MOROMETII

-rezumat-

Romanul începe cu întoarcerea de la câmp a lui Ilie Moromete împreună cu

familia sa. Familia Moromeţilor este numeroasă, alcatuită din copii proveniţi şi din
alte căsătorii. Ilie Moromete – tatăl, cu zece ani mai mare decât soţia sa Catrina,
venise în această a doua căsătorie cu trei băieţi, Paraschiv, Nilă şi Achim, cărora li
se adăugaseră două fete, Tita şi Ilinca, şi încă un băiat, Niculae, mezinul de
doisprezece ani. Moromeţii se află la cină, strânşi în tindă, în jurul unei mese mici,
joase, şi rotunde. Atmosfera este tensionată fiecare dintre membrii familiei având
nemulţumiri. Catrina are unele discuţii cu fii săi vitregi, Paraschiv, Nilă şi Achim iar
tatăl Moromete poartă o discuţie tensionată cu fiul său cel mic Niculae care ar fi
vrut să se ducă la şcoală, să înveţe, dar tatăl îl trimitea cu oile la păscut.
Gospodăria Moromeţilor pare solidă şi grija conducătorului ei este s-o menţină
intactă. Ilie Moromete are două loturi, al lui şi al Catrinei, şi o mulţime de copii
care să muncească şi totuşi începe să nu îi mergă prea bine.
Conflictele din familia Moromeţilor încep să apară, băieţii cei mari sunt din ce în
ce mai porniţi împotriva Catrinei dar şi împotriva surorilor vitrege Tita şi Ilinca
întrucât ele îşi făceau haine noi şi mama lor le strângea zestre pentru măritiş.
Alt conflict este acela dintre Ilie Moromete şi nevasata lui, deoarece Catrina îl
întreabă din ce in ce mai des de lotul ei de pământ dar pe care Moromete îl
vânduse în timpul foametei de după primul război. Bărbatul îi promisese în
schimb că îi face acte pe casă ca ea să nu rămână pe drumuri dar acesta nu se ţine
de cuvânt. Băieţii se află în conflict şi cu tatăl lor deoarece acesta nu face nimic
dar pe ei îi pune la muncă toată ziua.
Băieţii cei mari plănuiesc să plece cu oile la Bucureşti, ca să facă bani. Datoriile
familiei la bancă, plata foncirii şi traiul familiei deveneau din  ce în ce mai
apăsătoare pentru Moromete care trebuia să se descurce cumva fără să vândă
pământ. Acesta se hotărăşte să vândă salcâmul din curte, lui Tudor Bălosu, dar
totuşi nu era împăcat cu gândul dar nu avea ce face.
În faţa fierăriei lui Iocan se află o poiană mare unde în fiecare duminică se adunau
ţăranii  pentru a citii ziarul şi a comenta politica ironic şi cu umor. Moromete,
Cocoşila şi Dumitru al lui Nae erau cei care citeau ziarul şi comentau cel mai mult,
Moromete era abonat la “Mişcarea”, Iocan la “Curentul”, iar Cocoşila la
“Dimineaţa” dar dacă ei veneau fără ziare insemna că erau supăraţi şi nu aveau
chef să vorbească.
Pentru Moromete plata foncirii rămâne motiv de îngrijorare deoarece nu câştiga
suficenţi bani pentru a plătii taxele pentru pământ şi ratele pentru împrumutul luat
de la bancă. Când se întoarce de la fierărie pe prispa casei îl întâmpină cei care
veniseră dupa plata foncirii. Moromete în acel moment face scandal dar până la
urmă plăteşte o mie de lei reuşind să îi convingă că va plăti restul peste o
săptămână două. Începe secerişul moment în care toată familia era prezentă pe
câmp şi făcea câte ceva, fiecare aveau sarcinile impărţite. Cel mai vrednic dintre
copii este cel care porneşte recoltarea grânelor, ceilalţi seceră grâul şi îl duc la
capăt iar tatăl leaga snopii. Femeile se ocupă de mâncare pentru secerători.
Băieţii cei mari fug în Bucureşti aşa cum îşi propuseseră chiar dacă tatăl lor nu era
de acord. Paraschiv, Nilă şi Achim fugiseră cu caii, oile toţi banii şi cele mai bune
covoare. Văzând că nu se mai poate descurca Moromete ii vinde lui Bălosu un lot
de pământ şi locul din spatele casei reuşind astfel să achite taxele pe foncire,
datoria la bancă, taxele şcolare pentru Niculae şi îi mai rămân şi bani ca să îsi
cumpere doi cai.
În sat mai sunt familii în care conflictele se ţin lanţ:
-Conflictul dintre Tudor Bălosu şi fica lui Polina din cauză că aceasta fugise cu un
băiat sărac din sat, Birică, cu care tatăl nu este de acord. Fata ţinea foarte mult la
Birica, îl pune pe acesta să secere grâul de pe pământul care i se cuvenea ca zestre,
apoi dă foc casei părinteşti, iscându-se şi o bătaie intre Birică, tatăl şi fratele
Polinei.
-Vasile Boţoghină se ceartă cu Angelina, nevasta lui deoarece el este bolnav de
plămâni şi ar vrea să vândă un lot de pământ pentru a avea bani ca să meargă la
sanatoriu, să se trateze. Angelina se opune să vândă pământul, deoarece ftizia era o
boală incurabilă şi femeia ştia că bărbatul ei va muri cu sau fără tratament iar ea va
rămâne văduvă şi fără pământ. Boţoghină se duce la sanatoriu, cheltuieşte banii
luaţi pe lotul de pămnât şi simţindu-se mai bine, nu ascultă sfatul doctorului şi se
apucă de muncă iar oboseala il răpune.
-Nici familia Ţugurlan nu o ducea prea bine, făcusera şapte copii în treiseprezece
ani dar în fiecare an îi murea câte unul şi puneau câte o cruce la stâlpul porţii.
Această tragedie îl face pe Ţugurlan agresiv, certăret, se bate cu fiul primarului, cu
şeful de post şi ajunge la închisoare.
 MOROMETII
Marin Preda

Romanul „Moromeţii” de Marin Preda deschide seria operelor valoroase ale unei
întregi generaţii de romancieri, afirmate în perioada 1960-1980. Valoarea de
excepţie a romanului „Moromeţii” constă în densitatea epică, în profunzimea
psihologică şi în problematica satului ante şi postbelic, surprins la răspântia dintre
orânduiri sociale.
Romanul este o scriere epică în proză, cu acţiune compelxă, de mare întindere,
desfăşurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase şi cu o intrigă
complicată. Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se
conturează direct prin descriere şi indirect, prin propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu
ajutorul dialogului şi al monologului interior.
Prin urmare romanul „Moromeţii” este alcătuit din două volume publicate la
doisprezece ani distanţă: în 1955, volumul I, în 1967 volumul al doilea. Sunt
înregistrate transformări ale vieţii rurale, ale mentalităţilor şi ale instituţiilor de-a
lungul unui sfert de secol şi se impune o tipologie în proza românească.
Titlul „Moromeţii” aşează tema familiei în centrul romanului, însă evoluţia şi
criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. O
altă temă este tema comunicării, absenţa unei comunicări între Ilie Moromete şi
familia sa. Tema timpului nerăbdător, relaţia dintre individ şi istorie nuanţează
tema socială. Perspectiva narativă este realistă şi defineşte punctul de vedere al
naratorului omniscient şi omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a
IlI-a. De altfel materia cărţii a fost scoasă dintr-o experienţă de viaţă directă, satul
Siliştea Gumeşti fiind satul natal al autorului. Din mărturiile autorului aflăm că a
scris romanul sub sentimentul admiraţiei nutrite din copilărie faţă de tatăl său, care
l-a fascinat cu personalitate a lui puternică. Perspectiva temporală este cronologică,
bazată pe relatarea evenimentelor în ordinea derulării lor, iar cea spaţială reflectă
un spaţiu real al satului Siliştea Gumeşti şi unul imaginar închis, al trăirilor
interioare din sufletul şi conştiinţa personajelor. Intriga romanului nu este prea
complicată, ea înregistrează eşecul eroului de a păstra un imposibil echilibru al
gospodăriei ţărăneşti. Acţiunea primului volum este plasată cu trei ani înaintea
celui de-al Doilea Război Mondial în satul din Câmpia Dunării, într-o perioadă
când timpul avea nesfârşită răbdare cu oamenii iar viaţa se scurgea fără conflicte
mari. Un sfert din primul volum se petrece de sâmbătă seara până duminică
noaptea, adică de la întoarcerea Moromeţilor de pe câmp până la fuga Polinei cu
Birică.
 în centrul romanului se află destinul familiei ţăranului mijlocaş, Ilie Moromete.
Familia lui Moromete este o familie hibridă. El este căsătorit a doua oară. Are din
prima căsătorie trei fii, pe Parschiv, Achim şi Nilă. După căsătoria cu Catrina se
nasc Tita, Ilinca şi Niculae. în familie armonizarea se dovedeşte imposibilă, cu atât
mai mult cu cât fraţii mai mari sunt instigaţi împotriva mamei vitrege de cineva din
afara familiei: Guica (sora lui Moromete). Romanul lui Preda începe brusc.
Prozatorul nu-şi începe povestea de la cap, ci de la un punct oarecare din
desfăşurarea sa. Scena cinei de la masa cea joasă dezvăluie relaţiile adevărate din
familie. Sosiţi de la câmp membrii familiei se aşează după fire şi neam în jurul
unei mese joase, rotunde. Aşezarea la masă, locurile pe care le ocupă dezvăluie
parţial conflictele din familie: băieţii mai mari o urăsc pe mama vitregă şi pe fete şi
se pregătesc să plece de acasă. Niculaie stă turceşte pe pământ neavând nici măcar
scaun. în familia lui Moromete există o tensiune sugerată de cină, copiii din cele
două căsătorii stau de o parte şi de alta a mesei, ei nu se înţeleg, iar băieţii mai mari
se aşează absenţi de parcă ar trebui să ridice pietre de moară. Niculae este jignit,
batjocorit de fraţii lui mai mari, el plânge şi pleacă de la masă.
De altfel din primele pagini reies toate problemele familiei: existenţa celor două
loturi de pământ şi lupta pentru a le păstra întregi, proiectul de fugă la Bucureşti al
lui Paraschiv, Achim, şi Nilă, primejdia foncierii şi a datoriei la bancă, dorinţa lui
Niculae de a merge la şcoală. După prezentarea micului univers, familia
Morormete, atenţia se îndreaptă spre viaţa comunităţii rurale. Se decupează în acest
sens cel mai important moment din viaţa satului: duminica, când femeile se duc la
biserică, iar bărbaţii se adună în poiana lui Iocan ca să discute cu un inimitabil
umor politică. Foşnetul vieţii este admirabil prezentat în „Moromeţii”. Lupta
pentru existenţă nu-i desfigurează pe indivizi. Pilduitoare este în acest sens istoria
cuplului Polina-Birică asemănătoare prin latura ei socială cu cea a lui Ion şi a Anei
din romanul lui Rebreanu. Viaţa satului este recreată cu talent şi economii de
mijloace, dar nu acesta este scopul ultim al romanului, ci prezentarea destinului
familiei Moromete. Copiii cei mari o urăsc pe mama lor vitregă şi pun la care o
lovitură împotriva familiei. Unul dintre ei, Achim, va pleca cu oile la Bucureşti cu
pretextul că va trimite acasă bani. Ceilalţi doi se pregătesc să-l urmeze luând cu ei
caii. Moromete este de acord cu plecarea lui Achim, pentru că nu cunoaşte planul
lor. într-un moment de greutate află însă de planul lor, vrea să-i împiedice pe Nilă
şi Paraschiv, dar nu reuşeşte. Aceştia fug cu banii şi cu caii. Niculae vrea să
meargă la şcoală, Moromete este nevoit să vândă din pământ lui Tudor Bălosu.
Familia lui intră în destrămare. Momentul declinului este sugerat prima dată în
roman în scena tăierii salcâmului. Salcâmul prin vechimea lui, a intrat în viaţa
familiei, fiind simbolul unităţii familiei. Prăbuşirea lui anunţă un final, o
destrămare. Un alt moment important este acela când Moromete află de la
Scămosu că fiii lui vor să-l jefuiască şi să-l părăsească. Acest moment marchează
declinul moral al lui Moromete. Spargerea familiei duce la prăbuşirea lui morală.
Acesta este semnalat prin faptul că el nu mai ia parte la dezbaterile politice, nu mai
discută cu prietenii şi se retrage de pe stănoaga casei, de unde obişnuise să
privească el lumea contemplând: „nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe prispă
sau la drum pe stănoagă”, „nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut…
Nu mai fu auzit povestind. Lupta pentru apărarea vechilor bucurii se sfârşea”.
Treptat conştiinţa siguranţei devine tulbure. Tulburarea este un semn că „lupta
pentru vechile bucurii se sfârşea”. Sentimentul vinovăţiei se iveşte când Niculae ia
premiul I şi se intensifică pe parcurs cu fuga băieţilor.
Dispreţuit şi părăsit de băieţi, care fug, atraşi de mirajul oraşului, măcinat de
disensiunile familiei, simte că timpul îi este potrivnic, nu mai este răbdător, şi
lumea a devenit o capcană. Criza îl înstrăinează de fosta lui ipostază, nu mai este
el. Rămâne neîmpăcat cu gândul că rosturile ţărăneşti trebuie schimbate, dar îşi
înţelege finalmente drama, ceea ce face din el un personaj superior.
Volumul al doilea este văzut ca romanul eşecului unei familii. Acesta continuă
să-l aibă în centrul său pe Ilie Moromete, alături de care se conturează tot mai mult
Niculae, dar Iară strălucirea şi complexitatea tatălui său.
Moromete se schimbă. Nu-1 mai dă pe Niculae la şcoală, deşi Catrina vându-se
şi ea un pogon din pământul ei. Ne aflăm în anul când începe războiul. Lui Ilie
Moromete nu-i merge rău. Reuşeşte să se refacă economic. Din primele pagini
aflăm de ultima încercare a lui Moromete de a-şi readuce băieţii în sat, ducându-se
după ei la Bucureşti. Aceştia îl refuză. Praschiv este sudor la tramvaie, Nilă era
portar la un bloc, iar Achim se ocupa de comerţ. încercarea de a-şi reface familia
izvorăşte din dragostea dureroasă pentru copii, casa lui, care era sensul vieţii şi
acum se risipeşte. Destrămarea familiei continuă: moare Nilă în război, Praschiv va
sfârşi lovit de o boală de piept, numai Achim se va descurca în comerţ. Catrina îl
părăseşte la bătrâneţe pe Ilie, ducându-se la fata ei, Maria. Moromete rămâne
numai cu fata cea mică, Ilinca. Ironia lui se îndreaptă acum spre alţii: Bilă, Isosică,
Adam Fântână. Autoritatea lui scade în sat, oamenii nu-1 mai ascultă. Nici Niculae
nu-1 înţelege. Nimic nu-1 clinteşte însă din lumea lui, a satului de dinainte
tradiţional. Dar Moromete nu mai este implicat, el priveşte faptele din afară
Volumul al II-lea este cartea însingurării „bătrânului şef al clanului şi cartea morţii
sale”. Ultimele capitole narează moartea lui Ilie Moromete, bătrân aproape de
optzeci de ani. Chipul bătrânului e aureolat de lumină, conturat prin relatarea
Ilincăi. Căzut la pat, prin vorbele adresate doctorului, el exprimă crezul vieţii sale
în care a rămas neclintit: „Domnule,… eu totdeauna am dus o viaţă independentă”.
Romanul este şi un roman monografic, descrie pulsaţia vieţii satului cu obiceiuri,
datini străvechi înrădăcinate în mentalitatea omului: pregătirea pentru horă,
spălatul picioarelor de Rusalii, căluşarii, secerişul etc.