C o r v i n L U P U

Prof. univ. dr. Radu Ştefan Vergatti despre

Corneliu Zelea Codreanu,
în Dosarele istoriei nr. 11 (111)/2005
didactice.

R evista „Dosarele istoriei” continuă să

impresioneze specialiştii în istoria
contemporană prin calitatea excepţională a
studiilor şi articolelor pe care le publică, prin grija faţă de
abordarea exclusiv ştiinţifică şi prin eliminarea balasturilor de
Revista „Dosarele istoriei” a făcut deja paşi importanţi în
abordarea unora dintre problemele delicate ale istoriei
României, aflate în convergenţă mereu actuală cu regimul
politic al zilelor noastre, mereu prins imixtându-se în
rezultatele cercetării istorice şi în activitatea istoricilor,
toate felurile care se întâlnesc în zilele noastre în numeroase politizând prin finanţarea preferenţială a unor anumite direcţii
cărţi şi reviste de istorie care doresc să se impună pe piaţa de abordare, prin institute specializate, granturi şi burse
cărţii. Revista abordează cu regularitate teme sensibile, generoase, deschizând uşa arhivelor doar pentru istoricii
adeseori ocolite de istoriografie din lipsa de curaj a unor aliniaţi şi „disciplinaţi” şi foarte rar pentru câte un cercetător
confraţi, care preferă liniştea cabinetelor de studiu în locul care scrie în folosul ştiinţei istorice. Despre această din urmă
confruntării cu urmările supărărilor forţelor interne sau situaţie, n-aş vrea să se înţeleagă că autorul rândurilor de faţă
externe afectate de adevăr. Din această cauză, unor subiecte face vreun reproş personal, pentru că nu este cazul în nici un
sensibile, chiar îndepărtate cu destule decenii de zilele fel.
noastre, dar foarte importante pentru istoria României, nu le-
a venit rândul la o abordare sistematică şi completă, măcar în
lumina documentelor de care dispun arhivele noastre.
Exemplificăm cel puţin cu aspectele pozitive din doctrina şi
practica regimurilor comunist, carlist, legionar sau
antonescian, ca şi obiectivitatea în analiza unor evenimente şi
fenomene politice legate de serviciile secrete din România,
confruntările între etniile din ţara noastră şi multe altele.
„Procesul” comunismului din anii teribili ai ocupaţiei militare
sovietice, care a urmat pierderii războiului de către România,
a fost şi el întârziat, mai ales că, după lovitura de stat din
decembrie 1989, unele personalităţi comuniste din acei ani au
ajuns la conducerea ţării. E suficient să-i numim pe Brucan
(Bruckner), Bârlădeanu, Marţian sau Ion Iliescu. Aceste
cercetări vor scoate la lumină implicaţiile majore ale unor
minorităţi naţionale, mai ales evrei şi maghiari, la zdrobirea
elitei naţionale româneşti în temutul gulag de atunci, sau
suferinţele pe care le-a creat amăgirea românilor de către
propaganda occidentală, în condiţiile arondării României la
lumea comunistă, care nu putea dispărea fără acordul
Moscovei. Ingerinţele unor puteri străine în politica
României, inclusiv ale unor aliate de astăzi şi impactul lor
negativ pentru realităţile economico-sociale ale ţării, sunt
ocolite de cercetătorii istoriei noastre recente. Un caz special
îl reprezintă, după părerea noastră, imposibilitatea abordării
obiective a problematicii istoriei relaţiilor dintre români şi
evrei. Aceasta este paralizată de o legislaţie care-i înspăimântă Corneliu Zelea Codreanu
pe istorici, îi ameninţă cu închisoarea, în plină eră auto-
intitulată „democratică” şi îi obligă să accepte variantele
impuse politic din înaltele birouri în care se promovează În nr. 11 (111)/2005 „Dosarele istoriei”, sub conducerea
interesele de astăzi ale liderilor unor comunităţi evreieşti. Sunt aceluiaşi valoros şi neobosit Mircea SUCIU, publică articolul
multe teme de abordat şi cercetarea înaintează destul de încet. Procesul de reabilitare a lui Corneliu Zelea Codreanu (28 noiembrie
Statutul cercetătorilor ştiinţifici în România nu este nici el 1940). Autorul articolului, profesorul univ. dr. Radu Ştefan
unul care să stimuleze valorile să muncească mai mult. Vergatti, este fiul avocatului Alexandru Vergatti, apărătorul lui
Finanţarea, mereu în suferinţă, catalizează avansarea înfrânată Corneliu Zelea Codreanu în procesul său de rejudecare pe
a cercetărilor. Învăţământul superior, care a atras un mare fond a cauzei, despre care nu s-a scris nimic în cei 65 de ani
număr de cercetători după 1990, nu are la noi an sabatic, iar care au trecut... Profesorul Vergatti arată că, începând cu
activitatea didactică consumă majoritatea energiilor cadrelor

82
lucrarea lui Mihai Antonescu, Pe marginea prăpastiei, cursurile,
manualele, studiile, cărţile, articolele despre Mişcarea
legionară, din toţi anii de după 1941, au fost prezentate „în
cea mai deformată imagine posibilă”. Nu s-a dorit explicarea
substraturilor adânci ale mişcării, cauza care a făcut ca o mare
parte din floarea intelectualităţii române să adere la mişcare,
unii dintre aceştia cu mare devotament. Câteva nume nu pot
fi ocolite: Mircea Eliade, Traian Herseni, Alexandru
Codarcea, dr. D. Gerota, dr. Dan Pavel, dr. Ştefan Milcoveanu
(ultimul mare supravieţuitor de astăzi), dr. Nicolae Paulescu,
Petre P. Panaitescu, Mihail Polihroniade, Vasile Christescu,
Aron Cotruş, Nichifor Crainic, Tudor Arghezi, Radu
Demetrescu-Gyr, Radu Meitani, Traian Brăileanu, Puiu
Gârcineanu, Mihail Manoilescu, Nae Ionescu ş.a. Autorul se
întreabă, pe bună dreptate, şi noi alături de dânsul, dacă ar fi
venit toţi aceştia şi, adăugăm noi, mulţi alţii, lângă Corneliu
Zelea Codreanu, dacă el nu ar fi reprezentat o valoare
intelectuală şi morală ?
Tineretul serios, mai ales cel studios, care-şi punea
întrebări de fond privitoare la viaţă şi destinul României, a
fost atras de Mişcarea legionară. În epocă, tineri legionari au
muncit alături de ţărani la strânsul recoltei, au muncit la
ridicarea unor clădiri pentru şcoli, cămine studenţeşti, au
format coruri valoroase care ajutau sistematic la desfăşurarea
slujbelor religioase în biserici şi mănăstiri. Tot ei au încercat să
impună un comerţ civilizat, în slujba cumpărătorului.
Prof. univ. Vergatti face scurte incursiuni în istorie,
reamintind că, în februarie 1937, regele Carol II i-a cerut lui
Corneliu Zelea Codreanu să-i predea conducerea Mişcării
legionare, promiţându-i în schimb funcţia de prim-ministru în
noul guvern. Codreanu a refuzat sub motivul că legionarii îi
juraseră credinţă lui şi nu-i putea preda altcuiva, nici măcar
regelui. Ruptura de Carol devenise definitivă şi au început
represaliile împotriva legionarilor: s-au închis căminele
studenţeşti legionare, studenţii legionari au fost daţi afară din
toate celelalte cămine, au fost interzise toate formele de
propagandă legionară şi manifestaţiile publice, au fost puse
piedici comerţului legionar etc. La 11 martie 1937, Corneliu
Codreanu a avut o întâlnire cu purtătorul de cuvânt al lui Iuliu
Maniu şi nepotul acestuia, Zaharia Boilă, căruia i-a destăinuit
că se simte ameninţat, solicitându-i medierea unei alianţe cu
Iuliu Maniu, care să-i consolideze pe ambii opoziţionişti ai
regelui. La alegerile din decembrie 1937, Partidul Totul
Pentru Ţară condus de Codreanu a obţinut 15,58 % din
voturi, în ciuda măsurilor luate împotriva sa de organizatorul
alegerilor, Partidul Naţional Liberal, şi de rege însuşi, care-i
sprijinise pe liberali. Este recunoscut de un mare număr de
istorici că în întreaga perioadă interbelică alegerile erau mult
influenţate de organizatorii lor, în detrimentul opoziţiei. La
sfârşitul celui de al doilea război mondial, şeful Serviciului
Special de Informaţii, Eugen Cristescu, a declarat în anchetă
că legionarilor li s-au furat 300.000 de voturi, de către
Ministerul de Intern1.
În perioada guvernării lui Octavian Goga şi a lui A.C.
Cuza (28 decembrie 1937-10 februarie 1938) s-au luat o serie
de măsuri legislative privitoare la evrei, care erau cerute de o
mare parte a societăţii româneşti, care se înscriau pe linia
politică promovată în Europa pentru limitarea controlului
evreiesc asupra vieţii social-economice şi politice, dar care nu
erau acceptate de evrei. Ulterior, aceste măsuri au fost puse
tot în seama legionarilor, care nu aveau putere executivă.
În data de 9 februarie 1938, au avut loc în Bucureşti două
întruniri secrete importante. Într-una dintre ele, premierul
Octavian Goga i-a propus lui Corneliu Codreanu o alianţă
electorală, pentru cazul că s-ar fi organizat noi alegeri, iar în
cealaltă, la Clubul Miliardarilor, de pe Calea Victoriei,
oligarhia financiară, puternic reprezentată de evrei, decidea
să-l sprijine pe rege la instaurarea unui regim autoritar. A doua
zi, regele Carol II a instaurat regimul autoritar declarând
starea de asediu, ceea ce a însemnat interzicerea tuturor
partidelor politice. După 10 zile de frământări şi consultări,
Corneliu Codreanu a emis Circulara nr. 148/21 februarie 1938,
prin care anunţa dizolvarea Partidului Totul pentru Ţară,
motivând decizia cu dorinţa de a evita un război civil de tipul
celui care încă se derula în „Spania însângerată”. Prin
dizolvarea partidului, Codreanu nu a putut evita reprimarea
Mişcării legionare. Nicolae Iorga, ajuns ministru în noul
guvern regal, a dispus desfiinţarea cantinelor şi restaurantelor
înfiinţate de legionari, susţinându-se că ele erau centre de
propagandă politică. Această măsură se lua în perioada din
istoria României pe care astăzi cei mai numeroşi politicieni,
istorici, analişti, mulţi intelectuali în general, o consideră cea
mai progresistă perioadă din istoria capitalismului românesc,
iar Iorga a fost şi este socotit un etalon al spiritualităţii
româneşti.
La 26 martie 1938, Corneliu Codreanu i-a scris o scrisoare
confidenţială profesorului Nicolae Iorga, în care i-a reproşat
că după ce îi învăţase să lupte împotriva deznaţionalizării
comerţului românesc, prin acapararea sa de către evrei, lovea
acuma tocmai în discipolii săi care înfiinţaseră unităţi
comerciale româneşti. Liderul legionar i-a reproşat că este
„incorect”, „necinstit sufleteşte” şi şi-a „bătut joc de sufletele
noastre...” Nicolae Iorga i-a arătat scrisoarea lui Armand
Călinescu, care l-a îndemnat să se adreseze Parchetului, în
calitate de demnitar ultragiat. A fost sesizat regele şi întregul
guvern, Iorga cerând măsuri împotriva lui Codreanu. Singurul
ministru care s-a pronunţat, opunându-se unor măsuri
împotriva liderului legionar a fost cel de Război, Ion
Antonescu.2 În paralel, regele şi cu Armand Călinescu (agent
al Intelligence Service), considerându-l pe Codreanu o
personalitate foarte periculoasă pentru puterea lor, i-au
intentat un al doilea proces, politic, desfăşurat în perioada 23-
26 mai 1938, cel mai răsunător proces din perioada
interbelică. Acuzaţiile erau deosebit de grave: deţinere şi
publicare de acte secrete privind siguranţa statului, uneltirea şi
răzvrătirea contra ordinii sociale etc. Apărarea a fost asigurată
de mai mulţi avocaţi de valoare ai timpului: Lizeta Gheorghiu,
Sebastian Radovici, Ranetescu-Călăraşi, C. Henţescu, Lică
Zamfirescu-Fuss, Horia Cosmovici, Mihail Apostoleanu,
Gheorghe Teodorescu. Au fost citaţi 117 martori, între care
generalii Ion Antonescu, C-tin Petrovicescu, N. Dona, M.
Racoviţă, sau fostul ministru ţărănist Sever Dan, profesorii E.
Chirnoagă, Tr. Brăileanu, Sextil Puşcariu, ca şi liderul ţărănist
Iuliu Maniu. Generalul Antonescu, care se bucura de
prestigiu, a declarat printre altele că dacă liderul Mişcării
Legionare i-ar fi făcut impresia că ar fi fost capabil de
răzvrătire contra statului român, nu ar fi mai stat de vorbă cu
el. Antonescu a arătat că „...Domnul Codreanu a avut o
atitudine foarte frumoasă faţă de interesele ţării...” De
asemenea, Ion Antonescu a declarat că: „Din elementele pe
care le-am avut şi le am, pot spune că nu poate fi acuzat de
trădare. Generalul Antonescu nu stă de vorbă cu trădătorii”.3
În faţa instanţei s-a putut proba nevinovăţia învinuitului. Cu
toate acestea, Corneliu Codreanu a fost condamnat prin
83
Sentinţa nr. 266/27 mai 1938 a Tribunalului Militar al Corpului
II Armată din Bucureşti la 10 ani muncă silnică, şase ani
degradare civică, 5.000 lei amendă şi 2.000 lei cheltuieli de
judecată.
Ne putem întreba retoric: cu ce era mai bună societatea
românească a deceniului al patrulea al secolului trecut faţă de
cea comunistă ? Sau faţă de puterea care îl executa în 1989 pe
Ceauşescu, însoţită de dispariţia pe rând a principalilor
martori ai loviturii de stat, putere numită de o mare parte a
societăţii româneşti ca fiind proto-comunistă, emanaţie
sovietică, creaţie KGB etc. ? Ca istoric, nu pot să nu constat
pentru a multa oară că toate marile procese politice româneşti
contemporane au fost bazate pe rechizitorii majoritar sau
total false. Este suficient exemplul de faţă al lui Corneliu
Zelea Codreanu, dar şi al lui Ion Antonescu, al lui George
Alexianu, a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, sau ce să mai vorbim de
cel al soţilor Ceauşescu, ca şi altele. În istorie, toate acestea se
„contorizează” şi produc efecte colosale. Cu asemenea clase
politice şi asemenea justiţii, cu o societate mereu condusă
imoral, nu este de mirare că am ajuns astăzi la periferia
Europei.
Ion Antonescu
Intuind pericole mari, Codreanu a răspuns condamnării
cerând legionarilor să nu se lase antrenaţi de către
provocatorii guvernului în acţiuni nechibzuite. În luna august
1938, prinţul Alecu Cantacuzino a intenţionat să organizeze
un atentat împotriva regelui şi i-a cerut aprobarea lui Corneliu
Codreanu, aflat în temniţă. Codreanu i-a interzis categoric să
îl ucidă pe rege. Cu toate că liderul se afla în închisoare,
Mişcarea legionară lua amploare în rândul românilor,
dezgustaţi de camarila regală şi cercurile de interese din jurul
guvernanţilor. În finalul lunii noiembrie 1938 a venit şi decizia
regelui de a-l asasina pe Corneliu Codreanu, fapt care s-a
84
petrecut în noaptea Sfântului Andrei (30 noiembrie),
împreună cu „Decemvirii” şi „Nicadorii”. O mare parte a
opiniei publice a fost intrigată şi de proces şi de asasinatele
politice ordonate de rege şi apropiaţii săi. Iuliu Maniu,
contrariat şi dezgustat, a exclamat: „Suntem adversari politici,
nu canibali”.
În anul 1940, în baza unor Decrete-legi s-a constituit
Comisia pentru judecarea revizuirilor proceselor penale politice judecate
în ultimii 8 ani şi sancţionarea magistraţilor vinovaţi. Comisia a
admis în principiu revizuirea procesului politic prin care
fusese condamnat Corneliu Zelea Codreanu. A urmat
judecarea procesului pe fond şi admiterea revizuirii, proces
despre care, după cum am mai arătat, nu s-a scris şi nu s-a
discutat în cadru oficial timp de 65 de ani. A scris doar Horia
Sima în memoriile lui, foarte puţin cunoscute în România. În
instanţă s-au prezentat văduva Elena Codreanu, prin avocaţii
Alexandru Vergatti şi Horia Cosmovici. Procesul a scos la
lumină şi faptul că principala probă de acuzare în procesul din
1938, un act din anul 1935, fusese un fals făcut de Armand
Călinescu, care îşi luase misiunea de decapita toate forţele
filo-germane din România, făcând astfel jocul Angliei.
Documentul-probă nici nu a existat, sau a dispărut de la
dosar, fapt constatat în 1946, cu ocazia „Procesului marii
trădări”. În cadrul procesului din noiembrie 1940, avocatul
Horia Cosmovici, specialist în Teoria dreptului, a argumentat
în favoarea ideii că Mişcarea legionară a fost prima revoluţie a
neamului românesc, toate celelalte „revoluţii” anterioare fiind
inspirate şi/sau organizate din exterior. Probele aduse de
apărare au fost numeroase şi temeinice. Ca urmare, Comisia
de Revizuire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că
Sentinţa nr. 266/1938 a fost pronunţată cu violarea dreptului
la apărare, greşita stabilire a faptelor şi greşita aplicare a legii,
declarând-o fără valoare. Prin Decizia nr. 1/29 noiembrie 1940,
memoria lui Corneliu Zelea Codreanu a fost şi este pe deplin
reabilitată. Nici o altă hotărâre judecătorească ulterioară care
să-l incrimineze pe Căpitan, în orice fel, nu a mai existat.
Revista „Dosarele istoriei” publică şi Decizia nr. 1/29
noiembrie 1940 legalizată, document aflat în arhiva personală
a profesorului univ. dr. Radu Ştefan Vergatti.
În acelaşi număr al revistei „Dosarele istoriei” este
prezentată lucrarea lui Cristian Sandache, Istorie şi biografie.
Cazul Corneliu Zelea Codreanu, Bucureşti, Editura Mica Valahie,
2005. La paginile 372-373 şi 377, autorul se referă la procesul
lui Corneliu Codreanu, din 1938 şi ajunge la aceleaşi concluzii
cu ale profesorului Vergatti. De altfel, încă în ultimii ani ai
domniei lui Nicolae Ceauşescu, în ciuda regimului nefavorabil
dreptei româneşti, istoricii Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu, au
reuşit să acrediteze aceeaşi idee a faptului că acuza de trădare
a lui C. Z. Codreanu nu s-a dovedit.4
Note
1. Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat. Cele trei dictaturi, vol. 3,
Bucureşti, Editura RAO, p. 257.
2. Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, Vol. II, Partea
II-a, noiembrie 1933 – septembrie 1940, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1988, p. 815.
3. Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 256. Este categoric că generalul
Antonescu, în calitatea sa de ministru al Apărării deţinea informaţii sigure
despre activitatea lui Corneliu Zelea Codreanu.
4. Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 823 sqq.