Enigma Otiliei

Caracterizare Otilia Marculescu

In perioada interbelica, cand in literatura romana se remarca romanul ionic, de analiza psihologica,
subiectiv, feminin, scriitorul George Calinescu, desi experimenteaza solutii artistice moderne, pare a opta, in
cel de-al doilea roman al sau, “Enigma Otiliei”, pentru formula epica balzaciana, asimiland atat
caracteristicile ce tin de continut (individualizarea caracterelor, preferinta pentru social, pentru observarea
umanitatii sub latura morala), cat si cele care se refera la forma, la tehnica narativa (narator omniscient,
relatare la persoana a treia). De astfel, in eseul “Teoria romanului”, el considera ca romanul trebuie sa fie o
scriere tipic realista, care sa demonstreze idei prinr-o experienta de viata. In acest sens, Calinescu respinge
proustianismul din romanele vremii sale (Camil Petrescu), optand pentru formula realista, obiectiva,
marturisind chiar ca vrea sa creeze, asemenea lui Balzac, documente de viata. Astfel, realismul clasic,
devine in romanul “Enigma Otiliei” un “balzacianism fara Balzac”, asa cum afirma Nicolae Manolescu.
Aparut in perioada interbelica, in anul 1938, in revista “Adevarul literar si artistic”, romanul
“Enigma Otiliei”, are ca punct de plecare un eveniment real, notat de scriitor in jurnalul sau : “Dupa moartea
matusii Tinca, ocupanta casei de molii, casa acesteia este invadata de fratele ei, Bica Simion, cu intreaga
familie”.
Titlul, care iniţial se numea, „Părinţii Otiliei”, a fost schimbat din motive editoriale,
deplasand accentul de la un aspect traditional la unul modern, mai exact, la tehnica reflectarii
poliedrice prin care se construieste portretul personajului feminin, unde se remarca si replica
lui Felix : “Pentru mine, Otilia, ai inceput sa devii o enigma”. Titlul re flectă totodata aspectul
balzacian al paternităţii, pentru că fiecare din personajele din jurul Otiliei se erijează în rolul de
protector, de „părinte”, determinând soarta sa.
Tema generală a romanului este reflectarea veridică a societăţii burgheze bucureştene de la începutul secolului XX,
urmărindu-se aspectele ei esenţiale. Pe acest fundal se proiectează maturizarea tânărului Felix care, înainte de a-
şi face o carieră, trăieşte experienţa primei iubiri. Roman al unei familii şi istorie a unei moşteniri, opera se incadreaza in stilul
realist - balzacian prin motivul moştenirii şi al paternităţii.
Subiectul operei urmeaza o desfasurare ascendenta si o clasica evolutie a momentelor. Astfel, in
expozitiune este prezentat tanarul Felix Sima, orfan, absolvent al Liceului Internat din Iasi, care vine la Bucuresti, in casa
unchiului si tutorelui sau legal, Costache Giurgiuveanu, pentru a urma Facultatea de Medicina. Mos Costache este un
rentier avar, care o creste in casa lui pe Otilia Marculescu, fiica sa vitrega, in intentia de a o infia. Acestei dorinte se
opune insa Aglae, sora lui, care aspira la mostenirea averii batranului. Familia Tulea este completata de sotul Aglaei,
Simion Tulea, si de cei trei copii: Olimpia, Aurica si Titi. Lor li se alatura Stanica Ratiu, care se casatorise cu Olimpia
pentru a obtine zestrea promisa acesteia. Conflictul dintre cele doua familii, iscat in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu,
marcheaza intriga. Desfasurarea actiunii urmareste cele doua planuri ale romanului : istoria mostenirii lui Costache
Giurgiuveanu si destinul tanarului Felix , autorul acordand insa atentie si planurilor secundare (prezentarea destinului celorlalte
personaje), pentru sustinerea imaginii ample a societatii citadine. Competitia pentru mostenirea batranului avar este un
prilej pentru observarea efectelor obsesiei banului. Costache Giurgiuveanu, proprietar de imobile,
restaurante, actiuni, nutreste iluzia longevitatii si desi are o afectiune sincera pentru Otilia, nu pune in practica niciun
proiect pentru a-i asigura viitorul. Sora lui urmareste succesiunea totala a averii sale. Stanica Ratiu vrea si el sa parvina,
vizand averea clanului Tulea, dar fura banii lui mos Costache, provocandu-i acestuia moartea, fapt care
determina punctul culminant.In acelasi timp tanarul Felix este permanent gelos pe Pascalopol. Otilia il iubeste pe
Felix, dar dupa moartea lui mos Costache ii lasa tanarului libertatea de a-si implini dorinta de a face cariera si se casatoreste cu
Pascalopol, barbat matur care ii poate oferi intelegere si protectie. Deznodamantul romanului urmareste destinul personajelor.
Stanica Ratiu o paraseste pe Olimpia si se casatoreste cu Georgeta. Felix ajunge profesor universitar, medic de
prestigiu si autor de tratate de medicina. Intalnindu-seintamplator cu Pascalopol, afla ca acesta a redat Otiliei libertatea
de a-si trai tineretea, iar ea devenise sotia unui conte, cazand in platitudine. Ea ramane pentru Felix o imagine a
eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma..
 Otilia Marculescu este "eroina mea lirica", proiectia autorului in afara, "tipizarea mea in ipostaza
feminina", isi marturisea George Calinescu afinitatile cu acest personaj. Otilia este personajul principal si
"rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact" - E.M.Forster), reprezentativ pentru modernitatea
romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand enigmatica
drama a feminitatii, din cauza careia este si un personaj eponim. Otilia, o tanara de optsprezece ani, este
fiica celei de a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, o femeie frumoasa si bogata, care murise "de
suparare" si-i lasase lui toata averea, laolalta cu indatorirea cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama.
Costache o iubeste ca pe fiica lui, dar avaritia il impiedica s-o infieze oficial sau sa-i asigure, in mod
concret, un viitor. Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de alte personaje feminine din literatura
romana, prin faptul ca ea se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire.
Portretul fizic, relatat direct prin ochii lui Felix, ca personaj-martor, si construit prin tehnica detaliului,
sugereaza trasaturile morale proprii feminitati: delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, ingenuitate:
"... un cap prelung si tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o
rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu
franchete un brat gol si delicat...". Ca eroina realista moderna, Otilia este tipica pentru categoria tinerelor
inteligente, cu sensibilitate artistica si atractie catre lux si calatorii in strainatate, ceea ce ar constitui o
componenta importanta a femeii enigmatice dintotdeauna. Firea captivanta a tinerei este sugerata indirect si
de titlul romanului, care scoate in evidenta un personaj tipic de feminitate enigmatica si controversata pentru
toate personajele romanului.
Relatia Otiliei cu personajele romanului, ca formula estetica moderna de caracterizare, scoate in
evidenta ambiguitatea personajului in perceptia celorlalti. Relativismul (subiectivismul) cu care este privita
din mai multe unghiuri asociaza in mod fericit puritatea si farmecul natural al varstei cu o maturitate
surprinzatoare, Otilia fiind de o tulburatoare seriozitate, ori zvapaiata ca o fetita, ceea ce da o fascinatie
cuceritoare personajului. Tanara enigmatica este cel mai controversat personaj al romanului, aparand in
opinia personajelor in mod diferit, starnind contradictii surprinzatoare. Mos Costache o iubeste pe "Otilica",
"pe fe-fetita mea", el fiind "papa" care primeste de la ea un strop de tinerete, lumina si vioiciune. Rationalul
Felix vede in Otilia "o fata admirabila, superioara, pe care n-o inteleg". Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe
femeia in devenire, are rabdare cu ea, dar nu distinge "ce e patern si ce e viril" in dragostea lui pentru tanara,
pe care o considera "o artista" si care il incanta si il emotioneaza, "e ca o randunica". Pentru Stanica Ratiu,
Otilia este o femeie cu "spirit practic", care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata: "desteapta fata!".
Aglae o considera "o zanatica", "o dezmatata", "o stricata", care suceste capul baietilor de familie, deoarece
chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar Aurica o uraste si o invidiaza pentru ca are succes la barbati.
Alternanta dintre teribilele copilarii, exuberanta de a alerga desculta prin iarba cu profunzimea si ratiunea
rece prin care judeca si explica imposibilitatea mariajului dintre ea si Felix nedumereste si bulverseaza.
Imprastiata si dezordonata, accepta cu luciditate protectia lui Pascalopol si respinge cu delicatete
manifestarile sentimentale ale lui Felix. Intelegatoare si plina de tact in comportamentul ei fata de mos
Costache, dar aparent imuna la rautatile celor din clanul Tulea, ea ramane enigmatica prin amestecul unui
farmec juvenil cu o maturitate profunda.
Incitanta "enigma a Otiliei" se naste mai ales in mintea lui Felix, care "isi dadea prea bine seama ca
iubeste pe Otilia, fara sa poata determina continutul acestui sentiment", fiind derutat de reactiile fetei.
Biletul de amor pe care i-l scrie starneste in tanarul indragostit chinuitoare stari contradictorii, de la
speranta, la deprimare, de la frenezie la amaraciune, ca, in cele din urma, purtarea Otiliei sa-l arunce intr-o
stare chiar mai confuza decat cea initiala: "fii cuminte, mai vorbim noi, alta data". Tanarul nu-si poate da
explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce ramane pana la sfarsitul romanului o tulburatoare
intruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin.
Fata de Felix, Otilia are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija materna
pentru el. Indragostit total de Otilia, Pascalopol o admira si o intelege, dar nici el nu poate descifra in
profunzime reactiile si gandurile fetei, confirmandu-i lui Felix in finalul romanului: "A fost o fata
delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma".
Definita, indirect, prin felul de a fi, prin fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, Otilia este un
personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la
o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un
amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, se
urca pe stogurile de fan in Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund rationala si
matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot casatori, dovedind o
autocunoastere desavarsita a propriei firi: "Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand
sunt contrariata".
Un procedeu modern de caracterizare a personajelor realiste este mediul ambiant, camera Otiliei
definind-o intru totul prin detaliile cu semnificatii comportamentale: "o masa de toaleta cu trei oglinzi
mobile si cu multe sertare, [...] un scaun rotativ pentru pian", ceea ce ar putea fi interpretat ca sugestie
pentru firea ei imprevizibila, manifestandu-se aici motivul oglinzilor. Dezordinea tinereasca a lucrurilor
aruncate amestecat peste tot - rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale,
papusi -, sugereaza exuberanta juvenila, un univers spiritual al "ascunzisului feminin".
Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in
faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei, Pascalopol insusi conchizand ca, dupa
atatia ani, pentru el, Otilia ramasese "o enigma". Fotografia pe care o priveste Felix dezvaluie o "femeie
frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica", ci avea un aer de platitudine feminina, care
nu mai semana cu imaginea din constiinta lui. De aici reiese ca Otilia este un personaj modern, plin de
contradictii. Limbajul eroinei este elevat, fraza cultivate, in care se simte o sensibilitatea si forta launtrica,
tradeaza, indirect, firea delicata si educatia solida.
In opinia mea Otilia este un personaj bovaric, care traieste drama singuratatii, a viitorului ei
ambiguu, departe de mult visata fericire Un prim argument este redat de faptul ca aceasta I se destainuie lui
Felix - o femeie se bucura de viata adevarata doar cativa ani: "Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul
adevarat al cuvantului?    Cinci,    sase    ani!". Cel de-al doilea argument este sustinut de faptul ca se
defineste prin autocaracterizare, dovedind o profunda cunoastere de sine, atunci cand ii dezvaluie lui Felix:
"eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazati, care au nevoie de rasetele tineretii, ca
Pascalopol". Otilia este, asadar, un personaj realist modern, prin complexitate si relativism, ilustrand eternul
feminin plin de mister, imprevizibil si cuceritor, care fascineaza prin amestecul de sensibilitate Candida si
profunda maturitate.
Astfel, in "Enigma Otiliei" Calinescu ilustreaza o conceptie de moralist clasic, o observatie atenta a
eticii umane, pe care o clasifica pe tipuri: "Romanul nu apare decat cand ne dam seama ca incepe sa se
organizeze o lume de tipuri si de caractere.".