Moesia, scris uneori i Mosia, a fost provincia roman antic situat azi pe

teritoriul statelor Serbia, Bulgaria i Romnia. Geografic era cuprins ntre Marea
Neagr la est, Munii Balcani i Munii Sar la sud, rul Drina la vest, i
fluviul Dunrea la nord. ntre anii 102-117, la Moesia Inferior au fost ataate i unele
regiuni nord-dunrene (cea mai mare parte a Munteniei de azi i sudul Moldovei).
Ea era locuit de mai multe triburi de origine tracic: bessii - pe cursul superior al
rului Maria; dantheletii - cam n zona Sofiei de azi; dardanii - n partea de sud
a Serbiei de astzi; tribalii - n regiunea Plevnei; i de la tribali pe ambele maluri
ale Dunrii pn la Marea Neagr triau geii, care la sud de Dunre se mai numeau
i moesi.
Administrativ, era mprit n Moesia Superior i Moesia Inferior.
Populaiile romanizate (actualmente romni) au rezistat presiunii
de slavizare (iniiat n secolele V-VII-lea, odat cu sosirea slavilor n Peninsula
Balcanic) numai n unele areale mrginae din vecintatea Dunrii (n Timoc i
n Dobrogea). O parte din strromnii acetia au fost mpini spre sud, n muni, iar
descendeni ai acestora au devenit vorbitori ai dialectelor romneti suddunrene, aromn i megleno-romn.
Cuprins
[ascunde]

1Primele contacte cu romanii

2Perioada imperial
o

2.1Mosia Superior

2.2Moesia Inferior

3Moesia ntre sec. III-VI

4Lectur suplimentar

5Legturi externe

6Referine

Primele contacte cu romanii[modificare | modificare surs]

La sfritul secolului al III-lea i.en., romanii au ptruns n Peninsula Balcanic dup
rzboaiele ilirice i macedonene. Au cucerit treptat peninsula, transformnd
Dunrea n grania dintre Republica Roman i populaiile barbare de la nord de
fluviu. n timpul celui de-al doilea rzboi macedonean , dardanii, care erau aliaii
romanilor, dup transformarea Macedoniei n provincie roman, acetia i vor trda,
devenind inamici ai Romei, nemulumii fiind de rezultatul btliei de la Pydna, de
dezembrarea Macedoniei i de refuzul romanilor de-a le ndeplini pretenia anexrii
Peoniei. Provincia roman Macedona a devenit int multor atacuri repetate i
raiduri de jaf. n 109-106 i.en., guvernatorul Macedoniei, Minicius Rufus respinge
invazia dacilor i scordiscilor. n 97 i.en., dardanii conduc primul atac. Romanii au
nceput s cucereasc Dardania sub guvernarea lui Appius Claudius Pulcher, aciune
pe care o continu i succesorul su, C. Scribonius Curios. Curio i ajunge pe
nvlitori pn la Dunre, dar nu traverseaz fluviul din cauza pdurilor ntinse. i
celebreaz triumful chiar dac nu i-a supus pe deplin pe dardani. n anii 72-71 i.en.,
Terentius Varro Lucullus, proconsulul Macedoniei a condus o demonstraie militar.

Expediia pentru ocuparea Dobrogeu actuale a lui C. Antonius Hybrida eueaz n 61

i.en. [1] n timpul regelui Burebista, triburile geto-dace sunt unificate, formnd o for
militar i iniiaz campanii spre vest, nvingndu-i pe Boii, i spre est, devastnd
Olbia i supune cetile din Pontul vestic, de la Histria la Apollonia. Burebista devine
cel dinti rege trac, stpnitor al inuturilor de dincoace i de dincolo de Dunre.
ns fulgertoarea cretere a forei geto-dacilor se stinge. Dup lungi rzboaie
civile, Octavian Augustus instaureaz regimul politic Principatul, devenind mprat i
depune eforturi pentru a stabiliza frontierele imperiului pe obstacole naturale : Rin,
Dunre n Europa, i Eufrat n Orient. Dardanii, aflndu0se n conflict cu generalii
romani: Antonius Hybrida, L. Calpurnius Piso, Marcus Antonius, i pierd
independena dup campania lui M. Licinius Crassus. Dardania este organizat c
perfectura sub regim militar. Dup nbuirea rscoalelor populaiilor din Dalmaia i
Pannonia, populaiile dintre Marea Adriatic i Dunrea mijlocie erau supuse
definitiv.[2]
Perioada imperial[modificare | modificare surs]

Baile publice de la Dinogetia

Ruinele orasului Capidava

Cetatea Sucidava (Celei, Corabia)

Baza legiunilor de la Novae

Dup ocuparea teritoriilor de la Dunrea de jos, atacurile dacilor i bastarnilor
mpotriva tribului tracic al dentheletilor, aliai cu romanii, l determina pe M. Licinius
Crassus, proconsulul Macedoniei s conduc campanii ntre 29-28 i.en.,
respingndu-i pe invadatori. Crassus a ptruns pe teritoriul moesilor, i lng rul
Kebros, a ocupat o frotificatie n care bastarnii se refugiaser. n timpul asediului, a
fost sprijinit de Rholes, regele unui trib getic, care este rspltit de imparatu cu titlul
de prieten i aliat al romanilor.n anul 28 i.en., romanii i resping din nou pe bastarnii
care ptruns la dus de fluviu. Rholes este atacat de Dapyx, o alt cpetenie getic,
ce stpnea centrul Dobrogei de azi. Cetatea lui Rholes este cucerit prin trdare,
iar ntre timp, romanii l urmresc pe Zyraxes, un alt conductor getic, situat n
nordul Dobrogei. Este asediat la Genucla, i n cele din urm, Zyraxes se retrage
peste Dunre pentru a cere sprijin de la bastarni. Genucla este luat, iar Crassus i
celebreaz triumful.
Incursiunile populaiilor transdanubiene se reiau, iar sarmatii, o populaie
migratoare ajuns n stepele nord-pontice, sunt respini n anul 16 i.en. cnd au
ncercat s ptrund peste Dunre. Dentheletii i scordiscii au devastat Macedonia,
iar Tiberius conduce campanie mpotriva scordiscilor. ntre timp, dacii, ce triau n
muni, sub conducerea regelui Cotiso, coborau s pustiasc inuturile vecine de
fiecare dat cnd Dunrea nghea pe timp de iarn. mpratul Augustus l-a trimis
pe Lentulus s-i alunge pe malul de dincolo, aeznd garnizoane i respingndu-i pe
daci i pe sarmai.
Generalul roman, Aelius Catus aduce de pe malul cellalt al Dunrii 50 000 de gei
n provincia Moesia, care era golit de populaie n urm raidurilor frecvente.
Conform testamentului mpratului, bastarnii, sciii i sarmatii au ncercat s obin
prin soli prietenia poporului romn.Romanii au format un organism preprovincial,
supus unui perfect al Moesiei i Treballiei, Moesia reprezentnd teritoriul dinspre
Dunre al Serbiei actuale, cellalt teritoriu fiind locuit de tribul tracic al tribalilor,
ntre rurile Timoc i Isker. Moesia a rmas mult vreme sub autoritatea
proconsulilor Macedoniei, sub form unui comandament militar. [3] Primul legatus
Augusti pro praetore al Moesiei cunoscut este A. Caecina Severus; iar Cassius Dio
susine c n anul 6 i.en. (n timpul rscoalei populaiilor dalmatice i pannonice),
breucii, un neam din Pannonia, au atacat Sirmium, mpresurnd garnizoan roman;
ns Cecina Severus i-a respins i i-a ajuns pe malul fluviului, invigandu-i ntr-o
ncierare sngeroas. Severus a fost silit s se ntoarc n Moesia din cauza
jafurilor fcute de daci i sarmai. Conform lui Tacitus, a primit triumful de Getis.
C. Poppaeus Sabinus a administrat Moesia, adaunganu-i-se Achaia i Macedonia,
administrnd cele mai mari provincii conform lui Tacitus, iar Cassios Dios declara c
a guvernat ambele Moesii i Macedonia n timpul domniei mpratului Tiberius. n
anii 18-19, dup moartea lui Latinius Pandusa, este nlocuit cu Pomponius Flaccus
c perfect, iar n timpul lor, moesii nc nu plteau tribut, provincia romn fiind
constituit doar juridic.Din regatul odrisilor, se tie c Pompei a primit sprijinul a doi

regi traci n Btlia de la Pharsalus: Rhascuporis i Cotys, ulterior, Rhascuporis i

Polemacrateia, vduva lui Sadalas, urmasu lui Cotys care a fost asasinat, le-au oferit
serviciile lui Brutus i Cassius.
Spre sfritul domniei lui Augustus, Tracia a fost unificat sub sceptrul unui prin din
familia sapeilor-Rhometalces I. Dup moartea sa, Augustus a mprit regatul ntre
fiul su, Cotys (care a primit orae, tarine i pmnturi vecine cu grecii), i fratele
acestuia, Rhascuporis II (ce a primit pmnturi nelucrate, locuri slbatice, vecine cu
inamicii). Cotys era blnd i plcut, Rhascuporis era lacom, aprig i nesociabil
conform lui Tacitus. Cotys a inclus inuturile din vecintatea Marii Egee i a
Propontidei, linia de demarcaie fiind de la nord la sud, Cotys avnd sub stpnire
cetile greceti, de la gurile Dunrii pn la grania cu Macedonia. Izbucnesc
nenelegeri, Cotys fiind capturat de Rhascuporis. Rhascuporis este chemat la Roma
de mpratul Tiberius, ce s-a dezvinovit, ulterior l ucide pe Cotys. mpratul l
trimite pe Pomponius Flaccus n Moesia i l captureaz i l trimite la Roma c s fie
condamnat la exil n Egipt, ulterior este ucis. [4] Tiberius i ncredineaz regatul lui
Rhascuporis fiului acestuia, Rhometalces al I-lea. Fii ai lui Cotys, Rhoemetalces,
Polemon i Cotys sunt adui la Roma i crescui la curtea imperial, iar n timpul lui
Caligula, devin regi, cel mai mare, Rhometalces al III-lea domnete asupra regatului
unificat al tracilor dup moartea lui Rhoemetalces al I-lea, Polemon a urcat la tronul
Pontului i regatului Bosforan, iar Cotys, mezinul, primete Armenia mic. Dobrogea
actual intr sub ocupaia regilor odrisi, c prieteni ai romanilor. Cetile greceti
din Pontul vestic au intrat sub influen Romei, iar n anul 8, Ovidius este trimis n
exil la Tomis, n care i va scrie epistolele n care menioneaz c teritoriul a intrat
sub ocupaie roman. Aciunile militare ale lui Aelius Catus i-a influenat pe geii din
Muntenia, cei din Moldova actual fiind nc liberi i neavnd contact cu
romanii.ntr-un poem al lui Ovidius, n anul 12, geii atac cetatea Aegyssus,
mcelrind garnizoan odrisilor. Atacul a fost respins de regele trac, cu sprijin
roman. P. Vitellis, unchiul viitorului mprat Vitellius, a adus trupe romane pe
Dunre. n anul 15, geii conduc o nou incursiune i cuceresc Troesmis. Romanii i
resping pe invadatori sub Pomponius Craecinus, al caruir frate, Pomponius Flaccus
va deveni legat al Moesiei, i elibereaz cetatea. Geii nu vor mai atac jumtate de
secol, iar dup moartea lui Latinius Pandusa, Pomponius Flaccus devine guvernator
al Moesiei, i este constituit limesul dunrean. Legiunile III Scythica i V Macedonica
au fost aduse n provincia consular Moesia. Cele dou legiuni au construit drumul
din zona Cazanelor, pe malul drept al Dunrii, n timpul domniei mpratului
Claudius. Cassius Dio scrie c mysii i geii locuiau n teritoriul dintre Hameus i
Istru. Regiunile s-au separat de Pannonia, cptnd numele de Mysia, unde locuoau
tribalii i dardani. Este menionat pefectura condus de C. Baebius Aticus,
coexistnd cu provincia romn. Un alt organism preprovincial este montat n
inutul dintre Dunre i Marea Neagr, romnii rezervndu-i dreptul de a-i exercit
autoritatea asupra rmului pontic, ncredintnd supravegherea militar unui
perfect orae maritimae.
Este atestata ripa Thraciae pe malul Dunrii , aflat sub autoritatea roman. O flota
romana circula pe Dunare pentru ca P. Vittelius sa depresureze cetatea Aegyssus. n
regiunile muntoase stpnite de Rhoemetalces al II-lea, izbucnete o revolt antiromn n anul 26 datorit recrutrilor forate pentru trupele auxiliare. Este
nbuit cu greu de rege, colabornd cu trupele romne conduse de Poppaeus
Sabinus, proconsulul Macedoniei, i Pomponius Labeo. Poppaeus Sabinus i-a primit
nsemnele triumfale conform lui Tacitus. Dup moartea lui Rhomemetalces al II-lea,
mpratul Caligula a atribuit tronul tracilor lui Rhoemetalces al III-lea, fiul lui Cotys,
dar este asasinat n anul 45 de propria soie. mpratul Claudius a decis s suprime

regatul tracic, transformnd Tracia ntr-o provincie roman, administrat de un

procurator imperial, din anul 46. Sub autoritatea guvernatorilor Moesiei se va
extinde pn la gurile Dunrii i Marea Neagr, Claudius aducnd legiunea VIII
Augusta, stabilit la Novae, n Novae, n 46, i trimite un detaament din leginile V
Macedonica i VIII Augusta n Tracia pentru restabilirea ordinii n urm desfiinrii
regatului odris. n anii 57-58, ct i n 62, legiunile III Scythica i V Macedonica, au
fost trimise n Orient, iar legiunea VII Claudia a fost transferat din Dalmaia n
Moesia. [5]
Cetile pontice au fost integrate n provincia Moesia. n timpul guvernrii lui
Plautius Silvanus Aelianus, sunt conduse activiti la Dunrea de jos, conform
inscripiei funebre de la Tibur, strmutnd n Moesia 100 000 de transdanubieni.
Sarmatii navalesc si sunt respinsi de legat, iar regii bastarni si roxolani, si-au
restituit fii, ca regi clientelari, iar regele dacilor-fratii, ca ostatici. Guvernatorul
Moesiei a intervenit in sprijinul Chersonesului si l-a obligat pe regele scititor sa
ridice asediul.
Aciunile lui Aulenius au avut urmri, golul demografic lsnd drum liber sarmatilor,
manifestndu-se prin atacuri asupra Dobrogei. Roxolanii traverseaz Dunrea n anii
67-68, mcelrind dou cohorte auxiliare, iar n iarn urmtoare, profitnd de criz
imperial izbucnit dup moartea lui Nero, catafractarii sarmai revin n numr mare
de 9000, jefuind nordul Dobrogei. Legiunea III Gallica, sub mpratul Otho, venit
din Orient mpreun cu trupele Moesiei, condus de Aponius Saturninus, i nfrng
pe nvlitori. Tacitus descrie c lui Marcus Aponius i s-a dedicat o statuie triumfal,
iar legaii legiunilor au primit podoabe consulare. Legiunile Moesiei au fost trimise
napoi n Moesia i au trecut de partea lui Vespasian n 69, ndreptndu-se iar spre
Italia, fiind chemate cpeteniile sarmatilor iazigi pentru a crmui provincia. Dacii au
profitat i ei de situaie i au luat cu asalt taberele de iarn ale cohortelor i
cavaleriei auxiliare. Mucianus a intervenit cu legiunea a V-a. n iarna anilor 69-70,
sarmatii au atacat Moesia, ucigndu-l pe guvernatorul provinciei, Fonteius Agrippa,
n locul acestuia fiind trimis Rubrius Gallus, care a restabilit ordinea. Dup
ncheierea rzboiului civil i victoria lui Vespasian, legiunea III Gallica revine n Siria,
legiunea VIII Augusta este trimis n Germnia, legiunea VIII Claudia i construiete
castrul la Viminacium, iar din orient revine, n castrul de la Oescus, legiunea V
Macedonica, iar din Germania sunt aduse legiunile V Alaudae i I Itlica. n 86, n
contextul rzboiului cu dacii, este adus din Dalmaia legiunea III Flavia Felix. Este
nfiinat flota dunrean-classis Flavia Moesica. Conform inscripiei de la Efes,
mpratul Domitian l-a decorat pentru curaj pe M. Arruntius Claudianus, fiind numit
perfect al Moesiei. Organismul militar nceteaz atunci cnd limesul este reorganizat
sub Traian, iar legiunile nainteaz n sectorul dobrogean al Dunrii.
n iarn anilor 85-86, mpratul Domitian a reorganizat Moesia, mprind-o n dou
provincii, Moesia Superior i Moesia Inferior, n raport cu cursul Dunrii.
Mosia Superior[modificare | modificare surs]

Moesia Superior
Provincia Moesia Superior cuprindea Dardania i inuturile dinspre Dunre, n zona
limesului dunrean, grania ei fiind marcat la o distan la vest de confluena Savei
cu Dunrea, iar limita de est, spre Moesia Inferioar, marcat de rul Ciabrus. Era
guvernat de legai imperali de rang consulari. n anii 167-170, comandamentele
provinciilor Dacia Apulensis i Moesia Superior, au fost unite pentru a-i confrunt pe
sarmai i iazigi. Ultimii guvernatori consulari c Messius Decius Traianus i Aemilius
Aemilianus au fost proclamai mprai de trupele provinciale n anii 250. Legiunile
moesice chiar i-au proclamat mprai pe uzurpatorii Ingennus i Regalianus.
Limesul provinciei a fost organizat, fiind cldite fortificaii din secolul I pn n
secolul al VI-lea. Legiunile au ocupat reptat castrele de la Singidunum i
Viminacium. La est de castrele romane, se ntlneau castrele auziliare de la Novae,
Syrna, Taliata. Fortificaiile erau ntrite cu pmnt btut, pe un fundament de pietre
sparte sau de lut ars. De asemenea, exist o circulaie monetar la Syrna i Novae.
Fortificaiile ar fi fost distruse n anii 68-69. Sub dinastia flaviana, limesul este
reorganizat n zona Porilor de Fier, castrele de la Smyrna i Novae fiind refcute, iar
la Donji Milanovac, castrul a fost mrit. A fost cldit fortificaia de la Saldum i
Kostol, fiind grav afectate de pe urm invaziei din 85-86 conform descoperirilor
numismatice. Sediul legiunii VII Claudia era la Viminacium, iar Legiunea III Flavia a
fost adus de Domitian din Dalmaia, iar dup rzboaiele daco-romane, timp n care
legiunea a fost staionat temporar n Dacia, a fost readus n Moesia Superioar i
stabilit la Singidunum, mpreun cu trupe auxiliare numeroase. Castrele de la limes
erau legate de un drum, ntreinut de legiuni, iar n anii 92/93, este refcut drumul
n Ad Scrofulas, distrus de Dunre. n anul 100, Traian a dispus tierea unui drum n
stanca n zona cazanelor conform unei inscripii. mpratul a pus s se sape un
canal de 3200 m lungime din anul 101.
Dup cucerirea Daciei, limesul ntre cele dou provincii a devenit superfluent, ns
numrul auxiliilor a sczut, iar poriunea vestic a limesului Moesiei Superioare era
controlat de dou legiuni. Malul Dunrii de la est de Viminacium era n continuare
fortificat, n zona Porilor de Fier. Pentru a face fa iazigilor ce atacau Dacia
Superioar, mpratul Marcus Aurelius a unificat temporar comandamentele Moesiei
Superioare i Daciei, fiind meninute fortificaiile de peste Dunre, la est de Drobeta,
precum i cldirea castrelor romane de pe rul Timoc, la Aquae i la Almus.
Moesia Inferior[modificare | modificare surs]

Moesia Inferior
Provincia Moesia Inferior era mrginit la nord de cursul inferior al Dunrii, la est de
vrsarea rului Ciabrus. Cuprindea inutul locuit de tribali cu Oescus, rp Thraciae
i Scythia Minor cu oraele greceti Histria, Tomis, Callatis, Odessos ,Dionysopolis i
Messambria. Oraele Nicopolis i Marcianopolis din Thracia, fondate de Traian, trec
n Moesia Inferioar. Era o provincie imperial, a crei guvernare era ncredinat
unui legatus Augusti pro praetore, care avea n subordine trei legiuni.

Finanele provinciei erau ncredinate unui procurator Augusti, personaj de rang

edvestru, salarizat cu 100 000 de sesterti. Era insarcinat cu un titlu interimar, atunci
cnd postul de guvernator era vacant. n timpul domniei mpratului Traian, limesul
moesic a fost reorganizat, limesul Moesiei Inferior ncepnd de la captul sectorului
Dunrean comun cu Dacia Inferioar, cele trei legiuni avnd garnizoane la Novael,
Durostorum i Troesmis-legiu I Italic, legio XI Claudia i legio V Macedonica, pe
lng trupele auxiliare. Ulterior, o parte din trupe au fost transferate la nordul
Dunrii, formnd nucleul armatei Daciei Inferioare, stabilite n sectorul dobrogean al
Dunrii. Au fost cldite castre la Sucidava, Altinium, Flaviana, Axiopolis, Capidava,
Sacidava, Cariusm, Ciu , Beroe, Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Noviodonum,
Aegyssus, Salsovia, Troesmis. De asemenea, provincia era sub raz de aciune a
flotei classis Flavia Moesica, legiunile Moesiei Inferior avnd la dispoziie i escadre
navale proprii. [6]
Moesia ntre sec. III-VI[modificare | modificare surs]

Balcanii in secolul VI
Dup 238 , Moesia a fost adesea invadat de ctre carpi i goi, care au invadat
Moesia n 250. Presai de huni, goii au trecut din nou Dunrea n timpul domniei lui
Valens (376 ) i cu permisiunea sa, s-au stabilit in Moesia. Dup ce s-au stabilit, au
izbucnit certuri, iar sub comanda lui Fritigern, Valens a fost nvins ntr-o mare btlie
de lng Adrianopol.
Dup retragerea trupelor din Dacia, Eutropius susine c mpratul Aurelian a
stabilit populaia evacuat n Moesia. Legiune au fost fixate pe Dunre. n timpul
primei tetrarhii, Moiesia i Dacia Aurelian au aparinut diocesei Moesia, care se va
numi Dacia din 327, iar Moesia Inferioar secunda i Scythia diocesei Tracia. n
timpul domniei lui Constantin cel Mare, Moesia Superior a fost mprit n Moesia
Prima, Dardania i Praevalitana, iar Dacia aurelian n Dacia Ripensis i Dacia
Mediterranea, Moesia Prima i cele dou Dacii fcnd parte din perfectura Ilyricului,
iar Moesia secunda i Schytia din perfectura Orientului. [7] Moesia Prima
supraveghea poriunea de limes de la vest de Singidunum, pn n zona Porilor de
Fier. n aceast provincie continu s staioneze cele dou legiuni: IIII Flavia la
Singidunum i VII Claudia la Viminacium. Limita de vest a provinciei Dacia Ripensis
era la vest de Dierna , iar la est se ntindea pn la vrsarea rului Vit n Dunre.
Armata acestei provincii era format n primul rnd din cele dou legiuni, V
Macedonica (la Oescus) i XIII Gemin (la Ratiaria). O atenie deosebit s-a acordat
zonei Porilor de Fier; s-au refcut vechile fortificaii i s-au construit altele noi. Pe
teritoriul provinciei Moesia Secund continu s staioneze dou legiuni riparienses:
I Italic i XI Claudia. Poriunea de rp supraveghiata de fiecare legiune era
mprit n dou pedaturae - una superior, alt inferior (denumite n funcie de
cursul Dunrii) i grupnd fiecare cte cinci cohorte. Pe malul stng al Dunrii,
mpratul Constantin cel Mare a ridicat o alt cetate: Dafne. Procesul de fortificare
continu sub urmaii lui Constantin cel Mare. Dup declinul Imperiului Roman de
Apus, Moesia va rmne sub stpnire bizantin, pn la venirea bulgarilor din Asia
Central n sec. VI-VII.[8]

Organizarea politico-administrativa a Moesiei Inferior si a Daciei Romane

Din punct de vedere al organizarii administrative, prin instituirea de catre
romani a Prefecturii tarmului marii (Praefectura orae Maritimae), zona oraselor
grecesti vest-pontice, incepand din vremea lui August candva inainte de (8-9), a fost
supusa jurisdictiei unui praefectus orae maritimae (conduce Praefectura orae
Maritimae), aflat, la randul sau, sub controlul proconsulului Macedoniei pana la
intemeierea provinciei Moesia (anul 15), cand prefectul litoralului maritim se va
mentine pana in anul 86, cand litoralul Marii Negre va trece in cadrul administrativ
al Moesiei Inferior.
Restul teritoriului, in care se includea toata Dobrogea, denumit Ripa Thraciae,
a ramas sub autoritatea regatului clientelar al odrisilor pana in 46, cand Claudiu,
transformand Thracia in provincie romana, a incorporat acest teritoriu provinciei
Moesia, organizandu-l dupa modelul provinciilor romane.
Aceasta organizare administrativa s-a mentinut pana in vremea lui Domitian,
care, in 86, a impartit teritoriul Moesiei in doua provincii de rang consular: Moesia
Superior in vest si Inferior in est, aceasta din urma cuprinzand intreg teritoriul
Dobrogei.
In timpul lui Domitian, provincia nou creata, Moesia Inferior, ocupa teritoriul
cuprins intre Muntii Balcani, raul Ciabrus (Tibrita in Bulgaria), Dunarea si Marea
Neagra.
Dupa cucerirea Daciei de catre Traian si organizarea ei in provincie romana,
acesta a inclus in hotarele Moesiei Inferior si unele din teritoriile nord-dunarene,
sudul Moldovei, Muntenia, estul Olteniei si sud-estul Transilvaniei, acestea doua din
urma si partea de vest a Munteniei fiind inglobate in vremea lui Hadrian, in 118-119,
Daciei Inferior.
Ulterior, sub Diocletian, hotarele provinciei nou create, Scitia Minor, corespund,
in general, cu cele actuale ale Dobrogei, mentinandu-se, ca atare pana in secolul al
VII-lea. Primele cuceriri romane la nord de fluviu dateaza din primul razboi dacic al
lui Traian.
Judecand dupa consemnarile din papirusul Hunt, care este jurnalul de
campanie al unei unitatii militare romane (pridianum cohortis I Hispanorum
veteranae quingenariae equitatae), doua localitatii din Dacia Piroboridava
(Poiana,judetul Galati) si Buridava (Ocnita sau Stolniceni, judetul Valcea) faceau
parte, intre 102-105, din provincia Moesia Inferior.
Intr-adevar, cate un detasament din cohorta amintita stationa in aceste doua
puncte despre care jurnalul spune ca se aflau intra provinciam, aceasta inseamna
ca sudul Moldovei si estul Olteniei (deci si Campia munteana), poate si coltul sudestic al Transilvaniei, fusesera cucerite si anexate Moesiei Inferior.
Aceasta stare de lucruri s-a prelungit si dupa anul 106 dupa cum dovedeste
diploma militara din 13 decembrie 140, descoperita la Palamarca, in Bulgaria.
Aceasta diploma atesta lasarea la vatra a unor soldati din trupele Daciei Inferioare
aflate sub comanda procuratorului Aquila Fidus: un numerus, 3 alae si 9 cohortes.
Dintre acestea, cele trei alae si sapte din cele noua cohortes facusera parte,
inainte, din armata Moesiei Inferior; despre celelalte doua cohorte nu se stie de

unde au venit, iar singurul numerus mentionat de diploma era o unitate recent
infiintata.
Cohortele care facusera parte din armata Moesiei Inferior si-au avut
garnizoana, dupa cum dovedesc stampilele de pe tiglele si caramizile descoperite in
castrele lor, in coltul sud-estic al Transilvaniei, la Angustia si in mai multe puncte de
pe Oltul transilvan.
Diploma de la Palamarca reprezinta, asadar, o confirmare a faptului ca, inainte
de crearea Daciei Inferioare sub Hadrian coltul sud-estic al Transilvaniei si Oltenia
rasariteana (la est de Jiu) apartinusera nu Daciei, ci Moesiei Inferior.
Pe de alta parte, se stie ca anumite zone din jumatatea de vest a Daciei
(Banatul rasaritean, Oltenia apuseana in intregime sau in parte, Tara Hategului)
formasera, intre cele doua razboaie dacice ale lui Traian, un fel de district militar
comandat de Cn. Pompeius Longinus.
Se pune problema daca tinuturile cucerite de Traian la nord de Dunare si care
nu fusesera incluse in provincia Moesia Inferior au format, la 106, provincia Dacia
sau daca aceasta cuprindea numai Transilvania propriu-zisa (evident, fara coltul
sud-estic), Banatul si Oltenia de vest fiind anexate Moesiei Inferior.
Un pasaj din opera lui Dio Cassius atesta cucerirea de catre romani a
intregului Banat, adica a intregului teritoriu cuprins intre Dunare, Tisa, Mures si
Muntii Banatului. Intr-adevar, potrivit spuselor istoricului grec, Decebal, intre cele
doua razboaie cu Traian, a cucerit de la iazigi un tinut pe acestia il vor fi ocupat in
primul razboi si pe care Traian nu l-a mai restituit iazigilor in 106.
Acest tinut putea fi, teoretic, Banatul vestic sau Crisana, dar cum Crisana n-a
fost niciodata cucerita de romani, localizarea lui nu se poate face decat in partea
apuseana a Banatului.
O diploma militara din 2 iulie 110, descoperita la Porolissum,
mentioneaza ca facand parte din armata Daciei urmatoarele unitatii
militare care stationau in Banat: cohors I Vindelicorum cu garnizoana la
Arcidava (Varadia, judetul Caras-Severin), Cohors I Cretum cu garnizoana
la Palanca (judetul Caras-Severin) si cohors I Gallorum cu garnizoana la
Pojejena (judetul Caras-Severin), ultimele doua localitati fiind situate
chiar pe Dunare, aceste date confirma apartenenta Banatului la provincia
Dacia si nu la Moesia Superior.
Dovezi suplimentare, in acest sens, aduc prezenta un unui
detasament al legiunii a IV-a Flavia Felix la Sarmizegetusa Regia si
atestarea unui ofiter din aceeasi mare unitate in garda guvernatorului
Daciei, intrucat garnizoana legiunii a IV-a Flavia Felix se afla la Berzobis,
in Banat, este limpede ca Banatul apartinea Daciei.
Asemanatoare este si situatia Olteniei apusene, o diploma militara
din 17 februarie 110, descoperita undeva in Ungaria, atesta ca din armata
Daciei faceau parte si doua unitati de pedestrasi - cohors IV-a Cypria si
cohors III-a Campestris- cu garnizoana in aceeasi parte a Daciei: prima la
Bumbesti (judetul Gorj), a doua la Drobeta.
Prin urmare, in timpul lui Traian, provincia Dacia cuprindea Banatul,
Oltenia vestica si Transilvania propriu-zisa, cu exceptia coltului sud-estic.
Restul teritoriilor nord-danubiene cucerite de imparat apartineau Moesiei
Inferior.

In ceea ce priveste organizarea administrativa a provinciei Dacia, trebuie avut

in vedere faptul ca imparatul Augustus a dat provinciilor romane principii si reguli
de organizare care s-au mentinut si sub urmasii sai.
Toate provinciile au fost impartite in doua mari categorii: senatoriale si
imperiale. Cele dintai, situate, de obicei, in interiorul Imperiului, erau demult
pacificate si de aceea erau lipsite de armata. In fruntea lor senatul numea
guvernatori (proconsules si propraetores) dintre membrii sai care exercitasera, la
Roma, consulatul sau pretura.
Cealalta categorie de provincii, situate la hotare si dispunand de trupe,
depindeau nemijlocit de imparat, care le guverna prin intermediul unor inalti
functionari numiti de el. Rangul acestor guvernatori cu atributii militare,
administrative si juridice, depindea de calitatea si de numarul trupelor din provincia
respectiva, caci guvernatorul era comandantul suprem al acestora.
Provinciile imperiale in care stationau una sau mai multe legiuni, unitatile de
elita ale armatei romane, erau rezervate unor guvernatori de rang senatorial, care
purtau titlul de legatus Augusti pro praetore (,,delegat al imparatului in loc de pretor
).
Expresia pro praetore se explica prin persistenta unei traditii republicane, caci
prima provincie a Romei, Sicilia, fusese guvernata de un fost pretor, caruia i se
daduse titlul de propretor. (H. Daicoviciu, M. Petrescu-Dambovita, 1995, p. 220-222).
Un numar mic de colonii din provincii se bucurau de ius Italicum, prin acest
drept intelegem dreptul prin care terenul putea fi detinut in proprietate privata,
revendicat sau instrainat, chiar si in afara Italiei, ex iure Quiritium, adica conform
dreptului roman.
Ius Italicum era cel mai inalt privilegiu la care putea aspira o colonie din afara
Italiei, insemnand in realitate, asimilirea cetatenilor din aceste orase cu cetatenii din
Italia in materie de drept civil si fiscalitate. Ius Italicum implica, de asemenea
immunitas, adica scutirea de principalele impozite: impozitul personal (tributum
capitis) si cel pentru teren (tributum soli). ( A. Husar, 2002, p. 120).
In cazul in care o provincie avea o singura legiune, comandantul ei legatus
Augusti legiones senator, fost pretor la Roma, era in acelasi timp si guvernatorul
provinciei, intrucat comandantul de legiune avea autoritate si asupra tuturor
trupelor auxiliare (alae, cohortes) din teritoriul pe care actiona legiunea.
Daca intr-o provincie erau cantonate doua sau mai multe legiuni, fiecare dintre
ele avand drept comandant un legatus Augusti legionis vir praetorius, guvernatorul
provinciei trebuia sa fie de rang mai inalt pentru a avea o autoritate asupra acestor
comandanti. El era deci un senator, fost consul (vir consularis), provinciile lipsite de
legiuni, a caror armata era formata numai din trupe auxiliare, erau guvernate de un
membru al ordinului cavalerilor (ordo equester) care purta titlul de procurator
Augusti vice praesidis sau cum iure gladii.
Expresia vice praesidis ( in loc de guvernator) trebuie inteleasa in sensul ca,
procuratorul de rang ecvestru tinea locul unui guvernator de rang senatorial, care ar
fi condus provincia daca aceasta ar fi avut una sau mai multe legiuni.
Expresia cum iure gladii (cu drept de sabie) arata ca procuratorul avea
comanda suprema asupra trupelor din provincia sa si dreptul de a pronunta
pedeapsa capitala.

Primul guvernator al Daciei a fost Decimus Terentius Scaurianus (106-112),

participant la ambele razboaie impotriva lui Decebal, el a fost urmat de Caius
Avidius Nigrinus (112-117) si de Caius Iulius Quadratus Bassus, care si-a gasit
moartea chiar in anul in care fusese numit guvernator (117).
In ceea ce priveste Moesia Inferior, dupa trei guvernatori din vremea lui
Domitian, au urmat sub Traian inca alti opt, dintre care o mentiune aparte o merita
M. Laberius Maximus (100-102), participant la primul razboi dacic si cunoscut prin
Decretul de Hotarnicie al Histriei. (H. Daicoviciu, M. Pertrescu-Dambovita, 1995, p.
220-223).
In concordanta cu prevederile dreptului roman, intreg teritoriul dacic cucerit a
trecut in proprietatea statului, cu regim de pamant public (ager publicus), de care
imparatul putea dispune, potrivit prerogativelor sale.
De la scriitorul roman Lactantius stim ca imparatul Traian a facut un
recensamant general al bunurilor si al persoanelor din provincie, folosindu-se
criteriile care se aplicau atunci peste tot in lumea romana.
Dupa luarea in evidenta a pamanturilor si a altor bunuri, fiscul imperial putea
percepe diferite taxe si impozitul de la toti locuitorii provinciei, de la inceput, intinse
terenuri au fost acordate veteranilor si colonistilor (cetateni romani si peregrini),
legiunilor si trupelor auxiliare, iar o parte a ramas in folosinta (probabil comuna) a
populatiei autohtone dacice, ca ager stipendiarius, pentru care se platea un impozit
(stipendium).
Colonistii fara cetatenie romana (peregrini) au primit si ei pamanturi, dar nu cu
drept de proprietate, ci numai de folosinta (possesio), pentru care erau obligati sa
plateasca fiscului impozitul funciar (tributum).
Vaste teritorii de mare interes economic au intrat in patrimoniul imparatului
(patrimonium Caesaris), acestea fiind exploatate de functionari imperiali sau date in
arenda unor membrii ai aristocratiei locale, de obicei cavalerilor. Din aceasta
categorie faceau parte minele de fier si de aur, pasunile si probabil padurile. (Istoria
Romanilor, 2001, p. 53).
In urma reorganizarii lui Hadrian au fost create trei provincii: Dacia Superioara,
Dacia Inferioara si Dacia Porolissensis, acestea se pare ca au fost create la aceeasi
data, adica prin 118-119, cel mult se poate admite ca provincia Dacia Porolissensis
a fost infiintata cu cateva luni dupa celelalte doua.
Dacia Superioara era guvernata de insusi comandantul legiunii XIII-a Gemina,
iar Dacia Inferioara si Dacia Porolissensis erau provincii procuratoriene, intrucat nu
dispuneau de legiuni, ci doar de trupe auxiliare. (H. Daicoviciu, M. PetrescuDambovita, 1995, p. 224).
In timpul lui Marcus Aurelius in anul 168, cele trei provincii apar cu nume
schimbate: Dacia Inferior se va numii Dacia Malvensis, iar Dacia Superior va purta
numele de Dacia Apulensis, cat priveste Dacia Porolissensis, aceasta isi va pastra in
continuare denumirea anterioara si vechile limite teritoriale. (Istoria Romanilor,
2001, p. 51).
In ceea ce priveste orasele si satele Moesiei Inferior si Daciei, acestea, in
epoca stapanirii romane, s-au constituit si evoluat dupa modelul lumii romane,
astfel in rastimp de un secol, 11 sau 12 orase au rasarit in Dacia.

Numele multora din aceste asezari urbane continuand, in forma latina, vechile
lor denumiri dacice. Orasele romane din Dacia se imparteau in doua categorii:
municipii (municipia) si colonii (coloniae).
In Dacia, aproape toate orasele (cu exceptia Ulpiei Traiane) au dobandit mai
intai rangul de municipiu, majoritatea lor ajungand apoi si la cel de colonie, aidoma
Romei, orasele din Imperiu aveau si ele un mic senat, asa numitul ordin (consiliu) al
decurionilor (ordo decurionum). In componenta consiliului intrau fostii demnitari ai
orasului, demnitari in functie si fruntasii vietii publice si economice. (H. Daicoviciu,
M. Petrescu-Dambovita, 1995, p. 226-227).
Ordinul dcurionilor se bucura de mare prestigiu, el isi asuma, sau i se atribuie,
titluri corespunzatoare cu cele ale senatului de la Roma, titlul cel mai frecvent este
cel de splendidissimus, care in Dacia se intalneste la Drobeta, o data ca ordo
splendidissimus, si a doua oara ca colonia splendidissima.
Se admite in genere ca decurionii purtau ca distinctie o panglica ingusta de
purpura pe toga (angusticlavicus purpureus), asa precum la solemnitati, banchete,
spectacole, aveau locuri de onoare.
Geniului ordinului i se inchina altare, de pilda la Sarmizegetusa si la Drobeta,
ordinul decurionilor acorda titluri, onoruri, imunitati, reprezenta orasul in fata
guvernatorului provinciei, raspundea colectiv de bunul mers al incasarilor, trimitea
delegati la Roma pentru a prezenta felicitari si urari imparatului, cei mai cu vaza
erau proclamati patroni ai oraselor sau distinsi cu titlul onorific (fara a indeplini
efectiv functia) de quinquenalis sau duumvir.
Decurionatul era pe viata si constituia o onoare, (honos), cum mentioneaza
uneori si inscriptiile din Dacia, cei alesi sau distinsi cu aceasta demnitate varsau o
summa honoraria ordinului, dedicau altare sau ridicau statui imparatului, cum fac
decurionii alei Siliana cu prilejul cinstei de decurion al orasului Napoca.
Hotararile luate in sedintele care se tineau la anumite date purtau formula ex
decreto decurionum, pe care in Dacia, ca si in alte parti, o intalnim pe monumente,
altare sau statui ridicate in for sau in alte locuri publice, pe care se mentioneaza
totdeauna ca locul a fost acordat de catre ordinul decurionilor: l ( ocus ) d ( atus ) d
( ecreto ) d ( ecurionum ).
(M. Macrea, 2002, p. 115).
Simpli decurioni se numeau pedani. Dregatorii (magistrati) cei mai inalti erau,
de obicei, in colonii, cei doi duumviri iuredicundo, iar in municipii cei patru
quattuorviri, care raspundeau de intreaga conducere a orasului, duumvirii si
quattuorvirii se alegeau numai dintre cetatenii influenti si bogati.
Edilii (aediles) erau dregatorii imediat urmatori in rang, insarcinati cu ingrijirea
cladirilor publice, organizarea lucrarilor publice, cu politia orasului, intretinerea
drumurilor, aprovizionarea pietelor, cu organizarea spectacolelor, in timp ce
cvestorii (quaestores) se ocupau de administrarea bunurilor si a finantelor
orasenesti si aveau in grija arhiva ordinului decurionilor.
Toti acesti dregatori ai oraselor, alesi pe un an si reeligibili dupa un timp, erau
ajutati de o multime de functionari (scribae si librari), de curieri, crainici, servitori.
Spre deosebire de magistrati, functionarii si ceilalti slujbasi erau remunerati. (H.
Daicoviciu, M. Petrescu-Dambovita, 1995, p. 227).

Edilii sunt cunoscuti epigrafic la Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa, Napoca si

Romula, la Potaissa, doi edili, fratii Marci Aurelii Cassianus et Veteranus, figureaza
ca verificatori pe un pond de bronz, in schimb, cvestorii sunt atestati numai la
Sarmizegetusa, Apulum si Romula.
Alaturi de magistratii civili stateau preotii municipali alesi de ordo decurionum,
dar cea mai inalta functie sacerdotala, de mare prestigiu, era aceea de pontifex, ea
se acorda obisnuit decurionilor, uneori chiar cavalerilor romani sau quinquennalilor
si in genere cetatenilor de vaza.
Pontifices sunt cunoscuti din inscriptii la Sarmizegetusa, Apulum, Napoca si
Tibiscum. In cinstea alegerii sale ca pontifex la Sarmizegetusa (ob honorem
pontificatus), decurionul coloniei, M. Iulius Iustus, a imprejmuit un loc inainte
deschis si a ridicat o statuie (Campum cum suis aditibus clusit et statuam posuit).
Din cariera municipala faceau parte functiile preotesti de flamines, carora le
revenea efectuarea sacrificiilor publice si augures, incredintati cu consultarea
vointei zeilor. Flaminii sunt mentionati in inscriptii la Sarmizegetusa, Apulum,
Drobeta, Potaissa, Napoca, Tibiscum si Dierna, iar augurii la Sarmizegetusa, Apulum,
Potaissa, Napoca si Porolissum.
O tagma aparte, alcatuita ca al doilea ordin sau a doua stare, o reprezinta in
orase augustalii (augustales). Ei erau organizati intr-o asociatie cu caracter politic si
religios ordo sau collegium Augustalium, pretextul organizarii acestei asociatii a fost
intretinerea cultului Romei si al imparatului in orasele din provincii.
Augustalii se recrutau mai ales din liberti care, chiar daca erau cetateni
romani, nu aveau acces la magistraturile municipale, conditia principala era de a
dispune de avere, organizarea ordinului augustalilor era hotarata in fiecare oras de
ordinul decurionilor, infiintarea lor s-a facut pe masura ce orasele se dezvoltau si
castigau importanta.
In Dacia existenta augustalilor este documentata in primul rand in colonii,
anume la Sarmizegetusa, Apulum, Napoca, Potaissa si Drobeta. Ei nu sunt
documentati la Romula, ceea ce se datoreaza probabil numai intamplarii, nici la
Malva, binenteles, nici in vreunul dintre orasele ramase in stadiul de municipiu,
ceea ce iarasi se poate datora, in parte cel putin, carentei descoperirilor, pentru ca
augustalii sunt atestati la Apulum, la Napoca si Drobeta de asemenea, din perioada
cand orasele respective erau numai municipii.
Cea mai veche mentiune despre augustali este din timpul lui Traian, de la
Sarmizegetusa, unde Q. Vibius Amillus, augustalis coloniae Dacicae, ridica un altar
lui Hercules Salutiferus, cinstea de a fi augustal (honor augustalitas) , era acordata
pe viata de catre ordinul decurionilor din fiecare oras. Aceasta cinste augustalii erau
obligati sa si-o rascumpere nu numai printr-o danie in bani (summa honoraria),
varsata vistieriei orasului odata cu alegerea lor, ci si prin contributia baneasca
(pecunia sua), la organizarea de jocuri si la aprovizionarea orasului (annona). (M.
Macrea, p. 117-120).