Particularitățile de construcție ale personajului

Maitreyi de Mircea Eliade

Scrierile literare ale lui Mircea Eliade două tendințe

complementare: pe de o parte „experiență“, autenticitatea, trăirea
nemijlocită, intensă a realității, mai ales sub aspect spiritual și erotic,
pe de altă parte fantasticul, reflectând „experiența sacrului“.
Romanul modern de analiză psihologică Maitreyi de Mir- cea
Eliade face parte din prima tendință, fiind un roman al autenticității și
al experienței, dar și un roman exotic. Apărut în 1933, romanul s-a
bucurat în epocă de un mare succes de critică și de public, care a
trecut repede granițelor țării.
Tema romanului este iubirea-pasiune înfiripată „între doi
oameni cu formatii sufletești foarte diferite„. Povestea nefericită trăită
de cuplu de îndrăgostiți Allan și Maitreyi, în decor exotic, amintește
de Romeo și Julieta sau Tristan și Isolda, acesta se poate spune că prin
acest roman „Mircea Eliade a sporit cu unul seria mifurilor erotice ale
umanității" (Perpessicius). Cei doi îndrăgostiți aparțin unor culturi
diferite (orientală și occidentală), iar incompatibilitatea este cauzată
de diferențele de mentalitate, civilizație, religie.
Pentru europeanul Allan, iubirea pentru Maitreyi are
semnificația unei duble inițieri: erotică, într-o iubire totală și culturală,
în lumea exotică a Indiei. Inițierea rămâne însă la stadiul de
experiență, fără ca personajul să cunoască o transformă ireversibilă și
profundă. Adolescentului Maitreyi iubire îi oferă iluzia împlinirii
cuplului arhetipal, dincolo de cutumele de castă și de religie, iar
eșecul este previzibil.
Titlul cărții coincide cu numele personajului principal feminin
Maitreyi considerată de critică literară cel mai exotic personaj feminin
din literatura română, „femeie și miť", în același timp, „simbol al
sacrificiului în iubire", după cum afirmă criticul Pompiliu
Constantinescu.
Acțiunea romanului alcătuit din 15 capitole se petrece în anul
1929, în Calcuta, unde trăiește o lume pestriță, formată din trei
comunități: cea autohtonă, foarte conservatoare; apoi comunitatea
albă, preponderent engleză și o comunitate eurasiatică, disprețuitoare
față de indigeni, dar grăbită să-i imite pe europeni. In acest cadru
exotic se desfășoară: „povestea de iubire, între Allan și Maitreyi,
întruchipări exotice ale unui mit etern: acela al cuplului de
îndrăgostiți." ; „idila între două ființe de rase deosebite, despărțite prin
moravuri, unite în universalitatea dragostei, o veche temă romantica ".
Prin caracterizare directă, naratorul realizează, în diferite etape
ale iubirii, mai multe portrete ale fetei, care, prin tehnica acumulării
detaliilor, îi surprind vestimentația, chipul, detalii fizice senzuale sau
inocente, gesturi, calități, în încercarea sa de a reda miracolul acestei
femei indiene. La început nu i se pare frumoasă, dar îi atrage atenția
brațului gol al fetei, de o culoare stranie, „galben întunecat atât de
tulburător, atât de puțin feminin, de parcă ar fi fost mai mult al unei
zeițe...". Trepta , îl subjugă misterul fetei, care poartă cu sine taina
Indiei, incat învață să-i descopere frumusețea:
Din jurnalul acelei luni: „Nu are o frumusețe regulată, ci
dincolo de canoane, expresiva până la răzvrătire, fermecătoare, în
sensul magic al cuvântului". Misterul se află în sufletul adolescentului
pe care europeanul o cucerește, fără a-i desluși vreodată taina: „suflet
nepatruns și neînțeles, tot atât de himeric și de sfânt ca și al celeilalie
Maitreyi, sihastra din Upanișade“.
Caracterizare indirectă, prin fapte, limbaj, atitudini, gesturi,
relații cu celelalte personaje, dezvăluie asumă tragică a iubirii, pentru
că Maitreyi este singură din cuplu care cunoaște interdicțiile și
urmările erosului interzis in lumea sa. Ea îl inițiază pe Allan în iubire,
în cultura orientală și în sacralitate.
O prima secventa semnificativa, o reprezinta momentul in care
Allan o vede pe Maitreyi pentru intaia oara, în timp ce alegea cărți
pentru vacanța de Crăciun împreună cu tatăl ei, lui Allan adolescenta
bengaleză de 17 ani i se pare „urâtă cu ochii ei prea mari și prea negri,
cu buzele cărnoase și răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară
bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt “. Perspectiva
subiectivă a personajului-narator surprinde, în acest prim portret fizic,
și un detaliu de un erotism tulburător: culoarea stranie, brună, a
brațului gol al fetei, comparat cu al unei zeițe.
O alta secventa semnificativa care ilustreaza diferența dintre
cele două mentalități, orientale și ocidentala, este pusă în evidență de
concepție despre iubirea a celor doi tineri, exponenți ai acestor
mentalități ar fi mometul in care Maitreyi ii marturiseste lui Allan că a
fost mai întâi în drăgostită de un pom cu “șapte frunze”, apoi a iubit
ani în sir un tânăr care i-a dăruit o coroană de flori într-un templu,
pentru ca în cele din urmă să se lege cu jurământ de Tagore, modelul
ei spiritual și gurul său. În schimb, iubirile lui Allan fuseseră doar
trupești, fără spiritualitate.
Conflictul romanului se construiește pe opoziția dintre două
lumi diferite: cea europeană și cea asiatică. Uniți prin iubire, cei doi
tineri rămân exponenți ai acestor mentalități.
Conflictul dintre europeanul Allan și bengalezul Narendra Sen,
tatăl fetei, redă opoziția dintre libertatea dragostei și constrângerile
tradiției si reprezinta incompatibilitatea sau lipsa de comunicare dintre
civilizații și mentalități. În sufletul lui Allan, fire autoreflexivă, se
petrece un puternic conflict interior, între trăirea intensă a iubirii, ca
experiență definitorie, și luciditatea autoanalizei. Iubind-o pe
Maitreyi, Allan descoperă atât lumea tainică a Indiei, cât și forța
iubirii adevărate.
Romanul este de tipul jurnalului-intim, iar evenimentele sunt
relatate la persoana I, din perspectiva subiectivă a per-sonajului-
narator, european Allan. Foarte interesantă rămâne multiplicarea
perspectivei care conduce la existența celor trei niveluri ale scriiturii
și a interferenței „vocilor" narative ale textului.
 Primul nivel cuprinde însemnările zilnice ale lui Allan,
consemnate cu fidelitate în timpul sederii sale în casa lui Narendra-
Sen. Cel de-al doilea nivel conține câteva comentarii adăugate între
paranteze, ulterioare producerii faptelor și întâmplărilor, care au
scopul de a explica și de a clarifica anumite aspecte notate în jurnal.
Al treilea nivel este o confesiune a personajului-narator care, în timp
ce scrie, retrăiește, de fapt, povestea de iubire cu Maitreyi, analizând
cu luciditate sensul profund la evoluție și la semnificațiilor acestor
istorii.
Progresiiv, se contureaza si cele trei ipostaze ale iubirii care se
deconspira odata cu “vocile” narative: iubirea traita cu pasiune,
iubirea asumata cu luciditate si iubirea comentata, spiritualizata al
carei sens autorul jurnalului si protagonistul povestii de iubire incerca
sa-l inteleaga.
In concluzie, particularitățile de constructie ale personajului din
romanul "Maitreyi" de Mircea Eliade conturează personaje realiste
care sunt atrase intr-o idila interzisa, reflectandu-se destinul tragic al
celor doi iubiți.