Maitreyi

Maitreyi de Mircea Eliade este un roman al autenticitatii si al experientei, dar si un roman exotic. Aparut in 1933, s-a bucurat in epoca de un mare succes de critica si de public. Maitreyi este un roman al experientei pentru ca valorifica trairea intensa de catre personaje a unor experiente importante, iar impresia de autentic vine din utilizarea unor elemente care tin de realitate ( jurnalul din India al scriitorului, elemente autobiografice, scrisori etc). Principala sursa de inspiratie este povestea de dragoste traita de autor alaturi de fiica profesorului Dasgupta, gazda lui in India, unde Eliade petrece mai mult timp dedicandu-se studiilor de orientalistica la Universitatea din Calcutta. Notarile din jurnalul acestei perioade vor sta la baza creatiei epice, care apartine insa fictiunii, fiind modificate numele si ocupatiile unor personaje, ca finalul intai dupa cum marturiseste Mircea Eliade in Memorii. Intamplarile din roman sunt relatate la persoana I, din perspectiva personajului narator, Allan. Maitreyi, eroina romanului omonim, este, probabil, cel mai exotic personaj feminin din literatura romana, ea simbolizand misterul feminitatii. Adolescenta bengaleza, poeta precoce perocupata de filosofie si apericata in corurile din societatea indiana sus-pusa, Maitreyi reprezinta pentru tanarul englez un mister. Modalitatile de caracterizare sunt adecvate unui roman al experientei, dar si unuia de analiza psihologica. Prin caracterizarea directa, personajul-narator realizeaza, in diferite etape ale iubirii, mai multe portrete ale lui Maitreyi, care ii surprind vestimentatia, chipul, detaliile fizice senzuale sau inocente, gesturi, calitati, in incercarea de a reda in transformare miracolul acestei femei indiene. La inceput nu i se pare frumoasa, dar ii atrage atentia bratul gol al fetei, de culoare stranie. Treptat, il atrage taina fetei, care pare ca poarta cu sine taina Indiei, incat invata sa-i descopere frumusetea. Caracterizarea directa este realizata prin fapte, limbaj, atitudini, gesturi, relatii cu celalalte personaje. Este dificil de fixat o anumita trasatura a lui Maitreyi, elementul care ii defineste cel mai bine personalitatea il reprezinta misterul, cu atat mai mult cu cat naratorul este subiectiv. Ilustrative in acest sens devin primele intalniri ale fetei cu Allan. In mod cu totul accidental, intr-o dupa-amiaza, in timp ce Allan alegea carti pentru vacanta de Craciun impreuna cu tatal ei, tanarul european o zareste pe fata. Nu este impresionat, ba dimpotriva, adolescenta bengaleza de doar 17 ani i se pare chiar urata cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt ( caracterizare directa facuta de catre Allan ).

Aceasta prima impresie a englezului se modifica in momentul in care merge impreuna cu un prieten, care scria o carte despre India, la o cina in casa familiei Sen: Maitreyi mi s-a parut, atunci, mult mai frumoasa. Ba mai mult, rasul Maitreyiei un ras nestavilit, contagios, un ras de femeie si de copil in acelasi timp ( caracterizare directa facuta de Allan ) il fascineaza pe Allan. Dupa ce se muta in casa lui Narendra Sen, Allan incepe sa ia lectii de bengaleza de la Maitreyi, iar el o invata in schimb franceza. Treptat, tanarul este fascinat de viata bengalezilor, dar si de complexitatea sufletului lui Maitreyi, dupa cum insusi afirma: Ma ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era sigilat si fascinant in viata ei. De asemenea, europeanul este impresionat si de candoarea sufletului a carui intruchipare o reprezinta Maitreyi. Astfel, fata ii marturiseste lui ca a fost intai indragostita de un pom cu sapte frunze, asa cum este acum si sora ei mai mica Chabu, apoi a iubit ani in sir un tanar care i-a daruit niste flori intr-un templu ca in cele din urma sa se lege cu juramantul de Tagore, modelul ei spiritual si guru. Toate iubirile lui Maitreyi se dovedesc insa efemere in fata pasiunii fetei pentru el. Maitreyi se joaca in mod absolut inconstient, fara sa stie ce e dragostea, fara sa realizeze ca la un moment dat, pentru ea, nu va mai exista cale de intoarcere. La inceput fata il admira pe tanarul englez, crede ca il iubeste ca pe un frate, asa cum dorea familia ei, pentru ca intr-un final sa nu mai poata trai fara el. Ca sa oficieze intr-un fel legatura lor, inocenta indianca imagineaza o logodna mistica, un juramant cosmic in preajma Lacurilor, in fata apei, a padurii, a cerului. Intr-una din noptile urmatoare, Maitreyi i se daruieste lui Allan. Descoperita prin imprudenta lui Chabu, sora lui Maitreyi, iubirea dintre cei doi este intrerupta cu brutalitate. Allan este izgonit de familia Sen, iar ea, vinovata de incalcarea traditiei hinduse, este sechestrata. Allan pleaca in India la Singapore, hotarat sa o uite definitiv pe tanara bengaleza insa dupa o vreme se intalneste cu J., nepotul doamnei Sen, care ii povesteste ca Maitreyi, in incercarea disperata de a fi alungata de acasa pentru a-si regasi iubirea, i se daruise vanzatorului de fructe. Sacrificiul ei se dovedeste insa unul inutil, pnetru ca familia refuza s-o izgoneasca. Personajul feminin ramane o aparitie singulara in peisajul literaturii romane prin exotism, candoare, inocenta si senzualitat, putere de sacrificiu si completa daruire. Maitreyi pare eroina unui basm, iar povestea de dragoste pe care o traieste alaturi de Allan capata dimensiunea unui mit: mitul fericirii prin iubire.