Gheorghe Lascu, Imagologia literara comparata.

Citeva repere teoretice si metodologice, Caietele Echinox 2002 volume 2 Teoria si practica imaginii 1 pp. 78-86 ISSN 1582-960X, ISBN 973-35-1333-4 Comparative literary imagology. Theoretical and methodological approaches Abstract: The paper reconsiders the importance of the imagology studies and their relevance within the contemporary cultural and literary researches. Keywords: Comparative literature; imagology; image theory; the other O directie de cercetare in domeniul stiintelor umane, despre care se vorbeste tot mai mult la noi in ultimii ani, este imagologia, sau studiul reprezentarilor colective despre strain - despre "celalalt" -, crista-lizate in stereotipii, clisee, imagini. Imagologia, ca domeniu si metodologie de cercetare, este revendicata si practicata in varii ipostaze, reprezinta o entitate proteica, dupa cum fac apel la ea comparatistii lite-rari, istoricii, etnopsihologii, dar si politologii, specialistii in relatii publice sau in manipularea opiniilor etc. De fapt exista mai multe imagologii, adaptate domeniului specific de aplicare - ceea ce explica si titlul nostru; ne vom referi cu precadere la imagologia aplicata literaturii comparate. O constanta este totusi punctul de plecare: notiunea de "imagine", care trebuie luata in sens figurat, si nu de imagine reala, fotografica, a realitatii straine. Imaginea "imagologica" este o reprezentare concentrata, simplificatoare, realizata sub forma cliseului, a stereotipului. Ne aflam, din acest punct de vedere, pe terenul psihologiei, unde imago este o reprezentare, o constructie mentala. Sa notam in trecere ca pentru stu-diul imaginilor reale, conforme cu realitatea, menite sa ajute la diagnosticare si tratament, medicina foloseste termenul de "imagistica". Imagologia opereaza cu reprezentari colective, socializate, ce tradeaza o mentalitate colectiva si care sunt considerate ca reprezentative pentru acea comunitate. Exprimarile condensate, memorabile, sint admise ca atare, axiomatic, avind o functie descriptiva si de (re)cunoastere, ocupind un loc important in imaginarul social. Acestea sint cliseele, sau stereotipiile nationale: "scotian zgircit", "roman harnic si ospita-lier", "francez iubaret", "evreu cu simt de afaceri" si asa mai departe. Caracterele atribuite diferitelor popoare sint puse sub semnul imuabilitatii, de aceea in textele de factura folclorica apar aluzii la divinitate ca garant al datului vesnic. Ne amintim inceputul Baltagului: "Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus rinduiala si semn fiecarui neam. Pe tigan l-a invatat sa cinte cu cetera si Neamtului ia dat surubul etc. etc." Se pare ca primul care a folosit termenul de stereotip cu referire la reprezentarile sociale a fost jurnalist american Walter Lippmann in cunoscuta sa lucrare despre opinia publica (1950). Pentru acesta, a vedea totul prin categorii ("types and generalities") reprezinta un mod economicos de cunoastere, dar si una dintre cele mai subtile si insidioase metode de influentare (astazi am spune manipulare). "Ni se spune despre univers inainte de a-l vedea. Ne imaginam cele mai multe lucruri inainte de a le cunoaste personal." in acelasi timp, atrage atentia W. Lippmann, sistemul de stereotipuri este legat de traditii si de propria pozitie in societate. "Orice alterare a stereotipurilor seamana cu o zguduire a temeliilor lumii." Imaginile nationale sint rareori mono-stereotipii, adica reduse la un singur element, ca in exemplele citate mai sus ("scotian zgircit", "francez iubaret", "roman ospitalier" etc.). Acestea pot fi considerate un caz limita, de reductie extrema operata de mecanismul stereotipiei. Poate n-ar fi lipsit de interes sa reamintim aici observatiile lui George Calinescu privitoare la specificitatea caracterelor nationale: "Francezii sint

rationalisti, germanii idealisti, englezii pragmatici, rusii mistici, orientalii fatalisti. [...] O cultura contine in sine toate notele posibile, precum un individ toate aspectele caracterologice. Francezii sint cartezieni, dar unii sint mistici, englezii sint pragmatici, dar multi sint niste visatori, germanii sint romantici si sistematici, dar printre ei sint sceptici si dezordonati. Specificitatea nu e o nota unica, ci o nota cu precadere."1 Mono-stereotipiile fiind discutabile si mai usor de demontat, cliseele se cumuleaza in fascicole, constelatii, corp cu multiple fatete, sau, ca in terminologia lui Cadot preluata de Pageaux -, "agregat mitoid". Numele Elvetiei evoca, pentru un roman din zilele noastre, "munti, ceasuri, banci, ciocolata si.... reuniuni internationale"2, ameste-cind elemente de cadru natural cu produse traditionale si viata politica. Imaginea traditionala a turcului cuprindea elemente exotice ce tin de o civilizatie straina (fes, salvari, iatagan, moschee, harem etc.), ca si trasaturi fizice si de caracter valorizate negativ, el fiind dusmanul (uritime, cruzime, neomenie, lasitate). Peste aceste straturi se suprapun imagini contemporane, de asemenea din registrul depreciativ, negativ, rezultate din contacte umane de un anumit tip: negustor de bazar, sofer de TIR etc. Poli-stereotipia poate proveni si din reflectarea aceleiasi strainatati (alteritati) de catre autori diferiti, sau pe o perioada mai indelungata. insumarea multiplelor fatete va contura o "imagine medie", un fel de "portret-robot", pentru a prelua, impreuna cu Klaus Heitmann, un termen din recuzita politiei criminale 3. Un studiu interdisciplinar Imagologia, ca metoda de investigatie, este o disciplina de granita, interdisciplinara. Ea intereseaza etnopsihologia, sau psihologia popoarelor, unde a prilejuit anchete diagnostice si actiuni concrete. Sociologia, istoria si istoria mentalitatilor studiaza si ele imaginea "celuilalt", strain, marginalizat sau minoritar. Imaginea celuilalt si mecanismele alteritatii a fost chiar tema generala a unui congres mondial de stiinte istorice desfasurat la Stuttgart in 1985, care a analizat rolul mentalului colectiv in modelarea devenirii istorice. De fapt, apreciza un istoric clujean, in urma congresului de la Stuttgart imagologia "si-a cistigat dreptul la existenta in cetate, institutionalizindu-se in universitati, in programe academice, de doctorat sau masterat". in istoriografia romana studiile de imagologie si imaginar social au cunoscut o adevarata "explozie" in ultimii ani4, luind-o probabil, pe teren romanesc, inaintea comparatismului literar. Reflectarea strainului, a "celuilalt", este si o parte componenta a imaginarului social: delimitarea fata de alteritate permite grupului sa-si afirme propria identitate, face parte din structura discursului identitar. Politica nu ramine nici ea imuna fata de imaginile stereotipe, uneori prejudecati. Imaginile negative pun in miscare mecanisme de blocare a contactelor bilaterale si internationale, cita vreme o imagine atragatoare stimuleaza astfel de legaturi. De exemplu, unificarea Germaniei a reinviat in memoria colectiva a europenilor atitea imagini razboinice, ingrijoratoare. Doua siruri de distinctii se cuvin a fi operate intre mai multe concepte inrudite, intre care exista deseori suprapuneri: imagologia practicata de comparatismul literar; fata de cea descinsa din istoria mentalitatilor (domeniu istoric) si, pe de alta parte, de cea cu care opereaza etnopsihologia,. Imagologia comparata foloseste ca surse cu precadere textele literare, jurnale, memoriale de calatorie, studiaza strainul ca personaj literar, apoi traduceri si comentarii critice care profileaza imaginea la un moment dat a "geniului creator" al altui popor. Imagologia literara comparata, fara a exclude cu desavirsire studiile de stricta contemporaneitate (cum ar fi cele ale lui J.M. Moura despre imaginea Lumii a

Treia amenintatoare in romanul occidental), are mai curind o perspectiva istorica, manifesta un recul fata de prezent, proiecteaza imagini din trecut: calatori francezi (occidentali) in Persia in secolul al XVIII-lea, imaginea Portugaliei din sec. al XVIIIlea, Rusia sec. al XIX-lea etc. Aceasta din urma trasatura o apropie de istoria mentalitatilor, de care insa o desparte (pe linga buna parte din izvoarele scrise) si profilarea exclusiva spre imagini nationale - imaginea glo-bala a strainului ca reprezentant al altei tari, al altui popor, - cita vreme pentru istorici "celalalt" poate fi o categorie sociala marginalizata, un element alogen intern. Acest tip de abordare nu e absent din domeniul literar, fiind studiate figurile literare ale marginalitatii existentiale (vrajitoarea, imigrantul, negrul, evreul, maurul, diferite minoritati religioase sau sexuale etc.). Aceste studii, ca si cele cu o problematica literar-filosofica a identitatii, a "dublului", se circumscriu mai degraba tematologiei decit imagologiei, aceasta din urma isi rezerva domeniul "imaginilor nationale". intrucit istoricii folosesc si ei tot mai frecvent termenul de imagologie, se va pune problema continutului termenilor: imagologia comparatistului, dupa cum am vazut mai sus, nu va fi exact acelasi lucru cu imagologia istoricului. Etnopsihologia (sau psihologia popoare-lor) - pentru a trasa si in acest caz o linie de demarcatie - foloseste si ea documente literare ca izvoare documentare, dar merge pina la anchete-sondaje pe subiecti selectionati pentru a corespunde unui esantion reprezentativ. Acest tip de imagologie este preocupata de stricta contemporaneitate si propune masuri corective, o actiune de contracarare a efectelor sociale ale cliseelor si stereotipiilor nationale. Perspectiva studiului imagologic este aici fundamental rasturnata; daca, pentru comparatistii literari si pentru istorici, studiind imaginea din oglinda putem cunoaste mai bine oglinda ("privitorul"), etnopsihologii vor compara imaginea cu una considerata mai "corecta", mai "adevarata" si vor aplica in consecinta oglinzii corectiile necesare. Un caz particular, adevarat sport national in Romania, este contemplarea imaginii propriei etnii in ochii strainilor (vezi discutiile recente ocazionate de aparitia lucrarii Firea romanilor). Imagologia si literatura comparata Teoreticienii comparatismului literar accepta astazi ca, pe linga raporturile gene-tice, de intertextualitate, trebuie cuprinse in domeniul literaturii comparate si raporturile interdisciplinare pe care textul literar le intretine cu artele plastice, cu muzica, cu artele scenice, cu filmul si televiziunea, dar si cu alte domenii ale gindirii si actiunii umane, cum ar fi filosofia, psihologia, sociologia, religia, economia, politica etc.5 in atentia imagologilor nu se afla numai textele literare propriu-zise, beletristica de mare valoare, capodoperele. in general se considera ca tocmai textele sau literatura de valoare medie exprima mai limpede si fara echivoc opinia publicului. Capodopera iese din tiparele generale, este o exceptie. Creatorul de exceptie, genial, exprima mai ales crezul propriu, nefiind exponentul sau purtatorul de cuvint al opiniei medii, generale. De aceea capodopera nu este indeobste semnificativa ca purtatoare a unei imagini nationale. Atentia imagologului va fi retinuta de o gama variata de texte, care toate pot contribui la conturarea unei imagini nationale: in primul rind relatarile de calatorie si operele literare care aduc in scena strainul ca personaj, apoi lucrari lexicografice, manuale, descrieri geografice, publicistica, li-teratura populara, calendare, almanahuri, memorii, jurnale, diferite alte texte literare, lingvistice etc. Imaginea strainului si a strainatatii, sau imagologia, se subscrie in mod firesc unor abordari comparatiste. Relevarea trasaturilor "celuilalt", ale "alteritatii", se face

printr-o contrapondere, explicita sau implicita, a imaginii de sine, a propriilor caracteristici individuale, locale, regionale sau nationale, vezi rasiale. Proiectia condensata a propriei colectivitati cu care se identifica individul (indivizii) sint autoimaginile care stau la baza esafodajului semi-mtic al constiintei si identitatii nationale, dupa cum arata si cercetarile lui Lucian Boia (Istorie si mit in constiinta romaneasca) sau a lui Sorin Mitu (Geneza identitatii nationale la romanii ardeleni). Prin contrapondere cu imaginea de sine (auto-imaginea) se cristalizeaza imaginea celuilalt, diferit de noi, deci strainul. Aceste imagini au fost denumite hetero-imagini si se bazeaza pe aceleasi mecanisme de construire a imaginii. "Imaginea strainului / a strainatatii" s-a impus ca o problematica distincta in cadrul scolii comparatiste franceze si se poate fixa cronologic in perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial. Studii sporadice au aparut si anterior (ca de exemplu cel al lui Ch. Drouhet, din 1924, despre imaginea romanului in literatura franceza), aici ne referim insa ca directie de cercetare fundamentata metodologic si evidentiata ca atare in sintezele teoretice. Paul van Tieghem, in cunoscuta sa lucrare Literatura comparata (1931, cu mai multe editii succesive) nu o mentioneaza inca printre directiile de cercetare comparatista; iar M. F. Guyard o considera (in 1951) ca un domeniu nou in literatura comparata. Elementul de noutate este subliniat la noi de Al. Dima: "o noua problematica a comparatismului, in care multi au vazut o tendinta de reinnoire a disciplinei"6. Orientarea spre imaginile strainatatii este atribuita profesorului parizian Jean-Marie Carr, autorul unui studiu privind scriitorii francezi si mirajul german (1947)7 si creator de scoala. Discipolii sai ii dedica in 1964 volumul colectiv Connaissance de l'tranger, cu un continut subsumat temei principale enuntate: . Alte lucrari "clasice" din primii 25 de ani ai imagologiei trateaza subiecte cum ar fi (sa remarcam si varietatea de formulari din titluri): criza germana a filosofiei franceze, personaje americane in romanul si teatrul francez, Rusia in viata intelectuala franceza, Marea Britanie si Statele Unite in fata opiniei franceze, imagini ale Portugaliei in literatura franceza etc., care devin repere ale cercetarilor ulterioare si jaloneaza dezvoltarea domeniului. in anii '80 devine tot mai uzual, mai ales la autorii germani, termenul de imagologie, indeosebi in sintagmele "imagologie lite-rara" sau "imagologie comparata". in Franta, Daniel-Henri Pageaux este cel care il impune, inlocuind termenul mai vechi de Elemente de analiza imagologica Investigatiile imagologice se pot efectua pe axa diacroniei si/sau a sincroniei. Exemplu pentru prima orientare (diacronia) ar fi studiul lui Klaus Heitmann despre Imaginea romanilor in spatiul lingvistic german - 1775-19188, care acopera circa un veac si jumatate. Daca transa cronologica avuta in vedere se ingusteaza mult, la dimensiunile unei generatii (20-30 de ani), se poate deja vorbi despre o abordare sincronica. Sincro-nia este cu atit mai evidenta pentru situatia abordarii unui singur moment istoric sau in cazul unor cercetari de stricta contemporaneitate. Cercetatorii au constatat ca stereotipiile culturale sint deosebit de rezistenta la actiunea timpului. Unele elemente pot fi regasite la intervale mari de timp ("scotian zgircit" etc.). Cu toate acestea imaginile nationale nu sint complet "inghetate", dimpotriva, ele sint fluide, sufera modificari (se imbogatesc, se subtiaza, saracesc), dupa cum apar unele elemente constitutive noi, altele dispar sau se estompeaza, se nuan-teaza. Pentru un studiu imagologic, este de cea mai mare importanta urmarirea acestei dinamici in timp a stereotipiilor. Pe axa sincroniei se constata coexistenta mai multor imagini, divergente chiar. Deseori un popor (re)prezinta pentru vecin o imagine dubla, bipolara, constituita din

extreme contradictorii. Antagonismul isi gaseste uneori sursa in realitatea insasi. in functie de stinga si dreapta politica si ideologica, Mihai Ralea vorbea despre doua Frante: o Franta progresista si o Franta conservatoare (reactionara). Ardelenii nostri si, pe urmele lor, Eminescu au dezvoltat in se-colul trecut o reprezentare bivalenta a Frantei. Pentru ei, ca si pentru calatorii latino-americani din jurul anului 1900, coexistau doua Parisuri: cel al civilizatiei, stiintei si artelor; iar pe de alta parte centrul distractiilor si al coruptiei moravurilor (sunt magna bona mixta cum malis magnis). Este "Babilonul modern", stralucit centru cosmopolit, dar si corupt, unde se poate pierde cel care nu e bine calauzit.9 La fel se poate vorbi despre o imagine bipolara a Germaniei, cea militarista (prusaca sau hitlerista) opunindu-se imaginii Germaniei artei, stiintei si filosofiei. O astfel de reprezentare au avut francezii inainte de primul razboi mondial, prin etape succesive de constituire. Diferentele imagologice se pot datora deci si deosebirilor de optica, de conditionare culturala, filosofica si/sau sociala ale emitentilor. Cercetatorul va trebui sa inregistreze toate aceste imagini divergente, din insumarea carora se va degaja portretul-robot de care vorbea Heitmann, un fel de imagine medie care va regrupa mai multe fascicule de imagini punctuale. O alta perspectiva comparatista vrednica de luat in considerare este aceea a compararii imaginilor nationale despre aceeasi tara in doua culturi diferite. Turcul lui Moliere este departe de turcul romanilor, iar "mirajul rus" al intelectualilor francezi nu va fi fost impartasit de contemporanii lui Eminescu... Figura elvetianului in literatura clasica franceza (Moliere, Perrault) era cea a unui personaj greoi, naiv, timpit chiar, grosolan ti cu aplecare spre bautura, pe cind la romani el apare mai curind ca un perso-naj abstract, intruchiparea unei inalte idei morale (cinstit, virtuos, animat de dragostea de libertate etc.)10 in crearea imaginii despre o tara straina, contribuie o multitudine de elemente, incepind cu aspecte geografice, politice, istorice (care stirnesc anumite reactii psihologice sau reactiveaza sedimente culturale). Finlandei i se ataseaza in mod frecvent sintagma "tara celor 10.000 de lacuri", Norvegia este "tara fiordurilor", Islanda - "tara geyserelor", Olanda - "tara lalelelor", Australia - "tara cangurilor" etc., in imagini care mizeaza pe caracteristici geografice sau naturale specifice. Unele din aceste elemente se regasesc ca simboluri pe insemnele oficiale ale statului (Canada frunza de artar) sau ale suporterilor sportivi (Franta - cocosul). Cadrul natural se altoieste cu elemente politico-istorice: Elvetia, "tara cantoanelor", este "pitoreasca tara alpina", "republica libertatilor cetatenesti", "patria lui Wilhelm Tell" etc. Un anumit sistem politic poate stirni simpatii sau antipatii; "tara sovietelor" prezentata admirativ de o anumita literatura marxista, nu a fost altceva decit un imens "gulag" pentru adversarii sistemului. Prezentele umane sint de cea mai mare importanta pentru definirea imaginilor nationale. Aspectul fizic caracteristic, sau fenotipul, este chiar unul dintre primele stereotipii vehiculate in legatura cu un neam strain. Talia, tinuta, culoarea parului (a fetei, a ochilor), coafura, gesticulatia, vestimentatia etc., trasaturi ale indivizilor observati direct sau indirect, se convertesc in trasaturi definitorii pentru intreaga categorie etnica sau nationala. Cu cit tinuturile sint mai indepartate si realitatile umane mai diferite, acestea capata mai pregnant virtuti definitorii de incadrare intr-o categorie rasiala, in primul rind (arab, asiatic, amerindian, negru). Trasaturile fizice, care de la bun inceput sint de natura sa sugereze atitudini de simpatie sau, dimpotriva, de antipatie, se dubleaza de observatii privind trasaturile de caracter si comportament, mult mai explicite in privinta acelor atitudini favorabile sau defavorabile, rezultate din compararea cu valorile si normele din propria civilizatie.

Referintele culturale despre o tara straina sint in mod inevitabil selective, iar aceasta selectie este in cel mai inalt grad semnificativa. Traducerile efectuate, anumite motive literare poarta cu ele imaginea tarii si culturii de origine, si acelasi lucru este valabil si pentru celelalte creatii artistice, monumente etc. Germania, bunaoara, este pentru orice persoana de cultura medie, tara lui Werther si a lui Faust, a concertelor lui Bach si simfoniilor lui Beethoven. Cadrul social si un anumit mod de viata se convertesc si ele in "etichete" ce se aplica strainului pentru a fi identificate anumite trasaturi nationale. in aceasta ordine de idei s-ar putea cita numeroase clisee de tipul: englezii aristocrati, italienii ocupati cu "siesta", francezii bautori de vin iar nemtii de bere etc. Preferintele gastronomice sint si ele sursa de "etichetari": italienii ma-caronari, romanii mamaligari, pentru americani francezii sint "frog eaters" iar nemtii "krauts" (mincatori de broaste, de varza), etc. Coroborind astfel de observatii nu inseamna citusi de putin ca facem sociologie; nu ne propunem sa studiem organizarea sociala, cutume si traditii, studiul imagolo-gic urmareste modul in care reflectarea acestora in texte scrise dintr-o alta cultura creeaza o anumita imagine socotita reprezentativa. Vestimentatia, costume (traditionale sau nu), pieptanatura, accesorii (palarie, baston de promenada etc.) constituie si acestea caracteristici etnice, dublate de anumite conotatii sociale. Nu e intimplator, de exemplu, ca primele haine europene de la noi am fost denumite "nemtesti", urmare a contactului cu negustorii din Leipzig care au lasat si numele strazii Lipscani din Bucuresti. Prin opozitie, "islicul" si "caftanul" devin simbolurile anacronice ale unei epoci condamnate la disparitie, iar oamenii de rind, taranii, sint denumiti "opincari". Uneori stereotipii durabile au putine contacte cu observarea realitatii. Sursa cli-seelor e uneori neasteptata. Daniel Pageaux arata ca intr-o anumita perioada francezii asociau imaginea portughezilor de buna dispozitie, de veselie, si aceasta din cauza unei arii la moda cu refrenul: "Les Portugais sont toujours gais / Qu'il fasse beau, qu'il fasse laid ....". Ce sa mai spunem de rima scolareasca traditionala de la noi - "a venit vacanta / cu trenul din Franta" - unde orice legatura cu realitatea este, evident, exclusa. Toti romanii pastreaza, cu toate experientele ulterioare, o prima ima-gine a vecinilor nostri balcanici datorita versurilor invatate pe dinafara in anii de scoala "bulgaroi cu ceafa groasa", "grecotei cu nas subtire", ca sa nu mai vorbim de imaginea anistorica a turcului ramas la nivelul de ienicer-iatagan-salvari-fes, invins in lupta dreapta de eroii nostri nationali. O chestiune ce se ridica adesea in legatura cu imaginile nationale priveste raporturile cu adevarul, respectiv lipsa de concordanta intre cele doua. Turcii "adevarati" nu sint cei pe care-i cunoastem noi din literatura noastra nationala. Imaginea despre Spania a francezilor este foarte diferita de cea a latino-americanilor. Care este cea adevarata ? Lasind la o parte faptul ca notiunea de "adevar" este uneori o notiune vaga si deseori relativa, fireste ca reprezentarile genera-lizatoare nesocotesc o serie intreaga de realizari individuale. Mai mult, cliseele sau stereotipiile culturale, puternic inradacinate in mentalul colectiv, rezistente in timp, ajung adesea sa piarda contactul cu realitatea. Walter Lipp-mann, cel care a lansat termenul de stereotipie, imprumutat din limbajul profesional al tipografilor, era chiar de parere ca in majoritatea cazurilor acestea sint gresite. Influenta lor, in practica sociala contemporana, este socotita pernicioasa, ducind la tensiuni intre popoare. Practicienii etnopsihologiei recomanda programe de actiune avind ca finalitate atenuarea sau chiar eliminarea efectelor negative ale imaginilor nationale. Imaginile nationale si diverse alte asemenea stereotipii culturale fac parte si din arsenalul propagandei si al tehnicilor de manipulare a opiniei publice, care vehicu-

leaza imagini idealizate sau, dimpotriva, "demonizate", deopotriva departe de "adevar" si de cunoasterea obiectiva, stiintifica. Sa ne amintim intreaga gama de imagini vehiculate la noi in anii '50 de propaganda oficiala comunista in legatura cu "mareata Uniune" si tot ce venea din rasarit, in contrapondere cu reprezentarile despre "Apus" si "unchiul Sam". Campaniile propagandistice sint functie de interese politice versatile. Aliatul este laudat iar inamicul ponegrit. Orwell, in celebra sa utopie politica 1984 duce aceasta situatie la consecintele sale ultime: un personaj al sau, angajat al Ministerului Adevarului (sic!), rescrie absolut toata documentatia oficiala despre tara vecina in functie de aliantele momentului. Obiectia initiala este asadar corecta: imaginile nationale, din varii motive, nu coincid cu adevarul si, fie-ne permis sa o spunem, nici nu ar avea cum, intrucit sint generalizari ce tin de domeniul opiniilor si contin o doza mai mare sau mai mica de prejudecati si presupuneri. Ne aflam in fata unei "realitati fluide", in termenii folositi de Heitmann. Dar nu aici este problema. Imagologia comparata nici nu-si propune sa masoare gradul de corectitudine si de veridicitate al informatiilor vehiculate, daca ele sint conforme sau nu cu realitatea, complete sau incomplete, fanteziste sau chiar de rea-credinta. Toate proiectiile mentalului colectiv trebuie consemnate si analizate in totalitate, fara a le elimina pe cele "neadevarate" sau "incomode". Obiectivitatea cercetarii, ca tel si deziderat, nu trebuie confundata cu obiectivitatea imaginilor, absolut iluzorie. Confruntati cu "strainatatea", calatorii decupeaza realitatea "celuilalt" potrivit unor idei preconcepute, a unui "orizont de asteptare" sui generis determinat in mare masura de stereotipuri culturale. in mare masura pozitia calatorului este de a identifica daca impresiile personale corespund sau nu cu orizontul de asteptare. Calatorii ardeleni din secolul trecut, ca orice calator, spre deosebire de exploratori care pasesc in necunoscut, aveau o cunoastere livresca si/sau imaginara a destinatiei; pasind pe pamintul Frantei exprimau satisfactia de a obtine o confirmare a asteptarilor sau, dimpotriva, surprinderea ca realitatea contrazice ima-ginea pe care si-o faceau ei. Asa, bunaoara, aspectul fizic al francezilor, putin impozant, ii dezamageste, li se pare nepotrivit cu repu-tatia de protagonisti ai epopeii napoleoniene. Ar fi dorit sa vada niste voinici ca-n poveste, vrednici de faptele de arme cu care erau creditati. Imaginea, asa cum am descris-o mai sus, permite si exprima cristalizarea unor atitudini fata de "celalalt", este un instrument de cunoastere si clasificare. Studiul imagolo-gic, analiza imaginilor permit cercetatorului sa avanseze in cunoasterea subiectilor care produc si vehiculeaza acele imagini. Prin valentele sale de abstractizare si simplificare, imaginea reduce noul si necunoscutul polivalent la un fascicul deja cunoscut de semnificatii care pot fi inventoriate. Felul si natura imaginilor, evolutia lor diacronica, diversitatea, cristalizarea lor in stereotipii, toate acestea ne spun mai mult despre cel care isi formeaza imaginea, despre apetentele culturale si aprehensiunile sale subiective. Cu alte cuvinte, propunindu-ne sa cercetam ce imagine aveau francezii despre Rusia, nu ne vom imbogati cunostintele despre Rusia, in schimb ne asteptam sa aflam multe despre francezi. Interpretarea rezultatelor Un studiu imagologic va determina in final polii aprecierii. Orice imagine natio-nala exprima in mod necesar fie sentimente de simpatie, fie de antipatie, pendulind intre xenofilie si xenofobie. Acesta este cazul tipic, recomandat si de Joep Leerssen. Cercetarile lui Daniel-Henri Pageaux ne ofera o grila mai nuantata de interpretare si valorizare a rezultatelor, in care urmeaza sa fie incadrate imaginile rezultate din

studierea surselor. Dupa profesorul francez, modelul simbolic sau atitudinea fundamentala se identifica cu una dintre situatiile pe care le descrie ca fiind caracterizate prin compusii cu particulele lexicale manie, fobie sau filie, precum si o a patra posibilitate de regrupare la nivel transnational (cu compusi pansi/sau -ism)11. Manie (ex. anglomanie; francomanie sau galomanie de care erau acuzati la noi in sec. al XIX-lea "frantuzitii", "bonjuristii") este atitudinea care considera realitatea straina (in totalitate sau anumite parti ale ei) ca indiscutabil superioara in comparatie cu cea de origine. Valorizarii puternic pozitive a strainatatii ii corespunde o viziune negativa, depreciativa a culturii de origine. Angloma-nia filosofilor francezi ai Luminilor decurgea si din constatarea unor "lipsuri" franceze : intoleranta, mai putine libertati democratice etc. Mania se asociaza cu procesul prin care valorile culturii straine, socotite superioare, sint adoptate pentru a inlocui valorile locale. Alti autori folosesc pentru a desemna o imagine favorabila, o atractie intensa, termenii de miraj sau cel de mit pentru o imagine favorabila puternica, persistenta, acesta din urma inlocuind termenul mai vechi de legenda. Fobie - aceasta a doua atitudine fundamentala este contrariul primei. Autorul sau grupul proiecteaza o imagine puternic nefavorabila asupra realitatii straine, vazuta inferioara sau plina de defecte in comparatie cu propria cultura si civilizatie, aceasta detinatoarea tuturor calitatilor. Din comparatia implicita decurge in acest caz o manie, un miraj in ce priveste auto-imaginea. Germanofobia manifesta in Franta dupa 1870 e dublata de recunoasterea "ideii latine", de un miraj latin, civilizator, contrapus "barbariei" germanice (prusace, teutone). Filie - desemneaza a treia atitudine posibila. Realitatea straina este perceputa favorabil, pozitiv, dar fara dispretuirea propriei culturi. Se recunoaste o complementaritate a celor doua, decurgind de aici un adevarat dialog intercultural, fecund - spre deosebire de manie care produce mai curind imitatii sterile, exterioare (vezi cazul dandysmului francez sau a "bonjuristilor"), o "aculturatie mecanica". Cita vreme fobia exprima re-fuzul fata de "celalalt", respingerea lui, filia il accepta fara prejudecati, valorizindu-l in ce are unic si irepetabil, fara ca prin aceasta sa produca o depreciere a imaginii proprii. in sfirsit, profesorul francez teoretician al imagologiei creioneaza o a patra atitudine prezenta uneori, care merge in sensul regruparii in entitati mai largi, ce depasesc granitele nationalului, cum ar fi: panslavismul, pangermanismul, cosmopolitismul si alte internationalisme ("ideea latina", sionismul, ortodoxismul, francofonia etc., am adauga noi). Directia ar fi aceea a crearii (recrearii) unei unitati ce pare fireasca, avind un liant puternic, iar judecatile de valoare (pozitive, negative) sint amestecate sau pot lipsi. Orice cercetare imagologica se va misca in aceasta grila de interpretare, in care va predomina un lexic de tip "optico-specular" (imagine, a oglindi, a reflecta, prisma, vazut de ...). Dupa cum aratat mai sus, foarte adesea hetero-imaginile sint contrapuse auto-imaginilor, intr-un cuplu antagonic. Rareori raporturile sint de egalitate: cel mai adesea predomina complexele de inferioritate sau de superioritate. Situatiile de confruntare potenteaza o xenofobie latenta si cultiva mindria nationala. Dupa cum observa cu umor un cercetator german: "Nu exista pe lume o singura natiune ai carei reprezentanti sa nu considere ca dragostea de libertate, generozitatea, vitejia, sagacitatea si alte asemenea virtuti sint tot atitea elemente constitutive ale propriului caracter national, la fel cum, dimpotriva, nu exista natiune care sa nu socoteasca faptul ca vrajmasii ei exceleaza in cruzime, perfidie, spirit de razbunare etc."12

in ce priveste pe romni, pe linga acest aspect al complexului de superioritate, exprimat de exemplu fata de turci (din punctul de vedere al frumusetii fizice sau morale), sau exprimate generic in clisee de tipul "un popor harnic si ospitalier", mai sint caracteristice alte citeva atitudini. inainte de toate, mai ales in prima jumatate a secolului al XIX-lea dar cu prelungiri pina in zilele noastre, e ceea ce a fost numit "complexul Dinicu Golescu" - resimtirea dureroasa a unui complex coplesitor de inferioritate, dublat de impulsul de a urma modelul strain pentru a asigura un viitor mai fericit patriei. Legat de acesta - o proiectie puternic pozitiva a "tarilor civilizate", mitul civilizatiei moderne si al viitorului national. Aspiratia spre progres se altoieste pe necesitatea adoptarii unor modele straine, cind franceze, cind germane, intrind in conflict cu o anumita atitudine "autohtonista". O alta atitudine reperabila in cultura romaneasca este cea a "epigonismului", care deplinge prezentul nedemn in comparatie cu un trecut glorios, o "epoca de aur" mai apropiata sau mai indepartata. Recentele discutii legate de integrarea noastra europeana, de "revenirea in Europa", au dat prilejul de manifestare publica a acestor atitudini variate si ar merita probabil sa faca obiectul unui studiu sistematic de imagologie. Note Note 1 G.Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pina in prezent, editie noua, Craiova, 1993, pag. 973. 2 Confederatia elvetiana sarbatoreste astazi 700 de ani, in Cotidianul, I, nr. 60, 1 aug. 1991, pag. 4. 3 K.Heitmann, Imaginea romanilor in spatiul lingvistic german 1775-1918 - un studiu imagologic, Bucuresti, Editura Univers,1995, p. 5. 4 Cuvint inainte la volumul Identitate si alteritate. Studii de imagologie, coordonatori: Nicolae Bocsan, Valeriu Leu, Resita, Editura Banatica, 1996, pag. 5. 5 Y. Chevrel, La littrature compare, Paris, PUF, 1989; D. H. Pageaux, La littrature gnrale et compare, 1994; etc. 6 Al. Dima, op. cit., pag. 136. Atributul de noutate s-a atenuat, astfel ca un cercetator din zilele noastre denumeste acest domeniu (J. M. Moura, Imagologie littraire et mythocritique: rencontres et divergences de deux recherches comparatistes, in vol. Mythes et littrature, Paris, 1994, pag. 129). 7 J. M. Carr, Les crivains franais et le mirage allemand (1800-1940), Paris, Boivin et Cie, 1947. Pe de alta parte, Moura citeaza ca pionieri ai imagologiei pe F. Baldensperger si pe P. Hazard (op. cit., pag. 129-130). 8 Heitmann, op. cit. 9 Vezi studiul nostru (Gh. Lascu), Imaginea Frantei la romanii din Transilva-nia pina in anul 1918, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj, 2000. 10 Pentru imaginea elvetianului in literatura franceza vezi Histoire de la littrature en Suisse romande, vol. I, Payot, Lausanne, 1996, pag. 225-226; imaginile romanesti la Gh. Lascu, Images roumaines de la Suisse, in Versants - revue suisse des littratures romanes, Slatkine, Geneve, 1998, nr. 34, pag. 33-48. 11 D.-H. Pageaux, La littrature gnrale et compare, Paris, Armand Colin, 1994, pag. 71-73. 12 Citat de D. Hincu in Introducere la K. Heitmann, op. cit., pag. 6