Formarea poporului român şi a

limbii române
Etnogeneza românească a fost un
proces complex, al cărui rezultat a
fost apariţia unui popor neolatin,
singurul moştenitor al romanităţii
orientale.
 Principalele etape ale formării poporului
român
Principalele etape ale formării poporului român au fost:
• perioada stăpânirii romane (secolele al II-lea-al III-lea, în
provincia Dacia respectiv, secolele I-al VII-lea, în zona dintre
Dunăre şi Marea Neagră) când asupra dacilor s-a exercitat
acţiunea romanizatoare a coloniştilor, veteranilor, a
administraţiei romane, formându-se populaţia daco-romană;
• continuitatea daco-romanilor la nordul Dunării după
retragerea aureliană (anul 271), în perioada migraţiilor, când
fenomenul romanizării i-a cuprins şi pe dacii liberi; până la
sfârşitul secolului al VIII-lea, populaţia daco-romană s-a
transformat în populaţie românească.
 Totodată, a continuat să existe
o populaţie daco-romană şi la
sudul Dunării, urmaşă a traco-daco-
geţilor din provincia romană
Moesia. Aceştia, cunoscuţi mai ales
cu numele de vlahi, reprezintă
vorbitorii dialectelor limbii române:
aromân, megleno-român, istro-
român.
 Limba română face parte, prin
stratul fundamental de origine
latină (circal 60% din fondul lexical
de bază), din familia limbilor
neolatine, alături de“ portugheză,
franceză, spaniolă, italiană.
 Principalele etape ale formării limbii
române
• Principalele etape ale formării limbii
române au fost:
• adoptarea de către dacii din Dacia şi Moesia a
latinei populare, în care s-au utilizat şi cuvinte
traco-dacice (aproximativ 10% din fondul
lexical de bază);
• includerea, în secolelele al VIII-lea-al IX-lea, a
elementelor provenite din limba slavilor sudici
(aproximativ 20% din fondul lexical de bază).
 Documentele din Evul Mediu
timpuriu îi amintesc pe români sub
numele de vlahi, volohi,
blahi (termeni de origine
germanică, ce desemnau
populaţiile romanice).