Allan din Maitreyi

Allan este personajul principal al romanului si intruchipeaza indragostitul lucid si analitic, reprezentativ pentru mitul iubirii si motivul cuplului ilustrat in romanul romanesc modern. Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez de 24 de ani si este scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de Mircea Eliade in cei trei ani petrecuti in India, prilej cu care a consemnat in jurnalul intim propria poveste de iubire si pe baza caruia a realizat romanul:"Am sovait atata in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi". Venit in India sa lucreze si imbolnavindu-se de friguri, inginerul englez Allan se muta in casa profesorului Narendra Sen, dar -isi aminteste el -"eu o intalnisem pe Maitreyi cu cel putin zece luni mai inainte", marturisindu-si neputinta de a retrai aievea acum, cand scrie romanul, "mirarea mea, nesiguranta si tulburarea celor dintai intalniri". Autorul, Mircea Eliade, in ipostaza personajului european, Allan, readuce adesea in subiectul romanului jurnalul, care devine un pretext literar si o modalitate de confesiune si rememorare: "Totusi n-am scris nimic in jurnalul meu, si astazi, cand caut in acele caiete orice urma care sa mi-o poata evoca pe Maitreyi, nu gasesc nimic. E ciudat cat de incapabil sunt sa prind evenimentele esentiale, sa ghicesc oamenii care schimba mai tarziu firul vietii mele". Autointrospectia constiintei si a sufletului, retrospectia, dialogul si monologul interior scot in evidenta zbuciumul interior al personajului, cauzat de incertitudinea iubirii, aceste tehnici de analiza psihologica fiind proprii construirii personajului modern. Allan este intr-o permanenta deruta interioara: cand este un observator rece, cand exaltat, cand coplesit de fericire deplina. Insa principala dominanta a eroului ramane luciditatea, perceptia rationala a propriilor trairi si a celor din jur. Inceputul relatiei dintre Allan si Maitreyi este total lipsit de intuitia erosului, de acea iluminare spontana a "dragostei la prima vedere": "Niciodata nu m-am gandit la dragoste in primele cinci luni" - marturiseste Allan cercetand jurnalul si cautand cu infrigurare momentul exact in care s-a aprins flacara iubirii. Sentimentul se instaleaza lent, se infiltreaza in sufletul tanarului pe nesimtite, intamplarile consemnate urmand a fi reconsiderate cu alti ochi atunci cand scrie romanul. Allan este un personaj analitic, despica firul in patru, cauta explicatii, intoarce pe toate fetele starile prin care trece, fapt ce argumenteaza trasatura de autenticitate a romanului, gidismul evidentiat de critica literara. Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observand si observandu-se cu febrilitate, formuland ipoteze, un erou in cautare de certitudini. Dominat asadar de incertitudini, Allan construieste situatii pe baza unor argumente lucide,

apoi tot el le respinge, pentru a le inlocui cu altele care i se par mai potrivite, analizeaza cu meticulozitate fiecare gest, fiecare atitudine si fiecare cuvant si mereu este surprins de imprevizibila Maitreyi si de ospitaliera sa familie. De altfel, tanara femeie indianca este construita exclusiv prin ochii barbatului, ai europeanului care analizeaza, lucid si minutios, reactii, priviri, atitudini care o defmesc, insa ea nu are nicio sansa, niciun prilej de a se explica ori de a dezvalui eventuate explicatii. Tulburarile si framantarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului, care analizeaza in mod obiectiv evenimentele realitdtii traite, desi acestea il nedumeresc, il descumpanesc, pentru ca nu poate intelege atitudinea ingineruiui Sen, care il trateaza ca facand parte din familie. Caldura cu care este primit in casa acestuia, grija afectuoasa si onoarea cu care este tratat de catre toti membrii familiei par sa incurajeze pana la complicitate apropierea dintre cei doi tineri, prin crearea de ocazii prielnice (de exemplu, lectiile de francezabengaleza au loc in camera lui Allan, nu in biblioteca; inginerul Sen incearca sa scuze atitudinea distanta a Maitreyiei de la inceput etc.), prin consimtiri subintelese, prin insinuari transparente privind eventuala lor unire. Mentalitatea de european a lui Allan il face sa interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, cand - in fond - ei il adoptasera altfel, spiritual, dar fara sa treaca totusi granitele impuse de religia lor, dovada fiind respingerea totala a dorintei lui Allan de a trece la hinduism. Si atunci, cum poate intelege eroul izbucnirea furibunda si izgonirea sa din casa familiei Sen, ce parea sa fie si a lui? Maitreyi insasi are un comportament ambiguu, pe care el il percepe ca fiind altceva decat o strategic feminina de a flirta, fapt ce-l contrariaza pe Allan, deoarece nu poate intelege sinuozitatile subtile ale atitudinii sale, nu o poate cunoaste ca pe o europeana. Lucid si analitic, Allan o vede uneori "rece si dispretuitoare": "Adesea, la masa, ii surprindeam un zambet distant si putin rautacios... Ma intrebam, mai ales, daca e stupida ca toate celelalte fete sau daca e, intr-adevar, simpla ca o primitiva". Alteori, dominat de natura sa pasionala, este exaltat, intrebandu-se cum "am sa pot eu sugera privirile ei, niciodata aceleasi, niciodata". Allan parcurge un drum al suferintei, meandrele trairilor sale ilustrand un adevarat proces launtric dominat de o constiinta mereu in alerta, atenta, analitica. De la primele perceptii, cand "nu o iubesc", la emotia provocata de intimitatea cu o indianca ce "ma tulbura, ma fascineaza, dar nu sunt indragostit", apoi recunoasterea efectului bulversant caruia nu i se poate impotrivi -"Nicio femeie nu m-a tulburat atata. Suferinta mea senzuala e un blestem."-, considerandu-se vrajit, nu indragostit. Dupa ce i se daruieste, Maitreyi ii starneste suspiciunea, alte intrebari vin sa tulbure sufletul indragostitului in cautare de certitudini, in incercarea lui de a afla sensul exact al acestei

contopiri: "Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizata, ca un automat, de cand m-a sarutat intaia oara? Si spontaneitatea, vastitatea dragostei ei fata de mine nu sunt oare simple caderi, acte determinate de constiinta ei barbara, superstitioasa?" Aceeasi luciditate devoratoare il face pe erou sa intrevada, in plina fascinatie a iubirii, eventualitatea efemeritatii sentimentului: "Strangand-o in brate, am simtit pentru intaia data teama ca dragostea Maitreyiei ar putea candva sa ma oboseasca. [...] Cand aveam nevoie de singuratate, de ce nu mi-o ghicea? De ce nici dragostea cea mai mare nu poate ghici dorinta celuilalt?". Despartirea brutala si naucitoare de Maitreyi ii provoaca lui Allan o nesfarsita suferinta, o puternica si profunda durere, devine patetic, plange, are ganduri negre de sinucidere. Reactia lui este impetuoasa, cu gesturi nestapanite, impresionante, chinuitoare: "am avut o noapte salbateca"; "zadarnic muscam perna, zadarnic ma muscam sa nu tip"; "Sa ma inec in Gange si sa afle Sen cat de curat o iubeam pe Maitreyi". De altfel, drama intregii familii este cutremuratoare: "Pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi sotului, in noaptea nuntii, ca s-a culcat cu mine si va compromite intreaga familie, caci va fi data afara cu scandal, si tot orasul va afla de rusinea ei. Inginerul, auzind-o, a lovit-o o data peste fata, de a trantit-o la pamant in sange. Dar a avut si el imediat un atac si a fost dus la spital. Nu mai vede deloc. I se va face operatia intr-o zi sau doua, daca se va linisti. [...] Pe Maitreyi au inchis-o intr-o odaie, dupa ce doamna Sen a chemat soferul s-o bata cu vergile in fata ei, pana cand a cazut in nesimtire. [...] Chabu a incercat sa se sinucida cu creolina." Finalul romanului descrie incercarile eroului de a se consola, "gandul sinuciderii mi-a aparut deodata in toata lasitatea si ridicolul lui". Retras in muntii Himalaya, o cunoaste pe Jenia Isaac, o "tanara fara expresie", dintr-o familie de evrei finlandezi si venita aici in cautarea absolutului prin manastirile acestor locuri. Allan are cu ea o scurta reliatie amoroasa, continuand sa-si analizeze starile, gandurile, reactiile in raport cu alte femei. O alta relatie, de data aceasta din interese materiale, o stabileste cu Geurtie, "o fata buna, admirabila", dar persista gandurile la Maitreyi cu aceeasi iubire tulburatoare, incercand sa desluseasca motivele pentru care tanara se daduse unui vanzator de fructe. Rasfoind niste hartii vechi, Allan gaseste o scrisoare a unui barbat necunoscut catre Maitreyi, din care reiese ca fata mai avusese o iubire, pe care n-o marturisise nimanui, nici lui, macar aluziv. Contrarietatea lui Allan sporeste, el inmarmureste surprins de aceasta noua enigma, adaugata misterioasei Maitreyi. Ultimul gand al lui Allan, cu care se si termina romanul, este sugestiv pentru natura eroului dominat de incertitudini: "Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei."