4. Prezentaţi o reformă din prima jumătatea a secolului al XIX-lea.

R: Una dintre reformele cu un rol major în modernizarea statului în prima jumătate a secolului XIX a
fost adoptarea Regulamentelor Organice, primele constituţii care au funcţionat în Ţările Române.
Prin Tratatul de pace de la Adrianopol (1829), Rusia devenea putere protectoare a Principatelor
Române. Ca urmare a drepturilor ei de putere protectoare, Rusia a convins Imperiul Otoman să
accepte adoptarea unor legi cu valoare constituţională în Principatele Române. Ele au fost elaborate
de boierii români împreună cu reprezentanţii Rusiei. Regulamentul Organic pentru Ţara Românească
a intrat în vigoare în 1831, iar cel pentru Moldova în 1832.

Regulamentele Organice prevedeau separaţia puterilor în stat, ca principiu fundamental specific

modernităţii. Puterea legislativă era deţinută de Adunarea Obştească, alcătuită în majoritate din
boieri. Marii boieri erau membri de drept ai Adunării, iar dintre boierii mici şi orăşeni se alegeau
deputaţi prin vot cenzitar. Puterea executivă era deţinută de domnitor şi de un Sfat administrativ
alcătuit din 6 miniştri. Domnitorul era ales pe viaţă de către Adunare. Puterea judecătorească era
deţinută de tribunale locale şi centrale. Cu toate aceste elemente de modernitate, Regulamentul
Organic menţinea privilegiile boiereşti şi nu prevedea drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, ceea ce l-a
făcut repede contestat de societate.

5. Prezentaţi un proiect de reformă din prima jumătatea a secolului al XIX-lea.

R: Revoluţiile de la 1848 au adus în spaţiul public cele mai importante idei de modernizare a statului
şi societăţii, prezentate în presa vremii sau în adunări publice. Revoluţia din Ţara Românească a
început cu o mare adunare populară la Izlaz (9 iunie), unde a fost adoptatprogramul
numitProclamaţia de la Islaz (în 21 de puncte). Programul revoluţiei a fost unul radical, cerând:
independenţa administrativă şi legislativă a ţării, desfiinţarea privilegiilor, adunare reprezentativă
aleasă din toate stările sociale, domn ales pe 5 ani din toate stările sociale, drepturi şi libertăţi
cetăţeneşti, desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire, responsabilitatea
miniştrilor, libertatea presei, instrucţie şcolară egală pentru ambele sexe, gardă naţională.

La 11 iunie a avut loc o insurecţie armată în Bucureşti, în urma căreia populaţia a luat cu asalt palatul
domnesc. Domnitorul Gheorghe Bibescu s-a văzut silit să aprobe Proclamaţia de la Islaz, care, pentru
câteva luni, a avut rol de constituţie. Deşi revoluţia a fost înfrântă, iar reformele guvernului
provizoriu au fost anulate, cele mai multe puncte ale proiectului de la Islaz vor fi puse în practică în a
doua jumătate a secolului XIX.

7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia un proiect politic din secolul
al XIX-lea a avut un rol important în modernizarea statului.

R: Modernizarea în spaţiul românesc a presupus desfiinţarea privilegiilor feudale, desfiinţarea

dependenţei ţăranilor şi împroprietărirea lor, adoptarea unor constituţii moderne, dar şi
independenţa de sub suzeranitatea otomană şi unirea tuturor românilor într-un singur stat.
Modernizarea a fost iniţial concepută teoretic, în diverse proiecte, şi pusă în practică prin reforme.
Principalele proiecte de modernizare elaborate în secolul XIX au fost: proiectul de la 1821 al lui T.
Vladimirescu, proiectele revoluţionarilor de la 1848, proiectul Adunărilor ad-hoc de la 1857. Cel mai
important proiect a fost cel al revoluţionarilor de la 1848 din Ţara Românească, numit Proclamaţia de
la Islaz, care prevedea: desfiinţarea privilegiilor, adunarea reprezentativă aleasă din toate stările
sociale, domn ales pe 5 ani din toate stările sociale, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, desfiinţarea clăcii
şi împroprietărirea ţăranilor, dezrobirea ţiganilor etc. O mare parte dintre aceste prevederi vor fi
puse în practică în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Din cauză că proiectul Proclamaţia de la
Islaz cuprindea cele mai radicale revendicări ale societăţii româneşti, atunci putem spune că acest
proiect politic are un rol important în modernizarea statului.

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre statul român modern, având în vedere:

- prezentarea a două proiectele de modernizare din secolul al XIX-lea şi precizarea unei asemănări şi
a unei deosebiri între acestea;

- menţionarea a două acţiuni realizate de români pentru constituirea statului român modern şi a unei
acţiuni prin care se consolidează statul creat;

- menţionarea unui eveniment prin care statul român se afirmă pe plan internaţional în secolul al XIX-
lea;

- formularea unui punct de vedere referitor la rolul României în relaţiile internaţionale de la începutul
secolului XX şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Modernizarea în spaţiul românesc a presupus desfiinţarea privilegiilor feudale, desfiinţarea

dependenţei ţăranilor şi împroprietărirea lor, adoptarea unor constituţii care să prevadă drepturi şi
libertăţi cetăţeneşti, egalitatea în faţa legii şi separaţia puterilor în stat, dar a însemnat şi obţinerea
independenţei de sub suzeranitatea otomană şi unirea tuturor românilor într-un singur stat.
Modernizarea a fost iniţial concepută teoretic, în diverse proiecte, şi apoi pusă în practică prin
reforme. Crearea statului român modern a început timid în secolul al XVIII-lea, a continuat în secolul
al XIX-lea, cu cele mai importante proiecte şi reforme iniţiate de oamenii politici români, şi s-a
definitivat la începutul secolului XX, odată cu realizarea Marii Uniri din 1918.

Primele proiecte de modernizare ale societăţii româneşti au fost elaborate în secolul al XVIII-lea, de
către boierii reformatori care au alcătuit gruparea partida naţională. Cele mai radicale dintre acestea
prevedeau autonomie internă, unire românilor într-un stat, limitarea puterii politice a domnitorului.
Cele mai importante proiecte de modernizare au fost elaborate, în secolul XIX, în timpul revoluţiilor
de la 1848. În programul numit Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei, redactat la Braşov,
revoluţionarii moldoveni aflaţi în exil în au cerut: împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire,
desfiinţarea privilegiilor, întemeierea instituţiilor pe principiile libertăţii, egalităţii şi fraternităţii,
unirea Moldovei şi Valahiei într-un stat independent. Acest program a cuprins, de fapt, obiectivele
maximale ale revoluţiei române. Dar cel mai complex proiect a fost cel al revoluţionarilor din Ţara
Românească, Proclamaţia de la Islaz, deoarece avea în vedere o gamă mult mai variată de aspecte
politice şi sociale. Acesta prevedea: independenţa administrativă şi legislativă a ţării, desfiinţarea
privilegiilor, adunare reprezentativă aleasă din toate stările sociale, domn ales pe 5 ani din toate
stările sociale, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor cu
despăgubire, libertatea presei, instrucţie egală pentru ambele sexe, gardă naţională etc. O
asemănare între cele două proiecte este propunerea de împroprietărire a ţăranilor cu pământ, dar
aici constatăm şi o deosebire, deoarece revoluţionarii moldoveni au propus ca ţăranii să nu plătească
nicio despăgubire, în timp ce proiectul din Ţara Românească prevedea despăgubirea pentru boierii
expropriaţi. O altă deosebire importantă este raportarea la idealul unităţii naţionale: proiectul de la
Braşov propune unirea românilor, în timp cel proiectul de la Islaz nu aminteşte acest aspect.

Acţiunile oamenilor politici români în a doua jumătate a secolului al XIX-lea au dus la crearea statului
român modern. În 1856, la Congresul de Pace de la Paris, în urma unui război ruso-turc, cele şapte
Mari Puteri ale Europei hotărăsc să-i consulte pe români în problema unirii, prin convocarea unor
adunări ad-hoc. Adunările ad-hoc ale Ţării Româneşti şi Moldovei, din 1857, hotărăsc unirea
Principatelor Române într-un singur stat, sub conducerea unui prinţ străin. Divergenţa dintre Marile
Puteri a dus însă la acceptarea unei uniri parţiale a românilor, cu alegeri separate pentru domni şi
adunări. Totuşi, românii reuşesc o unire deplină prin dubla alegere a lui Cuza ca domnitor atât în
Moldova cât şi în Ţara Românească (5, respectiv 24 ianuarie 1859) şi apoi, prin acţiuni diplomatice,
obţin acceptarea unificării guvernelor şi parlamentelor. Astfel este creat nucleul statului naţional
român unitar. Cuza a realizat şi cea mai importantă reformă socială, împroprietărirea ţăranilor
(1864). Reforma agrară a avut drept consecinţă consolidarea statuluideoarece a fost creată o pătură
socială nouă, ţărănimea liberă şi proprietară, care a putut fi cooptată apoi mai uşor în proiectul major
al obţinerii independenţei.

În 1866, românii au reuşit să aducă la conducere prinţul străin, în persoana germanului Carol I de
Hohenzollern. În 1877 România îşi proclamă independenţa de sub suzeranitatea otomană şi, prin
participarea la războiul antiotoman pornit de Rusia în Peninsula Balcanica, se afirmă pentru prima
dată pe plan internaţional.

În 1913, România a participat la Al Doilea Război Balcanic, conflict purtat între Bulgaria, pe de o
parte şi Serbia, Grecia şi Muntenegru de cealaltă parte. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea Bulgariei.
Tratatul de Pace de la Bucureşti a demonstrat rolul important pe care îl ocupa România în politica
balcanică prin faptul că pacea se desfăşura în capitala ţării noastre şi fără intervenţia marilor puteri
europene.

Participarea României la Primul Război Mondial de partea Antantei (1916-1918) a deschis drumul
către Marea Unire. În 1918 are loc unirea provinciilor româneşti, aflate până atunci sub stăpânire
străină, cu România: Transilvania şi Bucovina (stăpânite de Austro-Ungaria) şi Basarabia (stăpânită de
Rusia). Marea Unire este punctul culminant al realizării proiectului de modernizare aşa cum a fost el
conceput de revoluţionarii de la 1848.