LATINITATE ŞI DACISM

Dima Cosmin
Iordache Andrei
Marin Cristina
Neacşu Adrian
Preda Cristian
Strîmbeanu Eliza
 Astăzi se acceptă în general că istoria veche a românilor
este expresia unui proces de sinteză daco-romană şi a unui
proces adiacent de integrare şi de asimilare a elementului
migrator. Potrivit majorităţii cercetătorilor (istorici, lingvişti,
etnologi,etc.), limba română este rezultatul acţiunii conjugate
a mai multor straturi : elementul dac, roman şi migrator
În fond, limba română s-a format în cursul mileniului I al
erei noastre, pe teritoriul Carpato - Dunărean, din latina
vulgară (populară) şi limba vorbită de geto-daci, strămoşii
noştri. În anul 106,Dacia a fost transformată în provincie
romană.Romanii fiind superiori, şi-au impus limba vorbită şi au
asimilat populaţia dacă. Romanizarea intensivă a durat 165 de
ani, până în 271-274, când Împăratul Aurelian a ordonat
retragerea administraţiei. Populaţia rezultată din convieţuirea
celor două popoare nu s-a retras, ci şi-a continuat existenţa
pe aceste teritorii, date confirmate de dovezi arheologice şi
lingvistice.
 LATINITATEA ŞI DACISMUL sunt concepte care
desemnează două curente de idei ce străbat cultura română.
Ideea de latinitate începe să fie afirmată la noi de generaţia
cronicarilor între sec. al XVI-lea şi al XVIII-lea (Grigore Ureche,
Miron Costin, Ion Neculce), apoi de stolnicul Constantin
Cantacuzino şi de Dimitrie Cantemir atingând apogeul prin
reprezentanţii Şcolii Ardelene (Samuil Micu, Gheorghe
Sincai,Petru Maior). Alături de idei valoroase – unitatea şi
comunitatea românilor şi combaterea teoriei imigraţioniste, a
originii sud-dunărene, necesitatea adoptării alfabetului latin –
ei promovează şi evidente exagerari – originea pur-romană a
poporului şi a limbii, inlăturarea din limbă a tuturor elementelor
nelatine. Împotriva acestor exagerări se vor situa în primul
rând, reprezentanţii “Junimii” ( în special Titu Maiorescu).
 LATINITATEA este un curent apărut
în lingvistică şi în filologia românească în sec. XIX,
care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii
române , a încercat să elimine din ea cuvintele de
alte origini şi să modifice astfel forma celor latine,
încât să le apropie cât mai mult de forma originală.

DACISMUL este un curent în istoriografia

autohtonă, afirmat la începutul sec. al-XX-lea prin
absolutizarea contribuţiei dacilor la formarea
poporului roman şi în general la istoria universală .
 Primul care demonstrează latinitatea limbii române
este Grigore Ureche, într-un capitol din lucrarea sa
„Letopiseţul Ţării Moldovei”, consacrat special acestei
probleme, intitulat „Pentru limba noastră
moldovenească”, pentru care conchide cu mândrie că „
de la Rîm(Roma) ne tragem; şi cu ale lor cuvinte ni-i
amestecat graiul”. Pentru a-şi convinge cititorii de acest
adevăr, el dă o probă de etimologii latine : „ ...de
la rîmleni, ce le zicem latini, pâine, ei zic panis, găină...ei
zic galina, muierea...mulier [...] şi altele multe din limba
latină, că de n-am socoti pre amănuntul, toate le-am
înţelege.”
 Lui Grigore Ureche îi urmează alţi scriitori şi lingvişti care susţin
în lucrările lor sorgintea latină a limbii române. În „ Istorie în versuri
polone despre Moldova şi Ţara Românească”, cronicarul Miron
Costin realizează o sinteză a schemei structurii limbii române :
„Unde trebuia să fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu, al
mieu în loc de meus, aşa s-a stricat limba; unde era coelum, avem
cierul; homo – omul; frons – frunte; angelus – indzierul.
Unele cuvinte au rămas chiar întregi : barba – barba, aşa şi
luna, iar altele foarte mici deosebiri. În plus, s-au mai adăugat mai
târziu şi puţine cuvinte ungureşti. În sfârşit, luându-se cele sfinte
de la sârbi, s-au adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti.”. Iar în opera
„De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”, aşa
cum indică şi titlul, cronicarul îşi propune să scoată „lumii la vedere
felul neamului, din ce izvor şi seminţe sîntu lăcuitorii ţărei noastre,
Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din ţările ungureşti.” El
dovedeşte că precum şi alte neamuri: „ franţozii – galii, turcii –
otomani, ungurii – huni, aşa şi românii poartă numele romanilor.”
 Cuvinte moştenite din latină şi din dacă
Între secolele al VI-lea şi al IX-lea este perioada limbii române
comune.
– limba română comună se vorbeşte la nordul şi la sudul Dunării,
pe teritoriul fostelor provincii romane: Dacia, Moesia, Iliria, Panonia,
Dardania
– în această perioadă se separă grupul etnic al aromânilor, care
coboară treptat spre sud, sub presiunea grupurilor slave şi
maghiare din podişul Panoniei.
– tot în această perioadă limba română îşi defineşte trăsăturile care
o disting de celelalte limbi romanice:
– schimbarea unor vocale („a” „i”) din cuvinte latine, sub influenţa
limbii dace, în „ă” şi „î”; ex. : manus/ mănu/ mână, fontana/
făntănă/ fântână
– tendinţa de a închide timbrul vocalelor; ex. : dentem/ dinte, gula
/ gură, aqua/ apă;
 Războaiele daco-romane
– primele lupte de cucerire a dacilor au fost în anul 88 (Tapae, împăratul
Domiţian )
– continuate de împăratul Traian (101 – 102, 105 – 106)
– procesul de transformare a Daciei în provincie romană durează
aproximativ 165 de ani
– în timpul celor 165 de ani de colonizare , soldaţii şi negustorii romani
care îşi încheiau stagiul, erau răsplătiţi cu acordarea de privilegii
(acordarea de pământ, de drepturi cetăţeneşti)
– în anul 212 împăratul Caracalla semnează „Constitutio Antoniana” prin
care dacii devin cetăţeni romani, ca urmare a faptului că şi-au însuşit limba
latină şi modul roman de viaţă.
– între 101 şi 271 este o perioadă de bilingvism (dacă şi romană).Limba
latină s-a impus fiind o limbă mai perfecţionată, ca urmare a superiorităţii
culturale a acesteia.
TRAVERSAREA DUNĂRII
 Columna lui Traian este un monument antic
din Roma construit din ordinul împăratului Traian, pentru
comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în
zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în
imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminată
în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un
faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce
artistic sub o formă epică războaiele dintre romani și daci
purtate de Traian pentru cucerirea Daciei.
Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile
lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și
pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a
fost depusă în încăperea de la baza columnei).
 Columna are o înălțime de aproximativ 40
de metri și conține 18 blocuri masive de
marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de
tone.

Basorelieful prezintă scene de luptă din

campaniile lui Traian împotriva dacilor
din 101-102 (în partea de sus a columnei)
și 105-106 (în partea de jos).