Conferinţa de Pace de la Paris ( 1919 – 1920 )

1. Rolul şi organizarea Conferinţei de Pace

o Conferinţa de Pace de la Paris şi-a deschis lucrările în ianuarie 1919.

o Au participat 27 de state, 4 dominioane şi India. Conferinţa a reunit peste

1000 de delegaţi, fiecare delegaţie fiind alcătuită din sute de colaboratori
( militari, diplomaţi, jurişti, istorici, oameni de ştiinţă şi tehnicieni )

o Nu au fost invitaţi nici reprezentanţii ţărilor învinse ( Germania, Austria,

Ungaria, Bulgaria, Turcia ), nici cei ai Rusiei unde fusese instalat regimul
comunist.
o Practic, Conferinţa era gândită şi organizată de “Consiliul celor Zece”,
format din şefii de guvern şi miniştrii de externe ai celor cinci puteri:
SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia.
o Prin amploare şi durată, Conferinţa de Pace de la Paris amintea de
Congresul de la Viena din 1815. Ca şi atunci se punea problema
reconstrucţiei europene şi găsirea bazelor necesare acestui proces.
o Organul principal de decizie era “Consiliul celor patru”, format din:
a) Thomas Woodrow Wilson
b) George Clemenceau
c) David Lloyd George
d) Vittorio Emanuele Orlando
2. Au fost criticate multe aspecte legate de desfăşurarea Conferinţei:
o diplomaţia secretă;
o decizia şefilor de stat ai ţărilor aliate de a participa personal la
negocieri;
o faptul că reprezentanţii ţărilor învinse şi ai Rusiei au fost excluşi din
procesul încheierii păcii;
o dominarea micilor ţări de către marile puteri;
o alegerea Parisului ca loc de întrunire a fost comentată: resentimentele
pricinuite de război erau mult mai puternice decât în altă parte;
o
A. Thomas Woodrow Wilson ( 1856 – 1924 ):
 Preşedinte al S.U.A între anii 1913 – 1921.
 El a decis participarea ţării sale la primul Război Mondial ( 1917 ).
 În timpul Conferinţei de Pace de la Paris a susţinut încheierea tratatelor de pace pe
baza documentului “Cele 14 puncte” pe care îl elaborase în ianuarie 1918.
 Contrar tradiţiei care interzicea executivului american să părăsească teritoriul
ţării, Wilson s-a deplasat personal la Paris în fruntea delegaţiei americane.
B. Georges Clemenceau ( 1841 – 1929 ):
 Prim-ministru al Franţei din 1917, el s-a consacrat obţinerii victoriei în primul
Război Mondial, bucurându-se de o mare popularitate. Era supranumit “Tigrul”
din cauza firii sale autoritare.
 A deţinut funcţia de preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris.

C. George David Llyod ( 1863 – 1945 ):

 A fost şef al Partidului Liberal şi ministru al Angliei între anii 1916 – 1922.

D. Vittorio Emanuele Orlando ( 1860 – 1952 ):

 A fost prim-ministru al Italiei în perioada 1917 – 1919.

3. Ce isi doreau?
A. Thomas Woodrow Wilson:
 Wilson era mai puţin interesat de pedepsirea drastică a Germaniei;
dorea ca Germania să fie pedepsită dar nu foarte sever încât germanii
să nu aibă resentimente faţă de tratatul de pace;
 Wilson dorea stabilirea unei “păci albe”, adică fără învinşi şi fără
învingători;
 Wilson urmărea în primul rând stabilirea unui sistem de relaţii
internaţional durabil şi echitabil conform “celor 14 puncte”, document
pe care îl elaborase în ianuarie 1918;
 Wilson dorea crearea unui organism internaţional ( Societatea
Naţiunilor ) care să acţioneze pentru menţinerea păcii în lume;

B. Georges Clemenceau:
 Clemenceau era decis pentru o pace cu caracter punitiv. “Tigrul” dorea
ca puterea Germaniei să fie redusă în aşa măsură încât să nu mai poată
reprezenta o ameninţare în viitor;
 Clemenceau urmărea să obţină pentru Franţa securitate, răzbunare şi
reparaţii de război din partea Germaniei;

C. David Lloyd-George:
 Deşi Marea Britanie nu avea pretenţii teritoriale în Europa, Lloyd
George dorea să asigure păstrarea supremaţiei maritime şi să extindă
Imperiul britanic.
 El nu dorea cu adevărat o pedepsire cruntă a Germaniei aşa cum
susţinea Franţa deoarece se temea că dacă Germania ar fi umilită
excesiv, ea ar putea fi împinsă în braţele comuniştilor. De aceea a făcut
tot posibilul pentru a atenua unele dintre prevederile dure pe care
Clemenceau avea de gând să le impună.
 D. Vittorio Emanuele Orlando:
 Dorea să obţină unele teritorii pentru Italia, precum coasta Dalmaţiei şi
oraşul Fiume.
 În aparenţă mare putere, Italia a avut un rol redus la Conferinţă. Ea a
fost desconsiderată de ceilalţi “trei mari” pe motiv că aportul ei la
victoria finală a fost minor, dar şi pentru că revendicările sale asupra
coastei Dalmaţiei şi a oraşului Fiume atacau principiile
autodeterminării, incluse printre “cele 14 puncte”
 Delegaţia italiană a părăsit conferinţa timp de aproape o lună ( aprilie –
mai 1919 ) din cauză că revendicările sale teritoriale nu erau luate în
totalitate în consideraţie.

4. Principalele prevederi ale Tratatelor de pace:

a. Tratatul cu Germania de la Versailles ( 28 iunie 1919 )

 Erau fixate graniţele cu Franţa, Belgia, Luxemburg, Elveţia, Austria,
Polonia, Danemarca şi Cehoslovacia; Germania restituia Franţei
provinciile Alsacia şi Lorena.

 Germania restituia Belgiei districtele Eupen, Malmedy şi Merlanat

 demilitarizarea malului stâng al Rinului şi al unei fâşii de 50 km din cel
drept şi interdicţia de a poseda în Renania aviaţie militară, tancuri, artilerie
grea şi marină de război;

 Malul stâng al Rinului rămânea ocupat de trupe aliate, stabilindu-se trei

zone de ocupaţie şi termenele evacuării lor: zona Koln ( 1925 ), zona
Koblenz ( 1930 ), zona Mainz ( 1935 );
 Danermarca primea de la Germania, în urma unui plebiscit, Schleswing-ul
de nord.
 Timp de 15 ani, regiunea SAAR era trecută sub administraţia Societăţii
Naţiunilor, urmând ca după aceea un plebiscit să decidă dacă va fi
încorporată la Franţa sau la Germania. Plebiscitul din anul 1935 a decis ca
regiunea Saar să revină Germaniei.

 Germania recunoştea independenţa Poloniei, restituindu-i teritorii luate cu

ocazia împărţirilor din trecut. Oraşul Danzig ( Gdansk ) se transforma într-
un “oraş liber”, sub egida Ligii Naţiunilor. Coridorul Gdansk asigura
Poloniei ieşirea la Marea Baltică, separând Prusia Orientală de restul
Germaniei

 Germania se obliga să renunţa la Anschluss ( unirea Austriei cu Germania

  Coloniile germane au fost preluate sub mandat de Anglia, Franţa, Japonia,
Belgia, dominioanele engleze. Marea Britanie a câştigat zona germană din
estul Africii şi Camerunul, Australia a luat Noua Guinee, Africa de Sud a
dobândit Africa de Sud-Vest, Noua Zeelandă a câştigat Samoa iar Japonia
şi-a însuşit toate posesiunile Germaniei din China şi Pacific.
Prevederi militare:
- efectivul armatei germane era fixat la 100 000 de oameni, iar corpul de
ofiţeri era limitat la 4000;
- serviciul militar obligatoriu era interzis;
- se interzicea Germaniei să aibă artilerie grea, tancuri, submarine, aviaţie
militară;
- Art. 231 din Tratatul de la Versailles stabilea că:

“Guvernele aliate şi asociate afirmă, iar Germania acceptă răspunderea

Germaniei şi a aliaţilor săi pentru toate pierderile pe care le-au suferit
guvernele aliate şi asociate precum şi compatrioţii lor ca urmare a războiului
de agresiune îndreptat împotriva lor de Germania şi aliaţii ei”.

Această aşa-numită clauză a vinovăţiei de război a reprezentat baza morală

pentru pretenţiile aliaţilor ca Germania să plătească reparaţii de război.
- Principala dificultate era să se stabilească cât poate şi cât trebuie Germania
să plătească, şi cum se vor împărţi aceşti bani între aliaţi.
- Wilson se pronunţa pentru stabilirea unor reparaţii care să ţină cont de
resursele Germaniei de a le putea achita.

- Dar, opinia publică din Franţa şi Marea Britanie dorea “să stoarcă
lămâia germană până încep să-i chiţăie sâmburii.” Acest lucru avea un
dublu scop: să ajute ţările aliate să acopere cheltuielile de război şi să reducă
Germania pentru ani buni la o situaţie precară din punct de vedere economic.

- S-au lansat cifre astronomice ca reparaţii de război. În cele din urmă, la

sugestia lui Lloyd George, s-a constituit o Comisie pentru Reparaţii pentru a
stabili cifra reală.

- În anul 1921 Comisia pentru Reparaţii a recomandat în sfârşit cifra de

132 miliarde mărci-aur. Încercările de a determina Germania să plătească
aveau să marcheze relaţiile internaţionale pentru următorii zece ani.
 - De asemenea, tratatul obliga Germania la “restituiri”, prin care trebuia
să înapoieze operele de artă luate din Franţa şi Blegia în perioada 1870 –
1871 şi 1914 – 1918.
b. Tratatul cu Austria de la Saint Germain ( 10 septembrie 1919 ):
 Austria recunoştea graniţele tuturor statelor vecine
( Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia );
 Boemia, Moravia şi Slovacia formau Cehoslovacia, Polonia a primit
Galiţia, Slovenia, Dalmaţia, Bosnia şi Herţegovina au intrat în componenţa
statului sârbo-croato-sloven, Italia primea Tirolul de sud fără portul
Fiume, Zara şi câteva insule din apropierea coastei dalmate;
 demobilizarea armatei;
 reducerea forţelor armate până la 30 000 de soldaţi;
 Austria nu putea să mai deţină aviaţie militară, tancuri, artilerie grea, flotă
de război;
 se interzicea Anschluss-ul ( art. 88 );

Fragmente din tratatul de pace cu Austria:

- “… Art. 59. Austria renunţă, în ce-o priveşte, în favoarea României la orice
drepturi şi titluri asupra părţii din fostul ducat al Bucovinei aflată dincolo de
frontierele României, aşa cum vor fi fixate ulterior de către principalele Puteri
aliate şi asociate”
- “…Art. 88. Independenţa Austriei este alienabilă numai cu consimţământul
Consiliului Societăţii Naţiunilor… Austria declară de pe acum că recunoaşte
şi acceptă frontierele Bulgariei, greciei, Ungariei, poloniei, României, ale
Statului sârbo-croato-sloven şi ale Statului cehoslovac, aşa cum aceste
frontiere vor fi stabilite de către principalele Puteri aliate şi asociate…”

- “…Art. 120. Numărul total al forţelor militare în armata austriacă nu va trebui

să depăşească 30 000 de oameni, inclusiv ofiţeri şi trupe auxiliare…”
- “…Art. 177. Guvernele aliate şi asociate declară, şi Austria recunoaşte, că
Austria şi aliaţii săi sunt răspunzători – pentru a le fi cauzat – de pierderile şi
pagubele suferite de Guvernele aliate şi asociate şi naţionalii lor, ca urmare a
războiului ce le-a fost impus prin agresiunea Austro – Ungariei şi a aliaţilor
săi…”
c. Tratatul cu Bulgaria de la Neuilly ( 27 noiembrie 1919 ):
 Bulgaria ceda Greciei Tracia occidentală, pierzând astfel ieşirea la Marea
Egee;
 Graniţa româno-bulgară era stabilită potrivit clauzelor înscrise în tratatul
de pace de la Bucureşti din 1913, Cadrilaterul ( partea de sud a Dobrogei )
revenind României;
 armata nu putea depăşi 20 000 de oameni;
 serviciul militar obligatoriu a fost interzis;
  Bulgaria nu mai putea deţine aviaţie militară sau flotă de război;

Fragmente din tratatul de pace cu Bulgaria:

- “… Art. 21. Bulgaria recunoaşte că asociindu-se la războiul de agresiune pe
care Germania şi Austro – Ungaria l-au întreprins contra Puterilor aliate şi
asociate, a pricinuit acestora din urmă pierderi şi sacrificii de tot felul a căror
completă reparaţiune ea ar trebui să o asigure.
- Pe de altă parte, Puterile aliate şi asociate recunosc că resursele Bulgariei nu
sunt îndestulătoare pentru a o pune în măsură de a asigura o completă
reparaţiune. ( … ) În consecinţă, Bulgaria se obligă a plăti şi Puterile aliate şi
asociate se obligă a accepta suma de două miliarde două sute cincizeci de
milioane ( 2.250.000.000 ) de franci aur, ca reprezentând reparaţiunea a cărei
sarcină Bulgaria este capabilă de a o lua asupra ei.
- Plata acestei sume se va face, sub rezerva dispoziţiunilor de mai jos prin plăţi
semestriale a căror scadenţă va fi la 1 ianuarie şi la 1 iulie a fiecărui an. Prima
scadenţă va fi la 1 iulie 1920.”
d. d)Tratatul cu Ungaria de la Trianon ( 4 iunie 1920 ):
 Ungaria recunoştea graniţele şi independenţa noilor state care se
constituiseră sau îşi desăvârşiseră unitatea de stat ca urmare a prăbuşirii
Imperiului Habsburgic;
 Art. 45 din tratat confirma unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi
Maramureşului cu România;
 demobilizarea armatei;
 interzicerea serviciului militar obligatoriu;
 menţinerea unei armate de numai 35 000 de oameni;
 Ungaria nu putea deţine aviaţie militară, tancuri, artilerie grea, flotă de
război;

Fragmente din tratatul de pace cu Ungaria:

- “…Art.45. Ungaria renunţă, în ceea ce o priveşte, în favoarea României, la
toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare,
situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la articolul 27,
Partea II ( Fruntariile Ungariei ) şi recunoscute prin prezentul Tratat sau
prin orice alte tratate încheiate în scop de a regla afacerile actuale, ca făcând
parte din România.”
- “…Art. 46. O comisiune compusă din şapte membri, din cari cinci vor fi
numiţi de principalele Puteri aliate şi asociate, unul de România şi unul de
Ungaria, de faţă pentru a fixa la faţa locului traseul liniei de fruntariile
descrise la articolul 27, Partea II ( Fruntariile Ungariei )”

e. Tratatul cu Turcia de la Sevres ( 10 august 1920 ):

  Potrivit tratatului de la Sevres strâmtorile Bosfor şi Dardanele ( care
făceau legătura între marea Neagră şi Marea Mediterană) erau declarate
libere pentru trecerea vaselor comerciale şi militare ale tuturor statelor,
atât în timp de pace, cât şi pe timp de război.
 Respectarea regimului strâmtorilor era încredinţată unei Comisii
Internaţionale formată din reprezentanţii Angliei, Franţei, Italiei, Japoniei,
SUA ( în cazul şi la data când ele vor dori să ia parte ), Rusiei, Greciei,
României, Bulgariei şi Turcia.
 Rusia, Bulgaria şi Turcia urmau să-şi trimită delegaţii în Comisie numai în
cazul intrării lor în Societatea Naţiunilor.
 Turcia a fost redusă la Asia Mică şi la litoralul european al
Constantinopolului.
 Teritoriile arabe stăpânite de Imperiul Otoman au revenit sub mandat
Marii Britanii şi Franţei ( Franţei i-au revenit teritoriile de azi ale Siriei şi
Libanului iar Marii Britanii i-au revenit actualele teritorii ale Israelului,
Iordaniei şi Irakului ).
 Zona de est a Traciei, peninsula Gallipolii, Smirna şi mai multe insule din
Marea Egee au revenit Greciei.
 Revoluţia naţională condusă de Mustafa Kemal Ataturk va impune
anularea tratatului de la Sevres şi încheierea unui alt tratat de pace la
Lausanne ( 1923 ). Noul tratat a fost prima revizuire semnificativă a
tratatului de pace.
 În urma războiului cu Grecia, Turcia a redobândit Tracia de est, Smirna şi
insulele din Marea Egee.
f. Europa după modificările teritoriale:
 Menţionează:
 ţările desprinse din fostul imperiu ţarist;
 statele succesoare ale imperiului austro – ungar;
 statele nou apărute în 1918;
 statul refăcut în urma împărţirilor din secolul al XVIII-lea;
 teritoriile care s-au unit cu România în 1918;
 g. Care dintre “cele 14 puncte” ale lui Wilson s-au aplicat ?
 Iată rezumatul celor 14 puncte ale preşedintelui Wilson:
 Renunţarea la diplomaţia secretă.
 Libertatea navigaţiei comerciale în timp de pace şi de război.
 Reducerea înarmărilor.
 Rezolvarea problemelor coloniale.
 Eliberarea teritoriului rusesc de către Germania.
 Restabilirea Belgiei.
 Retrocedarea Alsaciei şi Lorenei către Franţa.
 Rectificarea graniţelor Italiei conform cu principiului naţionalităţilor.
 Libertatea comerţului internaţional.
 Autonomia popoarelor din Austro-Ungaria.
 Acces la mare pentru Serbia.
 Crearea statului polonez independent cu acces la mare.
 Deschiderea strâmtorilor pentru toate vasele.
 Crearea Societăţii Naţiunilor.

Conferinţa de pace de la Paris

“Cei patru
Ce doreau ? Ce au obţinut ?
mari”

David Lloyd
George
 Woodrow
Wilson

Orlando

George
Clemencea
u

5. Problema germană la Conferinţa de Pace de la Paris.

- Prin condiţiile tratatului de la Versailles, Germania trebuia să devină un stat
incapabil de a mai declanşa un nou război.
- Tratatul de la Versailles a fost considerat de germani un dictat impus prin
forţă. Germania a trebuit să semneze tratatul de la Versailles fără a-l discuta,
ceea ce a rănit profund orgoliul naţional.
- Revizionismul german se va manifesta în forţă după venirea lui Adolf Hitler la
putere ( 1933 )

6. România la Conferinţa de Pace de la Paris:

- Participarea României la Conferinţa de la Paris a fost o adevărată “aventură”
diplomatică. Acest lucru este susţinut numai dacă avem în vedere că, pe
parcursul lucrărilor, România a schimbat patru guverne:
- Ion I. C. Bratianu( 29 nov.1918 – 12 sept. 1919 ) – a semnat tratatul cu
Germania;
- Artur Vaitoianu ( 27 sept. -28 nov. 1919 );
- Al. Vaida-Voevod ( 1 dec.1919 – 13 martie 1920 ) – a semnat tratatele cu
Bulgaria şi Austria;
- Al. Averescu ( 13 martie 1920 – 13 dec. 1921 ) – a semnat tratatul cu Ungaria;

A. Guvernul Ion I. C. Brătianu ( 29 nov.1918 – 12 sept. 1919 )

 Un prim moment care a dus la încordarea raporturilor României cu marile puteri a
fost legat de semnarea tratatului de la Versailles cu Germania.
 Documentul a fost remis delegaţiei române cu numai 5 minute înainte de intrarea
în sala Conferinţei, ceea ce a pus-o în imposibilitatea de a-l studia cu atenţie.
  Brătianu a semnat documentul deoarece România “nu era prea interesată în
problema Germaniei”. Referitor la România, tratatul de la Versailles anula
prevederile păcii de la Bucureşti din 1918.
 Tratatul cu Austria cuprindea condiţii care afectau independenţa politică şi
economică a României, motiv pentru care Brătianu a refuzat să-l semneze. Ca
reacţie la atitudinea negativă a Conferinţei în problema tratatului cu Austria,
Brătianu a decis să plece de la Paris.
 La 10 septembrie 1919, Puterile Aliate au semnat tratatul cu Austria, dar fără
semnătura delegaţiei române.
 La 12 septembriei 1919, Brătianu şi-a dat demisia.

B. Arthur Văitoianu ( 27 sept. -28 nov. 1919 )

 După o lună de criză politică, la 27 septembrie 1919 s-a constituit guvernul de
militari şi tehnicieni prezidat de generalul Arthur Văitoianu.
 Aflat sub influenţa lui Ion I. C. Brătianu, noul prim ministru a declarat că
guvernul său nu este abilitat să semneze tratatul de pace cu Austria, aşa cum
cereau marile Puteri Aliate şi Asociate.

C. Al. Vaida-Voevod ( 1 dec.1919 – 13 martie 1920 )

 Politica externă a guvernului a fost dominată de problema semnării trataelor de
pace. Încă de la 15 noiembrie, Consiliul Suprem al Conferinţei de la Paris
trimisese o notă ultimativă, prin care cerea României să semneze tratatul de pace
cu Austria în termen de 8 zile, în caz contrar va considera că s-a separat de Aliaţi,
iar aceştia îşi vor retrage misiunile diplomatice de la Bucureşti.
 În faţa acestor presiuni, la 10 decembrie 1919, guvernul a semnat tratatul de pace
cu Austria, care confirma unirea Bucovinei cu România, dar menţinea prevederile
privind minorităţile şi liberul tranzit.
 Tot la 10 decembrie 1919, România a semnat tratatul de pace cu Bulgaria, care
confirma graniţa din 1913.

D. Al. Averescu ( 13 martie 1920 – 13 dec. 1921 )

 Politica externă a guvernului Averescu a fost consacrată luptei pentru
recunoaşterea unirii Transilvaniei cu România şi combaterii propagandei
maghiare care milita pentru integritatea “Ungariei Mari”.
 Prin Tratatul de la Trianon, din 4 iulie 1920, s-a recunoscut unirea Transilvaniei
cu România, decisă de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1
decembrie 1918.