Proiect politic

Conceptul de stat modern în Principatele Române şi România

Un stat modern este un stat care se guvernează după o constituţie ce prevede drepturi
şi libertăţi cetăţeneşti şi separaţia puterilor în stat, garantează dreptul la proprietate
privată şi asigură participarea tuturor categoriilor sociale la viaţa politică, are o
industrie dezvoltată şi numeroase instituţii de cultură.
Modernizarea în spaţiul românesc a presupus în primul rând desfiinţarea privilegiilor
feudale, desfiinţarea dependenţei ţăranilor şi împroprietărirea lor, adoptarea unor
constituţii moderne dar şi independenţa de sub suzeranitatea otomană şi unirea
tuturor românilor într-un singur stat. Modernizarea a fost iniţial concepută teoretic, în
diverse proiecte, şi apoi pusă în practică prin reforme.

Modernizarea socială presupune:

● desfiinţarea privilegiilor feudale ale marilor boieri. Dintre cele mai importante
privilegii amintim: boierii nu plăteau taxe la stat, puteau să încaseze taxe la trecerea
pe pământul lor, erau judecaţi după alte legi decât oamenii de rând, doar ei aveau
posibilitatea să aibă funcţii în stat şi să participe la viaţa politică.
● desfiinţarea dependenţei ţăranilor. Ţăranii liberi erau, în secolul XVIII, în număr foarte
mic. Majoritatea ţăranilor erau dependenţi (numiţi şerbi, iobagi, vecini sau rumâni).
Ţăranii dependenţi nu aveau pământ; ei munceau o bucată de pământ primită de la
boier, în schimbul căreia erau obligaţi să dea o parte din recoltă (dijmă) sau să
plătească o sumă de bani (cens) şi să facă muncă gratuită pe pământul boierului
(clacă). Ţăranii dependenţi nu aveau voie să se mute de pe o moşie pe alta sau să se
ocupe cu altceva.
● acordarea egalităţii în drepturi şi a egalităţii în faţa legii.

Modernizarea politică presupune:

● adoptarea unor constituţii care să prevadă drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, egalitatea
în faţa legii, separaţia puterilor în stat;
● participarea tuturor categoriilor sociale la viaţa politică;
● realizarea statului naţional şi independent. Românii trăiau, în secolul XVIII, în mai
multe state. Ei doreau să alcătuiască un stat care să-i cuprindă pe toţi românii (stat
naţional) şi care să nu depindă de nicio putere străină (stat independent). Ţările
Române erau state vasale Imperiului otoman (sau sub suzeranitate otomană), adică
plăteau tribut turcilor şi nu aveau politică externă proprie (în relaţiile internaţionale
erau reprezentate de turci, adică nu aveau ambasadori proprii şi nici nu primeau, pe
teritoriul românesc ambasade ale altor ţări). Românii locuiau în mai multe state,
unele teritorii româneşti aflându-se sub stăpânire străină. În Imperiul habsburgic
trăiau românii din Transilvania, Banat şi Bucovina, iar, din 1812, Basarabia a fost
ocupată de Rusia. Dobrogea a făcut parte din Imperiul otoman încă din secolul XV.
 În secolul XVIII se creează conştiinţa naţională, adică apare conştiinţa identităţii de
tradiţii, istorie, limbă şi cultură a tuturor românilor. Aceasta se formează mai întâi în
rândurile boierilor în Ţara Românească şi Moldova. Un rol important în formarea
conştiinţei naţionale la români l-au avut reprezentanţii Şcolii Ardelene, Samuil Micu,
Gheorghe Şincai şi Petru Maior, ale căror scrieri istorice, literare şi lingvistice au arătat
unitatea de limbă şi cultură a românilor. Conştiinţa naţională a apărut mai întâi în rândul
elitelor societăţii şi apoi a ajuns, până la 1918, la toate categoriile sociale, prin intermediul
şcolii şi al presei.

Factorii modernizării:

Statul român modern s-a realizat prin eforturile unora dintre oamenii politici şi de cultură,
care mai întâi au propus realizarea unor reforme sociale, politice şi naţionale şi apoi au
încercat să le pună în practică. În statele occidentale modernizarea a fost susţinută în
special de burghezie, categoria socială reprezentată de comercianţi, bancheri, industriaşi,
diverşi întreprinzători mari şi mici. În Ţările Române burghezia era destul de slab
reprezentată, prin câţiva proprietari de ateliere meşteşugăreşti şi negustori, de aceea rolul
cel mai important în modernizare l-au avut intelectualii cu studii în străinătate, în special
la Paris; mulţi dintre ei erau fii de boieri. Intelectualii români au avut ca model în special
revoluţiile politice şi reformele realizate în Franţa. Unii dintre domnitori, până la 1859, au
fost favorabili modernizării anumitor aspecte sociale şi culturale, dar mai rar politice. Cele
mai multe reforme modernizatoare au fost adoptate în timpul lui Al. I. Cuza şi Carol I.

Frâne în calea modernizării:

Principalul inamic al modernizării Ţărilor Române a fost Imperiul otoman, care accepta
cu greu orice schimbare politică sau socială. Marii boieri s-au opus reformelor sociale, iar
domnitorii, reformelor care le reduceau puterea politică. Un caz special îl reprezintă
Rusia, care până în 1830 a susţinut modernizarea Ţărilor Române, iar după aceea, până în
1856, s-a opus oricărei reforme.
 Un nou proiect politic s-a conturat cu prilejul mişcării revoluţionare de la 1821 din Ţara
Românească, condusă de Tudor Vladimirescu.
Având caracter social şi naţional, această mişcare a fost determinată de :
● criza regimului fanariot ;
● agravarea situaţiei ţărănimii, supuse fiscalităţii excesive şi abuzurilor boiereşti ;
● legăturile cu organizaţia grecească Eteria, condusă de Alexandru Ipsilanti care
pregătea lupta pentru eliberarea Greciei de sub stăpânirea otomană.

În 1822, mica boierime din Moldova, în frunte cu Ionică Tăutul, a elaborat un proiect de
lege fundamentală cunoscut cu numele de Constituţia cărvunarilor. Proiectul cuprindea
revendicări precum:
● garantarea libertăţii persoanei ;
● egalitatea cetăţenilor în faţa legii ;
● formarea unei adunări representative – Sfatul Obştesc.
O parte dintre ideile expuse în programele politice elaborate la sfârşitul secolului al
XVIII-lea şi în primul sfert al secolului al XIX-lea s-au regăsit în Regulamentele Organice,
primele documente cu rol de Constituţie, care au instituit, printre altele, principiul
separării puterilor în stat, reforma administrative şi pe cea fiscală.

Punctul meu de vedere este că perioada 1861-1866 a reprezentat o perioadă importantă

în evoluția statului român modern, deoarece în această perioadă s-au pus bazele unei
Românii unite și independente.
Argumentul meu istoric se bazează pe faptul că în această perioadă a avut loc Unirea
Principatelor Române, care a dus la formarea unui singur stat românesc. Acest proces a
fost unul dificil și a necesitat negocieri intense, inclusiv cu marile puteri europene ale
timpului, dar în cele din urmă a dus la semnarea actului de unire la 5/17 ianuarie 1862.
Această unire a fost urmată de adoptarea unei noi constituții în 1866, care a pus bazele
statului român modern și a stabilit o monarhie constituțională.