gât pe ucigaș. Ilie Cuțui se
predă și confirmă acuzațiile femeii, în timp ce Bogza, grav rănit de mușcătura câinelui, își recunoaște vina și
cere să fie iertat.

4. ION, de Liviu Rebreanu

REZUMAT

Glasul pământului
Romanul începe cu descrierea drumului care duce către satul Pripas, la care se ajunge prin „șoseaua
ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul” până la Cluj, din care se desprinde „un drum alb mai sus de
Armadia” și după ce lasă Jidovița în urmă, „drumul urcă întâi anevoie până ce-și face loc printre dealurile
strâmtorate (...), apoi cotește brusc pe sub Râpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură
de coline”. La intrarea în sat, „te întâmpină (...) o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălată
de ploi și cu o cununiță de flori veștede agățată de picioare”. Imaginea este reluată simbolic nu numai în
finalul romanului, ci și în desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care se vindeau mobilele învățătorului,
sugerând destinul tragic al lui Ion și al Anei, precum și viața tensionată și necazurile celorlalte personaje:
Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc etc.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care toți locuitorii satului Pripas se află adunați
la hora tradițională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntașii satului, familia
învățătorului Herdelea, preotul Belciug, fostul învățător - tolstoianul Simion Butunoiu -, și „bocotanii” care
cinstesc cu prezența lor sărbătoarea. Hora este o pagină etnografică memorabilă prin jocul tradițional,
vigoarea flăcăilor și candoarea fetelor, prin lăuta țiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos: „De
tropotele jucătorilor se hurducă pământul. Zecile de perechi bat someșana cu atâta pasiune, că potcoavele
flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltorește, se așază în straturi
groase pe fețele brăzdate de sudoare, luminate de oboseală și de mulțumire”.
Lui Ion îi place Florica, dar Ana are pământ, așa că el îi face curte acesteia, spre disperarea lui Vasile
Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion și-l face de râsul satului, spunându-i „sărăntoc”. Alexandru
Glanetașu, tatăl lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei, care avusese avere când se măritase cu el. Vasile Baciu,
om vrednic al satului, se însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea și se gândea
să-i asigure fetei zestre atunci când se va mărita.
 Ion, flăcău harnic și mândru, dar sărac o necinstește pe Ana și îl obligă astfel pe Vasile Baciu să i-o
dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri. Obținând avere, Ion dobândește situație socială,
demnitate umană și satisfacerea propriului orgoliu.
În celălalt plan, familia învățătorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea își zidise casa pe lotul ce
aparținea bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Relațiile învățătorului cu preotul se degradează cu timpul,
de aceea Herdelea se teme că ar putea pierde toată agoniseala și i-ar rămâne familia pe drumuri. Preotul
Belciug, rămas văduv încă din primul an, are o personalitate puternică, este cel mai respectat și temut om din
sat, având o autoritate totală asupra întregii colectivități.
În sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectați dacă au oarecare agoniseală, fapt ce face ca
relațiile sociale să fie tensionate între „sărăntoci” și „bocotani”, între chibzuința rosturilor și nechibzuința
patimilor, ceea ce face să se dea în permanență o luptă aprigă pentru existență.
Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile nu se întemeiază
pe sentimente, ci pe interese economice: „În societatea țărănească, femeia reprezintă două brațe de lucru, o
zestre și o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de a mai însemna ceva pentru
feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu mult de a oricărei femei, nu” (G. Călinescu). Bătută de
tată și de soț, Ana, rămasă fără sprijin moral, dezorientată și respinsă de toți, se spânzură. Florica, părăsită de
Ion, se căsătorește cu George și se bucură de norocul pe care îl are, deși îl iubea tot pe Ion.
Glasul iubirii
Căsătorit cu Ana și așezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui pătimașe, nu se poate mulțumi cu averea
pe care o dobândise și râvnește la Florica. Sfârșitul lui Ion este năprasnic, fiind omorât de George Bulbuc,
care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui, așadar Rebreanu propune pentru sfârșitul pătimașului Ion o crimă
pasională.
Finalul romanului surprinde satul adunat la sărbătoarea sfințirii noii biserici, descrie drumul care iese
din satul Pripas, viața urmându-și cursul firesc: „Pripasul de-abia își mai arăta câteva case. Doar turnul
cotește, apoi se îndoaie, apoi se întinde, iar dreaptă ca o panglică cenușie în amurgul răcoros. (...) Satul a
rămas înapoi același, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins, alții le-au luat locul. (...)
Drumul trece prin Jidovița, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someș, și pe urmă se pierde în șoseaua cea
mare și fără început ...”.

5. PADUREA SPANZURATILOR, de Liviu Rebreanu

REZUMAT

Apostol Bologa, fiul unui avocat român semnatar al Memorandului (1892), originar din
satul Parva din apropiere de Năsăud, dobândește în familie o educație religioasă, dar își pierde credința
în Dumnezeu după moartea tatălui său. Deși era student la Facultatea de Filozofie a Universității din
Budapesta și nici nu urmase stagiul militar deoarece era fiu de văduvă, el se înrolează în Armata Austro-
Ungară la începutul Primului Război Mondial atât din ambiția juvenilă de a-și dovedi vitejia în fața
logodnicei sale, Marta Domșa, ce era fermecată de uniformele militare ale ofițerilor unguri, cât și dintr-o
suprastructură socială pe care o dobândise în școlile ungurești. După ce urmează cursurile școlii de artilerie,
este trimis pe front. Luptă vitejește pe fronturile din Italia și Galiția și este rănit de două ori în următorii doi
ani, fiind înaintat la gradul de locotenent și decorat de trei ori.
Războiul devine concepția lui de viață, iar tânărul locotenent se simte un om al datoriei. Este cooptat
în tribunalul militar care-l osândește la moarte pe ofițerul ceh Svoboda, surprins în timpul unei tentative
de dezertare pe frontul din Galiția. Siguranța morală cu privire la vinovăția cehului este zdruncinată de o
discuție de la popotă în care află motivele încercării de dezertare și de evocarea ulterioară de către căpitanul
Klapka a unei păduri pline cu oameni spânzurați în urma unor acuzații de trădare. Bologa începe să aibă
mustrări de conștiință. Aflând că divizia sa va fi mutată pe frontul românesc, el trece printr-o criză
psihologică și distruge un reflector rusesc cu speranța că-l va îndupleca pe generalul Karg să rămână pe
frontul galițian sau să fie trimis pe frontul italian. Nu reușește să-l convingă pe general și se hotărăște să
dezerteze chiar în acea noapte, dar este grav rănit în urma unui atac neașteptat al rușilor.
După cinci luni de spitalizare, Bologa pleacă pe frontul din Carpații Orientali, iar generalul Karg
dispune mutarea sa la coloana de muniții ce se afla în satul Lunca, cu o populație mixtă româno-
maghiară. Intenționează să treacă frontiera pentru a se alătura oștirii române, dar cade la pat din cauza
epuizării, fiind îngrijit cu devotament de țărăncuța unguroaică Ilona, fiica gazdei sale, groparul Paul Vidor.
În cele din urmă, obține un concediu medical de o lună și se întoarce la Parva. Rupe logodna cu Marta, pe
care o surprinde conversând încântată în ungurește cu un ofițer de honvezi, ce îi făcea curte, dându-și seama
de frivolitatea și de necredința fetei și de faptul că a plecat la război doar pentru a-i îndeplini ei un capriciu.
Pentru a-și salva reputația, Marta susține că ruperea logodnei se datorează faptului că a vorbit
ungurește cu ofițerul de honvezi, iar această variantă este răspândită în sat. Notarul Alexandru Pălăgieșu,
fostul său prieten și un supus loial al statului dualist, îl acuză de crearea unei tulburări antinaționale și este
izgonit cu brutalitate din casa familiei Bologa. În zilele următoare, Apostol își regăsește credința în
Dumnezeu și bucuria de a trăi. Concediul îi este suspendat cu trei zile înainte de termen din cauza unui
denunț al lui Pălăgieșu, iar ofițerul se întoarce pe front, plin de credință și de iubire.
Revenit la Lunca, Apostol Bologa se logodește cu Ilona, dându-și seama că o iubește deoarece este
folosit la munca de cancelarie, el consideră că situația sa este încă acceptabilă. În zilele de dinaintea Paștelui,
mai mulți ostași români din Armata Austro-Ungară încep să dezerteze, iar comandanții militari dispun
arestarea și spânzurarea țăranilor surprinși în apropierea frontului, acuzându-i pe nedrept de spionaj. Bologa
este chemat într-o seară la sediul comandamentului de divizie din Făget și numit de generalul Karg în juriul
Curții Marțiale care urma să judece a doua zi 12 țărani români, învinuiți de fraternizare cu inamicul.
Refuzând să devină complice la condamnarea unor oameni nevinovați, el se hotărăște să traverseze
liniile frontului pentru a ajunge la români, dar se rătăcește și este prins de o patrulă condusă de locotenentul
maghiar Varga, vechiul său amic. Cu ocazia percheziției se găsește asupra sa o hartă cu pozițiile trupelor, iar
pretorul militar îl acuză de dezertare la inamic și trădare. Bologa refuză cu încăpățânare să se apere în fața
Tribunalului Militar, în ciuda insistențelor căpitanului Klapka, și este condamnat la degradare militară și
moarte prin spânzurare. El își simte sufletul împăcat, în timp ce inima îi este inundată de iubirea care
„îmbrățișează deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu, viața și moartea. (...) Cine n-o simte nu trăiește
aievea; cine o simte trăiește în eternitate... Cu iubirea în suflet poți trece pragul morții, căci ea stăpânește și
dincolo, pretutindeni, în toate lumile existente și inexistente...”.
Moare în zorii zilei, detașat de lumea pământească, „cu ochii însetați de lumina răsăritului” și cu
privirile îndreptate „spre strălucirea cerească”.

6. DRAGOSTEA NU MOARE, de Maitreyi Devi

REZUMAT

„Dragostea nu moare“, de Maitreyi Devi, adică romanul prin care Maitreyi, eroina lui Mircea
Eliade din „Maitreyi“, răspunde afirmațiilor pe care acesta le făcuse în cartea sa.
Povestea de dragoste dintre scriitorul român și Maitreiy, fiica învățatului din India la care Eliade a
stat o vreme, este o parte importantă a literaturii române de zeci și zeci de ani, însă puțini au căutat sau știu
că există o carte și cu punctul ei de vedere.
În anii ’70, bătrână și căsătorită, Maitreyi revede prin ochiul tinereții întâlnirea/dragostea/conflictele
pe care le-a avut cu Mircea Eliade, el având pe atunci 23 de ani, iar ea 16, care în carte poartă pseudonimul
de Mircea Euclid.
După zeci de ani în care a ignorat că Eliade a scris o carte despre ea, decide să afle despre ce este și
se declară dezamăgită când se lovește de minciunile spuse de român. Maitreyi consideră că Eliade i-a stricat
renumele prin fanteziile scrise în romanul său. E adevărat că cei doi s-au iubit, dar nu în modul erotic descris
de român.
Scuza pe care un prieten de-al lui Eliade a invocat-o a fost că acesta a suferit atât de mult în urma
despărțirii de Maitreyi încât s-a refugiat în fantezie, însă ar fi fost mai potrivit să nu folosească numele ei,
dacă tot avea să distorsioneze adevărul.
Pe decursul paginilor, Maitreyi lasă de înțeles că oricât de mult studia Eliade cultura indiană, nu
pricepea obiceiurile și tradițiile locale, motiv pentru care nu înțelegea că ea nu-i putea da tot ce el își dorea.
Trei scrisori i-a trimis Maitreyi, de-a lungul a 40 de ani, după despărțire, și toate fără răspuns, deși și el i-a
trimis câteva la început, neprimind răspuns din cauză că acestea nu au ajuns la ea, fiind păstrate de
intermediarul care trebuia să le ducă mai departe.
Povestea se termină cu Maitreyi mergând în SUA, în Chicago, unde Eliade era profesor universitar,
pentru a-l vedea o ultimă dată. Când intră în biblioteca lui, Eliade nu vrea nici măcar să o privească. Este
detașat de lume și de tot.

7. HOBBITUL, de J. R. R. Tolkien
REZUMAT
Povestea începe din ziua în care hobbitul Bilbo Baggins un locuitor al Comitatului, are parte de o
vizită neașteptată din partea vrăjitorului Gandalf și unui grup de treisprezece pitici (dwarfi) conduși de
Thorin (Scut-de-Stejar), compus din Balin, Glóin, Bifur, Bofur, Bombur, Dwalin, Ori, Dori, Nori, Óin, Kíli
și Fíli. Gnomii mai au nevoie de un membru în grupul lor, un hoț experimentat, pentru a-și duce la bun
sfârșit planul: să câștige Muntele Singuratic, să-l înfrângă pe balaurul Smaug și să recupereze regatul și
comorile sale. Gandalf l-a recomandat pe Bilbo pentru această misiune, iar el acceptă să-i însoțească în
aventură.
În drumul spre Munții Cețoși, grupul este capturat de trei troli (Tom, Bert și William) chiar după ce
Gandalf i-a părăsit. Vrăjitorul, cunoscând slăbiciunea acestor creaturi, le transformă în stane de piatră. În
vizuina trolilor, compania a descoperit săbii, iar Bilbo primește un pumnal, pe care el îl poate folosi ca o
sabie, din cauza dimensiunii sale mici, și o numește mai târziu Sting. Curând după aceea, compania a ajuns
la Rivendell, unde elful Elrond cel înțelept le dezvăluie și mai multe secrete ale hărții.
Odată ajunși în Munții Cețoși, o furtună îi forțează să se refugieze într-o peșteră, unde sunt capturați
de goblini și duși în adânc în pământ. Deși Gandalf îi salvează, Bilbo se rătăcește de ceilalți în timp ce fuge
de goblini. Pierdut în tunelele goblinilor, el dă peste un inel misterios (Inelul pe care l-a găsit Déagol,
hobbitul ucis de Sméagol, adică Gollum) și îl întâlnește pe Gollum, care îl provoacă la un joc de ghicitori cu
miză mortală. Cu ajutorul inelului, care îl face invizibil, Bilbo scapă și se alătură piticilor, crescând în ochii
lor. Aceștia sunt din nou urmăriți de un grup de orci și wargi (lupi sălbatici), dar intervenția vulturilor le
salvează viața.
Păsările îi duc în apropiere de casa de Beorn, un om care se poate preschimba în urs. El îi ajută să
ajungă în Codrul Întunecat. La marginea pădurii, Gandalf se desparte de prietenii lui. În timpul trecerii lor
prin pădure, piticii sunt capturați de două ori, o dată de păianjenii giganți și o dată de către elfi, dar de
fiecare dată, Bilbo folosește inelul lui magic pentru a-i elibera pe tovarășii lui.
Apropiindu-se de Muntele Singuratic, călătorii sunt întâmpinați de oamenii din Orașul Lacului, care
speră că piticii vor îndeplini profeția uciderii lui Smaug. Cu ajutorul inelului, Bilbo se furișează până la
vizuina balaurului, și după o conversație cu el, fuge cu o cupă din aur și află despre punctul slab din armura
lui, mai exact burta. Dragonul se înfurie și, considerând că Orașul Lacului l-a ajutat pe intrus, pornește
împotriva locuitorilor. Un sturz nobil, care a auzit cele spuse de Bilbo despre vulnerabilitatea lui Smaug, îi
raportează acest lucru lui Bard, care reușește să ucidă dragonul cu o săgeată.
Când piticii pun stăpânire pe munte, Bilbo găsește Piatra Ark, o bijuterie de familie a dinastiei lui
Thorin, pe care o fură. Elfii Pădureni și Oamenii Lacului asediază Muntele și cer răsplată pentru ajutor,
compensații pentru distrugerea Orașului Lacului și partea lor din comoară. Thorin refuză și, chemându-și
semenii din munții Nordului, își întărește poziția. Bilbo încearcă să medieze conflictul cu ajutorul Pietrei
Ark, dar Thorin este neînduplecat. El îl alungă pe Bilbo, iar bătălia pare inevitabilă.
A doua zi sosesc întăriri (piticii) conduse de Dain, vărul lui Thorin - acesta refuzând în continuare
orice negocieri. Armatele sunt dispuse să se lupte atunci când Gandalf reapare pentru a-i avertiza pe toți
despre apropierea unei armate de goblini și wargi. Piticii, elfii și oamenii se unesc apoi pentru a lupta
împotriva lor în Bătălia celor Cinci Popoare, care se pare că era pierdută pentru alianță până la sosirea
vulturilor și a lui Beorn. Acesta îl ucide pe Bolg, liderul goblinilor, iar armata lor, demoralizată, este ușor de
învins. Victoria este câștigată de cele trei armate, însă Thorin, Fili și Kili au fost uciși în timpul confruntării,
primul amintit împăcându-se cu Bilbo chiar înainte de a pieri.
Hobbitul acceptă doar o mică parte din ceea ce îi revenea din comoară, considerând că nu are nevoie
de mai mult, dar tot se întoarce acasă foarte bogat.

8. STĂPÂNUL INELELOR, de J. R. R. Tolkien

REZUMAT

Frăția Inelului
Cele trei volume ale trilogiei Stăpânul Inelelor sunt divizate fiecare în două cărți mai mici, formând
șase cărți în total. Cartea I din Frăția inelului începe în Comitat, avându-l ca personaj principal pe Bilbo,
care își serbează cea de-a 111-a aniversare, aproximativ cu șaizeci de ani după terminarea Hobbitului.
Acesta dispare folosind inelul său magic. Începând o nouă aventură, Bilbo îi încredințează multe dintre
bunurile sale, incluzând inelul, nepotului și moștenitorului său adoptiv Frodo Baggins. După 17 ani de
investigații, bunul său prieten Gandalf cel Sur confirmă că acest inel este de fapt Inelul, instrumentul puterii
lui Sauron, pe care Lordul Întunecat l-a căutat de-a lungul celui de-al Treilea Ev, și care a corupt multe
persoane în dorința sa de a ajunge la stăpânul său. Ceea ce nu știe Gandalf este că Gollum a călătorit în
Mordor, unde a fost capturat și puținele informații pe care le avea despre Inel le-a divulgat prin tortură.
«Sauron» își trimite cei mai de temut supuși ai săi, Nazgûlii deghizați în călăreți negri, pentru a căuta
Inelul în Comitat. Frodo, purtătorul inelului, scapă cu ajutorul grădinarului său loial Samwise Gamgee și a
trei prieteni apropiați Meriadoc „Merry“ Brandybuck, Peregrin „Pippin“ Took și Fredegar „Fatty“ Bolger. În
timp ce Fatty acționează drept momeală pentru Călăreții Negri, Frodo și ceilalți decid să ducă Inelul la elfii
din Vâlceaua Despicată. Ei sunt ajutați de către Tom Bombadil și un bărbat numit „Pas Mare“, care mai
târziu se dovedește a fi Aragorn, moștenitorul tronului din Gondor și Arnor, două regate create de către
númenoreenii exilați. Aragorn îi conduce pe hobbiți la Vâlceaua Despicată, la cererea lui Gandalf. Între
timp, Frodo este grav rănit de către Călăreții Negri, când se aflau pe dealul supranumit Țancul Vremii. Cu
ajutorul lordului elf Glorfindel, Frodo reușește să ajungă la Vâlceaua Despicată, trecând râul Bruinen.
Călăreții Negri sunt alungați cu ajutorul unei vrăji de creștere a debitului râului, făcută de către lordul
Elrond. Cartea I se termină avându-l pe Frodo inconștient.
Cartea a II-a îl surprinde pe Frodo revenindu-și după rana făcută de către Nazgûli, sub stricta grijă a
lui Elrond, conducătorul Vâlcelei Despicate. Frodo îl reîntâlnește aici pe Bilbo, care trăiește retras și o vede
pe Arwen, fiica lui Elrond. Mai târziu, o mare parte din expozițiunea poveștii este redată de-a lungul unui
mare consiliu, găzduit de către Elrond și la care participă reprezentanții marilor seminții din Pământul de
Mijloc (elfi, gnomi și oameni). Gandalf menționează posibila amenințare a lui Saruman, liderul Ordinului
Vrăjitorilor, care i s-a aliat Lordului Întunecat Sauron (pe care îl va trăda în curând pentru a obține el însuși
Inelul). Pentru a împlini o veche profeție referitoare la reîntoarcerea regelui Gondorului și Arnorului,
Aragorn urmează să pornească un război împotriva lui Sauron, fiind înarmat cu Narsil, sabia distrusă a lui
Elendil. Bucățile distruse ale sabiei au fost ținute în secret la Vâlceaua Despicată de-a lungul anilor pentru a
fi restaurată acum sub numele de Andúril. Consiliul decide că singura posibilitate de a salva Pământul de
Mijloc este aceea de a distruge inelul, prin aruncarea lui în lava Muntelui Osândei, loc în care a fost creat
inelul. Frodo se oferă voluntar pentru această misiune, iar Frăția inelului este formată pentru a-l proteja,
fiind compusă din cei trei semeni hobbiți, Gandalf, Aragorn, Boromir din Gondor, Gimli piticul și Legolas
elful. Aceștia, împreună cu Frodo, sunt cei nouă membri care au pornit împotriva lui Sauron.
Echipa călătorește de-a lungul câmpiilor și munților și hotărăște să se avânte în Minele Moriei, din
cauza vrăjilor cu care Saruman controlează natura împotriva lor. Ei sunt urmăriți de către Gollum, care a fost
eliberat de către Sauron, fiind disperat să își redobândească inelul pe care îl numește Neprețuitul. Când
compania ajunge în mijlocul galeriilor din Moria, este atacată de către orci. Gandalf trebuie să se lupte cu un
Balrog, un demon din timpuri străvechi și cade împreună cu acesta într-o prăpastie adâncă, creând astfel
iluzia morții sale. Scăpând din Moria, Frăția, condusă acum de către Aragorn, se refugiază în regatul elfilor,
Lothlórien, casa Doamnei Galadriel și a Lordului Celeborn. Frăția călătorește apoi de-a lungul râului
Anduin, iar Frodo decide să continue călătoria pe cont propriu, din pricina influenței negative pe care o are
inelul asupra lui Boromir. La finalul Cărții a II-a, Frodo alături de Sam încep să călătorească pe drumul spre
Mordor.
Cele două turnuri
Cel de-al doilea volum, Cele două turnuri, este împărțit în două povești paralele, câte una în fiecare
carte. Cartea a II-a detaliază aventurile membrilor Frăției rămași în viață, care ajută regatul numit Rohan în
lupta sa împotriva vrăjitorului Saruman. În începutul cărții, Frăția este atacată de către orci (unii aflați în
slujba Lordului Întunecat Sauron și alții în slujba trădătorului Saruman), în luptă fiind ucis Boromir, iar
Merry și Pippin sunt răpiți de către orci (cu ordine de la stăpânii lor să îi audcă pe hobbiți vii). Aragorn,
Legolas și Gimli pornesc în căutarea hobbiților.
Cei trei îl întâlnesc pe Gandalf, care s-a reîntors sub numele de Gandalf cel Alb. El a învins Balrogul
cu prețul vieții sale, dar s-a întors pe Pământul de Mijloc din cauză că misiunea sa nu a fost îndeplinită încă.
Cei patru ajută regatul Rohan sa învingă trupele lui Saruman, în lupta de la Cetatea Cornului. În acest timp,
Merry și Pippin, eliberați din captivitate, îi ajută pe enți, făpturi asemănătoare copacilor dar care posedă
abilități motorii, să distrugă fortăreața lui Saruman, Isengard. Cele două grupuri se întâlnesc după ce ambele
lupte se încheie. Saruman refuză să renunțe la ideile sale nebunești și este izgonit de către Gandalf din
Ordinul Vrăjitorilor, luându-i o mare parte din puterea magică.
Cartea a IV-a descrie călătoria lui Frodo și Sam spre Muntele Osândei. Aceștia reușesc să îl
captureze pe Gollum și să îl convingă să îi conducă pe drumul spre Poarta Neagră, realizând după aceea că
este impenetrabilă. Gollum le sugerează apoi un drum secret către Mordor, prin înfricoșătoarea vale Minas
Morgul. În timp ce călătoresc prin această zonă, ei sunt capturați de către o mică armată a Gondorului,
condusă de către fratele lui Boromir, Faramir, dar ei îl conving pe acesta că inelul trebuie să fie distrus cu
orice preț.
La finalul volumului, Gollum îl trădează pe Frodo și îl conduce la Shelob, un păianjen uriaș, sperând
că odată ce acesta se va ospăta din hobbit el va putea lua inelul. Shelob îl înțeapă pe Frodo și îl paralizează,
dar Sam se luptă cu păianjenul și îl învinge. Frodo este luat de către orci și dus în fortăreața Cirith Ungol.
Sam crede că stăpânul său este mort și ia povara inelului asupra sa. El realizează mai târziu că adevăratul
purtător trăiește și începe astfel o urmărire pentru a-i salva viața lui Frodo. În tot acest timp Sauron pornește
războiul împotriva Gondorului, trimițând o armată numeroasă condusă de către liderul Nazgûlilor în lupta
contra Gondorului.
Întoarcerea regelui
Cel de-al treilea volum, Întoarcerea regelui începe cu Gandalf care ajunge la cetatea Minas Tirith,
din Gondor, împreună cu Pippin, pentru a avertiza orașul în legătură cu atacul iminent ce urmează să fie
lansat de către Sauron. Merry se alătură armatei din Rohan, în timp ce componenții Frăției (Legolas și
Gimli), conduși de către Aragorn se avântă pe Cărările Morții având speranța că pot găsi o armată formată
din sufletele morților care îi vor ajuta împotriva corsarilor din Umbar. Gandalf, Aragorn și ceilalți membri ai
Frăției asistă astfel la marele război lansat de către Sauron împotriva regatului Gondor. Cu ajutorul
călăreților din Rohan și a asaltului lui Aragorn dinspre râu, procente semnificative din armata lui Sauron au
fost înfrânte, iar cetatea Minas Tirith a câștigat lupta. Totuși, Sauron dispunea încă de mii de supuși, iar
personajele principale sunt nevoite să înceapă o luptă pentru totul sau nimic, lângă Poarta Neagră a
Mordorului. Planul acestora este să îi distragă atenția lui Sauron, pentru a-i da lui Frodo suficient timp
pentru a distruge inelul.
În cartea a VI-a, Sam îl salvează pe Frodo din captivitate. Cei doi își croiesc cu greu drum prin
Mordor și după un drum dificil ajung la Muntele Osândei (fiind urmăriți îndeaproape de către Gollum). De
asemenea, tentația inelului se dovedește a fi prea puternică pentru Frodo, în final acesta hotărând să păstreze
inelul pentru el. În timp ce Nazgûlii zboară cu mare viteză spre Muntele Osândei, Gollum îl atacă pe Frodo,
în speranța că poate obține „Prețiosul“. Acesta îl mușcă pe Frodo de degetul pe care poartă inelul și reușește
să îl ia. Înnebunit de bucurie, Gollum se dezechilibrează și cade în lava încinsă a vulcanului, distrugând
neintenționat inelul. O dată cu distrugerea acestuia, armata lui Sauron este împrăștiată, Nazgûlii se
dezintegrează, iar armata lui Aragorn devine victorioasă.
Astfel, Sauron este distrus pentru totdeauna, iar regatul acestuia își găsește sfârșitul. Aragorn este
încoronat drept rege al Gondorului și se căsătorește cu Arwen, fata lui Elrond. Totuși, conflictele nu s-a
încheiat, deoarece Saruman reușește să scape din captivitate și să aducă, cu ajutorul unor bandiți și oameni-
orci, Comitatul sub conducerea sa. În final, hobbiții reușesc să îl înlăture pe acesta și să readucă frumusețea
și pacea acelor zone. La sfârșit, Frodo rămâne rănit în suflet și corp și, fiind acompaniat de către Bilbo,
călătorește peste mări spre Tărâmurile Nemuririi, unde își găsește pacea.
Anexele romanului conțin detalii referitoare la istoria Pământului de Mijloc și semințiile care
populează aceste locuri. Arwen este un personaj absent fizic din multe părți ale romanului, povestea sa fiind
narată complet în anexe (trecutul și viitorul său alături de Aragorn).
Conform cronologiei lui Tolkien, evenimentele descrise în poveste se încadrează între anunțul făcut
de către Bilbo la sărbătorirea vârstei sale (111) pe data de 22 septembrie 3001 și reîntoarcerea lui Sam la
Fundătura pe data de 6 octombrie 3021. Majoritatea evenimentelor se desfășoară de-a lungul anilor 3018 și
3019, prezentându-l pe Frodo care pleacă de la Fundătura pe 23 septembrie 3018 și distrugerea inelului, șase
luni mai târziu, pe 25 martie 3019.

9. CEI 3 MUȘCHETARI
REZUMAT

În vremea lui Ludovic al XIII-lea, mai precis în 1626, un tânăr gascon din Tarbes, urmând povața
părintească, pornește spre Paris pentru a intra în slujba regelui devenind mușchetar. Toată averea lui
d’Artagnan stătea în cincisprezece scuzi, un prăpădit de căluț galben și o scrisoare prin care tatăl său îl
recomanda căpitanului mușchetarilor, domnului de Tréville, pe care îl cunoscuse odinioară. Drumul, dat
fiind înfățișarea căluțului și firea aprigă, trufașă a stăpânului, nu e lipsit de peripeții: lui d'Artangan îi este
luată scrisoarea în Meung. La Paris, d’Artagnan câștigă bunăvoința domnului de Tréville, dar nu și uniforma
de mușchetar: trebuie mai întâi să-și facă ucenicia. Oricum, sosirea în marele oraș nu curmă șirul
boroboațelor pentru care tânărul gascon, nedeprins cu obiceiurile pariziene, pare făcut. Încă de la prima zi se
vede provocat la duel – pe rând – de trei vestiți mușchetari: nedespărțiții Athos, Porthos și Aramis.
La vremea aceea cardinalul Richelieu interzise duelurile, ceea ce însă nu le făcea mai rare, ci poate
mai discrete. Prin primejdioasa confruntare se dovedește începutul unei trainice prietenii: surprinși de gărzile
cardinalului (cu care mușchetarii, gărzile regelui, se aflau în permanentă dușmănie), cei patru se unesc și își
înfruntă curajos adversarii. Faptul că trei mușchetari, dintre care unul deja grav rănit, însoțiți de un tânăr
neexperimentat, „un copil”, au reușit să îi înfrângă pe cinci dintre cei mai de seamă soldați ai cardinalului,
ajunse până la urechile încântate ale regelui. Pentru d’Artagnan acesta este începutul unei faime de invidiat.
 Ocazia unor noi fapte eroice nu se lasă așteptată. Gazda lui d’Artagnan, fricosul domn Bonacieux, îl
roagă pe acesta să-i găsească soția, o slujitoare apropiată a reginei, răpită, pare-se, de oamenii cardinalului.
Intriga pare a fi una politică. Cardinalul urmărește să slăbească puterea Angliei lovind într-unul din cei mai
importanți oameni ai ei, ducele de Buckingham. Aflând de dragostea pasionată pe care acesta i-o poartă
reginei Franței, Ana de Austria, cardinalul pusese să fie ticluită o scrisoare ca din partea acesteia pentru a-l
ademeni la Paris și a-l captura. Regina însă aflase de complot și încerca să-l dejoace.
Răpirea doamnei Bonacieux nu pare a fi străină de această urzeală. Tânăra femeie reușește să scape
singură de răpitorii ei, dar casa ei fiind supravegheată, e din nou prinsă. E rândul lui d’Artagnan să o salveze
și o face tocmai la timp pentru ca aceasta să-l poată conduce într-un ascuns la palat pe omul cel mai căutat
din acele zile: ducele de Buckingham. Planul cardinalului de a o compromite pe regină în ochii regelui nu
este însă cu totul pierdut, Richelieu știind că ducele s-a întors în Anglia ducând drept amintire eghileții cu
diamante ai reginei. Richelieu îl convinge așadar pe rege să organizeze o serbare și-l îndeamnă să-și
poftească soția împodobită cu eghileții buclucași. Pentru a fi sigur de izbândă, o însărcinează pe o frumoasă
slujitoare, Milady, să îi fure ducelui două diamante. Răgazul pe care-l are regina pentru a cere înapoi
podoaba e foarte scurt și nici nu știe la cine să apeleze. Supus farmecelor doamnei Bonacieux, d’Artagnan
va lua asupră-i dificila misiune.
Grație ajutorului lui Athos, Porthos și Aramis, care rămân pe rând în urmă pentru a dejuca perfidele
capcane care le-au fost presărate pe drum, d’Artagnan ajunge la țărmul Franței. Cum însă nu are permis de
trecere în Anglia și cardinalul a emis deja un ordin în privința aceasta, îndrăznețul se va bate chiar cu
trimisul cardinalului, contele de Wardes, și-i va lua acestuia biletul de trecere. Drumul spre Londra îi e astfel
deschis și-și îndeplinește misiunea cu succes. Însă când să se bucure în sfârșit de mulțumirile promise de
doamna Bonacieux, aceasta e din nou răpită, de data aceasta fără urmă.
Pentru că-i cunoscuse taina, Milady jură să se răzbune pe d’Artagnan. Mai mult, ea se arată un
dușman de temut nu numai pentru d’Artagnan: se află peste tot și amenință în toate părțile. De ultima ei
misiune, încredințată chiar de către cardinal, află întâmplător și cei trei mușchetari: trebuie să aranjeze
uciderea ducelui de Buckingham. Negăsind loc mai bun de sfat decât în bastionul Saint-Gervais, la o palmă
de asediații din La Rochelle, aceștia rezistă atacurilor mai mult de o oră, timpul necesar pentru a lua o
hotărâre. Îi scriu lordului de Winter pentru a o împiedica pe Milady să-și ducă planul la bun sfârșit.
Luată pe sus chiar înainte de a pune piciorul pe țărmul englez și întemnițată de chiar cumnatul ei,
reușește să-l convingă pe gardianul său că e nevinovată. Mai mult, descoperind în el un fanatic protestant, îi
înșiră tot felul de minciuni menite pentru a-l ațâța împotriva celui pe care protestanții oricum nu-l iubeau:
ducele de Buckingham. Orbit de patimă, Felton se transformă din cerberul lui Milady în unealta ei și-l
asasinează pe duce. Întoarsă în Franța, are ordin să aștepte poruncile cardinalului în mănăstirea Carmelitelor.
Tot aici e ascunsă și doamna Bonacieux, și Milady își pregătește o cruntă revanșă. Însă cum d’Artagnan și
prietenii săi tocmai sosesc pentru a o lua cu ei pe doamna Bonacieux, Milady nu mai are timp să-și savureze
pe îndelete răzbunarea. O otrăvește în grabă și fuge. Doamna Bonacieux abia apucă să-și vadă iubitul și
moare în brațele lui. Milady nu are timp să se bucure prea mult de izbânda. E prinsă de cei patru prieteni
cărora li se adaugă lordul de Winter și un călău tocmit de Athos, și e judecată.
Acum ies la iveală toate crimele ei. E osândită la moarte, iar călăul o execută fără întârziere. Cât
despre celelalte personaje … Făcut mușchetar încă de după isprava din bastionul Saint-Gervais, d’Artagnan
va fi înaintat curând locotenent. Athos va mai lupta o vreme, apoi se va retrage în viața pe care o părăsise
din tinerețe. În ce-i privește pe Porthos și Aramis, se vor retrage și ei din slujba de mușchetar, unul pentru a
se căsători cu o bogată văduvă, altul pentru a îmbrățișa viața monahală.
 10. DON QUIJOTE DE LA MANCHA, de Miguel de Cervantes
REZUMAT

Alonso Quixano (sau Quijano), un hidalgo sărac ce se apropie de vârsta de 50 de ani („hidalgo”, în
spaniolă, provine de la hijo de algo — fiul cuiva care a fost „cineva”, de spiță nobilă) locuiește împreună cu
nepoata sa într-o porțiune necunoscută a ținutului La Mancha. Cititor pasionat de romane cavalerești, Don
Quijote ajunge să se considere un „cavaler rătăcitor” astfel că pornește la drum călare pe mârțoaga
sa, Rocinante, înarmat cu arme din carton. Întocmai ca eroul din romanele de aventură pe care le citea,
Amadis de Gaula, el își alege o domniță căreia să-i dedice victoriile din bătălii: Dulcinea del Toboso, o
țărancă dintr-un ținut vecin, pe numele adevărat de Aldonza Lorenzo, dar care în realitate nu era nici nobilă,
nici frumoasă.
Prima aventură
În drumul său, el se oprește mai întâi la un han, pe care îl ia drept castel, și confundând hangiul cu un
castellan, îl roagă pe acesta să-l învestească cavaler, ceremonie „sfântă” care va avea loc în grajd. Întâlnește
apoi câtiva negustori din Toledo, cărora le cere să o proclame pe Dulcinea cea mai frumoasă domniță din
lume, dar aceștia o insultă, iar unul dintre ei îl bate pe Don Quijote și-l lasă pe marginea drumului. El este
găsit și ajutat să se întoarcă acasă de un țăran vecin, Pedro Alonzo.
A doua aventură
După însănătoșire, Don Quijote plănuiește să plece într-o a doua aventură. Între timp, nepoata sa,
slujnica, preotul și bărbierul au aruncat în foc mare parte din cărțile cavalerești ale eroului, spunându-i
acestuia că un magician a venit călare pe un nor și însoțit de un dragon,i-a furat acestuia cărțile. Eroul își
alege drept „scutier” un țăran pe nume Sancho Panza, căruia îi promite că la capătul drumețiilor îl va face
guvernatorul unei insule, și pornesc amândoi într-o a doua aventură. Se luptă cu morile de vânt, luându-le
drept uriași, și își imaginează că în trăsura pe care o însoțesc câțiva călugări benedictini se află o prințesă
răpită, fiind din nou bătut.
De-a lungul călătoriei lor, Don Quijote și Sancho Panza vor întâlni hangii, prostituate, păstori,
soldați, preoți, condamnați evadați și chiar îndrăgostiți, cu diverse povești de iubire. Don Quijote intervine
violent în povești care nu-l privesc, iar obiceiul său de a nu-și plăti datoriile sub pretext că aceasta este stilul
de viață al „cavalerilor rătăcitori” duce la umilințe, bătăi și lipsuri pe care de cele mai multe Sancho trebuie
să le îndure. Tot în această primă parte a romanului ne sunt narate două povești de dragoste (Grisostomo și
Marcela; Cardenio și Lucinda). În cele din urmă, Don Quijote se lasă convins să plece acasă. Autorul
sugerează existența unei a treia aventuri, dar susține că s-au pierdut documentele.
A doua parte a romanului
Această a doua parte reprezintă o continuare publicată la 10 ani după romanul original. Don Quijote
și Sancho Panza au ajuns acum foarte cunoscuți datorită povestirilor din prima parte a romanului. Acum se
tratează mai în profunzime tema deziluzionării. Don Quijote ajunge batjocura mai multora, iar până și
Sancho își înșală stăpânul. Nevoit fiind să o găsească pe Dulcinea, el îi prezintă lui Don Quijote trei țărănci
sărace, pe care le dă drept Dulcinea și însoțitoarele ei. Pentru că Don Quijote vede doar țărăncile, și nu o
nobilă doamnă, Sancho pretinde că acesta este vrăjit și de aceea nu poate vedea „adevărul”.
În cele din urmă Sancho este numit guvernator al insulei Barratoria, și, deși se dovedește capabil,
renunță. Don Quijote se întoarce acasă, unde cade într-un somn greu, iar când se trezește, este vindecat de
nebunie. Starea sa de sănătate se înrăutățește însă, astfel că el moare, Sancho deplângând întreaga lor
aventură.