Sunteți pe pagina 1din 2

,,TRATATELE DE PACE ȘI RELAȚIILE INTERNAȚIONALE INTERBELICE”

CONFERINȚA DE PACE DE LA PARIS (1919-1920)- Conferința de pace și-a deschis lucrările la 18 ianuarie 1919 în Sala Oglinzilor din palatul Versailles. La
lucrările Conferinței au participat delegații din 32 de state. Rusia sovietică nu a fost invitată la Conferință. Rolul Conferinței de pace era acela de a încheia tratate
separate cu fiecare stat învins. Lucrările Conferinței de pace au fost conduse de Consiliul celor 10 format din șefii de guvern și miniștrii de externe ai celor 5 mari
puteri (S.U.A., Anglia, Franța, Italia și Japonia). Deciziile importante au fost luate de Consiliul celor 4 format din: Woodrow Wilson (S.U.A.), George Clemenceau
(Franța), Lloyd George (Anglia) și Vittorio Emanuele Orlando (Italia). La baza lucrărilor conferinței au stat cele 10 puncte ale președintelui american Woodrow
Wilson. CELE 14 PUNCTE ALE LUI W. WILSON- La 8 ianuarie 1918 președintele american W. Wilson expune în ședința Congresului american Cele 14 puncte ce
trebuiau respectate pentru încheierea păcii și care aveau să dea configurație Europei. 1. Renunțarea la toate tratatele internaționale secrete și la diplomația secretă. 2.
Libertatea comerțului internațional. 3. Libertatea navigației comerciale pe timp de pace și război. 4. Reducerea înarmărilor pe baza de garanții reciproce. 5. Rezolvarea
problemelor coloniale cu respectarea intereselor popoarelor respective. 6. Eliberarea teritoriilor rusești și libertatea rușilor de a-și rezolva singuri problemele interne și
internaționale. 7. Restabilirea Belgiei în granițele sale. TRATATELE DE PACE- Principalele tratate de pace au fost semnate cu: Germania – la Versailles la 28 Iunie
1919, considerat tratatul de bază și folosit ca model pentru celelalte tratate. Austria – la Saint-Germain la 10 Septembrie 1919. Bulgaria – la Neuilly sur Seine la 27
Noiembrie 1919. Ungaria – la Trianon la 4 Iunie 1920. Imperiul Otoman – la Sevres la 10 August 1920, singurul care nu s-a aplicat și a fost revizuit. Acestea au
alcătuit sistemul de la Versailles care a reglementat relațiile internaționale în perioada interbelică, stabilind o nouă ordine internațională, unele din prevederile lor
fiind în vigoare și astăzi. Tratatele de pace de la Paris-Versailles din 1919-1920 schimbau harta Europei, rolul Marilor Puteri europene era diminuat. S.U.A. nu a
ratificat tratatele, adoptând o poziție izolaționistă. S-a constituit Societatea Națiunilor, cu scopul de a supraveghea aplicarea și respectarea tratatelor și de a asigura
pacea. Actul de constituire a fost semnat de cei 32 de membri fondatori. S.U.A. Nu s-a numărat printre membrii Societății Națiunilor cu sediul la Geneva, în Elveția.
TRATATUL DE PACE CU GERMANI A (28 IUNIE 1919 – VERSAILLES) - S-a semnat în Sala Oglinzilor din Palatul Versailles la 28 Iunie 1919. Germania este
declarată unic vinovat pentru declanșarea războiului și obligată să plătească uriașe despăgubiri de război, să renunțe la colonii și să se dezarmeze. Tratatul
cuprindea clauze militare, teritoriale și economice. Clauze militare: Germania a fost obligată să renunțe la serviciul militar obligatoriu. Să-și reducă armata la 100.000
de oameni. Să demilitarizeze toate teritoriile din stânga Rinului și de asemenea 50 de km. din dreapta Rinului. Clauze teritoriale: Pierdea 13% din teritoriu. Pierdea
Alsacia și Lorena care erau date Franței. Franța ocupa Saar-ul drept gaj pentru plata datoriilor de război. Nu aveau voie să realizeze Anschluss-ul, adică unirea Austriei
cu Germania.Pierdea coloniile Africa, China și Oceanul Pacific. Clauze economice: Din punct de vedere economic trebuia să plătească reparații de război în valoare de
132 miliarde mărci aur. SOCIETATEA NAȚIUNILOR- La inițiativa președintelui S.U.A. W. Wilson se constituia Societatea Națiunilor. La 28 aprilie 1919,
Conferința de Pace de la Paris a adoptat Pactul Societății Națiunilor, având ca obiective garantarea păcii și a securității, eliminarea războiului ca mijloc de rezolvare a
conflictelor între state. Societatea Națiunilor a avut sediul la Geneva, iar organele sale principale au fost: Adunarea Generală formată din toți membrii, Consiliul
(organul executiv) și Secretariatul (condus de un Secretar General). Hotărârile Adunării și Consilliului se iau numai pe bază de unanimitate. România a fost
membru fondator al Societății Națiunilor din 1919.În 1930 și 1931 președintele Adunării Generale a Societății Națiunilor a fost ales Nicolae Titulescu. Carențe ale
sistemului de securitate: - lipsa unor mijloace practice prin care să fie impusă pacea. - sancțiunile impuse agresorului aveau doar un caracter moral și economic. -
incapacitatea Societății Națiunilor de a face față agresunilor statelor revizioniste (Japonia atacă China – 1931, Italia atacă Abisinia – 1935). - sistemul securității
colective creat de Societatea Națiunilor s-a dovedit a fi ineficient. În 1946 Societatea Națiunilor este desființată. SISTEMUL SECURITĂȚII COLECTIVE-
Societatea Națiunilor a acționat pentru formarea unui sistem al securității colective format din alianțe bilaterale și regionale. Alianța cu Polonia în 1921. Mica
Înțelegere (1921) formată din România, Cehoslovacia și Iugoslavia îndreptată împotriva revizionismului maghiar. Pactul Briand-Kellog (1928) semnat între S.U.A. Și
Franța prin care războiul era scos în afara legii. Înțelegerea Balcanică (1934) formată din Grecia, România, Iugoslavia și Turcia. În concluzie sistemul securității
colective s-a dovedit a fi un eșec.