Formarea poporului român si al

Limbii române
Etnogeneza românească a fost un proces complex, al cărui rezultat a  fost apariţia unui popor
neolatin, singurul moştenitor al romanităţii orientale.

 perioada stăpânirii romane (secolele al II-lea-al III-lea, în provincia Dacia respectiv, secolele
I-al VII-lea, în zona dintre Dunăre şi Marea Neagră) când asupra dacilor s-a exercitat acţiunea
romanizatoare a coloniştilor, veteranilor, a administraţiei romane, formându-se populaţia daco-
romană;
 continuitatea daco-romanilor la nordul Dunării după retragerea aureliană (anul 271), în
perioada migraţiilor, când fenomenul romanizării i-a cuprins şi pe dacii liberi; până la sfârşitul
secolului al VIII-lea, populaţia daco-romană s-a transformat în populaţie românească.

Totodată, a continuat să existe o populaţie daco-romană şi la sudul Dunării, urmaşă a traco-

daco-geţilor din provincia romană Moesia. Aceştia, cunoscuţi mai ales cu numele de vlahi,
reprezintă vorbitorii dialectelor limbii române: aromân, megleno-român, istro-român.

Limba română face parte, prin stratul fundamental de origine latină (circal 60% din fondul
lexical de bază), din familia limbilor neolatine, alături de“ portugheză, franceză, spaniolă,
italiană.

Principalele etape ale formării limbii române au fost:

 a d o p t a r e a d e c
dacice (aproximativ 10% din fondul lexical de bază);
 i n c l u d e r e a ,
(aproximativ 20% din fondul lexical de bază).

In stanga avem un tabel cu limbiile din care

provine limba romana:
Latina- 30.33%
Franceza- 22.12%
Latina savanta- 15.26%
Slava veche- 9.18%
Italiana- 3.95%
Formati interne- 3.91%
Poporul român s-a format așadar pe un teritoriu vast care se întindea la nordul și la sudul
Dunării, înglobând fostele provincii romane Dacia și Moesia.
-Prima sinteză a fost aceea dintre daci și romani și stă la baza formării poporului român.
-A doua sinteză se produce diferit la nordul și la sudul Dunării, în decursul mai multor secole,
între populația daco-romană și populațiile slave venite între secolele V-VII. Consecințele
așezării slavilor la Dunărea de jos sunt importante. Are loc separarea latinității din
peninsula Balcanică  de cea nord-dunăreană. La sud de Dunăre, majoritatea populației romanice
este înconjurată de slavi și asimilată în cele din urmă, iar cea rămasă, devenită minoritară,
păstrează la sudul munților Balcani o limbă cu influențe slave mai mici și apropape total lipsită
de împrumuturi lexicale maghiare. La nord de Dunăre, populația romanică asimilează
elementele slave și, odată cu ele, un important lexic slav, la care se adaugă ulterior și lexicul
maghiar (gând, oraș, hotar, marfă, vamă, viclean...).
Rezultatul celor două sinteze diferite a dus la formarea poporului român la nord și sud de
Dunăre și în Dobrogea, precum și a poporului aromân/meglenoromân la sudul munților Balcani.
Acest proces se presupune (în baza unor indicatori lingvistici, între care rotacismul unora dintre
cuvintele romanice) s-a încheiat în linii mari în secolele al VIII-lea și al IX-lea.
Harta castrelor romane antice de la Dunăre
și a "brazdelor" (valuri de pământ, precedate
de un șanț defensiv reprezentat prin linia
subțire) din Evul Mediu timpuriu, după
Alexandru Xenopol, Nicolae Iorga și
Constantin C. Giurescu.

Surse utilizate: www.wikipedia.org

https://istoriiregasite.wordpress.com/