MAITREYI

Autor şi operă.
Eliade este o personalitate enciclopedică amintind de Cantemir, Heliade Rădulescu, Eminescu sau Bogdan
Petriceicu Haşdeu. Se remarcă prin fascinaţia ideilor şi noutatea interpretărilor sale. A scris în mai multe domenii:
religie (Tratat de sitorie a religiilor, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Psihologia meditaţiei indiene- studii despre
ioga), istorie, mitologie (Mitul eternei reîntoarceri, Sacru şi profan, Aspecte ale mitului), lingvistică, antropologie
(Fragmentarium), folclor, literatură. În domeniul literar el este creatorul romanului exotic românesc (Maitreyi) şi
reprezentantul cel mai important al literaturii fantastice (romane: Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene, nuvele:
Şarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore, La Ţigănci).
Încadrare într-un curent/ specie
Romanul este unul de tip modern, subiectiv, al experienţei sau al trăirii (N. Manolescu). El are un caracter de
confesiune, în care naratorul- personaj povesteşte la persoana întâi într-un „discurs pentru sine” (N. Manolescu). Prin
integrare unor fragmente întregi din jurnalul acelei perioade, proza creată de Eliade este una a autenticităţii în care
cititoul ştie că la baza poveştii stă o experienţă reală de viaţă. Tehnica aceasta este una de influenţă gide-iană.
Naraţiunea se numeşte homodiegeză, gradul de cunoaştere al naratorului este limitat la experienţa unui singur
personaj. Caracteristicile scrierii sunt biografismul şi fragmentarismul (prin utilizarea confesiunilor, a memoriilor şi a
flashbackurilor).Romanul Maitreyi (1933) este un roman modern subiectiv, de analiză psihologică, un roman al
autenticităţii şi al experienţei, dar şi un roman exotic.
Este un roman al experienţei şi al „autenticităţii” pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior,
de către personaje, a unor experienţe definitorii. Proza experienţei se bazează pe crearea impresiei de autenticitate,
prin utilizarea unor elemente care ţin de realitate: jurnalul din India al scriitorului, elemente autobiografice, scrisori
etc. Formula care sintetizează problematica romanului este cea a autenticităţii, prin confesiunea personajului-
narator, relatarea la persoana I, introspecţia, autoanliza lucidă.
Acţiunea este plasată în India, locul în care autorul şi-a făcut studiile, şi are ca punct de plecare o experienţă
reală, autobiografică.
Tema romanului este iubirea incompatibilă. Această temă este redată cu ajutorul conflictelor.Conflictul dintre
europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen redă opoziţia dintre libertatea dragostei şi constrângerile tradiţionale, iar
la nivel general, incompatibilitatea sau lipsa de comunicare dintre civilizaţii şi mentalităţi: cea europeană şi cea
asiatică. De asemenea, există şi unconflict interior. Fire autoreflexivă, Allan trăieşe conflictul dintre trăirea intensă a
iubirii, ca experienţă definitorie, şi luciditatea autoanalizei. Iubind-o pe Maitreyi, Allan descoperă atât lumea tainică a
Indiei, cât şi iubirea adevărată.
Din punct de vedere compoziţional, romanul are cincisprezece capitole, iar întâmplările sunt relatate la persoana I,
din perspectiva personajului – narator Allan. Construcţia discursului narativ constă în dubla perspectivă temporală pe
care personajul – narator o are asupra evenimentelor: contemporană şi ulterioară.
Titlul cărţii coincide cu numele personajului principal feminin, Maitreyi, considerată de critică drept cel mai
exotic personaj feminin din literatura română.
Structura
Romanul este alcătuit din 15 capitole. Textul este constituit pe trei niveluri temporale: nivelul consemnării poveştii de
dragoste pe paginile jurnalului, al notărilor de pe marginea acestuia şi al redactării romanului.
Subiectul. În expoziţiune aflăm că evenimentele evocate se petrec în 1929 în Calcutta, Himalaya şi Singapore.
Acţiunea urmăreşte povestea de dragoste dintre Allan, un european de douăzeci şi patru de ani, inginer în India, trăind
în compania unui grup de albi petrecăreţi şi Maitreyi, fiica şefului său, Narendra Sen. Povestea lor de dragoste nu se
poate însă împlini datorită unor diferenţe ireconciliabile, fiecare aparţinând unei lumi şi civilizaţii diferite. Lucrând în
întreprinderile inginerului Sen, Allan se îmbolnăveşte în jungla indiană în timp ce supraveghea construirea căii ferate
şi este invitat de către Narendra Sen să locuiască în casa sa, din simpatie, având chiar intenţia de a-l adopta. Acest
moment constituie intriga romanului. Tânărul nu ştie acest lucru şi se teme ca Narendra Sen să nu îl atragă într-o
căsătorie cu fiica sa, Maitreyi, deşi este îndrăgostit deja de aceasta. În punctul culminant idila dintre Allan şi Maitreyi
este descoperită de părinţii acesteia. În deznodământ Allan este izgonit iar Maitreyi este bine păzită pentru a nu se
putea întâlni. Tânărul încearcă să ia legătura cu Maitreyi însă nu reuşeşte şi pleacă în Himalaya pentru a se regăsi. Aici
are o aventură cu Jenia Isaac, o evreică finlandeză care venise în India pentru a găsi absolutul dar Allan înţelege că
încă mai este îndrăgostit de Maitreyi. Într-o întâlnire cu nepotul doamnei Sen află că iubita lui s-a dat unui vânzător de
fructe pentru a fi alungată din casa părinţilor. O parte din aceste întâmplări sunt redate de personajul-narator dar
totodată se regăsesc în roman şi fragmente din jurnalul acelei luni ce conferă romanului calitatea de roman al
experienţei.
Discursul epic. Există o simetrie în construirea discursului narativ între incipit şi final. Incipitul stă sub semnul
şovăielii: „Am şovăit atâta în faţa acestui caiet pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o pe
Maitreyi …”. Finalul romanului este deschis şi este alcătuit dintr-o serie de interogaţii retorice: „Şi dacă n-ar fi decât o
păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu?” şi formularea unei dorinţe: „Aş vrea să văd ochii
Maitreyiei.” Ochii simbolizează aici dorinţa de a înţelege sentimentele fetei, de a se apropia afectiv. Şovăiala de la
început şi incertitudinea de la final demonstrează ca încercarea personajului de a se regasi rămâne sub semnul eşecului
Subiectul romanului se organizează în jurul cuplului Allan – Maitreyi. Europeanul Allan vine în India pentru
a descoperi cât mai multe taine din această ţară. Allan munceşte în junglă, unde se îmbolnăveşte de malarie iar
inginerul Narenda Sen, superiorul lui, îi propune să locuiască în casa lui, pentru a evita revenirea bolii. Mutarea în
casa inginerului declanşează în existenţa lui Allan un adevărat proces iniţiatic. Eroul devine astfel un fin observator al
lumii indiene şi hotăreşte să-şi noteze observaţiile într-un jurnal.
Atenţia lui Allan este captată de Maitreyi, frumoasă indiană de 16 ani, prin care el descoperă atât lumea
tainică a Indiei, cât şi iubirea adevărată. Când o vede pentru întâia oară, Allan nu este impresionat, ba dimpotrivă,
adolescenta i se pare chiar „urâtă – cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte”. După ce o
priveşte ca pe o „curiozitate”, Allan o observă pe Maitreyi într-o altă postură. Iniţial, întâlnirea dintre cei doi nu anunţă
nimic deosebit, iar lui Allan i se pare că părinţii fetei încurajează prietenia lor în vederea unei eventuale căsătorii.
Treptat, se poate observa că Maitreyi devine pentru erou un univers, căci el vrea să descopere tot. Cu floarea roşie pe
care i-o oferă tânărului, Maitreyi declanşează involuntar jocul seducţiei. Din acest moment, se urmăreşte traiectoria
capricioasă a evoluţiei sentimentului erotic, de la manifestarea echivocă de la început şi până la dezlănţuirea pătimaşă
de care sunt prinşi cei doi îndrăgostiţi.
O nouă treaptă a evoluţiei acestei iubiri este marcată de lungile discuţii ale celor doi tineri. Seducţia continuă
cu jocul cărţilor, în bibliotecă, jocul privirilor, al mâinilor, al atingerilor şi al picioarelor. Treptat, Allan începe să
conştientizeze că sentimentele lui se modifică şi că începe să trăiască o iubire fără precedent. Gesturi tandre, izbucniri
neaşteptate, luciditate şi tulburare, indiscreţii abil camuflate alternează în comportamentul celor doi. Allan, derutat de
atitudinea îngăduitoare a familiei Sen, este gata să ceară în căsătorie pe Maitreyi, dar ea îi atrage atenţia că un
asemenea mariaj nu poate fi acceptat de părinţi. Fata, deşi are premoniţia finalului nefericit al iubirii lor, se avântă în
acest vârtej pasional, asumându-şi toate riscurile.
Diferenţa dintre cele două mentalităţi, orientală şi occidentală, este pusă în evidenţă şi de concepţia celor doi
tineri despre iubire. Tânăra de numai 16 ani dovedeşte largi disponibilităţi afective. Prima sa pasiune a fost un copac
asupra căruia şi-a revărsat toată afecţiunea, pentru ca în final să se lege cu jurământ de Tagore, „guru-ul” ei.

În schimb, iubirile lui Allan fuseseră doar trupeşti, fără spiritualitate. Apropierea ei de Allan este firească, iar
dragostea este plină de devotament şi naturaleţe.
Deşi iniţial îşi neagă sentimentele, autoanalizându-se cu luciditate, Allan se lasă prins în mrejele jocului. Allan
doreşte chiar să renunţe la religia lui, crezând că aşa se va putea căsători cu Maitreyi. Înainte de a se dărui lui Allan
pentru a evita păcatul iubirii, Maitreyi oficiază o logodnă mistică şi îi dăruieşte un inel „lucrat după ceremonialul
căsătoriei indiene - din fier şi aur”. Tinerii se logodesc în taină, într-un parc, la Lacuri, având ca martori elementele
naturii. Maitreyi rosteşte un jurământ, cerul şi pământul sunt invocate într-un legământ de dragoste ca într-un ritual
magic.
Iubirea tainică a celor doi este deconspirată inconştient de Chabu, sora mai mică a Maitreyiei. Allan este
alungat din casă. Abia acum află că o căsătorie cu Maitreyi era imposibilă, deoarece ea aparţinea celei mai nobile caste
indiene. Brutalizată de tată, Maitreyi ia asupra ei toată vina. Înfrânt, fără vreo speranţă de a-şi mai vedea iubita, Allan
părăseşte Calcutta. Încearcă să aibă relaţii cu alte femei, însă observă cu durere că nu este capabil să uite zilele
petrecute alături de marea şi unica sa iubire. Afla mai tarziu de încercarea disperată şi inutilă pe care o făcuse Maitreyi
pentru a fi alungată din casă. Finalul accentuează şi mai mult această distanţare de real, iar imaginea eroinei, care, în
încercarea de a se elibera de sub autoritatea familiei, se dă unui vânzător de fructe, capătă o dimensiune tragică.
Aanaliza clară a stărilor sufleteşti ale personajului-narator, sunt surprinse cu ajutorul introspecţiei. Prozatorul
foloseşte relatarea la persoana I pentru a pătrunde mai adânc sufletul lui Allan şi-şi transformă eroul în observator şi
reflector.
Perspectiva narativa
Fiind un roman al experientei ce relateaza evenimente personale, perspectiva narativa este profund subiectiva,
relatarea fiind realizata la pers. I, de catre un personaj-narator, deci o perspectiva narativa autodiegetica. O consecinta
a preferintei pentru aceasta formula narativa se reflecta in compozitia romanului care impleteste trei perspective
narative. Prima este cea a jurnalului intim propriu-zis, in care Allan consemneaza cu acuratete senzatiile si trairile
declansate de intalnirea cu Maitreyi.Cea de-a doua perspectiva textuala reda, prin comentariile dintre paranteze
adaugate ulterior desfasurarii evenimentelor, o imagine mult mai autentica a faptelor asupra carora eul narator revine,
infirmandu-le sau, dimpotriva, intarind anumite aspecte. A treia perspectiva narativa suprinde confesiunea
personajului narator, pe masura ce jurnalul se scrie si propune o analiza a semnificatiile acestei iubiri exotice.
Conflict
Allan provine dintr-o civilizatie occidentala care exclude misterul existential Astfel, cand Maitreyi ii
confeseaza prima ei iubire-un copac, el observa cu amuzament inclinatia spre panteism si animism. Dragostea pentru
un guru, un barbat cu mult mai in varsta, sau pentru strainul ce i-a pus ghirlande la gat in templu, sunt experiente pe
care Allan le considera stranii si nepotrivite pentru o fata de doar 16 ani. El nu le recepteaza deloc ca fiind niste
experiente initiatice in tainele profunde ale erosului, comparandu-le cu educatia tipic europeana din care tainele
universale au fost alungata de rationalismul crud. La polul opus se afla civilizatia Maitreyiei, cu o zestre spirituala
aparte. In aceasta civilizatie hindusa, iubirea este inteleasa ca o experienta unica, profunda, ea se racordeaza la
pulsatiie universale si este traita panteist. In momentul logodnei langa lac, in intensitatea momentului, Maitreyi
rosteste un juramant care il va robi complet pe european, acesta fiind uimit de frumusetea si pasiunea ce incarcau
aceasta clipa unica: “Ma leg de tine, pamantule, ca eu vi fi a lui Allan, si a nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba
din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui mie”. Scurta
logodna se naruieste deoarce sora mai mica a Maitreyiei, lunatica Chabu, le dezvaluie iubirea interzisa de
convenientele sociale, in timpul unui delir. Aceasta genereaza reactia violenta a familiei Sen care se justifica prin
constrangerile culturale care interziceau casatoria intre membrii unor religii diferite. Allan paraseste locuinta familiei
Sen in care fusese gazduit cu atata prietenie, si intelege ulterior ca bunavointa aceea reflecta dorinta inginerului de a-l
infia si nu de a-l casatori cu Maitreyi, asa cum crezuse initial.

Caracterizarea personajului. Allan.

4. Statut personaj
Allan este personajul-narator, principal, un tânăr inginer englez, de 24 de ani, venit să ajute la civilizarea
Indiei. El aparţine comunităţii albe din Calcutta, este mândru de originea sa europeană şi trăieşte în mijlocul colegilor
săi albi într-un anumit dispreţ faţă de indieni.
5. Trăsături personaj
Portretul fizic al lui Allan este foarte puţin schiţat, el mărturisind despre sine că este urât.
Allan este un bărbat inteligent. El este preocupat să descopere caracteristicile civilizaţiei indiene şi începe cu
ajutorul Maitreyiei să înveţe limba bengaleză. Allan se dovedeşte a fi însă orgolios: crede că e văzut ca salvator al
familiei Sen (neînţelegând gestul domnului Sen de a-l accepta în casa lui) şi nu suportă să fie ironizat de o fată de 16
ani. Trăsătura principală a personajului este luciditatea, el autocaracterizându-se: „am fost conştient întotdeauna de
spiritul meu constructiv, de energia mea de alb civilizator, sunt un tânăr inteligent şi lucid.” Luciditatea reiese şi din
modul în care interpretează fiecare situaţie în care se află. El notează de fiecare dată ce simte şi adesea este vorba de
trăiri contradictorii. Allan este şi un personaj analitic care despică firul în patru, caută explicaţii, întoarce pe toate
feţele stările prin care trece, analizează fiecare gest, fiecare atitudine, fiecare cuvânt, un erou dominat de incertitudini,
tulburat şi frământat, neînţelegând atitudinea inginerului. Prin onoarea cu care îl tratează, prin grija afectuoasă, prin
ocaziile prielnice create (lecţiile de bengaleză se iau în camera lui Allan, nu în bibliotecă, Sen încercând să reducă
atitudinea distantă a Maitreyiei de la început) membrii familiei par să încurajeze apropierea dintre cei doi tineri.
Comportamentul Maitreyiei este şi el destul de neînţeles, uneori Allan o percepe ca „rece şi dispreţuitoare”, alteori
este exaltat. Natura sa dilematică se descoperă şi la final când se întreabă: „Şi dacă n-ar fi fost decât o păcăleală a
dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.” Allan parcurge şi un drum al
suferinţei el recunoscând: „Nici o femeie nu m-a tulburat atâta. Suferinţa mea senzuală e un blestem”. Se consideră
chiar vrăjit şi nu îndrăgostit: „Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizată, ca un automat, de când m-a sărutat întâia
oară?”.
Bărbatul trăieşte o iubire pasională dar în comportamentul său demonstrează de cele mai multe ori stăpânire
de sine, frânându-şi gesturile tandre în prezenţa familiei şi nemanifestându-şi iubirea în public. Prin modul de
construcţie al personajului se reflectă ideea că iubirea este atât un mijloc de cunoaştere pentru Allan, care ajunge să
înţeleagă până la un anumit nivel misterul sufletului indian cât şi un mijloc de distrugere a echilibrului interior.
Nicolae Manolescu precizează: „Nimeni n-a ieşit nevătămat din jocurile Maitreyiei. Să fie pierderea minţilor sau
moartea singura ieşire din toate marile pasiuni?” Tulburările si frământările permanente ilustrează firea dilematică a
eroului, care analizează în mod obiectiv evenimentele realităţii trăite. Căldura cu care este primit în casa inginerului
Sen, grija afectuoasă şi onoarea cu care este tratat de către toţi membrii familiei par să încurajeze până la complicitate
apropierea dintre cei doi tineri, prin crearea de ocazii prielnice. De pildă, lecţiile de franceză-bengaleză au loc în
camera lui Allan, nu în biblioteca; inginerul Sen încearcă să scuze atitudinea distantă a Maitreyiei de la început etc.,
comportarea afectuoasă a mamei, toate acestea par consimţiri subînţelese privind eventuala lor unire. Mentalitatea de
european a lui Allan îl face să interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, când - în fond - ei îl
adoptaseră altfel, spiritual, dar fără să treacă totuşi graniţele impuse de religia lor.
Lucid si analitic, Allan o vede, uneori, pe Maitreyi "rece si dispreţuitoare", dar alteori, dominat de natura sa
pasională, este exaltat, întrebându-se cum "am să pot eu sugera privirile ei, niciodată aceleaşi, niciodată". Dupa ce i se
dăruieşte, Maitreyi îi stârneşte suspiciunea, alte întrebări vin să tulbure sufletul îndrăgostitului în căutare de
certitudini, în încercarea lui de a afla sensul exact al acestei contopiri.
Finalul romanului descrie încercările lui Allan de a se consola; ultimul lui gând, cu care se şi termină
romanul, este sugestiv pentru natura dilematică a eroului dominat de incertitudini, care ar vrea să ştie dacă Maitreyi îl
iubise cu adevărat: "şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc
ochii Maitreyiei.

Caracterizare Maitreyi
Maitreyi, o tânără bengaleză de şaisprezece ani, este o îmbinare de nevinovăţie virginală şi un rafinament
de iubire patimaşă. Ea se îndragosteşte definitiv de europeanul Allan, un inginer englez venit să lucreze în India.
Portretul fetei este conturat numai prin ochii iubitului, care relatează la persoana I, toată povestea iubirii exotice dintre
ei. Maitreyi are un comportament ambiguu, care îl contrariază pe Allan, deoarece nu poate înţelege sinuozităţile
subtile ale atitudinii ei.
Maitreyi se extaziază de dragostea pentru pomul ei, îi dă lui Allan flori presate. Pe de altă parte, tânăra este
inteligentă şi cultivată, pe englez surprinzându-l seriozitatea ei de a ţine conferinţe, cu teme profunde, la care vine un
auditoriu elevat. Acestea alcătuiesc universul ei misterios şi derutant pentru europeanul Allan. Eroul este nedumerit de
refuzul fetei de a se casatori şi gândeşte că oamenii aceştia "ascund fiecare o mitologie peste putinţă de străbătut, că ei
sunt stufoşi şi adânci, complicaţi şi neînţeleşi". Romanul este unul al cunoaşterii şi al fericirii prin iubire, fiind şi
primul roman exotic din literatura română.

Romanul "Maitreyi", de Mircea Eliade ilustrează mitul despre manifestarea sentimentului de dragoste în
proza lui Eliade. Critica remarcă faptul că "erosul pentru personajele lui Mircea Eliade este o zona de confruntare
maximă între voinţe şi terenul predilect de experimentări morale, de trăire-limită la care îi forţează pe indivizi, acel
prea plin al sufletului şi al biologiei, aflat în expansiune".
În concluzie, având în vedere aspectele prezenate precedent, putem spune că Mircea Eliade creează prin
Maitreyi, unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din literatura română. Fiind totodată un roman al
experienţei şi al autenticităţii, al trăirii intense a sentimentului erotic ca experienţă definitorie.