UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

Rolul în politica românească a lui Ionel I. C. Brătianu

- Referat pentru seminar -

Autor:

Mărieș Alexandru- Mihai,

Arhivistică, an II.

a.mihaimaries@gmail.com

Cluj-Napoca

Martie 2020
 În imaginea alăturată1 putem observa o
perspectivă aparte, una critică dar comică în
același timp. În momentul de grație al statului unit
român, în momentul consolidării acestuia cu o
nouă constituție vociile opoziției formate în jurul
Partidului Liberal, traduc, în propria viziune,
Constituția din 1923. Așa cum putem vedea, ținta
demgogiei lor este familia Brătianu sau așa cum în
acele vremuri se folosea, cuvantul de „dinastie”,
începută de la Ion C. Brătianu.

De ce s-a ajuns la această formulare ? Din

punctul meu de vedere, în jocul politic al acelor
vremi participaseră oameni cu reale calități pentru
un asemenea joc al puterilor, iar politicieni precum
Ion C. Brătianu și Ionel I. C. Brătianu au
demonstrat pe lângă faptul că aveau asemenea
calități le știau și folosi. Astfel se face că, în
articolul 7 al acestei „constituții”, puterile statului
sau oamenii cu putere din stat erau brătienii și a lor
Bancă Națională.

Ionel I. C. Brătianu, fiul cel mare a

bătrânului Brătianu, cel care calcă în mod aproape
identic aceași pași ca și ai tatălui său în ceea ce
privește viața politică. Așa cum dorise tatăl său,
aceste devine inginer, e lipsit de pregătirea politică din școală și la întoarcerea sa din străinătate
obține un post la Căile ferate. Studiază la Sf. Sava în București iar ca oricare român cu o condiție
socială bună își definitivează studiile la Paris unde primește diploma de inginer. Prin intermediul
profesiei sale accede în viața politică. Are un post la Căile ferate iar în 1895 își face debutul în
politică fiind deputat de Gorj. A avut nevoie de doi ani pentru ca prim-ministrul D. A. Sturdza să

1
Prințul Ghiță, „Noua Constituție”, Furnica, Nr. 10, 30 ianuarie 1923, p. 2.
îi ofere postul de ministru al Lucrărilor Publice. De la ocuparea acestei poziții și până la
momentul investiturii lui ca prim-ministru ajunge să ocupe și ministerul de externe și cel de
interne și al războiului.

Premisele supremației brătiene se află în deznodământul guvernului Sturdza, care obosit

și bolnav, aflat mereu în polemici cu membrii partidului ceea ce provoacă partide în interiorul
partidului, renunță la guvernare în anul 1907 în timpul răscoalei țărănești de la Flămânzi,
răscoală pe care generalul Averescu și Ionel Brătianu au să o reprime.

În 1908, Ionel I. C. Brătianu este desemnat prim-ministru, asta și datorită încrederii

oferite de Alteța Sa Carol I, liberalilor, dar poate cu un efect major fiind și relația pe care
suveranul german de pe tronul României a întreținut-o cu Ion C. Brătianu, tatăl prim-ministrului
din 1908. Ajuns prim-ministru acesta se bucură de succes și pe scena partidului liberal, deoarece,
în 1909 ajunge președintele acestui partid, susținut de cei care îi împărtășeau viziunea și
dorințele de a vedea România în plină ascensiune industrială și socială cu ajutorul oligarhiei
financiare2 care se proliferează în jurul capitalului pe care Brătienii îl dețineau.

Astfel se afirmă dinastia brătienilor, din nou în poziție de conducere profitând de

avantajul social, dar și de relația cu Casa Regală. În cei doi ani în funcția de prim-ministru
Brătinu reușește să își expună planul său reformator ce conținea printre altele o reformă agrară
care este descrisă de Brătianu într-un discurs al său apărut în „Gazeta Transilvaniei” în anul 1907
care sună astfel: „așezămintele acestui stat și că viitorul acestui neam nu vor fi trainic și temeinic
așezate decât atunci când cu inimă întreagă, întreaga masă a țărănimei conștientă și mulțumită va
participa la viața națională”3, dar și o reformă electorală. Datorită rotației guvernamentale acesta
este înlocuit iar conservatorii preiau atribuțiile liberalilor la putere, P.P Carp reprezintă de
această dată Partidul Conservator, care după doi ani în care are de rezolvat problema războaielor
balcanice se decide să demisioneze ajungând la concluzia că el și guvernul său și-au îndeplinit
obiectivele, dar fără să fi rezolvat problema agrară sau cea electorală.

La 4 ianuarie 1914, cu câteva luni înainte de Primul Război Mondial, Ionel Brătianu este
din nou investit în funcția de prim-ministru iar acțiunile sale politice din acest moment devin
cruciale pentru ceea ce în 1918 se va concretiza ca Marea Unire.

2
Hitchins Keith, Potra George G., România : 1866-1947. Bucureşti : Humanitas, 2013, p. 427.
3
„Guvernul român și chestia țărănească. Chestia amnestiării”, Gazeta Transilvaniei, Nr. 133, 1907, p. 2.
 De la început acesta încearcă să rezolve problema agrară prin exproprierea marilor moșii
private, dar războiul a început iar politica internă întră în recesiune.

Românii aveau la începutul războiului în fruntea statului un francofil, reprezentat prin

prim-ministrul său, și un germanofil prin Maiestatea Sa Carol. În contextul acelei perioade
Brătianu se dovedește a fi un politician abil, deoarece trebuia să decidă de partea cui intră în
război, admira Franța, dar aceasta era izolată. Rusia de-a lungul timpului se dovedise mai mult
un dușman decât un posibil aliat. Astfel, acesta se pune de acord că alianța cu Germania, doar cu
Germania, avea să fie prolifică, dar datorită realpolitik-ului practicat de germani la momentul
semnării, românii trebuiau să se pună de acord cu Austro-Ungaria. Cei doi aliați, după mai multe
zile petrecute ale lui Brătianu atât la curtea din Berlin cât și de la Viena, au spus că vor susține
revendicările românilor.

În timpul neutralității României, Brătianu deși era sub acordul semnat cu Puterile
Centrale, și-a permis să-și urmeze instinctul, astfel, în anul 1916, în mijlocul războiului acesta
decide semnarea unui acord cu Antanta datorită succesului pe care aliații îl aveau, deoarece astfel
credea că realizarea unirii provincilor române era mult mai probabilă, cu siguranță nu avea cum
să prevadă revirementul Puterilor Centrale și tratatul semnat separat cu acestea.

La sfârșitul războiului România se afla în tabăra câștigătoare chiar dacă la cârma statului
se afla Marghiloman și mai apoi generalul Averescu, Brătianu își păstrează influența pe care
acesta și-a creat-o de-a lungul timpului. Din acest punct de vedere Brătianu se arată ca fiind mai
mult un teoretician al politici decât un practicant al propriei sale gândiri.

Deși se zbate la Conferința de Pace de la Paris pentru revendicările României încât are
parte de remarci a membrilor comisie, spre exemplu cea a lui Loyd George: „This three-fold
noodle, stirring so much here was not so zealous during the war” 4, sau ce a lui Harol Nicolson,
membru al delegației engleze la Paris care îl descria pe Brătianu ca fiind „o femeie cu barbă, un
șarlatan convingător, un intelectual de București, un om deosebit de neplăcut. Chipeș și
exuberant, își înclină frumosul cap într-o parte ca să-și observe reflexia propriului profil în
oglindă. Face glume elaborate și își închipuie că sunt pariziene”5.
4
Gheorghe Calcan, „THE INTERNATIONAL IMAGE OF ION I. C. BRĂTIANU IN 1919”, International Conference
KNOWLEDGE-BASED ORGANIZATION, vol. XXIII, Nr. 2, 2017, p. 266.
5
MacMillan Margaret, Câmpeanu Smaranda, Făuritorii păcii : şase luni care au schimbat lumea. Bucureşti : Editura
Trei, 2018, p. 177.
 Cum afirmam la începutul acestei lucrări, Brătianu știind să-și folosească abilitățile de
șarlatan (așa cum îl descria Nicolson), deoarece deși era în tabăra câștigătoare tratatul semnat cu
Germania separat, periclita împlinirea visului românesc. Avea pretenții mari, dorea mult, chiar
dacă așa și-a atras antipatii, militantismul său în această etapă a statului român nu poate fi
ignorat.

Discursul prim-ministrului de la Brăila, publicat și analizat în ziarul „Românimea. Ziar de

dimineață” din anul 1919, aduce doar o nouă oportunitate pentru opoziție de a critica guvernul
dinastiei brătiene, se dorea la finele războiului un guvern național, unul al poporului i se
reproșează că acest guvern e lipsit de autoritate și dacă ar dori o asemenea autoritate atunci să
formeze un Parlament si Guvern al poporului nu al unei singure familii.

După Primul Război Mondial partidul condus de Brătianu se pliază din ce în ce mai mult
pe dorințele acelei oligarhii financiare amintite și mai sus, datorită acestei plieri elementele – să
le zicem – „țărăniste” părăsesc partidul liberal și se adună în jurul altor partide sau creează alte
partide precum cel a lui Averescu numit Partidul Progresist. În toată implicarea lui politică,
generalul Averescu se dovedește a fi, așa cum Hitchins observă, un instrument docil6.

Cu toate acestea în anul 1921 reforma agrară mult dorită de guvernul liberal se
înfăptuiește, în 1924 se aplică reforme pentru industrie, în 1925 Brătianu ia o decizie importantă,
în împrejurările acelei vremi îi cere lui regelui Carol să renunțe la prerogativele Casei Regale în
locul acestuia instituind o Regență constituită din prințul Nicolae, patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române – Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan.

După război, Ionel I. C. Brătianu se aseamănă cu un cap încoronat, Nicolae Iorga îl

caracterizează ca fiind un „temut rege neîncoronat al țării” 7, iar Take Ionescu, adversarul – poate
cel mai abil – al lui Brătianu a caracterizat perioada de guvernare a dinastiei brătiene ca fiind o
stăpânire nu o guvernare spunând că „fiind cu Brătianu ești cu țara, nu ești cu el, ești contra
țării”. Văzând acestea vedem cum Brătianu era perceput de adversarii săi politici, cu siguranță pe
lângă cuvintele jignitoare sau caricaturile din ziare la adresa lui exista și un anumit respect pentru
acest om al politicii atât interne cât și externe având in vedere că la moartea sa toți adversarii din
trecut au ținut să-i aducă câteva cuvinte.

6
Hitchins Keith, Potra George G., România : 1866-1947. Bucureşti : Humanitas, 2013, p. 447.
7
Hitchins Keith, Potra George G., România : 1866-1947. Bucureşti : Humanitas, 2013, p. 424
 A fost un artizan al României Mari și al procesului de consolidare al acesteia prin
reformele de pe parcursul timpului și mai ales prin Constituția din 1923. Contextul i-a fost
folositor, metodele au fost îndrăznețe, succesul i-a fost uriaș și neîntrecut de nimeni până astăzi,
așa par acțiunile lui Brătianu la un nivel empiric al cunoașterii lor.
Bibliografie:

1. Hitchins Keith, Potra George G., România : 1866-1947. Bucureşti : Humanitas, 2013.
2. MacMillan Margaret, Câmpeanu Smaranda, Făuritorii păcii : şase luni care au schimbat
lumea. Bucureşti : Editura Trei, 2018
3. Gheorghe Calcan, „THE INTERNATIONAL IMAGE OF ION I. C. BRĂTIANU IN
1919”, International Conference KNOWLEDGE-BASED ORGANIZATION, vol. XXIII,
Nr. 2, 2017,
https://www.researchgate.net/publication/318732193_The_International_Image_of_Ion_I
_C_Bratianu_in_1919
4. Gazeta Transilvaniei, Nr. 133, 1907
http://dspace.bcucluj.ro/jspui/bitstream/123456789/78079/1/BCUCLUJ_FP_P2538_1907
_070_0133.pdf
5. Furnica, Nr. 75, 17 Octombrie 1919. http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/66043
6. Furnica, Nr. 10, 30 Ianuarie 1923. http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/66164
7. Gazeta Transilvaniei, Nr. 17, 26 Ianuarie 1923, Brașov.
http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/70629
8. Românimea –ziar de dimineață- , Nr. 290, 23 Octombrie 1919.
http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/89494
9. Unirea Poporului, Nr. 49, 4 Decembrie 1927, Blaj.
http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/31799
10. Unirea. Foaie bisericească-politică, Nr 48, 26 Noiembrie 1927, Blaj.
http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/37554
11. Universul, Nr 49, 2 Decembrie 1928. http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/18786