Regina Maria și Conferința de Pace de la Paris

maria paris

Recunoaşterea României Mari s-a datorat în parte conexiunilor şi charismei Reginei Maria. A
făcut lobby pentru ţară în 1919, la Paris, când România cerea Transilvania, Bucovina şi întreg
Banatul, adică respectarea garanţiilor din anul 1916, deşi semnase pacea separată cu Germania
prin guvernul Marghiloman. Când scrisorile lui Ionel Brătianu către rege vorbeau despre răceala
şi enervarea cu care era tratat, regina este trimisă la Paris într-o aşa-numită vizită particulară.
Premierul Georges Clemenceau o întâmpină la Elysee cu garda de onoare, preşedintele Poincare
îi conferă Legiunea de Onoare, Academia Franceză o aplaudă, iar parizienii o întâmpină
pretutindeni cu entuziasm.

Regina Maria la Conferinta Paris

Şi la Londra domneşte o atmosferă de familie. Vărul ei, Regele George V, o întâmpină la gară,
iar regina Angliei îi împrumută bijuterii pe care să le poarte la marile banchete, bijuteriile
Coroanei României şi tezaurul ţării fiind luate de ruşi. Întâlnirile cu Lloyd George, Austen
Chamberlain şi Winston Churchill se ţin lanţ. Când, la întoarcere, regina Maria trece din nou prin
Paris, atmosfera de la Conferinţa de Pace devenise favorabilă României.

regina2

Iată cum își amintește regina perioada pregătirii participării la trativele de la Paris:

“… Acești domni militari au păstrat legătura în permanență cu mine (imediat dupa încheierea
războiului), astfel că am primit, mai mult neoficial multe informații, unele teribil de
dezagreabile, pe care urma să le transmit mai departe, în doze mici și cu tact, regelui care nu
avea timp să asculte mereu întreaga poveste. Vedeau în mine omul căruia i se poate spune
adevărul întreg, chiar și acele lucruri care ar fi doborât persoane mai robuste sufletește decât
mine și asta pentru că eu nu mă plângeam niciodată, nu ceream îndurare și foarte puțini erau cei
ce știau cât de mult mă consumam în sinea mea, pentru veștile rele care-mi ajungeau la ureche.
Eram capabilă sa primesc cu cel mai desăvârșit calm cele mai neplăcute situații, chiar dacă -mi
tremurau genunchii iar zâmbetul nu-mi pierea de pe buze pentru nimic în lume.”

Regina Maria Conferinta Paris

“Acea amintire plină de iubire a poporului meu a fost partea cea mai fericită a imaginii de după
război: căldura, partea însorită, partea sufletească. Mult mai puțin plăcute erau eternele conflicte
politice, intoleranța generală și nemulțumirea, bâjbâiala într-o atmosferă de nesiguranță, plină de
suspiciune. Ca și cum, obosiți de atâta eroism, toți erau gata să-și critice vecinul, să le descopere
la alții greșelile pe care nu doreau să le vadă la ei înșiși. Nu mai exista indulgență, ci doar o
sfâșiere mutuală, în locul unei solidarități solide și benefice idealurilor comune. Regele și cu
mine sufeream mult din cauza dezbinării poporului și a inabilității sale de a se uni; asta făcea să
para totul de mii de ori mai greu și mai descurajant. Visul de veacuri se realizase: România Mare
era un fapt împlinit, dar nu trebuia să rămânem încremeniți în acest punct. Aveam în fața noastră
un munte de munca dură, multe probleme de rezolvat care presupuneau reorganizare și
omogenizare a diverselor elemente, instituții.”

Regina Maria

“În timp ce-mi struneam nervii ca să pot face față valului de necazuri ce nu se mai terminau,
Brătianu, împreună cu Mișu și generalul Coandă plecaseră la Paris pentru Conferința de Pace iar
veștile parvenite indicau faptul că premierul nostru nu avea o viață tocmai ușoară acolo. Aliații
noștri înclinau să ne lase baltă. Fiind obligați să negocieze cu inamicul, datorită atitudinii Rusiei
revoluționare, mai-marii lumii erau pe cale de a face un târg dur, ignorând cererile noastre și
lasându-ne pe dinafară. Asculatm zvonurile cu pumnii strânși și inima palpitând. Știind ce
indurase țara și cu cât curaj ne îndurasem soarta, eram copleșită de indignare și aveam discuții
îndelungate cu prietenii credincioși care mai erau încă în țară, ca generalii Berthelot și Greenly
[...]. Cu fiecare ocazie când apăram drepturile noastre, discursul meu era extrem de pătimaș,
obrajii mi se aprindeau iar ochii-mi sticleau țăioși, aproape sălbatici – copiii obișnuiau să
numească privirea asta “ochii de lup ai mamei”. Eram conștientă de impactul vorbelor mele,
astfel că nu-mi cruțam cuvintele și știam cum să aprind flacara în privirile celor ce ma ascultau,
cum să-i incit.

Regina Maria Paris

Apoi, într-o bună zi, pe neașteptate regele m-a întrebat dacă aș fi de acord să plec în străinătate
pentru a pleda acolo cauza noastră. M-am întrebat dacă voi avea destul curaj ca să iau asupra
mea aceasta răspundere. Brătianu era cel care venise cu ideea. Ardoarea entuziasmului meu era
binecunoscută alor mei și apoi nimic nu este mai elcovent decât o femeie răscolită. Aș fi de
acord? ‘Eu? Să merg la Paris și la Londra? Eu să susțin cauza noastră? Neoficial, bineînțeles dar,
totodată, considerată de ai mei ca fiind cea mai potrivită de a face acest lucru pentru România’.
Un fior de mândrie mi-a străbatut toata ființa. ‘Eu? Desigur; eu eram cea chemată – da, cred ca
mă simteam capabilă să-mi susțin pledoaria chiar și în fața celor ’trei mari’!’ [...] Da, voi merge,
am spus – o să fac tot ce pot. Era o misiune pe care o puteam îndeplini, mă simțeam capabilă s-o
fac, nu eram nici nervoasă și nici speriată. Îmi făcea chiar plăcere.”
La 5 martie 1919 Regina Maria ajungea la Paris unde își începea misiunea pentru România… O
misiune copleșitoare care va avea un impact deosebit asupra viitorul Romaniei.
Regina Maria începea, acum 100 de ani, legendara sa vizită în Franța

Exact acum 100 de ani, în ziua de miercuri, 5 martie 1919, Regina Maria a început, la Paris, o
vizită care va rămâne în istoria modernă a ţării noastre.

Regina Maria a călătorit cu Trenul Regal, însoţită de fiicele ei, Principesa Elisabeta și Principesa
Mărioara, precum şi de o suită reprezentând Casa Civilă și Casa Militară a Regelui Ferdinand,
Guvernul și Corpul Diplomatic.

Vizita la Paris a durat din 5 până în 12 martie 2019. Ulterior, Regina Maria a revenit la Paris,
după un alt sejur european, între 30 martie și 16 aprilie 1919.

Călătoria a fost amplu relatată de ziarişti din România, Franța, Italia, Marea Britanie și din multe
alte țări europene. Ea a suscitat interesul personalităţilor politice, culturale şi al publicului larg.
Deși Regina era suveran-consort și nu șef de Stat, intervenția ei în favoarea României, după
încheierea Primului Război Mondial, a fost decisivă.

Vizita la Paris a avut loc în prezența prim-ministrului român Ionel Brătianu și a jucat un rol
important în favoarea României la Conferinţa de Pace de la Paris (18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie
1920).

Întâlnirile Reginei Maria cu președintele francez Raymond Poincaré și cu prim-ministrul

Georges Clemenceau au rămas în istorie, iar astăzi se vorbește despre ele în societatea
românească drept momente legendare ale diplomației românești, în general, și ale diplomației
regale, în special.

Regina a fost oaspetele Academiei Franceze (Institut de France) și a devenit membru al

Academiei de Arte Frumoase. Ea a întâlnit comunitatea românească din Franța, a fost oaspete de
onoare al Operei Garnier și al Comediei Franceze, a luat prânzul cu ministrul Afacerilor Externe
Stephen Pichon la Quai d’Orsay, a participat la o slujbă la Catedrala Notre Dame în memoria
celor căzuți în Primul Război Mondial și s-a întâlnit cu Președintele Statelor Unite ale Americii
Woodrow Wilson.

Regina Maria a fost distinsă, cu ocazia vizitei, cu Marele Cordon al Legiunii de Onoare a
Republicii Franceze.
1919: principala preocupare a diplomaţiei româneşti, în cursul acestui an, a fost ratificarea, prin
tratatele de pace, a actelor de Unire din 1918. Şeful delegaţiei române la Paris, Ion I.C. Brătianu,
întâmpina multe greutăţi ca urmare a faptului că România, ca şi alte ţări mici, fusese trecută în
categoria statelor cu interese limitate şi nu era acceptată la elaborarea tratatelor de pace. În acest
context, Regina Maria, cu acordul lui Ferdinand decide să plece la Paris pentru a susţine cauza
României, în contextul relaţiilor pe care le avea cu lumea occidentală.
7 martie 1919: este primită de Georges Clemenceau, primul-ministru al Franței și, totodată,
președintele Conferinţei de Pace de la Paris.
Imaginea artiocolului
8 martie 1919: Regina Maria este primită la Palatul Elysee de preşedintele Raymond Poincare,
care i-a înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, decoraţie care se conferea şefilor de stat
în exerciţiul funcţiunii. Regina a mers, apoi, la Londra, unde a fost primită de regele George.
10 aprilie 1919: Regina Maria revine la Paris, pentru a se întâlni cu preşedintele american
Woodrow Wilson.
Mai 1919: regele Ferdinand I şi regina Maria au făcut o vizită în Transilvania, oprindu-se la
Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa,
Careii Mari, Baia Marea, Oradea. Pe parcursul întregii călătorii, regina a purtat costumul popular
românesc.
4 iunie 1920: se semnează, la Versailles, Tratatul de la Trianon, prin care este recunoscută oficial
unirea Transilvaniei și a Banatului cu România. Prin acest document sunt confirmate pentru
prima dată, în mod oficial, granițele României Mari.
15 octombrie 1922: Un alt moment important în viaţa reginei Maria a fost atunci când, la
Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc ceremonia încoronării perechii regale, Ferdinand
şi Maria, fapt ce a reprezentat simbolul actului unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub
sceptrul aceluiaşi monarh.
ROLUL REGINEI MARIA DUPA UNIRE
Chiar și după înfăptuirea și recunoașterea Marii Uniri de către marile puteri ale lumii, Regina
Maria a continuat să pledeze cauza României și să promoveze valorile țării dincolo de granițe,
până când a fost îndepărtată din viața politică a țării, odată cu preluarea tronului de către Carol al
II-lea. Atunci s-a retras la Balcic sau la castelul Bran, iar ultimele zile din viață și le-a petrecut la
castelul Pelișor, unde a și încetat din viață, la 18 iulie 1938.

„De ce am venit aici? Ei bine, am fost la Conferința de Pace de la Paris după război, și ei mi-au
pus această întrebare și le-am spus: <<Fiecare țară are nevoie de o față. Deci când vă adunați cu
toții pentru deliberări, vreau ca România să aibă o față. Sunt aici să fiu acea față, să fac România
ceva mai personal decât statistici și hărți.>>” afirma Regina Maria în toamna anului 1926, în
timpul unei vizite în Statele Unite.

Material realizat pe baza:

Dicţionarul personalităţilor feminine din România (Ed. Meronia, 2009)

Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) - Ferdinand I (Ioan Scurtu, Ed.
Enciclopedică, vol. II, 2004).
http://peles.ro/personalitati/regina-maria/

Ziariștii aveau să remarce frumusețea Reginei. Hotelul Ritz, unde s-a cazat, se umple de flori, dar
și de companii celebre, care o curtau pe Regină să-i reprezinte.

Reușește să obțină o întrevedere cu Georges Clemenceau, prim-ministrul Franței, poreclit

"Tigrul".

Îl cucerește imediat, spunându-i: "Leul a venit la vărul ei, Tigrul, să-și ia partea".

Atitudinea lui Clemenceau față de România devine favorabilă.

Regina Maria avea încă un as în mânecă: era verișoara primară a Regelui George al Marii
Britanii și îi cere și acestuia ajutorul.

De la Paris merge la Londra. Acolo întâlnește parlamentari și politicieni, pe care îi determină să

accepte cauza României.

De la Londra, Regina Maria s-a întors la Paris. Voia să-l cucerească și pe Marele Om al
Conferinței de Pace, Woodrow Wilson, președintele Americii. Reușește să-l confrunte într-o
discuție despre minorități, în care suverana României îi vorbește de la egal la egal, amintindu-i
de problemele negrilor și, ironic, de cele ale japonezilor din America.

Regina Maria se întoarce acasă victorioasă, Marile Puteri recunosc granițele României Mari.

În 1924, suverana mai cucerește o dată Parisul și Alsacia cu crinii ei preferați, pe care-i duce la
monumentele eroilor.

Regina Maria, în misiune diplomatică la Paris

Gara Băneasa. Locul acesta, atât de umil astăzi, a fost până în 1930 gară regală. Imaginaţi-vă
acest peron, în martie 1919, aglomerat de cea mai bună lume trăitoare în Bucureşti. Iată ce
povesteşte Regina Maria: „Am plecat la 3:10, gara înţesată de oameni, atât de plină, încât nu prea
vedeam cum aş putea să dau mâna cu toţi. Toţi miniştrii, generali francezi şi ofiţeri englezi,
miniştrii străini, generali români, multe doamne, unii cu lacrimi în ochi, alţii cu feţele radioase şi
misterioase, ca şi cum ar fi ştiut raţiunile ascunse ale călătoriei mele”. Mai mult, adaugă ea,
„românii mei au o credinţă aproape mistică în puterile mele, ceea ce îmi dă forţă şi mă susţine,
dar mă şi nelinişteşte puţin. Cuvântul unei femei poate schimba faţa unor evenimente atât de
mari?”

În perioada interbelică, gara regală de la Băneasa va fi dublată de o nouă clădire. Proiectul,

finalizat în 1930, a făcut parte dintr-un şir de construcţii feroviare menite să glorifice naţiunea
română. A fost modernizată şi gara regală de la Sinaia, iar Gara de la Halmeu/ Satu Mare, aflată
la graniţa cu Ungaria, era o adevărată declaraţie de orgoliu şi modernitate. Noua clădire a gării
regale de la Bucureşti trimitea la frumuseţea austeră şi eficientă a Şcolii de Arhitectură şi Artă de
la Weimar, Bauhaus:

„Nu e o investiţie mare, dar e foarte sincronă din punct de vedere al limbajului arhitectural
folosit cu ceea ce se întâmpla în Europa în acea perioadă. Are un limbaj cu trimiteri certe către
Şcoala Bauhaus, către arhitectura industrială interbelică românească și din afară. E ceva foarte la
zi cu ce se întampla în Europa în anii ’20, ’30”, spune arhitectul Toader Popescu.

În privinţa călătoriei reginei Maria spre Paris, în 1919, călătoria sa cu trenul, via Milano, a durat
cinci zile. Teoretic, vizita era una neoficială. Regina petrecea câteva zile la Paris în drum spre
Londra unde avea să-şi viziteze fiul, pe Nicolae, elev la Eton College.

O regină imposibil de refuzat

Practic, călătoria a făcut mai mult decât putea face o vizită oficială. Cazată la Ritz, în celebra
Place Vendome, regina României era asaltată, începând cu sosirea la gară şi terminând cu serile
de la Opera, de … fani. Strigătele „Vive la Reine!”, „Vive la Roumanie!” se auzeau peste tot.
Succesul ei imens era alimentat sistematic şi de la Bucureşti. Suverana era rugată să primească
ziariştii occidentali oricât de des îi stătea în putinţă. Salonul reginei se transformase în sală de
presă.

„Ea primise mai multe denumiri din partea presei. Nu era numai regina-sora de caritate, regina-
soldat, prin faptul că fusese alături şi în tranșee în perioada Primului Război Mondial, dar și
regina-diplomat, ambasador”, explică Diana Mandache, istoric la Muzeul Național de Istorie a
României. „Era un tip de diplomaţie ad-hoc în care regina Maria fusese trimisă cu o misiune
specială neoficială care venea să completeze diplomații profesioniști în cadrul Conferinței de
pace de la Paris. Şi aici rolul lui Brătianu a fost foarte important. Era nevoie de anumite
informaţii precise geopolitice şi de geografie economică cu care ea s-a dus şi le-a prezentat
politicienilor reprezentau statele aliate”, explică Diana Mandache.

În fiecare dimineaţă, regina era instruită şi informată asupra problemelor ce frământau cercurile
diplomatice de la Conferinţa de Pace care se desfăşura în paralel. Bine pregătită, Maria se va
vedea pe rând cu preşedintele şi premierul Franţei, cu eminenţa cenuşie a negociatorilor
americani, cu generalul Joffre şi cu generalul Foch. Cu zile atât de încărcate, timpul pentru
cumpărături era foarte scurt, spre nemulţumirea fiicelor şi a doamnelor de onoare.

Întâlnirea cu premierul Georges Clemenceau a fost decisivă. M-a atacat frontal, povesteşte
regina, în legătură cu încheierea păcii separate cu Germania. Când a încercat să-i explice,
francezul a privit-o drept în ochi şi a spus: „Nu-mi spuneţi mie aceasta, dumneavoastră eraţi
pentru rezistenţă!”. M-a pus în încurcătură, dar i-am mărturist cu curaj că fiind femeie sunt
adesea pătimaşă şi fiind atât de aproape nu aveam depărtarea necesară ca să văd lucrurile în
întregime, își aminteşte Maria cum a dat dreptate post-factum oamenilor de stat de la Bucureşti,
care au hotărât să cruţe ţara de o tragedie inutilă. „Ştiu că am oferit o imagine frumoasă ţării
mele prin zâmbetul meu”, concluzionează ea. „O regină ca aceasta trebuie primită cu onor
militar, cu generalul Foch în frunte!”, a punctat şi Clemenceau. Regina României a plecat apoi în
sunetul Marseillaisei.

Vizita la preşedintele Raymond Poincare se încheie cu trecerea în revistă a gărzii de onoare. Era
pentru prima dată când Franţa republicană a oferit unui suveran această cinste. Soţia premierului,
Eliza, mărturisea în lacrimi că „Regina noastră este superbă în acest moment”.

Pe 12 martie, Maria părăseşte Parisul continuându-şi călătoria spre Londra. Este condusă la
trenul regal de şeful statului francez, ia vaporul la Boulogne până pe coasta engleză şi ajunge cu
trenul la gara Victoria, unde este întâmpinată de rege şi regină, cărora le spune simplu – George
şi May. Vizita londoneză se dovedeşte ceva mai liniştită decât cea de la Paris. Se bucură de
revederea cu fiul ei, Nicky, care arată minunat în uniforma sa de la Eton. Însoţită de fiicele mai
mici, Ileana şi Mărioara, îşi poate vedea în tihnă rudele, în primul rând, verii regali.

Regina continuă la Londra întâlnirile umanitare şi politice. Se întâlneşte cu proprietarii celebrului

magazin Harrods, mari donatori pentru România. Crucea Roşie britanică se dovedeşte de
asemenea generoasă. Generoasă este şi regina Angliei: Maria se simte stânjenită să apară la
Operă fără bijuterii. Ale ei luaseră calea Rusiei, o dată cu tezaurul BNR. Dar o scoate din
încurcătură verişoara May, cu câte o diademă sau colier. Politic, discursul Mariei devine mai
puternic în Anglia. Datorită emigraţiei ruse mai bine plasate, aici veştile îngrozitoare din Rusia
sunt tratate cu mai multă seriozitate. Aici se înţelege mai bine cât de gravă este ameninţarea
bolşevică şi cât de important este pentru Europa să facă din România o barieră puternică în calea
comunismului.
Pentru întoarcerea spre ţară, Maria a trecut din nou prin Paris. Între altele ca să se vadă cu
preşedintele american, Woodrow Wilson. Dacă la Palatul Elysee, Maria a demontat reproşurile
legate de pacea separată încheiată de România cu Germania, în discuţia cu americanul, regina a
trecut la ofensivă. România este un partener de nădejde şi trebuie să devină o pavăză stabilă în
calea bolşevismului, prin urmare trebuie să devină România Mare.

Frontierele extinse au fost recunoscute prin tratatele de la Versailles şi Saint-Germain din 1919 şi
tratatul de la Trianon din iunie 1920.