Morometii

Actiunea romanului este plasata cu trei ani inainte de inceperea celui de-al doilea
razboi mondial (1937) intr-un sat din “campia Dunarii”, Silistea – Gumesti, intr-o perioada in
care “timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare”, iar viata taranilor “se scurgea aici fara
conflicte mari”.
Romanul incepe cu intoarcerea de la camp a lui Ilie Moromete ,impreuna cu cei trei
fii, autorul avand si el nesfarsita rabdare, staruind asupra fiecarui amanunt, construind o scena
monumentala – aceea a cinei.
Familia Morometilor este numeroasa , alcatuita din copii proveniti si din alte casatorii
: Ilie Moromete , tatal ,cu zece ani mai mare decat sotia lui,Catrina,
venise in aceasta a doua casatorie cu trei baieti , Paraschiv , Nila si Achim carora li se
adaugasera doua fete , Tita si Ilinca, si inca un baiat, Niculae , mezinul de doisprezece ani .
Morometii se afla la cina , stransi “in tinda”, in jurul unei mese mici , joase si rotunde asezati
“unul langa altul, dupa fire si neam”. Cei trei frati vitregi stateau spre partea dinafara a tindei
“ca si cum ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece”, in partea dinspre
vatra , aproape de oalele cu mancare statea Catrina ,avand langa ea pe Niculae, pe Ilinca si pe
Tita. Autoritatea capului familiei este sugerata inca de acum deoarece “Moromete statea parca
deasupra tuturor “, veghindu-si familia .
Atmosfera este tensionata , fiecare dintre membrii sai avand nemultumiri ce mocnesc
sa izbucneasca in conflictele ce aveau sa zguduie puternic familia , ducand la destramarea ei.
Principalul conflict este intre Catrina si cei trei fii vitregi, Paraschiv , Nila si Achim, apoi intre
Ilie si fiul sau , Niculae, care ar fi vrut sa se duca la scoala dar tatal il trimitea cu oile la pascut
pentru ca “alta treaba n-avem noi acuma ! Ne apucam sa studiem “. Catrina mai fusese maritata
inainte ,dar barbatul ii murise in timpul razboiului , nu pe front ci acasa imbolnavidu-se de “apa
la plamani”.Din aceasta casatorie mai avea o fata pe care o lasase s-o creasca fostii socrii cu
care insa Catrina “nu se avea bine”.
Catrina ii crescuse de mici , cu greu, pe cei trei baieti ai lui Moromete , care insa
incepusera s-o urasca , iar aceste resentimente erau alimentate de sora mai mare a lui Moromete
, Maria –zisa Guica –nemultumita si ea de aceasta casatorie. Ea ar fi vrut sa ingrijeasca de
gospodaria Morometilor si de copii pentru ai ramane

casa parinteasca si locul din spatele acesteia .Baietii cei mari sunt din ce in ce mai
inversunati impotriva Catrinei dar si a surorilor vitrege intrucat ele isi faceau “toale “noi si li se
strangea zestre pentru maritis intr-o lada ce statea incuiata si la care nimeni nu avea voie sa
umble.Alt conflict se naste intre Ilie si nevasta lui deoarece Catrina revendica din ce in ce mai
insistent un pogon de pamant pe care Moromete il vanduse din lotul ei, in timpul foametei de
dupa primul razboi.
 Moromete ii promisese in schimb ca ii face acte pe casa dar acesta nu numai ca nu se
tinuse de cuvant, dar acum chiar glumea cand ea aducea vorba despre asta.
Baietii se afla in conflict si cu tatal lor , deoarece acesta “nu face nimic sta toata ziua”, iar pe ei
ii scoala cu noaptea in cap sa plece la munca.
Acestia planuiesc sa plece cu oile la Bucuresti , ca sa faca bani , calculele teoretice pe
care le fac il conving chiar si pe Moromete ca familia s-ar alege cu un castig important. Din
cauza datoriilor Moromete se hotareste sa vanda lui Tudor Balosu salcamul din curte desi
acesta “strajuia prin inaltime si coroana lui stufoasa toata partea aceea a satului” , ca simbol al
trainiciei si al stabilitatii satului. Salcamul taiat facea parte din viata familiei Moromete dar si
din existenta satului , simbolizand elementul pastrator al traditiilor si credintelor stramosesti , al
stabilitatii taranesti.
In fata fierariei lui Iocan “se afla o poiana mare “unde in fiecare duminica aveau loc
“adunarile cele mai zgomotoase”, dar “daca de la ele lipseau Moromete si Cocosila , nu erau
prea reusite “. Moromete era abonat la
“ Miscarea “, Iocan la “Curentul” , iar Cocosila la “Dimineata”, dar daca ei veneau fara
ziare insemna ca erau suparati “si n-aveau chef sa discute politica”.Plata darilor catre stat
constituie principalul motiv de ingrijorare pentru Moromete , desi avea acum vreo sase
pogoane de pamant si-si facuse o casa frumoasa insa nu avea suficienti bani pentru a plati
taxele.
Chemat sa vina acasa de la fierarie , Moromete vazu pe prispa casei doi oameni cvare
il asteptau ; unul dintre ei era Jupuitu imbracat oraseneste dar slab de parca “manca numai
miercurea si vinerea “, agent de urmarire ,care venise dupa “ foncierea pamantului “.Desi era
singur acasa Moromete striga la toti ai casei pentru a parea un om ocupat care are de rezolvat
probleme mult mai importante decat cele pentru care venisera cei doi, pe care ii ignora cu
desavarsire apoi se intoarse brusc “pe calcaie si striga :-N-am!”.
Moromete joaca scena “foncierii” cu o gama inepuizabila de tertipuri , incercand sa
scape si de data aceasta dar pana la urma le da o mie de lei urmand sa-i mai plateasca ceva
“peste o saptamana , doua “. Cand afla ca Paraschiv si Nila fugisera cu caii , luasera toti banii si
cele mai bune covoare , Moromete fu convins ca Achim nu va trimite nici un ban din oile duse
la Bucuresti si ia hotarari decisive: ii vinde lui Balosu un lot de pamant si locul din spatele
casei , reusind astfel sa-si achite taxele si-i raman bani ca sa-si cumpere si doi cai dar problema
banilor ramane nerezolvata pentru viitor.

Monografia satului este completata prin ilustrarea catorva obiceiuri si datini populare:
jocul baietilor cu bobicul, aldamasul baut dupa vinderea salcamului , chemarea fetelor la poarta
prin fluieratul flacailor, jocul calusarilor in curtea lui Balosu.
In plan paralel cu familia Morometilor sunt prezentate atat conflictul dintre Tudor
Balosu si fiica lui Polina pentru ca aceasta fuge cu un baiat sarac din sat Birica , cu care tatal nu
e de acord; fata este apriga nu renunta si-l sileste pe Birica sa secere graul de pe pamantul care i
se cuvenea ca zestre , apoi da foc casei parintesti iscandu-se si o bataie intre Birica ,tatal si
fratele Polinei ; un alt conflict se isca intre Vasile Botoghina si nevasta sa Anghelina deoarece
el este bolnav de plamani si ar vrea sa vanda un lot de pamant pentru a avea bani ca sa mearga
la sanatoriu , sa se trateze.
Al doilea volum din romanul ” Morometii” a aparut la o distanta de 12ani fata de
primul , in anul 1967, reluand personajele principale , adaugandu-le altele noi , urmarindu-le
evolutia destinului pana in deceniul al saselea. Actiunea primului volum se sfarseste inainte cu
trei ani de inceperea razboiului , cand “timpul nu mai avea rabdare “ cu oamenii, iar Moromete
se schimbase asa cum autorul prevazuse in prezentarea personajului principal.
Autorul incepe volumul al doilea cu o intrebare, la care n-are cine sa-i raspunda: “In
bine sau in rau se schimbase Moromete?”.Ceilalti tarani isi schimbasera atitudinea , chiar si
Guica amutise iar cand muri, Moromete nu se duse la inmormantarea ei . Moromete se apucase
de negot , castigase bani buni dar pe Niculae nu-l mai lasa la scoala ;acesta era ingandurat ,
baietii care fugisera la Bucuresti cu oile si cu caii nu se alesesera cu nimic ,pierdusera tot si-si
gasisera serviciu la ”ucebe”.
Morometii primira o scrisoare de la baietii mai mari care acum dadeau oentru prima
oara detalii despre viata lor in capitala si pusesera si o fotografie din care mama si fetele
incercau sa ghiceasca”si ceea ce in scrisoare nu se spunea “.Paraschiv lucra acum ca sudor la
tramvaie, Nila era portar la un bloc , cunoscut ca ”Bloc –Algiu”, Achim era singurul care
reusise totusi in comert si avea un mic magazin de “Consum alimentar”.Ilie Moromete pleca la
Bucuresti sa-si vada feciorii , cu intentia de a-i aduce inapoi acasa , deoarece acum pusese la
loc pogoanele vandute. Le vorbeste cu acelasi glas autoritar de altadata celor trei baieti, adunati
in odaita lui Nila insalubra si plina de sobolani , sa-l asculte cu atentie pentru ca o sa le spuna o
singura data si le propune sa uite cu totii de greselile pe care fiecare dintre ei le-au facut,
rugandu-i sa se intoarca acasa.
Era in anul in care incepuse razboiul si incercarea nereusita a lui Moromete de a-si
aduce acasa fiii izvoraste din dragostea lui dureroasa pentru copii , pentru familia care insemna
tot rostul lui in viata. Destramarea familiei continua cu moartea lui Nila in razboi, in batalia de
la Cotul Donului, anuntata de scrisoarea neagra precum si cu sfarsitul tragic al lui Paraschiv din
cauza tuberculozei.Catrina il ameninta ca il paraseste nemultumita ca Moromete nu trecuse
casa pe numele ei si nici nu-i daduse inapoi pogonul de pamant pe care i-l datora. Personajele
nou introduse de autor :Bila –reprezentantul A.R.L.U.S. , moldoveanul Mantarosie , lipoveanul
Adam Fantana , Zdroncan-secretarul sfatului si unul din cei 13 copii ai lui Traian Pisica,
Plotoaga–presedintele consiliului popular, Isosica,Vasile al Moasei-cel care , o data ajuns la
putere i-si pedepseste rudele, Ouabei ,duc o lupta acerba pentru putere. Niculae Moromete
ajunge activist de partid si crede acum intr-o “noua religie a binelui si a raului”. Trimis cu
sarcina ca sa supravegheze strangerea cotelor si predarea lor catre stat , Niculae se orienteaza
cu dificultate in tesatura de intrigi pusa la cale de oportunistii de profesie , ca Gaie, care
ameninta cu o bita .
Conflictele sunt numeroase si greu de aplanat: pe aria de la Cotigeoaia se isca o
agitatie agresiva pentru ca s-a zis ca “baza de receptie “nu primeste grau cu neghina , Nae
Cismaru instiga oamenii sa fuga de pe arie, Bila il loveste cu “goga” pe Nae Marinescu , in
timp ce acesta descarca din caruta graul netreierat taranul Gheorghe , speriat de amenintarile
celor veniti sa stranga cotele, se arunca in rau si se ineaca. Toate aceste intamplari atrag dupa
sine destituirea activistului Niculae care isi continua studiile si ajunge inginer horticultor. Se va
insura cu Marioara lui Adam Fantana care este si ea asistenta medicala , nu mai este taranca.
Moromete avea acum aproape de 80 ani ; imputinat la trup , “avea slabiciunea asta ca
nu-i venea neam sa stea acasa, ultima oara fiind adus acasa cu roaba” . Cazut la pat , el isi
exprima crezul sau de viata , spunandu-i doctorului parca cu o profunda intelegere a propriei
existente: “Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta!”. Insa intr-o noapte , “a
inceput sa traga , rasufla rau de tot , si din ziua aia n-a mai cunoscut deloc pe nimeni …Si
alaltaieri dimineata , inainte sa se lumineze a murit …”
Ultimele capitole reprezinta cele mai frumoase pagini din literatura romana care ilustreaza
moartea unui taran , fara zbucium , o moarte lenta, venita ca un firesc al vietii.
Stilul exceleaza prin oralitate, iar expresivitatea verbelor actualizeaza intamplarile.
“Morometii” lui Marin Preda este un roman realist, caruia stilul ii confera precizie,
concizie si claritate.

Marin Preda este unul dintre cei mai mari romancieri romani.
Romanul Morometii prezinta viata familiei Moromete, iar intentia scriitorului este de
a prezenta problemele cu care se confrunta oamenii de la tara, probleme mai ales materiale
inaintea celui de-al II –lea razboi mondial. Romanul este construit pe baza unor scene dominate
de figura lui Ilie Moromete care este personajul principal.
El participa la toate momentele subiectului si este prezentat in relatie cu toate
celelalte personaje. Lumea satului inainte de razboi este prezentata ca o lume unde nimic nu se
intampla, oamenii traiesc in liniste, in intelegere, iar relatiile de familie sunt respectate , totul
decurge normal, este o lume tihnita, iar seful familiei, tatal este respectat. Moromete reprezinta
psihologia taranului din Campia Dunarii ,de dinaintea razboiului mondial. Procedeele de
caracterizare sunt directe: prin descriere, prin parerea celorlalte personaje si indirecte: prin
fapte , prin atitudine, prin relatia cu celelalte personaje, prin felul de a vorbi.
Scriitorul isi priveste personajul mai ales din interior, urmarind dinamica gandurilor
si a sentimentelor. Cand il priveste din exterior, selecteaza din viata personajului momente
semnificative: cina, secerisul, dicutiile din poiana fierariei lui Iocan, confruntarea cu agentii
fiscali, care pun in lumina trasaturile lui definitorii.
Om in puterea varstei, casatorit a doua oara, Moromete este cap al unei familii
numeroase. Alcatuirea ei parca prevesteste furtuna : trei copii din prima casatorie : Nila, Achim
si Paraschiv si alti trei proveniti din casatoria cu Catrina : Tita, Ilinca si Niculae.
Destinul personajului se prefigureaza chiar la inceputul romanului, cand intorsi de la
camp ramane singur in mijlocul curtii, prevestind viitoarea lui singuratate, cand copiii il vor
parasi. Existenta fiecarui membru depinde de initiativele lui. Ca individ apartine colectivitatii
satesti in care are o pozitie privilegiata.

Inteligenta, ironia, umorul, stiinta de a povesti fac din acest personaj un taran filozof.
Este un spirit contemplativ pentru care viata este un spectacol continuu. In imprejurari
neplacute, el dovedeste o stapanire perfecta a artei disimularii. In
discutia cu vecinul sau, Tudor Balosu, care-l intreaba daca-I vinde salcamul, Moromete
evita raspunsul. Graba ii repugna: “… De ce sa ne grabim asa?! – parea sa-i spuna ! “. Cauta sa
castige timp tergiversand, crede ca raul poate fi pacalit. Timpul de-a lungul romanului se va
dovedi insa inselator. Va intra in conflict cu cei trei fii ai sai mai mari, lacomi de castig. Cand
devine banuitor, insista sa afle ceea ce-l intereseaza.
In dialogul cu Scamosu prin inteligenta reuseste sa-l determine pe acesta sa-i spuna
ceea ce stia in legatura cu fiii sai, si anume, ca au hotarat sa fuga de acasa.
La aflarea vestii, trece printr-un adevarat supliciu launtric. Aceste stari sufletesti sunt
puse in evidenta de notatiile autorului, cu referiri la fizionomie sau prin felul de a vorbi: “… il
gasi in aceeasi nemiscare , cu fruntea in pamant teapan si sumbru. Fata I se innegrise in cateva
minute parca si slabise, parca se ascutise si se subtiase”, ”adauga Moromete cu jale si tristete…
cu o jale si o tristete aproape duioasa nepamanteasca” , “… urla el schimonosit groaznic”.
Inteligenta sa ii creeaza disponibilitati pentru umor, un mijloc de a depasi momentele
grele: “ Sa fuga de acasa! De ce asta ? …Daca vreau si-mi spuneau … crezi ca I-as fi
impiedicat eu, Scamosule? De ce sa fugiti, fratioare? Le-as fi spus . incet nu puteti sa mergeti?
”.
Cand isi vede linistea tulburata si proprietatea amenintata, din visator, contemplativ
devine impulsiv: ameninta, ridica pumnul, urla: “ – Taci!… si in aceeasi clipa ridica pumnul.
Taci din gura! Va omor daca nu taceti din gura!”.
Finalul operei aduce in prim plan un Moromete prabusit moral. Destinul sau este
surprinzator intiut de un alt personaj, Din Vasilescu care, modelandu-I din huma capul, ofera o
imagine uimitoare prin forta ei anticipativa: “ Din Moromete … ramasese doar capul lui de
huma arsa… si care acum privea insingurat de pe polita fierariei lui Iocan la adunarile care inca
mai aveau loc in poiana” .
Limbajul poarta marca oralitatii ; interjectii, vocative, constructii interogative si
exclamative, abunda dialogul si monologul interior: “ Tu mai ai, ma, balosule? “, “Da, am
discutat odata sa-ti vand un salcam! Poate am sa ti- l vand… poate n-o sa ti-l vand” .
Disparitia lui Ilie Moromete reprezinta disparitia civilizatiei traditionale.