Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari XVIII-XX

Statul roman modern a fost un proiect politic desfășurat într-un timp îndelungat și în mai multe etape. Prin urmare,
secolele XVIII-XX au marcat intrarea societății românești într-o nouă epocă a modernizării și a afirmării unității statale. Astfel,
proiectele politice redactate în această perioadă au contribuit la dezvoltarea și modernizarea statului, ducând la obținerea
unor obiective importante: independența și unirea.
În secolul al XVIII lea situația Țărilor Române a fost marcată de rivalitatea dintre marile puteri din zonă, aflate în
chestiunea orientală. Aceasta a însemnat o perioadă de declin a Imperiului Otoman, care a pierdut teritorii în urma unor
războaie cu Austria și Rusia. De exemplu:războiul ruso-austro-turc încheiat cu pacea de la Karlowitz 1699, prin care
Transilvania a intrat sub dominația habsburgică, sau războiul austro-turc încheiat cu pacea de la Passarowitz 1718 prin care
Banatul și Oltenia au revenit Imperiului Habsburgic
Din cauza declanșării crizei orientale și a faptului că domnii români s-au orientat spre Rusia și Austria, Imperiul
Otoman a impus domniile fanariote, prin care a încercat să controleze Țările Române( 1711, 1716). Așadar, domnii fanarioți
proveneau din rândul funcționarilor Porții, din cartierul Fanar al Constantinopolului. Durata domniei lor era scurtă, iar regimul
lor era caracterizat de o fiscalitate excesivă. Dintre domnii fanarioți îi amintim pe Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti,
Caragea etc.
Boierimea nemulțumită de impunerea domnilor fanarioți a redactat memorii adresate marilor puteri. Acesta aveau
un caracter anti fanariot, cereau revenirea la domniile pământene, modernizarea Țărilor Române și limitarea influenței
otomane în spațiul românesc. Reprezentative în acest sens au fost memoriile de la Focșani( 1772) și Șiștov(1791). Dacă în
primul memoriu se cerea unirea ȚR sub garanția marilor puteri, în cel de-al doilea s-a propus unirea ȚR sub protectoratul
Austriei și Rusiei.
Și în secolul următor , românii au continuat să elaboreze proiecte politice, care au evoluat și au dus la modernizarea
statului român. Astfel, proiectul lui TV, Constituția Cărvunarilor și proiectele pașoptiștilor au reprezentat etape importante
în cala progresului și a evoluției statului român. După moartea ultimului domn fanariot Alexandru Șuțu, T V a fost însărcinat cu
pornirea unei răscoale antiotomane și ajutat de conducătorul Eteriei a condus ȚR timp de 3 luni. Fiind considerat trădător de
eteriști ca urmare a faptului că a purtat tratative cu IO, a sfârșit executat. Cel mai important document programatic elaborat
de acesta a fost ”Cererile norodului românesc” , o combinație de constituție și reforme. Acest document cuprindea un
principiu de bază al statelor moderne, desprins încă din titlu, principiul suveranității poporului. Dintre reformele propuse
amintim reforma școlară, reforma justiției etc. Deși mișcarea lui TV a fost înfrântă, ea a fost importantă pentru că a obținut
desființarea regimului fanariot și revenirea la domniile pământene.
Un alt proiect elaborat în prima jumătate a secolului al XIX lea a fost Constituția Cărvunarilor(1822), care urmărea
introducerea unui sistem de guvernare modern în Țările Române. Acesta se baza pe principiul separării puterilor în stat și pe
ideile promovate de revoluția franceză cum ar fi : respectarea proprietății, egalitatea în fața legii, libertatea persoanei etc.
Totuși, Constituția Cărvunarilor a rămas la stadiul de proiect datorită opoziției Rusiei și I.O.
Revoluția pașoptistă din Țările Române s-a înscris în valul revoluționar care a cuprins întreaga Europă, de la Paris și
până în estul continentului. În spațiul românesc, generația pașoptistă a urmărit să aplice modelul politic și cultural din
Occident și a formulat obiective pentru rezolvarea problemelor societății românești. Astfel, în Moldova, revoluționarii au
adoptat calea legalistă a redactării memoriilor și revoluția a avut un caracter moderat. Acest caracter se poate observa atât
din desfășurarea revoluției cât și din programul numit ”Petiția proclamațiune”. Acest proiect conținea prevederi moderate
cum ar fi: desființarea cenzurii, acordarea funcțiilor pe merit, desființarea pedepselor corporale, reforma școlară, siguranța
personală.
Chiar dacă revoluționarii moldoveni au fost exilați, ei au continuat să redacteze proiecte, cum ar fi cel mai radical
proiect pașoptist ”Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”(mai 1848) sau ”Dorințele partidei naționale din
Moldova”(august 1848). Ambele proiecte cereau unirea și independența TR, în timp ce primul propunea rezolvarea problemei
agrare fără nicio despăgubire din partea țăranilor. Mișcarea revoluționară din Țara Românească a avut un caracter organizat
și a dus la instaurarea unui regim revoluționar. Așadar, domnitorul Gh. Bibescu s-a retras în Transilvania și la conducerea țării
s-au aflat fruntași ai revoluției cum ar fi Nicolae Bălcescu, frații Golescu si Gheorghe Magheru. În perioada celor 2 luni si
jumătate cât a funcționat guvernul provizoriu, membrii acestuia au încercat sa pună in aplicare prevederile programului
numit “Proclamația de la Islaz”. Acest proiect cuprindea: alegerea unui domn responsabil pe 5 ani, autonomia legislativă și
administrativă, rezolvarea pb agrare, egalitatea în fața legii, desființarea cenzurii etc. În final, trupele rusești și otomane au
ocupat Țara Românească și au restabilit ordinea.
În ceea ce privește Transilvania, dorințele politice și sociale ale românilor au fost amplificate de mișcarea de
emancipare a românilor. Așadar, românii au încercat să îți obțină drepturile politice. Revoluția de aici a luat forma a 3 adunări
naționale desfășurate la Blaj. În cadrul celei de a doua, s-a adoptat programul revoluției numit ”Petiția Națională”, care
prevedea: introducerea limbii române în administrație și în școli, recunoașterea Bisericii Ortodoxe, reprezentarea
proporțională a românilor în toate instituțiile, rezolvarea pb agrare prin împroprietărirea țăranilor fără despăgubire etc. În
final intervenția armatelor habsburgice și țariste au dus la înfrângerea revoluției.
Cu prilejul unei noi etape a crizei orientale din a doua jumătate a secolului al XIX lea, problema românească a fost
adusă în atenția Europei. Astfel, în cadrul Congresului de pace de la Paris care a încheiat războiul Crimeii(1853-856) s-a
adoptat Tratatul de la Paris, care prevedea organizarea unor adunări consultative care să-i consulte pe români cu privire la
unire. Aceste adunări consultative au fost organizate în Tarile Române în anul următor și în cadrul lor românii au hotărât :
unirea Principatelor Române, aducerea pe tronul țării a unui prinț străin dintr-o familie domnitoare a Europei și
respectarea autonomiei, neutralității și inviolabilității teritoriale a statului român. Prin urmare, aceste rezoluții ale
adunărilor au fost comunicate marilor puteri întrunite la Conferința de la Paris (1858), unde s-a adoptat Convenția de la Paris,
cu rol de constituție pentru Principatele Române. De fapt, marile puteri au acceptat o ”falsă” unire, pentru că cele două state
urmau sa aibă domni diferiți și și guverne separate. Cu toate acestea, Adunările Elective l-au ales domn pe A I Cuza domn al
Moldovei, respectiv la Țării Românești la 5 și 24 ianuarie, profitând de faptul că nu se preciza clar în constituție că nu putea fi
ales același domn. Așadar, românii au pus marile puteri în fața ”faptului împlinit”, realizând ”de facto” unirea.
După ce a obținut recunoașterea unirii sale de către marile puteri, Alexandru Ioan Cuza și-a consolidat statul printr-o
serie de măsuri cum ar fi: unificarea vamală și administrativă, unificarea poștei și a telegrafului, stabilirea capitale unice la
București etc. În plus, printr-o lovitură de stat AIC adoptat o nouă constituție numită Statutul Dezvoltător al Convenției de la
Paris, prin care a sporit puterea domnului. Dintre marile reforme impuse după adoptarea constituției amintim Legea Rurală și
Legea Învățământului.( de prezentat dacă se cere).
După abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza s-a conturat din ce în ce mai mlt aducerea în țară unui prinț străin.
Acest fapt ar fi însemnat pe de o partea stingerea rivalităților dintre marile fanilii boierești , iar pe de altă parte creșterea
prestigiului țării în plan extern. Prin urmare, a fost adus Carol de Hohenzollern Sigmaringen. Adept al stabilității politice a
adoptat o serie de măsuri atât în plan intern cât și în p,an extern.
În plan intern, a cultivat un climat de ordine și disciplină, a urmărit modernizarea instituțiilor statului, a încurajat
înființarea partidelor politice( 1875 PNL, 1880 PC) și a fost un arbitru pe scena politică. Cea mai mare realizare a sa a fost
adoptarea Constituției din 1866, prima constituție modernă românească, care a consacrat monarhia constituțională.
Adoptată fără acordul marilor puteri, această lege fundamentală a însemnat și o manifestare de independență în raport cu
celelalte state și a fost elaborată după modelul constituției belgiene. Constituția din 1866 cuprindea principiul separării
puterilor în stat, garanta proprietatea, considerată sacră, introducea votul censitar și o serie de drepturi și libertăți cum ar fi:
dreptul la educație, libertatea conștiinței, presei, cuvântului etc.
În plan extern, Carol I a obținut independența României, a implicat România în Tripla Alianță și a participat la al doilea
război balcanic. Independența a fost o dorință mai veche a românilor pentru că ea s-a regăsit atât în memoriile boierești din
secolul al XVIII lea cât și în proiectele politic al revoluționarilor moldoveni, exilați la Brașov (1848). Astfel, redeschiderea crizei
orientale prin răscoala antiotomană din Balcani a oferit României prilejul de a-și obține independența. România a sprijinit
cauza acestor popoare și s-a implicat prin următoarele acțiuni: încheierea convenției româno-ruse aprilie 1877 prin care
Rusiei i se permitea tranzitarea teritoriului României pentru a ajunge în Balcani, proclamarea independenței României în
Parlament de către Mihail Kogălniceanu, trecerea Dunării de către armata română, pentru a oferi sprijin trupelor rusești, ca
urmare a telegramei primite de ducele Nicolae. Așadar, armata română a ajutat la unor redute și cetăți cum ar fi Grivița,
Plevna, Rahova, Vidinul etc. Condițiile păcii au fost stabilite în cadrul Congresului de pace de la Berlin, unde a fost
recunoscută independența Serbei, Muntenegrului și României. Independența României a fost condiționată de: modificarea art
7 din Constituție, rezolvarea afacerii Strousberg și acceptarea schimbului teritorial propus de Rusia: România trebuia să
cedeze sudul Basarabiei( județele Cahul, Bolgrad și Ismail) și primea Dobrogei, Deltei Dunării și Insulei Șerpilor. După
obținerea independenței, România a devenit un stat cu puteri depline în relațiile internaționale. În consecință, România a fost
proclamată regat(1881), a aderat la Tripla Alianță (1883-fapt care a permis consolidarea internă și externă a statului român),a
participat la al doilea război balcanic (1913) și la Primul Război Mondial(1916-1918).