Regina Maria a Romaniei

Principesa Maria a devenit Regină a României în anul 1914, odată cu

accederea la tron a soţului său, principele Ferdinand, pe 11 octombrie, după
moartea regelui Carol I.
Era atunci o perioadă crucială din istoria ţării, marcată de izbucnirea
Primului Război Mondial, în care atât familia regală cât şi întreaga societate
românească era împărţită în tabere ce susţineau fie neutralitatea, fie intrarea în
război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianţe aflate în conflict.

Copilăria
Pe numele ei adevărat, Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi
Gotha s-a născut pe 29 octombrie 1875, în Anglia, fiind fiica cea mare a
părinţilor săi Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh
şi Maria Alexandrovna Romanov, mare ducesă a Rusiei.
Cu o mamă irascibilă şi dominatoare, şi un tată slab de fire şi plecat des în
călătorii lungi pe mare, prinţesa Maria a crescut mai bine de un deceniu la
reşedinţa de la ţară a familiei de Edinburgh.

Căsătoria
Maria era o adolescentă când Casa Regală a României voia ca prinţul de
coroană Ferdinand să se căsătoarească, pentru a putea asigura astfel viiitorul
dinastiei.
Deşi primele întâlniri dintre ei, în anul 1891, sunt descrise ca nişte eşecuri, un
an mai târziu are loc logodna, iar pe 29 decembrie 1892, Alteţa Sa Regală Marie
de Edinburgh se căsătoreşte cu Alteţa Sa Regală Ferdinand, Prinţul de Coroană
al României. Au fost trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia lui
Ferdinand) şi protestantă (religia Mariei). Astfel, Maria devenea prima prinţesă
britanică, după câteva sute de ani, care se căsătorea cu un prinţ catolic.
Maria nu s-a adaptat deloc uşor la noua sa condiţie, de soţie a principelui
moştenitor al coroanei României, mai ales că lumea de la Bucureşti, latină şi
ortodoxă, era foarte diferită de cea anglo-saxonă şi protestantă în care ea
crescuse.
Copiii
După ce în primii ani de căsătorie, relaţia lor a fost una tumultoasă,
urmare a faptului că această căsnicie a fost stabilită din interese dinastice, fără
ca vreunul din ei să aibă vreun cuvânt de spus, apariţia copiilor a făcut ca cei
doi să fie mult mai uniţi.
Cuplul princiar şi, apoi, regal Ferdinand şi Maria au avut şase copii, iar
unul dintre ei, principele Mircea, a murit la o vârstă fragedă. Primul lor copil,
principele Carol, s-a născut imediat după căsătorie, în 1893. A urmat apoi
principesa Elisabeta (1894), principesa Maria (1900), principele Nicolae (1903),
principesa Ileana (1909) şi principele Mircea, născut în ianuarie 1913.
În primăvara lui 1896, cuplul moştenitor al coroanei României s-a mutat
în noua reşedinţă princiară, Palatul Cotroceni, care, începând cu 1892, începuse
să fie amenajat special în acest scop de Regele Carol I. Tot Carol va construi şi
o nouă reşedinţă de vară pentru principii moştenitori, Castelul Pelişor, situat în
complexul familiei regale de la Sinaia, inaugurat în anul 1903.
Urmare a acestei decizii de schimbare a locuinţei, Maria s-a bucurat de o
mai mare independenţă în viaţa privată a familiei princiare şi a început să se
desprindă de tutela regelui. De asemenea, se ocupa de amenajarea interioarelor
noii locuinţe, după gustul său şi a început să practice sportul preferat, călăria.
Odată cu mutarea la Cotroceni, în 1896, Regele Carol I decidea - conform
uzanţelor caselor regale, dar şi pentru a o implica mai mult pe principesă în
activităţile statului - ca Maria să fie comandant onorific al Regimentului 4
Roşiori. Principesa s-a arătat foarte bucuroasă de această numire, mai ales că
purta uniformă şi conducea regimentul la manifestaţiile oficiale, dar era şi
aproape de soldaţii săi pe timpul războiului.
Drept urmare, s-a implicat activ în toate acţiunile pe care Regimentul 4
Roşiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roşiori „Regina Maria”) le-a avut de-
a lungul vremii.
Un an mai târziu, în 1897, principele Ferdinand se îmbolnăveşte de o
formă gravă de febră tifoidă, care a fost aproape de a-i cauza moartea. Pentru
principesa Maria, posibila dispariţie a lui Ferdinand ar fi putut însemna sfârşitul
şederii sale în România. În acest caz ipotetic, Regele Carol i-ar fi păstrat cei doi
copii, principele Carol şi principesa Elisabeta, despre care spunea că aparţin
Coroanei României, iar Maria ar fi fost probabil nevoită să se întoarcă la familia
sa, în urma unui aranjament dinastic specific. Ferdinand însă se face bine.
 Pe plan politic, Maria a reuşit să întărească legăturile dintre România şi
Marea Britanie, arătând reale calităţi diplomatice în susţinerea şi apărarea
intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de
partea Puterilor Centrale şi a militat pentru alianţa cu Antanta, în vederea
susţinerii de către aceasta a realizării statului naţional român.
În timpul războiului, a fost alături de soţul ei în refugiu în Moldova, unde
Regina era şi soră în spitalele militare, activitate care i-a adus numele de „mama
răniţilor”. Şi în timpul Războiului balcanic, pe atunci Principesă, Maria a lucrat
în serviciul sanitar, îngrijind bolnavii din lagărele de holeră şi riscându-şi viaţa
fără să aibă vreo rezervă.
Principesa Maria a devenit Regină a României, odată cu accederea la tron
a principelui Ferdinand, la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I.
Era o perioadă crucială din istoria României, marcată de izbucnirea Primului
Război Mondial, în care atât familia regală cât și întreaga societate românească
era profund divizată în tabere ce susțineau fie neutralitatea fie intrarea în război
de partea uneia sau alteia dintre cele două alianțe aflate în conflict.
Prin moartea regelui Carol I se deblocase de la sine o stare politică
tensionată. În parlament noua pereche conducătoare este primită cu căldură și
speranță, fiind aclamați îndelung. „Ovațiile adresate noii Regine în Parlament
erau sincere. Publicul era conștient că loialitatea fermă a Mariei față de cauza
Aliaților a fost cea care îl sprijinise și va continua să-l sprijine pe soțul ei de
origine germană. «Ca Principesă Moștenitoare, fusese populară; ca Regină era și
mai iubită”, spunea Prințesa Callimachi."
În ciuda presiunilor financiare și morale atât din partea Antantei, cât și a
Puterilor Centrale, România a rămas credincioasă neutralității în decursul
primilor doi ani ai primului război mondial. Țara nu era pregătită de război.
Reginei Maria nu-i plăcea neutralitatea. Aceasta o făcea „să-și controleze
fiecare cuvânt", ceea ce, după cum spunea ea, „era cu totul în afara felului meu
de-a fi". Regina era de asemenea foarte încrezătoare în capacitatea regelui
Ferdinand de a rezista presiunilor interne și externe și de a acționa doar în
interesul țării
Decesul Reginei
În ultimii doi ani de viaţă, Regina Maria a fost foarte bolnavă, s-a tratat la
mai multe sanatorii din Europa şi s-a întors în ţară în 1938, când a murit la
reşedinţa sa de la Pelişor (Sinaia). S-a stins din viaţă pe data de 18 iulie.
În testamantul lăsat, Maria spunea că îşi doreşte ca trupul să-i fie înhumat
în biserica de la Curtea de Argeş, iar inima să fie păstrată într-o raclă a capelei
Stella Maris de la reşedinţa din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940,
inima reginei a fost mutată la Bran.
Personalitate complexă şi puternică, iubitoare de artă şi poetă, regina
Maria a fost supusă unor campanii denigratoare sistematice, cele mai cunoscute
fiind cele orchestrate de Puterile Centrale în Primul Război Mondial şi
autorităţile comuniste, în primii ani după al Doilea Război Mondial.