Maitreyi

de Mircea Eliade
text epic, roman subiectiv, al experienţei, modern, interbelic

În studiul intitulat "Fragmentarium", Mircea Eliade (1907-1986) defineşte literatura

autenticităţii ca pe o mare creaţie epică ce "reflectează în bună parte şi mijloacele de
cunoaştere ale epocii, sensul vieţii şi valoarea omului, cunoaşterile ştiinţifice şi filozofice".
Romanul "Maitreyi", apărut în 1933, face parte din literatura modernă interbelică şi
ilustrează epicul pur, în spiritul lui Andre Gide, care creează eroul lucid, dominat de dorinţa
cunoaşterii de sine, care-şi ordonează epic experienţele trăite. "Maitreyi" este un roman erotic
şi exotic, precum şi un roman al autenticităţii, în care se îmbină mai multe specii literare:
jurnalul, eseul, reportajul şi naraţiunea la persoana I.
Geneza romanului: In 1928, Mircea Eliade pleacă în India, la Universitatea din
Calcutta, unde învaţă sanscrita şi studiază filozofia hindusă cu ilustrul profesor Dasgupta. El
locuieşte o vreme în casa celebrului filozof, unde o cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi.
Mircea Eliade consemnează într-un jurnal faptele, întâmplările, experienţa trăită în India si
acesta sta la baza viitoarei creaţii epice, "Maitreyi", în care autorul esenţializează mitul iubirii
şi motivul cuplului.
Apariţia romanului "Maitreyi" în 1933 stârneşte reacţia literaţilor vremii, fiind
considerat o adevărată izbândă literară. Exaltat, Mihail Sebastian mărturiseşte: "Dacă ar ajuta
la ceva, v-aş spune că e cea mai frumoasă şi mai tristă carte pe care am citit-o".
Titlul “Maitreyi” prezintă ideea centrală a romanului şi personajul în jurul căruia se
desfăşoară toata acţiunea. Indianca Maitreyi este prezentată ca iubirea ce purifică şi
transformă orice om. In ochii naratorului, Maitreyi este mai presus de o făptură umană, este o
adevarată enigma a dragostei.
Tema romanului ilustrează consecinţele provocate de dragostea a două persoane de
religii şi natiuni diferite, o iubire interzisă.
Principala coordonată a romanului "Maitreyi" este erosul, care se manifestă ca
dimensiune esenţială a experienţei omeneşti, ca sentiment copleşitor al sufletului. Ca
modalitate narativă, romanul este construit pe baza epicului pur, având un singur plan de
acţiune, dominat de luciditatea analitică a naratorului-personaj.
Romanul debutează cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un
englez de 24 de ani şi este scris la persoana I, pe baza însemnărilor făcute de autor în cei trei
ani petrecuţi în India. Incipitul îl constituie ezitarea personajului, care ar fi dorit să ştie exact
ziua când o cunoscuse pe Maitreyi. Jurnalul realizat în timp obiectiv, adica în timpul real al
evenimentelor, îi provoacă personajului-narator stări de confuzie şi nedumeriri, deoarece
atunci când scrie romanul, în timp subiectiv, întâmplările nu mai au pentru el aceeaşi
relevanţă. Cercetând caietele, naratorul încearcă să-şi amintească momentul când se
îndrăgostise de Maitreyi. Citind în jurnal, este uimit că, la prima întâlnire, Maitreyi i se păruse
urâtă, cu "ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte", descriere din care
şi reiese în mod direct portretul fizic al eroinei.
Venit în India pentru a-şi face o carieră, tânărul inginer englez Allan este angajat la o
societate de canalizare a deltei cu sediul în Calcutta. În junglă, se îmbolnăveşte de malarie şi
este spitalizat. Bogatul inginer Narendra Sen îl invită pe Allan să locuiască în casa lui, în

1
timpul convalescenţei. Pe lângă avantajul material pe care i l-ar oferi tânărului englez faptul
de a fi găzduit în casa sa, Narendra Sen intenţiona să-l adopte pe Allan, iar apoi să se mute cu
toată familia în Anglia. Allan află despre aceste planuri mult mai târziu, de la Maitreyi, după
ce iniţial crezuse că Sen voia să-l însoare cu fiica lui.
Când se mută în casa lui Sen, Allan receptează realitatea ca un european şi crede în
complotul familiei Sen, care îi încurajează apropierea de Maitreyi. Cu floarea roşie pe care i-o
oferă tânărului, Maitreyi declanşează involuntar jocul seducţiei. Seducţia continuă cu jocul
cărţilor, în bibliotecă, jocul privirilor, al mâinilor, al atingerilor. Misterul eroinei este greu de
explicat, iar imposibila clarificare pe calea lucidităţii şi auto analizei, care îl caracterizează, îi
sporeşte interesul pentru ea. Diferenţa dintre cele două mentalităţi, orientală şi occidentală,
este pusă în evidenţă de concepţia despre iubire a celor doi tineri. Maitreyi a avut alte trei
iubiri înaintea lui Allan, toate de ordin spiritual: iubise copacul „şapte frunze”, pe guru Robi
Takkur şi are amintirea băiatului de la templu. În schimb, iubirile lui Allan fuseseră doar
trupeşti, fără spiritualitate.
Deşi lucid şi cu un puternic spirit de analiză, Allan se lasă prins în mrejele jocurilor
Maitreyiei. Allan parcurge drumul cunoaşterii prin eros, având-o ca iniţiatoare pe Maitreyi. El
se mulează după preferinţele ei spirituale, este iniţiat şi convertit, vrea chiar să treacă la
hinduism, crezând că aşa se va putea căsători cu Maitreyi. După ce i se dăruieşte, pentru a
spăla păcatul de care se simţea vinovată, tânăra va oficia o logodnă simbolică, rostind către
cer şi pământ legământul dragostei. Legământul şi inelul cu cei doi şerpi înlănţuiţi sunt
dovada iubirii mistice a femeii. De la sora mai mică a Maitreyiei, Chabu, Narendra Sen află
de iubirea celor doi şi îl alungă pe Allan, căci o căsătorie cu Maitreyi era inacceptabilă,
deoarece ea aparţinea celei mai nobile caste indiene, a brahmanilor, iar căsătoria cu o
persoană din afara castei sale ar fi însemnat degradarea întregii familii. Ruptura aduce
supliciul, boala, martirajul în casa inginerului Sen: tatăl orbeşte, Chabu moare. Brutalizată de
tată, Maitreyi ia asupră-şi toată vina. În încercarea de a-l regăsi pe Allan, sperând că va fi
alungată din casă, ea se dă vânzătorului de fructe, dar sacrificiul este inutil. Allan se retrage în
Himalaya, pentru o dezintoxicare sentimentală, unde trăirea în plan contemplativ îi permite
purificarea. Episodul iubirii pasagere cu Jenia Isaac îi confirrnă faptul că trăise alături de
Maitreyi iubirea absolută. Plecarea din India îi apare ca o izbăvire, având un sentiment al
vinovăţiei pe care-l exprimă în cuvintele aşezate ca moto la roman: "Iţi mai aminteşti de mine,
Maitreyi şi dacă da, ai putea să mă ierţi?".
Caracterizarea personajelor
Allan este personajul principal al romanului şi întruchipează tipul îndrăgostitului lucid
şi analitic, care trăieşte o poveste de iubire exotică şi ciudată pentru un european. Allan, un
englez de 24 de ani, este personaj-narator, deoarece el relatează la persoana I sentimentul de
iubire reciprocă dintre tînărul inginer şi Maitreyi, o bengaleză de şaisprezece ani.
Allan este un personaj analitic, despică firul în patru, caută explicaţii, întoarce pe toate
feţele stările prin care trece, fapt ce argumentează trăsătura de autenticitate a romanului.
Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observând şi
observându-se cu febrilitate, formulând ipoteze, un erou în căutare de certitudini. Dominat de
incertitudini, Allan construieşte situaţii pe baza unor argumente lucide, analizează fiecare
gest, fiecare atitudine şi fiecare cuvânt, fiind mereu surprins de imprevizibila Maitreyi şi de
ospitaliera sa familie.

2
 Tulburările şi frământarile permanente ilustrează firea dilematică a eroului, care
analizează în mod obiectiv evenimentele realităţii trăite. Căldura cu care este primit în casa
inginerului Sen, grija afectuoasă şi onoarea cu care este tratat de către toţi membrii familiei
par să încurajeze apropierea dintre cei doi tineri, prin crearea de ocazii prielnice: lecţiile de
franceză-bengaleză, inginerul Sen încearcă să scuze atitudinea distantă a Maitreyiei de la
început, comportarea afectuoasă a mamei. Mentalitatea de european a lui Allan îl face să
interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, când - în fond - ei îl
adoptaseră altfel, spiritual, dar fără să treacă totuşi graniţele impuse de religia lor.
Lucid şi analitic, Allan o vede, uneori, pe Maitreyi "rece şi dispreţuitoare", dar alteori,
dominat de natura sa pasională. Dupa ce i se dăruieşte, Maitreyi îi stârneşte suspiciunea, alte
întrebari vin să tulbure sufletul îndrăgostitului în căutare de certitudini.
Finalul romanului descrie încercările lui Allan de a se consola, se retrage în munţii
Himalaya, ultimul lui gând, cu care se şi termină romanul, este sugestiv pentru natura
dilematică a eroului dominat de incertitudini, care ar vrea să ştie dacă Maitreyi îl iubise cu
adevărat: "şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş
vrea să privesc ochii Maitreyiei."
Maitreyi, o tânără bengaleză de şaisprezece ani, este o îmbinare de nevinovăţie şi
rafinament de iubire pătimaşă. Ea se îndrăgosteşte definitiv de europeanul Allan, un inginer
englez venit să lucreze în India. Portretul fetei este conturat numai prin ochii iubitului, care
relatează la persoana I toată povestea iubirii exotice dintre ei. Maitreyi are un comportament
ambiguu, care îl contrariază pe Allan, deoarece nu poate înţelege sinuozităţile subtile ale
atitudinii ei. Maitreyi se extaziază de dragostea pentru pomul ei numit "7 frunze", îi dă lui
Allan flori presate. Pe de altă parte, tânăra este inteligentă şi cultivată, pe englez
surprinzându-l seriozitatea ei de a ţine conferinţe, cu teme profunde, la care vine un auditoriu
elevat. Acestea alcătuiesc universul ei misterios şi derutant pentru europeanul Allan.
Romanul "Maitreyi", de Mircea Eliade ilustrează mitul cunoaşterii şi al fericirii prin
iubire, fiind şi primul roman exotic din literatura română.
Maitreyi este un roman modern, subiectiv al perioadei interbelice . Tehnicile
narative – confesiunea, jurnalul, monologul interior, introspectia, autenticitatea – , tipologia
intelectualului lucid, însetat de experienţe noi, valorificarea stilului indirect liber, prezenţa
elementelor eseistice, inserţia documentului în text, ineditul determinat de ilustrarea culturii şi
a civilizaţiei indiene, într-o perioadă în care interesul era orientat în direcţie occidentală, toate
acestea susţin modernitatea romanului.