PARTICULARITATI DE CONSTRUCTIE A UNUI PERSONAJ (Maitreyi)

Romanul "Maitreyi", aprut n 1933, face parte din literatura interbelic i ilustreaz
epicul pur, n care Mircea Eliade (1907 -1986) creeaz, n spiritul lui Andre Gide, eroul
lucid, dominat de dorina cunoaterii de sine, care-i ordoneaza epic experiene
trite."Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gideismului in
literatura noastra" - George Calinescu.
"Maitreyi" este un roman exotic si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai
multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul.
Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este erosul, care se manifesta ca
dimensiune esentiala a experientei omenesti, acel prea plin al sufletului, vazut ca
traire limita.
Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificandu-se cu autorul, prin
jurnalul intim care constituie temelia realizarii romanului. Modalitatea narativa se
remarca, asadar, prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese
apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj,
definind viziunea narativa "impreuna cu". Romanul are valente autobiografice,
intrucat Mircea Eliade a fost in India ca sa studieze sanscrita si filozofia hindusa si a
locuit o vreme in casa profesorului Dasgupta, unde o cunoaste pe fiica acestuia,
Maitreyi.
Perspectiva temporala este cronologica, iar relatiile spatiale reflecta un spatiu real,
deschis - India, muntii Himalaya -, dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al
framantarilor, chinurilor si zbuciumului din sufletul personajelor.
Allan este personajul principal al romanului si intruchipeaza indragostitul lucid si
analitic, reprezentativ pentru mitul iubirii si motivul cuplului ilustrat in romanul
romanesc modern. Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a personajului
masculin, Allan, un englez de 24 de ani si este scris la persoana I, pe baza
insemnarilor facute de Mircea Eliade in cei trei ani petrecuti in India, prilej cu care a
consemnat in jurnalul intim propria poveste de iubire si pe baza caruia a realizat
romanul: "Am sovait atata in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca
ziua precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi". Venit in India sa lucreze si imbolnavinduse de friguri, inginerul englez Allan se muta in casa profesorului Narendra Sen, dar
-isi aminteste el - "eu o intalnisem pe Maitreyi cu cel putin zece luni mai inainte",
marturisindu-si neputinta de a retrai aievea acum, cand scrie romanul, "mirarea mea,
nesiguranta si tulburarea celor dintai intalniri". Autorul, Mircea Eliade, in ipostaza
personajului european, Allan, readuce adesea in subiectul romanului jurnalul, care
devine un pretext literar si o modalitate de confesiune si rememorare: "Totusi n-am
scris nimic in jurnalul meu, si astazi, cand caut in acele caiete orice urma care sa mio poata evoca pe Maitreyi, nu gasesc nimic. E ciudat cat de incapabil sunt sa prind
evenimentele esentiale, sa ghicesc oamenii care schimba mai tarziu firul vietii mele".
Autointrospectia constiintei si a sufletului, retrospectia, dialogul si monologul interior
scot in evidenta zbuciumul interior al personajului, cauzat de incertitudinea iubirii,
aceste tehnici de analiza psihologica fiind proprii construirii personajului modern.

Allan este intr-o permanenta deruta interioara: cand este un observator reee, cand
exaltat, cand coplesit de fericire deplina. Insa principala dominanta a eroului ramane
luciditatea, perceptia rationala a propriilor trairi si a celor din jur. Inceputul relatiei
dintre Allan si Maitreyi este total lipsit fie si de intuitia erosului, de acea iluminare
spontana a "dragostei la prima vedere". "Niciodata nu m-am gandit la dragoste in
primele cinci luni" - marturiseste Allan cercetand jurnalul si cautand cu infrigurare
momentul exact in care s-a aprins flacara iubirii.
Sentimentul se instaleaza lent, se infiltreaza in sufletul tanarului pe nesimtite,
intamplarile consemnate urmand a fi reconsiderate cu alti ochi atunci cand scrie
romanul. Allan este un personaj analitic, despica firul in patru, cauta explicatii,
intoarce pe toate fetele starile prin care trece, fapt ce argumenteaza trasatura de
autenticitate a romanului, gidismul evidentiat de critica literara.
Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observand si
observandu-se cu febrilitate, formuland ipoteze, un erou in cautare de certitudini.
Dominat asadar de incertitudini, Allan construieste situatii pe baza unor argumente
lucide, apoi tot el le respinge, pentru a le inlocui cu altele care i se par mai potrivite,
analizeaza cu meticulozitate fiecare gest, fiecare atitudine si fiecare cuvant si mereu
este surprins de imprevizibila Maitreyi si de ospitaliera sa familie. De altfel, tanara
femeie indianca este construita exclusiv prin ochii barbatului, ai europeanului care
analizeaza, lucid si minutios, reactii, priviri, atitudini care o defmesc, insa ea nu are
nicio sansa, niciun prilej de a se explica ori de a dezvalui eventuate explicatii.
Tulburarile si framantarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului, care
analizeaza in mod obiectiv evenimentele realitdtii traite, desi acestea il nedumeresc,
il descumpanesc, pentru ca nu poate intelege atitudinea ingineruiui Sen, care il
trateaza ca facand parte din familie. Caldura cu care este primit in casa acestuia,
grija afectuoasa si onoarea cu care este tratat de catre toti membrii familiei par sa
incurajeze pana la complicitate apropierea dintre cei doi tineri, prin crearea de ocazii
prielnice (de exemplu, lectiile de franceza-bengaleza au loc in camera lui Allan, nu in
biblioteca; inginerul Sen incearca sa scuze atitudinea distanta a Maitreyiei de la
inceput etc.), prin consimtiri subintelese, prin insinuari transparente privind
eventuala lor unire. Mentalitatea de european a lui Allan il face sa interpreteze
atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, cand - in fond - ei il adoptasera
altfel, spiritual, dar fara sa treaca totusi granitele impuse de religia lor, dovada fiind
respingerea totala a dorintei lui Allan de a trece la hinduism. Si atunci, cum poate
intelege eroul izbucnirea furibunda si izgonirea sa din casa familiei Sen, ce parea sa
fie si a lui?
Maitreyi insasi are un comportament ambiguu, pe care el il percepe ca fiind altceva
decat o strategic feminina de a flirta, fapt ce-l contrariaza pe Allan, deoarece nu
poate intelege sinuozitatile subtile ale atitudinii sale, nu o poate cunoaste ca pe o
europeana. Lucid si analitic, Allan o vede uneori "rece si dispretuitoare": "Adesea, la
masa, ii surprindeam un zambet distant si putin rautacios... Ma intrebam, mai ales,
daca e stupida ca toate celelalte fete sau daca e, intr-adevar, simpla ca o primitiva".
Alteori, dominat de natura sa pasionala, este exaltat, intrebandu-se cum "am sa pot
eu sugera privirile ei, niciodata aceleasi, niciodata".

Allan parcurge un drum al suferintei, meandrele trairilor sale ilustrand un adevarat

proces launtric dominat de o constiinta mereu in alerta, atenta, analitica. De la
primele perceptii, cand "nu o iubesc", la emotia provocata de intimitatea cu o
indianca ce "ma tulbura, ma fascineaza, dar nu sunt indragostit", apoi recunoasterea
efectului bulversant caruia nu i se poate impotrivi -"Nicio femeie nu m-a tulburat
atata. Suferinta mea senzuaia e un blestem."-, considerandu-se vrajit, nu indragostit.
Dupa ce i se daruieste, Maitreyi ii starneste suspiciunea, alte intrebari vin sa tulbure
sufletui indragostitului in cautare de certitudini, in incercarea lui de a afla sensul
exact al acestei contopiri: "Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizata, ca un automat,
de cand m-a sarutat intaia oara? Si spontaneitatea, vastitatea dragostei ei fata de
mine nu sunt oare simple caderi, acte determinate de constiinta ei barbara,
superstitioasa?"
Aceeasi luciditate devoratoare il face pe erou sa intrevada, in plina fascinatie a iubirii,
eventual itatea efemeritatii sentimentului: "Strangand-o in brate, am simtit pentru
intaia data teama ca dragostea Maitreyiei ar putea candva sa ma oboseasca. [...]
Cand aveam nevoie de singuratate, de ce nu mi-o ghicea? De ce nici dragostea cea
mai mare nu poate ghici dorinta celuilalt?".
Despartirea brutaia si naucitoare de Maitreyi ii provoaca lui Allan o nesfarsita
suferinta, 6 puternica si profunda durere, devine patetic, plange, are ganduri negre
de sinucidere. Reactia lui este impetuoasa, cu gesturi nestapanite, impresionante,
chinuitoare:
"am avut o noapte salbateca"; "zadarnic muscam perna, zadarnic ma muscam sa nu
tip"; "Sa ma inec in Gange si sa afle Sen cat de curat o iubeam pe Maitreyi". De altfel,
drama intregii familii este cutremuratoare: "Pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a
tipat ca va marturisi sotiriui, in noaptea nuntii, ca s-a culcat cu mine si va
compromite intreaga familie, caci va fi data afara cu scandal, si tot orasul va afla de
rusinea ei. Inginerul, auzind-o, a lovit-o o data peste fata, de a trantit-o la pamant in
sange. Dar a avut si el imediat un atac si a fost dus la spital. Nu mai vede deloc. I se
va face operatia intr-o zi sau doua, daca se va linisti. [...] Pe Maitreyi au inchis-o intr-o
odaie, dupa ce doamna Sen a chemat soferul s-o bata cu vergile in fata ei, pana cand
a cazut in nesimtire. [...] Chabu a incercat sa se sinucida cu creolina."