Romanitatea românilor

Romanizarea Daciei, etnogeneza românilor și formarea limbii române.

 Romanizare-procesul prin care populația unei provincii aflate în Iimperiul Roman

asimilează limba latină și cultura romană.
 Trei etape ale romanizării Daciei: preliminară (sec I î.Hr-106 d.Hr.), efectivă și tardivă
(după domnia împăratului Aurelian)
 Romanizarea propriu-zisă a Daciei a avut loc între 106 d.Hr. (încheierea războaielor
daco-romane din 101-102 și 105-106) și abandonarea provinciei de către romani în
timpul domniei lui Aurelian (270-275). Procesul continuă, însă, și secolele următoare
(romanizare tardivă) prin extinderea limbii daco-romane în afara Daciei (la est și sud
de Carpați) și prin contactul cu civilizația romană sud-dunăreană.
 Etnogeneză- procesul de formare a unui popor; etnogeneza românilor- procesul de
formare a poporului și limbii române.
 Limba română a rezultat în urma preluării de către populația dacică a limbii latine
vulgare, care a fost suprapusă peste un fond limitat de cuvinte ce s-au păstrat din limba
dacică (aproximativ 170-175). Acesteia i-a fost adăugat un strat lexical slavic în urma
așezării celor din urmă în Peninsula Balcanică în secolul al VI-lea.
 Limba română este alcătuită dintr-un substrat dacic, un strat latin (roman) și un adstrat
slav (15-20% din cuvinte). Cel din urmă a jucat un rol important în Evul Mediu,
deoarece a devenit limbă liturgică și administrativă (de cancelarie). De asemenea,
grafia limbii române a utilizat alfabetul chirilic, specific limbilor slave.
 Există 4 dialecte ale limbii române: daco-român, aromân, megleno-român și istro-
român, toate aflate în Peninsula Balcanică. Limba română propriu-zisă este împărțită
în graiuri (subdialescte), precum cel oltenesc, muntenesc, maramureșean, etc.
 Factorii romanizării: armata romană și veteranii ei, administrația romană, coloniștii,
religia romană, creștinismul (a continuat și după părăsirea Daciei), urbanizarea.

Surse medievale despre romanitatea românilor:

1. Bizantine:
i) Strategikon: tratat de artă militară din secolul al VII-lea.
ii) De administrando imperio: lucrarea scrisă de împăratul Constantin al VII-lea
în sec. X.
iii) Corespondența lui Vasile al II-lea Macedoneanul (sec. X-XI).
2. Călători străini în țările române (Anton Verancsics, Franco Sivori)
3. Cronicari români: Nicolaus Olahus (sec. XVI, ,,Hungaria”), Grigore Ureche (sec
XVII, ,,Letopisețul Țării Moldovei” -,,de la Râm ne tragem”), Miron Costin (sec.
XVII, ,,De neamul moldovenilor” și ,,Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă
încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul”)
Abordări ale secolului al XVIII-lea: Dimitrie Cantemir; Școala Ardeleană- susțin
latinitatea românilor.

Istoriografie modernă: romanizarea dacilor și continuitatea daco-romanilorau devenit

subiecte politice în contextul apariției naționalismului în secolul al XIX-lea.
Argumente pro și contra au fost utilizate pentru a justifica drepturile românilor,
respectiv ale maghiarilor pentru stăpânirea Transilvaniei.

Două teorii majore:

Teoria imigraționistă:
 susținută de către istoricul austriac Robert Roesler, motiv pentru care
mai e cunoscută ca teoria roesleriană sau teoria lui Roesler; Ea a fost
concepută, însă, de către un alt istoric pe nume Franz Sulzer.
 neagă ipoteza romanizării Daciei, argumentând prin timpul scurt în care
aceasta a fost stăpânită de romani (aproximativ 160 de ani), suprafața
mică în raport cu răspândirea limbii române (provincia Dacia era
redusă la Oltenia și Transilvania) și depopularea Daciei în urma
războaielor cu romanii (plecând de la Eutropius, istoric roman care
spune că ,,Dacia a fost secătuită de bărbați”).
 De asemenea, abandonarea Daciei în timpul domniei lui Aurelian ar fi
însemnat, conform lui Roesler, părăsirea ei completă de către vorbitorii
de latină.
 Prin urmare, vorbitorii de română, limbă latină, au emigrat din regiuni
aflate în Balcani în jurul secolului al XIII-lea (deci după venirea
maghiarilor în Transilvania).
 Argument: asemănările dintre limba română și limba albaneză.

Teoria continuității:

 Venită ca o replică față de teoria roesleriană, ea a fost elaborată și

susținută de către istoricii români, dintre care cel mai important este
Alexandru D. Xenopol (alături de Dimitrie Onciul sau Bogdan P.
Hașdeu). Ulterior, ea a fost dezvoltată de către istorici din secolul XX:
Gheorghe Brătianu, Vasile Pârvan, Constantin C. Giurescu.
 Demonstrează intensitatea procesului de romanizare a Daciei și
realizarea acestuia la nord de Dunăre în secolele II-III d.Hr.
 Geto-dacii nu au fost exterminați, ci doar orașele au fost depopulate.
Populația rurală autohtonă a dăinuit și a fost supusă ulterior procesului
de romanizare.
  Etnogeneza româniloor a avut loc deopotrivă la nord și la sud de
Dunăre, iar ipoteza migrației medievale e combătută.
 Argumentele sunt de ordin: lingvistic, material (descoperiri arheologice
romane), topografice (denumiri de locuri), istorice (surse scrise
medievale).

Ideologia comunistă și teoria continuității

 În timpul instaurării regimului comunisit în România (1948-1989), în special în

timpul lui Nicolae Ceaușescu, originea latină a poporului român a fost
politizată.
 Ea a fost utilizată pentru a exacerba naționalismul, punând în opoziție poporul
român și presiunile externe.
 Prezența romană a ajuns, însă, să capete un caracter agresiv, iar ideologia
comunistă s-a manifestat și ca o exacerbare a rezistenței autohtonilor geto-daci.
Prin urmare, au apărut teorii care negau influența decisivă a factorului roman în
favoarea rezistenței geto-dacice.

Creștinismul și romanizarea:

 Răzpândirea creștinismului la nordul Dunării a favorizat romanizarea, întrucât

această nouă religie a folosit preponderent limba latină în chestiuni legate de
cult, dogmă, terminologie liturgică, etc.
 Astfel, cea mai mare parte a cuvintelor provenite din repertoriul creștin au
origini latinești.
 Chiar și după părăsirea Daciei de către romani, misionarii creștini veniți din
Imperiu și vorbitori de latină au venit la nord de Dunăre și au răspândit, odată
cu noua credință, și limba latină.
 Creștinarea populației daco-romane a fost demonstrată de descoperirea unui
uriaș inventar arheologic creștin (obiecte de cult, cruci, monograme ale lui
Hristor, donariul de la Biertan, etc.).