REFERAT

-REGINA MARIA A ROMÂNIEI-

 „Nepoată a reginei Victoria, după tată, şi a ţarului Alexandru al II-lea, după mamă,
regina Maria a României-Missy-pentru intimi-rămâne una dintre figurile cele mai seducătoare
ale secolului XX. Considerată cea mai frumoasă regină a Europei acelor vremuri, inteligentă,
distinsă, plină de abnegaţie şi eroism în anii Primului Război Mondial, fire optimistă şi
comunicativă, Missy i-a impresionat pe Carol I al României, împăratul german Wilhem al II-lea,
Eduard al VII-lea al Angliei, Clemenceau, Poincaré, sau Churchill, ba chiar şi pe Hitler.”

(Missy, Regina României-Guy Gauthier)

Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha s-a născut la 29 octombrie 1875 la

reședința familiei, de la Eastwell Park, Ashford, comitatul Kent, Anglia, fiind fiica cea mare a
părinților săi Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh și Maria
Alexandrovna Romanov, mare ducesă a Rusiei, şi singura fiică a țarului Alexandru al II-lea al
Rusiei.

Copilăria i-a fost marcată de atmosfera tensionată din familie, provocată de mama sa, o
fire irascibilă şi dominatoare, precum şi de tatăl său, un om salb din fire şi mai mereu plecat în
călătorii lungi pe mare, obicei preferat de bărbaţii laşi, din acea vreme. Până la vârsta de 12 ani,
creşte în acelaşi loc: reşedinţa de vară a familiei Edinburgh, de la Eastwell Park, preferată de
mama sa, în locul celei oficiale de la Londra, palatul Clarence House. Totuşi acest loc al
copilăriei sale, va rămâne în amintirea reginei, evocându-l în scrierile sale:

„Oricât aș îmbătrâni, mirosul frunzelor uscate de toamnă îmi va aduce mereu în fața
ochilor imaginea vechii case englezești. Acea aromă, oriunde aș fi, îmi evocă viziunea locului
Eastwell Park, cu cărările sale prin pădure, pe care le băteau pașii noștri copilăroși.”-Regina
Maria, „Povestea vieții mele” (sursa: Wikipedia)

În anul 1886, tatăl reginei primeşte comanda Flotei din Mediterana şi se mută împreună
cu întreaga familie în Malta. Pentru Maria se încheie copilăria, şi începea adolescenţa...

După cum precizează Guy Gauthier (2000) această regiune cosmopolită şi luxuriantă a
marcat în profunzime formarea fizică şi psihologică a prinţesei. Părinţii mult prea ocupaţi cu
noile îndatoriri, nu mai reuşeau să supravegheze atât de mult copii precum înainte. În deosebi,
acesta era cazul mamei, Maria Alexandrovna, care era cunoscută datorită rigurozităţii
manifestate în educaţiea copiilor ei.

Tot în această perioadă când tânăra Maria, creştea şi înflorea tot mai mult, tatăl său,
ducele de Edinburgh, foarte mândru de frumuseţea ficei sale, îi va permite în mai multe rânduri
să ia parte la recepţiile date la Palatul San Antonio, reşedinţa familiei. Prinţesa, iubitoare a
literaturii şi culturii franceze, se deschidea lumii exterioare, îi plăcea să se îmbrace frumos şi să
simtă în jurul ei admiraţia mută a tinerilor (Guy Gauthier, 2000, p.20-21).

„Anii trec și Maria, care a devenit una dintre cele mai frumoase și titrate prințese din
Europa, se apropie de vârsta fatală la care trebuie să te gândești la viitor. Viitorul pentru o
tânără de rangul ei este cuprins într-un singur cuvânt: căsătorie. În acea epocă nici nu se punea
problema să ceri părerea copiilor, care trebuiau să se căsătorească din motive ce nu țineau de
sentimente, ci de politică. Maria va trebui să se încline în fața sorții obișnuite. Pentru ea, având
un caracter atât de ferm, va fi o rană care nu se va cicatriza decât după mulți ani. Maternitatea
și apoi politica vor fi într-un fel substitute ale dragostei neîmplinite.”

—Guy Gauthier, Missy, regina României (p.28)

După cum descrie istoricul francez Gauthier în rândurile de mai sus, viitorul Mariei,
precum şi a altor prinţese, a fost dictat de interesele politice ale vremii.

Imperiul German, începând cu anul 1888, l-a avut ca suveran pe impulsivul Wilhelm al
II-lea. Datorită acţiunilor sale îndrăzneţe, el rămâne izolat în Europa, însă deţinea controlul în
zona balcanică prin faptul că în Grecia, Bulgaria, cât şi în România, domneau familii germane.
În România, cu braţ puternic, principele Carol I, din familia Hohenzollern, câştigă independenţa
faţă de Sultan, în anul 1787, fiind recunoscut acest fapt la Berlin.

Neavând moştenitori, unica sa fiică murind la vârsta e 4 ani, regele, discută cu Wilhelm
despre această problemă. Nepotul său, Ferdinand, fiul fratelui său mai mare, Leopold, adoptat de
Carol, trăieşte în secret o poveste de dragoste cu una dintre domnişoarele de companie a reginei
Elisabeta, Elena Văcărescu. Aflând de de această stupidă poveste de dragoste, regele acţionează
prompt, prin alungarea acesteia de la curte, precum şi prin trimiterea “în exil” a reginei, care a
promis tinerilor că va interveni înaintea regelui pentru căsătoria acestora. Aceste acţiuni severe,
se potrivesc cu caracterul autoritar şi riguros al regelui. Idila dintre Ferdinand, care avea datoria
de a întări succesiunea Hohenzollernilor pe tronul României, şi Elena Văcărescu era o ofensă
gravă la adresa regelui, care şi-a pus speranţa în tânărul pincipe moştenitor.

Continuând cele menţionate mai sus, în urma discuţiilor cu suveranul Germaniei, se pune
la cale un plan îndrăzneţ : căsătoria Mariei de Edinburgh şi a pincipelui moştenitor Ferdinad.

Wilhelm dorea întărirea dinastiei Hohenzolern în România, iar mama Mariei, urmărea
destinderea relaţiilor dintre România şi Rusia (asupra căreia stăpânea fratele ei). Astfel vor fi
declanșate o serie de acțiuni menite să contribuie la cunoașterea și apropierea dintre Ferdinand și
Maria. Primele întâlniri din anul 1891 vor fi eșecuri totale, dar apoi prin intervenția energică a
împăratului german care îl cheamă pe timidul Ferdinand și îi ordonă să rezolve situația, simultan
cu presiunile făcute de marea ducesă Maria Alexandrovna asupra Mariei, lucrurile se vor aranja
prin anunțarea logodnei noului cuplu, în vara lui 1892 :

« În timp ce Maria Alexandrovna organizează în martie 1892 o nevinovată

petrecere…unde principele Ferdinand va fi invitat, Wilhelm al II-lea îl convoacă la Postdam pe
vărul său din România. Ne imaginăm groaza nefericitului Ferdinand care înfruntă supărarea
capului familiei şi a superiorului său ierarhic…împăratul pune punctul pe i, şi îi explică bietului
băiat ce se aşteaptă de la el. Speriat că a stârnit reproşurile suzeranului său, Ferdinand, care în
sfârşit a înţeles, ia poziţia de drepţi, salută, şi iese din cabinetul imperial. » (Guy Gauthier, p.43)

Tânărul îşi face curaj şi îi face declaraţia de dragoste tinerei de numai 16 ani. Despre
acest episod, regina a scris : « Tânărul prinţ era de o timiditate teribilă şi râdea exagerat de mult
pentru a o ascunde. Straniu este că această timiditate neobişnuită este cea care mă atrăgea. Avea
în el rezerve de tinereţe şi de adorare, dar şi o atitudine atât de retrasă că simţeai nevoia să-l
sprijini, să-l faci să se simtă în largul său. Descopereai sentimente materne, şi o mare dorinţă să îl
ajuţi » (Regina Maria în Guy Gauthier, p.43)

Pentru oficializarea logodnei regele Carol I a efectuat în toamna lui 1892 o vizită
la Londra pentru a se întâlni cu ducele de Edinburgh, tatăl Mariei, și apoi cu regina Victoria, care
a fost de acord cu căsătoria preconizată, oferindu-i cu acest prilej lui Carol Ordinul Jartierei.
 La 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen în Germania, este celebrată căsătoria Alteței Sale
Regale Marie de Edinburgh cu Alteța Sa Regală Ferdinand, Prințul de Coroană al României.
Celebrarea a cuprins de fapt un număr de trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia lui
Ferdinand) și protestantă (religia Mariei).

Căsătoria civilă a avut loc în Salonul Roșu al castelului din Sigmaringen, fiind oficiată de
Karl von Wedel, mareșal al curții imperiale, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei fiind
primul dintre martorii care și-au pus semnătura pe actul de căsătorie.

Deși regele Carol I, preocupat permanent de simțul datoriei, le-a urat doar „Honigtag” („o zi de
miere”), cuplul regal avea să petreacă totuși o lună de miere
la castelul Krauchenwies din Bavaria. De aici au plecat spre țară, cu o scurtă oprire la Viena
unde își vor îndeplini prima lor sarcină oficială, aceea de a-l vizita pe împăratul Franz Josef.

Ajunsă în ţară, românii, i-au întâmpunat cu mare bucurie, Primăria Bucureştiului a

primit-o pe Maria cu următoarele cuvinte : « Bine ai venit mireasă, de Dumnezeu aleasă, spre a
patriei cinstire ! » ( sursa : YouTube, 5 minure de istorie, Regina Maria, prof.dr. Adrian
Cioroianu, minutul 2.)

Istoria consemnează nenumărate momente din viaţa proaspetei familii regale. Deoarece
căsătoria lor a fost întemeiată pe interese politice şi nu din iubire, ambii soţi, provenid din familii
şi contexte diferite, ce au marcat profund personalitatea lor, au întâmpitant mari greutăţi la
început de drum.

Despre viaţa regelui Ferdinad, regina consemnează : „Din pricină că fusese prea
îndelung subjugat și apăsat, regele Ferdinand avea nevoie adesea să fie înviorat și întărit. Felul
meu de a fi îi insufla curaj și nădejde. În ceasurile de îndoială, găsea în mine o încredere de oțel,
pe care singur n-o avea. Mână în mână, eram mai puternici. Nu era în firea soțului meu să mă
recunoască în văzul tuturor ca pe o colaboratoare. Dar avea încredere în mine, eram o tovarășă
plină de veselie, uneori cam nesupusă care însă niciodată nu-l dezamăgea. Afară de aceasta,
menirea și țelurile noastre erau aceleași și trăiam amândoi pentru același ideal: binele țării
noastre. Aceasta ne făcea răbdători unul față de altul și ne insufla fiecăruia îngăduință pentru
cusururile celuilalt”—Regina Maria, Despre relația cu regele Ferdinand (sursa : Wikipedia)
 Istoricul Nicolae Iorga a scris despre creşterea regelui Ferdinand, de către mama sa,
principesa Antonia : « O mare frumuseţe în tinereţea ei, ea rămăsese o catolică înfocată,
petrecându-şi ceasuri întregi în fiecare zi la biserică. Era foarte severă în vederile ei de
moralitate ; tinerii prinţi fură crescuţi cu cea mai mare severitate, cum de altfel, bătrânul Carol
Anton, bunicul lor, fusese un om aspru, cârmuindu-şi familia cu mână de fier. » (p.28).

Crescut cu stricteţe încă de mic, şi apoi adoptat de regele Carol, pentru a-i fi moştenitor,
Ferdinand, în contrast cu temperamentul soţiei sale, era o persoană timidă, nehotărâtă, şi care se
bâlbâia destul de des…

Totuşi îl găsim portretizat într-un mod aparte în cartea lui Nicolae Iorga : « Ca tânăr, se
poate spune că însuşirea caracteristică a Principelui Ferdinand era o extremă modestie,
amestecată cu o timiditate aproape chinuitoare. Nici acasă nu îi plăcea să se afirme faţă de fraţii
lui. Foarte curtenitor şi politicos, se ferea întotdeauna de a jicni sentimentele cuiva şi ceda
terenul chiar când cunoştea subiectul în discuţie mai bine decât cei cu care discuta. Iubind din
fire retragerea, era foarte puţin comunicativ…Disciplina cea mai absolută fusese principala linie
a educaţiei sale şi un simţ de datorie i-a rămas în toată viaţa, ajutându-i neînduplecat să biruie
sentimentele lui personale...Blând, fără egoism, cei ce-l cunoşteau adânc îl iubeau. » (p.36)

Regina, consemna în scrierile sale diferenţa dintre ei, dintre acestea, redăm câteva
rânduri extrem de expresive : „Noi suntem naturi total diferite, nu putem înțelege anumite
lucruri pentru că mintea noastră lucrează complet altfel. În tinerețea noastră ne făceam unul pe
altul să suferim, eram ca doi cai rău împerecheați, deși erau întotdeauna probleme asupra
cărora cădeam de acord.”-Regina Maria, Însemnări zilnice ( sursa : Wikipedia).

Cuplul princiar, a trecut prin numeroase situaţii delicate, de la conflictele din provocate
de comportamentul dominator al regelui Carol, fapt ce o nemulţumea la culme pe tânăra Maria,
careia îi erau impuse nenumărate rigori ( temându-se de influenţa tinerelor de vârsta ei, regele
Carol o constrânge să primească numai matroane durdulii, vorbăreţe şi volubile ce nu se
potriveau cu firea ei jovială, plină de viaţă şi energie). Pentru a evada, Maria se va vedea
călărind cu părul în vânt, prin câmpiile şi pădurile noii sale ţări , totuşi deocamdată, nu putea fi
vorba de aşa ceva, regele supraveghind-o îndeaproape, considerând că « o prinţesă moştenitoare
are datorii, şi singurele sale drepturi decurg din această situaţie… »
 « Am cunoscut singurătatea în mijlocul mulţimii ; am cunoscut suferinţa de a fi străină
într-o ţară străină şi am avut puternica dorinţă de a fugi » (Regina Maria, Guy Gauthier, p.56). În
continuare, istoricul francez consideră că reginei i-ar fi fost mult mai uşor dacă principele
moştenitor i-ar fi oferit atenţia şi tandreţea de care avea nevoie. Educaţia rigidă de care a avut
parte şi însărcinat mereu de unchiul său cu diverse misiuni, Ferdinand nu excelează în a-i oferi
soţiei sprijinul de care avea nevoie pentru integrarea sa.

Cu toate acestea, ea şi-a îndeplinit datoria conjugală şi parentală. Cuplul princiar (și
apoi regal) Ferdinand și Maria va avea un număr de 6 copii, din care unul, principele Mircea, a
murit la o vârstă fragedă. Primul lor copil s-a născut la numai nouă luni și cinci zile de la
căsătoria lor, este vorba despre principele Carol, născut la castelul Peleș, în 1893. A urmat apoi
principesa Elisabeta (1894), principesa Maria (1900), principele Nicolae (1903), principesa
Ileana (1909) și principele Mircea, născut în ianuarie 1913.

« Relațiile dintre părinți și copii în familia regală Ferdinand și Maria au fost în aparență
normale, dar în fapt atât regele cât și regina nu s-au implicat în educația copiilor regali, așa de
mult pe cât ar fi fost necesar, astfel încât aceștia să conștientizeze și să înțeleagă pe deplin
misiunea care le revenea în cadrul societății românești. Maria, fire copilăroasă și îndrăzneață, nu
a reușit să-și supravegheze copiii cu strictețe, în vreme ce Ferdinand, datorită incapacității sale de
a lua hotărâri și mai ales datorită timidității sale excesive, nu a reușit la rându-i să se impună în
viața copiilor săi. Copiii au primit, desigur, instrucția cuvenită rangului, dar Casa Regală nu
putea ține locul unei adevărate instituții pedagogice. Curtea a reprezentat mai degrabă un mediu
delăsător, în care fiecare copil regal a crescut în voia lui, fără o educație riguroasă,
corespunzătoare viitoarei lor misiuni, formarea personalității lor suferind de lacune serioase. »
(Sursa : Wikipedia).

„Nu aveam fire de pedagog. De fapt, mă trăgea inima să fiu prea îngăduitoare; am avut
întotdeauna groază de orice fel de tiranie sau de constrângere și mi-a fost cu neputință să înving
groaza ce aveam de a dojeni. Din nenorocire însă severitatea în doză prea mică e tot atât de
primejdioasă pentru bunele rezultate ale educației ca și severitatea în doze prea mari.
Mărturisesc că multe din dezamăgirile și chiar din dezastrele vieții mele pot fi atribuite acestei
neputințe înnăscute de a certa sau de a dezaproba.” În ceea ce-l privea pe principele Ferdinand,
principesa Maria îi scria mamei sale că: „Nando se ocupă de timbrele lui și de regulamentele
militare lăsând educația copiilor în seama primei persoane care insistă să o facă. La el groaza
de a nu face cumva ceva ce nu se cuvine îl împiedică să facă lucrurile pe care ar trebui să le
facă.” (Cuvintele reginei, sursa : Wikipedia).

Viaţa Reginei Maria a fost tumultoasă, pe lângă singurătatea pe care o simţise la început
când ajunsese în România, la numai 17 ani, rigorile impuse regele Carol, au apărut şi situaţii mai
dramatice, de criză, precum îmbolnăvirea principelui Ferdinand de febră tifoidă, sau impunerea
unei guvernante aleasă exclusiv de Carol al I pentru primii doi copii ai reginei, întâmplare ce a
culminat chiar cu plecarea reginei din ţară.

Multe ar mai fi de scris despre viaţa de familie a celor doi reprezentanţi de seamă ai
monarhiei româneşti, însă mă voi limita şi voi încheia uluitoarea poveste marcată de conflicte,
intrigi, durere, datorie, patriotism, eroism, şi dedicare a vieţii lor, prin prezentarea evenimentelor
Primului Război Mondial.

Devenind Regină a României, după accederea la tron a lui Ferdinand, după moartea
regelui Carol în anul 1914, Maria, a reprezentat o importantă resursă diplomatică în timpul
Primului Război Mondial, datorită legăturilor sale de rudenie cu casa regală a Angliei cât şi a
Rusiei, scriind scrisori lungi în care prezenta idealul Unirii şi raţiunile ce stăteau la baza acestuia.

Legatura sufleteasca între Maria si Armata a fost extrem de puternica…În timpul

Razboiului balcanic, principesa Maria a lucrat în serviciul sanitar, îngrijind bolnavii din lagarele
de holeă, riscându-şi viaţa fară nici o rezervă, pentru ca apoi, desi acum era regină, să îngrijească
la fel de riscant bolnavii de tifos din Moldova, în timpul Primului Razboi Mondial.

Arthur Gould Lee a descris aceste gesturi ale reginei Maria: " Oamenii erau entuziasmati
de exuberanta ei si îi admirau spiritul, în special curajul incredibil dovedit în timpul razboaielor
balcanice din 1913, când nu numai ca a trecut nepasatoare prin transeele din prima linie, sub
bataia focului, dar a manifestat un dispret neînfricat, iesit din comun, fata de bolile contagioase
din spitale. Fara sa-i pese de riscuri, ea statea la capatul soldatilor tineri care mureau de holera,
varsând lacrimi pentru fiecare din ei, tinându-l de mâna ore întregi pe tânarul muribund,
spunându-i cu toata sinceritatea ca ea îi înlocuia mama, si apoi, când vedea ca i se apropie
sfârsitul, luându-l în brate si sprijinindu-i capul pe umarul ei pâna când îsi dadea sufletul".
(Regina Maria, suverana cea mai iubită de Armata Română, Historia, Autor : Alex Mihai
Stoenescu.)

Un alt moment deosbit, este consemnat de Contele Saint-Aulaire, Ministrul Franței la

București :

„În fiecare dimineață, Regina, în uniformă de infirmieră, însoțită de o doamnă de onoare

și de un grup de brancardieri voluntari se duce la gară pentru a-i primi pe răniți. Regina
înfruntă moartea și ceea ce este fără îndoială cel mai greu, depășește oboseala unei zile nu de
opt ore ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu, cu șaisprezece, șaptesprezece sau
optsprezece ore de muncă, pe cât de respingătoare pe atât de periculoasă, în mijlocul
emanațiilor infecte ale cangrenelor. Când este vorba de Regina nu ne referim la curaj. Curajul
presupune teamă și energia de a învinge. Sentiment necunoscut pentru o suverană a cărei
îndrăzneală aduce a invulnerabilitate.”

Un ultim moment pe care aş vrea să îl prezint este implicarea ei chiar şi în viaţa politică şi
dăruirea cu care aderă la cauza României Mari, spunându-şi părerea şi intervenind în discuţiile
politice, chiar cu riscul de a fi mustrată uneori de regele Ferdinand, care în adâncul inimii sale, o
admira profund pe această femeie.

După moartea regelui Ferdinand în anul 1927, regina va trăi în izolare la reşedinţele sale
de la Bran şi Balcic, deoarece fiul ei, Carol al II-lea, va acţiona constant pentru îndepărtarea
acesteia din implicarea în treburile statului. Începând cu anul 1936, sănătatea reginei este afectată
grav, stingându-se din viaţă 18 iulie anul 1938, la 62 de ani.

Potrivit dorinţei sale, corpul i-a fost înmormântat la Curtea de Argeş, alături de soţul său,
regele Ferdinand, dar inima ei a fost de pusă în capela castelului de la Balcic, într-o casetă de aur
şi argint. ( sursa : YouTube, 5 minure de istorie, Inima Reginei Maria, prof.dr. Adrian Cioroianu,
minutul 2 :24.)

Ultimele cuvinte adresate românilor le-a scris în Scrisoarea din urmă. Regina şi-a mărturisit
aici dragostea faţă de naţiunea română :

”Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai
trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţara pe care am vazut-o
întregita, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu
mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnica printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută”.
(Historia : Testamentul Reginei Maria)

BIBLOGRAFIE ŞI WEBOGRAFIE :

1.Gauthier G. (2000). Missy, Regina României. Bucureşti: Editura Humanitas

2. Iorga N. (1996). Regina Maria. Iaşi: Editura “Porţile Orientului”

3.Iorga N. (1966). Regele Ferdinand. Iaşi: Editura “Porţile Orientului”

4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Maria_a_Rom%C3%A2niei#Regin%C4%83-
Mam%C4%83

5. https://www.youtube.com/watch?v=hgXXYcRHcmQ- 5 minute de Istorie, cu prof. Dr. Adrian

Cioroianu : « Regina Maria »

6. https://www.youtube.com/watch?v=s4Eo2keE-Bs-5 minute de Istorie, cu prof. Dr. Adrian Cioroianu :

« Inima Reginei Maria »

7.. https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/regina-maria-suverana-cea-mai-iubita-de-armata-
romana

8. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/testamentul-reginei-maria

9. https://adevarul.ro/locale/alexandria/ce-scris-regina-maria-scrisoarea-urma-adresata-poporului-
roman-documentul-fost-redactat-muri-te-binecuvantez-iubita-romanie-
1_5696578b37115986c67313c2/index.html

*Fotgografiile de mai jos sunt preluate din cartea “Copilărie regală” a autorului Filip-Lucian-Iorga,
apărută în anul 2014 la Edituta Corint .