Formarea poporului român și

a limbii române
Bocan (Grumăzescu) Maria
Lungu (Panainte) Nela
Iordache (Răducanu) Cristina Maria
Ivan Mihaela
 Principalele etape ale formării poporului
român
• perioada stăpânirii romane (secolele al II-lea-al III-lea, în provincia Dacia
respectiv, secolele I-al VII-lea, în zona dintre Dunăre şi Marea Neagră)
când asupra dacilor s-a exercitat acţiunea romanizatoare a coloniştilor,
veteranilor, a administraţiei romane, formându-se populaţia daco-
romană;
• continuitatea daco-romanilor la nordul Dunării după retragerea aureliană
(anul 271), în perioada migraţiilor, când fenomenul romanizării i-a
cuprins şi pe dacii liberi; până la sfârşitul secolului al VIII-lea, populaţia
daco-romană s-a transformat în populaţie românească.
 Romanizarea
• Romanizarea este un proces care presupune adoptarea de către daco-geți a
culturii materiale, spirituale și a limbii latine.
• În spațiul carpato-danubiano-pontic, romanizarea s-a produs în trei etape
distincte:
 înainte de 106;
 între 106-271/275- caracter obligatoriu, controlat;
 după retragerea aureliană.
 Romanizarea
• Dacia fiind transformată în provincie a imperiului a fost
ocupată de armată, apoi de meseriaşi si negustori din
diverse părţi ale Imperiului Roman. Civilizaţia şi cultura
acestora, face ca Dacia să prospere, fiind şi o ţară bogată.
Încetul cu încetul populaţia autohtonă s-a desprins cu
instituţile, cu civilizaţia şi cultura romană, apoi
pemăsură ce trecea timpul au învăţat latineşte.
 Romanitatea
• Romanitatea este elementul esențial al identității lingvistice și
culturale a poporului român, spațiul etno-lingvistic care
cuprinde popoarele romanice.
• Romanitatea românilor presupune:
 continuitatea geto-dacilor după cele două războaie cu romanii;
 continuitatea daco-romanilor după Retragerea aureliană;
 persistența daco-romanilor în epoca migrațiilor;
 păstrarea esenței romane în datini și obiceiuri.
 Romanitatea
• Dacia şi Moesia constituie teritoriul-nucleu de formare,
iradiere şi conservare a poporului român în întreg
spaţiul romanităţii orientale.
 Romanitatea
• Un factor important în continuarea procesului de
romanizare a Daciei la constituit creştinismul . Un rol
important în constituirea creştinismului l-a avut
coloniştii şi ostaşii aduşi în Moesia Inferior şi Dacia
Traiană. Creştinismul la români s-a produs chiar înainte
de declararea creştinismului ca religie oficială după
romani.

 
 Principalele etape ale formării limbii
române:
• adoptarea de către dacii din Dacia şi Moesia a latinei populare, în care s-au
utilizat şi cuvinte traco-dacice (aproximativ 10% din fondul lexical de
bază);
• includerea, în secolelele al VIII-lea-al IX-lea, a elementelor provenite din
limba slavilor sudici (aproximativ 20% din fondul lexical de bază).
 Formarea limbii române
• În urma conviețuirii îndelungate a geto-dacilor cu coloniștii romani
și a înrudirii lor, s-a ajuns la contopirea elementului autohton, geto-
dacii, cu cel roman, astfel încât, în anul 271, când administrația și
armata romană s-au retras în sudul Dunării, procesul de contopire a
băștinașilor cu romanii era foarte avansat. Din această populație
daco-romană s-a format, în secolele următoare, poporul român, iar
din limba latină vorbită de romanii cuceritori și din cea vorbită de
geto-dacii autohtoni s-a plămădit limba acestui popor nou, format
aici.
• Limba română provine din latina populară vorbită, NU din cea
scrisă.
 Formarea limbii române
• Formarea limbii române ar fidurat până în secolele VI - VII sau VIII - IX.
• Limba română provine din latina vorbită în părţile de est ale
Imperiului Roman. Face parte, deci,din familia limbilor romanice,
dintre care unele au devenit limbi naţionale (italiana, franceza,
spaniola, portugheza, româna), altele au rămas limbi regionale
(catalana în Spania, sarda în insula Sardinia, din Italia, dialectele
retoromane în Elveţia) sau au dispărut (dalmata).
 Formarea limbii române
• Se consideră că româna are patru dialecte:
 dacoromâna (cea pe care o desemnăm deobicei prin termenul
de „română”, vorbită la nord de Dunăre, pe un teritoriu care
este, cu aproximaţie, cel al României de astăzi);
 aromâna (vorbită în anumite zone din Grecia, Macedonia,
Albania și Bulgaria);
 meglenoromâna (într-o zonă la nord de Salonic, împărţită între
Grecia și Macedonia);
 istroromâna (în câteva localităţi din peninsula Istria, Croaţia).
Cele patru dialecte au trăsături gramaticale și lexicale
asemănătoare, dar și destule diferenţe.
 Influenţele altor limbi asupra
limbii române
• Influenţele altor limbi asupra limbii române se împart în
două categorii:
 influenţe vechi: slavă, maghiară, greacă.
 influenţe târzii: neogreacă, turcă.
 Influențe moderne: franceza, italiana, germana și rusa.
• Cea mai puternică influenţă asupra limbii române este cea
slavă. S-a exercitat pe cale populară: prin contacte cu populaţii
slave (așezate din sec. al VII-lea în estul Europei, convieţuind
cu populaţia romanizată), dar și pe cale cultă (prin slavonă,
care era limba bisericească și a cancelariei în Țările Române).
 Primele scrieri în limba română
• Cel mai vechi text românesc cu datare certă este o scrisoare de la 1521 a
lui Neacșu din Câmpulung.
• În secolul al XVII-lea apar, în scrierile istoriografice (Grigore Ureche,
Miron Costin), primele observaţii despre latinitatea limbii române, care
se combină, de obicei, și cu argumente despre unitatea ei (aceeași limbă e
vorbită în ţări diferite). În prefaţele unor traduceri din secolele al XVII-lea
- al XVIII-lea se pune problema modernizării limbii prin împrumuturi.
În Transilvania, în a doua jumătate a secolului al XVIII&lea, latinitatea
limbii devine argument de afirmare a identităţii naţionale (Școala
Ardeleană).
 Bibliografie
• Vlad Georgesc, Istoria românilor de la origini pînă în zilele
noastre, Ediția a III-a, București, 1992
• https://
www.academia.edu/16505833/FORMAREA_LIMBII_ROMA
NE
• https://
historia.ro/sectiune/general/cum-si-cand-a-aparut-limba-roman
a-569853.html
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_limbii_rom%C3%A2ne