Fisa de caracterizare Allan si Maitreyi

„Maitreyi” este un roman modern, exotic, al experienței, apărut în perioada interbelică.

Publicat pentru prima dată în anul 1933, acesta plasează în centrul său povestea de
dragoste dintre Allan (un alter-ego al scriitorului Mircea Eliade, autorul romanului) și
Maitreyi Devi, o tânără indiancă. „Maitreyi”, opera literară publicată de către Mircea
Eliade în perioada interbelică, reprezintă un roman al experienței, acesta având la bază
însemnările autorului din timpul studiilor în India. Impresia de autenticitate este conferită
de caracterul subiectiv al romanului, dar și de faptul că punctul de pornire al acestuia se
regăsește într-o experiență exotică întâlnită și în biografia autorului. Maitreyi, personajul
feminin, trăiește o poveste de dragoste cu Allan, personajul-narator, iubirea lor fiind
supusă regulilor tradiției.

Allan
Allan este personajul principal al romanului, şi întruchipează îndrăgostitul lucid şi
analitic, reprezentativ pentru mitul iubirii şi motivul cuplului ilustrat în romanul
românesc modern, pentru care dragostea devine o altă cale spre cunoaștere având dublu
rol: cel de personaj și cel de narator. Romanul debutează cu starea de incertitudine a
personajului masculin, Allan, un englez de 24 de ani şi este scris la persoana I, pe baza
însemnărilor făcute de Mircea Eliade în cei trei ani petrecuţi în India, prilej cu care a
consemnat în jurnalul intim propria poveste de iubire şi pe baza căruia a realizat romanul:
„Am şovăit atâta în faţa acestui caiet, pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când
am întâlnit-o pe Maitreyi”.Allan sosise în India, regiunea Bengal, pentru a lucra, dar se
îmbolnăvește de malarie și este internat în spital. Narendra Sen, tatăl Maitreyiei, îl invită
pe protagonist să locuiască la el acasă de îndată ce acesta se însănătoșește dar - îşi
aminteşte el - „eu o întâlnisem pe Maitreyi cu cel puţin zece luni mai înainte”,
mărturisindu-şi neputinţa de a retrăi aievea acum, când scrie romanul, „mirarea mea,
nesiguranţa şi tulburarea celor dintâi întâlniri”.

Autorul, Mircea Eliade, în ipostaza personajului european, Allan, readuce adesea în

subiectul romanului jurnalul, care devine un pretext literar şi o modalitate de confesiune
şi rememorare: „Totuşi n-am scris nimic în jurnalul meu, şi astăzi, când caut în acele
caiete orice urmă care să mi-o poată evoca pe Maitreyi, nu găsesc nimic. E ciudat cât de
incapabil sunt să prind evenimentele esenţiale, să ghicesc oamenii care schimbă mai
târziu firul vieţii mele”. . Allan este într-o permanentă derută interioară: când este un
observator rece, când exaltat, când copleşit de fericire deplină, însă principala dominantă
a eroului rămâne luciditatea, percepţia raţională a propriilor trăiri şi a celor din jur.
Allan este caracterizat atât în mod direct (în principal, prin autocaracterizare), cât și
în mod indirect (de către alte personaje, din propriile fapte, gânduri și vorbe). Allan, aflat
la început de drum în cariera sa, declară despre sine însuși că era „foarte mândru de
cetățenia și descendența mea continentală”, iar în India, el se simțea „singurul stăpân”.
Deși pare foarte încrezător în sine și în ceea ce știe, această atitudine poate fi pusă cu
ușurință numai pe seama vârstei sale fragede, întrucât întâlnirea cu Maitreyi l-a tulburat
nespus. Aceasta nu s-a întâmplat, însă, deodată, ci treptat, astfel încât personajul declară:
„niciodată nu m-am gândit la dragoste în cele dintâi luni petrecute în tovărășia
Maitreyiei”.

Maitreyi
Maitreyi este personaj principal, feminin, individual, eponim și complex prin
problematica pe care o propune și exotic în raport cu mentalitatea occidentală a
naratorului. Personajul este inspirat din experiența reală a autorului, Eliade trăind o
poveste de dragoste cu o indiancă pe nume Maitreyi, fiica gazdei sale din India.
Adolescenta bengaleză, copil şi femeie în acelaşi timp, poetă, preocupată de filozofie, apreciată în
cercurile intelectuale bengaleze, Maitreyi simbolizează misterul feminităţii. În
roman, Maitreyi este o tânără bengaleză de 16 ani, fiica lui Narendra Sen, un inginer
din Calcutta. Ea relizează în literatura românească un personaj comparabil eroinelor tragice universale.
Maitreyi este un simbol al iubirii adevărate, pure, totale. Ca dovadă, în copilăria sa ea își dedica întreaga sa
iubire unui copac, numit „șapte frunze”.După un timp ea se dedică sufletește „guruului său”, Tagore. Însă
ea ar fi vrut să fie mai în vârstă pentru a fi mai aproape de ființa poetului, probabil ca să îi
înțeleagă mai bine sentimentele și modul lui de gândire. La numai 16 ani este o tânără inteligentă și
cultivată, având preocupări mature.Ea nu doar că studiază filozofia, dar și ține conferințe profund
apreciate de un auditoriu select. Totodată, Maitreyi este preocupată de lucruri copilărești, trăiește în lumea
fascinantă a miturilor . 

Portretul său este realizat dintr-o perspectivă subiectivă, de către personajul-narator Allan, un inginer
englez de 24 de ani, venit sa lucreze în India. Pe el Maitreyi nu-l atrage inițial, găsind-o chiar
urâtă „cu ochii ei prea mari și prea negrii, cu buzele cărnoase și răsfrânte, cu sânii puternici de fecioară
bengaleză crescută prea plin, ca unfruct trecut în copt”. Devine apoi curios pentru ca „nu izbutea să
înțelegă ce taine ascunde făptura aceasta”. Astfel, ea este pentru el tot mai fermecătoare, dar uneori și
antipatică deoarece elita Calcuttei o consideră chiar genială. Portretul fizic al Maitreyiei sugerează căldură
sufletească și fascinație. Gesturile ei tandre, preocupările intelectuale, puterea de a iubi profund,
dincolo de probleme sociale sunt trăsături care îiarată portretul excepțional.

Întâmplările sunt puse pe seama lui Allan, personaj-narator care relatează la persoana I.
Jurnalul lui Eliade se suprapune parțial peste jurnalul lui Allan, notițele acestuia din
urmă, rescrise și interpretate, alcătuind subiectul romanului. Perspectiva narativă actorială
permite conturarea imaginii exotice a femeii orientale din punctul de vedere al
personajului-narator, reprezentant al culturii occidentale. Și în acest roman se dovedește că
singura modalitate la starea de perfecțiune este iubirea. Împlinirea eroinei se va realiza alături de Allan.
Întâlnirea dintre cei doi protagoniști devine și o întâlnire între două culturi. Iubirea între ei se conturează
treptat.

Aprecieri critice
„Este un roman erotic și exotic: erotismul apare ca domeniu de confruntare, acomodare și
comunicare până la comuniune momentană a două lumi străine prin convențiile de
înțelegere a vieții.” – Marian Popa
„Carte de extaz senzorial și mistica dăruirii, Maitreyi este mai mult decât o sumă de febre
erotice, traversate în decorul „literaturii coloniale” cu fervori gidiano-papiniene.” – Dan
C. Mihăilescu
„Maitreyi este una din acele cărți cu destin de miracol în cariera unui scriitor și chiar a
unei generații.” – Pompiliu Constantinescu
„Maitreyi e o simfonie a iubirii trupești, o Kamasutra sublimată, chintesențială.” – Șerban
Cioculescu
„Eliade încearcă să construiască, după o formulă a lui Bachelard, o mitologie a sediucției,
reușește, în bună parte.” – Eugen Simion

"Foarte adesea Perpessicius micsoreaza volumul recenziei prin divagatii lirice, sau printr-
un exces de finete, laudand speta careia ii apartine opera. Romanele sunt elogiate ca
A«marturiiA», A«documentareA» si, cand autorul e dintre acei care cunosc conventiile
critice, ca A«marturii minutios ganditeA». Este evident ca romanul nu trebuie sa fie
document, ci creatie si ca el nu e o opera de deliberari, ci de spontaneitate. Pus in situatia
de a spune daca personagiile sunt vii, Perpessicius confirma intr-adevar ca
suntA«vivanteA». Poetilor care detesta sensibleria el le gaseste A«rara caldura
emotionalaA» si versuri A«pateticeA». Culegerile de Mentiuni critice ale criticului raman
totusi o pretioasa calauza bibliografica."

G. Calinescu

"Nimeni nu va mai putea, studia pe Eminescu, istoria si conexiunile fiecareia din operele
lui, geneza si ecourile lor in istoriografia si critica literara, fara sa porneasca de la editia
critica a lui Perpessicius."
Tudor Vianu

"Perpessicius a adus culturii noastre literare rezultatele unei abnegatii emotionante si

originalitatea unui spirit care imbogateste seria marilor comentatori de literatura, romani
si nu numai romani. Stilul si atitudinea fata de fenomenul literar il deosebesc de tot ce se
cunoaste ca profesiune" de critic si istoric literar. Tipologia, care l-ar cuprinde poate
eventual, este mai putin interesanta decat exemplarul bogat, deplin original, pe care
spiritul sau il reprezinta. Miezul personalitatii lui sta retras de orice posibilitate de
asociere. Fata de Titu Maiorescu, Dobrogeanu-Gherea, Mihail Dragomi-rescu, G.
Ibraileanu, E. Lovinescu si G. Calinescu, fiindu-le in felul sau un emul, nu e discipolul
nici unuia dintre ei."

Vladimir Streinu

"De o sensibilitate rara, de poet, el avea marcata si.in vorbirea, si in gesturile sale, vocatia
criticului. Entuziasmul de a descoperi valori noi se vedea asociat cu un spirit prudent,
care se indoieste, cumpaneste, masoara, nuanteaza, adesea tace si reflecteaza. Afirmatiile
sale nu tradau niciodata graba infatuata, ci rezultau dintr-un context de meditatie fina,
intreprinsa cu grija de a nu comite vreo nedreptate."

Edgard Papu