Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
STUDENȚI:
MOISE LARISA
SOMEȘAN FLAVIA
În anul 1916 Statul Român a intrat în Război alături de Antanta.
4/17 august 1916 România a semant tratatul de alianță cu Franța, Rusia,
Marea Britanie și Italia prevedea DREPTUL LEGITIM AL ROMÂNIEI
ASUPRA TERITORIILOR LOCUITE DE ROMÂNI DIN BANAT ȘI
AUSTRO-UNGARIA.
Campania din anul 1916 a fost dezastruoasă pentru România, Puterile
Centrale ocupând mai bine de jumătate din teritoriul țării, familia regală, o
parte a administrației și a populației s-au retras în Moldova.
Primul război mondial a luat sfârșit prin înfrângerea Puterilor Centrale
astfel că la sfarșitul anului 1918 nu se mai putea discuta de imperii
multinaționale, în locul lor au aparut noi state moderne care au trasat noua
hartă a Europei înainte de deschiderea Conferinței de Pace de la Paris.
A fost primul pas spre desăvârșirea statului național unitar român.
Odată cu prăbușirea dublei monarhii, Bucovina, Transilvania, Banat,
Crișana și Maramureș au început organizarea populației românești în
vederea obținerii autonomiei și apoi a Unirii cu Regatul Român.
Recunoașterea internațională a Marii Uniri a avut loc la Conferința
de Pace de la Paris din anii 1919-1920.
Conferința de pace de la Paris și-a deschis lucrările în ianuarie
1919.
La acestă conferință nu au fost invitați nici reprezentanții țărilor
învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria, Turcia) și nici
Rusia unde a fost instalat regimul comunist.
Conferința a fost gândită și organizată de “consiliul celor zece
format din șefi de guvern și miniștrii de externe ai celor cinci
puteri; SUA, Marea Britanie, Franța, Italia, Japonia.
Organul principal de decizie era Consiliul celor patru format din:
a. Thomas Woodrow Wilson
b. Georges Clemenceau
c. David Lloyd George
d. Vittorio Emanuele Orlando
A. THOMAS WOODROW
WILSON 1856-1924
ÎN TIMPUL CONFERINȚEI
DE LA PARIS A SUSȚINUT
ÎNCHEIREA TRATATELOR
DE PACE PE BAZA
DOCUMENTULUI “CELE
14 PUNCTE” PE CARE ÎL
ELABORASE ÎN
IANUARIE 1918.
B. GEORGES
CLEMENCEAU (1841-
1929)
A DEȚINUT FUNCȚIA DE
PREȘEDINTE AL
CONFERINȚEI DE PACE
DE LA PARIS.
C. GEORGE DAVID
LLYOD (1863-1945)
A FOST ȘEF AL
PARTIDULUI
LIBERAL ȘI
MINISTRU AL
ANGLIEI ÎNTRE ANII
1916-1922.
D. VITTORIO EMANUELE
ORLANDO (1860-1952)
A FOST PRIM-MINISTRU
AL ITALIEI ÎN PERIOADA
1917-1919.
Principalele prevederi ale Tratatelor de Pace
ARTHUR
VĂITOIANU (27
SEPTEMRIE - 28
NOIEMBRIE 1919)
ALEXANDRU VAIDA
VOIEVOD (13 MARTIE
1920 –13 DECEMBRIE
1921)
ALEXADRU AVERESCU
(13 MARTIE 1920 – 13
DECEMBRIE 1921)
România se prezenta la Conferință cu încredere în opera de justiție
ale cărei baze urma să fie pusă.
Înainte de începerea dezbaterilor, România a beneficiat de sprijinul
Franței.
După o serie de discuții se acceptă însă de către Franța, la 1 ianuarie
1919, admiterea României la Conferința de Pace, în calitate de stat
secundar aliat iar Anglia și SUA sunt și ele de acord.
Acest lucru nu a însemnat însă tratarea României ca aliat, sau în nici
un caz ca aliat cu drepturi egale de către ”Cei patru mari”, care și-au
asumat rolul de a hotărî asupra condițiilor păcii.
Șeful delegației române, primul ministru I.I.C. Brătianu, a arătat că
România și-a îndeplinit angajamentele asumate prin tratatul din 1916
”în mod loial și fără a se lăsa descurajată de cele mai rele surprize.
Delegația română având în frunte pe Ionel Brătianu, președintele
Consiliului de Miniștri, a sosit la Paris stabilindu-și sediul la Legația
României din bulevardul Champs-Elysees nr. 77.
Ca prim locțiitor al șefului delegației a fost numit Nicolae Mișu, trimis
extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Londra.
Imediat după sosirea la Paris, delegația română a avut prima confruntare
cu Consiliul celor patru mari puteri pe tema reprezentării României în
comisiile și comitetele de lucru ale Conferinței.
Brătianu a protestat împotriva excluderii României în comisia pentru
instituirea Ligii Națiunilor.
România a reușit să fie reprezentată în următoarele comisii și subcomisii:
Comisia pentru instituirea Societății Națiunilor (C. Diamandy),
Responsabilitățile războiului (S. Rosenthal), Reparații ( G. Danielopol și
E. Neculce), Regimul internațional al porturilor, al căilor navigabile și al
căilor ferate (N. Mișu și N. Ștefănescu), Financiară (V. Antonescu),
Economică (E. Pangrati și E. Neculce), Aeronautică (colonel Toma
Dumitrescu).
România, nu aveau delegații nici în Consiliul Suprem, nici în
comitetele ce se ocupau cu problemele teritoriale, militare sau cele
care au discutat problema minorităților.
Brătianu insistă a fi admiși în comisia pentru instituirea Ligii
Națiunilor.
Tratatul cu Austria includea și o clauză referitoare la minorități
fapt care deranja delegația românească.
SUA amenința că va ieși din Conferință dacă nu se vor lua măsuri
împotriva României. Reacția lui Brătianu a fost una acidă el
atacând marile puteri.
Lupta lui Ion I.C.Brătianu nu a dat succes astfel că acesta și-a
dat demisia. Guvernul format după demisia lui Brătianu a reușit să
obțină modificări.
Unul dintre principalele obiective pe care România trebuia să le
ducă la bun sfarșit era rezolvarea problemei frontierelor.
În 1913 în cadrul celui de–al doilea război balcanic, partea de sud a
Dobrogei, Catrilaterul, a intrat în componența României.
Prin Pacea de la București din 1918, România a pierdut Dobrogea
care a fost luată de Bulgaria.
S-a hotărât ca România să păstreze Dobrogea fapt care a nemulțumit
guvernul bulgar care a demisionat.
România a întâmpinat mari dificultăți în ceea ce privește
recunoașterea internațională a unirii cu Transilvania care s-a
concretizat abia în 4 iunie 1920 lângă Paris, la Trianon unde s-a
semnat tratatul dintre Puterile Aliate și Ungaria.
Cazul Basarabiei este unul paradoxal ea fiind prima provincie ce s-a
unit cu Patria Mamă dar ultima recunoscută pe plan internațional.
Rezolvarea problemei a durat mai mult datorită poziției pe care
România o va adopta în cadrul Conferinței de Pace fapt care va atrage
împotrivirea Statelor Unite ale Americii în privința obținerii
Basarabiei
O mare personalitate de origine română este Take Ionescu
care nu a fost inclus de către Ion.I.C. Brătianu în delegația
oficială ce reprezenta România la Conferința de Pace de la
Paris.
CONCLUZII
Istoria a demonstrat că prevederile Conferinței nu au fost
suficient de bine pregnate.
Cei douăzeci de ani dintre cele doua războaie reprezintă
răgazul acordat marilor puteri pentru stabilirea obiectivelor
și pentru a se înarma.
Cerinţele neîndeplinite şi măsurile cu scop răzbunător din
cadrul Conferinţei de Pace de la Paris sunt premizele celei
de-a doua conflagraţie.
Bibliografie
Calcan Gheorghe, Agrigordaiei Ion, România și Conferința de
Pace de la Paris,1919-1920: studii și documente, Ploiești,
Editura Prahova, 2001
coord Moisuc Viorica, România și Conferința de Pace de la
Paris (1918-1920 ): triumful principiului naționalităților, Cluj-
Napoca, Editura Dacia, 1983.
Duțu, Alexandru, România în istoria secolului XX, Editura
Fundației România de Mâine, București, 2007
http://foaienationala.ro/romania-si-conferinta-de-pace-de-la-pa
ris-in-memoriile-lui-nicolae-
iorga.html
http://www.istoriatransilvaniei.ro/vol2/v2c4.pdf