Revoluția de la 1821

Introducere
• Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul
dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere
națională a României. Revoluția a avut cauze naționale, economice
și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenția
cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele
Dunărene și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor
fanariote.
• Revoluţia de la 1821 semnifică un moment de ruptură istorică prin
negarea vechiului regim resimţit ca anacronic şi tentativa de
înlocuire a sa cu un regim nou adecvat creşterilor pe care societatea
românească le acumulase în secolul precedent şi care totodată să
semnifice reînnodarea firului rupt cu propria tradiţie, cu modelul
pământean. Este extrem de important să accentuăm că revoluţia a
fost rezultatul unei îndelungate acumulări şi nu doar al
conjuncturilor.
Tudor Vladimirescu
• Tudor Vladimirescu a fost un lider charismatic și un erou
național al României, care a condus mișcarea revoluționară
împotriva oprimării sistemului feudal otoman. El a încurajat
populația să se unească și să lupte împotriva abuzurilor
sistemului și a promis o societate mai dreaptă și mai echitabilă
pentru toți cetățenii. Vladimirescu a înțeles că abuzurile
sistemului feudal otoman erau un obstacol major în calea
dezvoltării și progresului Țării Românești și a luat atitudine
împotriva acestora.
 Programul Revoluţiei
• Țelurile revoluției de la 1821 au fost consemnate în diferite acte, începând cu Proclamația de la Padeș și Scrisoarea
către Poartă „Cererile norodului românesc” din 23 ianuarie/4 februarie 1821, continuând cu Proclamațiile din 16/28
martie, 20 martie/1 aprilie, al doilea „arzmagzar” către Poartă din 27 martie/8 aprilie și alte scrisori și declarații ale
lui Vladimirescu. Din toate documentele reiese că se urmărea realizarea în etape succesive a unor măsuri care să
asigure instituirea unei noi ordini sociale și politice și accesul țării la un statut de mai largă independență.
• În cadrul „Cererilor norodului românesc” (un document care trebuia să devină germenele unei constituții
românești), se proclama că „în folosul a toată obștea” să fie instaurată o viață politică și administrativă românească,
(prin eliminarea elementului fanariot), „Cererile...” urmând să fie întărite cu jurămât, recunoscute de sultan și
garantate de Austria și Rusia. Domnul, care rămânea în continuare să fie numit de puterea suzerană – Imperiul
Otoman – trebuia să conducă țara, respectând acest act, care ținea locul unei constituții, în unire cu „Adunarea
norodului”, în timp ce Tudor, „ales și hotărât de întregul popor român”, urma să exercite guvernarea efectivă.
Numirile în toate dregătoriile mari și mici, civile, militare sau ecleziastice trebuiau să se facă pe viitor numai prin
„alegerea și voința a tot norodul”, numai dintre cei potriviți pentru respectivele slujbe și în mod obligatoriu din
rândurile celor „pământeni și patrioți”. Funcționarii urmau să fie numiți fără „dare de bani”, astfel încât „caftane cu
bani să înceteze cu totu[l] a se mai face, ci numai după slujbă”. Se cerea de asemenea desființarea tuturor
categoriilor de scutiți de plata impozitelor, iar „toate lefile străinilor să lipsească cu totul”. Aparatul administrativ
trebuia redus la strictul necesar, urmând să fie desființate toate organele socotite „jăfuitoare”: Hătmănia Divanului,
Vornicia Capitalei, Spătăria cea mare etc.
Pregătirile pentru Revoluţie
• Dacă în ceea ce privește înlăturarea domnilor fanarioți consensul tuturor claselor și păturilor
sociale era asigurat, în ceea ce privește alte prevederi ale programului său Tudor Vladimirescu
se putea aștepta la opoziția marilor boieri. Pentru a avea un mijloc de luptă cu ei, dar și pentru a
asigura forța militară necesară apărării țării, el s-a grăbit să asigure reorganizarea armatei
naționale. Tudor a luat legătura cu șefii mișcării antifanariote, dar și cu elementele mișcării
Eteria, care plănuia o amplă mișcare împotriva Imperiului Otoman. S-a așteptat momentul
potrivit pentru declanșarea mișcării revoluționare românești. Acesta a fost considerat ca fiind
începutul anului 1821, după moartea domnitorului fanariot Alexandru Șuțu (15/27 ianuarie).
• După ce s-a aflat în strânsă legătură, încă din decembrie 1820, cu boierii din „partida națională”,
în frunte cu Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, pe 15/27 ianuarie 1821 s-a încheiat un act de
colaborare prin care Tudor era desemnat să ridice „norodul la arme [...] pentru obștescul folos”.
• Pregătirile politice au fost însoțite de cele de ordin militar. Încă din 1815, Tudor își făcuse
cunoscute planurile de creare a unei armate naționale cu care,
• „numai cu pandurii țării, făr’ de niciun ostaș străin, voi face de a nu se mișca o iarbă din
pământul țării””
Participanţi
• Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost un
eveniment important în istoria României, care a implicat oameni
din toate straturile sociale.
 Țăranii: Mulți țărani au participat la revoluție, atrași de promisiunea
unei vieți mai bune, cu impozite mai scăzute și mai puțină oprimare.
 Inteltualii: Oameni de cultură și intelectuali, cum ar fi Grigore
Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu și Al. Xenopol, au susținut cauza
revoluționară și au contribuit la formularea programului și a viziunii
politice a revoluției.
 Oameni din armată: Ofițeri și soldați români au participat la revoluție,
încurajați de idealurile naționale și de dorința de a obține independența
și libertatea.
 Mercenari străini: Oameni din diferite țări au participat la revoluție în
schimbul unei remunerări.
 În ansamblu, participarea la revoluție a fost un efort comun, în care
oamenii din toate straturile sociale și din toate regiunile țării au lucrat
împreună pentru a atinge scopul comun al independenței și libertății.
Consecinţele Revoluţiei
• Consecințele Revoluției din 1821 condusă de Tudor
Vladimirescu au fost complexe și au avut un impact
semnificativ asupra istoriei României. Unele dintre
consecințele principale ale acestei revoluții sunt:
 Reprimare: Revoluția a fost în cele din urmă înfrântă de către
armatele otomane, care au supus populația cu o represiune brutală.
 Reforme: Consecința imediată a eșecului revoluției a fost
reformarea sistemului fiscal, care a permis reducerea oprimării
fiscale asupra populației.
 Încurajarea mișcării naționale: Revoluția a servit drept un model și
o sursă de inspirație pentru mișcările naționale ulterioare, care au
dus la independența României și la unirea țărilor românești în anul
1859.
 Începutul dezvoltării identității naționale: Revoluția a marcat
începutul formării unei identități naționale comune în Țara
Românească, Moldova și Transilvania.
Concluzie
• În ansamblu, Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost un eveniment important
în istoria României, care a lansat procesul de luptă pentru libertate, independență și unitate
națională. Chiar dacă eșecul imediat al revoluției a condus la reprimare, acest fapt a servit drept
un îndemn pentru luptele ulterioare și a contribuit la formarea unei identități naționale puternice
în România.
Vă mulţumim pentru
atenţie!
Bibliografie
• Wikipedia - “Revoluţia de la 1821” -
https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_de_la_1821
• Historia - “Analiza agentului rus Liprandi asupra declanșării Revoluției de la 1821” -
https://historia.ro/sectiune/general/revolutia-lui-tudor-vladimirescu-in-documente-
578742.html
• Istoria românilor - Revoluţia de la 1821 - https://istorie-edu.ro/istoria-romanilor/04-
revolutia-de-la-1821.html