SISTEMUL VERSAILLES-

WASHINGTON ŞI NOUA
ORDINE INTERNAȚIONALĂ
REALIZAT:BORCOMAN IULIANA
GRUPA:PAA-031
Sistemul LIGA
Versailles NAȚIUNILOR

NOUA ORDINE
INTERNAȚIIONALĂ
SISTEMUL VERSAILLES

• Tratatul de la Versailles din 1919 este un tratat de pace creat ca rezultat al negocierilor de 6 luni purtate la
Conferinta de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la încheierea oficiala a Primului Razboi Mondial între
fortele Aliatilor (Franta, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) si cele ale
Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria). Tratatul este urmarea
armistitiului semnat la 11 noiembrie 1918, în padurea din Compiègne, ce a pus punct luptelor. Tratatul
stipula ca Germania sa-si asume completa responsabilitate pentru declansarea razboiului si sa plateasca
mari compensatii (reparatii de razboi) trupelor aliate. Germania pierdea, de asemenea, teritorii în favoarea
tarilor vecine, suferea o severa limitare a fortelor militare si a fost deposedata de coloniile sale africane si
cele de dincolo de ocean. Reprezentantii noului Guvern german (Republica de la Weimar) au fost obligati
de catre învingatori a semneze acest tratat, altfel luptele aveau sa înceapa iarasi. Ministrul de Externe al
Germaniei, Hermann Müller, a semnat Tratatul la 28 iunie 1919. Tratatul a fost ratificat de catre Liga
Natiunilor la 10 ianuarie 1920. În Germania, tratatul a cauzat un soc, resimtit, deseori, ca o trauma sau un
complex anti-Versailles, care, în cele din urma, a contribuit la colapsul Republicii de la Weimar, în 1933, si
la accederea lui Adolf Hitler la putere.
 CONDIȚII
• Tratatul prevedea crearea Ligii Natiunilor, un tel important pentru presedintele american Woodrow Wilson. Liga Natiunilor avea sa arbitreze conflictele dintre natiuni înainte ca ele sa fi ajuns la razboi.
Nu toate cele "14 puncte" ale presedintelui Wilson au fost realizate, spre exasperarea atât a germanilor, cât si a lui Wilson. Cu alte cuvinte, principiul nationalitatilor s-a aplicat inconsecvent, doar atunci
când convenea Aliatilor victoriosi. În cazul unor teritorii locuite în majoritate de populatie germana s-a aplicat principiul istoric, nu cel national. Satisfacerea revendicarilor din partea Frantei a fost
obiectivul principal în acest tratat. Alte prevederi includeau cedarea unor colonii aflate sub dominatie germana (Togo, Camerun, Africa Germana de Sud-Vest - azi, Namibia -, Africa Germana de Est -
azi, Burundi si Rwanda - si pierderea unor teritorii anexate sau cucerite de catre Germania în trecutul recent:

• • Alsacia-Lorena (apartinând Frantei, din secolul XVII pâna în 1871), prin politica expansionista a lui Ludovic al XIV-lea, a fost redata Frantei (14.522 km², 1.815.000 locuitori, (în 1905));

• • Nordul Schleswigului, zona Tønder în Schleswig-Holstein, dupa Plebiscitul Schleswig, a fost redat Danemarcei (3.228 km² sau 3.938 km²);

• • majoritatea teritoriului din Marea Poloniei ("Provinz Posen") si estul regiunii Pomerania (Prusia de Vest), pe care Prusia îl cucerise în Glasvandul Poloniei, au fost redate Poloniei dupa Marea Rascoala
Poloneza (53.800 km² cu 4.224.000 locuitori (în 1931), inclusiv 510 km² si 26.000 locuitori din Silezia Superioara);

• • zona Hulczyn din Silezia Superioara a fost acordata Cehoslovaciei (316 sau 333 km² si 49.000 locuitori);

• • Estul Sileziei Superioare, dupa plebiscit, a fost redat Poloniei (3.214 km² cu 965.000 locuitori);

• • zona oraselor germane Eupen si Malmedy a fost acordata Belgiei;

• • zona Soldau din Prusia de Est, incluzând calea ferata pe ruta Varsovia-Gdansk, a fost acordata Poloniei (492 km²).

• Inconsecventa aplicarii principiilor de drept, respectiv recurgerea la argumentul national doar în detrimentul Germaniei, nu si în cazul teritoriilor cu majoritate germana aflate în disputa, a dus la
frustrarile care au constituit samânta celui de-al Doilea Razboi Mondial.
 NOUA ORDINE INTERNAȚIONALĂ
• Noua ordine internationala se refera la schimbarile politice survenite în urma Primului Razboi Mondial,
acestea incluzând si înfiintarea unui nou organism international, numit Societatea Natiunilor.
• În secolul al XX-lea, multi sefi de stat, în frunte cu Woodrow Wilson si Winston Churchill, au folosit
termenul noua ordine mondiala pentru a se referi la o noua perioada a istoriei care atesta schimbarea
dramatica în gândirea politica a lumii si schimbarea echilibrului de putere dupa Primul Razboi Mondial si Al
Doilea Razboi Mondial. Ei au vazut toate aceste perioade ca posibilitati de a pune în aplicare propunerile
idealiste sau liberale pentru o guvernarea mondiala numai în sensul unor eforturi colective noi pentru a
identifica, întelege si solutiona problemele curente care depasesc posibilitatile statelor individuale. Aceste
propuneri au condus la crearea unor organizatii internationale, între care Organizatia Natiunilor Unite si
NATO, precum si unele acorduri internationale, ca sistemul Bretton Woods si Acordul General pentru Tarife
si Comert, ca initiative atât pentru mentinerea unui echilibru între puterile internationale, cât si pentru a
reglementa cooperarea între natiuni, pentru a inaugura o faza pasnica a capitalismului. Aceste initiative,
precum si conceptiile unui internationalism în general au fost mereu criticate vehement de fortele
ultraconservatoare nationaliste.
 LIGA NAȚIUNILOR

• Liga Natiunilor a fost o organizatie interguvernamentala înfiintata dupa razboiul mondial la 10 ianuarie 1920 în
urma Conferintei de Pace de la Paris care a pus capat Primului Razboi Mondial si precursoarea Organizatiei
Natiunilor Unite. Societatea a fost prima organizatie internationala de securitate având obiectivul principal sa
mentina pacea mondiala. În perioada de maxima dezvoltare, între 28 septembrie 1934 si 23 februarie 1935, a avut 58
membri. Stabilite în Pactul Societatii Natiunilor, scopurile principale ale Societatii erau prevenirea razboiului prin
securitate colectiva, dezarmarea, si rezolvarea disputelor internationale prin negociere si arbitraj.Printre altele erau
tratate si probleme precum conditiile de munca, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane si a
drogurilor, comercializarea armelor, sanatatea mondiala, prizonierii de razboi, si protejarea minoritatilor din Europa.
• Neavând o forta armata proprie, Societatea Natiunilor nu putea impune decât sanctiuni economice. Dar cea mai
mare problema era ca cei mai influenti membri ai organizatiei preferau, în locul promovarii sistemului de securitate
colectiva, o politica de appeasement, ineficace, fata de state revizioniste precum Germania, Italia sau Japonia.
• O alta problema majora a structurii a fost reprezentativitatea. Lipsita de cooperarea americana
înca de la început, Societatea accepta aderarea Germaniei în 1926 si a Uniunii Sovietice în
1934. Acceptarea acestor doua state parea ca ar putea întâri organizatia. Societatea Natiunilor a
beneficiat în acea perioada de eforturile lui Gustav Stresemann, ministru al afacerilor externe al
Germaniei, si ale omologului sau francez, Aristide Briand. Ei sunt cei care, în 1925, au semnat
tratatul de la Locarno, prin care Franta si Germania garantau frontierele instituite de tratatul de
la Versailles;însa era vorba doar de frontierele din vest, ale Belgiei, nu si de cele din est – tari
precum Polonia, îngrijorata de posibile pretentii teritoriale din partea Germaniei, si-au
manifestat nemultumirea fata de aceasta întelegere.
• Apoi, în 1928, tarile semnatare ale Pactului Briand-Kellog acceptau interzicerea razboiului (fara
a se fi stabilit si sanctiuni în caz de încalcare a pactului). În 1929, planul Young anuleaza practic
toate despagubirile pe care trebuia sa le plateasca Germania. Societatea Natiunilor parea, în
1930, sa fie un adevarat succes. Însa începutul crizei economice va distruge întregul edificiu.
CONCLUZIA

• În opinia mea Sistemul Versailles-Washington a fost un factor determinant în declanșarea

celui de al doilea Război Mondial,întrucât Germania a fost supusă unor represiuni și
limitări prea drastice.
• În concluzie pot spune că acest sistem a fost creat în mare măsură sub influența politică și
strategico-militară a statelor învingătoare ignorând interesele statelor învinse dar și a celor
nou create,astfel acea structură devenea vulnerabilă și putea izbucni în orice moment un
nou război.