Rolul literaturii in perioada pasoptista

- Studiu de caz-

Cuprins:
1. Introducere
2. Perioada Pasoptista
3. Cronologie
4. Romantism
5. Reviste literare
6. Dacia literară
7. Poezia in perioada pașoptistă
8. Proza in perioada pașoptistă
9. Reprezentanți:
 Alecu Russo
 Andrei Mureșeanu
 Barbu Paris Mumuleanu
 Cezar Bolliac
 Costache Negruzzi
 Dimitrie Bolintineanu
 Gheorghe Asachi
 Grigore Alexandrescu
 Ion Eliade Rădulescu
 Mihail Kogâlniceanu
 Nicolae Bălcescu
 Vasile Alecsandri
10. Concluzie

 Introducere:
 În al doilea pătrar al veacului al XIX-lea, civilizaţia şi cultura din ţărileromâne
încep să se orienteze spre Occident. Redirecţionarea are douăcauze importante: pe de o
parte criza Imperiului Otoman, iar pe de altă parte, într-un context mai larg european,
trezirea conştiinţei naţionale.Independenţa politică şi libertatea naţională devin
coordonatelefundamentale ale acestei perioade. Epoca paşoptistă
marcheazăînceputurile literaturii noastre moderne, iar prin opera scriitorilor
seinstaurează un nou climat literar şi o nouă stare de spirit.Funcţia literaturii nu mai
rămâne doar aceea de a răspândi cultura, de a‚‚lumina’’. Conceptul de literatură include
acum noi valenţe: transmitereaemoţiilor estetice, trezirea sentimentului naţional,
educaţia morală,mesianismul social

 Perioada Pașoptistă
Perioada pasoptista(1830-1860) are ca nucleu revolutia anului 1848.
Modernizareasocietatii romanesti, independenta politica, libertatea nationala, unirea
provinciilor romanesunt obiectivele social-politice ale miscarii pasoptiste.Epoca
pasoptista marcheaza inceputul literaturii noastre moderne. Scriitorii pasoptisti provin
din clasele de sus, sunt educati in Apus, mai ales in Franta, si devin promotoriirenasterii
nationale atat prin mesajul operei literare, cat si prin implicarea active in viata politica.
Plini de elan, ei incearca pentru prima data o sincronizare cu Europa Occidentala,mai
mult mimetic la inceput.Afirmarea unei generatii de scriitori, gazetari, istorici si oameni
politici, numita de posteritate generatia pasoptista, determina inceputul modernitatii
noastre culturale, o perioadade tranzitie si de prefaceri palpabile. Scriitorii pasoptisti au
vocatia inceputurilor, si poate deaceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii
culturale(literature, presa , intemeiereateatrului, invatamantul), genuri si specii
literare, mai multe tipuri de scriitura. Polimorfismul preocuparilor individuale se
explica in contextul epocii.Scriitorii sunt nevoiti “sa arda etapele” care se desfasoara
succestiv in literaturileoccidentale, in decursul a mai bine de un secol si jumatate.
Curentele litearare(iluminism, preromantism, romantism, clasicism , realism incipient)
sunt asimilate simultan. Principalatrasatura a literaturii pasoptiste consta in coexisten

ta

curentelor literare, nu numai in operaaceluias scriitor, ci chiar si in aceasi creatie.

Pasoptismul este o ideologie literara niciodata sintetizata intr’un program particular si

supusa unor comandamente exterioare: mesianism cultural sirevolutionar, spirit critic,
deschidere spre Occident si lupta pentru impunerea unuispecific national, constiinta
civica si patriotica, constiinta pionieratului in mai toatedomeniile vietii, o retorica a
entuziasmului si a trezirii la actiune.Articolele programatice ale vremii reflecta
ideologia literara pasoptista.
<<Am pasit in pragul secolului al XIX-lea . “Epoca Luminilor” si-a prelungit razele
binefacatoare pana departe, numai in spatiu ,ci si in timp.N-am deposit, totusi,
“limitele”-evident greu de fixat rigid-ale majoritatii istoricilor nostril literari. D.
Popovici incadreaza fenomenul pe care-l cerceteaza-dezvoltarea literaturii romane in
epoca Luminilor-intre 1779 si 1829,respective intre data cand apare “crezul renasterii
romane in Transilvania”: Carte de rugaciuni a lui Samuil Micu,si aceea cand apar
primele talmaciri romane dintr-un scriitor romantic precum Lamartine,in speta
celebrele Meditatii in traducerea lui Eliade Radulescu.Discutabila doar in detalii,aceasta
diviziune-precum o arata insusi autorul ei,in Notele de la sfarsitul Introducerii-nu se
deosebeste in liniile ei mari de cele care au precedat-o.

Intr-adevar,pentru G. Ibraileanu,in Introducerea la Opera literara a d-lui Vlahuta ,

“aceasta prima epoca a literaturii noastre modern coincide cu sfarsitul istoriei noastre
vechi , cu ultimele zile ale <<vechiului regim>>. Odata cu istoria noua a romanilor,care
incepe la 1821,se pregatesc conditii pentru o noua literature, care apare in preajma
anului 1830”.

Pentru N.Iorga , inceputurile modernizarii urca pana la 1774 (data cand e semnata
pacea de la Kuciuk-Kainargi) si prima perioada din aceasta literature “moderna” se
intinde pana la 1821,adica pana la revolutia lui Tudor Vladimirescu ,dupa care incepe
“Epoca lui Asachi si Eliade”.In Literatura romana moderna,Ovid Densusianu trateaza in
vol . I Scoala latinista, Inceputurile literaturii poetice,si,sub titlul Indrumari noui in
Muntenia si Moldova, cuprinde pe G . Lazar sip e G. Asachi.Pentru G. Bogdan-Fuica,prima
diviziune a litereturii modern se intinde de la anul 1821 la 1848.

Se favorizeaza in genere o dezvoltare ascendenta a invatamantului in ambele

principate.Scoala esta acum considerate institutie de stat, si romana poate fi limba de
predare pe toate treptele invatamantului.Se da o deosebita atentie istoriei nationale ca
obiect de predare.Se accentueaza caracterul antifeudal si national in cultura. Presa
romaneasca,indata dupa infiintarea primelor ziare,teatrul,in cel de-al patrulea
deceniu,infiintarea primelor ziare,teatrul, in cel de-al patrulea deceniu,infiintarea in
1834 a ”Societatii medico-istorii-naturale in principatul Moldovei”-acestea si alte,tot
mai numeroase manifestrai,reflecta un progress tot mai intens in constituirea unei
ideologii nationale.

Literatura devine astfel parte organica a actiunii de luminare desfasurata mai ales
de neobositii Eliade si Asachi, de unde si precara atentie acordata laturii estetice
,apasandu-se pe cea sociala.E momentul faimosului apel al lui Eliade(1837):”Scriti cat
veti putea si cum veti putea,dar nu cu rautate;faceti,iar nu stricati,ca natia primeste si
binecuvanteaza pe cel ce face si blesteama pe cel ce strica”.Acestei actiuni de mobilizare
a tuturor fortelor i se alatura indemnurile pentru efectuarea de traduceri din literaturile
europene, in vederea perfectionarii gustului, a imbogatirii limbii,a asimilarii de idei si
cunostinte noi.”Lucreze care cum poate si inlesneasca-se traductiile –scria acelasi in
Gramatica de la 1828-traductiile cele bune infrumuseteaza si nobileste limba;prin ele
intra in limba toate frasurile si mijloacele de vorbire cele mai frumoase a deosebitilor
autori vestiti,imbratisandu-le le face ale sale”.Eliade insusi da semnalul,traducand din
Lamartine(1830) si Byron(1834),Marmotel(1832)si Jean Jacques Rousseau(Noua
Eloisa,1834),Moliere(Amfitrion,1835)si Voltaire(Fanatismul,1834),dupaFlorian(Don
Chisot al lui Cervintes,1840)si Bulwer (Hristianismu la inceputul sau,Ecstrat din cele
din urma zile ale Pompeii,1836) etc.Urmarile nu vor intarsia sa se arate si “Gazeta
Teatrului National” in 1836 anunta 42 piese traduse(13 aparute, 4 sub tipar si 25
manuscris). Tot in 1836 Eliade infinteaza( dup ace in 1834 lansase o Chemare catre
folos,facerea de bine si glorie, in vederea stimularii traducerilor) Colectia de autori
clasici, la ale carei 24 brosuri anuale colaborau si moldovenii C Negruzzi cu Angelo,
tiranul Padovei si Maria Tudor de Victor Hugo,Al. Hrisoverghi cu Antoni de Al. Dumas,
comisul Vasile Pogor dand o versiune a Henriadei de Volataire.Incurajat,Eliade va
publica in 1848 programul Bibliotecii universale,intreprindere prevazand transpunerea
in romaneste ,in 10 ani ,in ritm de 21 volume annual,a capodoperelor literaturii
filozofice etc. In “Curierul de ambe sexe” Eliade va publica felurite traduceri intre care
scrieri de Sapho,Dante,Tasso,Cervantes,Byron,Eckermann(Conversatii cu
Goethe),Chateaubriand(Matirii),Balzac(Fiziologia casatoriei)etc.>>

<< Profesorii vremii,stimulate de avantul Eliadesc ,de nevoile timpului, in fond dau si
ei compilatii ale unor manual,traduceri,orientate spre literature moralizatoare si
didactica a LUminilor sau spre scrierile preromantice.De reamintit sunt Stanciu
Capatineanul(cu Marimea Romanilor de Montesquieu si o culegere de 4 povestiri de
Pascal ,Boileau,Montesquieu,Voltaire-1830), Grigore Plesoianu (cu traduceri din
Marmontel, Fenelon),Simion Marcovici (Noptile lui Young,1831 etc) , C. Aristia ( Saol si
Virginia da Alfieri, 1836 Iliada, 1837),Gavril Munteanu ( Werther,1842), I.Gherasim
Gorjan (Halima,1836) etc. Se pregatea astfel multilateral terenul pentru izbanzile
marilor scriitori ce vor urma indata,unii chiar manifestandu-se de pea cum din plin.

In Moldova ,Asachi incuraja, de asemenea,traducerile,dand el insusi modeste

exemple, dar neridicandu-se la sublimitatile de entuziasm ale lui Eliade.Moderatia avea
,dupa Alecsandri,si justificari de ordin moral: “La Bucuresti, se primeste orice inovatie
politica,literara sau chiar sociala cu o uimitoare usurinta ,in timp ce la Iasi se reflecteaza
de zece ori inainte de a o adopta”.E “un zbor mai infocat si o emulatie mai vioaie” in
Muntenia decat in Moldova, zicea in 1838 S.Marcovici.

In Iasi sunt imobilizati tot profesorii , mai ales ei:G. Saulescu, I.Albinet,P.Campeaunu, D.
Gusti,T. Stamati etc. urmati la “Albina”…de C.Negruzzi,M. Kogalniceaunu, C. Stamati, A.
Hrisverghi, N.Istrati, Th.Codrescu, G. Sion si Vasile Alecsandri. “Dacia literara” va fi aici
organul de presa decisive, “ Albina” fiind doar un impuls.

In Ardeal o miscare propiu-zisa literara incepe sa capete contur abia din 1838, cu
“Foaia pentru minte ,inima si literatura”,unde Baritiu a desfasurat o activitate bogata ,
de raspandire a cunostintelor din toate domeniile. Ca si Eliade si Asachi ,asezand utilul
mai presus de orice, el a pus in discutie marile problem ale dezvoltarii culturii
ardelene,vazute totdeauna in legatura organica cu cea a intregului popor roman :
“Siguranta noastra cea mai nepregetatoare va fi a impartasi cat se poate pe cititorii
nostril cu sporiul ce il fac romanii din cele doua provincii vecine in toate ramurile
literaturii.” “Foaia…” si apoi “Gazeta Transilvaniei” su uneau astfel in aceeasi actiune
larga de promovare a culturii pe care si-o inscrisesera in program “Curierul” si
“Albina”,curentul national polarizand toate fortele romanesti ales epocii.

Trecand peste “Dacia Literara”, “Propasirea”( al carei titlu ,admis de cenzura ,a fost
“Foaie stiintifica si literara”), peste excelenta publicatie istorica (documente ,acte, studii
etc.) “ Arhiva Romaneasca “, ale lui M. Kogalniceanu (tratate la capitolul respective) ,
mai amintim “Magazinul istoricu pentru Dacia” al lui N. Balcescu si A. Treboniu-Laurian
(1845-1848), “Albumul stiintific si literar”(1847) ,condus de C.N. Brailoiu,dar inspirit
se pare de Ion Ghica, spre a ajunge la veritabilele continuatoare ale “Daciei literare” si
“Propasirii” : “Romania literara” a lui V. Alecsandri (1855) si “Steaoa Dunarii”a lui M.
Kogalniceanu (1855-1856), prima fiind cea mai valoroasa publicatie unionist.

In epoca revolutiei de la 1848 mai apar la Bucuresti o seama de ziare , intre care mai
importante sunt “Pruncul roman”, editat de C.A. Rosetti, si “Poporul suveran” al lui D.
Bolintineanu si A. Zanne, avand, incepand cu numarul 15 ,din 2 august ,redactori pe
Cezar Bolliac, Gr. Alecsandrescu, D. Bolintineanu, P. Teulescu si A . Zanne, redactor
responsabil fiind ( patru numere)N.Balcescu.Dupa infrangerea revolutiei, in exil,
pasoptistii vor scoate”Romania Viitoare” ( N. Balcescu, in 1850), “JUnimea Romana”
(Al.Sihleanu, Al.Odobescu, D.Berindei, G.Creteanu, in 1851), “Republica Romana”( C.A.
Rosetti si I. Bratianu, in 1851-1853), toate avand menirea de a intretine viu focul
revolutiei. Militand pentru cauza libertatii si destinul viitor al romanilor.

In consens cu presa se cuvin notate calendarele scoase in Moldova de Kogalniceanu si

Asachi: ,,Calendar pentru poporul romanesc”pe 1842 al lui Kogalniceaunu , cu al sau
“Almanah de invatatura si petrecere” la care colaborau in 1843, 1844,1845 V.
Alecsandri, C Negruzzi, A. Donici,C.Negri,N.Istrati, M.Corrandini, I. Ionescu de la Brad etc
De la 1847 la 1869 preia Asachi editarea calendarelor,dar colaborarile sunt ale unor D.
Gusti, N.Istrati , G. Melidon, I. Ianov.
 In Tara Romaneasca editau calendare C.A. Rosetti si Winterhalder, in 1859, D.
Bolintineanu, A.Zane si Pantazi Ghica, scotand si ei un “Calendaristoric si literar “,
devenit in 1861 “ Calendar geographic,istoric si literar”.

Era un veritabil act de manifestare a indentitatii nationale ,cosecinta a unei indelungi

perioade de lupta-inaugurata cu celebra Carte de rogacioni a lui Samuil Micu si
continuata, fie si sporadic , de alti “corifei” sau “luminatori”.>>

 Cronologie
Cronologie Această epocă înţeleasă în sens larg se poate diviza în trei perioade:

Prepaşoptismul (1830 -1840)

Paşoptismul (1840 -1860)

Postpaşoptismul (1860 – 1870)

În perioada prepaşoptistă au avut loc urmatoarele acţiuni:

· În 1816 a avut loc prima reprezentaţie de teatru la Iaşi;

· În 1829 apar primele ziare romaneşti;

· În 1840 apare Dacia literară;

În perioada paşoptistă s-au realizat:

· 1840 Dacia literară

· 1844 Propaşirea;

· 1855 România literară;

· 1860 Apare prima universitate românească, universitatea de la Iaşi; In perioada

postpaşoptistă au avut loc urmatoarele acţiuni:

· 1860 Apare prima universitate românească, universitatea de la Iaşi;

· 1863 Al. Ioan Cuza dă o lege prin care invăţământul primar devine gratuit şi
obligatoriu;

· 1864 Apare universitatea Bucureşti

 Romantismul
<<Romantismul se afirma limpede,in literatura romana in preajma anului 1830 si
domina miscarea literara pana aproximativ in al optulea deceniu a veacului trecut ,cand
odata cu Slavici, Creanga ,dar mai ales cu Caragiale, se impune realismul, acesta
disputandu-si intaietatea in viata literara cu romantismul care, prin EMinescu indeosebi
, prin Macedonski, in parte Delavrancea, Vlahuta , Duiliu Zamfirescu( prin
nuvelele,romanele de inceput si , in parte,poaezia sa), prin unii scriitori de la
Contemporanul sau descnedenta Contemporanului (Paun-Pincio, Traian Demetrescu
s.a.),continua a se mentine foarte outernic ,prelungindu-se si in veacul XX.Perioada
cuprinzand sfarsitul veacului al XVII-lea si primele decenii ale veacului
urmator,perioada de tranzitie spre eoca moderna, e dominate de activitatea Scolii
Ardelene , in TRansilvania , de cea a poetilor Vacaresti, a lui Conachi, urmata de a lui
Mumuleanu, Gh.Asachi, Iordache si Dinicu Golescu s.a. in Pricipate.Orientarea dominate
in poecie , latura cea mai importanta a creatiei literare din epoca e –m-am referit pe larg
,cu alt prilej , la acest lucru-clasica si neoclasica.

O conceptie noua si o sensibilitate diferita se resimt spre 1830, in miscarea literara, in

poezie in primul rand, odata cu aparitia unei generatii noi de scriitori , formati, cum se
exprima Alecu Russo , “in larma ideilor noua”.Orientarea clasica nu e , deocamdata,
inlaturata. Ea se mentine, pana tarziu –spre 1848 si ,pe unele sectiuni ,si dupa aceea –
[rin scriitori mai varstnici(Conachi,Iancu Vacarescu,V.Pogor, Mumuleanu,Asachi s.a.)
care continua sa scrie si care raman, dincolo de unde foarte superficiale “contaminari”
ale noului curent, fidel structurii si formatiei lor esentiale.Chiar scriitori
tineri,reprezentand noul “val”-un Eliade Radulescu,Gr.Alexandrescu,ceva mai tarziu
Negruzzi,Alecsandri,Bolintineanu-oscileaza scriind deopotriva opera clasice si
romantic.Contribuie la asta,evident, traditia culturiinoastre, precum si dezideratele
istorice ale societatii romanesti.>>

<<Un punct de vedere mai critic au exprimat istoricii(Xenopol,Iorga), imbratisat cu

argumente sociologice de Stefan Zeletin:”Ideile liberale nu au avut character democratic
modern in faza precapitalista-scrie autorul Burgheziei romane(1925,p.56);-ele au avut
caracterul liberal revolutionary numai dupa ce influenta capitalismului a inceput a
dizolva vechea noastra economie agrara”De aceea proiectul lui Tautu ar fi avut un
“character democratic grotesc” si s-ar fi limitat la un liberalism “intre boieri”, cum
spusese Iorga.Dar sciziunea clasei boieresti ,care incepuse din secolul XVII, prin
indepartarea de la dregatorii a unor paturi de mici proprietary, conduce inevitabil dupa
1821 la aparitia unei forte revolutionare in sanul respectivei clase,forta constituita din
acei boiernasi, care spre deosebire de cei cu averi intinse , se lasa patrunsi de spiritul
commercial.Revolutia de la 1848 este tocmai expresia acestor agrarieni comercializati
si numai faptul ca procesul se afla la inceputul lui a facut ca miscarea sa fie relative usor
destramata.Este parerea,probabil corecta, a lui Zeletin .Insa la 1848 ideologia liberal si
revolutionara ne apare iar esenta ei romantic nu mai poate trece neobservata.

Romantismul nostrum politic din secolul XIX ar putea fi decupat ,inainte de orice, in
trei faze:aceea premergatoare,dintre 1821 si 1839, a carvunarismului
moldovenesc(luand ca punct funal cel de al doilea proiect de constitutie, dupa care nu
se mai aude nimic de respective miscare);aceea din jurul lui 1848;in sfarsit ,aceea a
“reactiunii” junimiste ,sprijinita pe ideile evolutionismului, care culmineaza cu
nationalismul si pesimismul lui Eminescu.

In ce-l priveste, pasoptismul politic cunoaste patru orientari si tot atatea paradigm
ale discursului politic: utopismul messianic (al lui Eliade),conservatorismul nostalgic al
ardelenilor,scoala critica si istorica moldoveneasca si pragmatismul revolutionar
bratenist si rosettist(al muntenilor ,in general)>>

<<Literatura romana se dezvolta ,dupa 1830,sub Atari auspicii precumpanitori

romantic.Sunt cultivate cu deosebire, in poezie ,elegia si meditatia sociala si
politica(Alexandrescu ,Bolliac,Bolintineanu),balada si legenda
istorica(Negruzzi,Alecsandri,Bolintineanu), ori inspirata din traditii si credinte
populare (ALecsandri, Eliade Radulescu, Bolintineanu), iar mai tarziu , poemul epico-
liric de mari dimensiuni( Stamati,Bolintineanu), tendinta spre epopee( Eliade
RAdulescu,Negruzzi); in proza , nuvela istorica (Negruzzi,Asachi,Obodescu), sau de
moarvuri( Negruzzi),jurnalul de calatorie*Alexandrescu,ALecsandri,Bolintineanu),
toate colorate romantic.De asemenea, dupa 1848 indeosebi, romane de facture lirico-
sentimentala ori in traditii si credinte populare(Alecsandri, Eliade Radulescu , unanim
,pentru poezia populara ,a carei importanta e subliniata de aproape toti scriitori epocii,
care e culeasa si publicata, de Alecsandri mai ales, si care exercita o inraurire puternica
asupra poeziei culte si asupra limbii literare.

Romantismul romanesc, in aceasta perioada , ca si mai tarziu dealtfel, este ponderat,

orientat precumpanitor in sens national si social.Tentatia aspectelor sumbre, ori
macabre,pesimismul obsesiv, afisat cu ostentatie, sunt accidentale.Tendintele
clasice,foarte puternice, nu duc la coflicte ireductibile, ci coexista ci directia dominanta
romantic, multi scriitori, dintr cei mai reprezentativi, osciland tot timpul si afrimadu-se
deopotriva prin opera apartinand ambelor curente.Alexandrescu , de pilda, scrie
meditatii intime si patriotice, de esenta romantic, fabule,epistole si satire in trditie
clasica;Negruzzi este autorul unor nuvele romantic, ca si al unui ciclu de Scrisori(
Negru pe alb) de facture clasica;Bolintineanu, poetul Legendelor istorice, al Florilor
Bosforului, al amplului poem byronian Comrad etc, toate de structura romantic, ascris,
de asemenea, Macedinete, un fel de pastorale neoclasice,voluminosul ciclu de Poezii din
tinerete nepublicate inca (1869) in traditia lui Anacreon si a neoacreonticilor, precum si
Traianida, epopee galanta.SI am putea continua exemplele, referindu-ne in acelasi fel la
Eliade Radulescu,Vasile Alecsandri s.a.>>

<<Cel mai edificatoriu dintre textile politice ale lui Eliade ramane Proclamatia de la
Islaz.Daca nu greseste E.Lovinescu vazand in ea o “frazeologie”(care) aparine,desigur,pe
de-a-ntregul marii Revolutii”, “un ton plin de gravitatie mistica” sau “aparenta
evanghelica a infratirii claselor”(1972,p140 si urm).Invocand pe ingerul mantuirii
romanesti, care va suna din trambita ,Eliade proclama o tripla utopie: a egalitatii, a
fraternitatii si a libertatii. “Scularea aceasta e pentru binele ,pentru fericirea tuturor
starilor societatii…”,scrie el (Gandirea romaneasca in epoca pasoptista, 1969,vol. 1, p.
50), adaugand ca “poporul roman voieste o patrie tare,unita in dagoste, compusa de
frati” si incheind cu afirmarea dreptului la adunari libere, la exprimare libera si al toate
celelalte libertati individuale.

Acest ton infiorat si patetic, acest lirism care va razbate la Vasile Parvan,fixand una din
paradigmele discursului nostrum politic, il regasim si la ardelenii de la 1848.Nu atatla
Gh. Baritiu, care este un moderat din stirpea scolii critice si istorice (scriind de exemplu
frumoasa definitie a culturii ca “pretuire a lucrurilor dupa temeiurile mintii cei
sanatoase , nu dupa obiceiulvechi”, Gandirea.., 1,p. 224), cat la Simion Barnutiu si la
Timotei CIpariu.

Dintre moldoveni , cel mai conservator este Alecu Russo. In Studie moldovana idea este
ca s-a produs, intre generatie de la 1800 si aceea a pasoptistilor insisi, o adevarat
ruptura.Russo este cel mai elegiac dintre romanticii pasoptisti iar descrierea trecututlui
o face in pagini in care umorul se amesteca insolubil cu tristetea. Solutia lui practica
este una tipic constumbrista: “Socotesc in opinia me ca mult as face pentru luminarea
istoriei, pentru dezvoltarea adevaratei literature nationale, de as putea culege zi de zi ,
ceas de ceas, impresiile, hainele, traiul stramosesc, sau macar de as putea tinti gandul
oamenilor de talent a o face”(idem, p357).Russo este mai putin preocupat de trecut ca
arhiva si mai mult de sensibilitatea ingropata in el.Este artistul pur intre spiritele
stiintifice ale generatiei, cum poate doar Alecsandri sa mai fi fost,ideile lui fiind
sentimentele lui.

Bolliac aste si el un spirit Bierdernier, dar nu prin moderatie si echilibru, ci prin acel
ton amuzant si mai usor ca fulgul,fara urma de pedatism, pe care-l foloseste in lucruri
foarte serioase: “Romania s-ar putea compara cu o femeie cocheta fara rautate,care aci
iubeste mult ,aci uraste mult,aci adora dispretuieste acelasi lucru;jucandu-se cu toate
,luandu-le toate cand prea usor ,cand prea serios,plangand cu surasu-i pe buze, razand
cu lacrimile-m ochi;se bucura de nimic;uita si raul,uita si binele,ravneste dar nu
 pizmuieste, si n-are nici un amor stabil,dar nici ura profunda;nu tine nici o rancuna” (in
Gandirea…, vol. 1 p.450)>>

 Reviste literare
În slujba luptei pentru înfăptuirea aspiraţiilor lor, forţele progresiste, în perioada care a
premers Revoluţiei de la 1848, ca şi în timpul desfăşurăriiacesteia, şi-au dat seama de
importanţa presei ca organ de luptărevoluţionară. Acestă epocă este epoca întemeierii
jurnalisticii în ţărileromâneşti.De-a lungul timpului vor apărea mai multe reviste cu
caracter literar cevor impune dorinţa de emancipare pe toate planurile, dar în
specialnaţională şi literară, precum şi ideologia literară specifică Europei apusene, prin
articole programatice şi de doctrină literară.

 Albina Românească
Albina românească a fost o gazetă politico-literară, editată deGheorghe Asachi la Iaşi.Apare
la 1 iunie 1829 si i se adaugă in 1837 suplimentul literar “Alăuta românească”, sub
îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu.Dupa Courrier de Moldavie, tipărit la Iaşi in limba
franceză, Albina Românească este primul ziar în limba română din Moldova, care alături
deCurierul Românescredactat de I. Eliade Rădulescu, la Bucureşti, si de Gazeta de
Transilvania a lui G. Bariţiu de la Braşov pune bazele presei periodice româneşti. <<Asachi
va apasa asupra faptului ca “se cuvine cu indoite pasuri si sarguinte a ne porni spre
castigarea in parte a celor intarziate”,laundand in Extractul din jurnalul calatorului
Moldovan>>,care e totodata unul din primele reportaje din presa romana (aparuta in
“Albina Romaneasca”, nr.74-94,25 sept.-4dec 1830),pe Petru cel Mare, “ca mult au luptat cu
ideile ruginite a rosienilor de atunci, pana i-au adus la cunostinta adevaratului bine al
patriei”.El pune pret pe fuctia civilizatoare a negotului,acordandu-I in perspectiva virtuti
utopice,afirmand ca “neobosita lucrare a negotului au hultuit climile si odinioara va face din
toti oamenii pamantului un singur neam”,exprimand dorinta ca si :negotul nostrum sa
poata nimeri[…]caile speculatiei ce I s-au deschis”,nu mai putin pe institutia teatrului
national, “institute folositoriu laudate”.>>

 Curierul Rumânesc
Articolele programatice ale unui curent sau ale unei mişcări literare auavut întotdeauna o
importanţă majoră, pentru că au cristalizat şi au datcoerenţă tendinţelor fundamentale ale
epocii.Cel dintâi care a schiţat un program teoretic având ca scopmodernizarea literaturii
române a fost Ion Eliade-Rădulescu.El este fondatorul Curierului românesc, revistă în limba
română,apărută pe 8 aprilie 1829.Marea influenţă pe care el a avut-o asupra scriitorilor
epocii s-aexercitat mai ales prin articolele teoretice publicate în Curier , începând cuanul
1829, prin care autorul îndemna în primul rând la scris şi mai puţin laspirit critic. Este faza
entuziastă şi oarecum „naivă” a romantismului paşoptist, când distincţia între opera
originală şi prelucrarea unui modelstrăin aproape că nu se făcea. Datorită însă atmosferei
create deîndemnurile lui Eliade-Rădulescu, a fost posibil debutul, între 1830 şi1840, a unei
întregi generaţii, din care s-au remarcat Vasile Cârlova,Grigore Alexandrescu, Dimitrie
Bolintineanu, Cezar Bolliac.Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu Golescu ,
comandantularmatelor ruseşti, care a obţinut aprobarea apariţiei gazetei.Este primagazetă
românească cu periodicitate costantă şi cu o apariţie îndelungată,care pune bazele presei
româneşti.Încet, încet, Curierul românesc devine ecoul întregii mişcări literare din ţară; îşi
face o datorie să reproducă din confratele moldovean "Albina românească" a lui Asachi ,
ştiri politice, culturale, literare şi mai târziu săfacă acelaşi lucru faţă de ziarele din Braşov
ale lui Bariţiu: "Gazeta deTransilvania" şi "Foaia literară".

<<Eliade si Asachi vor scoate in curand suplimente literare ale gasetelor lor.Dupa un
“Adaos literar” din 1830,Eliade va da la iveala “Gazeta Teatrului National”(1835-
1836),urmata de “Muzeul National”(1836-1838) si ,in fine de “Curier de ambe
sexele”(1837-1848)>>

 Alte Reviste
<<Mai apar in epoca: “Curiosul” lui Cezar Bolliac (“gazeta de literatura,industrie,
agricultura si noutati”, in 1836-1837:patru numere), “Mozaicul”, lui C. Lecca la Craiova
(1838-1839), “Pamanteanul” (1839), primul nostrum cotidian “Romania” scos de Florian
Aaron, G.Hill si Valbaum (1838).>>

 Dacia Literara
<<Mihail Kogalniceanu dadu viata, in 1838,ca supliment al “Albine”, “Alautei
romanesti”,unde publica, intre altele, o satira sociala(Filosofia vistului), care atrase
suspendarea revistei numai dupa 5 numere(1 iunie-1 sept.)de aparitie,autorul fiind
condamnat la o luna inchisoare.In 1840,Kogalniceanu isi cumpara materialul necesar
pentru o intreprindere poligrafica,nazuind, ca si Eliade,sa devina un organizator cultural,in
Moldova:ca istoric,sa dea la lumina documente, cronici, izvoare ale trecutului national;ca
scriitor belletrist, sa intemeieze o noua revista literara;ca editor ,sa creeze un public pentru
literatura cea noua. “Si in aceasta intreita activitate a sa ,el era calauzit, pe langa iubirea
pentru cultura, singura mantuitoare, de constiinta,manifestata si in tot ce scrisese la Berlin,
ca aceasta e mai trainice.Ca roman ,nu ca moldovean, privind nu numai Moldova ci Dacia
intreaga,se puse el la lucru.”

In acest spirit reusi sa apara ,la Iasi , in martie 1840,Dacia Litterara subt Redactia lui
Michail Kogalnicean.
 Introductia, cu data de 30 genarie 1840,a devenit un document istoric.Ea marcheaza in
istoria culturii noastre modern “momentul Daciei literare”.

Trecand in revista situatia presei culturale pe intreaga arie nationala si apreciind ca “cele
mai bune foi ce avem astazi sunt Curierul Romanesc subt redactia lui I.Eliade , Foaia inimii
a D.Barit si Albina Romaneasca ,carea,in anul acesta mai ales,au dobandit imbunatatiri
simtitoare”, Kolganiceanu constata, insa, ca “afara de politica care li ia ia mai mult de
jumatate de coloanele lor,tustrele au mai mult sau mai putin o colora locala.Albina este
prea moldoveneasca, Curierul , cu dreptate poate, nu pra ne baga in seama, Foaia inimii din
pricina unor greutatii deosebite , nu este putinta de a avea impartasire de inaintirile
intelectuale ce se fac in am bele principaturi”.

Ca atare , este intrutotul necesara “o foaie dar,carea parasind politica, s-ar indeletnici
numai cu literatura nationala, o foaie care facand abstractie de loc , ar fi numai cu literatura
nationala, o foaie care facand abstractie de loc ,ar fi numai o foaie romaneasca,si prin
urmare s-ar indeletnici cu productiile romanesti,fie din orice parte a Daciei, numai sa fie
bune,aceasta foaie,zic,ar implini o mare lipsa in literatura noastra.

Kogalniceanu vestea ca ,publicand atat compunerile originale ale redactiei si ale

colaboritorilor sai,cat si cele mai bune scrieri originale ce va gasi in celelalte publicatii
romanesti, “Dacia literara” va fi “un repertoriu general al literature romanesti, in carele ca
intr-o oglinda se vor vede scriitori moldoveni ,munteni,srdeleni,banateni,bucovineni,fieste
acrele cu ideile sale,cu limba sa ,cu tipul seu”

Dupa numerele pe martie si aprilie sic el pe iunie, revista isi inceta aparitia , nu fara a fi
aparut toate trei intr-un tom I (ianuarie –iunie 1840), totalizand 484 pagini (reprodus in
1859,intr-o noua editie).

In comparative cu oricare din publicatiile prezente atunci,sumarul se diferentia net prin

insasi structura lui. Avea patru subdiviziuni:partea I-a: Comouneri a Daciei ,adica articole si
productii originale ale redactiei si coboratorilor proprii;partea a II-a : Allegere din alte
foi,adica selectii din celelalte publicatii romanesti : “Foaia pentru minte”, “Curierul
Romanesc”, “Albina Romaneasca”, partea a III-a: Critica si a VI-a : Telegraful Daciei. Rubric
de “instiintari” de cartile aparute sau ce urmeaza a aparea , “relatii despre litteratorii
nostril” si in , “sfarsit, tot ce poate fi vrednic de insemnat pentru publicul roman.”>>

 “Arhiva romaneasca”. “Propasirea”.

<<Cercetarea trecutului national constituie unul din obiectivele majore, in diferirea

moderna a caruia Kogalniceanu are de asemenea prioritate.La “Cantora Foiei Satesti”
(Kogaliceanu conducea, din aprilie 1840, buletinul “Foaia sateasca a printiparului
Moldovii”), tipografia pe care o inghebase, el face sa apara , la inceputul anului 1841,
“Arhiva romaneasca”, titlu sugestiv prin el insusi.

Kogalniceanu formuleaza o veritabila etica a cunoasterii trecutului, fondand astfel ceea

ce va deveni curentul national.Prin urmare, “sa tinem mai ales de cele trecute , ele pot
sa ne scape de dreptei cugetari.-Sa ne tinem de limba , de istoria noastra , cum se tine un
om, in primejdie de a se ineca, de prajina ce I se arunca spre scapare. Istoria
Romaneasca mai ales sa ne fie cartea de capetenie, sa ne fie paladiul nationalitatii
noastra.”

Suficient temei pentru “o colectie a tuturor Hronicilor Valahiei si Moldaviei “, “Arhiva

romaneasca” urmand a cuprinde “numai scrieri si acte vechi”,cronicile propriu-zise
intrand intr-o colectie de letopisete. “Scarra”(sumarul) tomului I cuprinde in partea I , la
“LIteratura istorica”, doua “documenturi nepretuite pentru istoria Moldovei” din
Hronica “nemuritorului George Sincai”,cu a carui prezentare entuziasta incepe “Arhiva”
documentara; urmeaza un articol despre Bataia de la Razboieni si princinile ei, apoi
Despre necrologul lui Stefan cel Mare si depsre manuscriptul in care s-au aflat , precum
si alte documente , in partea II publicandu-se Acte istorice : hrisoave, carti domnesti si
anaforale, apoi “Corespondemte din vremea ocupatiei Moldaviei si Valahiei de armiile
rosienesti d ela 1769 pana la 1774”(p172-368).Introducerea la tonul II, aparut in 1845,
Kogalniceanu justifica intarzierea prin calendarele populare,fragmentele istorice din
cronicile Moldovei,Letopisetele tarii,incheind ca “Arhiva romaneasca lasa o vrednica
clironomie a soliei sale in Magazinul istoric pentru Dacia”.

“Propasirea”, revista editata la 1 ian. 1844, impreuna cu I. Ghica si P.Bals , fu intra-atat

masacrata de cenzura ,incat ,reaparand la 9 ian. Doar ca “Foaia stiintifica si literara”,
renunta la articolul , de semnificatie unionist, Unirea ranilor intre Moldova si Valahia ,
de I Gjica, si la cea mai mare parte din articolul program. Din exemplarul primului
numar, cu textul necenzurat, pastrat la Academia ROmana, se poate vedea ca textul
suprimat se referee, intre altele ,la criticarea, in spiritual Introductiei la “Dacia Literara”,
a foilor politice si literare ce apareau “toate cu gresala capital ca prea se indeletniceau
cu cele din afara sip rea putin cu cele din launtru”.Lipsa aceasta , adica “a se ingriji
numai cu adevaratele interesuri material si intelectuale a romanilor”, isi propunea s-o
implineasca “Propasirea”.
  Reprezentanti
 Alecu Russo
<<Mecanismul lui Al. Russo e intrupat in acea Cantarea Romaniei,care imprumuta mult
din tonul lui Lamennais din Paroles d’un croyant,facand mare uz de exclamatii biblice:”si
intr-adevar zic voua”, “Doamne, indeparteaza paharul”.Istoria patriei se evoca in viziuni
enigmatice intrerupte de aforisme si sentinte terifiante, nelipsind lamentatiile,vederea
pamantului fagaduintei,marile bestii simbolice si apocaliptice: “…colo…departe…unde
soarele de vede asa de frumos…unde campiile sunt stralucite si paraiele
racoroase..”Poemul in intregul lui,cu toate bunele intentii si-a insusit pana la virtuozitate
maniera clasicilor tarzii,a lui Xavier de Maistre si a lui Paul-Louis Courier, adica umorul
eseistic, scutit de dezordinea fantastica, in care intra totusi o usoara melancolie sub forma
sentimentului grandoarei geologice. Insemnarile de captivitate la Soveja,cu portretele
maltioase ale unor cucoane si viziunea salbatica a cimitirului cu bocitoare,amintind scene
din F.Cooper,imaginile de civilizatie patriarhala,scrisoarea catre contele Vay sunt dovezile
unui condei fin.Cat despre ideile critice, ele sunt acelea ale lui Kogalniceanu.Nu era pentru
starea pe loc,dar socotea ca “fara trecut o societate este schioapa”.Punea ideea de traditie la
baza oricarui real progress.>>

 Andrei Mureseanu
<<Caracterul de Marsilieza romana l-a putut lua insa Un rasunet(Desteapta-te ,romane) de
ardeleanul Andrei Mureseanu (1816-1863),imn prophetic si grav,plin de strigate solemne:

Desteapta-te,romane?din somnul cel de moarte

In care te-andancira barbarii de tirani!
Acum ori niciodata croieste-ti alta soarte,
La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani
Si in alt Resunet,poetul isi verificase printr-un grozav bluestem vocatia lui profetica,de
izvor biblic:

Intuneca-te,soare,s-aurita ta lumina
Pastreaz-o pentru fiii din timpii viitori,
Sa nu o vada muntii s-a lor locuitori!
L-aiadului prapastii pogoare-se de vii;
Cutremur,spaima,groaza,ajunga asea fii!
Restul productiei poetice este sub orice critica.Omul insusi nu era,ca exponent al Ardealului
proimat,la inaltimea propriului sau imn.>>

 Barbu Paris Mumuleanu

<<Barbu Paris Mumuleanu e tipul literatului burhez de provenienta obscura care
inecerca sa atraga prin autoeducatie,ca si Scavinschi,intr-o epoca putin favorabila
artelor,atentia mecenatilor boieri asupra sa.

S-a nascut, dupa cum ne spune Eliade, in Slatina prin 1794 si a fost logofat in casa
vistierului, apoi in aceea a caimacamului Constantin Filipescu in Bucuresti.Fiind silit, prin
extractia sa,la o viata de “ticalosie”,Mumuleanu incepu sa citeasca asiduu tot ce-I pica in
maini,carti bisericesti,Gramatica lui Iordache Vacarescu, Achilefs la Skiro de Metastasio, in
traducerea lui IOrdache Slatineanu,Alexandria,Patimile Manruitorului talmacite de
Aaron,Istoria lui Arghir de Ioan Barac,Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia de petru
Maior, Troata vestitului Omir, tragediile lui Euripid,comediile lui Aristofan,versurile lui
Esiod,Virgiliu si Ovid,mergand pana la Moiere si Boileau.A fost casatorit si a avut familie
“numeroasa”(I se cunosc trei copii).Era vessel din fire si glumet si ,la trecerea al ape un
neamt ca nemtii “n0au decat imparat, nu voda”.La 21 mai 1836,cand murea, in varsta de
numai 42 de ani ,locuia in lahalaua Batiste.

Majoritatea versurilor din primul volum al lui Barba Paris Mumuleanu,aparut in 1820 si
intitulat Rost de poezii .Prin intermediul Noului Erocrit al acestuia din urma,Mumuleanu
prelucreaza vechiul motiv Anacreontic al metamorfozelor,pe care-l vor relua EMinescu in
postuma De-ar fi mijloace si de Macedonski in Ura.

Profesiunea de credinta a tanarului Mumuleanu (avea la aceasta data 26 de ani) este

hedonista in dragoste:

Nu voi sa mor jindios,

De amor sa n-am folos.
Voi sa traiesc rasfatat
Si sa moriu amurezat.

Reputatia lui Mumuleanu a fost create de intaia si a doua culegere de poezii.

“Aceasta fapta a poeziei-scria Mumuleanu intr-o inainte cuvantare la primul volum-nu iasta
alt decat o miscare a simtirii, o parima si o nastere a fandasiei.Acel naluc al mintii si
inaltimea duhului…”
Mumuleanu , cu mult inainte de simbolisti,asocial poezia cu muzica:”Eu, numind stihuri
si poezii, nu zic alt decat un organ muzicesc,lucru cel mai patimas si mai simtitor la
fire.Aceste deopotriva au putere de a domoli verice inima impietrita.
 Dragostea,pretinde poetul , l-a amutit, l-a scos din minti, i-a taiat orice indrazneala:
“Tac,mutesc dobitoacele,/Patimesc d-un rau fireste…”; “Mi-am stricat mintea ce-aveam,/Nu
sunt dupa cum eram”.
Insa din primul volum,cand n-avea decat 26 de ani,Mumuleanu a moralist foc,dispus in
orice moment sa observe sis a educe pe barbate sip e femei sa de sfaturi.Propunerea de
impacare a sexelor : “Va rog,muieri si barbati,/La ce va zic sa-mi urmati,/Noi mai bine sa
urmam/unii p-alti sa sarutam”
Al doilea volum, tiparit in 1825 si intitulat Caracteruri, se deschide printr-o Precuvantare
de 80 de pagini, cu multe idei juste, reformatoare, in spiritual filosofiei luminilor, si cu o
aspra critica a tarelor societatii contemporane.
Mumuleanu isi da seama de saracia limbii pe vremea sa si recomanda imbogatirea
vocabularului cu neologisme din “maica ei latina”.chiar daca acestea n-ar fi intelese la
inceput, caci “vremea le va face cunoscute de obste in neam, precum s-au facut multe
grecesti si slavonesti”.Imprumutarea termenilor noi nu inseamna insa pentru Mumuleanu o
prefacere radical a limbii ca pentru latinisti.Parerea lui era ca limba trebuia numai adaptata
cerintelor noi,iar nu schimbata:
“Sa luam acelea care ne vor fi lipsa de la greci si de la latini,iar cele slovenesti vorbe si ziceri cate sunt dulci
la auzul nostrum sic ate sunt prea de obste in norod sa le intrebuintam, iar cate sunt aspre de farima limba si
dintii nostril sa le lasam”
Obtinand toate sufragiile lui Eliad, Mumuleanu nu era in aceeasi masura pretuit de
Grigore Alexandrescu, care in Epistola catre Voinescu II din 1840, socotindu-l “barbat de
cinste” si “om plin de bunatate”,spune ca facea versuri “ca din topor lucrate”.Alexandrescu
insa, cum singur marturiseste, isi starnea protestul contemporanilor , probabil mai ales pe
cel al lui Eliade, care-l apostrofa vehement:
Auzi, nelegiuitul,ca mortii nu scriu bine!
Auzi ale cui versuri le socoteste glume,
Si cu ce chip vorbeste de dusii de pe lume!
Aceasta este vina grovaza,criminal,
Si merita osanda,pedeapsa capitala.>>

 Cezar Bolliac
<<Cezar Bolliac (1813-1881) a fost o personalitate interesanta, pe nedrept uitata.Era un
devorator de carti, si ale sale Meditatii in proza si versuri din 1835 indreptatesc sa creada
ca citise Les paroles d;un croyant ale lui Lamennias, aparute in 1833.El e un
umanitarist,cam exaltat,cum erau se altfel toti pe atunci,induiosindu-se pentru vaduva
saraca,cersetor,rob,muncitor,salahor,clacas fara a fi insa communist ,cum pretindea Eliade,
care il poreclise Sarsaila.Bolliac izbuteste in evocarea feericului architectonic dar si a
grandiosului ethnic.Descrierea unei furtuni haotice pe munti de cremene e remarcabila:

Imi place s-ascult vantul tunand din mal in mal,

Imi place sa vaz apra sarind din piatra-n oiatra,
 Imi place s-aprinz zeada pe o intinsa vatra
Si cerbul pe-o spranceana sa-l vaz fara rival.

Sa stau la obirsia garlitii de cristal,

Mai rece decat gheata,si-n unda-I cea marunta
Sa vaz suind un pastrov si lostrita carunta,
Mai iuti decat sageata,pe piatra de metal.

S-ascult la pasari triste ce noaptea se destept;

S-ascult tempeste negre departe-nataritate,
Si pravalind copacii, torente-nfuriate,
Si vaile sa urle de un potop ce –astept.

Si trasnete in cremeni izbind neincetat

Sa umple tot eterul de aburi de pucioasa,
Sa surpe in prapastii o stanca scorburoasa,
Sa zbiere pe ea ursul de groaza spaimantat

Poetul dezvaluie o arta decorative de sursa hugoliana in tablouri amanuntite, sclipitor

arheologice, vrednice de un Th.Gautier sip e acre un parnasian le-ar fi aprobat din toata
inima, dovada aceatsa viziune exotica:

Sub sase stalpi granitici si-un rosu val de lana

Pe el cu animale cusute tot de mana,
Maret era drapat
Un pat de abanosuri,ascuns in bumbac moale,
S-un jet de dinti de fildes cu draperii pe poale,
Si-o baie de agat…

De-a dreapta se inalta un turn trufas,gigantic,

Zidit de toat-Asia dupa un plan fantastic,
De Iehova damnat;

S-alaturea cu dansul a lui Nembrond cladire,

Semeata ca si turnul, isi da a ei privire
In raiul suspendat.

Bolliac a fost un journalist distins (amator onorabil si in arheologie), cu idei daca nu

profunde, celputin limpezi, expuse cu excelenta tehnica de gravator istoric.>>
  Costache Negruzii

<<Activitatea poetica a lui C. Negruzzi (1808-1868) e redusa si palida.Aprodul

Purice,”anecdote istoric”, se remarca prin multiculoarea cate unui detaliu.Din Marsul lui
Dragos se poate retine un tablou de ospat:

Optzeci de oi depoaie
Si prin friguri le pun;
De surle,de cimpoaie
Padurile resun.
Vitezii se aseaza
Pe lang-un mare foc
Si Dragos ospeteaza
Cu dansii la un loc

Din teatru,talmaciri si prelucrari de vodeviluri francize indeobste,remarcabila e

versiunea fragmentara din Les Femes savants de Moliere, nu numai izbutita, dar sub
raportul transpunerii spiritului intrinsic in alt limbaj, o opera originala, prezentand afectari
si istericale la modul oriental.
Dar intai de toate Negruzzi e un mare prozator, fara inventive,marginit la anecdota si
memorii.Cea dintai nuvela, Zoe, cu intriga violent romantic,izbeste placut ochiul prin arta
de illustrator, atent la invalmasirea de tonuri si la contrastele acestei raspantii intre
Occident si Orient.
Cu o memorabilia ilustratie de epoca se deschide si nuvela O alergare de cai, cu actiunea
la Chisinau, loc de imperechere a luxului cosmopolit cu mizeria tartara. Prezentarea eroilor
e nu se poate mai cromatica : “Un frumos landou de Viena venea inhamat de patru telegari
roibi.Vezeteul in vechi costum rusesc , cu barba lunga, ii mana cu haturi coperite cu tinte de
argint, pazind un aer grav vrednic de un magistrate.”Intriga sentimentala cade pe plan
secundar .Esential e stilul wertherian al melancoliei: “Ma simteam foarte trist. Voiam sa
plang si nu puteam. Am deschis fereastra.Ceriul era turburat’nori grosi se primblauca niste
munti pe el…”Umoarea sumbra a eroului e comentata de tunete.Negruzzi profeseaza
umorul romantic.In Scrisori si in scrierile marunte, witz-ul e invederat.
Cu Alexandru Lapusneanu, Negruzzi a pus bazele unui romantism pozitiv, scutit de naïve
idealitati.Eroii au un desen uimitor.Cu greu se poate inchipui o sinteza mai perfecta de
gesture si patetice, de cuvinte memorabile, de observatie psihologica si
sociologica.Lapusneanu e un damnat romantic,osandit de Providenta sa verse sange sis a
nazuie spre mantuire .Melancolia lui sanguivinara e colorata cu mizantropie.Dar
individualitatea lui e puternica . El e disimulat ,blazat ,cunoscator al slabiciunilor umane,
hotarat si rabdator.Taierea boierilor e purtare de criminal fanatic intr-o privinta, de om
politic rece intr-alta.Tabloul respectiv e al unui colorist indraznet, amestecator de
costumatii pitoresti, de sange si lividitati.Drama lui Motoc, soi de Polonius,curtean
lingusitor si poltroon, predate de voda furiei populare, formeaza un al doilea act
puternic.Dezorientarea vulgului si hotararea lui irationala de a cere “capul lui MOtoc” sunt
de o rara fericire.Mai departe urmeaza lupta de exterminare a Lapusneanului , a carui
zvarcolire lasa impresia unei solide creatiuni literare

Dimitrie Bolintineanu
<<In Curierul de ambe-sexe din 1842,macedoneanul D.Bolintineanu(1819-1872)
publica,salutat de Eliade, o imitatie foarte libera dupa La jeune captive de Andre
Chenier,anume O fata tinara pe patul mortii:

Sa moara batranul ce fruntea inclina,

Ce plange trecutul de ani oboist,-
Sa moara si robul ce-n lanturi suspina,-
Sa moara tot omul cu sufletul zdrobit!

Iar eu,ca o floare ce naste cand ploua,

Cresteam pe cununa sa am desmierdari.

Macedonele nu implinesc de loc fagaduinta, implicate in titlu, a unei poezii de picture

etnografica.Acum si totdeauna, Bolinteanu se pierde in diminutive si in sensualisme
stupide.In ciuda saraciei culorilor,succesiunea momentelor,monotonia strofelor exprima in
chip fericit ideea de migratie ciclica.Este o adevarata poezie a transhumantei ,plina de
sentimental spatiului alpin, de inavalmaseala si procesiune, de sunete isolate si ecouri
sugerand admirabil miscarea arhaica ai automatismul societatii ciobanesti:

Caii poarta in spinare

Corturi, paturi, asternut,
Toata casa,
Toata masa,
Si vesminte de-mbracare,
Tot ce au, tot ce-au avut.

Basmele sunt propriu-zis niste balade in felul Burger si Uhland,cu actiunea intr-un ev cetos
sau fabulous, in genul cavaleresc,continand un amestec de macabre, fantastic si
supranatural, cantand geniile noptii, strigoii, silfii( aici ielele),tot ce se mistuie dupa ora
douasprezece.Un om suie locuri abrupte,incojurat de hore de iele, in niste peisagii
zugravite cu remarcabil simt al salbataciei si zonelor alpine pierdute in ceturi:

Mergeam pe cai salbatice,

Catam adapostire
 Iar fantasme lunatic
Radeau p-o manastire.

Latra departe cainele

La duhuri neguroase,
Scoteau din groapa mainele
Scheletele hidoase.

Prologul are sonoritati cavernoase si horcaituri de spaima:

Cand lampa se stinge la negrul mormant

Atinsa de aripi,suflata de vant,
Cand buha se plange prin triste suspine,
Cand raii fac planuri cum au retine

In barbare lanturi poporul gemand,-

Cand demoni si spaime se aduna
De urla la stele, la nori si la luna,
Intr-una din pesteri in munte rapos,
Un om oarecare intra curagios.

In munti, intr-un temple peceneg, ni se infatiseaza un sabat carpatin, in care essential e nu

tonul negru, ci un sentiment de vajait si rasucire, iesit din febrilitatea versurilor:

In pestera Carpatilor
O oara si mai bine
Vezi templul pacinatilor
Ce cade in ruine.

Aci se fac misterele

De babe blestemate
Ce scot la morti arterele
Si harcele uscate.

Aci se fierb si oasele

In vase aurite,
Aci s-adun frumoasele
Cand nu mai sunt dorite.

O flacara misterica
Da palida lumina;
Iar stalpii in biserica
Pareau ca se inclina.

Iar liliecii noptilor

Ce au aicea locul-
 Ascunsi in harca mortilor-
Umblau sa stinga focul.

O baba ce oroarele
Uscasera in lume
Tot rascolea vulvoarele,
Soptind incet un nume.

Intriga poemului e bizara si definitive de ordin secundar.Baba deschide seria blestemelor in

poezia noastra:

“Oriunde vei merge sa calci,o, tirane,

Sacalci p-un cadavru si-n visu-ti sa-l vezi!
Sa strangi tu in mana-ti tot maini diafane,
Si orice ti-or spune tu toate sa crezi,
Sa-ti arza plamanii d-o sete adanca,
Si apa,tirane,sa nu poti sa bei!
Sa simti totdauna asupra-ti o stanca!”

Se isca un tumult de monstri,unde meritul lui Bolintineanu este de a fi incercat sa dea figura
elementelor mitologiei infernale autohtone,folosind note ale animalelor celor mai
bestiale,taurul,mistretul,sau mai instabile,ca iapa.Setila, totul intr-o procesiune hohotitoare,
crunt umoristica si poetica,vis dureros in soiul lui Breughel si Callot:

Asa vorbi batrana

Si Mihnea tremura;
Iar naiba,ce fantana
O soare intr-o clipa
Si tot de sete tipa,
La dreapta lui zbura.

El are cap de taur

Si gheare de strigoi,
Si coada de balaur,
Si geme cu turbare
Cand baba trista pare;
Iar coada-I sta vulvoi.

Iar nagodele-nrate
Ca un mistret la cap,
Cu lungi si strambe rate,
Cu care de pe stanca
Ram mare cea adanca
Si lumea nu le-ncap;

Si sase legioane
 De diavoli blestemati
Treceau ca turbiloane
De flacari infernale,
Calari toti pe cavale
Cu perii vulvoiati;

Si mii de mii de spaime

Veneau din iad razand
Pe Mihnea sa defaime,
Mijloc de razbunare
Pe mort nesuparand.

Mihnea se suie pe cal si alearga urmarit de baba si de legiunea ei de duhuri pan ace ivirea
zorilor il scapa de ele.Este aici,fireste, o analiza a groazei nocturne si umor grotesc de
categoria calaririi din Lenore,a alergarii din Der wilde Jager, a cavalcadei lui Faust si
Mefistofeles din celebra litografie a lui Delacroix.Folosirea chiar a cacofoniei, toate
zgomotele cu putinta, tropotul,fasaitul,sforaitul,hohotul,bubuirea,intr-o febra nebuna,cu o
orchestratie de tipul Berlioz,aproape genial:

Mihnea incaleca,calul sau tropata,

Fuge ca vantul.
Suna padurile,fasie frunzele,
Geme pamantul;
Fug legioanele,zbor cu cavalele,
Luna dispare;
Cerul se-ntuneca,muntii se cleatina;
Mihnea tresare.
Fulgerul scanteie,tunetul bubuie;
Calul sau cade;
Demonii rasera;o, ce de hohote!
Mihnea jos sare.
Insa el repede iara incaleca,
Fuge mai tare;
Fuge ca crivatul;sabia-I sfaraie
In aparare.

Proza si dramaturgia reprezinta latura cea mai ridicula a operei lui Bolintineanu.
(Calatoriile sunt insa excelente).>>
  Gheorghe Asachi
<<Poezia lui Gh. Asachi (1788-1869) e aproape in intregima sub regimul lui
Petrarca.Poetul cunoscute de altfel direct Italia si petrarchizase acolo chiar in
italieneste.Fondul sonetelor e banal,dar cand endecasilabul se pastreaza,efectul e un
system musical limpid si abstract,cu acorduri cvasieminesciene:

Cat ti-s dator,o, stea mult priicioasa,

Ca-n primavera a vietii mele,
Tu m-ai ferit de strambe cai si rele
Si m-ai condus pe calea virtuoasa.

Tu-n san mi-aprinzi faclia luminoasa,

M-ai adapat l-Astreei fantanele,
Si cand vieata-mi indulcesc prin ele,
Despretuiesc chiar soarta fioroasa.

Ca sa doresc a vietii nemurire

Ma-ndeamna raza-ti care-n cer se vede,
Cum statornica urmeaza-a ei rotire

De la tarmul fatal vasul purcede,

S-amu plutind prin marea de piere,
A ta raza la port ma va increde.

Lirica secolului XVII are un ecou larg in poezia lui Asachi.Regasim converntia geografica
clasica,didacticismul settecentesc ( in maniera Monti), melancholia cimiteriala ( dupa
Thomas Gray si Jukovski).Interesante sunt Baladele si Legendele in care, bizuindu-de pe
traditie populara,Asachi s-a straduit sa injghebe o mitologie literara romana,intr-o viziune
mai grandioasa, intentional, decat aceea a lui Alecsandri, si in termini clasici.Munte sacru
declarant Ceahlau,sub numele de Pion.Acolo se afla simulacrul Dochiei.Dupa burgeriana
Lenore,poetul scrie Turnul lui But pe muntele Pion,istorie a unui strigoi care vine sa-si ia
logodnica spre a o duce in gallop pe muntele sfant al Daciei:

Luna luce-Butul fuge,

Peste munte,prin hartop,
Vantul suera si muge,
Roibul sare in galop,
S-amu-I duce p-amandoi,
“Doamno, oare nu-I strigoi?”

In Jijia, oamenii boierului Conde prind cu plasele in rau o zana care povesteste ca e fecioara
crestina din vremea navalirilor barbare,al carei schit a fost inghitit de pamant in urma rugii
tovaraselor sale,spre a nu cadea in mainile paganilor.Sirena lcului are facture schilleriana.O
sirena ( fosta fata inselata de un boier) se razbuna.Sugestia pe alocuri e a unei poezii
superioare,mijloacele sunt suficiente.

Nuvelele lui Asachi , dificile si prin limba amestecata, plina de imposibile

neologisme(milian,manin,vasfrans,covil,pelice,vanta etc.),par astazi bizarre, mai ales
romantic, lipsite de perceptiunea istorica.Dimpotriva, ele apartin tipului classic si aceasta
intentie cere circumstante usuratoare.Modelul lui Asachi e romanul cavaleresc,Acela
intrupat in Ariosto classic,cu lipsa totala de instinct geografic.>>

 Grigore Alexandrescu
<<Intr-o buna parte a ei,poezia lui Gr. Alexandrescu (1810-1885) este un ecou lamartinian.
“Meditatia”, “reveria”, “armonia” in natura , religiozitatea, “rugaciunea”, oceanele,
imensitatile,inaltul hieratism al melacoliei de regasim, intr-un vocabulary impur, si la
poetul roman.

Ipostaza cea mai caracteistica a expresiei lirice, in erotica sa , fiind amintirea, retrairea
tarzie a momentelor de amplitudine sentimantala, era firesc ca poetul sa ramana pe un plan
second, pasiv,asistand si eventual reflectand imaginile rememorate , carora incearca sa le
descifreze, din perspectiva trecutului, semnificatiile.Aici este si explicatia faptului pentru
care poetul nu apare aproape niciodata ca o fiinta telurica, dezlantuita, pasiunile sale fiind
filtrate si estompate de uitare, de sentimental melancholic al trecerii universal,adica de
distanta. Rarele momente de salbatica efuziune, poza amantului dezlantuit, pe care au
ilustrat-o mai toti romanticii de la Byron la Musset , apare intamplator in poezia lui
Alexandrescu si nu poarta timbrul sever al autenticitatii, ci pare mai degraba o
reminiscenta:

La umbra,-n intunerec,gandirea-mi se arata

Ca tigrul in pustiuri, o jertfa asteptand,
Si prada ii e gata …De fulger luminata,
Ca valea chiunuirei de vede sangerand.

Incerce acum soarta sa-mi creasca suferirea;

Adaoge chiar iadul sarpi,furii ce muncesc;
Durerea mea e muta ca deznadejduirea,
E neagra ca si ziua cand nu te intalnesc.

Gr.Alexandrescu nu este un filozof,adica un creator de sisteme abstracte,ca Eliade sau ca

Eminescu; numeroase inconsecvente si contraziceri au fost relevate in poezia sa si ele tin
nu de labilitatea ideilor, ci de lipsa voctiei.Cu toate acestea, poezia sa contine un mare
numar de versuri care codenseaza o atitudine fata de viata, de principalele problem ale
contemporaitatii sale, si fondul lor este, implicit, filozofic.

Ca toti poetii generatiei sale,Alexandrescu este un inamic neimpacat al tiraniei, al bunului

plac.Ideile sale nu sunt excesive, mai cu seama la inceput, si metafora titanilor care tremura
la vederea monumentelor trecutului(Adio. La Targoviste) este tipica pentru
preromantismu,avand punctual de plecare in Volney;este ,in fond aceeasi functie
calazitoare a decorului pe care o indeplineste mormantul in fata ipocritului, in Cimitiriul
(“Vicleanul isi dezbraca aici ipocrizia”), iar notiunile sunt inca destul de abstracte pentru a
putea reprezenta doar reminiscente de lectura.

Abundenta si prozaismul strica opera poetice a lui Alecsandrescu.In Umbra lui Mircea la
Cozia a fost atins totusi o singura data un echilibru.Comentariul istoric, recitat
somnambulic, hamletian, e in accord cu scena. Cortina se ridica peste medievalisme
fantastice:

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate,

Catre tarmul din potriva se intend,se prelungesc,
S-ale valurilor mandre generatii spumegate
Zidul vechi al manastirii in cadent ail izbesc.

Dintr-o pestera, din rapa,noaptea iese,ma-mpresoara;

De pe munte , de pe stanca, chipuri negere se cobor;
Muschiul zidului se misca…printer iarba se strecoara
O suflare, care trece ca prin vine u fior.

In Anul 1840 meditatia e total dialectica si cele mai dulci acorduri (mister al poeziei)
rasuna acolo unde fraza e mai sentionata:

Dupa suferiri multe inima se-mpetreste;

Lantul ce-n veci ne-apasa uitam cat e de greu;
Raul ce face fire ,simtirea amorteste,
Si traiesc in durere ca-n elemental meu.

Epistolele lui Alexandrescu , “un monument literar fara pereche in literatura noastra”
(G. Bogdan-Duica), nu sunt fidele modelelor clasice si canoanelor genului didactic;departe
de a se limita la diseratarea asupra unui subiect general, epistolele poetului nostrum
disimuleaza, sub aparenta adesea glumeata a unor schimburi de cuvinte cu amici sai, un
fond mai adanc si mai substantial , de masura mai mare sau mai mica, cuprind elemente
concrete de meditatie,impartasind o parte din experienta si gandurile autorului,adaugand
elemente da satira, si aceste elemente converg intr-o singura directie, spre o preocupare
dominate care este conditia artistului , a artei sale si relatiile sale cu societatea
Epistola catre Voiltare cuprinde ,in mare , doua parti distincte;prima este intr-adevar un
dialog imaginar cu Voiltare, in care clasicul francez este invinuit ca a zdruncinat una din
temeliile moralitatii prin critica religiei,fara a propune nimic care sa o inlocuiasca, un ideal
superior , fara a sesiza poezia patetica a psalmilor care i-a inspirit pe L Racine si J.B.
Rousseau etc.; a doua parte este insa o expunere asupra dificultatilor cu care are de luptat
poetul datorita unei limbi inca nefixata in formele ei literare ,cand fiecare poet scrie cum il
taie capul.Dincolo de ironia la adresa aderatiilor lingvistice ale contemporanilor( in care
pot fi descifrate si atacuri la adresa lui Eliade, si nu numai la adresa lui), este important de
sesizat apelul la unitate, la gasirea unei cai de mijloc, de intelegere, in spiritual tendintelor
“Asociatiei literare”, al carei membru era si Alexandrescu.
Probemele lingivistice erau in centrul atentiei in acesti ani, si la schimburile de pareri care
acapareau presa au luat parte mai toti scriitori vremii: Asachi, Alecsandri, Barit, Eliade,
Kogalniceanu, Negruzzi, etc.S-a presupus chiar ca unul din pseudonimele sub care au
aparut cateva articole teoretice-evident, impotriva lui Eliade-ar putea ascunde pe
Alexandrescu, fapt care n-a fost demonstrate, dar nici infirmat prin argumente peremptorii.
In orice caz, opiniile de bun-simt exprimate in Epistola catre Voltaire erau in consensul
unanim, de accord chiar si cu Eliade : “Fratilor, ne trebuie unime in limba”(Eliade,
Literatura, 1839); “telul nostrum este realizarea dorintei ca romanii sa aiba o limba si o
literatura comuna pentru toti” ( Kogalniceanu, Introductie la Dacia literara,1840); “trebuie
sa ne unim a avea toti romanii o limba generala” ( G.Saudulescu, Domnule redactor,
1839).Dincolo de simpla problema a unei limbi unice, statornice,epistola lui Alexandrescu
marturiseste insa o idee clasica despre limba literaturii, care trebuie sa fie nu numai aceasi
si inteligibila pentru toti, dar si epurata de elementele neestetice “urate”;

…noi trebuie sa formam,

Sa dam un aer, un ton limbii in care lucram;
Pe nebatute carari loc de trecut sa gasim,
Si nelucrate campii de ghimpi sa curatim.

Tarziu,dupa asfintitul intelectual al poetului, atins de o boala neiertatoare in 1860, vom gasi risipite
ici si colo in presa timpului productii neinsemnate artistic, probabil treduceri sau adaptari, dar
dovedind interes pentru alt gen de literatura, ca poemul in proza Inmormantarea poeziei (publicat
in Calendarul ghimpelui pe 1874), naiv si artificial, insa in gustul simbolismului alergoric de peste
doua decenii al lui Tradem si I. C. Savescu :
“Poezia murise, izbita-n inima de-o lovitura de compas”>>

 I. Eliade Radulescu
<<Personalitatea cea mai mare a literaturii romane indata dupa D. Cantemir este I.
Radulescu (1802-1872).TRecand peste activitatea lui politica, vom observa ca a fost un
puternic cultural.Eliade, autodidact prin forta lucrurilor si un mare devorator de carti a
tradus mult si a pus pe altii sa traduca. Voltaire, Marmontel, J.J. Rousseau,
Chanteaubriand,Lamartini, Dante,Ariosto, Torquato Tasso ,Byron, acestia sunt autorii
preferati , la care se adauga altii , unii dintre cei mai obscuri.In 1846 scriitorul isi propunea
sa publice o “biblioteca universal”, in a carei sectie filozofica gasim anuntati pe
Platon,Aristot, Bacon, Descartes,Spinoza,Locke,Leibniz,Wolff, Berkeley, Hume,Kant, Fichte,
Schelling, Hegel ( Fenomelogia Spiritului, Enciclopedia stiintelor filozofice).
Autodidactismul lui Eliade mai are drept cosecinta tratarea cu usurinta a celor mai grave
problem, trecera neasteptata de la idei de bun-simt la cele mai nebune teorii.Cand scotea
Gramatica, in 1828, stiind mai putine, scria ca lumea si avea despre problema imbogatirii
limbii parerile cele mai sanatoase. Ortografia etimologica I se parea inutila. “Cele ce
cunoaste limba latineasca stie ca zicerea timp vine de la tempu,sau de a fi scrisa timpu, sau
de va fi scrisa tempu;asemenea si primavera este cunoscuta de unde vine,sau de va fi scrisa
prima-vera, sau de va fi scrisa prima-vara s.c.l. Pentru cel ce nu cunoaste limba latineasca
este in zadar oricum vor fi scrise zicerile…”In privinta neologismelor, viitorul i-a consfintit
dreapta si larga vedere. Un deceniu mai tarziu Eliade era de nerecunoscut. Urand slavismul
sip e rusi, care se sileau sa-l sublinieze, el isi zise ca va sluji patriei inlanturand tot ce e
vestigiu slav.In privinta caracterelor tipografice avea fireste freptate.Dar ortografica lui
etimologica si limba pestrita italo-romana sunt ridicule:

Quand va resbumba ultima trumba

Quare quele mai inchise morminte investe si desferra
Si fie-quare sbura-va, si corbu si colimba
In valea quea mare la vecinica pace au durere,

Primi audi-vor quell resunetu

Si primi salta-vor afara din gropa
Sacri Poeti que prea usora terinai
Copere, si quaror putin d’uman picioarele implumba.

Poetul are viziunea grandioasa si totala , obsesia unicului in teria, Duhul, sfant mintea
universal.Omul are un trup si un spirit care-si gasesc maritisul in morala.Biblia e productul
unei mint ice vede pe Dumnezeu in sanul naturii. In Decalog vorbeste “ Ratia umana”, care
este una in toate timpurile si la toate natiile. Biblicele sunt un curat comentariu cabalistic
cu pretentii filozofice, in care gasim acelasi ermetism numeric ca si in Zohar.
Numarul trei reprezinta momentul metafizic, nunta factorului masculine active cu cel
feminine pasiv, din care iese fiul, Cunoasterea.Paralel, in ordinea microcosmica se va
petrece acelasi proces:spiritual si factorul vital se vor concilia prin fiinta morala. Alte sapte
puncte din acest sistem emanatist, bizuit pe un soi de eoni numiti sephiroth, infatiseaza
lumea istorica, inteligibila, sapte fiind numarul zilelor in care creatiunea s-a implinit.In
acest ton Talmudic isi desfasura Eliade trinitatile sale, “deltele”, o delta fiind Eloim-Spiritul-
Materia, alta Spiritul-Materia-Universul.Acele doua trinitati formeaza numarul sase(zilele
lucratoare ale saptamanii creatiei), termenul sapte fiind acela al incetarii, simbolizand
gama armoniei universal.Eliade foloseste Biblia analogic pentru destinele Romaniei,
profesand un mesianism prin acre se straduia sa sugereze contemporanilor ca el era
mantuitorul patriei.Isi si luase atitudini de profet sip e prietenii ii binecuvanta ca un cap de
religie : “Christ si Magdalina cu voi!”.

Capodopera ramane insa Zburatorul.Invazia misterioasa a dragostei e surprinsa in plina

agresiune, fara furiile unei Sapho sau ale Phedrei.Criza de pubertate se explica mitologic si
se vindeca magic:

Vezi, mama, ce ma doare!si pieptul mi se bate,

Multumi de vinetel pe san mi se ivesc;
Un foc se-aprinde-n mine, racori ma iau pe spate,
Imi ard buzele, mama,obrajii-mi se palesc!

Ah! Inima-mi zvacneste!... si zboara de la mine!

Imi cere… nu-s’ ce-mi cere! Si nu stiu ce i-as da:
Si cald si rece, uite, ca-mi furnica prin vine;
In brate n-am nimica si parca am ceva.

Eliade e un pamfletar exceptional, ignorant sub aceasta latura, nutrit in spiritual lui Voiltare
si in manopera libelelor.Eliade parodiaza cu placer pronuntia victimelor sale , a dascalului
ardelean, a carui cauzas peltic, a lui C. A. Rosseti, “poetoiul” cu ochii “ mai bobosati decat ai
unui broscoi urias”.Eliade tintea catre o Comedia divina ce avea sa pun ape scena : toate
duhoarele infernale rasculindu-se asupra geniurilor si virtutilor ceresti”, pe care de n-ar fi
putut-o sfarsi, aveau s-o continuie discipolii sais pre satisfactia lui postuma: “Oasele mele
vor tresari din mormant la versurilor lor, si sufletul meu plin de urgia divina va deveni
muza lor inspititoare”.>>

 Mihail Koganiceanu
<<In fata lui Eliade, messianic ceros si egotist, fara simt practice,nepasator de tot ce nu se
invartea in jurul sau, apar alti mesianici, cu sentimental unei misiuni pe care stiu s-o
traduca in termenii ei pozitivi. M. Kogalniceanu (1817-1891) e dintre acestia. “Intorcandu-
ma in Moldova---scria el surorilor de la Berlin, unde facu studiile superioare—nu ma voi
rasfata in lux si faste; de voi revedea patria vreodata, va fi spre a o sluji si a-i sacrifice viata,
daca trebuie.”Incepadn din 1939, Kogalniceanu se dedica atent unei munci modeste in
aparenta, dar fundamentale. Redacta o serie noua din Alauta romaneasca,suplimentul la
Albina, voind a face din ea o adevarata revista literara, apoi Foaea sateasca a printipatului
Moldovei.Cu C. Negruzzi pune la cale editarea operelor complete ( cate se cunosteau pe
atunci) ale lui D. Cantemir.In 1840 anunta sase tomuri din Letopisitele Valahiei si
Moldoviei, intreprindere realizata abia in 1852, si pregatea apariatia, intamplata in 1841, a
unei publicatii de documentatie istorica, Arhiva romaneasca. Cumpara tipografie si incepu
sa editeze carti.Scoase, incepand din 1842, la “Cantora Foaiei Satesti”, foarte bune
Almanahuri de invatatura si petrecere. Dar mai ales, in 1840, cand impreuna cu V.
Alecsandri si C. Negruzzi luase directia Teatrului National, aparu din initiative sa Dacia
literaram intaia revista literara organizata, care nu avu ingaduinta de a continua mai mult
de un an.De aceea in 1841, impreuna cu P.Bals si I.Ghica, Kogalniceanu incepu alta revista ,
Propasirea, care suferi intai suprimarea titlului, ramanand doar o Foaie stiintifica si
literara, apoi, dupa o mai lunga aparitie, fu suspendata.Kogalniceanu recurse atunci la
actiunea orala si spuse la Academia Mihaileana cuvinte care ar fi inspaimantat orice
cenzura.
M.Kogalniceanu este, putem spune, intemeietorul spiritului critic.Peste tot in revistele
sale, el stie ce vrea.Vrea ca productiile romanesti sa fie “ din orice paret a Daciei:, sa fie
originale , nu simple trsductii din alte limbii si inca proaste si nu din ceea ce e mai insemnat
in istoria culturii universal.Vrea critica “nepartinitoare” lovind “cartea , iar nu
persoana”.Cenzura lui e constructive.”Critica mea va fi o adevarat critica, adica va lauda in
constiinta ce este bun, va descuviinta ce este rau , va inlesni propasirea literature, nu o va
impedeca.Totdeauna moderatia va prezida la judecatile ei”.Explica si utilitatea spiritului
critic:
“Astazi s-au schimbat lucrurile;care n-are mania de a fi autor?Insusi tineri de pe lavitatile
scoalelor au pretentia a publica scrierile lor, pan’ si tracturi de filozofie.Ei bine, intr-o asemine
epoha, cand se publica atatea carti, afar de buna,nu este de neaprat nevoie ca o critica
nepartinitoare , aspra, sa le cerceteze pre toate, si ca intr-un ciur sa le venture;laudand cele
bune si aruncand in noianul uitarii pre cele rele;si una si alta dupa principiile sale, fara a lua
de seama la persoana si la starea autorilor?”
Kogalniceanu este de acum , sub raportul continutistic al criticii, un traditionalist si un
theoretician al specificului national.In Dacia literara publica Scene pitoresti din obiceiurile
poprului(Nou chip de a face curte) si incheia regretand aceste “ceremonii care zi din zi se per
prin civilizatia cea facatoare de bine, adeca prin acea civilizatie care ne face cosmopoliti,
daramandu-ne obiceiuri stramosesti, character si limba..”>>

 Nicolae Balcescu

<<Desi foarte aprins,mesianismul lui N.Balcescu (1819-1852) a tot ata de pozitiv.In 1844
incepu sa publice in Propasirea stiudul Puterea armata si arata militara de la intemeierea
pricipatului Valahiei pana acum, in 1845 scoase impreuna cu A. Treb. Laurian Magazinu
istoricu pentru Dacia, solida, pentru acea vreme de dubuiri, culegere documentara de
cronici, diplome, inscriptiuni, studii, liste bibliografice, in care redactorul isi propunea sa
vare printer izvoarele istorice si poezia populara.Balcescu lua parte la toate miscarile
nationaliste din epoca nojurista, culminand in anul 1848.Dupa esuarea revolutiei, el
intreprinse o actiune diplomatic ace urmarea infratirea ungurilor si romanilor impotriva
asupritorului comun. “O! cate nenorociri simtimantul de nationalitate a adus intr-aceste
locuri. Metoda pozitiva de capetenie a lui Balcescu era “puterea armata”. El credea ca s-ar fi
putut alcatui o confederatie a natiilor oprimate, in care romanii ar fi contribuit cu o
“legioana”. In vederea acestei armate era in cautatrea de pusti si a unui bun general roman.
“Ca Archimed dar-scria lui I. Ghica- ma adrese la tine si-ti cer aceste doua lucruri,fagaduind
cu dansele a rasturna lumea.” Scopul monografiei asupra lui Mihai Viteazal era de a arata
rezulatatele nationale ce se pot obtine prin initiative militara a unui erou.
Importanta lui lui N.Balcescu e mai ales in campul ideologic, oricat de redusa ar fi aci
originalitatea.Ideile pot sa para prea riguros derivate din idealismul german, desi n-au nici
o legatura ce el si sunt venite de-a dreptul de la Mazzini si mazinieni, de la Cantu de pilda,
pe care Balcescu il citeaza. Ele erau alocuri commune ale emigratiei.Insa Mazzini combina,e
adevarat, propozitii enciclopediste si vichiene cu altele caracteristice spiritualismului
enciclopediste si vichiene cu altele caracteristice spiritualismului german, dandu-le un ton
sacerdotal crestin.In umbra acestei filozofii de carbonari mesianici, Balcescu admitea
rasturnarea civilizatiei dupa Hristos.Omenirea merge “gradat” catre perfectia sa, catre
absolut , catre nemarginit, catre Dumnezeu”. Aci nu e vorba de vreun evolutionism
optimist si de un spiritualism integral.Daca omenirea :va ajunge vreodata a-si identifica in
tot esenta sa in esenta divina” este o taina nepatrunsa inca.Cunavntul de ordina al lui
Balcescu si al pasoptistilor este luminarea multimii, convingerea lor fiind ca adevarurile
eterne exista latent in popor .Mai departe,daca Dumnezeu ne mantuieste prin istorie, atunci
raul si binele din secol sunt faze ale ispasirii.
Balcescu va osandi pe de alta parte ca democrat istoria cronologica de domni si se va
incerca , cel dintai , sa introduca explicatii economice si sociologice sis a conceapa
desfasurarea evenimentelor ca o drama ideological.>>

 Vasile Alecsandri
<<V. Alecsandri (1821-1890) era moldovean prin tata si mai curnd muntean prin mama ;
dar prin amandoi parintii avea mult sange grecesc, din al grecilor de aici,bineinteles.Nuanta
sa temperamentala se lamureste deplin prin aceasta imprejurare.El are aristocratul alinic,
infatuarea aceea stapanita cu amabilitate(era de un orgoliu imens), onoarea de mediul
insalubru si vulgar, aptitudinea innascuta pentru viata in cercurile fine si la curte, darul
convorbirii.Junimistii si-l aminteau venind la sedintele lor .
Destul de bogat, Alecsandri a calatorit cu voluptate toata viata , cercetand indeosebi
marile calde, scaldandu-se pe tarmurile lor, cautand vehicule leganate, trasurile de
posta,corabiile, gondolele, mereu cu nostalgia imbarcarii, pana intr-atat ca la Marsilia,
vazand doua vapoae, unul pentru China, altul pentru America, e cuprins de turbare .
In poezia populara poetul a gasit un corespondent al firii sale e fara tragism, usor
oftatoare, elementar sensuala , diminutivala si in fond glumeata.Alecsandri, care s-a
casatorit foarte tarziu tarziu din ratiuni de pur confort casnic, a avut multe iubiri ce n-au
zdruncinat firea lui calma.Vestita Ninita (Elena Negri, sora cu C.Negruzzi), obisct al
sentimentalei Stelute, a scos poetului cateva accente duioase, pe care biografia le dovedeste
fara profunditate.Elena Negri fusese casatorita, nu era deci Virgina imaculata asemeni
diinei Beatrice, greu de atins , dureros de pierdut.
Foarte mult din opera poetica a lui V.Alecsandri s-a perimat.Insa meritul istoric al
poetului, chiar pentru aceasta parte, ramane inatacabil.
Originalitatea lui Alecsandri nu s-a aratat in toata puterea decat tarziu prin pe drept
pretuitele Pasteluri.De obicei se observa aici perceptia naturii, totusi nu aceasta e formula
critica de intelegere cea mai adecvata.Alecsandri, on indolent si terorizat de imtemperii,
ascuns iarna in casa de la Mircesti pe care zapezile o apasa cu albele lor blamuri, se deda
kiefului sau hibernal la gura sobei(succedaneu de soare) si creeaza astfel la noi poezia
intimitatii:

Perdelele-s lasate si lampele aprinse;

In soba arde focul, tovaras magaios,
Si cadrele aurite ce de pareti sunt prinse
Sub palida lumina apar misterios.

Afara ploua, ninge;afar-I vijelie,

Si crivatul alearga pe campul innegrit…

Asa-n singuratate, pe cand afara ninge,

Gandirea mea se primbla pe mandri curcubei
Pan’ ce se stinge focul si lampa-n glob se stinge,
Si salta catelusu-mi de pe genunchii mei.

Alecsandri a presimtit paranasiansimul( si nu s-ar putea sti in ce masura l-a cunoscut),

mergand instinctive in sensul contemporanilor lui Gautier si Menard.Impasibilitatea asiata
a mandarinilor printer lacuri placide si plante exotice l-a incantat (recunostea si acolo
euphoria indolentei), si pastele sale chineze, delicate ca niste desene pe porcelana, sunt
surprinzatoare:

Mandarinu-n haine scumpe de matasa visnie,

Cu frumoase flori de aur si cu nasturi de opal,
Peste coada-I de par negru poarta-o vanata chitie
Care-n varf e-mpodobita c-un bumb galbin de cristal.

Fericit , el locuieste un maret palat de vara

 Plin de monstri albi de fildes si jaduri pretiosi.
Mari lantern transparente de o forma mult bizara
Respand noaptea raze blande pe balauri fiorosi.

Alecsandri contribuie cu o veselie nesilita si geniul numerelor propii burlesti:Jignicerul

Vadra ot Nicoresti, Satrarul Sabiuta, POstelnicul Taki Lunatescu, Nastasi Carcei,Nae
Naucescu, Lica Panglica, Tingerica-Rumenica, Curculets Istets, Farocoasta,Chirila,Satrarul
Narila etc. Dintre toate aceste piese, reprezentatibile sunt inca Iorgu de la Sadagura si seria
peripetiilor cucoanei Chirita (Chirita in Iasi sau doua fete s-o neneaca, Chirita in provincie,
Cucuoana Chirita in balon).Cea mai dintai insceneaza conflictul intre tombatere si
bonjuristi.
Se mai poate nota micile operete nationale(Nunta taraneasca, Paracliserul, etc.) , din care
cea mai interesanta este Sinziana si Pepelea, obarsie a viitoarelor basme dramatizate din
literatura romana.
Proza este parte cea mai trainica a operei lui Alecsandri.Exonerat de obligatia metrica si
de gravitatea lirica, scriitorul isi revarsa in pura divagatie toate darurile sale amabile:
umor, picture, inlesnire oriental de narrator.