Sunteți pe pagina 1din 3

TRATATUL DE LA TRIANON

04.IUNIE.1920

Primul razboi mondial

Primul razboi mondial a avut drept pretext asasinarea la Sarajevo, de catre un student sarb, a
mostenitorului tronului Austro-Ungariei, Franz-Ferdinand.
Inceput ca un razboi continental, conflictul a capatat un caracter mondial. Amploarea
conflictului a influentat chiar si situatia interna a statelor neutre. El a zguduit intreaga viata a planetei,
putand fi caracterizat ca un “razboi total”.
Primul razboi mondial se termina dupa o durata de 4 ani si 3 luni: capituleaza pe rand Bulgaria
(29.09), Turcia (30.10), Austro-Ungaria (03.11) iar la 11.11.1918 Germania este nevoita sa semneze
armistitiul (la Compiègne).
Pierderile au fost uriase: 10 milioane de morti, 22 milioane de raniti, mii de localitati distruse
complet, au fost dezorganizate economia si transporturile, au fost distruse valori spirituale inestimabile,
s-au produs traume psihice si asa mai departe. Refacerea a constituit -astfel- un proces deosebit de
dificil.
Datorita implicatiilor sale profunde, primul razboi mondial, a marcat trecerea omenirii catre un
alt nivel prin percepta razboiului la nivelul maselor, modul in care acesta a fost dus si in conceptia de
organizare a pacii, asa cum s-a stabilit prin sistemul tratatelor incheiate la Paris.

Tratatele de pace

In perioada 18.01.1919-21.01.1920 s-a desfasurat “Conferinta de pace de la Paris”, tratativele


purtandu-se atat la Paris cat si in cateva localitati invecinate. La aceasta conferinta au participat 27 de
state, printre care si Romania; si a avut ca scop elaborarea si semnarea tratatelor de pace cu puterile
invinse in primul razboi mondial. Invinsi si invingatori, au participat la convorbiri de pace, soldate cu
semnarea unor tratate care -apreciate sau nu- au creat cadrul juridic international menit a solutiona
problemele fundamentale ale statelor beligerante.
Semnarea tratatelor va insemna trasarea granitelor Europei pentru perioada interbelica dar vor
sadi totodata si germenii celui de al doilea razboi mondial.
Discuţiile au fost purtate numai intre aliati,tarile invinse avand doar dreptul sa faca observatii in
scris, dupa notificarea conditiilor stabilite. Hotararile au fost luate intr-un consiliu restrans format din
reprezentantii Frantei (Georges Clémenceau), SUA ( Woodrow Wilson), Marii Britanii ( David Lloyd
George) si Italiei ( Vittorio Orlando). Acest lucru nu a fost privit cu ochi buni de tarile mici, care
luptasera de partea Antantei, asa cum a fost si Romania, a carei delegatie s-a retras, intre septembrie si
decembrie 1919, de la lucrari, nemultumita de unele clauze ale tratatului de pace cu Austria.
Baza tratativelor de pace au constiuit-o propunerile (14 puncte) facute la inceputul anului 1918
de catre presedintele SUA - Woodrow Wilson. Printre altele, acestea prevedeau:
− suprimarea barierelor economice
− reducerea inarmarilor
− evacuarea teritoriilor invadate de Puterile Centrale
− respectarea aspiratiilor popoarelor si formarea unor state nationale
− crearea unei “Societati a Natiunilor”, avand ca scop furnizarea de garantii reciproce
pentru independenta politica si teritoriala a tuturor statelor mari sau mici.
Aceste principii exprimau aspiratiile progresiste ale epocii, insa aveau formulari prea generale.
De asemenea, principiile nu aveau sa rezolve problemele de facto existente in Balcani, fiind aproape
imposibil sa fie elaborat un acord care sa imparta in mod echitabil pe locuitorii Balcanilor conform
unor criterii pur nationale; zonele de granita intersectandu-se prea mult din acest punct de vedere. Mult
mediatizatul principiu al autodeterminarii, va fi inlocuit in majoritatea cazurilor cu revendicarileistorice
si strategice ale invingatorilor. Aceasta va fi si cauza aparitieicelor mai multe situatii conflictuale in
cele doua state care raportasera cele mai mari succese la masa tratativelor si includeau cel mai mare
număr de minorităţi etnice: Iugoslavia şi România.
Dupa victorie, coeziunea aliatilor a incetat, incepand divergentele si intarziind tratativele. In
ducerea tratativelor, cele patru puteri (SUA, Marea Britanie, Italia si Franta-aceasta din urma fiind tara
gazda, reprezentantul ei a fost numit presedintele conferintei) vor trebui sa tina cont de anumiti actori,
cum ar fi:
• înţelegerile anterioare, în special tratatele secrete, unele dintre ele dovedindu-se jenante pentru
semnatari în noile condiţii postbelice;
• necesitatea restaurării echilibrului de forţe în Europa care suferise grave mutaţii în urma
eliminării de pe scena politică a Puterilor centrale;
• apariţia bolşevismului care ameninţa întreaga Europă. Încă de la apariţia acestuia, a creat o
situaţie tensionată prin renunţarea şi chiar publicarea unor tratate secrete, noul regim dorind să
reprezinte o „pace a poporului”, o pace fără „anexări sau indemnităţi”;
• cele „14 puncte” wilsoniene, care erau în contradicţie flagrantă cu unele dintre tratatele secrete.
In esenţă, la masa tratativelor, aveau să se confrunte două poziţii: al respectării tratelor secrete şi
cel al respectării dreptului la autodeterminare al popoarelor, fiecare stat sprijinind punctul care îl
avantaja.
Intarzierea tratativelor a insemnat si incheierea tratatelor de pace in etape. Astfel:
1. tratatul de pace cu Germania s-a semnat la Versailles la 28.06.1919 (in Sala Oglinzilor)
2. tratatul de pace cu Austria s-a semnat la Saint-Germain la 10.09.1919
3. tratatul de pace cu Bulgaria s-a semnat la Neuilly la 27.09.1919
4. tratatul de pace cu Ungaria s-a semnat la Trianon la 04.06.1920
5. tratatul de pace cu Turcia s-a semnat la Sèvres la 10.08.1920

Urmarile tratatelor de pace

In urma semnarii tratatelor s-a stabilit:


− Germaniei i s-au impus suprimarea serviciului militar obligatoriu; reducerea armatei la
100.000 de oameni; malul stang al Rinului si o fasie de 50 km latime pe malul sau drept vor fi
demilitarizate; renunta la coloniile sale; pierde o mare parte din flota comerciala; era obligata sa
plateasca o importanta despagubire de razboi.
− Imperiul Austro-Ungar inceteaza sa mai existe; Austria si Ungaria erau limitate la
granitele lor etnice
− Cehoslovacia s-a format prin unirea cehilor si slovacilor
− Serbia s-a unit cu slavii de sud din fostul Imperiu Habsburgic
− Romania s-a unit cu Transilvania, Bucovina si Basarabia
− Polonia s-a reconstruit ca stat, prin unirea partilor intrate in componenta Prusiei, Austriei
si Rusiei in sec. al XVIII-lea
− orasul Gdansk este declarat liber, pentru a i se asigura o iesire libera la mare
− Lituania, Letonia, Estonia si Finlanda devin independente
− Bulgaria pierde iesirea la marea Egee
− Turcia pierde posesiunile asiatice, cu exceptia Asiei Mici
Aceste tratate au fost completate cu hotararile “Conferintei de la Washington”(1921-1922) care
reglementau situatia din Extremul Orient si din Oceanul Pacific si stabileau raportul de forte navale
intre marile puteri.

Tratatul de la Trianon

Evenimentele politico-militare din vara anului 1919 (instaurarea bolsevismului in Ungaria si


riposta hotarata a armatei romane) au inasprit relaţiile dintre România si statele membre ale Consiliului
Suprem, explicând oarecum amânarea încheierii tratatului de pace cu Ungaria până în 04 iunie 1920.
Componenta a sistemului de tratate de la Paris, Tratatul de la Trianon consfintea noile granite
dintre Ungaria, România, Ceho-Slovacia, Austria și Iugoslavia. În nord, o parte a Slovaciei și teritoriul
Rutheniei au devenit componente din Cehoslovacia în est si sud-est, Transilvania si Banatul s-au unit
cu Romania, iar în sud Croatia, slovenia si Voivodina au devenit o parte din noul stat Iugoslavia.
In ansamblul tratatelor incheiate, cel de la Trianon are o importanta aparte, fiind un act foarte
complex, care a reglementat mult mai multe lucruri, nu numai problema frontierelor dintre Ungaria si
tarile vecine cu ea. A cuprins un preambul si 14 parti, in 364 de articole, a caror intindere acoperea 164
de pagini. A fost semnat de 36 de plenipotentiari, in numele a 23 de state. Dintre acestea, 11 erau state
europene, iar 12 din afara Europei. Din Europa, semnatarele au fost: de o parte Ungaria, iar de cealalta
fostele state beligerante din tabara Antantei, printre care Romania, si cele trei state noi: Polonia,
Cehoslovacia si regatul sarbo-croato-sloven, cum s-a numit initial Iugoslavia. Dintre tarile
extraeuropene, au semnat: SUA, Canada, Australia, Noua Zeelanda, Uniunea Sud-Africana, India,
Japonia, China, Cuba, Nicaragua, Panama si Thailanda (numita in text Siam). Tratatul a fost semnat în
numele României de Ion Cantacuzino şi de Nicolae Titulescu.