Romanizarea este un proces istoric complex și îndelungat organizat de către poporul
roman, prin care populațiile neromane au preluat limba, stilul de viață, cultura și tradițiile poporului roman. Etnogeneza este procesul de formare al unui popor și reprezintă un eveniment istoric fundamental în istoria noastră națională. Este un proces complex, îndelungat la carea au contribuit statalitatea dacică și creșterea puterii acesteia, cucerirea Daciei de către romani, colonizarea, romanizarea dacilor, răspândirea creștinismului, rezultând formarea unei etnii distincte în spațiul central-sud-est european. Procesul de romanizare al dacilor a contribuit la formarea poporului și a limbii române. Începând cu anul 106 d.Hr., Dacia devine provincie romană, acest statut presupunând exploatarea provinciei.Când romanii au venit în Dacia, au găsit acolo o civilizație înfloritoare: mari așezări apropiate de aspectul urban, așezări fortificate, exploatarea zăcămintelor naturale. Dezvoltarea firească a civilizației geto-dace a fost oprită brusc de cucerirea romană.. Procesul de romanizare s-a desfășurat în întreg spațiul locuit de daco-geți, cuprinzând și teritoriile locuite de dacii liberi. Romanizarea a fost activă din anul 106 d.Hr., când Traian il învinge pe Decebal, transformând Dacia în Provincie romană până în 271-275 d.Hr. Romanizarea are la bază o serie de factori: modul de viață roman, activitatea economică, urbanizarea, administrația, armata, veteranii și coloniștii. Condițiile care au favorizat romanizarea dacilor au fost: existența unui stat neroman, includerea lui în spațiul roman și convețuirea pașnică. În acest interval și în secolele următoare, pe teritoriul Daciei s-a format un nou popor (rezultat din căsătoriile între bărbații romani și femeile dace) și o noua limbă ce are la bază substratul lingvistic geto-dac și limba latină populară. Principalele etape ale formării poporului român au fost: 1. perioada stăpânirii romane (secolele al II-lea-al III-lea, în provincia Dacia, respectiv secolele I-al VII-lea, în zona dintre Dunăre şi Marea Neagră), când asupra dacilor s-a exercitat acţiunea romanizatoare a coloniştilor,a veteranilor, a administraţiei romane, formându-se populaţia daco-romană; 2. continuitatea daco-romanilor la nordul Dunării după retragerea aureliană (anul 271), în perioada migraţiilor, când fenomenul romanizării i-a cuprins şi pe dacii liberi; până la sfârşitul secolului al VIII-lea, populaţia daco-romană s-a transformat în populaţie românească Pe lângă formele specifice de civilizație, cultură și administrație pe care romanii le impuneau popoarelor cucerite, romanizarea Daciei a avut drept consecințe formarea poporului român și a limbii române. Formarea limbii române a avut loc odată cu etnogeneza românească și se înscrie în procesul european de formare a popoarelor romanice și a limbilor neolatine. Limba română are la bază limba geto-dacilor și limba latină populară. Romanii au impus limba latină drept limbă a administrației, dar au păstrat din limba geto-dacă terminologia geografică, drept reper în noua provincie (Carpați, Drobeta, Napoca, Argeș, Criș, Mureș, Dunăre, Olt). Principalele etape ale formării limbii române au fost: adoptarea de către dacii din Dacii şi Moesia a latinei populare, în care s-au utilizat şi cuvinte traco-dacice (aproximativ 10% din fondul lexical de bază); includerea, în secolele al VIII-lea-al IX-lea, a elementelor provenite din limba slavilor sudici (aproximativ 20% din fondul lexical de bază). Formarea poporului român este proces încheiat în linii mari la sfârșitul secolului VIII. Tot de la sfarșitul secolului VIII putem vorbi de apariția limbii române, fiind o limbă romanică sau neolatină. La formarea acesteia au concurat trei elemente: substratul – daco-moesic (c. 10 %); stratul – latin (c. 60 %); adstratul – slav (c. 20 %). Procesul de romanizare a dacilor a constituit o etapă esențială în formarea poporului și a limbii române, întrucit etapele formarii poporului roman au fost în tangență cu romanizarea dacilor, iar elementele fundamentale ale limbii române sunt de origine latină: structura, morfologia, sintaxa și cea mai mare parte a lexicului.