APLICAREA MODELULUI STALINIST ÎN ROMÂNIA

( 1948-1965)

Deşi în România nu a avut lor un proces de destalinizare, punctul de cotitură în

evoluţia regimului comunist a fost considerat devierea de la cursul politicii externe
sovietice, care a avut loc gradual în perioada 1958-1964. Procesul a debutat în
1958, când trupele sovietice au părăsit România, şi a continuat în anii următori,
culminând în aprilie 1964, când liderii români au respins „planul Valev” privind
diviziunea muncii în cadrul CAER. Ca răspuns la acest plan, care viza
transformarea României în furnizoare de produse agricole pentru ţările comuniste
mai industrializate, guvernul a emis Declaraţia PMR din 21 aprilie 1964,
considerată de analişti drept un document politic naţionalist şi antisovietic. Potrivit
lui Robert Farlow, coordonatele principale ale noii politici externe a României au
fost: o politică economică autonomă în CAER, colaborare militară limitată în cadrul
pactului de la Varşovia şi autonomie politică relativă în relaţiile cu Uniunea
Sovietică.
După 23 august 1944, treptat, Partidul Comunist a devenit principala forţă politică din ţară,
rămânând apoi unica forţă politică din România instaland un regim totalitar copiat după modelul
Uniunii Sovietice, este necesar să prezint câteva din principalele momente ale istoriei acestui
partid, momente care explică poziţia şi acţiunile sale după ocuparea ţării de către armatele
sovietice.  
Perioada stalinistă a cuprins anii 1948-1965 , perioadă guvernată de Gheorghe Gheorgiu
Dej. Comunismul s-a instituționalizat în toate sferele societății după modelul stalinist.
Prima etapă a fost stalinizarea în sfera politică, printr-un regim totalitar, cu ajutorul Tratatului
de prietenie și crearea Pardidului Unic, Partidul Muncitoresc Român. Stalinizarea în plan
economic s-a efectuat prin realizarea propietății colective, prin Legea Naționalizării
interprinderilor industriale, bancare, de transporturi etc. Colectivizarea s-a făcut dupa modelul
sovietic și s-a bazat pe voluntarism. 1

1
http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=386, accesat la data de: 3.05.2016

1
 După actul de la 23 august 1944, România iese din războiul contra Naţiunilor Unite, dar
este ocupată imediat de Armata Roşie. Era primul pas spre instaurarea comunismului. Profitând
de protecţia trupelor sovietice, P. C. R. îşi măreşte numărul de membri, dezvoltă un discurs
politic demagogic şi populist în care termeni ca „dreptatea socială“ şi „egalitatea“ se întâlneau
frecvent.  Comuniştii deveneau campionii luptei pentru eliberarea imediată a ţării alături de
Armata Roşie şi pentru realizarea reformei agrare.
Drumul lor spre cucerirea puterii politice a parcurs mai multe etape. Cererea imperativă a
lui Stalin ca regele Mihai să îi aducă la putere pe comunişti a avut drept rezultat instalarea, la 6
martie 1945, a unui guvern procomunist condus de Petru Groza. Noile autorităţi au
preluat Transilvania de Nord-Vest (eliberată de armata română în octombrie 1944) şi au realizat
reforma agrară promisă.
A urmat apoi înscenarea de la Tămădau (iulie 1947), prin care era anihilată opoziţia
democratică: P. N. Ţ. a fost scos în afara legii, iar P. N. L. a ales autodizolvarea. Prin urmare,
pluralismul politic era desfiinţat, iar drumul spre instituirea partidului unic şi a dictaturii
proletariatului – larg deschis. 2
Stăpâni pe guvern şi parlament , comuniştii vor trece la lichidarea ultimului bastion al
legalităţii interbelice: monarhia. Lipsit practic de orice putere, suveranul, aproape exilat la Sinaia,
este chemat la Bucureşti şi silit să abdice.  În aceeaşi zi, România a fost proclamată republică
populară.
Odată încheiată preluarea puterii şi distrugerea vechiului regim politic, comuniştii au
continuat sovietizarea României prin impunerea statului totalitar şi al controlului complet asupra
societăţii. S-a realizat în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu , favorizată şi de prezenţa
Armatei Roşii.
În plan intern, s-a înfiinţat partidul unic, Partidul Muncitoresc Român prin fuziunea P. C.
R. cu acea parte din P. S. D. dispusă să-i recunoască întâietatea. Noile constituţii alcătuite după
modelul sovietic , cea din 1948 și 1952 au dat putere de lege noului regim politic.  Preocuparea
principală a noilor autorităţi a fost să reprime orice formă de rezistenţă, motiv pentru care, cu
sprijin direct şi cadre aduse din U. R. S. S. , a fost creată Securitatea şi Miliţia. 3

2
Institutul Național pentru studiul totalitarismului „Arhivele totalitarismului”anul 3, nr 2/1995, pp 8-12
3
Florin Constantiniu „O istorie sinceră a poporului român” Ed.Univers Enciclopedic Gold, București 2001, pp 443-
445

2
 2. 1 ETAPELE CUCERIRII PUTERII ȘI INSTAURĂRII REGIMULUI POLITIC
COMUNIST (1945-1947)
Doresc să precizez încă de la început că activitatea Partidului Comunist Român a fost
comandată de la Moscova și a fost sincronizată cu situația politică internațională.
Etapele cuceririi puterii politice de către comuniști au fost:Intrarea comuniștilor în alianțe cu alte
partide de stânga, în guvernul condus de generalul Constantin Sănătescu, Atragerea sprijinului
populatiei prin promiterea realizarii unor reforme, Stabilirea coliziunii opoziției democratice prin
racolarea de partide, Debarcarea „tovarășilor de drum” sau absorbirea lor în partid. 4
Comuniștii creează pe 20 iunie 1944 Blocul Național Democrat din care făceau parte:
Partidul Comunist Român, Partidul Social Democrat, Partidul Național Țărănesc și Partidul
Național Liberal.
Principalul obiectiv al blocului era scoaterea țării din războiul dus împotriva Națiunilor
Unite.
Era clar că un astfel de partid nu va lua singur puterea niciodată, astfel la Moscova se
iau măsuri pentru reorganizarea partidului. Ștefan Foriș, secretarul general al partidului este
demis pe 4 aprilie 1944 și înlocuit cu o troică formată din Constantin Pârvulescu, Iosif
Rangheț și Emil Bodnăraș. La Conferința Partidului Comunist Român din octombrie 1944
conducerea este preluată de Gheorghe Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Vasile Luca și Techari
Georgescu. 5
La 12 octombrie 1944 se creează Frontul Național Democrat alcătuit din:Partidul
Comunist Român, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor, Uniunea Patriotică și
Confederația Generală a Muncii. Astfel comuniștii au urmărit crearea unei organizații politice
care să le ușureze drumul spre acapararea puterii politice. 6
Transformarea societății românești și trecerea la un sistem similar celui din Uniunea
Sovietică presupunea eliminarea influennței partidelor istorice. 7
În urma unor adversităţi cu membrii cabinetului, generalul Sănătescu își dă demisia.
Tot el este delegat de rege cu formarea unui alt guvern. Acesta, în urma consultării cu unii

4
Vlad Georgescu, Istoria românilor de la origini și până în zilele noastre, Ed. Hummanitas, București 1992, pp 244-
246
5
Ion Rațiu, România de astăzi-comunism sau independență?, Ed.Condor, București 1990, p19
6
Ibidem, pp 60-68
7
Institutul Național pentru studiul totalitarismului „Arhivele totalitarismului”anul 3, nr 2/1995, p54

3
 oameni politici formează un nou cabinet la 4 noiembrie 1944. Tot atunci este restabilită
constituția de la 1923 și este deschisă și mai mult calea comuniștilor spre guvernare.
Sănătescu îl numește pe Petru Groza viceprim-ministru, pe Gheorghe Gheorghiu Dej ministru
al Comunicațiilor și pe Teohari Georgescu subsecretar de stat al Ministerului de Interne. Din
acest moment agitațiile comuniste încep sa ia amploare. Acum începe o puternică propagandă
în rândul muncitorilor. Se creează „Comitetele muncitorești” ce vizau subordonarea
sindicatelor principalelor interprinderi, iar la sate sunt organizate „ comitetele sătești ” ce
vizau acapararea puterii în zonele rurale.
Teohari Georgescu inițiază o amplă campanie de infiltrare în poliție și jandarmerie a
multor comuniști din echipele conduse de Emil Bodnăraș, precum și a consilierilor sovietici. 8
În ianuarie 1945 Gheorghe Gheorghiu Dej face o vizită la Moscova, aici stabilindu-se
obiectivele tactice ce vizau cucerirea puterii de către comuniști. Stalin le promite acestora că
venirea lor la putere ar conduce la cedarea Transilvaniei către România, fapt ce trebuia ca
fiind în ochii opiniei publice rezultatul eforturilor comuniștilor și o dovadă în plus a
patriotismului lor. Conform indicațiilor primite, comuniștii organizează pe 27 ianuarie 1945
un miting de protest. Primul ministru e calificat „ reacționar ” , se cere demisia sa și formarea
unui Guvern al Frontului Național Democrat. 9
Pe 27 februarie la București vine Andrei Ianuarevici Vîșinski, Vice Comisar al
Poporului pentru Afaceri Externe al Uniunii Sovietice. Acesta îi cere Regelui să-l demită pe
Rădescu și să-l numească în fruntea Guvernului pe Petru Groza care „se bucura de încrederea
Moscovei„. În acest context Regele, îl încredințează cu formarea noului Guvern pe Petru
Groza. După consultări cu membrii FND, acesta anunță că vicepreședinte al Consiliului de
Miniștri era Gheorghe Tătărascu, ce era și Ministru de Externe, însă posturile cheie erau
ocupate de comuniști10
La 6 martie 1945 puterea politică era preluată de Guvernul Petru Groza.
De fapt instaurarea acestui guvern a însemnat preluarea puterii de către comuniști și aliații lor.
Articolul apărut în „ Scânteia ” din 6 martie 1953 recunoaște implicarea sovietică în
instaurarea Guvernului Petru Groza, precizând că victoria a fost posibilă datorită forțelor
armate sovietice. 11
8
Nicolae Baciu, Agonia României 1944-1948, Ed.Dacia, Cluj-Napoca 1990, pp 120-135
9
Nicolae Baciu, op.cit, pp 164-165
10
Vlad Georgescu, op.cit, pp 250-253
11
Scânteia, nr 2800 , art din data de:6.03.1953

4
 După cum am prezentat, data de 6 martie 1945 marchiză o importantă victorie a
comuniștilor în acțiunile lor de preluare a puterii în România, însă aceasta se realizează pe
deplin la 30 decembrie 1947.
La această dată, la trei ani după o invazie sovietică în țară și având la putere un guvern
dominat de comuniști aduși de la Moscova, România aluneca rapid către o dictatură aspră.
La 14 iulie 1947 , în urma înscenării de la Tămădău, sunt arestați liderii Partidului Național
Țărănesc. La scurtă vreme după aceea, partidul este dizolvat împreună cu Partidul Național
Liberal. Se fac arestări masive printre oamenii politici democrați și printre intelectuali.
Comuniștii sprijiniți de sovietici iși asigura poziția de unică forță politică în România. 12
Pe 21 decembrie 1947, Regele Mihai și Regina mamă Elena revin în țară după o vizită la
Londra. Miniștrii comuniști în acest timp, sperau că Regele nu va mai reveni din vizită,
ușurând astfel executarea ordinelor pe care PCR le primea de la Moscova, privind înlăturarea
monarhiei. Singurul obstacol care mai rămăsese în calea puterii absolute a sovieticilor era
Regele Mihai care se încăpățâna să rămână fidel drepturilor poporului român și al Constituției
democratice din 1923. 13
Pe 29 decembrie, Comitetul Central al PCR a finalizat planurile de abdicare, programate
pentru ziua următoare. Armata va organiza demonstrații de entuziasm pentru proclamarea
republicii în rândul tuturor gradelor și depunerea unui nou jurământ de credința. 14
Regele are o întălnire cu Groza, care vine însoțit de Gheorghiu-Dej. Cei doi i-au cerut
Regelui să abdice, în numele „democratizării şi modernizării” ţării, iar când acesta le-a spus
că poporul nu era în favoarea instaurării republicii, Gheorghiu-Dej a trecut la acuze şi la
ameninţări. Pentru a contracara opoziţia legitimă a Regelui faţă de actul de abdicare, un
document fals în forma şi fondul lui, şi recursul Regelui la legalitate şi la voinţa poporului,
comuniştii au recurs la şantaj, ameninţând că, în cazul în care Regele nu ar fi semnat
abdicarea, ar fi executat peste o mie de studenţi anticomunişti care se aflau în arest.
Comuniştii ştiau că, dacă Regele era pregătit să-şi asume orice deznodământ, chiar unul
tragic, în privinţa propriei persoane, nu ar fi putut niciodată accepta ca sute de tineri să moară
din cauza sa. Asta l-a determinat să semneze actul de abdicare. 15
„Pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, renunţînd pentru mine şi pentru ei la toate
12
http://cultural.bzi.ro/cum-a-fost-dizolvat-partidul-national-taranesc-in-1947-5103, accesat la data de:27.04.2016
13
Gabriel Tudor , Mihai 1 al României.Regele și țara, București 2007, Ed.ALLFA
14
Mircea Chirițoiu , Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, București, 1997, Fundația Academică CIvică, Doc 33
15
Mircea Ciobanu , Convorbiri cu Mihai 1 al României, București, Ed Humanitas, Vol 1, pp 57-60

5
 prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României. Las poporului roman libertatea de a-şi
alege libertatea de a-şi alege noua formă de stat. 16
După ce Petru Groza s-a văzut în posesia decretului semnat, i-a arătat Reginei pistolul pe
care îl avea în buzunar si i-a spus acesteia:„Doar ca să mă asigur ca nu mi se întâmplă ce i s-
a întâmplat lui Antonescu!”17
Așadar, dupa abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947, comuniștii au proclamat la
aceeași dată instaurarea Republicii Populare Române, iar pe 13 aprilie 1948 a fost promulgată
noua Constituție republicană.
2. 2 ORGANIZAREA STATULUI SUB SEMNUL CONSTITUȚIEI DE LA 1948 ȘI
1952
Constituția de la 1948
În perioada dictaturii comuniste, s-au succedat trei constituții: Constituția din 13 aprilie
1948, Constituția din 27 septembrie 1952 și Constituția din 21 august 1965.
Adoptată în urma abdicării Regelui Mihai și a proclamării Republicii Populare Române, o
„democrație populară” impusă, Constituția din 1948 evidențiază instituționalizarea
comunismului prin transformarea treptată a societății românești după modelul stalinist.
Întregul proces de restrângere și de lichidare treptată a regimului parlamentar constituțional
în România, început prin desfințarea partidelor istorice, abolirea monarhiei și proclamarea
republicii populare se intensifică o data cu adoptarea Constituției de la 13 aprilie 1948. 18
La data de 8 ianuarie 1948, noul Prezidiu Provizoriu al Republicii Populare Române, prin
Decretul numărul 3 din 8 ianuarie 1948, iși determină propiile atribuții:stabilește noua stemă
si culorile Republicii Populare Române. Acest decret este promulgat de Petru Groza,
președintele Consiliului de Miniștrii. 19
Prin Legea nr. 9 din 22 ianuarie 1948, imediat după vacantă, se modifica Legea nr. 560 din
15 iulie 1946 privitoare la alegerile pentru Adunarea Deputaților, coborându-se limita de
vârsta pentru alegatori, de la 21 de ani la 20 de ani si prevazându-se eligibilitatea
funcționarilor publici și a militarilor activi. 20

16
Actul de abdicare al Regelui Mihai, vezi anexe
17
Mircea Ciobanu, op.Cit, pp 62-65
18
Angela Banciu Istoria constituțională a României, deziderate naționale și realitățo sociale Ed.Lumina Lex,
București, 2001, p 201
19
Eleodor Focseneanu Istoria constituțională a României(1859-1991) Ed.Humanitas, 1992 p110
20
ibidem,  apud Monitorul oficial , nr.19 din 23 ianuarie 1948, p.111.

6
 La 24 februarie 1948 se voteaza Legea pentru dizolvarea Adunării Deputaților,
reglementarea convocării Marii Adunări Naționale și trecerea puterii legislative asupra
guvernului și se fixeaza data alegerilor. 21
În urma legii, corpul electoral este convocat pentru 28 martie 1948, iar Marea Adunare
Națională urmează să se întrunească la 6 aprilie 1948. Această lege prevedea că Marea
Adunare Națională va elabora Constituția Republicii Populare Române, după care va exercita
pe toată durata legislaturii, atribuțiile de adunare lesislativă ordinară.
La alegerile din 28 martie 1948 au participat Frontul Democrației Populare, format din
Partidul Muncitoresc Român, Uniunea Populară Maghiară, Frontul Plugarilor și Partidul
Național Popular, care a obținut 405 mandate, disidenta lui Petre Bejan desprinsă din grupul
condus de Gheorghe Tătărașcu, care a obținut 7 mandate și Partidul Ţărănesc Democrat
condus de dr. Nicolae Lupu care a obținut 2 mandate. Deci majoritatea guvernamentală a
obținut 405 mandate și opozitia 9 mandate.
La 6 aprilie 1948 se deschidea Marea Adunare Națională și dupa validarea mandatelor, la 8
aprilie 1948 președintele Consiliului de Miniștri, Petru Groza, propune un proiect de
Constituție care fusese publicat anterior în organul central al P. C. R22
La 13 aprilie 1948 , Constituția Republicii Populare Române este adoptată în unanimitate de
cei 401 deputați și este promulgată prin Decretul numarul 729 din 13 aprilie 1948. 23
Constituția de la 1948 reprezenta produsul tipic al aplicării în viața politică românească a
doctrinei și ideologiei comuniste dupa modelul sovietic prin „preluarea documentelor
constituționale ale statului sovietic, începând cu decretele din octombrie, până la Constituția
URSS din 1936”. 24
Deși acest act constituțional a fost elaborat intr-o etapă în care „procesul revoluționar de
transformare socialistă a țării noastre se afla în germene” 25 a reprezentat poate principalul
instrument de realizare a dictaturii statului în toate domeniile vieții sociale și de desfințare a
societății civile, avand consecințe negative asupra derulării ulterioare a vieții democratice
românești.

21
ibidem, apud Monitorul oficial.nr.46 din 24 ianuarie 1948, p 111.
22
Ibidem, apud Scânteia nr.1066 de luni 8 martie 1948, p 112
23
Angela Banciu, op.cit, p 201
24
Ibidem, p 202
25
Eleodor Focseneanu, op.cit, p 113

7
 Constituția de la 1948 , structurată pe 10 titluri principale și cuprinzând 105 articole,
introduce pentru prima dată în evoluția vieții noastre constituționale, o serie de principii
considerate „revoluționare” de către elaboratorii ei, care intrerupeau total și brusc tradițiile
constituționale românești. Printre cele mai importante principii erau: unicitatea puterilor în
stat, suveranitatea populară, reprezentarea poporului printr-un singur organ ales, rolul
conducător al clasei muncitoare în frunte cu Partidul Muncitoresc, legalitate populară,
garantarea drepturilor fundamentale cetățenești.
Primul titlu detalia principiile de organizare ale statului democrat popular, considerat a fi
rezultatul luptei duse de popor în frunte cu clasa muncitoare împotriva fascismului, reacțiunii
și imperialismului. Venirea la putere a dat ocazia poporului muncitor, în frunte cu clasa
muncitoare condusă de Partidul Comunist să nimicească puterea claselor exploatatoare și să
făurească Statul de democrație populară. 26
Ordinea constituționala inițial finisată prin Constituția din 1948, nu s-a concretizat printr-un
așezamânt, ci, în conceptia marxist-leninismului printr-un sistem normativ în mers, o
constituție nereprezentând decât expresia juridică a raportului de forțe în lupta de clasă
existentă în momentul istoric dat. 27
Instituind forma de guvernare republicană, s-a omis cu bună știință faptul că, deși specifica
caracterul unitar și independent al statului român, acesta nu mai era considerat și indivizibil
cu teritoriu inalienabil, așa cum era prevăzut în constituțiile anterioare din 1866, 1923 și
1938. Această intenționată omisiune era dictată de considerentele politice ale moentului de
atunci și anume acceptarea recunoașterii tacite a pactului Ribbentropp-Molotov și, implicit a
anexării forțate de către URSS a unor teritorii aparținând statului român ( Basarabia,
Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Insula Șerpilor din Marea Neagră ). Totodată era
deschisă posibilitatea efectuării unor „retușuri teritoriale” între țările aparținând sistemului
socialist, în funcție de interesele geopolitice și economice ale Moscovei. 28
Constituția de la 1948 prevedea ca puterea să fie exercitată de către organele reprezentative
alese de către popor , ai căror reprezentanți erau răspunzători în fața poporului , putând fi
revocați prin voința alegătorilor , în condițiile stabilite de lege. Acest principiu va rămâne însă
pur formal, nefiind vreodată aplicat în practica vieții parlamentare din perioada

26
Angela Banciu, op.cit pp 201-202
27
Barbu Berceanu Istoria constituțională a României în context internațional Ed.Roseti, București 2003, p 456
28
Ibidem, p 457

8
 totalitarismului. Din punctul acesta de vedere, actul constituțional adoptat în 1948, reprezintă,
în mare parte, voința Partidului Comunist.
Fundamentând bazele structurii social-economice de tip socialist, Constituția de la 1948,
deși recunoștea existența a 3 categorii de propietate: de stat, cooperatistă și particulară,
proclama principiul supremației propietății de stat și cooperatiste fată de cea privat-
particulară, precum și preotecția specială a propietății de stat, constituită din bogățiile
subsolului, pădurile, apele, izvoarele etc. Acestea erau decretate formal ca fiind bunuri
comune ale poporului, apărarea și dezvoltarea lor constituind o îndatorire a fiecărui cetățean.
Deoarece în momentul elaborării Constituției, o parte din aceste bunuri se aflau în propietate
particulară, se propunea de lege, ca ele să fie trecute ulterior în propietatea statului, ceea ce va
constitui temeiul juridic al legilor de naționalizarea abuzivă a marii majorități a
interprinderilor industriale, bancare, minere, de transport și asigurări, precum crearea pe
această cale a economiei și industriei socialiste. Recunoscând și garantând formal propietatea
particulară și dreptul de moștenire , Constituția de la 1948 introduce o distincție artificială în
cazul drepturilor reale și patrimoniale, în sensul că pământul aparține celor ce îl muncesc,
statul protejând propietatea de muncă țărănească și se angajează să sprijine cooperația
sătească. 29
Aceste prevederi vor constitui baza politico-juridică a începutului de cooperativizare
socialistă a agriculturii, de îngradire treptată și, ulterior de desființare a proprietății și
gospodăriei țărănești individuale.
Fiind preocupat de introducerea și promovarea unor valori colectiviste, în defavoarea celor
individuale, legiuitorul de la 1948 a proclamat principiul revoluționar conform căruia , ,
munca este factorul de baza al vietii economice al statului, , (art. 12), ea reprezentând,
totodata o datorie a fiecărui cetățean, statul acordând chiar sprijin celor ce muncesc pentru a-i
apăra împotriva exploatării și a le ridica nivelul lor de trai. Pe această bază se introducea în
mod voit confuzia între munca, ca principiu de existență universală în toate societățile și
raționalitatea muncii ca mod de acțiune instrumentală prin care indivizii îsi realizează
interesele si scopurile lor în functie de mijloacele existente. Se promovau astfel valorile
colectivismului social, în numele cărora munca reprezenta o onoare în societatea socialistă,
deși ea va deveni și o sancțiune pentru cei care se vor opune acestor principii. Ignorând chiar

29
Angela Banciu, op.cit, p 203

9
 de la începuturile sale principiul raționalității muncii, societatea socialistă, ca și economia pe
care ea se va întemeia vor fi impregnate de iraționalitate și ineficienta economică, situându-se
în cele din urmă, , , în afara cursului normal al existentei, , . 30
Constituția din 1948 introducea în viața statului, principiul plamificării economiei naționale
care se va concretiza prin planurile anuale și cincinale adoptate în comun de Marea Adunare
Națională, Guvernul și Comitetul Central al Partidului Comunist.
În acest fel se formează o relație forțată între sfera juridică si cea politică, legile și decretele
fiind dublate de hotărâri ideologice și politice ale Partidului Comunist, în vederea realizării
economiei socilaiste planificate.
Pentru prima dată în istoria vieții politice și parlamentare din România, prin actul
constituțional din 1948 este înlaturat principiul separației puterilor în stat si înlocuit cu cel al ,
, unității depline a puterii de stat, , organul suprem al puterii de stat devenind Marea Adunare
Naționala față de care raspund toate celelalte organe ale statului. Ea reprezintă o instituție
unicamerală, prin desființarea Senatului, devenind singurul organ legislativ și având o serie
de competențe și atribuții extrem de întinse în privința formării guvernului, votării bugetului,
înființării, contopirii sau desființării unor ministere, adoptării deciziilor privind problemele
războiului și pacii, etc. În realitate, rolul Marii Adunări Naționale era formal, deoarece
majoritatea actelor administrative și legislative vor fi elaborate și aplicate de către guvern,
care , în calitate de organ suprem executiv și administrativ, era desemnat să planifice și să
coordoneze economia naționala, să realizeze bugetul statului și să asigure ordinea publica și
securitatea statului. Totodata guvernul era abilitat să conducă politica generalî a statului în
domeniul relațiilor internaționale. În felul acesta în evoluția vietii politice și în statale din
România, puterea executivă va deveni, treptat singura putere reală dobândind o supremație
față de cea legislativă și judecătorească, mai ales în urma dublării instituțiilor statului de cele
politice și prin cumularea funcțiilor de stat cu cele de partid. 31
Prin Constituția din 1948 se creau în realizarea justiției și legalității , înființându-se instituția
acesorilor populari, care funcționau la toate instanțele(cu excepția Curții Supreme) , aleși sau
numiți de catre Partidul Comunist și desemnați să aplice justiția și să înfaptuiască , ,
legalitatea populară, , . Deși se stipula subordonarea judecătorilor numai legii ca și
obligativitatea de a aplica legile egal față de toți cetățenii, legiuitorul din 1948 nu a menținut
30
Ibidem, p 205
31
Ibidem, p 206

10
 principiul inamovibilității judecătorilor existent în constituțiile anterioare, ceea ce va
reprezenta o gravă lovitură dată însuși actului de justiție. 32
De asemenea, Constituția din 1948 nu mai reglementa contenciosul administrativ, astfel încât
persoanele prejudiciate în dreptul lor printr-un act administrativ ilegal sau abuziv să se poata
adresa justiției în vederea reparării morale și materiale, ceea ce va deschide calea arbitrariului
și abuzurilor din partea autorităților administrative. 33
Constitutia din 1948 a marcat o trecere spre un regim guvernamental întemeiat pe
autoritarism șimonopartidism statal, precum si spre o economie dirijata politic și centralizată,
având ca finalitate practică limitarea și eliminarea formelor capitaliste din economia
româneasca, prin întreprinderea unor reforme cu caracter "revolutionar”. Astfel prin structura
sa ideoligică și politică a reprezentat principalul instrument juridic de realizare a ordinii
constituționale și politice socialiste și de trecere abuzivă a economiei sub controlul statului,
creând premisele instaurării tot mai solide a dictaturii partidului in toate domeniile vieții
sociale. 34
Astfel prevederile sale vor constitui temeiul juridic al legilor de naționalizare adoptate ulterior
și, în primul rând, al legii naționalizării principalelor întreprinderi industriale, bancare,
miniere, de transport si asigurări din 11 iunie 1948 , care a condus la  crearea sectorului de
stat în economia națională și a proprietății de stat , care se vor bucura de un regim juridic
privilegiat în comparație cu sectorul individual și cu proprietatea individuală. Ele vor fi
urmate de acte  normative, prin care vor fi trecute în proprietatea statului întreprinderile de
cale ferată particulare, cinematografele, farmaciile si laboratoarele chimico-farmaceutice,
instituțiile sanitare particulare precumși imobilele de locuit aparținând persoanelor
particulare.
Realizarea, prin naționalizare, a sectorului de stat în economie a reprezentat primul pas spre
trecerea la dezvoltarea planificată și dirijată a acestui sector, creându-se instituții specializate
în acest scop și fiind elaborate și aplicate primele planuri anuale concomitent cu desfașurarea
unui amplu program de electrificare a țării pe timp de zece ani. Urmarind prioritar
omogenizarea economică dintre diferitele regiuni și zone ale țării, aceste planuri
deși "revoluționare" în formă , se vor dovedi nerealiste în fond, transformându-se treptat în

32
Ibidem, p 207
33
Ibidem, p 208
34
Vlad Georgescu Istoria Românilor, ediția a III-a , Ed.Humanitas, București 1952, pp 255-256

11
 contrariul lor, prin încercarile de "cosmetizare" a datelor statistice privind adevărata  realitate
și rentabilitate a economiei socialiste. 35
Intensificând asocierea forțată, prin constrângerea fizica și morală a țăranimii, statul socialist
organizează primele instituții specializate de control pentru colectarea forțată a produselor
agricole, introducând, totodată sancțiuni severe împotriva țăranilor individuali care nu predau
la termen produsele agricole supuse colectării. Refuzul țărănimii de asociere benevol în
gospodării colective este urmat de adoptarea progresivă a unor măsuri financiare și de
constrângere pe linie de partid și de stat, cum ar fi: "consolidarea economico-organizatorică a
GAC-urilor (Plenarele CC al PMR din 1 martie si 18 septembrie 1951), sancționarea unor
regionale PMR care nu au manifestat interes în accelerarea ritmului cooperativizarii (Cluj,
Mures, Galați, Argeș), arestarea țăranilor care se opuneau colectivizării , introducerea unor
masuri de urmarire silită față de țăranii restantieri la predarea cotelor obligatorii de produse
agricole etc. Consecința negativă a procesului de cooperativizare forțată a agriculturii a fost
aceea ca , în 1989, sectorul socialist de stat si cooperatist reprezenta 90, 7% din suprafața
agricolă a țării , România fiind singurul stat socialist în care s-a aplicat aproape integral
politica partidului comunist de trecere abuziva a pamântului în proprietatea statului.
Amestecul direct și brutal a partidului și statului nu s-a limitat numai la infrastructura
societății (industrie, agricultura, transporturi, comert etc. ), ea cuprinzând și suprastructura și
spiritualitatea românească, reprezentată de învațământ, știință, cercetare și cultură. Primele
reglementari normative au vizat reforma învățământului românesc tradițional , prin
"democratizarea" și "ideologizarea" acestuia. Chiar daca reforma învățământului șiî n 1948 a
asigurat gratuitatea și accesibilitatea pentru un număr mare de elevi și studenți, ea a fost
fundamentată politico-ideologic în direcția formării unor cadre de specialiști conformiști
politicii partidului și statului. Pentru acest motiv , în planurile și programele de învațământ la
diverse nivele au fost introduse ca discipline obligatorii filosofia marxistă, materialismul
dialectic și istoric, istoria partidului comunist (bolsevic) , ateism etc. , fiind înlaturate o serie
de discipline considerate "burgheze" si "reacționare", precum istoria si filosofia religiei,
sociologia, antropologia, genetica etc. , procedându-se la excluderea și persecutarea politica a
unor cadre didactice valoroase, dar considerate indezirabile pentru regimul comunist. Tot în
anul 1948 este reorganizată pe principii politico-ideologice si vechea Academie Româna, care

35
Angela Banciu, op.cit, pp 208-209

12
 va fi treptat împânată cu o serie de elemente fidele regimului, fiind obligată să legitimeze prin
studii și cercetări politica partidului. Este promulgat un nou cadru normativ privitor la
regimul general al cultelor religioase, care va introduce o serie de discriminări, atât în privința
liberei exercitari a unor culte(cazul cultului greco-catolic), cât și în privința statutului
personalului din instituțiile religioase. Se introduce un control specializat și restrictiv asupra
culturii românești, prin înființarea instituției cenzurii în anul 1949, care va exercita o presiune
și represiune asupra multor publicații și scriitori. Centralismul politic și economic este dublat
de cel administrativ, prin înlăturarea în, în 1950, a vechii împărțiri teritoriale a României,
experimentată timp de un secol și înlocuirea ei cu regiuni si raioane administrativ-teritoriale.
Inspirându-se dupa modelul sovietic de represiune, regimul comunist din România
înființeaza, în 1948, organele de securitate , care se vor transforma într-o adevarată poliție
politică, reprimând cu brutalitate cele mai neînsemnate acte si fapte ale unor indivizi , dar
considerate ca periculoase și dușmanoase fata de orânduirea socialistă. În 1949 este
desființată vechea poliție și înlocuită cu miliția populară, care se va implica activ în procesul
colectivizării forțate și în arestarea multor indivizi nevinovați, carora li s-au înscenat procese
judiciare, încheiate cu ani buni de detenție. Sunt adoptate noi legi de organizare
judecătorească și a procuraturii civile și militare în 1952, acestea înlocuind vechea
structură traditională a justiției și parchetului. 36
Toate acestea au condus la transformarea treptată a puterii judecătorești într-o anexă a
politicului și executivului, prin introducerea unor prevederi neconstituționale, care limitau
sensibil dreptul individului la apărare, la administrare de probe sau la publicitatea procesului
judiciar. Reprimarea severă și sancționarea gravă a diferitelor acte și fapte considerate ca
infracțiuni se va concretiza ca o adevarata inflație penală, dusă dincolo de limitele normale
ale unei aparări sociale si prevenții ce există în orice societate. Inspirat dupa modelul penal
sovietic, codul penal românesc introduce o "inovație" nedreaptă în privința definirii
infracțiunilor , prin înlăturarea principiului democratic al legalității delictului și sanțiunii și
înlocuirea lui cu cel al analogiei infracțiunii , ceea ce va conduce la introducerea arbitrariului
si abuzului în materie penală , permițând puterii să condamne și să aresteze numeroși cetățeni
pe motive imaginare sau pentru fapte pe care nu le-au comis în realitate. Apreciată și elogiată
ca fiind "prima constituție democratică, de tip socialist, care a dat posibilitatea maselor

Dionisie Ionescu, Gheorghe Țuțui, Gheorghe Matei Dezvoltarea constituțională a statului român, Ed.științifică,
36

București, p 371

13
 populare , sub conducerea PMR să realizeze un program larg de reconstrucție economică și
socială"37, Constituția de la 1948 , mai ales prin consecințele sale pe termen lung, a deschis
calea totalitarismului politic și a centralismului economic si administrativ.
Fiind prima constituție socialistă a României, Constituția de la 1948 a constituit baza
juridică a transformărilor care au avut loc în țară în perioada comunistă.

Constituția de la 1952

Dacă prin Constituția din 13 aprilie 1948 se pregătise o transformare totală a economiei
naționale, în Constituția din 27 septembrie 1952 , făcându-se bilanțul tuturor transformărilor
economice, realizarea intereselor Partidului Comunist Român era principalul obiectiv.
Facând bilanțul transformărilor politice, economice, sociale și culturale, actul constituțional
din 1952, apreciat drept „Constituția constituirii socialismului si a făuririi fericirii și
bunăstării celor ce muncesc”, consacra rolul conducator al Partidului comunist în orânduirea
socială și de stat a României, reprezentata de regimul democrației populare, care reflecta
puterea oamenilor muncii. Conform articolului 86 din Constituție, ”Partidul Muncitoresc
Român este forța conducătoare atât a organizațiilor celor ce muncesc , cât si a organelor și
instituțiilor de stat. În jurul lui se strâng toate organizatiile celor ce muncesc din Republica
Populară Româna”. 38
Constitutiă de la 27 septembrie 1952 este constituția totalei aserviri a Republicii Populare
Române față de Uniunea Sovietică. Actul constitutional începe cu un capitol introductiv, în
care se pune la baza existenței statului român dependența de Uniunea Sovietică. Astfel, în
alineatul IV al acestui capitol se declară textual: „Alianța cu marea Uniune Sovietică,
sprijinul și ajutorul său dezinteresat și frățesc asigură independența , suveranitatea de stat
dezvoltarea și înflorirea Republicii Populare Române”. În alineatul VI se menționeaza că
prietenia cu URSS constituie baza „politicii noastre externe”. Continând 102 articole , dispuse
în 10 capitole , Constițutia de la 1952 reproducea aceleași principii „democratice” și
„revolutionare” existente si în cea din 1948:suveranitatea populară reală, unitatea puterii de
37
Ibidem, pp 374-375
38
Gheorghe Sbârnă Constituțiile româniei, studii, Ed.Cetatea de scaun, Târgoviște , 2002, p 228

14
 stat și exercitarea acesteia prin organe reprezentative, centralismul democratic, planificarea
națională, legalitatea populară, activismul social și politic al cetățenilor. 39
Pentru prima data, în istoria constituțională a României erau vehiculate, prin constituție, o
serie de inexactități și distorsiuni istorice evidente, România fiind declarată ca un stat care
„ s-a nascut și s-a întărit ca rezultat al eliberării țării de catre forțele armate ale Uniunii
Republicilor Sovietice Socialiste de sub jugul fascismului și de sub dominația imperialistă, ca
rezultat al doborârii puterii moșierilor și capitaliștilor de către masele populare de la orașe și
sate”(art. 3). 40
Ca și Constituția de la 1948, Constituția din 1952 menține definiția statului român, ca fiind
„democrat-popular”, având atribute de unitar , suveran și independent, însă fără nici o referire
la caracterul său indivizibil si inalienabil, ceea ce se va reflecta în modalitatea de raionare și
regionalizare administrativ-teritorială a țării, realizată în funcție de criterii politice, economice
și etnice.
Prin lipsa de precizie și de competență , se urmărea ca aceste atribuții să fie exercitate nu de
către stat , ci de către Partidul Comunist , ceea ce se va întâmpla în evoluția raportului partid-
stat în perioada totalitarismului. Constituția din 1952 definea mult mai precis baza politica a
statului democrat – popular fundamentată pe dictatura proletariatului , stipulând intenționat
căror clase sociale le aparține puterea de stat și indicând modalitatea de exercitare a acestei
puteri prin realizarea „alianței dintre clasa muncitoare cu țărănimea muncitoare , în care rolul
conducător îl deține clasa muncitoare” (art. 2). 41
Forma politică prin care se exercita această putere este reprezentată de sistemul organelor
statului, sistem ce are o construcție piramidală ierarhizată și centralizată, în vârful piramidei
aflându-se Marea Adunare Națională, ca organ suprem al puterii de stat , căreia îi sunt
subordonate celelalte instituții și organe ale statului . Marea Adunare Națională este definită
ca singurul organ legislativ și are o structură unicamerală. Ea adoptă legile țării și îndeplinește
o serie de atribuții în privința numirii guvernului, votării bugetului, instituirii de ordine,
decorații, medalii, numirii și rechemării ale personalului diplomatic român din străinatate,
declarării razboiului sau a păcii . Pentru a se exercita puterea statului la nivel local, în regiuni,
raioane , comune și orașe sunt organizate și funcționeaza sfaturile populare, compuse din
39
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/constitutie/constitutia-republicii-populare-romane-1952.php, accesat
la data de: 3.05.2016
40
„Constituția Republicii Populare Române 1952” Capitolul 1, articolul 3
41
Ibidem, Capitolul 1, articolul 2

15
 deputații aleși care îndrumă și conduc activitatea economică, culturală și socială, asigură
menținerea ordinii publice și întocmesc bugetul local. Datorita faptului ca functioneaza pe
baza, , centralismului democratic socialist, , , sfaturile populare vor deveni instrumentul
principal de realizare a politicii partidului și statului, fiind lipsite de orice inițiativă și
independență în privința adoptării unor decizii devenind simple executante ale hotarârii
puterii centrale. 42
Comparativ cu actul constituțional de la 1848, unde organul suprem executiv și
administrativ era denumit guvern, în cel din 1952 se vorbește pentru prima data de Consiliul
de Miniștri, ca, , organ suprem executiv și de dispoziție, , (art. 42). 43
Acesta este constituit de
către forul legislativ în fața căruia este direct răspunzător pentru activitatea sa. Era considerat
ca organ colegial, în care președintele lui este și șeful guvernului. Ca organ suprem de
dispoziție și administrație, Consiliul de Miniștri cumula o serie de atribuții privind realizarea
planului economiei naționale și a bugetului de stat, organizarea sistemului bănesc și de credit,
coordonării ale relațiilor externe și asigurarii ordinii publice.
Articolele 18, 19, 20 şi 21 se refereau la organizarea administrativ teritorială a Republicii
Populare Române, organizare ce cunoscuse transformări dramatice în cursul anilor
precedenţi, impuse de alinierea la modelul administrativ teritorial sovietic. În 1950
conducerea de partid a decis alinierea la modelul sovietic şi din acest punct de vedere,
motivând că organizarea administrativă trebuie să corespundă statului de tip nou, să
oglindească rolul conducător al clasei muncitoare, dar şi legătura nemijlocită între organele
centrale şi cele locale ale puterii. Toate acestea erau, însă, doar argumente formale, lipsite de
conţinut, motivul real al deciziei fiind imitarea slugarnică şi fără discernământ a tuturor
aspectelor vieţii social-politice şi economice sovietice, imitaţie specifică anilor stalinismului.
44

Drepturile şi datoriile fundamentale ale cetăţenilor, care în Constituţia de la 1948 figurau la

Titlul al III-lea, apar acum însă, după modelul Constituţiei sovietice, după prevederile
referitoare la puterile statului, respectiv la Capitolul al VII-lea. Majoritatea drepturilor şi
obligaţiilor extrase din legea fundamentală a U. R. S. S. şi stipulate în vechea Constituţie sunt
confirmate: dreptul la muncă, la odihnă, la învăţământ, la asigurare în caz de boală sau

42
Vasile Sorin Curpăn Momente în dezvoltarea politico-juridică a României Ed.Grafit, Bacău 2008, pp 101-102
43
„Constituția Republicii Populare Române 1952”, Capitolul 4.articolul 42
44
Gheorghe Sbârnă, op.cit, p 82

16
 accident, egalitatea naţionalităţilor şi a sexelor, pretinsa libertate de conştiinţă, toate acestea
erau transcrise în noul text. Aceleaşi detalii specifice „luptei de clasă” şi care interveneau pe
alocuri le goleau, însă, de conţinut. Aşa este cazul cu libertatea de exprimare, garantată de
stat, dar „în conformitate cu interesele celor ce muncesc şi în vederea întăririi regimului de
democraţie populară”, ceea ce impunea grave limitări asupra acestui drept, limitări care
proveneau nu doar din practicile abuzive ale organelor de partid şi de stat, ci chiar din textul
legii. În privinţa libertăţii de asociere, după garantarea acesteia se mai adăuga că „orice
organizaţie cu caracter fascist sau antidemocratic este interzisă”, ceea ce oferea puterii
pretextul de a interzice orice asociere care-i displăcea; sensul termenului „antidemocratic”
este destul de vag din punct de vedere juridic. Printre datoriile cetăţenilor, serviciul militar se
afla la loc de cinste. 45
Constituţia din 1952 mai cuprinde un capitol, al VIII-lea, şi care era dedicat sistemului
electoral din România. Acest capitol nu-şi găsea un echivalent în Constituţia de la 1948, însă
îşi găsea o corespondenţă perfectă în Constituţia sovietică. Capitolul venea să reglementeze
alegerile de deputaţi atât pentru Marea Adunare Naţională, cât şi pentru Sfaturile Populare.
Alegerile se făceau, după cum preciza articolul 93, prin vot universal, egal, direct şi secret.
Vârsta de la care se dobândea dreptul de vot era 18 ani, iar cea de la care un cetăţean putea fi
ales în aceste organe era de 23. Articolul 96, explică în mod deosebit faptul că femeile au
dreptul de a alege şi de a fi alese, la fel ca şi bărbaţii. , fără deosebire de sex. Derivând din
conceptul de „dictatură a proletariatului”, Constituţia includea câteva prevederi speciale
privind candidaturile, dreptul de a candida fiind rezervat, chiar prin litera Constituţiei, doar
Partidului Muncitoresc Român, sindicatelor, cooperativelor, organizaţiilor de tineret,
asociaţiilor culturale, dar în nici un caz altui partid.
Prin capitolul al IX-lea era modificată, de asemenea, stema ţării, adăugându-se – dincolo de
inofensiva panglică cu iniţialele R. P. R. care însoţea spicele de grâu la bază– şi o stea în cinci
colţuri, preluată de la Uniunea Sovietică.
Cea mai importantă schimbare însă a fost cea privind înlocuirea Prezidiului Marii Adunări
Naţionale cu Consiliul de Stat. Această schimbare este considerată în general ca o dovadă a
consolidării poziţiei lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care – după valurile destalinizării şi
epurarea atât a grupului Pauker-Luca, cât şi a grupului Chişinevschi-Constantinescu reuşise

45
Ibidem, p 86

17
 să-şi afirme postura de conducător al partidului. Prin Legea nr. 1/1961 era desfiinţat Prezidiul
Marii Adunări Naţionale şi atribuţiile sale erau preluate de un Consiliu de Stat, compus dintr-
un preşedinte, trei vice-preşedinţi şi treisprezece membrii. În funcţia de preşedinte a fost ales
Gheorghiu-Dej, care a îndeplinit aceste atribuţii până la moartea sa, la 19 martie 1965, când a
fost urmat de Chivu Stoica. Se observă astfel creşterea greutăţii funcţiei de şef al statului, în
comparaţie cu ceea ce prevedeau cele două Constituţii, atât cea din 1948, cât şi cea în vigoare
de la 1952. În fruntea Prezidiului M. A. N. s-au aflat personalităţi fără influenţă, precum
Mihail Sadoveanu, C. I. Parhon sau Petru Groza. După cum am spus, importanţa funcţiei de
conducere pe linie de stat fusese puternic eclipsată de funcţia de conducere pe linie de partid,
lucru care începe să se schimbe după 1961. Funcţia de şef al statului începe treptat să
recâştige teren în faţa celei de şef al partidului, în mod special în condiţiile în care relaţiile
externe ale României se extindeau, mai ales în Occident. În relaţia cu ţările necomuniste, a fi
secretar general al partidului nu cântărea prea greu, în schimb a fi şeful statului cântărea
altfel. Asumarea funcţiei de şef al statului de către Gheorghiu-Dej arată importanţa sporită pe
care regimul o acorda acestui plan, deşi la acel moment relaţiile bune cu statele occidentale
nu erau atât o realitate, cât un proiect. 46
Constituţia din 1952 a fost expresia unui anumit
stadiu în evoluţia regimului comunist din România şi care, cu toate modificările tehnice
suferite în cei treisprezece ani cât a fost în vigoare, şi-a păstrat cea mai mare parte a
semnificaţiei sale politice. În general, putem aprecia că legea fundamentală elaborată în 1952
reflecta momentul celor mai mari presiuni sovietice asupra conducerii de partid şi de stat din
România, momentul de maximă dominaţie exercitat de Moscova asupra „imperiului” său
central şi est-european.
    Lipsa de legitimitate şi de experienţă politică, oportunismul, precum şi unele conflicte şi
diviziuni în sânul conducerii de partid au făcut ca România să reprezinte unul dintre cei mai
supuşi sateliţi ai Uniunii Sovietice în această perioadă. Imediat după moartea lui Stalin,
diverşi factori au acţionat în sensul distanţării României de U. R. S. S. , însă acest proces lung
şi anevoios nu a presupus nici o clipă abandonarea de către conducerea comunistă a României
a aspiraţiilor sale de natură stalinistă şi loialitatea lor faţă de modelul bolşevic. Afirmarea
naţional-comunismului a reprezentat o revendicare a independenţei comuniştilor români faţă
de Moscova şi, în acelaşi timp, o încercare de legitimare a acestora în faţa propriei societăţi,

46
Ibidem , p 88

18
 însă, oricât de mult se vor fi schimbat formele, scopul final a rămas acelaşi: construcţia
socialismului. 47

2. 3 APLICAREA MODELULUI STALINIST ÎN VIAȚA ECONOMICĂ ȘI

CULTURALĂ

Obiectivele economice ale noii puteri erau deosebit de ambiţioase. Se avea în vedere
transformarea vechii economii de piaţă într-o economie centralizată. Prin urmare, se trece la
naţionalizarea principalelor mijloace de producţie şi trecerea lor în proprietatea statului în 1948.
Un proces asemănător este aplicat agriculturii prin colectivizare , care a făcut ca 96% din
suprafaţa agricolă a ţării să fie cuprinsă în structuri colectiviste. Industrializarea şi
cooperativizarea nu erau decât modalităţi de control asupra resurselor materiale şi umane,
subordonate autorităţii unice. Dezvoltarea economică este supusă planurilor anuale şi, ulterior,
celor cincinale.
Stalinizarea s-a extins şi în domeniul culturii. Învăţământul a fost reorganizat după modelul
sovietic, din biblioteci au fost scoşi autorii acuzaţi de „naţionalism” sau , , cosmopolitism”, din
expoziţii au fost eliminate tablourile sau sculpturile socotite decadente, iar în domeniul muzical,
compozitorii care nu înfăţişau viaţa nouă a ţării erau interzişi.  Oamenii de ştiinţă unanim
recunoscuţi au fost îndepartaţi de la catedră,  unii dintre ei pierzându-şi viaţa în ani grei de
detenţie. În domeniul religios, Biserica Ortodoxă a fost subordonată faţă de stat, iar cea greco-
catolică – desfiinţată. 48
Obiectivul economic fundamental al Partidului Muncitoresc Român era naţionalizarea
principalelor mijloace de producţie. Încă din decembrie 1946 s-a introdus, prin naţionalizarea
Băncii Naţionale a României, controlul de stat asupra tuturor instituţiilor naţionale de credit; în
iulie 1947 s-a creat o comisie ministerială pentru refacerea economică, ale cărei atribuţii vizau
controlul materiilor prime, producţiei şi desfacerii mărfurilor
În octombrie 1947 s-a realizat inventarierea întreprinderilor particulare, industriale, comerciale şi
de transport, apoi s-au constituit Comisia Superioară de Naţionalizare, comisii judeţene de
47
Ibidem, pp 88-89
48
Florin Constantiniu, op.cit , pp 467-468

19
naţionalizare şi colective pentru fiecare întreprindere, având menirea de a duce la îndeplinire
operaţiunile de naţionalizare pe întreg cuprinsul ţării. Aceste comisii şi colective îşi desfăşurau
activitatea ca organe ale Consiliului Superior Economic. 49
În zilele de 9-11 iunie 1948 a avut loc Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc
Român, care a aprobat lucrările premergătoare privind naţionalizarea principalelor mijloace de
producţie. În dimineaţa zilei de 11 iunie, proiectul de lege, aprobat de guvern, a fost depus în
Marea Adunare Naţională. După discuţii sumare, acesta a fost votat în unanimitate, în aceeaşi zi.
Potrivit art. 1, „se naţionalizează toate bogăţiile subsolului care nu se găseau în proprietatea
statului la data intrării în vigoare a Constituţiei Republicii Populare Române, precum şi întreprin-
derile industriale, societăţile de orice fel şi asociaţiunile particulare industriale, bancare, de
asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii”. Legea din 11 iunie a fost completată cu noi
acte legislative de aceeaşi natură; la 3 noiembrie au fost naţionalizate industria cinematografică şi
cinematografele. În aceeaşi zi au fost naţionalizate instituţiile medico-sanitare, astfel că întreaga
asistenţă medicală a trecut în seama statului. 50
Prin naţionalizările realizate în 1948 s-a făcut un pas decisiv pe calea lichidării proprietăţii
private, desfiinţării economiei de piaţă concurenţiale. Cetăţenii nu mai erau siguri că-şi vor păstra
averea, trăind cu teama că în orice moment ar putea fi expropriaţi. La 1 iulie 1948 s-a creat
Comisia de Stat a Planificării, organ guvernamental de planificare economică, iar în decembrie,
Marea Adunare Naţională a adoptat primul plan anual de dezvoltare economică a României. În
domeniul agriculturii, principala decizie luată în 1948 afost înfiinţarea Staţiunilor de Maşini şi
Tractoare (S. M. T. ) pentru mecanizarea lucrărilor agricole. 51
Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949 aelaborat
programul vizând transformarea socialistă a agriculturii, prin care s-a urmărit ca această ramură a
economiei naţionale să fie trecută sub controlul statului. După modelul sovietic, s-au înfiinţat
Gospodării Agricole Colective (G. A. C. ) şi Gospodării Agricole de Stat (G. A. S. ). Practic, ele
erau conduse de către stat, care indica tipurile de cultură şi fixa preţurile bunurilor agricole.
Membrii cooperatori aveau voie să-şi păstreze mici loturi de pământ, care nu depăşea 0, 15 ha.

49
http://biblioteca-digitala-online.blogspot.com/2013/01/instaurarea-regimului-stalinist-in.html, accesat la data
de:6.05.2016
50
http://biblioteca-digitala-online.blogspot.com/2013/01/instaurarea-regimului-stalinist-in.html, accesat la data
de:6.05.2016
51
http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=386, accesat la data de 6.05.2016

20
În septembrie 1952 afost adoptată  noua Constituţie, care consacra, pentru prima oară în istoria
României, rolul politic conducător al unui partid politic, Partidul Muncitoresc Român.
Anul 1948 s-a caracterizat prin declanşarea „revoluţiei culturale”. Întregul aparat de propagandă a
fost pus în slujba proslăvirii Uniunii Sovietice şi a denigrării „lagărului imperialist”. Acest aparat
era dirijat de Iosif Chişinevschi, secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român,
şi de adjunctul său, Leonte Răutu, ei erau secondaţi de Sorin Toma, Silviu Brucan, Ion Felea. La
4 ianuarie 1948, Silviu Brucan publica în Scânteia un vehement articol împotriva „acceselor
isterice ale imperialiştilor de peste mări şi ţări”, elogiind „invincibila şi titanica Uniune
Sovietică”. 52
Alături de economie,  ştiinţa, cultura şi învăţământul au constituit domenii prioritare în politica
Partidului Muncitoresc Român vizând „ruperea cu trecutul” şi formarea „omului nou”. Atacul a
fost îndreptat împotriva instituţiilor fundamentale: Academia Română, Şcoala, Biserica.
Peste puţin timp a apărut decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale. Din 9 iulie 1948 prin care
Academia Română devenea instituţie de stat, primind numele de Academia Republicii Populare
Române. Sub egida Secţiei Ştiinţă şi Cultură a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc
Român s-a elaborat Statutul Academiei Române a Republicii Populare Române, potrivit căruia
aceasta avea ca sarcină fundamentală „să contribuie la propăşirea generală a ştiinţelor, literelor şi
artelor în Republica Populară Română”; această instituţie trebuia să pună „la baza lucrărilor ei
folosirea organizată şi metodică a cuceririlor ştiinţei şi culturii, precum şi consolidarea
democraţiei populare în drum spre socialism”. Academia, ca instituţie de stat, depindea de
Consiliul de Miniştri, căruia ăi prezenta periodic dări de seamă asupra activităţii ei. În baza unei
hotărâri a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, academicienii primeau un spor
de retribuţie de 15 %, precum şi automobile pentru folosinţă personală. Prin decretul Prezidiului
Marii Adunări Naţionale din 12 august, au fost numiţi 27 membri titulari activi şi 15 membri
titulari onorifici ai Academiei Române.  Potrivit Statutului, nu puteau fi membri ai Academiei
„persoanele care, prin activitatea lor, s-au pus în slujba fascismului şi a reacţiunii, dăunând prin
aceasta intereselor ţării şi ale poporului”. Pe această bază au fost înlăturate numeroase perso-
nalităţi: Lucian Blaga, P. P: Negulescu, Ştefan Ciobanu, Ion Petrovici, C. Rădulescu-Motru,
Onisifor Ghibu, Nicolae Bănescu, Gheorghe I. Brătianu, Silviu Dragomir, Dimitri Gusti,

52
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/juramant/, accesat la data de:6.05.2016

21
Alexandru Lapedatu, Ioan Lupaş, Simion Mehedinţi, Ion Nistor, Dragomir Hurmuzescu ş. a. , în
total aproape o sută de persoane. 53
O altă instituţie care a fost supusă controlului a fost şcoala. Faptul că, prin tradiţie, şcoala
românească făcea o educaţie morală, patriotică tineretului, nu era agreat de sovietici; de aceea, s-a
cerut „reformarea” din temelie a întregului sistem de învăţământ. În ziua de 3 august 1948 a fost
votată legea învăţământului, care marca o schimbare fundamentală a concepţiei în acest domeniu,
s-a dorit desființarea școlilor particulare. De asemenea, întregul învăţământ devenea laic, religia
fiind desfiinţată ca obiect de studiu. Şcoala elementară era de 7 clase, iar învăţământul obligatoriu
de 4 ani. O atenţie specială se acorda reducerii analfabetismului şi „ridicării nivelului de cultură
al poporului”. Şcoala medie dura 4 ani şi era împărţită în patru tipuri: licee, şcoli pedagogice,
şcoli tehnice şi şcoli profesionale; accentul era pus pe ultimele două tipuri de şcoli, considerându-
se că ele răspundeau direct necesităţilor economiei naţionale. Pregătirea superioară se realiza prin
universităţi, politehnici, institute de învăţământ superior, care se puteau înfiinţa în diferite centre
industriale, miniere şi agricole. Se creau şcoli pentru muncitorii necalificaţi cu vârste cuprinse
intre 18 și 25 de ani, cu o durată cuprinsă între 6 luni şi un an, având menirea de a-i califica în
meserie. S-au înfiinţat facultăţi muncitoreşti, cu durata de 2 ani, pentru cei ce nu aveau liceul;
absolvenţii acestora puteau urma studiile universitare sau ale instituţiilor de învăţământ superior.
Pornindu-se de la criterii extraprofesionale, s-a urmărit asigurarea unei anumite structuri sociale a
studenţilor: în octombrie 1948, s-a adoptat o decizie prin care 30 % din locurile din universităţi şi
institutele de învăţământ superior erau rezervate fiilor de muncitori şi de ţărani muncitori (care
aveau până la 3 ha de pământ). Pe lângă aceste transformări de structură, „reforma” a urmărit
politizarea învăţământului prin introducerea unor discipline de ştiinţe sociale în spiritul teoriei
marxist-leninist-staliniste, eliminarea altora, socotite burgheze (sociologie, psihologie etc. ). 54
Cel mai afectat a fost domeniul istorie naţionale. Încă din 1947 a apărut manualul de Istorie a
României, sub redacţia lui Mihail Roller, devenit în 1948 Istoria Republicii Populare Române.
Trecutul istoric al românilor era abordat prin prisma a două idei fundamentale: 1) ajutorul primit
din partea slavilor, Rusiei, Uniunii Sovietice; 2) dezvoltarea societăţii are la bază lupta de clasă.
Din acest „manual pentru învăţământul mediu”, momente fundamentale din istoria românilor

53
http://biblioteca-digitala-online.blogspot.com/2013/01/instaurarea-regimului-stalinist-in.html, accesat la data
de:6.05.2016
54
http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=386, accesat la data de 6.05.2016

22
lipseau. Formarea poporului român şi formarea limbii române nu figurau ca teme distincte, pentru
a nu se reliefa  originea romană a acestora.
Programul „revoluţiei culturale” viza: răspândirea învăţăturii lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin;
combaterea ideologiei „imperialiste”; dezvăluirea şi combaterea rămăşiţelor reacţionare burgheze
în toate manifestările ei; popularizarea succeselor obţinute de Uniunea Sovietică; publicarea şi
prelucrarea materialelor sovietice şi aplicarea tuturor aspectelor sociale.
A început o vastă campanie de rusificare, creându-se editura şi librăria „Cartea Rusă” (1946),
Institutul se învăţământ superior în limba rusă „Maxim Gorki”. Limba rusă a devenit obligatorie
în învăţământ, începând cu clasa a IV-a primară. Accentul era pus pe vechimea şi profunzimea
prieteniei româno-ruse, pe popularizarea valorilor culturale ruseşti,  paralel cu denigrarea celor
occidentale, considerate a fi decadente, reacţionare. Patriotismul era blamat cu vehemenţă. Mulţi
cărturari au avut de suferit pentru că nu s-au „debarasat” de naţionalism şi încă mai susţineau că
Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alexandri,
Mihai Eminescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu erau personalităţi care au marcat pozitiv istoria
românilor.
Au existat şi unii cărturari care s-au adaptat destul de repede „vremurilor noi”. În 1948 au apărut
primele volume scrise în spiritul „realismului socialist”: Vioara roşie de Victor Tulbure,  Am dat
ordin să tragă, de Ion Călugăru,  Otrava de Emil Dorian,  Potopul de V. E. Galan,  Desculţde
Zaharia Stancu. În acelaşi timp se cuvine menţionat faptul că în acelaşi an a debutat scriitorul
Marin Preda, cu volumulÎntâlnirea din pământuri. 55
În concluzie, aplicarea modelului sovietic a condus la sovietizarea întregii societăți, a
economiei și a culturii pe principiul luptei de clasă, supravegherea instituțiilor, colectivizarea și
naționalizarea și un intens fenomen de rusificare pus în aplicare prin cultura rusă și limba rusă
acceptată ca singura limbă străină.
În esenţă regimul totalitar comunist din România a fost la fel ca în toate ţările în care s-au
instaurat astfel de regimuri, având însă anumite particularităţi care l-au deosebit de acestea în
sens pozitiv sau negativ. Astfel, toate regimurile comuniste din zona europeană au fost impuse de
Uniunea Sovietică, cu acordul Puterilor occidentale şi complicitatea unor forţe interne, fiind
implementate după modelul sovietic. Aceste regimuri s-au instaurat şi menţinut prin forţă,
recurgându-se în acest scop la represiuni sângeroase în toate statele respective, la suprimarea

55
Florin Constantiniu, Op.cit, p468

23
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, impunându-se un singur partid declarat ca
forţă politică conducătoare, realizându-se în practică formula partid-stat. Atât economia cât şi
politica acestor ţări era subordonată Uniunii Sovietice, fiind în felul acesta afectate grav
independenţa şi suveranitatea acestora.

24