Regina Maria a României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Eastwell
Park, Ashford, Kent, Anglia - d. 18 iulie 1938, castelul Maria a României
Pelișor-Sinaia, Regatul României) a fost principesă de
coroană și a doua regină a României, în calitate de soție
a Principelui de Coroană devenit ulterior Regele
Ferdinand I al României. A fost mama Regelui Carol al
II-lea. Maria, născută Marie Alexandra Victoria de
Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii
Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a
Marii Britanii.

Părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg

și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria
Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica
fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la Eastwell

Park, reședința familiei din comitatul Kent.

S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I,

Date personale
Principele moștenitor al tronului României, încercând Nume la Marie Alexandra Victoria
încă de la început și reușind să se integreze națiunii care naștere
o adoptase ca Principesă și, începând din 1914, ca Născută 29 octombrie 1875
Eastwell Park, Ashford, Kent,
Regină. Anglia
Decedată 18 iulie 1938 (62 de ani)
A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România Sinaia
și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în Înmormântată Mănăstirea Curtea de Argeș
susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus Cauza cauze naturale[*] (cancer
decesului pancreatic)
intrării României în Primul Război Mondial de partea
Părinți Alfred, Duce de Saxa-Coburg și
Puterilor Centrale și a susținut alianța cu Antanta, în Gotha
vederea susținerii de către aceasta a realizării statului Marea Ducesă Maria
național român. Alexandrovna a Rusiei
Frați și surori Alfred, Prinț de Saxa-Coburg și
Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Gotha
Prințesa Beatrice de Saxa-
Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele Coburg-Gotha
militare, activitate care a făcut să fie numită în popor Prințesa Alexandra de Saxa-
Coburg-Gotha
„mama răniților”. Prințesa Victoria Melita de
Saxa-Coburg și Gotha
În perioada Conferința de Pace de la Paris (1919), dar și Căsătorită cu Ferdinand I
după încoronarea, alături de Regele Ferdinand, ca Copii Carol al II-lea, Regele
suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie României
Elisabeta, Regina Greciei
1922) a participat la o campanie diplomatică pentru Maria, Regina Iugoslaviei
Principele Nicolae
recunoașterea internațională a statului român reîntregit, Ileana, Arhiducesa Austriei
având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul Principele Mircea
englez, cu președintele Statelor Unite ale Americii, Cetățenie România
Woodrow Wilson, prim-ministrul Franței, Georges Regatul Unit al Marii
Britanii și Irlandei
Clemenceau sau cu reprezentanții de marcă ai mass- Religie Biserica Ortodoxă
mediei europene. Ocupație diaristă[*]
infirmieră[*]
După moartea Regelui Ferdinand și venirea la putere a Apartenență nobiliară
fiului său, Carol al II-lea (1930), acesta a reușit Titluri regină consoartă[*]
îndepărtarea Reginei Maria din viața politică, obligând- Prințesă
Familie Casa Regală de Hohenzollern-
o practic să trăiască într-un soi de exil intern la nobiliară Sigmaringen
reședințele sale de la Balcic și Bran. Imn regal Trăiască regele
Regină a României
În ultimii doi ani de viață, bolnavă fiind, s-a tratat la Domnie 10 octombrie 1914 – 20 iulie
diferite sanatorii din Europa, revenind în țară în vara lui 1927
1938, murind la reședința sa de la Pelișor. Încoronare 15 octombrie 1922
Predecesor Regina Elisabeta a României
A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în Semnătură
biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să
fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a
reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
p?title=Regina_Maria_a_Rom%C3%A2niei&action=ed
1940, inima Reginei a fost mutată la Bran.
it&section=0)

Regina Maria a fost o iubitoare și o colecționară de artă,

susținând o serie de personalități artistice și literare cu Membru de onoare al
burse și bani. Este autoarea unor interesante scrieri
memorialistice, precum și a unor povești și versuri Academiei Române
pentru copii.

Personalitate complexă și puternică, Regina Maria a fost supusă unor campanii denigratoare sistematice,
cele mai cunoscute fiind cele orchestrate de Puterile Centrale în Primul Război Mondial și autoritățile
comuniste, în primii ani după Al Doilea Război Mondial, campanii ale căror reminiscențe mai pot fi
întâlnite și astăzi.

Constantin Argetoianu, unul din criticii constanți și nemiloși ai Reginei, este și cel care reușește să
sintetizeze în câteva cuvinte rolul Reginei Maria și locul pe care ea îl merită în istorie:

„Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei,
pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în
tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile
sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin
bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de
molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai
bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus
de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au
trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma
că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai
înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în
război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat
 dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una
din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.[1]”
—Constantin Argetoianu , Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri

Cuprins
Copilăria și adolescența
Principesă de Coroană a României
Căsătoria
Relația cu Ferdinand
Viața la Curtea Regală
Copiii și educația acestora
Regină a României
Neutralitatea și războiul
Conferința de pace
Regina României Mari
Moartea Regelui Ferdinand
Regină-Mamă
Titluri, formule de adresare, însemne și distincții
Controverse, neclarități și incertitudini
Aspecte controversate privind viața privată
Campanii denigratoare
Declarația – testament din jurnalul Reginei
Arbore genealogic
Opera literară
Galerie foto
Referințe și note
Bibliografie
Lectură suplimentară
Vezi și
Legături externe

Copilăria și adolescența
Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha s-a născut la 29 octombrie
1875 la reședința familiei, de la Eastwell Park, Ashford, comitatul Kent, Casa Regală a
Anglia, fiind fiica cea mare a părinților săi Alfred Ernest Albert de Saxa- României
Coburg și Gotha, duce de Edinburgh și Maria Alexandrovna Romanov, mare
ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
 Tatăl său era cel de-al doilea fiu al
reginei Victoria și prințului-consort Carol I

Albert. Mama sa era singura fiică în Regina soție

viață a din căsătoria țarului Alexandru Regina Elisabeta
al II-lea al Rusiei cu Maria Copii
Alexandrovna de Hessa. Principesa Maria
Ferdinand
Maria a fost botezată în ritul anglican la Regina soție
capela privată a castelului Windsor pe
Regina Maria
15 decembrie 1875, având ca nași de
Copii
botez pe: împărăteasa Rusiei Maria
Alexandrovna și țareviciul Alexandru al Prințul Carol
III-lea (bunica și unchiul pe linie Prințul Nicolae
maternă), Alexandrine, ducesă de Saxa- Principesa Elisabeta
Coburg și Gotha (mătușă pe linie Principesa Maria
paternă), Alexandra, prințesă de Wales Principesa Ileana
Ducesa de Edinburgh cu copiii
(mătușă pe linie paternă) și prințul
Prințul Mircea
Arthur, duce de Connaught (unchi pe Carol al II-lea
linie paternă).[2] Botezul a fost de Soție
natură „strict privată”, deoarece a fost
Principesa Elena
realizat în ziua care urma celei de-a 14-
Copii
a comemorări a morții prințului-consort
Prințul Mihai
Albert.[3]
Mihai I
Pe fondul atmosferei tensionate din Soție
familie, cauzată de o mamă irascibilă, Principesa Ana

Familia ducelui de Saxa-Coburg și

dominatoare și neglijată, și un tată slab Copii
Gotha la 1890 de fire și plecat aproape permanent în Principesa
lungi călătorii pe mare, prințesa Maria Margareta
va fi crescută timp de aproape 12 ani Principesa Elena
numai la Eastwell Park, reședința de la Principesa Irina
țară a familiei de Edinburgh, preferată Principesa Sofia
de mama sa reședinței oficiale de la
Principesa Maria
Londra, palatul Clarence House.[4]:p. 9
Nepoții
Eastwell Park a rămas unul din locurile Principele Nicolae
favorite ale Mariei, pe care l-a evocat
întotdeuna cu bucurie și nostalgie.

„Oricât aș îmbătrâni, mirosul frunzelor uscate de toamnă îmi

va aduce mereu în fața ochilor imaginea vechii case englezești.
Acea aromă, oriunde aș fi, îmi evocă viziunea locului Eastwell
Park, cu cărările sale prin pădure, pe care le băteau pașii
noștri copilăroși.[5]:p. 5”
—Regina Maria, Povestea vieții mele
George, Duce de York, viitorul rege
George al V-lea
În timpul copilăriei Maria s-a atașat foarte mult de sora sa mai
mică, Victoria Melita, alintată Ducky de către familie, cele două
surori rămânând foarte apropiate pe tot parcursul vieții. La vârsta
de 10 ani, în 1885, Maria avea să fie domnișoară de onoare la căsătoria prințesei Beatrice, cea mai tânără
fică a reginei Victoria, cu prințul Henry de Battenberg.[6]

În 1886, ducele de Edinburgh a fost numit la comanda Flotei din Mediterana, astfel familia s-a mutat în
Malta pentru următorii trei ani. Maria și Ducky își vor petrece timpul făcând plimbări la monumentele
istorice de pe insulă și luând lecții de călărie. În Malta, Maria se îndrăgostește pentru prima dată, după
cum va recunoaște mai târziu, alesul fiind Maurice Bourke, căpitanul yahtului ducelui.[7]:p. 1

Anul 1888 a fost și anul înfiripării idilei cu prințul George, vărul său, viitorul rege George al V-lea.
„Începând de la vârsta de treisprezece ani, întotdeauna vreun bărbat sau băiat era îndrăgostit de mine!
Primul meu adorator a fost George, vărul meu, acum rege al Angliei.”[5]:pp 50-51

La începutul anului 1892, fratele mai mare al prințului George, ducele de Clarence și Avondale, a murit,
acesta devenind al doilea în linia de succesiune la tronul britanic. Părinții săi, prințul și prințesa de Wales,
încurajați de regina Victoria, au făcut o cerere formală în căsătorie în numele său, părinților lui Missy, dar
Ducesa de Edinburgh a respins-o imediat, pretinzând că fiica sa tocmai a fost confirmată în ritul luteran
german, ceea ce nu îi permite să intre în Biserica Anglicană.[7]:p. 2

Crescută în credința ortodoxă, pe care și-a păstrat-o și după mariajul cu ducele de Edinburgh, ducesa
Maria Alexandrovna nu a dorit o căsătorie între veri primari, lucru interzis de canoanele ortodoxe. Este
posibil ca ea să fi avut și unele rațiuni politice, în sensul încercării de a realiza o atenuare a tensiunilor
dintre Rusia, țara ei maternă, și România pe subiectul Basarabiei.[8]

În 1889 tatăl său, la presiunile reginei Victoria, a acceptat să succeadă unchiului său Ernest al II-lea, la
conducerea Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha, astfel încât întreaga familie se va muta începând cu acest
an în Germania, la Coburg.[9]

Principesă de Coroană a României

Căsătoria
Maria va avea parte de o adolescență foarte scurtă, petrecută la Coburg și Rosenau, ea fiind obligată să
intre în complicatul balet politico-diplomatic al căsătoriilor monarhice europene din a doua parte a
secolului XIX.

„Anii trec și Maria, care a devenit una dintre cele mai frumoase și titrate prințese din Europa,
se apropie de vârsta fatală la care trebuie să te gândești la viitor. Viitorul pentru o tânără de
rangul ei este cuprins într-un singur cuvânt: căsătorie. În acea epocă nici nu se punea
problema să ceri părerea copiilor, care trebuiau să se căsătorească din motive ce nu țineau de
sentimente, ci de politică. Maria va trebui să se încline în fața sorții obișnuite. Pentru ea,
având un caracter atât de ferm, va fi o rană care nu se va cicatriza decât după mulți ani.
Maternitatea și apoi politica vor fi într-un fel substitute ale dragostei neîmplinite.[4]:p. 28”
—Guy Gauthier, Missy, regina României

În aceeași perioadă, Casa Regală a României era în căutarea unei partide pentru prințul de coroană
Ferdinand, menite să asigure viitorul acestei dinastii. Astfel vor fi declanșate o serie de acțiuni menite să
contribuie la cunoașterea și apropierea dintre Ferdinand și Maria. Primele întâlniri din anul 1891 vor fi
eșecuri totale, dar apoi prin intervenția energică a împăratului german care îl cheamă pe timidul
Ferdinand și îi ordonă să rezolve situația, simultan cu presiunile făcute de marea ducesă Maria
 Alexandrovna asupra
Mariei, lucrurile se vor
aranja prin anunțarea
logodnei noului cuplu, în
vara lui 1892.[4]:pp 30-47

Principesa Maria în anul căsătoriei,
1893
Pentru oficializarea
logodnei regele Carol I a
efectuat în toamna lui
1892 o vizită la Londra
pentru a se întâlni cu
ducele de Edinburgh, tatăl
Mariei, și apoi cu regina
Victoria, care a fost de
acord cu căsătoria
preconizată, oferindu-i cu Principele Ferdinand în anul
acest prilej lui Carol căsătoriei, 1893
Ordinul Jartierei.[10]

La 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen în Germania, este celebrată

căsătoria Alteței Sale Regale Marie de Edinburgh cu Alteța Sa
Regală Ferdinand, Prințul de Coroană al României. Celebrarea a
cuprins de fapt un număr de trei ceremonii de căsătorie: civilă,
catolică (religia lui Ferdinand) și protestantă (religia Mariei).

Căsătoria civilă a avut loc în Salonul Roșu al castelului din

Sigmaringen, fiind oficiată de Karl von Wedel, mareșal al curții
imperiale, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei fiind primul Castelul din Sigmaringen, locul
dintre martorii care și-au pus semnătura pe actul de căsătorie. căsătoriei

Principala ceremonie, cea catolică, a avut loc la catedrala

orașului, Maria fiind condusă la altar de tatăl său, ducele de
Edinburgh. Maria devenea astfel prima prințesă britanică, după
câteva sute de ani, care se căsătorea cu un prinț catolic.[11]

Cea de-a treia ceremonie, cea protestantă, a fost una mai modestă,
fiind oficiată în unul din saloanele palatului de către un capelan al
Castelul Krauchenwies - luna de
Marinei Regale Britanice.[12] miere

Deși regele Carol I, preocupat permanent de simțul datoriei, le-a

urat doar „Honigtag” („o zi de miere”),[10] proaspătul cuplul regal avea să petreacă totuși o lună de miere
la castelul Krauchenwies din Bavaria. De aici au plecat spre țară, cu o scurtă oprire la Viena unde își vor
îndeplini prima lor sarcină oficială, aceea de a-l vizita pe împăratul Franz Josef. Având în vedere situația
politică delicată a momentului (era în plină desfășurare procesul memorandiștilor) vizita avea să fie
scurtă urmată de o traversare a Transilvaniei pe timp de noapte și cu luminile trenului stinse.[13] Cuplul
princiar va avea parte de o primire călduroasă încă de la trecerea frontierei, la Predeal, urmată de o serie
întreagă de ceremonii și recepții oficiale.
 „Românii sunt latini. Vorbesc cu inima și cu mâinile. Din primul moment o adoptă pe Maria.
În spatele acestei spontaneități afective se ascunde ceva mai profund. Începutul, poate, al unui
sentiment monarhic profund în România. După aproape treizeci de ani de monarhie prusacă
serioasă și competentă, dar care duce lipsă de imaginație, a venit în sfârșit momentul pentru o
regalitate care vorbește sufletului. Este un dialog care între Maria și poporul român va
continua, în ciuda vicisitudinilor istorice, timp de patruzeci și cinci de ani.[4]:p. 52”
—Guy Gauthier, Missy, regina României

Relația cu Ferdinand
Relația cuplului princiar și apoi regal Ferdinand și Maria a fost
una complexă și cu o evoluție sinuoasă în timp, dar ceea ce a
constituit o constantă a acestei relații a fost permanenta disocierea
între viața publică și cea privată, pe care atât Ferdinand cât și
Maria au făcut-o. Ei nu au lăsat niciodată ca problemele
personale sau de cuplu să primeze în detrimentul funcțiunilor
publice pe care le aveau la nivelul societății, focalizându-și
energiile și eforturile într-un mod concertat, pentru îndeplinirea
misiunii care le revenea. ”Preocuparea noastră cinstită a avut
întotdeauna un singur obiect: România. Orice greșeli vom fi
făcut, pe noi ne-au animat de fiecare dată intențiile cele mai bune
și sunt convinsă că și poporul știe acest lucru.”[14]:p. 214

Faptul că această căsătorie a fost stabilită din interese dinastice,

fără ca cei doi viitori soți să aibă vreun cuvânt de spus, ca și
Ferdinand și Maria ca Principe și diferența de vârstă și temperament a lor, a făcut ca în primii ani
Principesă de Coroană de căsătorie relația celor doi să fie una destul de tumultoasă și
inegală.

„Noi suntem naturi total diferite, nu putem înțelege anumite lucruri pentru că mintea noastră
lucrează complet altfel. În tinerețea noastră ne făceam unul pe altul să suferim, eram ca doi cai
rău împerecheați, deși erau întotdeauna probleme asupra cărora cădeam de acord.[15]:p. 122”
—Regina Maria, Însemnări zilnice

Cu timpul, cu apariția copiilor, cu o mai bună înțelegere din partea lui Ferdinand și cu mai buna integrare
a principesei Maria în Casa Regală și în societatea românească, perechea princiară a reușit să treacă peste
cele mai multe dintre aceste asperități, reprezentând un factor de stabilitate pentru viitorul dinastiei și al
României în general. Cel mai bine a sintetizat această perioadă tot regina Maria care îi mărturisea la un
moment dat regelui Ferdinand ”ce păcat că a trebuit să irosim atâția ani ai tinereții ca să învățăm cum să
conviețuim!”[14]:p. 214

„Din pricină că fusese prea îndelung subjugat și apăsat, regele Ferdinand avea nevoie adesea
să fie înviorat și întărit. Felul meu de a fi îi insufla curaj și nădejde. În ceasurile de îndoială,
găsea în mine o încredere de oțel, pe care singur n-o avea. Mână în mână, eram mai puternici.
Nu era în firea soțului meu să mă recunoască în văzul tuturor ca pe o colaboratoare. [...] Dar
avea încredere în mine, eram o tovarășă plină de veselie, uneori cam nesupusă care însă
niciodată nu-l dezamăgea. Afară de aceasta, menirea și țelurile noastre erau aceleași și trăiam
amândoi pentru același ideal: binele țării noastre. Aceasta ne făcea răbdători unul față de
altul și ne insufla fiecăruia îngăduință pentru cusururile celuilalt.[16]:pp 14-15”
—Regina Maria, Despre relația cu regele Ferdinand
Diferența de temperament dintre Maria și Ferdinand, a indus în
anumite momente percepția că acesta ar fi fost sub dominația
energicei sale soții, ceea ce era de multe ori doar o aparență.
Chiar dacă Ferdinand lua hotărârile cu greutate și de multe ori
ajutat de alții, inclusiv regina, el nu lua decât acele hotărâri la
care singur ajunsese la concluzia că sunt cele corecte.

„Părerea obișnuită este că era sub influența Reginei

Maria, că ei i se datorează hotărârile care l-au dus Ia Ferdinand și Maria ca rege și regină
gloria întregirii neamului. Lucrul nu este exact. Desigur că
în unele probleme Regina Maria a exercitat o înrâurire asupra lui într-o oarecare măsură.
Chiar personalități mai puternice din apropierea lui l-au putut influența, ca să nu mai vorbim
de o personalitate atât de hotărâtă, de vie ca a Suveranei. Însă o adevărată, o decisivă
influență dânsa nu putea exercita, fiindcă legătura sufletească dintre ei era prea slăbită, prea
erau departe și străini unul de altul. În tinerețile lui dânsul o iubise mult, această dragoste nu
fusese însă împărtășită.[17]:p. 122”
—Ion G. Duca, Amintiri

Cu toate iubirile regelui Ferdinand și ale reginei Maria, relația lor de cuplu s-a consolidat ajungând ca
între ei să se stabilească o toleranță amabilă și un devotament sincer al unuia față de celălalt, uniți într-o
camaraderie cordială și autentică, de grijile comune pentru țară și pentru familie. Ea se închina în fața
superiorității sale ca rege și bărbat în public. El se pleca în fața ei în viața particulară, pentru că știa că ea
înțelegea lumea mai bine decât el.[18]:p. 22 „Acum suntem cei mai buni asociați, cei mai loiali tovarăși,
dar viețile noastre se întretaie doar în anumite chestiuni.”[15]:p. 122

„Când s-au urcat pe tron dragostea lor se stinsese de ani de zile. [...] Regele însă admira multe
din însușirile soției lui — voința, sinceritatea, vitalitatea, veselia dar atâta tot. Treceau
săptămâni și luni fără să-și vorbească altceva decât banalități la masă și față de martori. Nici
o intimitate între două vieți îndreptate pe cărări despărțite. Tronul pe de o parte, încercările ei
repetate pe de altă parte, îi apropia din nou vrând ne vrând, dar nu destul. Este sigur că în
fundul sufletului său el a avut față de dânsa adevărata stimă și adevărata încredere, o cunoștea
însă prea bine ca să nu se sfiască de ea.[17]:p. 122”
—Ion G. Duca, Amintiri

Viața la Curtea Regală

Maria a întâmpinat dificultăți mari în adaptarea la noua sa condiție de soție a principelui moștenitor al
coroanei României. Lumea de la București, latină și ortodoxă, era foarte diferită de lumea anglo-saxonă
și protestantă în care crescuse. „Nu am fost adusă în România pentru a fi adorată și răsfățată, ci pentru a
face parte din construcția imaginată de regele Carol. Am fost importată, pentru a fi șlefuită, educată și
antrenată conform viziunii marelui bărbat.”[19]:p. 105 Totul i se părea ciudat și straniu în noua sa țară, de
la arhitectura edificiilor din București până la mohorâtele încăperi ale Palatului regal în care trebuia să
locuiască. „Bântuiam tristă ore întregi, singură în camerele acelea pe care le uram, încăperi grele,
nemțești, opulente, pline de ornamente apăsătoare, pompoase, fără vre-un ungher în care să te poți
adăposti. Totul era « Altedeutsch » și nu de cea mai bună calitate.”[19]:p. 107

Maria și Ferdinand au trebuit să participe în perioada imediat revenirii în țară la o întreagă suită de
manifestări oficiale prilejuite de căsătoria cuplului princiar unde, deși au întâlnit toată elita politică,
culturală și militară a României, Mariei i s-a interzis de către regele Carol să își facă prieteni în societatea
românească deoarece „prietenii nu erau întotdeauna cei mai buni sfătuitori, plus că favoritismul creează
gelozii, așa că e mai sigur să nu ai prieteni.”[19]:p. 106 În acest fel, în
primii ani ai șederii sale în România „cercul familiei s-a restrâns la
bătrânul unchi Carol, regele, și soțul meu, subjugat de cultul pentru
bătrânul de fier, tremurând mereu la gândul că acțiunile sale l-ar
putea nemulțumi pe acest sclav al datoriei care era capul
familiei.”[19]:p. 105 Discuțiile interminabile cu Carol și Ferdinand nu-
i făceau nici o plăcere tinerei prințese, având în vedere atât faptul că
Palatul Regal la 1900
subiectele predilecte ale acestora erau problemele de stat, cât și
totala ei lipsă de pregătire în acest domeniu. „Atât unchiul (Carol I -
n.n.) cât și Nando vorbeau mult, îmi spuneau multe lucruri, discutau
politică, aveau lungi discuții militare, fumând țigări puternice, dar
pentru mine toate acestea erau de parcă ar fi vorbit în chineză.”[13]

În viziunea lui Carol, „acest rege conservator și maniac al

disciplinei, care s-a zbătut mai mult decât oricine altcineva să
construiască România modernă”,[20] singurul rol pe care perechea
moștenitoare trebuia să îl joace era acela de a-și face datoria în
Palatul Cotroceni la 1900
ducerea mai departe la îndeplinire a acestui proiect al său. În acest
scop, i-a tratat pe Ferdinand și Maria fără nici un fel de
menajamente. „Regele Carol nu avea nici o afecțiune pentru
Principele Ferdinand, îl tiraniza cât putea și îl umilea mai mult
decât trebuia.”[17]:p. 99 Cât despre Maria, Carol afirma simplu că „o
prințesă moștenitoare are doar datorii și singurele sale drepturi sunt
cele care decurg din această situație.”[4]:p. 56

De asemenea, raporturile lui financiare cu perechea princiară au fost

în aceeași notă: „i-a lăsat veșnic să se zbată cu ridicole greutăți
Castelul Pelișor
financiare, cu o numeroasă și costisitoare familie, când ar fi putut să
le asigure traiul cuvenit, mărindu-le subvenția sa numai cu câteva
zeci de mii de lei în plus.”[17]:p. 103

În martie 1896 cuplul moștenitor al coroanei României se mută în noua reședință princiară, Palatul
Cotroceni, care, începând cu 1892, începuse să fie amenajat special în acest scop de către Regele Carol I.
Acest fapt va permite obținerea unui grad mai mare de independență în viața privată a familiei princiare,
și începutul unei desprinderi de tutela regelui. Maria se va dedica amenajării interioarelor noii locuințe
potrivit gusturilor și dorințelor sale, precum și practicării sportului său preferat, călăria, practicată pe
câmpul de instrucție de la Cotroceni, aflat în apropierea noului palat.[21] Tot Carol va construi și o nouă
reședință de vară pentru principii moștenitori, Castelul Pelișor, situat în complexul familiei regale de la
Sinaia, inaugurat în anul 1903.[22]

În anul 1896, Ferdinand și Maria vor reprezenta familia regală română la festivitățile prilejuite de
încoronarea țarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Cei doi vor petrece momente plăcute la Sankt Petersburg,
Maria rămânând profund impresionată de amploarea festivităților și fastul de la curtea imperială rusă.
Când ceremoniile s-au terminat și au trebuit să plece spre casă „am realizat că acesta a fost un episod pe
care nu-l voi mai trăi niciodată în această viață. Era sfârșitul visului. Întoarcerea la « datorie și
abnegație » nu a fost ușoară. Totul părea mic, plictisitor, ponosit, înghesuit, neinteresant; viața plată,
perspectivele cenușii. Unica bucurie reală a fost să-mi revăd copiii, dar după o petrecere îndelungată
chiar și propriii copii pot părea puțin străini.”[23]
În conformitate cu uzanțele caselor regale și într-o încercare de a
asigura o implicare mai mare a principesei de coroană în
activitățile statului, Regele Carol I decide, în 1896, numirea
principesei Maria în calitate de comandant onorific al
Regimentului 4 Roșiori. Maria va fi foarte mândră de această
numire, purtând uniforma și conducând regimentul la
manifestațiile oficiale, dar și fiind aproape de soldații săi pe
timpul războiului. S-a implicat activ în toate acțiunile pe care
Regimentul 4 Roșiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roșiori
„Regina Maria”) le-a desfășurat de-a lungul vremii.[24]

Anul următor, 1897, aduce un eveniment trist la Palatul

Cotroceni: îmbolnăvirea principelui Ferdinand de o formă gravă
de febră tifoidă, care a fost aproape de a-i cauza moartea. Pentru
Maria, eventuala dispariție a lui Ferdinand ar fi putut însemna
sfârșitul șederii sale în România. Regele Carol i-ar fi păstrat cei
doi copii, principele Carol și principesa Elisabeta, despre care Regina Maria în uniforma
afirma că aparțin înainte de toate Coroanei României, iar Maria ar Regimentului 4 Roșiori

fi fost probabil nevoită să se întoarcă la familia sa, în urma unui

aranjament dinastic specific. Maria nu concepea ca toate sacrificiile sale să fi fost în zadar și de aceea va
alege să se bată pentru a-l susține pe Ferdinand în lupta sa cu boala. „Se va bate pentru că știe că acest
om, mai mult un complice afectuos decât un soț iubitor este cheia destinului său.”[4]:p. 93

După convalescența și însănătoșirea lui Ferdinand, perechea va pleca și va petrece iarna 1897/1898 pe
Coasta de Azur, în compania rudelor Mariei din familia imperială rusă. Regele Carol I va fi nemulțumit
de modul, prea liber în concepția sa, în care principii, și în special Maria, își petrecuseră voiajul și ca
drept pedeapsă, Maria nu este luată în vizita pe care Carol, însoțit de Ferdinand, o va face în iulie 1898 în
Rusia.

Copiii și educația acestora

Cuplul princiar (și apoi regal) Ferdinand și Maria va avea un număr de 6 copii, din care unul, principele
Mircea, a murit la o vârstă fragedă. Primul lor copil s-a născut la numai nouă luni și cinci zile de la
căsătoria lor, este vorba despre principele Carol, născut la castelul Peleș, în 1893. A urmat apoi
principesa Elisabeta (1894), principesa Maria (1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana
(1909) și principele Mircea, născut în ianuarie 1913.

Data
Titlul și Data
Imagine decesului Observații
numele nașterii
(Vârsta)
Prințul 15 4 aprilie Viitorul rege Carol al II-lea al României, între 8
Carol octombrie 1953 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. A abdicat în
1893 favoarea fiului său Mihai, trăind în exil până la
sfârșitul vieții. A murit în 1953 în Portugalia.
Căsătorii:
1. Ioana Maria Valentina Lambrino (Zizi), la 31
august 1918, la Odesa. Un fiu, Mircea
Grigore Carol Lambrino. Căsătorie
 morganatică, anulată prin hotărârea
Tribunalului Ilfov, în 1919.
2. prințesa Elena a Greciei și Danemarcei, la 10
martie 1921. Un fiu, viitorul rege Mihai al
României.
3. Elena Lupescu, la 3 iunie 1947, la Rio de
Janeiro, Brazilia. Fără urmași.
Între 1925 și 1930 a fost exclus din Casa Regală
a României, în urma renunțării la calitatea de
prinț moștenitor. În această perioadă a purtat
numele Carol Caraiman.

Regină a Greciei (1922-1924) în urma căsătoriei

Principesa 12 14 cu prințul George al II-lea al Greciei, la 27
Elisabeta octombrie noiembrie februarie 1921, la București. Divorțează la 6 iulie
„Lisabeta” 1894 1956 1935. Fără urmași. Din 1948 până la moarte a
trăit în exil la Cannes, unde a și murit.

Regină a Iugoslaviei (1922-1934), în urma

căsătoriei cu regele Alexandru I al Iugoslaviei, la
Principesa
6 ianuarie 22 iunie 8 iunie 1922, la Belgrad. A avut trei copii: prinții
Maria
1900 1961 prințul Petru, Prințul Tomislav și prințul Andrei.
„Mignon”
Din martie 1941 până la moarte a trăit în exil în
Marea Britanie, unde a și murit.
Membru al Regenței (iulie 1927 - iunie 1930), pe
timpul minoratului regelui Mihai I.
Căsătorii:
1. Ioana Dumitrescu-Doletti, la 7 noiembrie
1931, la Tohani. Fără urmași. Căsătorie
morganatică. Rămân căsătoriți până la
moartea soției, în 1963.
Prințul 2. Thereza Lisboa Figueira de Mello, la 13 iulie
3 august 9 iunie
Nicolae 1967, la Lausanne. Fără urmași. Rămân
1903 1978
„Nicky” căsătoriți până la moartea prințului.
Din 1937 a trăit în exil în Elveția. Între 1937 și
1942 a fost exclus din Casa Regală a României,
în urma căsătoriei morganatice cu Ioana Doletti.
În această perioadă a purtat numele Nicolae
Brana.

Principesa 5 ianuarie 21 Căsătorii:

Ileana 1909 ianuarie
1991 1. Arhiducele Anton de Habsburg, la 26 iulie
1931, la Sinaia. A avut șase copii: prinții
Ștefan, Arhiduce de Austria și Dominic,
Arhiduce de Austria, precum și prințesele
Maria Ileana, Arhiducesă de Austria,
Alexandra, Arhiducesă de Austria, Maria
Magdalena, Arhiducesă de Austria și
 Elisabeta, Arhiducesă de Austria. Divorțează
în 1954.
2. Ștefan Isărescu, la 20 iunie 1954, la New
York. Fără urmași. Divorțează în 1965.
Din 1948 a trăit în exil în Elveția, Argentina și
Statele Unite ale Americii. În 1967 a trecut la
monahism sub numele de Maica Alexandra,
fondând mănăstirea „Schimbarea la Față” din
Ellwood City, Pennsylvania, SUA, unde și este
înmormântată.[25]

A murit la Buftea, la vârsta de numai 3 ani, fiind

bolnav fiind de febră tifoidă. A fost înmormântat
2
Prințul 3 ianuarie în curtea Palatului Cotroceni, iar în 1941, a fost
noiembrie
Mircea 1913 reînhumat, la cererea prințesei Ileana, în capela
1916
de lângă Castelul Bran, unde fusese adusă și
inima reginei Maria.

Relațiile dintre părinți și copii în familia regală Ferdinand și

Maria au fost în aparență normale, dar în fapt atât regele cât și
regina nu s-au implicat în educația copiilor regali, așa de mult pe
cât ar fi fost necesar, astfel încât aceștia să conștientizeze și să
înțeleagă pe deplin misiunea care le revenea în cadrul societății
românești. Maria, fire copilăroasă și îndrăzneață, nu a reușit să-și
supravegheze copiii cu strictețe, în vreme ce Ferdinand, datorită
incapacității sale de a lua hotărâri și mai ales datorită timidității
sale excesive, nu a reușit la rându-i să se impună în viața copiilor
săi. Copiii au primit, desigur, instrucția cuvenită rangului, dar
Casa Regală nu putea ține locul unei adevărate instituții
pedagogice. Curtea a reprezentat mai degrabă un mediu delăsător,
în care fiecare copil regal a crescut în voia lui, fără o educație
riguroasă, corespunzătoare viitoarei lor misiuni, formarea
personalității lor suferind de lacune serioase.[18]:p. 92

Principele Ferdinand, Principesa Pentru Maria „copiii mei erau punctul central al vieții mele.
Maria și copiii Carol, Maria, Nicolae
Femeile din rasa mea sunt mame pătimașe și nu ne putem
și Elisabeta, 1906
închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduința și
năzuința noastră n-au alt țel decât de a-i modela potrivit
idealului nostru, de a-i face fericiți și de a le pregăti un viitor frumos.”[26]:p. 310

Maria își adora copiii, dar dragostea ei era ineficientă. Nu se putea hotărî să-și disciplineze copiii așa cum
ar fi trebuit, deoarece chiar ea spunea: „nu aveam fire de pedagog. De fapt, mă trăgea inima să fiu prea
îngăduitoare; am avut întotdeauna groază de orice fel de tiranie sau de constrângere și mi-a fost cu
neputință să înving groaza ce aveam de a dojeni. Din nenorocire însă severitatea în doză prea mică e tot
atât de primejdioasă pentru bunele rezultate ale educației ca și severitatea în doze prea mari.
Mărturisesc că multe din dezamăgirile și chiar din dezastrele vieții mele pot fi atribuite acestei neputințe
înnăscute de a certa sau de a dezaproba.”[26]:pp. 310-311 În ceea ce-l privea pe principele Ferdinand,
principesa Maria îi scria mamei sale că: „Nando se ocupă de timbrele lui și de regulamentele militare
lăsând educația copiilor în seama primei persoane care insistă să o facă. La el groaza de a nu face
cumva ceva ce nu se cuvine îl împiedică să facă lucrurile pe care ar trebui să le facă.”[27]:p. 195

Peste toate acestea s-a mai suprapus și ingerința regală, Regele

Carol I și regina Elisabeta luându-i pe micii Carol și Elisabeta din
mâinile părinților săi cât mai devreme, deoarece regele considera
că educația viitorului moștenitor al tronului era una din
responsabilitățile sale și era dreptul său în calitate de șef al
familiei și de rege.[18]:p. 51

„Se știe că este o tradiție în neamul Hohenzollern ca

domnitorii să fie în rele raporturi cu moștenitorii lor.
Regele Carol nu s-a abătut de la această tradiție familiară.
Nu avea nici o afecțiune pentru Principele Ferdinand, îl
tiraniza cât putea și îl umilea mai mult decât trebuia. Dar
nici de Principele Carol pe care pretindea că-l iubește —
mai puțin totuși decât pe Principele Nicolae, incontestabil
nepotul sau răsfățat — nu s-a ocupat de fel. A neglijat
complet instrucția și educația lui, ca și cum ar fi vrut să
lase României urmași cu totul nepregătiți spre a-i lua
succesiunea.[17]:p. 103”
Principesa Maria cu primii săi copii,
—Ion G. Duca, Amintiri politice
Carol și Elisabete, în 1895
Tot referitor la principele Carol și mediul educațional de la curte,
filosoful Constantin Rădulescu-Motru consemna că „în sufletul lui nu era îndeajuns de bine plămădită
voința de a domni peste țara strămoșilor lui. De vină era mediul de la curte, de plăceri ușoare, lingușire
și intrigi, adică acel sistem de a se izola între acei câțiva intimi care formează camarila. Rugina a fost
mai tare decât oțelul. Avem în sfârșit pe primul Hohenzollern om ca toți oamenii.”[28]

În legătură cu educația principelui Nicolae, Sabina Cantacuzino spunea: „copilăria i-a fost puțin îngrijită,
ca a tuturor copiilor regali. Crescut în mijlocul șoferilor Curții, de mic înjura ca și ei, petrecea ziua mai
mult în garaj decât în clasă, astfel că era aproape analfabet, până la vârsta de 16 ani, când regele
Ferdinand, după aventura principelui Carol și anularea căsătoriei acestuia, se hotărî să-l trimită la un
colegiu în Anglia. Acolo făcu mai multe sporturi decât teze, dar învăță să aibă o ținută elegantă când se
afla în lume.”[29]:p. 232 Eșecul educării copiilor familiei princiare în sensul înțelegerii rolului și menirii
lor publice a fost „un produs al cooperării dintre prea multe autorități și prea puțină
disciplină”.[27]:p. 197

Regină a României

Neutralitatea și războiul
Principesa Maria a devenit Regină a României, odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 11
octombrie 1914, după moartea regelui Carol I. Era o perioadă crucială din istoria României, marcată de
izbucnirea Primului Război Mondial, în care atât familia regală cât și întreaga societate românească era
profund divizată în tabere ce susțineau fie neutralitatea fie intrarea în război de partea uneia sau alteia
dintre cele două alianțe aflate în conflict.
Prin moartea regelui Carol I se deblocase de la sine o stare politică tensionată. În parlament noua pereche
conducătoare este primită cu căldură și speranță, fiind aclamați îndelung. „Ovațiile adresate noii Regine
în Parlament erau sincere. Publicul era conștient că loialitatea fermă a Mariei față de cauza Aliaților a
fost cea care îl sprijinise și va continua să-l sprijine pe soțul ei de origine germană. «Ca Principesă
Moștenitoare, fusese populară; ca Regină era și mai iubită”, spunea Prințesa Callimachi."[27]:p. 223

În ciuda presiunilor financiare și morale atât din partea Antantei,

cât și a Puterilor Centrale, România a rămas credincioasă
neutralității în decursul primilor doi ani ai primului război
mondial. Țara nu era pregătită de război. Reginei Maria nu-i
plăcea neutralitatea. Aceasta o făcea „să-și controleze fiecare
cuvânt", ceea ce, după cum spunea ea, „era cu totul în afara
felului meu de-a fi".[27]:p. 231 Regina era de asemenea foarte
încrezătoare în capacitatea regelui Ferdinand de a rezista
presiunilor interne și externe și de a acționa doar în interesul țării:

„Ferdinand este înainte de toate Regele României și un

excelent patriot... Nando poate că nu este foarte energic, Regina Maria pe timpul vizitei într-un
dar are o ciudat de puternică doză de rezistență și cu cât spital de campanie, în anul 1917
este mai constrâns și amenințat, cu atât mai puțin se va
pune în mișcare; el nu este ceea ce poate fi numit un om de
acțiune, dar nu poate fi intimidat, în plus, eu sunt acolo ca să-l ajut să se lupte și pot să spun
că sunt un bun câine de pază![27]:pp 236-237”
—Regina Maria

Pe tot parcursul perioadei de neutralitate Maria a susținut realizarea obiectivelor naționale prin alăturarea
României de partea puterilor Antantei. Având în vedere descendența sa regală anglo-rusă, dar și
popularitatea foarte mare de care se bucura în rândul populației, ea a fost percepută în țările Antantei ca
fiind unul dintre principalii factori de influență în favoarea cauzei Antantei în România.[30][31] „Regina
Maria este de două ori aliata noastră, odată prin naștere iar a doua oară prin inima ei”, spunea
ministrul Franței la București, contele Saint-Aulaire.[32]:p. 322

Legăturile Mariei cu casele regale rusă și britanică vor fi folosite de regele Ferdinand și primul ministru
Ionel Brătianu, regina trimițând, la solicitarea acestora, o serie de lungi scrisori neoficiale regelui George
al V-lea și țarului Nicolae al II-lea, în care prezenta detaliat dorințele României de realizare a unui stat
național unitar, precum și justificările temeiurilor pe care se bazează aceste dorințe. Regina Maria a
reprezentat astfel o importantă resursă diplomatică pentru conducerea statului român, care a putut astfel
să ocoloească constrângerile neutralității și să își facă cunoscută poziția.

„Împăratul Rusiei și Regele Angliei fiind amîndoi verii mei primari, era ușor pentru mine să
am legături neoficiale cu ei și desigur că eram gata să-mi servesc țara pe orice cale. Avînd în
vedere că atît Regele, cît și primul său ministru aveau deplină încredere în mine, eram mai
inițiată în problemele și secretele de stat decît se obișnuiește în ce privește reginele.[33]:p. xxv”
—Regina Maria, Povestea vieții mele

După finalizarea unor lungi și dificile negocieri cu reprezentanții Antantei, concretizate prin încheierea
unui tratat politic și a unei convenții militare, România a intrat în război la 14 septembrie 1916, declarând
război Imperiului Austro-Ungar.[34]
„Regina Maria a îmbrățișat cauza războiului precum alții o
religie.”[32]:p. 399 Încă de la început ea se va implica în
organizarea și buna funcționare a serviciului de ambulanțe
destinate frontului. Va vizita zilnic spitalele militare și se va
ocupa personal de coordonarea și aplanarea fricțiunilor dintre
diferitele organizații de Cruce Roșie prezente în România (pe
lângă cea națională erau prezente cele din Franța, Marea Britanie
și Rusia).”[4]:pp 190-191

La sfârșitul lui noiembrie 1916, familia regală împreună cu

conducerea politică a țării pleacă în refugiu în Moldova. Aici ea
își va continua cu tenacitate și hotărâre, activitățile de coordonare
a serviciilor sanitare.

„În fiecare dimineață, Regina, în uniformă de infirmieră,

însoțită de o doamnă de onoare și de un grup de
Regina Maria în vizită la sanatoriul
brancardieri voluntari se duce la gară pentru a-i primi pe
Carpați, august 1917
răniți. Regina înfruntă moartea și ceea ce este fără
îndoială cel mai greu, depășește oboseala unei zile nu de
opt ore ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu, cu șaisprezece, șaptesprezece sau
optsprezece ore de muncă, pe cât de respingătoare pe atât de periculoasă, în mijlocul
emanațiilor infecte ale cangrenelor. Când este vorba de Regina nu ne referim la curaj. Curajul
presupune teamă și energia de a învinge. Sentiment necunoscut pentru o suverană a cărei
îndrăzneală aduce a invulnerabilitate.[32]:p. 360”
—Contele Saint-Aulaire, Ministrul Franței la București

Această prezență permanentă și directă a regelui Ferdinand și reginei Maria în mijlocul soldaților care
luptau în cele mai grele sectoare ale frontului, ca și promisiunea solemnă a regelui că o parte din
pământul țării le va reveni lor, a dus la crearea unei simbioze între familia domnitoare și popor, fapt care
se va proba în condițiile dificile ale anilor 1917-1918. „Deși rușii ne-au dat un prost exemplu pentru că
mulți dintre ei au devenit bolșevici și își părăseau posturile cu miile, soldații noștri prost hrăniți,
înarmați insuficient, rareori lăudați, veșnic obosiți, au rămas credincioși regelui, de neclintit în mijlocul
debandadei foștilor lor aliați. Am trăit printre ei pretutindeni, în spitale, pe front, chiar și în tranșee, i-
am văzut înfometați, scheletici, renăscând la viață, redevenind ființe sănătoase și puternice. Juraseră să
reziste ca un zid pentru a apăra ultima părticică de pământ românesc care era încă al nostru”.[35]

După semnarea Armistițiului de la Focșani cu Puterile Centrale la 26 noiembrie 1917,[36] relațiile dintre
Regina Maria pe de o parte, regele Ferdinand, Ion I.C. Brătianu și Barbu Știrbey se deteriorează, ca
urmare a situării pe poziții divergente privind acțiunea viitoare. Maria consideră armistițiul un angrenaj
în care România și-a prins mâna, în vreme ce Brătianu și Știrbey îl consideră o manevră diplomatică
menită să câștige timp. Evoluțiile viitoare vor confirma punctul de vedere al reginei, din acel moment
Puterile Centrale nefăcând altceva să „strângă șurubul angrenajului” conducând în numai trei luni la
semnarea umilitoarei păci separate.[4]:p. 215

Incapacitatea conducerii politice a țării de a identifica o soluție viabilă, precum și contextul extern
defavorabil, îl silesc pe Regele Ferdinand să accepte o întâlnire cu ministrul Imperiului Austro-Ungar,
contele Czernin, la 27 februarie 1918, care, pe un ton arogant și umilitor, îi cere să semneze pacea sau va
fi înlocuit cu un alt rege din casele regale austriecă sau germană. „Regele a plâns și a lăsat impresia că
ar vrea să facă pace dar că este încă în mâinile celor ce-l înconjoară”, consemnează Alexandru
Marghiloman.[37]:p. 376
Regele și guvernul se resemnează și, în lipsa altor opțiuni, decid
să înceapă negocierile pentru o pace separată, deși erau conștienți
că odată încheiată o astfel de păci, în conformitate cu prevederile
tratatului din august 1916, România se autoexcludea din Antantă
și implicit ar fi fost în imposibilitatea de a putea participa ca țară
aliată la conferința de pace, în cazul unei victorii a Antantei.
Regina Maria s-a opus cu vehemență semnării acestei păci, fapt
ce îi va atrage reproșuri din partea lui Ferdinand, Brătiani și
Știrbey. Într-un act fără precedent și care nici nu a mai fost Regele Ferdinand și Regina Maria
repetat ulterior, regina îi înfruntă pe aceștia, demonstrând pentru decorând militarii care au luptat la
prima dată că poate fi un factor politic de care trebuie să se țină Mărășești, august 1917
seama. „A urmat o scenă teribilă, în care i-am spus Regelui că își
vinde sufletul și onoarea și, o dată cu acestea, onoarea familiei și țării sale [...] nu pentru că era prost, ci
pentru că un om cu un caracter ca al său devine întotdeauna instrumentul celor mai puternici decât el și
păcălitul lor. Regele a izbucnit într-o furie cumplită și «dacă ar fi fost un om din popor», cu siguranță că
m-ar fi bătut”. Regina și-a continuat atacul, referindu-se și la cei doi sfetnici regali care erau de față,
Ionel Brătianu și Barbu Știrbey. „Trebuie să ți se spună odată că cei din jurul tău [...] te-au prins într-o
plasă de dezonoare după ce ți-au subminat sistematic credința și energia, până când ai devenit doar un
instrument lipsit de viață în mâinile lor murdare [...] Pentru că oricum vom muri, mai bine să murim cu
capul sus, fără să ne mânjim sufletele [...] punându-ne [...] semnătura pe condamnarea noastră la
moarte”.

Știrbey a spus că, deși Regina „judeca absolut corect” în unele privințe, era nedreaptă față de Rege
cerându-i „să opună singur rezistență, pentru că Maiestatea sa nu putea reuși dacă nu era susținut de...
oameni responsabil”. Maria a replicat că „în această țară nu există bărbați și îmi este rușine că sunt
Regina unor lași!”[27]:pp 293-294

Regina l-a câștigat de partea ei și pe principele moștenitor Carol, care în Consiliul de Coroană din 3
martie 1918 s-a opus semnării păcii separate, spunând: „Sper ca în această țară se va găsi un om de stat
care să ajute pe Rege să nu semneze o pace înjositoare”.[38]

Perspectiva divizării monarhiei, dar și conștientizarea de către liderii politici că în situația disperată
respectivă singura legătură viabilă a țării cu Antanta mai era reprezentată doar de regina Maria, l-a
determinat pe Ferdinad să facă tot ceea ce a depins de el pentru a nu semna tratatul de pace separat. După
război, majoritatea oamenilor politici au recunoscut că acesta a fost momentul crucial care a contribuit la
conservarea drepturilor României ca stat aliat, recunoscând totodată și meritele acțiunii singulare și
disperate a reginei Maria în luarea și ducerea la îndeplinire a acestei decizii extrem de dificile.[39][40]
„Cu adevărat, în acel moment al istoriei, Maria a fost singurul bărbat al României.”[4]:p. 216[32]

Atitudinea reginei Maria de respingere a păcii cu Puterile Centrale a rămas aceeși pe tot parcursul anului
1918. În lunia august a stârnit o furtună diplomatică vizitând unele sate care urmau să fie cedate Austro-
Ungariei, conform tratatului de pace. Primul ministru Marghiloman s-a deplasat la Bicaz spre a-și
exprima față de Rege dezaprobarea față de gestul reginei. „Ferdinand m-a dojenit într-o oarecare
măsură”. Maria i-a spus însă lui Marghiloman nu-i pasă de scrupulele lui diplomatice. „Când țăranii s-au
strâns în jurul meu plângând, sărutându-mi mâinile și plângându-și soarta, eu le-am spus că nu consider
acesta un rămas-bun definitiv, că mai sunt încă speranțe și că ultimul cuvânt va fi spus de tunurile
Aliaților.”[27]:p. 311
Regina Maria și-a adus o contribuție importantă și recunoscută, pe plan național și internațional, la
realizarea obiectivelor naționale ale României, la sfârșitul Primului Război Mondial.[41]

„Regina Maria, mai mult decât oricine altcineva, s-a bătut pentru a asigura reîntoarcerea
Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei la România, la sfârșitul Primului Război Mondial. A
dormit pe câmpurile de luptă ale celui de-al Doilea Război Balcanic și ale Primului Război
Mondial, alături de soldații săi. Prin forța de nezdruncinat a voinței sale, această prințesă
britanică s-a redefinit pe sine însăși ca româncă oferindu-le supușilor săi o mai bună
înțelegere a ceea ce urma să fie România, decât oricare din viziunile fasciștilor sau
comuniștilor autohtoni care au urmat după ea.[42]”
—Robert D. Kaplan, Fantomele Balcanilor

Conferința de pace
Prin acțiunile familiei Regale, monarhia din România a ieșit din război bucurându-se de un mare
prestigiu în cadrul poporului român, ceea ce i-a permis să acționeze ca un factor ponderator și de
echilibru în societate.[43][44][45]:pp. 346-347 Faptul că Regele Ferdinand nu a semnat Tratatul de la Buftea-
București, ca și faptul că încetarea ostilităților a găsit România în stare de război cu Puterile Centrale, au
asigurat participarea sa în rândul puterilor învingătoare, la Conferința de Pace de la Paris. Delegația
oficială a României a fost condusă de primul ministru, Ion I.C. Brătianu.[46]

Atitudinea inflexibilă a lui Brătianu, coroborată cu resentimentele primului ministru al Franței, Georges
Clemenceau, față de acceptarea de către guvernul României a păcii separate din 1918, va duce la conflict
deschis între aceștia și părăsirea conferinței de către delegația română. Această atitudine a deranjat
profund pe „Cei Patru Mari”, care au adoptat o atitudine dură față de România. Situația susținerii
intereselor naționale la conferință fiind periclitată, politicienii români caută o ieșire din această situație.
Ministrul Franței la București, contele Saint-Aulaire, propune trimiterea la Paris a Reginei Maria, într-o
ultimă încercare de recăpătare a bunăvoinței Aliaților.[18]:pp. xxiv

Brătianu și Regele Ferdinand sunt de acord. Regina este încântată de rolul care i s-a oferit. Prințul Barbu
Știrbey îi dă asigurări ca „să nu obiecteze la cuvântul «neoficial sau incognito» pentru că, odată ajunsă
acolo, totul se va transforma într-o primire oficială”.[18]:p. xxiv

Ion G. Duca, viitorul prim-ministru, aprecia că Brătianu a făcut o greșeală când a procedat astfel.
„Regina nu a putut fi de folos cauzei României, și, deși populația Parisului i-a făcut o primire entuziastă
și i-a dat câtva timp iluzia că este idolul capitalei franceze, oamenii serioși nu au înțeles rostul vizitei
ei.”[38]:p. 185 Totuși viitorul a demonstrat că Duca nu a avut cea mai clară percepție asupra a felului în
care Regina Maria era văzută de francezi. Șeful Cabinetului Militar al primului ministru Clemenceau,
generalul Mordacq, făcea următoarea prezentare Reginei României:

„Se spunea - și nu erau departe de adevăr - că ea era adevăratul bărbat al familiei regale
române. În cercurile oficiale se știa foarte bine că în momentul în care armatele germane
victorioase, dar puțin numeroase (1917), încercau să impună pacea României, doar ea a
declarat că onoarea și interesul obligau să se lupte până la capăt, că făcuse eforturi
supraomenești pentru a împiedica tratativele, dar că fusese totuși nevoită să cedeze în fața
politicienilor români. În Franța au fost întotdeauna apreciați oamenii îndrăzneți, de orice sex
ar fi, ceea ce explică popularitatea reginei Maria încă de la sosirea în țara noastră.[47]”
—Generalul Mordaq, șeful Cabinetului Militar al primului ministru al Franței - 1919

Regina României Mari

Moartea Regelui Ferdinand

Regină-Mamă
În perioada 8 iunie 1930 - 18 iulie 1938, Regina Maria a locuit izolată, majoritatea timpului, la castelele
sale din Bran și Balcic.

Titluri, formule de adresare, însemne și distincții

29 octombrie 1875 – 10 ianuarie 1893: Alteța Sa
Regală Prințesa Maria de Edinburgh, Prințesă a
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, Prințesă de
Saxa-Coburg-Gotha, Ducesă a Saxoniei (Princess
Marie of Edinburgh, Princess of the United Kingdom of
Great Britain and Ireland, Princess of Saxe-Coburg-
Gotha, Duchess of Saxony)
10 ianuarie 1893 – 10 octombrie 1914: Alteța Sa
Regală Principesa de Coroană a României Coroana reginei Maria
10 octombrie 1914 – 20 iulie 1927: Maiestatea Sa
Regina României
20 iulie 1927 – 18 iulie 1938: Maiestatea Sa Regina
Maria a României
Coroana

Coroana confecționată pentru încoronarea de la Alba lulia a

Reginei României, a fost realizată de casa de bijuterii „Falize”,
din Paris, pe baza proiectului întocmit de pictorul Costin
Petrescu, cel care a conceput și mantiile purtate de familia regală Blazonul Reginei Maria
la ceremonia de încoronare. Coroana a fost realizată în stil Art
Nouveau, din aur transilvănean, având ca model coroana doamnei
Despina-Milița, soția lui Neagoe Basarab. Simbolurile regalității
apar pe cele două pandantive laterale, de inspirație bizantină: pe
unul este gravată în aur stema mică României, iar pe celălalt
stema Casei de Edinburgh, din care provenea regina Maria.
Coroana a costat circa 65 000 de franci, asigurați de la bugetul de
stat printr-o lege specială.[48][49]

Blazonul

Ca descendentă în linie masculină a suveranului britanic, Maria

avea dreptul să poarte armele Regatului Unit, peste care era
suprapus un ecuson de argint reprezentând Saxonia, având cinci Steagul Reginei României (1922–
1927)
compartimente: o pereche exterioară cu ancore albastre, o
pereche interioară cu cercuri cu smalț roșu și cel central cu o
cruce, de asemenea cu smalț roșu. În 1917, ecusonul Saxoniei a fost scos de pe stemă printr-un act al
regelui George al V-lea.[50]

Steagul
Steagul Reginei României avea culoarea roșu-purpuriu, cu o
bordură din triunghiuri galbene și albastre, dispuse alternativ. Pe
mijlocul steagului este amplasată acvila cruciată de aur,
încoronată, similară cu cea de pe stema României Mari. (vezi detalii
la Heraldica României)

Distincții
Monograma Reginei Maria
Regina Maria a primit de-a lungul vieții sale următoarele ordine
naționale sau ale altor țări:[51]

- Marea Cruce a ordinului Coroana României (România)

- Marea Cruce a ordinului Carol I (România)
- Legiunea de Onoare (Franța)[33]: p. 41
- Medalia Militară (Franța)[52]: p. 131
- Ordinul Coroana Italiei (Italia)[52]: p. 199
- Ordinul Imperial al Coroanei Indiei (Marea Britanie)
- Ordinul Crucea Roșie Regală (Marea Britanie)[33]: p. 59
- Ordinul Victoria și Albert (Marea Britanie)
- Ordinul Sfântului Ioan (Marea Britanie)[33]: p. 59
- Ordinul Vulturul Alb (Serbia)
- Ordinul Sfântul Sava (Serbia)
- Ordinul Regina María Luisa (Spania)

Controverse, neclarități și incertitudini

Aspecte controversate privind viața privată

Viața publică și privată a reginei Maria a fost una destul de
tumultoasă, ceea ce avea să o facă în opinia unora dintre
istorici „unul dintre cei mai controversați monarhi ai secolului
XX”.[53] Poate cel mai bine a sintetizat acest aspect patriarhul
Miron Cristea, care în discursul de adio la moartea reginei în
1938 va afirma că: „În tot cazul, se va putea spune că a fost o
femeie care și-a trăit viața intens”.[54]
Prințul Barbu
Zizi Unul dintre cele mai controversate aspecte din viața reginei au Știrbey
Cantacuzino
fost presupusele sale relații extraconjugale.[55][56][57]

Relația cu Zizi Cantacuzino

Prima dintre acestea este relația cu locotenentul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino, consumată în anii 1897-
1898. „Nu se știe dacă atunci, în vara lui 1897, a fost mai mult decât un mic flirt între Maria și frumosul
locotenent de viță nobilă, dar regele Carol I a chemat-o să dea explicații, și însăși bunica ei, Regina
Victoria, i-a scris mustrând-o aspru”.[55] Existența relației a fost recunoscută chiar de Maria, care afirmă
însă că a fost doar o relație platonică. Înfruntându-l pe „der Onkel”, Carol I, Maria mărturisește: „Este
 adevărat ce se insinuează. Cantacuzino mă iubește. Mi-a
mărturisit. Ne-am plimbat împreună prin păduri. Este deja
prea mult, e adevărat, dar asta a fost tot.”[4]:p. 99.

Oricum, acest lucru avea să dea naștere la o serie întreagă de

speculații, existând lucrări și istorici care îi vor atribui lui Zizi
Cantacuzino paternitatea principesei Maria (Mignon), care
avea să se nască la începutul anului 1900.[58]
Prințul Boris al Jopseph (Joe)
Rusiei
Relația cu prințul Boris al Rusiei Boyle

O altă opinie este aceea că Mignon ar fi de fapt fiica prințului

Boris al Rusiei.[59]

„[...] Boris ducea o viață depravată, frecventând prostituate și fiind în același timp
implicat în afaceri amoroase scandaloase, printre care una și cu Maria, viitoarea
regină a României [...]. Era un secret public faptul că tatăl fiicei ei nu era soțul
Waldorf Astor acesteia ci Boris, deși de dragul reputației coroanei românești, afacerea a fost
mușamalizată, soțul înșelat recunoscând paternitatea fiicei Maria. A fost bine, căci
aceasta a devenit în cele din urmă regina Iugoslaviei”.[60]”
—Donald Crawford, The Last Tsar: Emperor Michael II

Trebuie menționat că Mignon, născută în ianuarie 1900 a fost concepută la sfârșitul lui martie-începutul
lui aprilie 1899. „Afacerea Cantacuzino” fusese făcută publică în vara lui 1898 iar vizita prințului Boris
la București a fost în 1897, el mai întâlnindu-se cu perechea princiară română în primăvara lui 1898, la
Nisa. În momentul actual, nu există informații certe privind o eventuală prezență a celor doi (Zizi
Cantacuzino și prințul Boris), în anturajul principesei Maria în perioada martie-aprilie 1899, pe de altă
parte nici nu se poate exclude această posibilitate.

Relația cu Waldorf Astor

Relația cu prințul Barbu Știrbey

Relația cu Joe Boyle

Constantin Argetoianu caracteriza astfel relația reginei cu colonelul canadian Joe Boyle: Cred că
aventurierul canadian a fost singurul bărbat care a dominat, dar care a dominat complect, până la
siderație, pe această nobilă și mândră femeie. Știrbei a avut o covârșitoare influență asupra ei, dar n-a
dominat-o niciodată. Numai Boyle a făcut dintr-însa ce a vrut.[61]

Campanii denigratoare
Personalitate complexă și puternică, regina Maria a fost supusă unor campanii sistematice de denigrare și
defăimare, cele mai cunoscute fiind cea orchestrată de Puterile Centrale în Primul Război Mondial și
autoritățile comuniste, în primii ani după al Doilea Război Mondial, campanii ale căror reminiscențe mai
pot fi întâlnite și astăzi.

Campania Puterilor Centrale (1914-1918)

Încă din timpul neutralității, Germania a investit sume considerabile pentru a determina, prin presă, un
curent favorabil Puterilor Centrale. Ca una din principalele susținătoare a curentului filo-antantist, regina
Maria a devenit una din țintele predilecte ale acestei prese.[62]:p. 153 „O găsesc pe principesa Maria,
stând în picioare cu spatele rezemat de sobă, și dusă pe gânduri. Înfundat în marea canapea de lângă
ușa verandei, era Principele Ferdinand congestionat, slab, trist și abătut. A fost o seară funebră. În ziua
aceea chiar apăruseră împotriva lor infamii prin ziare, erau deci mâhniți și îngrijiți.”[17]:p. 82 Cu altă
ocazie, tot I. G. Duca remarcă atacurile josnice proferate în campaniile denigratoare duse de publicații
cum ar fi Facla, condusă de N.D. Cocea sau România Muncitoare, condusă de Cristian Racovski.

„Tonul presei era violent. Gazetele vândute legațiilor străine, ca Facla lui Cocea, publicau
neîncetat articole. [...] Principele Ferdinand era atacat murdar, din alcoolic și urecheat nu era
scos. În sfârșit, nu erau cruțate nici bătrânețile Reginei Elisabeta, nici tinerețile Principesei
Maria.[17]:p. 81”

Dacă pe timpul neutralității, presa filo-germană s-a menținut în anumite limite, odată cu intrarea
României în război, a fost declanșată o amplă campanie propagandistică, unul din obiectivele principale
fiind familia regală. Acum sunt puse în circulație cele mai multe dintre așa-zisele „dezvăluiri” privind
incapacitatea regelui de a conduce țara sau imoralitatea și venalitatea reginei.

„Presa Puterilor Centrale și, alături de ea, o bună parte a presei din țările neutre ce
simpatizau cu Germania, ne atacau zilnic în chipul cel mai trivial și mai insultător. Când zic ne
ataca, întrebuințez de fapt un eufemism, dar corespunzător realității era ne spurca. Nu era
infamie pe care să nu opună fie pe socoteala țării, fie pe socoteala familiei regale. Dacă s-ar fi
ținut seama de afirmațiunile acestor ziare, s-ar fi putut crede că suntem cel mai ticălos, cel mai
abject popor din lume.[62]:pp 154-155”
—Ion G. Duca

Campania autorităților comuniste (1948-1964)

Regina Maria a fost una din primele ținte alese de propaganda nou instalatelor autorități comuniste, după
anul 1948. „Vina” principală care i se imputa reginei era atitudinea sa profund anti-bolșevică din timpul
Primului Război Mondial. Deoarece viața și activitatea reginei era foarte bine cunoscută de marea masă a
populației, iar tehnica punerii în circulație de minciuni pur și simplu nu era eficientă, acestea fiind ușor
de demontat, s-a apelat la mijloacele și tehnicile mai subtile ale manipulării prin răstălmăcirea sistematică
și intenționată a adevărului.

„Comuniștii au căutat sistematic să erodeze mitul reginei Maria. Soluția aleasă, cea mai
eficientă dintre toate, a fost uitarea, în general numele său nu era nici măcar menționat. Cele
câteva referințe care au fost făcute «scăpate», cu ipocrizia caracteristică dictaturilor, erau
informații rupte din context și «prelucrate» referitoare la imoralitatea sexuală a reginei.[63]”
—Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească

În lucrările de istorie din perioada stalinistă, regele Ferdinand și regina Maria sunt aspru criticați în
primul rând pentru pentru așa-zisa „cotropire” a Basarabiei, act determinat, în opinia istoricilor
comuniști,de faptul că familia regală a României devenise „instrumentul politicii antisovietice a puterilor
imperialiste”.[64]

În una din aceste lucrări cu caracter propagandistic antimonarhic, Regina Maria era caracterizată ca fiind
„agentă a capitalismului englez și executantă docilă a directivelor guvernului englez”.[65] Alexandru
Gârneață, un alt așa-zis „istoric”, a publicat prin 1948-1949 o carte despre Adevărata istorie a unei
monarhii. Familia de Hohenzollern, în care familia regală era denigrată în cele mai abjecte moduri, fără a
aduce nici un fel de dovadă la afirmațiile făcute. Despre regina Maria, acesta pomenește, fără a preciza
vreo sursă, despre „desfrânatele orgii conduse de «gingașa domniță» la Palatul Cotroceni, dar și prin
toate cantonamentele armatelor aliate”.[66]

Gârneață susține că regina Maria ar fi fost chiar alcoolică, relatând că ea a fost văzută în repetate rânduri
„coborând beată dintr-un yacht, purtată fiind de tot atât de trejii săi tovarăși de beție”. Această afirmație
de presupus alcoolism al reginei, este o pură invenție a autorului, ea ne mai fiind menționată de nici o altă
lucrare, fiind contrazisă chiar de către istoricii oficiali ai PCR din anii ’80, Mircea Mușat și Ion
Ardeleanu, care referindu-se la momentului morții reginei Maria, menționează că doctorii sugeraseră la
momentul respectiv, în iulie 1938, că regina ar suferi de ciroză, boală care i-ar fi adus și moartea, „lucru
care era însă puțin probabil la o femeie care abia dacă se atinsese de alcool”.[64]

În domeniul literaturii vârful de lance al acestor operațiuni de denigrare l-a constituit scriitorul Isac Ludo
căruia i s-a permis accesul la „fondul secret de carte”, pentru „documentare”.[67] Procedeul ales de
acesta este unul destul de primitiv: scoate anumite date și informații din publicațiile interbelice, relativ
cunoscute opiniei publice, și le reformulează și interpretează într-o manieră specifică proletcultismului și
ideologiei luptei de clasă. Rezultatul va fi romanul Domnul General guvernează, apărut în anul 1953,
pentru care a primit Premiul de Stat.[68] Romanul povestește „adevărata viață a Reginei Maria”
amestecând informații preluate trunchiat și denaturate din „Note Politice” ale lui Alexandru
Marghiloman, cu invenții și mistificări grosolane, menite să creeze o stare de confuzie și derută pentru
cititor, în lipsa unor surse obiective alternative de informare.[69] De altfel, Ludo este criticat chiar de unii
reprezentanți de seamă ai comunității evreești pentru modul său de a proceda.

„Astăzi Ludo zace în Biblioteca Academiei Române, adună documente din viața social-politică
a regimurilor trecute din România și le reactualizează prin falsificare crasă, pentru a obține
ce? Batjocura, murdăria, goliciunea amară a parvenirii. Ludo tipărește la Editura de Stat
tomuri groase, tone de otravă, câștigă averi din noroiul ce-l aruncă asupra trecutului
românesc, noroi care personifică propria sa dramă. Asemenea decădere morală, ca evreu, mă
doare.[70]”
—Alexandru Șafran, fost Șef-Rabinul Cultului Mozaic din România

Ludo este cel care a pus în circulație una dintre cele mai mari mistificări referitoare la regina Maria,
aceea referitoare la presupusa participare a reginei, împreună cu principesele Elisabeta și Maria, la o
orgie sexuală care ar fi avut loc la spitalul de campanie de la Coțofănești. El pleacă de la următoarea
mențiune făcută de Alexandru Marghiloman în memoriile sale: „16/29 august 1918 - Interpelarea
doctorului Gerota asupra ambulanțelor «Regina Maria» și asupra spitalului de la Coțofenești. Întorc
destul de fericit chestiunea și discuția se sfârșește cu o bună impresie.”[71]:p. 15

Pornind de la cest pasaj Ludo dezvoltă o întreagă scenă referitoare la o presupusă orgie sexuală la care
participă infirmierele conduse de regina Maria și fiicele ei și ofițerii străini (francezi). Scena se termină
cu un ritual purificator în care un grup de soldați revoltați dau foc așezământului
spitalicesc.[68]:pp. 148-149

Pasajul este luat, prelucrat și publicat după 1990, de către un anume „Dr. Dumitru Garofil” într-o
publicație mai puțin cunoscută, “Magazin-revista a românilor de pretutindeni”, adăugând fără a preciza
care este sursa, că originalul ar fi fost publicat în anii 1920 în ziarul Partidului Comunist din SUA, Daily
Worker. În forma aceasta, articolul este preluat necritic în prezent, de multe surse on-line, sub titluri ca
„Maria, regina adulterului, orgia de la Coțofănești”[72]
După 1964, în încercarea de a legitima un comunism de sorginte națională, autoritățile renunță la
campania denigratoare și reintroduc parțial referirile la rolul pozitiv jucat de Ferdinand și Maria în viața
statului român, dar numai în lecții cu circuit închis predate activului de partid și de stat.[73]:p. 249

Declarația – testament din jurnalul Reginei

„«Țării mele și Poporului meu, când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul
Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am
purtat-o, aș dori ca vocea mea sa te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea
mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă
foarte mândră de țara mea de baștină, și am îmbrățișat o nouă naționalitate, m-am străduit să
devin o bună Româncă. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este
pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea
inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare,
foarte răbdătoare. (...) Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele,
frumoasa țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa
țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu
veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii
cinstită, iubită și pricepută.»”

Arbore genealogic

Opera literară
Cărți[74]

ro Limba română

Ilderim. Poveste în umbră și lumină, Editura literară a Casei Școlilor, București, 1921
Regina cea rea, București, 1916
Minola. Povestea unei mici regine triste, Tipografia serviciului geografic al armatei, Iași,
1918
Sămânța înțelepciunii, Cluj, 1925
Păsări fantastice pe albastrul cerului, Editura atelierelor grafice ale ziarului Universul,
București, 1928
Stella Maris. Cea mai mică biserică din lume, București, 1930
Articole extrase din scrieri publicate în periodice

ro Limba română

În numele tău și Lacrimi, publicate în „Calendarul Regina Maria pe 1918”, Tipografia

serviciului geografic, Iași, 1918
en Limba engleză

A Queen in a Crisis: „It is No Sinecure to be the Queen of a Country” (O Regină aflată

în criză: „Să fii regina unei țări nu este o sinecură”) , în „Ladies' Home Journal”,
decembrie 1918
The Vanished Tsarina (Țarina dispărută) , în „The Living Age”, octombrie 1919
Manuscrise nepublicate

ro Limba română

Scrisă când am devenit Regină

Paginile mele românești
București
Pagini scrise în decembrie 1916
Colonelul Boyle
Ioan Brătianu
en Limba engleză

Galerie foto

Marea Ducesă Medalie Fotografie de la Principesa Maria

Maria Alexandrovna comemorativă căsătoria surorii sale într-o fotografie
a Rusiei, mama emisă cu prilejul Victoria-Melita, realizată de
Mariei căsătoriei Mariei cu Coburg, 1894. Sunt principele Ferdinand
Ferdinand prezenţi regina la Cotroceni
Victoria şi împăratul
Wilhelm al II-lea

Regina Maria în Ordinul Crucea Regele Ferdinand, Regina Maria,

uniforma Reginei Maria, regina Maria şi portret realizat de
Regimentului 4 înfiinţat de regele prinţul Carol în 1922 Pierre Bellet
Vânători Ferdinand în 1917
(clasa I cu însemne
de război)
Încoronarea lui Capela Stella Maris
Ferdinand şi a de la Balcic unde a
Mariei, Alba Iulia, fost depusă inima
1922 reginei Maria
Referințe și note
1. ^ Constantin Argetoianu, Pentru cei de
mâine: Amintiri din vremea celor de ieri.
Vol. 3, partea V, Editura Humanitas,
București, 1992, p. 109
2. ^ Yvonne Demoskoff, Christenings of the
Royal Family, [1] (http://users.uniserve.co
m/~canyon/christenings.htm#Christenings),
accesat la 01.08.2013
3. ^ The Times, 16 decembrie 1875, apud
Yvonne Demoskoff, Christenings of the
Royal Family, [2] (http://users.uniserve.co 10. ^ a b Marie, Queen of Rumania, „The story
m/~canyon/christenings.htm#Christenings),
accesat la 01.08.2013
4. ^ a b c d e f g h i j Guy Gauthier, Missy
regina României, Editura Humanitas,
București, 2010, ISBN 978-973-50-2621-9
5. ^ a b Marie, Queen of Romania, The story
of my life, vol. 1, Cassel, London, 1936
6. ^ National Portrait Gallery, Prince and
Princess Henry of with their bridesmaids
and others on their wedding day [3] (http://
www.npg.org.uk/collections/search/portrait/
mw145863/Prince-and-Princess-Henry-of- 12. ^ Marie, Queen of Rumania, „The story of
Battenberg-with-their-bridesmaids-and-oth
ers-on-their-wedding-day?LinkID=mp8974
8&role=art&rNo=2), accesat la 01.08.2013
7. ^ a b Jesus Ibarra, Maria, Queen of
Romania (1875-1938), [4] (http://web.archi 13. ^ a b Marie, Queen of Rumania, „My life as
ve.org/web/20030410185237/http://www.g
eocities.com/jesusib/Rumania.html),
accesat la 01.08.2013
Mormântul reginei Statuie în
Maria din biserica
episcopală de la aproprierea locului
Curtea de Argeș nașterii.
8. ^ Diana Fotescu, The marriage of Princess
Marie of Edinburgh and Ferdinand Crown
Prince of Romania, în „Royalty Digest. A
Journal of Record”, vol X, nr. 11, mai 2001,
p. 334
9. ^ H. J. Gibbney, Edinburgh, Duke of
(1844–1900), în „Australian Dictionary of
Biography” [5] (http://adb.anu.edu.au/biogr
aphy/edinburgh-duke-of-3467), accesat la
01.08.2013
of my life, part 7” (http://www.tkinter.smig.n
et/QueenMarie/SatEvePost/1934-01-27/ind
ex.htm), în The Saturday Evening Post, 27
January 1934, accesat pe 27.08.2013.
11. ^ „The marriage of H.R.H. the Princess
Marie of Edinburgh with H.R.H. Ferdinand,
Crown Prince of Roumania at
Sigmaringen, 10 ianuarie 1893” (http://ww
w.tkinter.org/QueenMarie/TheGraphic/inde
x.htm), în Supplement to The Graphic,
London, 21 ianuarie 1893, accesat pe
27.08.2013.
my life, part 8” (http://www.tkinter.org/Quee
nMarie/SatEvePost/1934-02-03/index.htm),
în The Saturday Evening Post, 3 February
1934, accesat pe 27.08.2013
a Crown Princess, part 1” (http://www.tkinte
r.smig.net/QueenMarie/SatEvePost/1934-0
4-14/index.htm), în The Saturday Evening
Post, 14 April 1934, accesat pe
28.08.2013.
14. ^ a b Eugen Wolbe, Ferdinand I
Întemeietorul României Mari. O biografie,
Editura Humanitas, București, 2004
15. ^ a b Maria, Regina României, Însemnări
zilnice (ianuarie 1921-31 decembrie 1922),
Vol. III, Editura Albatros, București, 2004
16. ^ Maria, Regina României, Povestea vieții
mele, vol. I, Editura Eminescu, București,
1991
17. ^ a b c d e f g Ion G. Duca, Amintiri politice,
volumul I, Jon Dumitru Verlag, München,
1981-1982
18. ^ a b c d e Ștefania Ciubotaru, Viața
cotidiană la curtea regală a României
(1914-1947), Editura Cartex, București,
2011
19. ^ a b c d Regina Maria, The Story of a
Good Man. King Ferdinand of Romania,
Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond
Regina Maria, vol. III, dosar 7, apud. Diana
Mandache, Regina Maria a României.
Capitole târzii din viața mea. Memorii
redescoperite. Editura ALLFA, București,
2011, p. xxiii
20. ^ Recenzie la „The Story of My Life”, în
The Time Literary Supplement, 18 October
1934, p. 703, apud. Diana Mandache,
Regina Maria a României. Capitole târzii
din viața mea. Memorii redescoperite.
Editura ALLFA, București, 2011, p. xxiii
21. ^ Florin Stoican, „Istoria Palatului
Cotroceni: de la Șerban Cantacuzino la
Traian Băsescu. Cum a luat naștere sediul
prezidențial din buricul Bucureștiului” (htt
p://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/bucur
esti-stiri_din_bucuresti-descopera_bucures 26. ^
tiul-istorie_bucuresti-istoria_palatului_cotro
ceni-cotroceni-basescu-ceausescu-resedin
ta_prezidentiala_0_701930151.html), în
Adevărul, 18 mai 2012, accesat la 18
octombrie 2013
22. ^ Dana Mihai, „110 ani de la inaugurarea
Castelului Pelișor, darul făcut de Carol I lui
Ferdinand și Reginei Maria” (http://adevaru
l.ro/locale/ploiesti/foto-110-inaugurarea-cas
telului-pelisor-darul-facut-carol-i-ferninand-r
eginei-maria-1_510e47844b62ed5875cea4
b8/index.html), în Adevărul, 3 februarie
2013, accesat la 18 octombrie 2013 - În
Actul inaugural al castelului, pictat de
regină pe pergament se consemnează:
„Noi, Carol I, rege al României, clădit-am
această casă alăturea de falnicul castel
Peleș pentru iubiții noștri nepoți. Sfințită de
biserică spre a aduce binecuvântarea
cerului, noi, Ferdinand, principe al
României cu Maria, principesă primit-am
această nouă clădire, cu inima
recunoscătoare și plină de dragoste. Intrat-
am cu ai noștri copii, Carol, Elisaveta și
Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei
regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu.
Datu-i-am nume, Pelișor.”
23. ^ Marie, Queen of Rumania, „My life as a
Crown Princess, part 4” (http://www.tkinter.
smig.net/QueenMarie/SatEvePost/1934-05
-05/index.htm), în The Saturday Evening
Post, 05 May 1934, accesat pe
28.08.2013.
24. ^ „Regina Maria și Regimentul 4 Roșiori” (h
ttp://www.rft.forter.ro/2007_5/2007_5-07-cu
lt/02.htm), în Revista Forțelor Terestre,
accesat pe 28.08.2013
25. ^ The Orthodox Monastery of the
Transfiguration (http://www.tkinter.smig.net/
PrincessIleana/Monastery/Brochure/index.
htm), accesat la 17 octombrie 2013
a b Maria, Regina României, Povestea
vieții mele, vol. II, Editura Eminescu,
București, 1991
27. ^ a b c d e f g Hannah Pakula, Ultima
romantică. Viața reginei Maria a României,
vol. II, Editura Lider, București, 2003
28. ^ Constantin Rădulescu-Motru, Regele
Carol al II-lea, apud. Teșu Solomonovici,
Regii României – o istorie adevărată,
Editura Tess Expres, București, 1991, p.
143
29. ^ Sabina Cantacuzino, Din viața familiei
Ion I.C. Brătianu, Editura Albatros,
București, 1996
30. ^ Roumania Joins the Entente Powers, în
„The Illustrated War News”, 6 September
1916
31. ^ And an Ally to Be? The Queen of
Roumania, în „The Illustrated War News”, 3
February 1915
32. ^ a b c d Saint Aullaire Auguste Felix
Charles de Beaupoil, Confession d'un
vieux diplomate, Flamarion, Paris, 1953
33. ^ a b c d Diana Mandache, Regina Maria a
României. Capitole târzii din viața mea.
Memorii redescoperite. Editura ALLFA,
București, 2011
34. ^ Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith
Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu
Teodor, Istoria României, Editura
Enciclopedică, București, 1998, p. 416
35. ^ Maria, Regina României, Povestea vieții
mele, vol. III, Editura Eminescu, București,
1991
36. ^ Tudor Cireș, „Armistițiul de la Focșani și
urmările lui” (http://jurnalul.ro/calendar/armi
stitiul-de-la-focsani-si-urmarile-lui-629883.h
tml), în Jurnalul Național, 26 noiembrie
2012, accesat la 20 octombrie 2013
37. ^ Alexandru Marghiloman,Note politice
1897-1924, vol. 3, Institutul de Arte Grafice
„Eminescu”, București, 1927
38. ^ a b Ion G. Duca, Amintiri politice, volumul
III, Jon Dumitru Verlag, München, 1981-
1982
39. ^ Constantin Argetoianu, Memorii: pentru
cei de mâine - amintiri din vremea celor de
ieri, Volumele 1-11, Editura Machiavelli,
București, 1997-1998
40. ^ Ion G. Duca, Amintiri politice, volumul I-
III, Jon Dumitru Verlag, München, 1981-
1982
41. ^ „Maria, regină a României”, în
Enciclopedia Britanica, vol 10, Editura
Litera, Chișinău, 2010, pp 66-67
42. ^ Robert D. Kaplan, Balkan Ghosts - A
journey through history, St. Martin's Press,
New York, 1996, ISBN 0-312-42493-0
43. ^ Nicolae Iorga, Prefață la lucrarea
generalului Alexe Anastasiu, Dinastia
regală și poporul român, Institutul de Arte
Grafice „Convorbiri Literare”, București,
1924
44. ^ Général Maxime Weygand, Préface a
Général Pétin, Le Drame Roumain 1916-
1918, Edition Payot, Paris, 1932
45. ^ Ion I. Nistor, Istoria românilor, vol. II,
Editura Biblioteca Bucureștilor, București,
2003
46. ^ Constantin Botoran, Ion Calafeteanu,
Eliza Campus, Viorica Moisuc, România la
Conferința de Pace de la Paris (1918-
1920). Triumful principiului naționalităților,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983, pp. 328-
336
47. ^ Generalul Mordaq, șeful Cabinetului
Militar al primului ministru al Franței, apud.
Guy Gauthier, Missy. Regina României,
Editura Humanitas, București, 2010, p. 238
48. ^ Cornel Constantin Ilie, Coroana reginei
Maria, în revista „Istorie și Civilizație ”, anul
III, nr. 26, București, noiembrie 2011, p. 78,
ISSN 2066-9429
49. ^ Izabela Török, Mantia Regelui Ferdinand
(http://peles.ro/obiectul-lunii-iunie-2011-ma
ntia-regelui-ferdinand/), accesat la 8
noiembrie 2013
50. ^ Heraldica – British Royalty Cadency (htt
p://www.heraldica.org/topics/britain/cadenc
y.htm)
51. ^ Maria, Regina României, Însemnări
zilnice, Vol. I-VIII, Editura Albatros,
București, 2002-2013
52. ^ a b Alexandru Marghiloman, Note politice
1897-1924, volumul 4, Institutul de Arte
Grafice „Eminescu”, București, 1927
53. ^ Sherman D. Spector, în recenzia la
Terence Elsberry, „Marie of Romania: The
Intimate Life of a Twentieth Century
Queen”, în Slavic Review, Vol. 33, No. 1
(March, 1974), p. 174.
54. ^ Alex Mihai Ștefănescu, Regina Maria,
suverana cea mai iubită de Armata
Română, [6] (http://www.historia.ro/exclusiv
_web/portret/articol/regina-maria-suverana-
cea-mai-iubita-armata-romana), accesat la
29.08.2013
55. ^ a b Ion Bulei, „Lumea românească la
‘900. Amanții reginei” (http://www.zf.ro/ziar
ul-de-duminica/amantii-reginei-3076721/),
în Ziarul Financiar, 20 iulie 2007, accesat
la 29.08.2013
56. ^ Daniela Cârlea Șontică, „Iubirile reginei”
(http://jurnalul.ro/vechiul-site/old-site/suplim
ente/editie-de-colectie/iubirile-mariei-3483
6.html), în Jurnalul Național, 24 octombrie
2005, accesat la 29.08.2013

57. ^ Ion Cristoiu, „Însemnări - Ce nu ne spune
Regina Maria” (http://jurnalul.ro/vechiul-sit
e/old-site/suplimente/editie-de-colectie/iubir
ile-mariei-34836.html), în Jurnalul Național, 67. ^ Publicațiile interzise până la 1 mai 1948-
11 februarie 2007, accesat la 29.08.2013
58. ^ Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier
1919-1941, Mistica Ultranaționalismului,
ediția a II-a, Editura Humanitas, București,
1995, p. 185, ISBN 9789732803929
59. ^ Principesa Maria a României, [7] (http://is
torie-si-destin.blogspot.ro/2011/12/mignon-
principesa-romaniei.html), accesat la
29.08.2013
60. ^ Donald Crawford, The Last Tsar:
Emperor Michael II, Murray McLellan
Limited, 2011, ISBN 9780957009110, p.28 71. ^ Alexandru Marghiloman, Note politice
61. ^ Constantin Argetoianu, Memorii, vol. V,
Editura Machiavelli, București, 1995, p.156
62. ^ a b Ion G. Duca, Amintiri politice, volumul 72. ^ Maria, regina adulterului, orgia de la
II, Jon Dumitru Verlag, München, 1981-
1982
63. ^ Lucian Boia, „Mitologia feminină”, în
Istorie și mit în conștiința românească,
Editura Humanitas, București, 1997, ISBN 73. ^ Alex Mihai Stoenescu, Eșecul
963-9116-96-3
64. ^ a b Andreea Lupșor, Regele Ferdinand în
istoriografia comunistă, în „Historia”, [8] (htt
p://www.historia.ro/exclusiv_web/general/ar
ticol/regele-ferdinand-istoriografia-comunist
a), accesat la 2 octombrie 2013
65. ^ Maior V. Anescu, căpitan M. Popa,
Jefuirea poporului român de către
monarhie, Editura Militară a Ministerului
Forțelor Armate ale R.P.R., București, 1958
66. ^ Alexandru Gârneață, Adevărata istorie a
unei monarhii. Familia de Hohenzollern,
București, Editura Cartea Românească,
f.a.
„Uz Intern”, București, 1948
68. ^ a b Isac Ludo, Domnul General
guvernează, Editura de Stat pentru
Literatură și Artă, București, 1953
69. ^ Alexandru Marghiloman, Note politice
1897-1924, vol. 1-4, Institutul de Arte
Grafice „Eminescu”, București, 1927
70. ^ apud. Dan Culcer, România. Forme de
guvernământ, [9] (http://asymetria.sapte.ro/
monarhievsrepublicaculcer.html), accesat
la 18 octombrie 2013
1897-1924, vol. 4, Institutul de Arte Grafice
„Eminescu”, București, 1927
Coțofănești, [10] (http://istoriaincomoda.wo
rdpress.com/2012/11/24/maria-regina-adult
erului-orgia-de-la-cotofanesti/), accesat la
18 octombrie 2013
democrației române, Editura RAO,
București, 2010
74. ^ Listă compilată și prelucrată din lucrarea:
Diana Mandache, Regina Maria a
României. Capitole târzii din viața mea,
Editura ALLFA, București, 2011

Bibliografie
ro Limba română

Anastasiu, Alexe, Dinastia regală și poporul român, Institutul de Arte Grafice „Convorbiri
Literare”, București, 1924
Argetoianu, Constantin, Memorii: pentru cei de mâine - amintiri din vremea celor de ieri,
Volumele 1-11, Editura Machiavelli, București, 1997-1998
Badea-Păun, Gabriel, Mecena și Comanditari. Artă și mesaj politic, București, Noi Media
Print, 2009
Bărbulescu,Mihai, Deletant, Dennis, Hitchins, Keith , Papacostea, Șerban , Teodor,
Pompiliu , Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998, ISBN 973-45-0244-
1
Buhman, Eugeniu Arthur, Patru decenii în serviciul Casei Regale a României. Memorii.
1898-1940, Editura Sigma, București, 2006
Ciubotaru, Ștefania, Viața cotidiană la curtea regală a României (1914-1947), Editura
Cartex, București, 2011
Covașă, Angela, Missy de Edinburgh și regina Maria a României, în revista „Istorie și
Civilizație ”, anul IV, nr. 32, București, mai 2012, pp 10–17, ISSN 2066-9429
Duca, George I, Cronica unui român în veacul XX, vol. I-II, Jon Dumitru Verlag,
München, 1984
Duca, Ion G., Amintiri politice, volumul I-III, Jon Dumitru Verlag, München, 1981-1982
Gauthier, Guy, Missy, regina României, Editura Humanitas, București, 2010
Iorga Nicolae, Ce ne este Dinastia?, Institutul de Arte Grafice „Luceafărul”, București,
1936
Iorga, Nicolae, Memorii, vol. 1-7, Editura Națională „Ciornei”, București, 1931-1939
Iorga, Nicolae, Supt trei regi, f.d.e., București, 1932
Marcu, George (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura
Meronia, București, 2009, pp. 132–133, ISBN 978-973-7839-55-8,
Mandache, Diana, Regina Maria a României. Capitole târzii din viața mea. Memorii
redescoperite. Editura ALLFA, București, 2011, ISBN 978-973-724-347-8
Marghiloman, Alexandru, Note politice 1897-1924, vol. 1-4, Institutul de Arte Grafice
„Eminescu”, București, 1927
Maria, Regina României, Însemnări zilnice, vol. I-VII, Editura Albatros, București, 1996-
2013
Maria, Regina României, Povestea vieții mele, Editura Eminescu, București, 1991
Maria, Regină a României, Țara mea, Hodder & Stoughton, London, 1916
Nistor, Ion I., Istoria românilor, vol. II, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2003
Pakula, Hannah, Ultima romantică. Viața reginei Maria a României, vol. I-II, Editura
Lider, București, 2003
Păiușan-Nuică, Cristina , Regina Maria și Carol al II-lea: întoarcerea fiului rispitor, în
revista „Istorie și Civilizație ”, anul III, nr. 17, București, februarie 2011, pp 28–30, ISSN
2066-9429
Pepene, Nicolae, Stoian, Emil, Inima Reginei Maria, Editura Ilustratis, Brașov, 2005
Rosetti, Dimitrie R., Dicționarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei „Populara”,
București, 1897
Rusu, Dorina, Membrii Academiei Române 1866-2003. Dicționar, Editura Academiei
Române, București, 2003.
Sandache, Cristian, Viața publică și intimă a lui Carol al II-lea, Editura Paideia,
București, 1998, ISBN 973-9131-91-3
Stoenescu, Alex Mihai, Eșecul democrației române, Editura RAO, București, 2010,ISBN
978-606-8251-12-7
Stoica, Stan, Vasile Mărculeț, George Marcu ș.a., Dicționar biografic de istorie a
României, Editura Meronia, București, 2008, ISBN 978-973-7839-39-8
Suciu, Dumitru, Monarhia și făurirea României Mari, Editura Albatros, Bucureși, 1997,
ISBN 9732404205
Vaida Voevod, Alexandru, Memorii, vol. 1-4, Editura Dacia, Cluj, 1994-1998
Wolbe, Eugen, Ferdinand I Întemeietorul României Mari. O biografie, Editura
Humanitas, București, 2004
 xxx, Dicționar Enciclopedic, vol.IV, L-N, Editura Enciclopedică, București, 1993, ISBN
973-45-0350-2
xxx, Enciclopedia Britanica, vol 10, Editura Litera, Chișinău, 2010
fr Limba franceză

Guy des Cars, Les Reines de Coeur de Roumanie, Lafon, Paris, 1991
Guy Gauthier, Missy, reine de Roumanie, France-Empire, Paris, 1994
Général Pétin, Le Drame Roumain 1916-1918, Edition Payot, Paris, 1932
Saint Aullaire Auguste Felix Charles de Beaupoil, Confession d'un vieux diplomate,
Flamarion, Paris, 1953
en Limba engleză

Diana Fotescu, Americans and Queen Marie of Romania, Portland, Oxford, 1998
Diana Mandache, Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie of
Romania, Sutton, 2004, ISBN 978-0-7509-3691-0.
Philip Martineau, Roumania and her Rulers (Marie of Romania), Stanley Paul, London,
1927
Hannah Pakula, The Last Romantic: A Biography of Queen Marie of Roumania,
Weidenfeld & Nicolson, London, 1984
Leonard Taylor, The Sourdough and the Queen - The many Lives of Klondyke Joe
Boyle, Metheuen, Toronto, 1983, ISBN 978-0458968107

Lectură suplimentară
Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și
adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 101–126
Life of Queen Marie of Romania in Images, Diana Fotescu, Diana Mandache, Center for
Romanian Studies, 2003
Cristescu, Sorin, Regina Maria. Însemnări din ultima parte a vieții (martie 1937 - iulie 1938),
Editura Corint, București, 2018, ISBN 978-606-793-344-4.
Sorin Cristescu, Queen Marie of Romania - Letters to Her King, Editura Tritonic, Bucuresti,
2016, ISBN 978-606-749-102-9
Sorin Cristescu, Queen Marie of Romania - Letters to Her Mother, vol. I 1901 - 1906,
Editura Tritonic, Bucuresti, 2016, ISBN 978-606-749-145-6
Sorin Cristescu, Queen Marie of Romania - Letters to Her Mother, vol. II 1907 - 1920,
Editura Tritonic, Bucuresti, 2016, ISBN 978-606-749-153-1
Sorin Cristescu, Queen Marie of Romania and Colonel Boyle. Confessions, Editura Tritonic,
Bucuresti, 2017, ISBN 978-606-749-210-1
Sorin Cristescu, Queen Marie of Romania. Confessions February 1914 - March 1927,
Editura Tritonic, Bucuresti, 2018, ISBN 978-606-749-296-5

Vezi și
Casa regală de România
Cronologia monarhiei în România
Genealogia Mihai I al României, numerotația Sosa-Stradonitz
Hohenzollern-Sigmaringen
Regii României
Reginele României
 Monarhia în România
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit
Queen Marie of Romania (2019)

Legături externe
Regina Maria (http://www.familiaregala.ro/ro/istorie/regele-ferdinand/regina-maria/), pe site-
ul Casei Regale a României, accesat la 7 septembrie 2013
Maria, Regina României - povestea vieții mele (http://jurnalul.ro/tag/maria-regina-romaniei-p
ovestea-vietii-mele-40255.html), serial de articole publicate în „Jurnalul Național”, accesat la
7 septembrie 2013
Regina Maria: „caracterul este destin” (http://www.balcic.net/regina%20maria.html), pe site-
ul castelului Balcic, accesat la 7 septembrie 2013
Andreea Lupșor, Regina Maria între critică și laude în istoriografia comunistă (http://www.his
toria.ro/exclusiv_web/portret/articol/regina-maria-critica-i-laude-istoriografia-comunista), în
„Historia”, accesat la 7 septembrie 2013
Florentina Țone, Povestea unui triumf: vizita Reginei Maria în America (http://www.historia.r
o/exclusiv_web/general/articol/povestea-unui-triumf-vizita-reginei-maria-america), în
„Historia”, 19 mai 2010, accesat la 7 septembrie 2013
Queen Marie, Regina Maria of Romania (http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/), colecție
de articole și galerie foto dedicate reginei Maria, accesat la 7 septembrie 2013
Silvia Irina Zimmermann, Reginele-scriitoare ale României (http://arsreginae.wordpress.co
m/category/regina-maria/), pe site-ul „Ars Reginae”, accesat la 7 septembrie 2013
Călin Hentea, Regina mamă a Balcanilor (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/regina-mama-
a-balcanilor-3514860/), în „Ziarul de Duminică”, 18 noiembrie 2008, accesat la 7 septembrie
2013
Ion Cristoiu, Însemnări - ce nu ne spune Regina Maria (http://jurnalul.ro/editorial/insemnari-c
e-nu-ne-spune-regina-maria-2296.html), în „Jurnalul Național”, 11 februarie 2007, accesat
la 7 septembrie 2013
Ion Bulei, Amanții reginei (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/amantii-reginei-3076721/), în
„Ziarul de Duminică”, 20 iulie 2007, accesat la 7 septembrie 2013
Testamentul Reginei Maria (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/testamentul-r
eginei-maria), în „Historia”, accesat la 7 septembrie 2013
MARIA, Regina Romaniei - Copila cu ochi albastri (http://www.formula-as.ro/2010/945/asul-
de-inima-45/maria-regina-romaniei-copila-cu-ochi-albastri-13126), Formula AS - anul 2010,
numărul 945
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – M (http://acad.ro/bdar/armembriLit.
php?vidT=M)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Regina_Maria_a_României&oldid=13215560

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 25 decembrie 2019, ora 23:39.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.